Bonjour à tous ! Buna ziua ! ( 2 ) / 17/febr.2017
Ieri i-am trimis si lui Silviu, fratelui meu filmul documentar realizat cu privire la Psihiatrie si modul de administrare a medicamentelor psihiatrice ( psihotrope ) si cu privire la consecintele cele mai daunatoare, mortale, ale acestor medicamente.
Nu stiu daca a avut timp sa vada documentarul, a fost la serviciu si i l-am trimis cu putin timp inainte sa se pregateasca sa plece, iar ieri a sosit noaptea....\
Insa azi fratele meu mi-a spus ca eu sunt o nebuna si ca trebuie sa fac tratament psihiatric.
Continuu, dar continuu si netinand cont de mine, de persoana mea, fratele meu afirma, ca un "robot" sau ca discul de patefon ca eu sunt nebuna si am nevoie de tratament psihiatric.
Persoana mea, adica eu, asa cum sunt eu, eu cu trecutul meu si prezentul meu, cu tot ce i-am spus, l-am sfatuit, am facut pentru el, sau acasa, pentru ai mei, nimic din ce sunt eu si cum sunt eu, nimic din ce am trait eu nu conteaza pentru fratele meu, dar nimic !
Am impresia, si chiar convingerea deja, ca Silviu nu ma vede, nu ma cunoaste, ca el "creeaza" o alta persoana pe care o numeste Olivia, si eventual, sora lui.
Pentru ca in urma cu niste ani, prin 2003 imi explica pe un ton ingamfat si detasat si prea-intelectual, ca, pentru el nu e "relevant" faptul ca eu sunt sora lui.
Pe atunci se purta ca si cum nu stia ca are o sora, nici ca eu sunt tocmai aceea, adica sora lui !
Din ce a facut el - cu privire la mine, in legatura cu mine, din modul in care a reactionat el la sfaturile mele, la persoana mea intr-un cuvant si e mai corect sa spun asa - cum a reactionat el la persoana mea, de ieri si pana azi, si azi, nu pare ( cat priveste trecutul ) sa isi aminteasca, pur si simplu TRECUTUL NU EXISTA, dupa el.
Nici nu vrea sa auda de ceva, de orice din trecut, decat daca acel ceva MA INFIEREAZA PE MINE.
Despre trecutul - comun - atat cat a fost comun - Silviu nu doreste sa stie, nici nu poti pronunta cuvantul, ca deja iti taie vorba.
De bine ce ieri i-am aratat documentarul despre Profiturile ( macabre ) ale "comertului", ale recomandarilor medicamentelor psihiatrice, despre efectele acestora, devastatoare si mortale asupra celor care au inghitit aceste medicamente, despre felul cum se adauga neincetat boli sau poate sindroame, in cartea psihiatrilor despre Boli psihice ( Manualul acela DSM ) si deci, cum se adauga sau inventeaza si medicamente care sa le "vindece"..... in realitate nevindecand niciodata pe nimeni, de nimic.....
Astazi fratele meu, si ma priveste convins, si cam fix, are asa o privire care nu mi se pare fireasca, parca intra in vreo transa, parca e un automat, are asa o convingere absolut de nezdruncinat, cand spune ca sunt nebuna si am nevoie de tratament psihiatric.....
Da, deci dupa documentarul cu pricina, iata ce mi-a spus si e foarte, foarte convins si continuu dar continuu spune ca sunt o nebuna.
Este uimitor cum creeaza o alta persoana, in imaginatia lui, pentru ca e clar pentru mine ca nu tine minte trecutul, uneori cred ca il evita, ca e rau, viclean, ca are o vointa rea si ca neaga trecutul in totalitatea lui, el nu a facut nimic neplacut sau care mi-a incurcat viata acasa, in familie, sau in relatie cu alte persoane, el nu a spus nimic, el nu a facut nimic, - nimic despre mine, cu privire la mine, dar eu, asa, pur si simplu sunt nebuna.
Eu sunt nebuna si atat. Despre el nimic.
Incep sa cred ca nu e vorba la Silviu de o vointa rea, de o intentie rea, cat e vorba chiar despre o uitare, poate ca nu minte cand ... el nu spune ca nu mai stie, nici ca a uitat.
El spune, cel mult, cum a spus la Craciun, ca : "ASTA A FOST."
