Din istoria icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti

Din istoria icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti

acatistul_maicii_domnului_in_cinstea_icoanei_facatoare_de_minuni_de_la_manastirea_varzaresti

Icoana Maicii Domnului a fost adusă la mănăstirea Vărzăreşti, care poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului”, la începutul veacului trecut, adică după anul 1900, cum se presupune, de la mănăstirea Rudi. Maica Eleonora, care a venit la mănăstire în anul 1922, afirmă că icoana era de acum la Vărzăreşti.
Cândva această icoană a trecut printr-un incendiu, dar n-a ars.
Prin anul 1901, după cum mărturiseşte inscripţia de pe îmbrăcămintea de metal, icoana a fost reparată şi reînnoită.
Până în anul 1959 icoana Maicii Domnului s-a aflat în bisericile mănăstirii Vărzăreşti: vara -  în biserica de vară cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”, iar iarna – în biserica de iarnă cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, mângâind şi ajutând cu puterea Sa cerească de Mamă pe măicuţele şi surorile ce Îi slujeau.
Odată cu închiderea mănăstirii (anul 1959) se încep şi peregrinările  icoanei.
În ziua în care au sosit camioane să încarce icoanele mănăstirii pentru a fi transportate la Căpriana, două surori mai tari de fire (sora Alexandra şi sora Elisaveta) şi-au adunat tot curajul şi au intrat în biserică prin altar, fără a fi observate de nimeni. Au luat icoana Maicii Domnului şi au dus-o în chilia surorii Elisaveta, care se afla în apropierea bisericii. Peste puţin timp sora Elisaveta a trecut cu traiul în sat, iar icoana a fost luată de sora Alexandra în chilia sa.
Maicile şi surorile mai bătrâne spun că în tot acest timp Maica Domnului era cu ele – se adunau toate în chilia surorii Alexandra şi se rugau Preacuratei. De era secetă, în ziua în care se făceau rugăciuni pentru ploaie în acea chilie, până seara ploua numaidecât. Iar când ploaia ţinea prea mult timp, ele făceau rugăciuni pentru contenirea ei, şi ploaia contenea.
Într-o noapte a anului 1977, în  timpul cutremurului de pământ, maicile şi surorile au alergat la icoana Maicii Domnului şi mare le-a fost mirarea, când au văzut candelele din faţa icoanei aprinse (fără ca cineva dintre ele să se apropie să le aprindă) – candelele s-au aprins de la sine.

Peregrinările icoanei Maicii Domnului nu se termină aici.
Sora Alexandra avea nişte rude, printre care şi un preot, părintele Dumitru. Ea s-a înţeles cu ei să le dea icoana Maicii Domnului, chipurile pentru o păstrare mai sigură. Aflând de această înţelegere, maicile şi surorile s-au împotrivit şi au hotărât chiar să privegheze chilia surorii Alexandra.
Văzând că nu pot scoate icoana ziua, au   venit după icoană în timpul nopţii şi, acoperind-o cu o pânză, au dus-o la maşina care îi aştepta mai la deal de mănăstire, lângă cimitir. Pe drum maşina a nimerit într-un accident, în urma căruia părintele a rămas cu un picior fracturat.
După transmiterea icoanei, sora Alexandra n-a mai primit pe nimeni în chilia sa, pentru a ascunde fapta săvârşită. Însă ea n-a reuşit să ascundă aceasta de inimile simţitoare, care locuiau prin apropiere. Toate maicile şi surorile au început să o mustre pentru că a îndrăznit să dea comoara mănăstirii pe mâini străine.
Sora Alexandra şi-a dat seama de greşeala făcută şi, mustrând-o conştiinţa, a rugat rudele la care se afla icoana să o aducă înapoi. Ele au refuzat, iar în acest timp sora Alexandra s‑a îmbolnăvit şi a murit.
Părea că nu mai era nici o nădejde de a reîntoarce icoana Maicii Domnului. Dar Maica Domnului a binevoit să miluiască inimile maicilor şi surorilor, astfel icoana a revenit la mănăstire. Şi acest lucru s-a înfăptuit într-un mod minunat.
În 1994 mănăstirea a fost redeschisă. Puţin câte puţin începuse să se adune obştea mănăstirească. Surorile nou-venite,  aflând de la surorile mai bătrâne că mănăstirea a avut o icoană a Maicii Domnului, care pentru dânsele era de mare preţ, dar despre care aproape că nu ştiau nimic, au început să o caute prin diferite metode. Zadarnică le-a fost, însă, căutarea. Nimeni nu le-a putut da vreo informaţie concretă despre locul unde se afla icoana.

Şi iată că într-o zi a telefonat la mănăstire o rudă de-a surorii Alexandra, anunţând că peste câteva zile va aduce o icoană a Maicii Domnului. Nimeni nici nu bănuia că anume aceasta este icoana pe care o căutau toţi de atâta timp. La 11 mai 1997 icoana a fost adusă la mănăstirea Vărzăreşti de rudele părintelui Dumitru.

Evenimentele petrecute înainte de a fi readusă icoana la mănăstire dau clar de înţeles că Maica Domnului i-a impus pe oamenii ce ţineau icoana fără nici un drept sub stăpânirea lor să o aducă înapoi la mănăstire.  Cu puţin timp înainte părintele Dumitru, la care se afla icoana, nimerise într-un accident rutier, de data aceasta pierzându-şi viaţa.
Numai după această moarte tragică rudele sale au înţeles, fiind mustrate de conştiinţă şi de Maica Domnului, că icoana Maicii Domnului trebuie întoarsă la locul unde pe bună dreptate să fie păstrată.
În săptămâna în care a fost adusă icoana la mănăstire, timp de trei zile (luni, miercuri şi vineri), o călugăriţă bătrână a văzut deasupra turnului bisericii o rază puternică de lumină care venea dinspre răsărit, din direcţia din care a şi fost adusă icoana Maicii Domnului.
Câţiva ani mai târziu, într-o noapte, o soră din mănăstire a văzut prin fereastra din chilia unde cândva a fost păstrată icoana o luminiţă de candelă. Şi ce este minunat, această luminiţă se vedea ca prin crăpătura de la obloanele unei ferestre, anume aşa cum se vedea pe timpurile când icoana se afla în acea chilie,  deşi ferestrele demult erau fără obloane.
Egumenul Serafim, duhovnicul mănăstirii, povesteşte: „De când s-a întors icoana Maicii Domnului la mănăstire toate lucrurile merg cu mult mai bine. S-a îmbunătăţit considerabil viaţa duhovnicească a obştii, a sporit şi ritmul reconstrucţiei, mai bine zis, al construcţiei mănăstirii distruse.”
* * *
Dintre alte minuni săvârşite cu ajutorul Maicii Domnului, una s-a întîmplat chiar cu egumenul Serafim. La 27 aprilie 1998, de Paştele Blajinilor, părintele Serafim urma să plece cu maşina la cimitirul din Vărzăreşti pentru a sluji cu părintele Serghie, parohul bisericii din Vărzăreşti. Când cobora dealul, părintele Serafim, care era la volan, a observat că frâna maşinii nu funcţionează. Viteza creştea şi părintele a îndreptat maşina într-un copac, reuşind să mai spună doar: „Maica Domnului, nu mă pierde!” Maşina s-a lovit de copac cu roata din stânga şi s-a răsturnat, iar roata a intrat în salonul maşinii sub volan. Părintele Serafim a rămas viu, fără nici o zgârietură.
După ce l-au scos din maşină, părintele a slujit toată ziua, după cum îşi plănuise, mulţumind Maicii Domnului pentru toate.

* * *

O tânără de 16 ani din satul Hârtop (Cimişlia), care avea o soră la mănăstirea din Vărzăreşti, povestea că ea s-a reţinut într-o seară la biserica din satul natal, unde au fost mai multe cununii. Mergând spre casă, au oprit-o trei tineri. Ea a pus mâinile la piept şi se ruga: „Maica Domnului, scapă-mă, căci eu nu pot fugi de ei.” Rugându-se aşa, s-a pomenit în curtea părinţilor ei, în preajmă nefiind nimeni.

* * *

O femeie din sectorul Nisporeni, judeţul Ungheni, a venit la mănăstirea din Vărzăreşti. După sfânta liturghie plângea, povestindu-i părintelui Serafim cum o ameninţă bărbatul ei cu moartea. Părintele a trimis-o la icoana Maicii Domnului să se roage, spunându-i că numai Maica Domnului poate să o păzească.
Nu se ştie cât s-a rugat ea, dar peste câteva zile a venit din nou la mănăstire şi cu lacrimi în ochi a povestit că în acea zi, în care se rugase la icoana Maicii Domnului, cum a ajuns acasă bărbatul ei a luat toporul şi, intrând în bucătărie, a vrut să o lovească. Femeia a reuşit să strige: „Maica Domnului, apără-mă!” Bărbatul a scăpat toporul din mână şi a întrebat mirat: „Ce-am vrut să fac?”

* * *

Preoteasa Profira din satul Grătieşti, mun. Chişinău, suferea de o boală cronică: bursită calcaroasă la umărul drept. Medicii insistau să o opereze, însă ea a refuzat. În anul 1999, în Postul Mare, a venit la mănăstirea din Vărzăreşti la rugăciunea Sfântului Maslu. Acolo a luat parte la Sfânta Liturghie, la rugăciunile Sfântului Maslu şi la rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare. În acelaşi timp se ruga lui Dumnezeu cu cuvintele: „Vindecă-mă, Doamne, că neputincioasă sunt”, implorând tămăduirea mânii la care avea dureri foarte mari, încât nici nu putea să-şi facă semnul Sfintei Cruci.
După rugăciune a luat ulei sfinţit la Sfântul Maslu, amestecat cu ulei de la candela icoanei Maicii Domnului. Acasă, după rugăciunile de dimineaţă, se ungea la umăr cu acel ulei sfinţit, rugându-se în continuare la Maica Domnului.
În Postul Adormirii Maicii Domnului a revenit din nou la mănăstirea din Vărzăreşti la aceleaşi rugăciuni. Întorcându-se acasă, a continuat să se roage şi să se ungă cu ulei sfinţit. La 27 decembrie 1999, sculându-se dimineaţa, şi-a dat seama că durerea a dispărut, iar mai târziu s-a convins că boala s-a tămăduit complet. După aceasta s-a mai uns câteva zile, dar continuă să spună rugăciunea zilnic, mulţumind lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru mila dăruită ei.

Mulţi credincioşi vin la mănăstire şi mulţumesc Maicii Domnului pentru ajutorul şi pacea din familiile lor.

Sursa

acatistul_maicii_domnului_in_cinstea_icoanei_facatoare_de_minuni_de_la_manastirea_varzaresti