Sfanta Clara din Assisi, Sfantul Francisc din Assisi si Sfanta Colette
Assisi : peisaj plin de maslini si de chiparosi, pe stradute si in piatete numele Clarei, numita si “la chevalière de la pauvreté”, adica “cavalerul saraciei” se aude si astazi.
Mama celei care avea sa devina Sfanta Clara era o femeie foarte credincioasa si prenumele ei, Hortelana ( Hortelane ) care in limba latinã inseamna “jardinière”, in grãdinareasã, dar si jardinierã, avea parca sa anunte nasterea unei femei sfinte.
Hortelana i-a dat fiicei ei numele de Chiara sau Clara si i-a transmis atat credinta, cat si iubirea fata de cei saraci.
Prenumele de Chiara a fost ales intrucat, atunci cand era insarcinata, Hortelana a “auzit” o voce interioara care ii spunea : “vei da lumii o luminã”.
Clara provenea dintr-o familie de nobili ce apartineau nobilimii mijlocii.
Inca de cand era mica, Clara obisnuia sa se priveze pe sine de putina hrana, de paine pentru a o darui celor saraci.
Mult mai tarziu, cand va deveni o sfanta, Clara se va numi pe sine o planta, mica planta a lui Francisc, “sa petite plante” ( “mica lui plantã” ).
Familia Clarei, Favorane ( “les Favorani” ) locuia aproape de Catedrala Sfantul Ruffin ( ? ) din Assisi.
Pe strazile din Assisi, din ce in ce mai mult se aude vorbindu-se de Francisc, un om inflacarat pentru Cristos, “enflammé pour le Christ”.
Francisc venea adesea sa caute, sa ceara hranã la familia Favorane.
Francisc s-a nascut la sfarsitul anului 1181, in Italia, intr-o regiune a Italiei care era agitata si in care aveau loc multe batalii.
Francisc a fost botezat chiar in ziua in care s-a nascut.
Baptisteriul in care el a fost botezat exista si astazi in Catedrala din Assisi.
Francisc apartine clasei burgheziei.
Cine erau locuitorii targului, burgului, cetatuii ?
Cine alcatuia societatea la acea vreme ?
Atunci cand s-a nascut Francisc, societatea era alcatuita din tarani, mici comercianti, serbi ( iobagi ), servitori, dar era o societate dinamica, in schimbare.
Astfel, micii comercianti se imbogatesc si devin negustori, comercianti bogati din care incepe sa se dezvolte sub-proletariatul.
Societatea era alcatuita insa, si poate in primul rand, din aristocrati, nobili care se nasteau avand totul, intrucat aveau toate privilegiile.
Pe de o parte nobilimea, pe de alta parte burghezia, o inegalitate de clase sociale.
Odata insa cu imbogatirea micilor comercianti si cu aparitia negustorilor, inegalitatii de clase sociale i se va substitui o inegalitate de bani, a banilor.
Tatal lui Francisc era negustor, el calatorea in Franta, unde mergea la targuri.
In acea zona a Italiei, in Assisi aveau loc batalii intre armatele Papei si Imparatul germanic, pentru pamanturile papale si pamanturile germanice.
Dar, pe de alta parte mai existau si alte batalii, acelea purtate pentru a accede la libertate, anume la libertatea politica, intre nobili si burghezi.
Insusi Francisc a luat armele si a luptat, atunci cand s-a purtat o batalie intre Assisi si Pérouse, Perugia.
Cu ocazia acelei batalii, familia Clarei, “les Favorani”, s-a refugiat in Perugia.
Francisc facea milostenie usor, oferea usor de pomanã, “il faisait l’aumône facilement”.
Biserica Sfantul Damian ( Saint Damien ) era o biserica mica si pe jumatate in ruine, dar lui Francisc ii placea foarte mult.
Adesea, el venea si se ruga in biserica Saint Damien inaintea Crucii Sfantului Damian, o cruce mare bizantinã pe care se afla Cristos Inviat, “le Christ ressuscité”.
Crucea bizantina a Sfantului Damian era o cruce foarte veche.
Francisc se ruga si il contempla pe Cristos Resuscitat ( Inviat ) si astfel el a avut la un moment dat revelatia faptului cã niste femei sarace vor veni aici in viitor, in aceasta biserica.
Ceea ce s-a si intamplat, insa mai tarziu.
Acele femei sarace aveau sa fie clarisele, sau calugaritele Clarei, aceea care a intemeiat ordinul clariselor.
Lui Francisc ii placea sa predice pe strazi, el vroia sa traiasca, simplu, Evanghelia si nici nu a vrut sa intemeieze un ordin de calugari.
Insa laicilor le era interzis sa predice pe strazi.
Contemplandu-l pe Cristos Inviat, Francisc s-a simtit atras spre viata saraca, luand ca model Nasterea lui Isus care a venit pe lume intr-o iesle si care si dupa aceea avea sa fie pe drumuri.
Acest Isus sarac nascut intr-o iesle este modelul lui Francisc, ori in vremea aceea cel mai mult se considera figura lui Cristos Glorios.
Pentru vremea lui, Francisc a venit cu o viziune noua, el i-a opus lui Cristos Glorios, pe Isus Cristos cel Sarac, nascut in iesle.
Pe strazile burgului circula vestea ca Francisc predica, “de bouche à oreille”, dar el nu putea predica intr-o biserica.
Pentru a putea predica insa, Francisc se duce sa ii ceara aprobarea Papei Inocentiu III care ii acordã penitenta si ii impune tonsura clericalã.
Francisc insa vroia sa il urmeze pe Isus Cristos, sa ii daruiasca viata sa lui Dumnezeu, in modul cel mai simplu cu putinta.
El spunea : “Quand on possède quelque chose, au bout d’un moment on prend les armes pour le défendre », adica, atunci « Cand posezi ceva, la un moment dat iei armele pentru a-l apãra », si, continua Sfantul Francisc « si je prends les armes, je considère l’autre comme un ennemi », adica « daca iau armele, il consider pe celalalt un dusman ».
Si atunci ?
Nu mai ramane decat sa traiesti simplu, umil, facandu-te mic printre ceilalti.
Francisc avea sa cunoasca ruptura, in fapt doua rupturi.
Mai intai, ruptura de tatal sãu (biologic), ruptura cu paternitatea, caci el isi va parasi tatal, si pe viitor va spune, va alege sa spuna : « Tatal nostru din Ceruri ».
In al doilea rand, Francisc rupe cu clasa lui sociala, clasa comerciantilor bogati, caci el isi paraseste bunurile.
Francisc paraseste o lume “inégalitaire” ( adica intemeiata pe inegalitatea politica sau sociala ), o societate in care nu exista egalitate de tratament.
Exista un decalaj intre aceasta societate si idealul comunal ( “l’idéal communal” ).
Plecand, Francisc paraseste in fond o clasa sociala.
Francisc se va intalni cu oamenii, cu umanitatea pe care o va descoperi in persoana leprosului. A celor bolnavi.
El a respectat trei conditii : saracia, castitatea si ascultarea sau “la pauvreté, la chasteté” si “l’obéissance” iar regula instituita de el – in cele din urma a fost nevoit – a fost aceea de a trai viata lui Cristos, “de vivre la vie du Christ”.
Francisc a intemeiat ordinul franciscanilor.
Regula Fratilor Minori era aceasta : “vivre l’Evangile”, a trai Evanghelia.
El a primit stigmatele Patimii sau “de la Passion”, adica stigmatele Patimilor lui Cristos.
Intr-o buna zi, Clara care incepuse sa isi puna intrebari de cand in cetatuie se auzise despre Francisc, cu privire la viata ei, la ce isi doreste in viata si ce sa faca cu viata ei, trimite o servitoare sa il caute pe Francisc.
De altfel ea refuza toate partidele, - magnifice ! - adica pe totii barbatii pe care tatal îi prezintã fiicei sale, si nu doreste sa se marite.
Astfel, Clara il cheama la ea pe Francisc, cu care se intalneste si cu care se va intalni de cateva ori dupa aceea.
Ea il instiinteaza insa pe episcopul din Assisi si ii cere acestuia aprobarea.
In ziua – [duminica] – sarbatorii Floriilor, “le jour des Rameaux”, Clara paraseste pe ascuns casa parinteasca.
Ea are 18 ani.
Din casa parintilor iese pe o usa ascunsa, dosnica care se urnea greu din loc, dar este ajutata de o prietena, la iesire o asteapta un frate, un calugar al lui Francisc care o conduce la Portioncule.
Ce este insa Portioncule ?
Portioncule este astazi o biserica pe campia din Assisi, dar in trecut se afla in padure.
Legenda spune ca un cioban ar fi auzit in acel loc cantecul Ingerilor.
