Maestrul avocat Jacques Vergès (17 august 2013) : putin actualizat
Nu cred cã existã avocati adevarati care sa nu fi auzit de Maestrul, avocatul francez Jacques Vergès.
El a decedat la varsta de 88 de ani, un articol a aparut pe site-ul de actualitati Yahoo.france pe 16 august 2013, pe care l-am vazut ieri seara, sub titlul : « Le dernier secret de Jacques Vergès : sa disparition pendant huit ans », adica « Ultimul secret al lui Jacques Vergès : disparitia sa timp de opt ani », pe care il puteti lectura urmand acest link :
http://fr.news.yahoo.com/dernier-secret-jacques-verg%C3%A8s-disparition-pendant-huit-ans-110108498.html
M-am gandit la unchiul meu avocat Dumitru Andrei, magistrat-judecator o viata de om, apoi, din anul 1990 avocat in Baroul Bucuresti.
Imi amintesc acum de el, intrucat mama imi povestea cum verile in concediul de odihna, unchiul meu pleca in Franta, o luna de zile cel putin, la un bun prieten al sau francez, si aceasta inca dinainte de 1989.
Dupa 1989 viata l-a gasit preocupat mai mult de copii, si in special de nepotii sai, pe care ii vizita in alte tari.
Insa Dumitru Andrei auzise prea bine despre autorii de Drept francezi, si uneori ma intreba daca eu am auzit de ei si stiu cine au fost ?
Pentru cã unchiul meu a insistat intotdeauna sa urmez facultatea de Drept, sa nu mai amân, incerca sa ma provoace, sa ma stimuleze, sa ma faca curioasa.
Astfel, el m-a intrebat odata daca am auzit de Carbonnier, juristul francez, pe numele sãu intreg Jean Carbonnier, profesor de drept privat, specialist in dreptul civil.
Astazi, site-ul Katéo a declarat filmul documentar ( video ) al zilei, filmul difuzat in anul 2007 pe ktotv.com, despre si cu Me ( Maître ) Jacques Vergès, cand acest avocat francez atat de cunoscut avea varsta de 82 de ani.
La sfarsitul filmului Jacques Vergès spune ca isi doreste sa traiasca 100 de ani, iar in rastimp sa se ocupe de cateva afaceri ( procese ), sa citeasca, sa scrie, sa isi fumeze tigara de foi ( “fumer le cigare” ), sa viseze, sa petreaca timp cu prietenii.
Televiziunea catolica Katéo a declarat prin urmare filmul zilei, documentarul despre avocatul Jacques Vergès si l-a afisat pe prima pagina, pentru a fi vazut de toti vizitatorii site-ului.
Pentru cei care au trait cea mai mare parte a vietii lor in Republica Socialista Romania, in Romania anilor de dictatura comunista, ar fi interesant ca ei sa isi puna intrebari si sa observe ca acest avocat care a fost o vreme adeptul Partidului Comunist are o educatie solida, serioasa, este un om foarte civilizat si cult, sau cultivat cum spun francezii.
Vazand acest interviu, aceasta intalnire cu un avocat francez atat de mare, afland ca a facut parte din partidul comunist, te intrebi de ce la noi comunismul a cultivat ce a fost mai rau ?
Si nici dupa 1989 situatia in Romania nu a devenit mai elevata, mai civilizata si mai dreapta.
Nu ai crede, nu-i asa, cand ai trait in Romania comunista pana in 22 decembrie 1989 si dupa aceasta data, cand vezi un om precum avocatul Jacques Vergès cã ai in fata ta un comunist !
Nu ai crede ca un comunist este acest om civilizat, politicos, asezat, intelept si cu personalitate puternica, care vorbeste atat de civilizat, care este atat de educat si cultivat.
De altfel, documentarul este difuzat de Televiziunea catolica Katéo in cadrul emisiunilor grupate sub denumirea : “Visages Inattendus de personnalités” ( “Chipuri Neasteptate de personalitati” ), sau V.I.P..
Practic, nu iti vine sa crezi ca Maître Vergès a fost candva, un comunist !
Avocatul Jacques Vergès s-a nascut in Tailanda, dintr-un tatã francez si de origine franceza, medic de profesie, director al Serviciului de Sanatate si Consul al Frantei in Tailanda si o mama reunionezã, adica din Insula Réunion, unde tatal sau se ducea adesea, o mama de origine vietnameza.
In Insula Réunion – departament al Republicii Franta – existau la acea vreme prea putini vietnamezi, in fapt doi imparati “déchus”, adica decazuti din “functia” lor, doi fosti imparati in exil, Tantaie si Sultan.
Inca de mic, Jacques Vergès a vazut ce inseamna discriminarea, asa se explicã de ce pentru el valoarea suprema este demnitatea umana, pe care o apreciaza a fi chiar deasupra vietii.
Jacques Vergès ne spune in film cã el a facut studii de Istorie si a studiat si Limbile orientale.
Initial, nu si-a gasit nicio vocatie pentru profesia de avocat.
Incepuse studii de Drept insa, si le-a terminat.
“Je suis entré dans cette profession sans vocation” – ne explicã el prin intermediul realizatoarei documentarului, Emmanuelle Dancourt -, adicã, c’est-à-dire, « Am intrat in aceastã profesie [ de avocat ] fara vocatie ».
In ce priveste temperamentul sãu, Jacques Vergès spune cã are un temperament secret sau « je suis secret de tempérament ».
Mai ales pentru cã nu vrea sa dea o explicatie pentru disparitia sa timp de opt ani de zile, disparitie petrecuta in anii ’70.
Jacques Vergès este cunoscut ca fiind avocatul celor care nu pot fi aparati, l’avocat des indéfendables.
Cum si-a gasit vocatia de avocat insa ?
In anul 1955 el a depus insa juramantul ca avocat, iar in 1956 a fost ales secretar al Conferintei Baroului din Paris, lucru destul de rar.
La inceput, in calitate de avocat stagiar era desemnat avocat din oficiu si astfel a intalnit un “malfrat”, adica un raufacator cu care vorbea “au parloir”, la vorbitor.
A inceput sa isi puna intrebari, s-a gandit ca omul din fata lui are ca si el doua maini, doua picioare, de ce sa fi savarsit o fapta rea ?
In acel moment a inteles cã si-a aflat vocatia care consta in a-si pune intrebari despre oameni ( “s’interroger sur les gens” ).
A urmat apoi Batalia din Alger sau “la bataille d’Alger”, intrucat in anul 1957 a plecat la Alger, unde a ramas pana la sfarsitul razboiului din Algeria.
Jacques Vergès a aparat prizonieri algerieni, in calitate de avocat.
Acestia erau subofiteri si ofiteri care luptasera in ceea ce se numeste “bled”, termen care se referã la Africa de Nord si care desemneaza interiorul teritoriului ( potrivit Dictionarului explicativ al limbii franceze, Larousse ).
Jacques Vergès obisnuia sa explice celorlalti avocati ca nu poate exista un dialog intre acesti luptatori algerieni si judecatori.
De ce ?
Sa incercam sa intelegem de ce :
Pentru ca, atunci cand judecatorul ii spunea si il intreba totodata pe acuzatul algerian : “Esti francez ?” [ fata de faptul ca Algeria a fost o colonie franceza ], subofiterul sau ofiterul algerian raspundea : “Sunt algerian”.
Cand judecatorul il intreba pe acuzat daca a savarsit o fapta rea, acesta raspundea ca s-a aparat, ca a luptat mai precis pentru o cauza buna.
Ceea ce este cu totul diferit.
Prin urmare un dialog intre judecator, pe de o parte, si acuzat, pe de alta parte, nu putea fi realizat.
Jacques Vergès spune cã era un proces de rupturã ( « un procès de rupture » ).
Cuvantul « rupturã » se referã la ruptura de / cu valorilor tribunalului.
De o parte se afla opinia franceza si de partea cealalta, opinia internationala.
Jacques Vergès ne vorbeste despre a face apel la opinie.
Mai mult, maestrul Vergès ne explicã ca este vorba de o Strategie a Rupturii.
El ne vorbeste despre Antigona lui Sofocle, despre care scriu negresit cursurile de drept francez.
El ne citeaza tragedia « Antigone » ( Antigona ) de Sofocle, ca un exemplu, intrucat aici avem un proces de rupturã.
Inca de la inceput intrebarea care se pune este : « Care este legea aplicabila ? »
Antigona care va face apel la suflet, la inima, in final va exclama : “Voyez comme on traite une princesse de Thèbes ! », adica « Priviti cum este tratatã o printesa din Teba ! »
Avand in vedere pasiunea sa pentru Istorie, (- si dupa cum am mentionat mai sus, Jacques Vergès a spus ca a facut studii de Istorie, - ) cum s-ar explica, sau poate astfel s-ar explica procesele de care s-a ocupat, clientii pe care i-a aparat ? – este maestrul intrebat.
Jacques Vergès la aceasta intrebare raspunde cã atunci cand esti cunoscut, primesti multe cereri, solicitari, si poti alege.
Insa avocatul Vergès a ales intotdeauna o afacere, un proces care sa ne lumineze cu privire la functionarea societatii noastre.
Astfel, in Rezistenta ( este vorba despre Rezistenta franceza ) l-au interesat “les conflits à terme”, adica conflictele care, mai devreme sau mai tarziu apar.
Iar in ultimii ani s-a ocupat de afaceri sau procese financiare.
Intr-un proces precum acela “des écoutes de l’Elysée », al ascultarilor ( telefonice ), al Palatului Elysée, mai multe actrite au fost puse sub ascultare, sub pretextul ca tulbura ordinea publica, iar scriitori de best-seller au fost pusi sub ascultare sub pretext ca ar face trafic de arme, ceea ce ei nu faceau ; nu era cazul nici pentru unii, nici pentru ceilalti [ sa fie pusi sub ascultare ].
Dar, procedand asa, incepi sa pui sub ascultare pe toata lumea, spune Jacques Vergès.
Ce este un avocat bun ?
Un avocat bun este acela care raspunde la cererea clientului, raspunde Maestrul Jacques Vergès.
Avocatul bun trebuie sa obtina « la peine la moins lourde », adica pedeapsa cea mai putin grea.
Dar el trebuie totodata sa dea un sens, « donner un sens », clientul are nevoie de aceasta.
Un proces, spune Jacques Vergès este rezumatul unui roman, este o tragedie.
Procesul este al V-lea act al unei tragedii.
Realizatoare mentioneaza Regula celor trei unitati, iar Jacques Vergès spune ca putem vorbi despre o esteticã judiciarã.
Intrucat procesul este si o opera creatoare.
Pentru a lua un exemplu, Jacques Vergès se referã la romanul lui Stendhal, « Rosu si Negru » ( « Le rouge et le noir » ).
Cum s-a nascut acest roman ?
Jacques Vergès ne explicã ca povestea care face obiectul acestui roman a fost luata ca atare de Stendhal din Gazeta Tribunalului ( « La Gazette des tribunaux » ), unde scriitorul a citit-o.
Stendhal, atunci cand si-a scris romanul nu a schimbat nimic, dar nimic din povestea care s-a petrecut cu adevarat, reala, si care era o afacere de drept comun, care se petrecuse la Grenoble ( in Franta )
Tot ce a facut Stendhal a fost sa schimbe numele persoanelor implicate.
Astfel s-au nascut personajele sale Julien Sorel si Mme Rênal, doamna Rênal.
Jacques Vergès ne mai vorbeste si despre Jeanne d’Arc, care a fost considerata de judecatorii ecleziastici, o vrajitoare si a fost judecata ca atare, insa in momentul in care ea a pasit pe rug a devenit o sfanta.
In momentul acela, un consilier al Reginei Angliei a exclamat : “Nous sommes perdus”, “Suntem pierduti”, iar un judecator ecleziastic a spus ca ar vrea sa fie in locul ei in clipa aceea.
Prin urmare, ne explicã Jacques Vergès, Procesul este un loc de metamorfozã, al metamorfozei.
Intrebat de ce nu a dorit sa devina judecator ( sau procuror ), ci avocat, Maestrul Jacques Vergès raspunde ca avocatul este acela care are rolul principal.
Avocatul este acela care il cunoaste pe acuzat.
In mod sigur, procurorul nu va merge la Vorbitor sa stea de vorba despre fapte obisnuite, cotidiene, cu acuzatul [ asa cum procedeaza avocatul ].
Avocatul este acela care trebuie sa il inteleaga pe acuzat.
Prin urmare, dimensiunea umana este necesara ... ?
« Empatia », - raspunde Jacques Vergès.
Acuzatii sunt fiinte umane.
Atunci cand l-a aparat pe Klaus Barbie [ un nazist ], acest ofiter SS, capitan, era in fapt un om foarte mic « tout petit », ( si ) era crestin.
Un alt caz este acela al unui general care tortura oameni.
Insa, inainte de asta, la varsta de 20 de ani, acesta era in Rezistenta si obtinuse un premiu la un Concurs de disertatie, “avec les églogues de Virgile”, cu eglogele lui Virgiliu.
Problema care se pune in acest caz, este de ce i s-a dat Armatei o putere de Politie ( “un pouvoir de Police” ), pe care Armata nu o are (“que l’Armée n’a pas” ).
In romanele lui Dostoievschi, eroii sunt nihilisti, insa in viata reala Dostoievschi are urã pentru nihilisti.
Jacques Vergès ne spune ca acela care trebuie inteles este criminalul.
“Le criminel pose des questions”, “criminalul [ este acela care ] pune probleme” si care trebuie inteles ( si nu victima ).
Cu toate acestea, “comprendre n’est pas excuser”, adica « sa intelegi nu inseamna sa scuzi ».
Un exemplu este apararea lui Julien Sorel la proces, avocatul sãu este Maestrul Thomaso.
In anul 1827 in Franta este o reactie nobiliara.
Ne putem intreba : care este adevaratul Julien Sorel ?
Intrucat, argumentele, toate, se aflã in dosar.
De acolo sunt luate de parti, combinate si conduc la doua istorii diferite, astfel incat, la final, imaginea rezultata despre acuzat este o imagine care tremurã.
In cartea sa “Souvenirs de la Cour d’Assises”, scriitorul André Gide care a fost jurat, povesteste experienta sa [ de jurat ], intrucat atunci aceasta se putea face, ceea ce azi nu mai este posibil.
Astfel, Gide spune : « [...] c’est une tout autre chose d’écouter rendre la Justice, ou d’aider à la rendre soi-même », adica « este cu totul altceva sa asculti cum este data ( infaptuita ) Justitia, sau sa ajuti sa o dai tu insuti ».
Intr-un proces care este adevarul ? Sunt mai multe adevaruri ? – este intrebat Jacques Vergès.
Maestrul Vergès raspunde cã, intr-un proces este urmarit, cautat verosimilul, ceea ce este posibil, adevarul scapã cercetarii.
“C’est la vraisemblance qu’on cherche”, adica verosimilitatea.
Jacques Vergès ne vorbeste si despre logica dosarului sau “la logique du dossier”.
Aceasta, la logique du dossier « tourne le dos à la vérité », adica logica dosarului ii intoarce spatele adevarului.
Si Maestrul ne dã si exemple, primul il gasim in cartea lui André Gide cu titlul : “Les caves du Vatican” ( “Pivnitele Vaticanului” ).
Atunci cand este impins si cade, victima ( Fleurissoire ) se agatã de caciula ( palaria ) din castor a celui care il impinge.
Criminalul isi spune cã acuma va fi prins, intrucat a ramas fara palaria de castor si va fi gasit.
Dar, stupoare !
In interiorul palariei din castor, eticheta cu marca firmei ( care a confectionat palaria sau caciula ) fusese smulsã si nu se mai aflã !
In schimb, cel care are eticheta, “la découpure”, - Protos - este prins cu eticheta asupra sa ! ( si socotit vinovatul ).
Aceasta este ceea ce Maestrul Jacques Vergès numeste “logica dosarului” care intoarce spatele adevarului.
Jacques Vergès ne citeaza si Afacerea Dutrau.
El ne explicã cã existã o regula ( nescrisa ) in inchisoare, anume ca acela care a fost inchis pentru “des attouchements”, adica atingeri ( intime ), poate fi violat.
Cei care trec prin fata celulei sale, ii scuipã in gamela, deci are gamela plina de scuipaturi.
Gardienii dau “quartier libre”, adica ceilalti detinuti sunt liberi sa faca ce vor cu o astfel de persoana inchisa.
Prin urmare, “vinovatul” nu iese din celula lui.
Dupa cativa ani ( vreo trei ani ) el este achitat.
Poate fi reparat acest lucru ?
Nu poate fi reparat.
Un alt exemplu se referã la ADN, aceasta cucerire a stiintei :
Existã o Lege a proximitatii, “une loi de proximité » pe care judecatorii nu o acceptã.
Daca un barbat are o iubita ( o amanta ) si in pauza de masa se duce la ea si impreuna cei doi au un raport ( intim, sexual ) ; intrucat ei se iubesc, barbatul nu se protejeaza.
Apoi, barbatul se intoarce la lucru.
Dupa ce el si-a luat ramas bun de la iubita sa, un alt barbat care dã târcoale, un vagabond ( “un rôdeur” ) intrã la ea si o violeaza ; insa vagabondul se protejeaza cand isi violeaza victima.
Ajunsa la locul faptei, Politia va preleva urmele si va gasi lichidul seminal al prietenului femeii violate, adica al acelui barbat cu care femeia s-a iubit neprotejat.
Pe cand urmele violatorului nu vor fi gasite, intrucat violatorul s-a protejat in momentul violului.
Si in cazul acesta, cine e considerat vinovatul ?
Aceasta este “logica dosarului”, cea care intoarce spatele adevarului.
De aceea, “la valeur que je mets au-dessus de tout”, valoarea pe care o pun mai presus de orice, este demnitatea, ne explicã Jacques Vergès.
Demnitatea, este si mai suprema ca viata.
“La dignité c’est plus que la vie”, “demnitatea este mai mult decat viata”.
Iar acuzatul trebuie tratat ca o fiinta umana.
In inchisoarea de la Clairvaux, zece detinuti au vrut sa isi ia viata.
Una din cartile scrise de avocatul Jacques Vergès se intituleaza : “Que mes guerres étaient belles ! », « Ce frumoase erau razboaiele mele ! », aparuta la éditions du Rocher.
Vorbind despre demnitate, cuvant care nu cunoaste nuante si nici grade, realizatoarea documentarului, Emmanuelle Dancourt, il citeaza pe Paul Ricœur.
Jacques Vergès spune cã discriminarile ii produc oroare, sau “Que les discriminations me font horreur !”
Desi este un tip fizic eurasian, “type physique eurasien” – eurasiatic – cum spune realizatoarea filmului, el nu a fost niciodata discriminat.
Maestrul este intrebat daca, din cauza tipului sau fizic eurasiatic a fost vreodata umilit ( « vous avez subi des humiliations ? » ).
Jacques Vergès raspunde cã : « Nu ».
Despre sine, Jacques Vergès spune ca el nu este « déchiré », asa cum sunt cei nascuti din etnii diferite, ci el este « double », dublu ( « Je suis double » )
Desi este nascut dintr-un tata francez, de origine din insula Réunion [ cum avem sa citim pe Wikipedia, stramosii lui Jacques Vergès s-au stabilit in Réunion de la sfarsitul secolului al XVII-lea ] si o mama de origine vietnamezã, el nu este « déchiré », adica rupt, sfâsiat, ca un «métis », metis.
Jacques Vergès a crescut in Réunion, unde sclavajul fusese abolit in urma cu un secol.
Insa uneori mergea in Madagascar unde a vazut dispretul cu care erau tratati indigenii.
Astfel, discriminarea i se pare “l’injure suprême”, insulta supremã.
El a crescut vazand discriminarea.
Intrucat tatal sãu a trait in Asia, in China mai ales, si-a crescut copiii, pe Paul si pe fratele sau geaman, Jacques ( Vergès ) in respectul civilizatiilor asiatice, invatandu-i despre acestea cu ajutorul cartilor dintr-o biblioteca completã.
Mama lui Jacques a murit cand el avea 3 ani.
Tatal i-a incredintat pe Paul si pe fratele sau geaman Jacques, in grija batranei sale matusi, pe care fratii au numit-o bunica-prajitura ( “grand-mère-gâteau” ).
Fata de copii, matusa tatalui era “la grand-tante”, adica matusa-mare, acesta era gradul de rudenie dintre ei.
Grand-tante inseamna matusa mare, mai exact “sora bunicului sau a bunicii” potrivit dictionarului explicativ al limbii franceze, Larousse.
Din prima sa casatorie, tatal lui Jacques Vergès, a avut doi copii.
Din a doua sa casatorie, tatal lui Jacques Vergès a avut doi baieti, pe Paul si pe fratele sau geaman, Jacques.
Jacques Vergès povesteste cã :
“Il y a deux, trois ans”, “in urma cu doi, trei ani”, « ma demi-sœur », adica sora mea vitregã a confirmat un zvon ( «une rumeur » ).
Si anume cã, in realitate, intre Paul si fratele sau geaman Jacques existã un an diferentã, ca Jacques s-a nascut cu un an inaintea fratelui sau.
Jacques Vergès ne spune ca nu isi explicã cum se putea aceasta, caci tatal lor era un om foarte strict, el spunea ca nu trebuie sa ai datorii niciodata.
In plus, el era consul si avea obligatia sa declare un copil [ din momentul in care se nastea ].
Prin urmare nu putea uita sa (isi) declare copilul.
Insa Maestrul Jacques Vergès a formulat o ipoteza pe care i-a spus-o si fratelui sau Paul, si anume :
“Je suis un enfant adultère”, “sunt un copil adulter”, isi expune avocatul ipoteza.
Si continuã sa ne explice astfel : « je suis né en 1924 », m-am nascut in anul 1924, [ iar ] in anul 1923 a murit prima sotie a tatalui meu.
Dar la epoca aceea, « ils n’avaient aucuns droits » ( ? ) « il n’avait aucun droit » ( ? ), « ils », poate cu referire la copiii adulteri, care nu aveau drepturi.
« Il a dû attendre un an pour le déclarer », adica tatal a trebuit sa astepte un an pentru a-si [ putea ] declara copilul.
Jacques si Paul au fost crescuti « dans l’amour », in dragoste, caci matusa sau la grand-tante care i-a crescut era afectuoasa.
Insa figura autoritara era tatal, el reprezenta autoritatea.
Jacques si fratele sau au primit o educatie, nu spartana ( “spartiate” ), dar destul de virilã.
Odata, Jacques si fratele sau s-au certat cu alti doi frati, care erau insa mai mari decat ei.
Sosit acasa, tatal i-a intrebat ce se intampla cu ei, iar fratii i-au povestit.
Atunci, tatal lor i-a intrebat ce vor face ? ( ce au de gand sa faca ? ) si i-a sfatuit sa mearga si sa isi umple geanta ( « la musette » - traista ) cu pietricele ( « cailloux » ), apoi sa se duca sa se intalneasca cu ceilalti frati mai mari, dar, in niciun caz sa nu se intoarca acasa, sa fuga.
Jacques si Paul au urmat sfatul tatalui lor si s-au confruntat cu fratii mai mari si au iesit victoriosi.
« Atunci cand ne-am angajat » la varsta de mai putin de 17 ani, in micul grup al Francezilor Liberi care debarcase pe insulã, am avut nevoie de autorizatia tatalui, ne explica Jacques Vergès.
Tatal ne-a intrebat daca asta este ceea ce vrem si ne-a spus ca ne vom gandi la noapte si apoi vom discuta maine, la micul dejun.
Intr-adevar, a doua zi, fratii si-au mentinut dorinta de a se angaja (« inrola ») si atunci tatal le-a dat autorizatia, iar ei s-au angajat.
Daca ar fi sa spuna ce i-a transmis tatal, Jacques Vergès a repetat : « aceasta atitudine foarte, aceasta educatie putin spartana, aventurile sale profund anticolonialiste pe care ni le-a aratat ».
Jacques Vergès se descrie pe sine ca un copil calm, la liceu ( Raymond ) Barre a fost camaradul sau de studiu, un prieten.
Care este parfumul, mireasma copilariei pe care ar putea-o evoca ?
“Une odeur de l’enfance” este floarea de iasomie sau la fleur de jasmin, caci in curtea casei lor erau arbori si flori ( de iasomie ).
Daca astazi i-ar putea spune ceva copilului [ care era el ] de altadata, atunci i-ar spune acestea : “Cher ami, n’écoute pas les gens ! Obéis aux caprices de ton cœur !”, adica « Draga prietene, nu asculta oamenii ! Ascultã de capriciile inimii tale ! »
Jacques Vergès explicã ca, intr-adevar, cuvantul capricii poate fi socotit « élans », elanuri si povesteste ca, pe cand erau copii, tatal lor le spunea lui Paul si lui insusi, sa nu asculte ce le spun oamenii sa faca, daca acestia nu sunt din familie, si in acest fel vor evita multe prostii « bêtises” pe care le-ar putea face.
Atunci cand persoane care nu faceau parte din familie le spuneau « Faites ceci... », « Faceti aceasta, faceti asa... « , Jacques si Paul nu trebuiau sa asculte.
Asa se face cã, atunci cand vreo persoana in trecut ii intreba « Tu préfères...”, “Preferi.... ?”, Jacques si fratele sãu, doi copii pe atunci, raspundeau intotdeauna : “Non”, “Nu”.
Din anul 1946 pana in anul 1957, Jacques Vergès a fost in Partidul Comunist ( Francez ).
Odata, un coleg de partid vietnamez a fost acuzat, intrucat ar fi fost gasit asupra sa un raport al unui sef de Stat-major francez.
Colegii comunisti din Parlamentul francez au vorbit de spionaj.
Jacques Vergès spune ca aceasta a fost perioada “aparatcic”, care insa s-a sfarsit dintr-o data ( brusc ).
El povesteste ca i s-a spus atunci sa denunte ( intr-o publicatie a sa ) aceste fapte, insa el a refuzat si a cerut sa i se dea documente “donne-moi des documents” ; documente, elemente.
Maestrul Vergès spune ca, din aceasta perioada “apparatchik”, ( adicã ) aparatcic, “je suis sorti indemne”, “am iesit teafar”.
Intrebat daca a fost crescut in credinta, potrivit valorilor catolicismului, Jacques Vergès explicã ca matusa sa era pioasã, iar tatal sãu se considera ( “il se disait athée” ) ateu.
Exista aceasta dihotomie, matusa si tatal.
In Réunion existau multe religii, armonios, astfel in fiecare an mergeau la ceremonii, ii placeau ceremoniile indiene, precum « la marche dans le feu », adica mersul prin foc, “la fête des Chinois », sarbatoarea chinezilor si sarbatorile musulmane, iar buticarul chinez le facea cadouri.
Una din cartile scrise de Maestrul Jacques Vergès si de preotul Père Alain de la Morandais, are titlul « Avocat du diable, avocat de Dieu », adica « Avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu ».
Jacques Vergès ne spune ca nu a fost crescut in « acest » anticlericalism primar, « je nétais pas élevé dans cet anticlericalisme primaire ».
In Armata, Jacques Vergès se afla in bune raporturi cu preotii militari, sau « les aumôniers”, dar cand acestia il priveau, pareau sa spuna “c’est une âme qui peut se perdre », « este un suflet care se poate pierde ».
Ii plac ( si ) moscheile.
Atunci cand prietenii mor si se duce la Biserica, ii place frumusetea ritualului.
Jacques Vergès ne spune despre el cã : « J’ai un sens de sacré très grand », « je le place en l’homme », « Je ne suis pas croyant », adica « Am un simt al sacrului foarte mare, il plasez in om, nu sunt credincios.
Omul este ceva misterios, exista in om forte necunoscute.
Jacques Vergès ne spune ca mediul in care el a crescut in Réunion, chiar in capitalã, era un “milieu paysan”, un mediu de la tarã, unde intalneai privirea unui cal, o pisica care vroia sa o mangai, un caine...
Maestrul ne povesteste ca nu ii este frica de moarte, ca unii prieteni au murit in lupta, altii de maladii ( boli ).
Inainte de a muri, care este visul pe care ar dori sa si-l implineasca ? – este intrebat avocatul.
“Niciunul”, raspunde Jacques Vergès, am implinit totul, totul, repetã el, in directia in care eram.
Daca, in trecut, cineva ar fi venit la el si i-ar fi spus “Jacques, nous avons un piston” si l-ar fi intrebat daca doreste sa descifreze o limba, de exemplu etrusca sau “le linéaire A”, atunci ar fi acceptat.
Insa nu a venit nimeni.
Care este lucrul cel mai nebun pe care l-a facut ?
Jacques Vergès raspunde ca, in timpul razboiului, care s-a terminat in insula Héron, un coleg ( de arme ) si el insusi ? bausera putin ”pineau”, iar colegul sãu s-a indreptat spre un blocus si a strigat “Vive la France !”, spre norocul lor, ceilalti au ridicat mainile in sus si s-au predat !
Care sunt zvonurile ( “les rumeurs” ) care v-ar face sa sugrumati ?
“Niciunul”, - a raspuns Maestrul Vergès.
In ce priveste temperamentul sau, Jacques Vergès spune ca are un temperament fericit.
In scoala a studiat greaca si latina.
Cand era in Armata, odata un superior i-a facut observatie, insa el a ramas impasibil si superiorul a facut observatia ca putin ii pasa.
“Ça vous glisse dessus ?!”, adica « Vã trece pe langa ureche ? », sau încã “Nu vã impresioneazã ?” - intreaba realizatoarea.
“Ça me glisse dessus !, “Nu mã impresioneazã” – raspunde Maestrul.
Odata se afla la Aix, la Palatul de Justitie, fusese la Curtea de Asize, iar in fata Palatului se aflã o piatetã unde, la una doua saptamani se organizeaza un targ unde se vand miere de munte, carti vechi, “des fioles”.
Atunci cand l-a aparat pe Klaus Barbie, avea drept adversari 39 de confrati si un procuror.
In timpul acelui proces a primit multe scrisori, noua din zece scrisori erau de aprobare.
Ii scriau ofiterul pensionat, batrana catolica, dar i-a scris si o eleva de liceu care i-a spus : “Maestre, nu stiu daca sunteti platit de teroristi sau de nazisti, insa ati pus totul in dezordine ... “en pagaille” : Vã ador !”
Jacques Vergès ne aratã cã în mânã tine un obiect mic, vechi, si ne spune istoria sa :
“Ne aflam in insula Réunion, pledam o afacere ( un proces ) politic al unor comunisti reunionezi, judecatorii au ordonat ca fortele de ordine sa disperseze oamenii care erau afara.
Politia a aruncat o grenada lacrimogena, am ridicat-o de jos.
Acesta este restul grenadei lacrimogene care ne vorbeste despre ordinea sociala”.
Pentru cei care sunt avocati de multi ani in Baroul Bucuresti, cu siguranta ca intalnirea cu Jacques Vergès, fie ea numai prin intermediul unui film documentar, va fi sau ar putea fi emotionanta, interesanta si le va aminti idealurile cu care au intrat in aceasta profesie care este avocatura.
As fi vrut ca astazi unchiul meu, avocatul Dumitru Andrei sa poata vedea acest film, insa el a decedat in noiembrie 2008.
Asa incat imi spun ca, desi nu poate viziona filmul, in schimb, probabil ca la ora aceasta il poate intalni pe avocatul si maestrul Jacques Vergès direct in Viata de Dincolo si pot face schimb de impresii si amintiri.
Pentru ca unchiul meu era un om asezat, posé, mai degraba sobru, insa atat de omenesc ( nu spun uman ), un om si un avocat serios.
In ce priveste tragedia greacã « Antigona » de Sofocle, puteti citi pe Wikipedia urmand acest link :
http://fr.wikipedia.org/wiki/Antigone_(Sophocle)
In ce priveste romanul “Les Caves du Vatican”, de André Gide, despre care ne vorbeste Maestrul Jacques Vergès, puteti consulta o fisã de lecturã de patru pagini ( in format Pdf ), dacã urmati acest link ( a se vedea Fiche de lecture, apoi Consulter un extrait ) :
Iata si sursa filmului :
Voi adãuga o fotografie din Aix-en-Provence, facuta de Iulia Motoc in august 2013, a Facultatii de Stiinte Politice înrudite cu Facultatea de Drept unde a studiat Iulia Motoc.
( sciencespo-aix.fr )
 |
| fotografia Iuliei Motoc facuta in luna august 2013, Aix-en-Provence, Franta, Facultatea de Stiinte Politice si Facultatea de Drept unde a studiat Iulia Motoc |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu