Refugiatii si persoanele strãmutate ( 1 ). Istoric scurt

Refugiatii si persoanele strãmutate ( 1 )

Istoric scurt

Refugiatii reprezintã o categorie distinctã de strãini existenti, la un moment dat, pe teritoriul unui Stat *

[ * Initial, termenul de refugiati era folosit pentru desemnarea persoanelor deplasate in interiorul unei tãri, ca urmare a unor calamitãti naturale, sau altor situatii, cum a fost, în Rusia, Revolutia bolsevicã. Potrivit clarificarilor ulterioare, acest termen indicã numai persoanele aflate in afara tãrii de origine ].

In mod obisnuit, tara de origine acordã cetãtenilor sãi protectie, in raport cu alte State, in cazurile in care se considerã cã drepturile acestora sunt încãlcate de Statele strãine.

Principala caracteristicã a refugiatilor constã tocmai în faptul, cã acestia nu pot sa beneficieze de protectia tãrii de origine, sau nu doresc aceastã protectie.

In urma primului razboi mondial au avut loc mari deplasãri de persoane dincolo de granitele Statelor lor de origine, situatie care a generat, pentru prima datã, preocupari in plan international privitoare la statutul juridic al acestei categorii de persoane.

In anul 1921, in cadrul Societatii Natiunilor ia fiintã Comitetul pentru refugiati, prezidat de cunoscutul explorator norvegian F. Nansen.

Protectia acestui Comitet a fost acordata initial refugiatilor rusi si armeni, pentru ca in 1928 aceasta sa preia in sarcina sa si refugiatii din Orientul Mijlociu, iar in 1933 refugiatii germani.

                                                                                                                       

In perioada interbelicã, in cadrul Societatii Natiunilor, protectia internationala a refugiatilor a fost abordata cu luarea in considerare a unor grupuri distincte de persoane persecutate.

Protectia acestora era asiguratã numai in masura in care refugiatii puteau fi incadrati intr-un asemenea grup distinct, in raport cu o anumitã tarã de provenientã.

Instrumentele internationale adoptate in aceastã perioadã, reflectã o asemenea orientare conceptualã.

Acestea au fost :

1. Aranjamentul cu privire la refugiatii rusi si armeni din 1926 ;
2. Aranjamentul cu privire la refugiatii asirieni, asiro-caldeeni si asimilatii, precum si la refugiatii turci ;
3. Conventia din 1933 relativã la Statutul International al refugiatilor ;
4. Rezolutia Consiliului Societatii Natiunilor nr. 3593 din 24 mai 1935, cu privire la situatia refugiatilor din Saar ;
5. Conventia din 1938 cu privire la refugiatii care provin din Germania ;
6. Rezolutia Consiliului Societatii Natiunilor nr. 4119 din 17 ianuarie 1939, privitoare la refugiatii din teritoriul Sudetilor ( de nationalitate cehoslovacã ) ;
7. Protocolul din 14 septembrie 1939, referitor la refugiatii austrieci ( victime ale persecutiei naziste ).

Cel de-al doilea razboi mondial a dus la deportarea a milioane de oameni din tarile ocupate de Germania.

Acestia au fost numiti persoane strãmutate ( displaced persons ).

Pentru repatrierea acestora s-au incheiat Conventii intre URSS, Marea Britania si  SUA, pe de o parte, si intre  URSS si Franta pe de altã parte ( 1945 ).

Cum mai mult de un milion dintre persoanele strãmutate au refuzat sa se intoarca in tarile de origine, pentru a-i ajuta sa se stabileasca in alte tari, a luat fiintã, in 1946, Organizatia Internationala a Refugiatilor (  OIR ), ca organ special al  ONU* [ * Vezi Rezolutia Adunarii Generale a ONU 62 ( I ) din 15 decembrie 1946.

Intre 1946 si 1950 O.I.R. a reusit sa repatrieze 70 de mii de refugiati si sa obtina permisiunea de a se aseza in alte tari, pentru mai mult de un milion de persoane ], inlocuita in 1950 prin Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, care functioneaza si in prezent.

De la sfarsitul ultimului razboi mondial pana in prezent, fluxul de refugiati, din cauza conflictelor locale si altor fenomene tinand de natura regimurilor politice din diverse tari, a devenit un fenomen permanent, imbracand uneori caracterul unui exod in masã al populatiei.

In aceasta privintã au creat probleme, de exemplu, evenimentele din :

1. Ungaria ( 1956 ),
2. Cehoslovacia ( 1968 ),
3. Chile,
4. Cambodgia,
5. Uganda,
6. Ciad,
7. Vietnam,
8. Iran,
9. Liban,
10. Etiopia,
11. Angola si,
12. mai recent, din Somalia,
13. Ruanda
14. si Iugoslavia.

( Extras din Drept International – Introducere in Dreptul International Public, Raluca Miga-Besteliu, Ed. ALL, Bucuresti, 1997 )