Ulterior pe acel loc s-a ridicat o biserica mica, numita Notre-Dame des Anges sau Biserica Fecioarei Maria a Ingerilor, inca denumita “la Portioncule”.
Portioncule provine de la faptul ca este o portiune mica.
Biserica Notre Dame des Anges se afla sub patronajul si in proprietatea Benedictinilor, calugarilor Sfantului Benedict ( Saint Benoît ).
Aici vrea Francisc sa se stabileasca pentru un timp.
Are loc o intelegere verbala intre Francisc si Benedictini, potrivit careia Francisc sa plateasca o chirie care era constituita dintr-un cos plin cu peste si un ulcior plin cu ulei.
La sosirea Clarei are loc o ceremonie, este imbracata cu un vesmant, - o haina confectionata dintr-o stofa groasa din lana de culoare brunã – precum au calugarii, numita “la bure” si primeste si “la corde” sau franghia, sfoara cu care acestia isi incing mijlocul.
Clara este tunsa.
Dupa aceea ea este condusa la biserica Sfantul Damian si alte tinere pe care ea le cunostea i se alatura.
Astfel, in anul 1212 se naste Ordinul Clariselor.
Tatal Clarei se infurie insa cand aude ca fiica sa a fugit si trimite familia sa o aduca inapoi acasa, insa Clara se agatã cu putere de altar.
Despre Clara si Francisc ni se spune ca totul ii opunea, ei proveneau din clase sociale diferite, intre ei exista o diferenta de varsta destul de importanta, de mare.
Exista intre ei “un hiatus de classe”, un hiat(us) de clasa sociala, Francisc apartinand burgheziei, iar Clara nobilimii.
Intre Francisc si Clara a fost o prietenie spirituala, o mare coniventã, potrivit lui Ioan Paul II, dar cei doi se intalnesc rar, desi se stimeaza.
Cu toate acestea, Francisc era prezent “par une communion d’être ».
Lui Francisc ii place “cette sagesse qui habitait Claire”, adica “aceasta intelepciune care se afla în Clara” si atunci cand in viata lui existã “des périodes de choix”, perioade de alegere, cand trebuie sa aleagã, Francisc vine la Clara ( “il vient vers elle” ).
Francisc vine sa cerseasca Lumina care este in Clara.
Clara ar vrea sa il vada mai des pe Francisc, - lucru pe care Clara îl si reclamã de altfel la manastire - insa acesta nu avea incredere în nicio femeie, “il se méfiait de toute relation avec les femmes” si are grijã sa puna o distanta intre el si Clara.
Cu toate acestea, desi Francisc interzice calugarilor, fratilor franciscani sa viziteze manastirea clariselor, el lasã un calugar care sa faca legatura, sau “interfatã” intre cele doua manastiri sau ordine.
Clara a intemeiat propria sa Regulã si aceasta a insemnat un gest institutional.
Pana la Clara, barbatii erau aceia care adoptau reguli masculine pentru doamne, pentru femei.
Insa Clara a dorit o viata franciscana originala, ea a scris regula ei, proprie, regula saraciei radicale, insa cu multa suplete, flexibilitate.
Clara este prima femeie din lume care legifereaza pentru o societate feminina, pentru femei.
Clara este “un femme de paix”, o femeie a pacii, inca de la inceput ea isi aseaza ordinul sub tutela fratilor minori ( minoriti ).
Regula Clarei a fost insa fructul unei experiente comunitare, rodul intregii ei vieti, de aceea este o regula supla, intrucat ea pune in garda surorile, calugaritele asupra primejdiilor care pot aparea in sanul unei vieti fratesti ( “vie fraternelle” ) si le atentioneaza sa pastreze unitatea.
Clara a cerut Bisericii, Papei sa o aprobe si intr-adevar, Papa i-a aprobat Regula, lucru pe care Clara il aflã in ajunul mortii sale.
Geniul Clarei, geniul lui Francisc a fost acela de a castiga libertatea de a trai Evanghelia in interiorul, in sanul Bisericii.
Adica avand aprobarea Bisericii.
Pentru a i se aproba Regula, desigur, Clara a fost nevoita de a “titiller” si “tambouriner”, sa insiste, sa anunte in gura mare, sa bata toba si sa “gadile”, sa agaseze, insa a obtinut ce a vrut.
Dupa moartea Clarei insa, regula a fost pusa in cauza, incriminata.
Numai doua manastiri mai respectau Regula saraciei radicale.
