Sistemul fiscal si politica fiscalã, Drept Fiscal

Sistemul fiscal si politica fiscalã, Drept Fiscal

Definirea sistemului fiscal.

În orice orânduire socialã, sistemul veniturilor publice este determinat de forma de proprietate asupra mijloacelor de productie si de sfera relatiilor marfã-bani* [ * I.Vacarel, Finantele României, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974, p.90 ].

Dupã cum se stie, în prezent, o mare parte a mijloacelor de productie se aflã încã în patrimoniul regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale si societatilor comerciale cu capital de stat.

O altã parte a mijloacelor de productie apartine producãtorilor asociati in organizatii cooperatiste, astfel cã produsul muncii lor, [ le ] revine organizatiilor respective.

Aceste regii, societati si organizatii participã la formarea veniturilor publice cu o parte din venitul realizat.

Ca atare, în conditiile economico-sociale din România, fondurile destinate satisfacerii nevoilor publice provin, inca, in mare parte, de la regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat si organizatii cooperatiste.

În sfârsit, populatia participã la fondurile publice cu o parte din veniturile sale.

Ponderea acestei participãri devine tot mai mare pe mãsura extinderii privatizãrii în toate sectoarele economiei nationale, ca o trasatura specificã trecerii la economia de piatã.

Este o realitate cã relansarea economicã în perioade ce urmeaza va fi, in mod indubitabil, generatã de sectorul privat din economie, de gradul de privatizare a sectorului productiv.

Interventia autoritãtii publice prin instrumente si modalitãti specifice, compatibile cu strategia de reformã promovatã, va trebui sã fie beneficã creãrii, extinderii si dezvoltãrii sectorului privat autentic.

În acest sens, fiscalitatea poate oferi instrumentele necesare autoritãtii publice, pentru accelerarea procesului de privatizare si, pe aceastã bazã, a declansãrii si sustinerii relansãrii economice* [*A se vedea T.Mosteanu, Fundamentele fiscalitatii, in revista “Curierul Fiscal” nr.2/2006, p.34 ; Gh.Manolescu, Fiscalitatea si relansarea economica, in revista “Impozite si taxe”, editatã de “Tribuna Economicã”, Bucuresti, nr.1-2/1995, p. 125 ].

Totalitatea impozitelor, taxelor, contributiilor si a celorlalte venituri publice provenite de la persoanele juridice si persoanele fizice care alimenteaza bugetele publice formeaza sistemul fiscal.

Cu un sens oarecum similar, in practica fiscala se utilizeaza si notiunea de Fiscalitate.

Astfel, într-un Dictionar, Fiscalitatea este definitã ca fiind un “sistem de constituire a veniturilor Statului prin redistribuirea venitului national cu ajutorul impozitelor si taxelor, reglementat prin norme juridice** [**Dictionar de relatii economice internationale, coordonatori G.Marin, A.Puiu, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p. 278 ].

Sistemul fiscal ( Fiscalitatea ) cuprinde o diversitate de impozite, taxe si alte varsaminte obligatorii, care afecteaza veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportatã de mase, mai ales prin intermediul preturilor.

In acest sens, afirmand cã “Stat fara impozite si taxe nu poate exista”, Profesorul Bistriceanu* [*Gh.D.Bistriceanu, Fiscalitatea excesiva, in revista « Impozite si taxe », editata de « Tribuna Economica », Bucuresti, nr.5/1995, p. 23-24. ] analizeaza “povara fiscalã” asezatã pe umerii salariatilor.

Pentru a se constata mai bine impunerea excesivã a salariilor si a altor venituri salariale, se face o incursiune in trecut, cu privire la impozitarea salariilor.

Astfel, se aratã cã, în anii 1940-1944, impozitul pe salarii era reglementat în cotã de 4-8 %.

Dupa Revolutia din Decembrie 1989, incepand cu anul 1991, cotele la impozitul pe salarii au ajuns pana la 40 %.

Se considerã cã impunerea progresivã si cu cote atat de mari era inechitabilã si afecta grav plata muncii prestate.

Incheind analiza sa, Profesorul Bistriceanu conchide : “Vorbind de fiscalitatea excesivã, nu putem omite cã salariatul plateste pe langa impozitul direct si impozite si taxe indirecte ( pe cheltuieli ) ...

Daca din salariu scãdem impozitele directe, contributiile, etc. si impozitele indirecte, constatãm cã salariul rãmas dupa plata impozitelor, taxelor, etc. nu reprezintã – dupa calculele mele – mai mult de 30%.

Iata de ce spuneam cã existã o Fiscalitate excesivã.

Din aceste motive, considerãm cã impozitul pe salarii trebuie sa fie calculat cu aplicarea unei cote proportionale de 10-15 %.

Impartasind concluzia reputatului profesor, trebuie sa constatam ca fiscalitatea pe ansamblul economiei romanesti era impovaratoare, constituind, asa cum se aratã intr-un studiu* [*Fiscalitatea in Romania – punct de vedere al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, in revista “Impozite si taxe”, editata de “Tribuna Economica”, Bucuresti, nr. 5/1995, p. 57-58 ], “un impediment major in relansarea si dezvoltarea productiei bunurilor si serviciilor”.

Intr-adevar, nivelul total de 33% al Fiscalitatii, alaturi de cotele ridicate la impozitul pe salarii, impozitele si taxele locale, taxele vamale, taxa pe valoarea adaugata, etc., influenta nefavorabil activitatea economicã in perioada de tranzitie spre economia de piata, cand agentii economici intampina numeroase dificultati.

În scopul obtinerii unui randament ridicat al sistemului fiscal, in conditiile existente si specifice tarii noastre, precum si ale altora angajate in procesul tranzitiei, se opteaza, printre altele, pentru evitarea unei rate ridicate a Fiscalitatii, in raport cu PIB, considerandu-se ca aceasta “pe termen mediu” sa nu fie mai mare de 30%.

In prezent, Romania devenind membru UE si angajandu-se intr-un proces de dezvoltare accelerata, nevoia de resurse bugetare a sporit considerabil.

Extras din cursul universitar Drept Fiscal Volumul I, Prof.univ.dr. Ioan Condor, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administratie Publica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.