Nu precizeaza nimic altceva si se pare ca si acest ASTA A FOST ii e neplacut sa "aminteasca", fie si numai sub forma lui "asta a fost", o spune si pe tonul ca, doar nu revenim ACUM, asupra a ceea ce a fost, pentru ca a fost.
Si el a decis ca nu putem reveni asupra a ceea ce a fost, deci asupra trecutului.
trebuie insa sa privim si sa vedem numai ce spune Silviu IN PREZENT, IN FIECARE CLIPA CAND SPUNE EL CEVA, DECI DIN PREZENTUL IN CARE SPUNE EL CEVA CU PRIVIRE LA MINE.
Si spune acelasi lucru mereu ca sunt nebuna.
In plus, azi il informa pe tata ca : "A mai fost internata", o spune ca si cum a descoperit acum, de putin timp, tot cu ocazia discutiei din preajma Craciunului cand am gasit rupt sau taiat cablul USB al smartphone-ului.
Atunci, eu am amintit ca mi-a facut numai necazuri Silviu, de altfel el seamana mult cu parintii mei, ai nostri, se inscrie pe aceeasi linie genetica, si foarte puternic, si toti trei sunt, in fapt, suparati ca eu traiesc si exist, lucru care le este insuportabil.
In ultimele zile, saptamani, din spusele lui Silviu, cele cateva surprinse de mine :
II spunea mamei : seara in usa, venise acasa si dupa putin timp se incalta sa plece din nou, tarziu, - mama il intreaba unde se duce, de ce pleaca, el raspunde : "Am reclamat-o !!!!"
Pentru prima oara ca aud asa ceva de la Silviu.
Si nu mie imi aducea explicatia, ci mamei.
Dupa ani in sir in care nu a muncit, decat tarziu, si pe ici pe colo, dar putin timp, in fine, dupa ani in care nu a muncit ( nu vreau sa spun ca arunc vina toata pe faptul ca nu a avut un serviciu, spun insa ca nu se prea gandea la a avea un serviciu, in mod general, pur si simplu nu cred, eu zic ca nu avea, preocuparea aceasta ), dupa ani in sirsi dupa ce a inceput sa aiba un serviciu foarte tarziu in viata lui, de cand il are, nu mai are pace si liniste si ma lamureste ca trebuie si eu sa fac ceva , sa am o activitate, un job.
In toti anii in care nu a lucrat, si cum spun, parea ca nici nu il preocupa prea mult, si chiar deloc, au fost ani in care sunt sigura ca nu s-a preocupat de serviciu, de ideea asta, insa eu nu m-am suparat, si mi-am spus ca trebuie sa se "regaseasca" sau pozitioneze singur, sa se lamureasca cu el insusi si cu viata, in sensul ca trebuie sa lucreze, si va veni si clipa.
Clipa a venit. Cand si-a gasit, in sfarsit, cine stie cum, cu ce sprijin, nu sunt sigura, stiu insa ca oamenii cer mereu sau cel mai adesea sa fii sprijinit, de cineva, de ceva, ca sa fii angajat si sa te "pastreze' angajat, cand si-a gasit deci serviciu, nu mai conteneste cu sfaturile catre mine, cum ca e cazul sa muncesc.
In trecut, sa fiu sincera, ma gandeam ca el nici nu va lucra, ca nu poate, ca nu vrea, ca e prea nemultumit, si ma gandeam - si intotdeauna m-am gandit ca il voi intretine eu.
La inceput, multi ani la rand, nu i-am spus acest gand al meu, care mi se parea firesc, doar e fratele meu si nu saracesti daca ai un salariu, sa il tii si pe fratele tau, sincer, numai sa ai un salariu decent, bun, pentru ca nici nu se punea problema sa il las asa, fara vreun sprijin.
El insa, am descoperit mai tarziu, gandeste invers si anume : eu ajung pe banca, sau cu nasul in gunoaie, sa caut mancare si sa dorm in strada, neavand cine imi plati intretinerea daca nu lucrez.
Pe cat de adevarat este ca suntem frati dupa mama si tata, tot atat de adevarat ca avem viziuni complet diferite despre ajutorul fratesc.
Si despre viata.
CE SE INTAMPLA ???