Manastirile incepusera sa aiba privilegii si nu mai respectau regula Sfintei Clara.
A fost nevoie de o perioada de asteptare, de vreo 200 de ani, pana la nasterea celei care avea sa devina Sfanta Colette si care avea sa reformeze regula Sfintei Clara.
Calugaritele sarace se numeau acuma “les riches claires”.
Colette, care va deveni Sainte Colette, este nativa din orasul Corbie, ea s-a nascut la 13 ianuarie 1381 si a decedat in anul 1447.
S-a nascut intr-o familie evlavioasa, de pietate, tatal ei lucra la manastire unde era dulgher.
Impreuna cu sotia lui, se rugau Sfantului Nicolae sa le daruiasca un copil.
Astfel, cand in cele din urma li s-a nascut o fiica, drept multumire pentru ca Sfantul Nicolas ( Nicolae ) le-a indeplinit rugaciunile, parintii si-au numit fiica “Nicolette”, prenume care va fi deformat si va deveni Colette.
Sotia dulgherului era in varsta de mai mult de 60 de ani atunci cand a devenit mamã si a adus-o pe lume pe Colette, care de altfel va ramane singura destul de repede.
Drept tutori, Colette i-a avut pe calugarii de la abatia ( manastirea ) din Corbie.
Pe vremea aceea la modã era recluziunea – le reclusage - , o viata inchisa.
Exista deci “une vogue de reclusage”.
Persoanele care traiau in recluziune erau insa foarte cautate, in special pentru sfaturi si consiliere spirituala.
Colette a trait si ea o viata de recluziune, traia inchisa si primea printr-un ghiseu, masa sa, o data pe zi, paine si apa, dar celula sau incaperea – “sa recluserie” - in care era inchisa avea o fereastra, o comunicare cu Biserica Saint Etienne, astfel incat din incaperea unde era inchisa, Colette putea asista la slujbele din biserica Sfantul Etienne, caci avea vedere exact in naosul bisericii.
La vremea aceea, in Corbie, abate ( staret ) era l’Abbé Raoul de Corbie.
Colette a cerut ingaduinta sa iasa din starea de recluziune si a primit aprobarea de la Papa Benoît sau Benedict XIII, pe care de altfel ea l-a si intalnit ulterior, in anul 1407.
Ca urmare a acestei intalniri ea a parcurs intreaga Bourgogne, Burgundie pentru a infiinta noi manastiri.
Caci Colette a fost fidela Bisericii, lui Claire, dar a fost si creatoare.
Ea a dorit sa reformeze regula Sfintei Clara din Assisi, deoarece in realitate regula fusese data uitarii si nu se mai respecta.
La epoca respectiva existau calugaritele numite “Les Clarisses Urbanistes”, care traiau dupa regula lui Urban IV.
Regula permitea manastirilor sa posede pamanturi in comun.
Astfel, exista prea multa bogatie in manastirile clariselor.
Colette nu a inovat, ea a reformat.
Colette a respectat-o pe Madame Sainte Claire, pe Doamna Sfanta Clara, si prin urmare ea a redat regula Clarei, clariselor timpului sãu în care ea a traia.
Pe Colette o gasim la manastirea Poligny ( 1415 ).
Paul Claudel a scris un poem despre Colette care se intituleaza “Colette qui marche devant sur son âne, et qui regarde Dieu”, adica “Colette care merge in fatã pe magarul sãu si care il priveste pe Dumnezeu”.
Prin Reforma sa, Colette a facut ca ordinul clariselor sa dureze in Estul Frantei si in Estul Europei.
Colette a murit in Belgia, in orasul Gand ( ? )
Inainte de a parasi insa Poligny, manastirea Poligny unde ea se afla, a promis ca se va intoarce aici.
Si, intr-adevar s-a tinut de cuvant si s-a intors, dar sub forma moastelor ei.
Apoi a izbucnit Revolutia franceza ( 1789 ).
La Revolutie, manastirea Poligny a fost transformata in inchisoare, iar capela manastirii a fost distrusa in intregime si pe locul ei au fost amenajate o gradina de zarzavat si o livada.
Calugaritele care se mai aflau in manastire s-au refugiat imbracate in haine civile, in oras, adica la Poligny.
Inainte de a reintegra manastirea, de a se intoarce in manastire, calugaritele cer ca moastele, relicvele Sfintei Colette sa revina.
Pe cand traia, Colette spunea ca cei care vor urma, generatiile urmatoare vor trebui si ele sa reformeze : “auront à faire œuvre de réforme aussi”.
“Claire, rappelle-toi...”, “Clara adu-ti aminte...”, “timp de 40 de ani El te-a condus, te-a ghidat...”, ceea ce inseamna ca Sfanta Clara a trait 40 de ani in ordinul clariselor intemeiat de ea in anul 1212.
Despre Sfanta Clara se spune ca ea a respectat sensibilitatea timpului sãu, ea a trait cu calugaritele in manastire, o viata inchisa, si nu l-a urmat pe Sfantul Francisc pe strazi unde el predica.
Sa nu uitam ca in acele vremuri cand s-a nascut Clara “les femmes ne sortent pas”, femeile nu ies [ din casa ] si nu ies in general.
Clarisele sunt calugarite sarace care duc o viata de contemplare, ele traiesc din munca mainilor lor si cand ea nu este de ajuns, calugaritele sunt trimise sa isi ceara painea.
Viata contemplativa a clariselor seamana putin cu aceea ca calugaritelor benedictine.
Clara era de parere ca Isus Cristos este o oglinda in care trebuie sa te privesti, sa iti vezi imaginea, sa te reflecti in acea oglinda.
Aceasta este o imagine foarte feminina, - spun calugaritele clarise.
Clara era sigura pe ea, voioasa si alerta, iar din impartasirea ( ? ) lui Cristos ea devine mai pura, mai casta.
Clara este o calugarita care “désire”, doreste.
De altfel este foarte atenta cu celelalte calugarite.
Nu si-a dorit sa devina stareta.
Dimpotriva, ea le inveleste pe calugarite cand dorm, vegheaza ca fiecare sa manance bine si curãtã, spalã “les chaises percées”, “scaunele perforate” ale calugaritelor bolnave.
Ceea ce este considerat a fi revolutionar, este faptul ca in ordinul clariselor nu existau surori, calugarite “inferioare”, care sa faca numai treburile domestice, menajere, si calugarite “superioare” care sa faca numai rugaciuni.
Nu. Dimpotriva, toate calugaritele duceau o viata in conditii egale de tratament.
Toate calugaritele puteau rosti Oficiul si toate indeplineau sarcinile menajere, gospodaresti.
Atunci cand trimitea calugarite sa cerseasca painea de fiecare zi, pe drumuri, Clara obisnuia sa le spuna sa se opreasca cand in calea lor intalnesc arbori, si sa il binecuvanteze pe Dumnezeu : “quand vous voyez des arbres, bénissez Dieu”.
Clara a dorit martiriul, ceea ce era un lucru nou pentru Evul Mediu.
De altfel ea nu si-a crutat corpul, sanatatea.
Frederic II ( rege al Siciliei ( 1197 – 1250 ) si Imparat germanic ( 1220 – 1250 ) a trimis mercenari, sarazini la manastirea Saint Damien care se afla in afara zidurilor cetatii.
Trupele au asediat manastirea Sfantul Damian unde se aflau Sfanta Clara si calugaritele clarise.
Calugaritele s-au vazut astfel lipsite de aparare si de orice mijloc de a se apara.
Clara in aceste imprejurari le-a pus pe calugarite sa se roage si a iesit singura tinand in maini Sfantul Sacrament.
A luat Sfantul Sacrament si a iesit cu el in mana, din manastire.
Atunci o minune s-a petrecut, caci invadatorii s-au oprit brusc.
De aceea, ulterior, Sfanta Clara a fost reprezentata ridicand, fluturand in aer chivotul ( “l’ostensoir” ).
Astazi putem vorbi despre “l’esprit clarien” si “l’esprit franciscain”, spiritul clarian si spiritul franciscan.
Clara a murit calma, linistita, la fel cum a trait si obisnuia sa spuna :
“Prends le temps de t’arrêter ! », « Ia-ti ragazul de a te opri ! ».
« Tout est grâce », « Totul este har ».
« Tout bien vient de Dieu », « Fiecare lucru ( bun ) vine de la Dumnezeu »
Pana la moartea Clarei, in Evul Mediu erau canonizate numai reginele, printesele, Clara nu avea un rang nobiliar atat de inalt.
Dar Clara a fost canonizata, a devenit Sfanta Clara.
Inca un fapt revolutionar.
Daca ne gandim, Clara ne invatã sa indraznim încrederea, sa indraznim sa avem încredere, adica : “oser la confiance”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu