Refugiatii si persoanele strãmutate ( 2 ). Definirea notiunii de refugiat

Refugiatii si persoanele strãmutate ( 2 )

Definirea notiunii de refugiat

In termeni generali, prin refugiat se intelege o persoanã care cautã sa se sustragã unor conditii sau imprejurari din tara sa de origine, pe care le considerã insuportabile, si sa gaseasca adapost si protectie in altã tarã.

Motivele parasirii tãrii de origine pot fi :

1. opresiune ;
2. persecutie ;
3. amenintarea vietii sau libertatii ;
4. saracie chinuitoare ;
5. razboi sau lupte civile ;
6. dezastre naturale ( cutremure, inundatii, secetã, foamete )*

[ * V. Goodwin-Gill, The Refugee in International Law, Clarendon Press, Oxford, 1989, p. 1 ].

                                                                                              

Continuandu-se preocuparile Societatii Natiunilor privind protectia refugiatilor, sub egida ONU s-a adoptat, in 1951, Conventia referitoare la Statutul refugiatilor, intrata in vigoare in 1954* [ *Conventia a fost adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale a ONU 429 ( V ) din 14 decembrie 1950 ].

Aceasta Conventie a fost completata cu un Protocol Aditional, in octombrie 1967* [ * România a aderat la Conventia din 1951 si Protocolul**  din 1967, prin Legea nr. 46 din 4 iulie 1991 ].

** Legea 46 din 4 iulie 1991 mentioneaza Protocolul  din 31 ianuarie 1967, de la New York

Atat Conventia din 1951, in art. 1, aliniatul A ( 2 ), cat si Protocolul din 1967 in art. I. 2, definesc refugiatul ca orice

“persoanã care in urma unor temeri justificate de a fi persecutatã, pe motive de rasã, religie, nationalitate, apartenentã la un anumit grup social sau opinie politicã, se gaseste in afara tarii sale de origine si nu poate, sau din cauza acestor temeri, nu doreste sa revinã in aceastã tarã”.

In lumina acestei definitii, poate fi sesizatã in cadrul ONU abordarea conceptual diferitã a categoriei de refugiat, prin raport cu sistemul de protectie al refugiatilor, initiat sub auspiciile Societatii Natiunilor.

Prin Conventia din 1951 statutul de refugiat este astfel acordat pe baza individualã, si nu pentru grupuri de persoanã in functie de tarile de provenientã.

( Vezi I. Closcã, Refugiatii : Noi probleme, noi abordari, in “Revista Românã de Drept Umanitar”, nr. 1 / 1996, p. 20 )

In legatura cu definirea notiunii de refugiat, se impune evidentierea relatiei dintre Conventia din 1951 si Protocolul sãu Aditional din 1967.

Conform articolului 1, aliniatul A ( 2 ) al Conventiei din 1951, prevederile acestei conventii se aplicau numai persoanelor care dobandisera calitatea de refugiat inainte de 1 ianuarie 1951.

Protocolul privind statutul refugiatilor din 1967, înlãturã aceasta limitare in timp, in ceea ce priveste dobandirea calitatii de refugiat, si extinde prevederile Conventiei din 1951 la toate categoriile de persoane care indeplinesc conditiile prevazute de articolul 1, aliniatul A ( 2 ) al acestei Conventii ( potrivit Definitiei mai sus enuntate ), indiferent de perioada in care a intervenit refugiul*

[ * Vezi, de exemplu, O. Kimminich, The Present International Law of Asylum, in “Law and State”, nr. 32 / 1985 ].

Subliniind cã Definitia Conventiei din 1951 a fost retinutã de dreptul international, observãm totusi cã ea nu acoperã categorii importante de persoane care isi parasesc tara si care constituie, in ultima vreme, cele mai numeroase grupuri de persoane ce poartã denumirea genericã de Refugiati.

In campul de aplicare al Conventiei si Protocolului, care asigurã refugiatilor protectie si asistentã, nu intrã persoanele ce sunt considerate cã reprezintã “refugiatii economici”, si nici acelea ajunse in aceasta situatie in urma unor conflicte armate, internationale sau interne.

S-a considerat cã solutia pentru “refugiatii economici” urmeaza sa fie gasita mai degraba prin dezvoltare economica si ajutor international in tara de origine, decat prin acordarea de azil, si cã protectia categoriei de persoane care isi parasesc tara in urma conflictelor armate este asiguratã prin alte instrumente internationale, in special Conventia de la Geneva din 1949 privind protectia victimelor razboiului si Protocolul Aditional din 1977 privind protectia victimelor conflictelor armate internationale.

Asadar cele douã documente privind Statutul refugiatilor ( Conventia din 1951 si Protocolul din 1967 ) oferã protectie refugiatilor, pe o bazã individualã in cazul in care aceasta este motivata prin :

1.     oprimare,

2.     persecutie sau

3.     amenintare a vietii si libertatii in tara de origine.

( Extras din Drept International – Introducere in Dreptul International Public, Raluca Miga-Besteliu, Ed. ALL, Bucuresti, 1997 )