De catva timp, tata nu da atentie, eu cred, pana la urma, ca face expres ! - si se aseaza PESTE MICUL ISUS CRISTOS, statueta mea de la Scoala Maicilor Catolice ale Doctrinei Crestine.
Oriunde il asez pe Isus, cum necum pe acolo se aseaza si tata, peste el, spunand ca nu L-a vazut !!!!
Azi a procedat la fel.
Cand ii vorbesc eu, oricat de frumos, de linistit, de bland, tata nu aude, apoi nu intelege, se uita la mine cu privirea desprinsa de mediu si ratacita, nu stie ce vreau, ce spun, nu intelege, si pana la urma de ce il intrerup, din lectura, daca eventual citeste.
Noaptea trecuta : de cateva zile a luat sa termine de citit Istoria Frantei, o lasase neterminata si a stat cateva zile sa o termine, o lua in sufragerie.\
Ieri noapte, catre miezul noptii, o gasesc pe aspiratorul de praf, in spatele usii din holul mic din casa, unde e si sifonierul lui tata de altfel.
Era asezata pe aspirator IN MOD CU TOTUL NEOBISNUIT SI CIUDAT, chiar si pentru tata !
Langa ea mai era o alta carte mai mica, din 1968 despre : Manual pentru Tineretul care Apara Patria, Manual de PTAP am spune noi.
Noi nu am avut, imi spun eu, Manual de PTAP, dar am avut ore la clasa de PTAP in liceu.
Ma duc la tata in dormitor, de fapt iau Istoria Frantei si o pun pe marginea bibliotecii din dormitor, fiind noapte, tata citea asezat intr-o parte, in patul sau, ii spun ca, de obicei cartea sta pe marginea bibliotecii, si ca am adus-o sa nu uit de ea, pentru ca am gasit-o pe aspiratorul de praf !
tata se uita pierdut la mine, cu ochii cam rosii de cateva zile, isi ridica capul din ce carte citea el, si se uita asa si tace, nu pricepea deloc ce ii ziceam si desi am repetat, mama adormise si vorbeam in soapta.... ma privea ratacit.
Pana la urma mi-a spus "Ce vrei ? " cand eu aratam aspiratorul din holul mic, se vedea din dormitor, lumina pe holisor era aprinsa.
Imi spune tata : "Stinge lumina !"
Mama, care dormea cand am venit in camera cu Istoria Frantei, din patul ei ii spune : "Cartea, da, spune mama ferma, ai lasat-o acolo !", mama pricepuse si auzise totul, desi sopteam, intelesese bine si imi spunea mie : "Da, mai lasa, lasa-l, ..." si pe alt ton catre tata : "Nu zice despre lumina.."
Cand a spus mama, asa fragmentat cum a vorbit ea, si am priceput ca ea intelesese ce spun, tata imediat a priceput si el.
A spus insa sa il las in pace, ca el citea !!!!!
Si el are alta treaba.
Mai devreme, in cursul serii a spus la fel.
Domnul Doru postasul venise cu pensia parintilor, dimineata, mama anuntase : "Maine vine dl Doru, si la ora 10h00, 10h25 vine MAI INTAI LA NOI", si ne-am sculat devreme pe la ora 9h00...
9h30 ( eu ).
Tata s-a sculat, insa era adormit.
Doru a venit pe la 10h30 poate, cam asa, nu pot spune ca l-am auzit, dar dupa un timp a venit mama sa spuna ca a plecat, deci fusese.
Pentru ca vine dl Doru mama goleste o parte din masa mare, plina de carti.
Si le pune pe marginea bibliotecii din sufragerie, dupa ce pleaca dl Doru le aseaza unde erau pe masa adica.
Si ieri seara lipseau Pildele Mariane, o carte cu coperti bleu, albastre.
Am crezut ca o citeste si nu o citea, mi-a spus ca era, cand a mutat cartile.
L-am intrebat pe tata, crezand ca o citeste, doar mi-a luat cartile la citit in ultimul timp...
El a spus ca nu o citeste, nu stie nimic, sa il las in pace, ca il intrerup, ocupat cu altceva.
Peste 5 minute, mama spune "Nu cumva a luat-o tata odata cu cartea lui groasa [ de matematica] ? "
Eu ii spun : "Intreaba-l tu, eu l-am intrebat, zice ca nu stie nimic ! Nu mai merg sa il intreb, iar. "
Mama se duce si se intoarce cu Pildele Mariane, le luase tata, da, "lipita" cartea de cartea lui de matematica.
Azi tata a plecat putin dimineata.
Catre pranz, mai exact.
Zice ca s-a dus [ in cartier ] la spiralat ceva, si-a scris cursul cred, continuarea.
A revenit mai rapid decat credeam eu.
M-am sculat, da, era cam tarziu, in fine, plecase el.
Si il asez pe Micul Isus pe perna mea, si ii spun bucuroasa ca ce zi frumoasa e si ca "Acum poti sa stai aici, ca tata a plecat de acasa, si ESTI IN SIGURANTA".
Dar nu stiti cat de rapid a revenit, parca a fost o racheta.
Nici nu am avut timp sa merg la baie, sa arunc o privire in dormitor, sa ma pregatesc sa deschid computerul, cand ma intorc, tata venise acasa si pe patul meu, pe margine, isi schimba hainele de strada, cu cele de casa !
M-am speriat, dar nu se asezase peste ISUS.
Am rasuflat usurata.
L-am luat insa, prudenta, pe Micul ISUS si l-am dus - CA IN FIECARE ZI - in dormitor, am pus o perna mare, sprijnita de recamierul ridicat ca o canapea, si l-am asezat pe perna.
Alaturi si de papusica mea din carpe, Tutunica.
Ei doi, iar Tutunica are codite si fundite rosii la codite si se vad.
M-am dus iar la baie, cred ca la baie, sa ma pieptan !!!!!
sa imi strang parul.
Sau daca nu, am aruncat o privire la bucatarie.
Pentru CA TOTUL A DURAT CATEVA SECUNDE.
Ma intorc in dormitor si tata asezat PE RECAMIER, SPRIJINIT PE LOCUL PERNEI pe care il asezasem pe Isus si pe Tutunica o asezasem langa El !
Perna nu se mai vedea, nici Isus si nici Tutunica.
Am crezut ca tata i-a aruncat !
Mi-a stat inima.
Il intreb frumos pe tata unde e ISUS ?
Imi spune : 'CE ISUS ?" "Nu e."
Se uita in jur si se ridica cu spatele usor, in sezut, isi rezemase spatele pe perna ridicata pe recamier... si atunci vad ca se asezase CU TOT SPATELE SI GREUTATEA si spunea "Ah, !" Ce bine!" cand am intrat in camera.... - statea deci, tot, PESTE ISUS SI TUTUNICA.
Dar mie, desi il stiu suferind, nu mi se pare intamplator.
Cred ca e perfect capabil si in stilul lui tata de o viata, SA ITI FACA CE STIE CA TE SUPARA.
M-am suparat.
Tata mi-a spus ( se dusese la bucatarie ) : "Stii ceva ? Ia mai du-te la dracu ' !"
Silviu a venit la bucatarie, unde si mama era, sa zica ca sunt nebuna care are nevoie de tratament.
Il deranjeaza si pe el Isus, ca Isus e o statueta si papusa, o papusa si eu nu ma gandesc sa fac ceva si cine imi plateste intretinerea mie ? Nu el oricum.
Orice as face eu, mi-ar placea mie, ii deranjeaza rau pe parintii mei si pe tata si pe Silviu.
Poate ca eu nu am cunoscut in trecut oameni care sa fie drepti si sa si tina la mine si sa vrea sa ma inteleaga, dupa ce au cunoscut familia aceasta.
Cred ca nu au fost prea drepti.
Dar, in orice caz, asa o familie !
De cate ori a fost la noi cineva, venit in casa, la mine, pentru mine, ai mei s-au purtat urat, au vorbit impotriva mea, au fost nemultumiti, persoana a venit de cateva ori si a trebuit, sau a fost nevoie sa pun / punem capat vizitelor.
Pentru ca in casa, cum necum incepeau discutiile.
Se poate sa fie asa si in alte case.
Se prea poate.
Insa eu traiesc in casa asta, a familiei mele, care ar fi logic sa fie si a mea.
Si cum s-au purtat ai mei nu mi-a placut, nu mi-au facut bine, ci rau.
Ideea de baza ar fi ca nu suportau sa vina cineva, si mai mult, daca ceva nu le mai placea, oricum nu spuneau, ei nu discuta, nu dialogheaza.
Ei decid.
Decid pe la spatele tau si tu nu stii ce decid ei.
Dar decid impotriva ta, ceva, orice ar fi, insa impotriva ta.
Stiu ca exista cuvintele si poti spune ce te doare, si ce nu iti place.
Dar ei nu se exprimau fata de mine, prin cuvinte.
Isus, statueta a stat multi ani in vitrina.
De catva timp Il tin langa mine.
Si vitrina e acum ocupata cu iconite, icoane, cartile lui Silviu, iconitele lui Silviu si ale mamei si tata si-a pus acolo un barometru sau termometru si niste ceasuri electronice ( care mai mult nu merg ), deci nu mai era loc de Isus nici in vitrina.
Dar, dupa ce i-au suparat oamenii care, pe rand, au venit la noi in casa, ACUM II SUPARA ISUS CRISTOS, O MICA STATUETA.
Insa nu i-au suparat oamenii care, sau aceiasi oameni DACA - deci cand cineva vroia sa spuna ceva neplacut despre mine, sub orice forma spunea acest lucru, sau cand cineva, cumva, pe undeva, nu avea o parere buna, prea frumoasa sau buna despre mine, atunci persoana era ingaduita totusi, aici, acasa.
Daca ai mei simteau ca imi merge bine, in opinia lor, vedeau ei ca ma bucur de ceva, de prezenta cuiva, mai exact cand vezi ca lucrurile merg pe un drum bun, - daca vedeau asa, nu le mai placea.
Mie trebuie sa imi mearga lucrurile prost, si de fapt, sa nu imi mearga deloc.
In nicio directie.
Dupa aceea ei vin si spun ca eu nu fac nimic, nu sunt buna de nimic, si fratele meu, acuma el mai ales spune ca sunt nebuna.
Despre amestecul lor in viata mea, da, ei sunt parintii, dar niciodata nu mi-au aparat interesele legitime, nici nu mi-au luat apararea, nici nu au vrut sa inteleaga ca am si eu o viata, ca orice om, chiar daca"copilul" a crescut mare, insa are dreptul la viata lui, "copilul" lor...
Ei refuza sa iti dea dreptul la viata.
Silviu mi-a spus astazi ca EL MA INTERNEAZA PE MINE, si ca nu se lasa pana nu ma interneaza el pe mine !
Este interesant ca in 2003, iunie spunea la fel, spunea ca sunt nebuna si tata sa ma interneze.
Si DUPA aceea, in 2016 de Craciun NU STIA ca am fost internata !!!!!!!!!!!!
Acum ca i-am spus eu si el afla "prima oara" a tinut minte din decembrie 2016 pana azi, in febraurie 2017, cand imi spune ca el MA INTERNEAZA PE MINE.
Si in 2003 spunea ca sunt nebuna, si trebuie sa fiu tratata, ca "aici s-a ajuns pentru ca nu s-a facut nimic si "am" sau "au' fost prea ingaduitori cu mine ".
"Uite unde s-a ajuns !", spunea Silviu.
S-a ajuns ca nu ma lasau sa fac nimic, dar nimic si cand "misc' ceva, ei spun ca sunt rea si nebuna.
Mama s-a luat de mine ca vroiam sa imi fac cafea si ea dorea sa faca 3 chifle de paine cu susan, sandvisuri lui Silviu pentru serviciu, 10 minute, care la ea pot dura si o ora intreaga.
sa vine peste 10 minute, poate insemna si peste 2, 3 ore.... ca tot acolo o gasesti, la bucatarie.
Si asa, mi-a spus, enervata, ea e orgolioasa ca "BATI TU DIN PICIOR OLIVIA, SI SE FACE CUM VREI TU, ASA TE-AI INVATAT TU !"
Si pentru prima data, mai ales ca nu bateam din picior ( deci ea se exprima oricum metaforic ), i-am raspuns cu privire la acest repros ( nu e chiar prima data ca il spune ) :
"EI BINE, MAMA, IA TU PICIOARELE MELE SI SA FACI TU CE VREI TU, BATAND DIN PICIOARE cu picioarele mele, SI SA VEDEM CE FACI [ adica, SA VEDEM CE OBTII, batand din picioare, cu picioarele mele, adica procedand ca mine, in pielea mea !!! ]
Si asa, sa fie adica mama in locul meu, si "cu picioarele mele", si sa bata din "picioarele mele", si sa vedem ce obtine, adica sa obtina ce si cat am obtinut eu in viata mea.
Asa le-am dorit, recunosc celor care au lasat candva, in trecut, sa planeze asupra mea, banuiala, acuzatia ca eu - NECUVENIT - as fi luat poate mita sau altceva ( cand eram grefiera, mita sub forma de 1 cartus de Kent si o stcla de whisky ).... si la fel le doresc CELOR CARE AU GANDIT SAU AU SI SPUS ca eu vreodata, in mod necuvenit, as lua ceva, de la cineva, cum stim ca se ia mita, sau ca se iau foloase necuvenite.
In cazul meu nu se poate vorbi de asa ceva, pentru ca un om, am gandit eu, traieste din salariul sau, sau din venitul sau regulat, deci omul nu traieste din mita, nici din foloase necuvenite, acestea nu ii asigura omului viata, existenta.
Dar cand eram la master o colega cunoscuta atunci, ocazional, a spus ca eu le scriu pe email profesorilor si colegilor si ca eu i-au bani de la ei, si eu le dau bani lor - era deci un soi de schimb ! - si profesorii ma servesc pe mine, in timp ce avea o vedere extrem de DEFORMATA ASUPRA CADRELOR DIDACTICE din facultatea noastra, in general vorbind si asupra cadrelor didactice.
O colega pe care am introdus-o in lista mea de destinatari, DUPA CE, colegii de la master, in mod neasteptat, venisera pe la noi ceilalti colegi, pe rand, sa ne ceara adresa de e-mail, ca sa tinem legatura.
Si si-au notat adresele, atunci am facut schimb de emailuri.
Si cand le-am scris colegilor mei, am adaugat, in 2010, in toamna si cativa colegi cunoscuti tocmai atunci dupa ce incepusem masterul.
Una dintre colege s-a purtat oribil.
SI AR FI FOARTE CORECT, ca toti cei care au spus despre mine ca eu dau / iau bani, sau altceva, SA CASTIGE IN TOATA VIATA LOR, EXACT CE, SI EXACT CAT, am obtinut sau castigat eu, sau cat mi s-a dat mie, sau cat am primit eu - mita sau foloase necuvenite, sau ceva de acelasi gen, CU CONOTATIE ILICITA.
Si din toata INIMA SI CU TOATA MINTEA, le doresc sa aiba in buzunar, in cont, in banca, la CEC, sau sub alta forma de bani si economii, NUMAI CE SI CAT AM AVUT EU, asa-zis ILICIT.
Din asta sa traiti, as spune "fratilor", dar sunteti niste PAGANI, nu sunteti crestini, si nici de educatie nu ati auzit, nici de a fi sociabil nu ati auzit, sa traiti deci ca paganii, din cat V-A MUNCIT PE VOI IMAGINATIA si ati spus, sau ati gandit, sau ati propagat, ca as trai eu.
In mod necuvenit.
Sa fie singurul vostru venit.
Si, daca veti supravietui, dupa aceea, sa auzim ce spuneti in continuare, cat de bine ati trait cu cat am "trait" eu din mita sau foloase necuvenite, daca mai puteti respira, trai, daca NU MURITI DE FOAME, in strada.
Pentru ca eu nu am asteptat, nici visat, nici gandit, ca vreau ceva de la oameni, cand lucram si aveam un serviciu.
Iar cand am fost studenta, am avut colegi.
Si vreau sa ii pot pastra pe colegii mei si mi se pare firesc sa pastrezi colegii din anii facultatii.
Si cam asa, s-a intamplat azi cu ai mei acasa.
Si am atins si punctul sensibil al celor care putin spus, m-au urat, pentru ca asta numai ura se numeste.
de ce te-ar uri cineva, pe care il cunosti coleg/a la un master ???
pe care il cunosti sau intalnesti ocazional cateva ore numai, sa zicem la o Conferinta ?
Ce fel de fiinte sunt acestea ?
Dar in mod sigur sunt oameni nemultumiti de viata lor si care pandesc sa ii faca pe altii sa isi blesteme viata.
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu