Sfantul Neagoe Basarab (crestinortodox.ro)

Sfantul Neagoe Basarab

Veacul al XVI-lea este profund marcat de activitatea în Valahia a domnitorului Neagoe Basarab. Acesta este un diplomat desăvârşit, propunând o alianţă veneţienilor, asigurând protecţia în faţa otomanilor şi menţinând pacea cu ungurii. Este un conducator luminat, de sorginte bizantină, acordând mult sprijin Bisericii. Lui i se datorează capodopera de la Curtea de Argeş, adăpostul Cuvioasei Filofteea. Este un mare filantrop al mănăstirilor. În timpul domniei sale, ţara cunoaşte un spor demografic fără precedent, fapt ce duce la sporirea încasărilor din taxe. Este un mare ctitor în Valachia, asemeni lui Ştefan cel Mare în Moldova. Este un bun strateg militar, fiind capabil să susţină o cruciadă cu 40.000 de oşteni, cifră imensă pentru acea vreme.

Învăţăturile transmise sunt cateheze actuale: Pe primul loc se cuvine să Îl punem doar pe Dumnezeu, „ziua şi noaptea şi în tot locul”. Creatorul universului trebuie lăudat cu „cântări nepărăsite”. Toate aceste poveţe seamănă izbitor cu ceea ce, peste veacuri, vor scrie Ioan de Kronstadt, Nicolae Velimirovici sau Ignatie Briancianinov. Abundă citate biblice, care revin mereu ca argumentare în trasarea concluziilor. Este, de fapt, o scrisoare pastorală de mari dimensiuni, un testament al politicii Raiului. Autorul este un ambasador al veşniciei, un apostol al Evului Mediu, un luminător al poporului. Este conştient de gravitatea misiunii sale: „Toate aceste lucruri eu nu le grăiesc după capul meu, ci le găsesc în Scripturi”. Este un ucenic fidel al tradiţiei patristice, nu este un lider sectar original. Nu şochează, nu clachează, ci doar reaminteşte firul roşu al povestirii despre Iisus: iubirea. Iubirea ca dăruire, iubirea ca jertfă, iubirea ca politică de stat.

Toate pildele biblice invocate nu au alura unei predici sau a vreunui discurs politic, ci sunt izvorâte din trăirea unui autentic isihast, prinţ al păcii. Se desprinde uşor ideea pedepsei divine asupra fiilor neascultării. Autorul nu forţează convertirea, ci rămâne parental, blând, înduioşător. Este o poveste spusă în familie, la gura sobei. Este o poveste de viaţă şi de moarte, nu este un basm neutru. Este secretul nemuririi. Autorul nu impune, ci redă exemple biblice, pline de încărcătură emoţională pentru cititorii care se regăsesc în fiecare tablou ca actori principali ai acţiunii. Neagoe evocă cu mult drag pilda Sfântului Constantin cel Mare, pe care îl admiră şi, din smerenie, nu cutează să se asemene cu el, dar tânjeşte după râvna acestuia. Ne spune şi cine va găsi fericirea: „doar acela care va câştiga îndrăzneală către lucrurile cele bune înaintea lui Hristos”.

Seducţia păgânismului

Morala este profund duhovnicească: suferim doar din cauza propriilor păcate, care au cauzat depărtarea de Sursa fericirii. Cel mai mare lucru pe care îl poate realiza un om pe pământ nu este acumularea, ci curăţia propriului suflet, neprihănirea, inocenţa, puritatea. Din această curăţie (despătimire) se nasc iubirea, nădejdea şi credinţa. Neagoe avertizează asupra pericolului nălucirilor eretice, care ne depărtează de Adevăr. Surprinde citarea din anumiţi sfinţi medievali, dar această argumentare întăreşte linia duhovnicească trasată încă de la debutul cărţii. Într-o epocă renascentistă timpurie, autorul apără valoarea postului: „Postul naşte ruga, ruga naşte smerenia, smerenia naşte curăţia şi curăţia naşte milostenia”. Iată valorile mărturisite, afirmate şi transmise tuturor neamurilor (generaţiilor). Dar totul porneşte de la înfrânarea postului. Nu te poţi ruga ghiftuit, nu te poţi umili laudându-te, nu te poţi mântui rămânând egoist. Asta chiar mi-a plăcut: „Mâncarea peste măsură este ca lemnele pentru foc, cu câte bagi mai multe lemne, cu atât focul patimilor se aţâţă mai tare, iar de bagi mai puţine lemne, arde mai încet”.

Ortodocşii rezistă într-o regiune avaro-slavă (ulterior otomano-slavă) numai prin îngăduinţă divină. Logico-istoric, trebuia să fi fost şterşi din enciclopedii. Numai că sfinţii au contrabalansat mereu ecuaţia teritorială. Inexplicabil, istoria devine ea însăşi un miracol, ca parte intrinsecă din planul etern. Adevărata platformă de luptă este Vestea Învierii. Contrar aşteptărilor, sfinţii refuză luxul decadent, preferând „nebunia” credinţei veritabile. Şi vorbim de mulţi domnitori „cuvioşi”, nu doar de Neagoe, ci de cei trei Radu cu donaţii la Athos şi de o listă adevărată de sinaxare. Nu lipsesc nici trădătorii, dar aceştia se sting singuri, prea infatuaţi, neîncărcaţi de puterea evanghelică.

Neagoe este convins că Evanghelia are ca scop prezentarea intervenţiei divine în lume.

Salvarea are o sursă unică: descoperirea apostolică. Domnitorul valah doreşte să ridice nivelul cultural al micii sale ţări, eliberându-şi supuşii de tirania ignoranţei şi a frivolităţii şi de seducţia stupizeniilor medievale (nu era lipsă de falsori).

Nu există publicitate religioasă

Mesajul mesianic este plin de discreţie, chiar anonimat. Nu se fac postere ostentative, nu se violentează bunul simţ. Nu se creştinează provincii cu sabia. Neagoe Basarab este cavalerul smereniei, un vodă al oamenilor de rând. Trăieşte ca un ascet şi predică ca un episcop. Este acel rege căutat pe vremea lui David, după ce modelul Saul eşuase. Diplomaţia creştină nu face nici un compromis, nu discriminează, nu escrochează, ci imită exemplul arhistrategilor Mihaiil, Gavriil, Uriil, Salatiil, Varahiil. Constituţia care nu se abrogă niciodată este maxima evanghelică cuprinsă în legea iubirii. Într-un singur verset, Dătătorul Legii surprinde lipsa oricărei motivaţii de a invada alte teritorii. Neagoe iubeşte divinitatea până la capăt. Dar Dumnezeu nu îi rămîne dator…

Cine caută, are unde găsi

Neagoe cel Sfânt respinge confuzia şi divizarea. Se luptă pentru propagarea iubirii. Simbolurile păgâne abundau pe „piaţă” şi atunci… Numai că Neagoe ştia că necredincioşii vor fi însetaţi, la un moment dat, de „altceva” şi el vroia să se asigure că vor mai avea unde să şi găsească autenticul. Domnitorul valah critică desfrâul, prostia şi lipsa de măsură. Vorbeşte despre necesitatea respectării unor principii. Fără lumina creştinismului, am fi avut o civilizaţie îngheţată (în hibernare), nimicită de barbari. Când puţini mai sperau, barbarii au pierdut.

Învăţăturile transmise nu conţin reguli de supravieţuire animalică, instinctivă, ci sunt un ghid pentru descoperirea bucuriei (dincolo de invazii, ciume sau revolte). Orientaţi spre afaceri (oamenii sunt mereu ocupaţi, au multe de făcut), contemporanii de atunci (şi de acum) sunt lipsiţi de bucurie. Cum să ne bucurăm, când este atât de multă suferinţă în jur?! Fiecare tată îşi învaţă fiul (sau ar trebui să o facă) că bucuria credinţei nu este o banală relaxare (permisă doar în timpul liber), ci este o alegere conştientă şi responsabilă, un testament generator de putere (nu sursă de decor).

Chiar dacă duşmanii ameninţă ţara, noi avem curajul credinţei. Porţile iadului au fost sfărâmate, iar Hristos Biruitorul ne revendică ca Adevărat Stăpân. Înţelegem că ne războim cu propriile păcate, iar Dumnezeul va veghea asupra noastră. Obiectivul rămâne mântuirea, nu neapărat şi propăşirea economică de conjunctură (în detrimentul altora). Educaţia se bazează pe prevenţie: „Fiule, evită păcatul!”. Prin păcat, omul preferă altceva (lumea, pe sine) în locul lui Dumnezeu. Rezultă devierea iubirii (înstrăinarea). Soluţia rămâne pur euharistică: murim în fiecare duminică („Toată grija cea lumească să o lepădăm”), pregătindu-ne de înviere. Tatăl îşi îndeamnă fiul să asculte de glasul Blândului Păstor, pentru a fi ferit de lupi, şacali, mistreţi. Să fie pregătit să creadă în puterea iertării. Neagoe este mai mult decât un vodă sau o cazanie.

Neagoe este Sfântul Valahiei, protectorul nord-dunărenilor şi părintele tuturor copiilor râvnitori

Mesajul este optimist: Dumnezeu este mai bun decât noi şi este dispus să ne ierte. Atenţie! Dumnezeu nu ne vrea tonţi, blegi sau moţăiţi, El ne vrea sprinteni, deşteptaţi, cu bună dispoziţie. Mulţumindu-ne cu daruri „mici”, nu înseamnă că acestea sunt minore, ci autentice.

„Logica” funcţionează: Dumnezeu m-a făcut, a murit pentru mine, îmi iartă păcatele, îmi poartă de grijă… De ce m-aş teme de ceva?!

Putem să petrecem duhovniceşte, numai să vrem

Cea mai mare ispită este frica, iar Sfântul ne învaţă să nu ne lăsăm dominaţi de ea. Să ne gândim că în Rai nu mai există invidie şi neîncredere.

Chiar dacă nu înţelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înţelege şi pleacă.

Trei erori repetăm: nu Îl cunoaștem pe Tatăl, Îl răstignim pe Fiul și refuzăm ajutorul Duhului Sfânt.

Nu ne lăsăm influențați de obiceiurile omenești, că nu după acestea vom fi judecați.

Doamne, învață-ne ce să cerem… Iartă-ne toate și ne mântuiește… Învață-ne să împlinim poruncile Tale…

Îndreptar: fără gram de meschinărie.

Marius Matei

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-neagoe-basarab-150058.html

***

Viata Sfantului Neagoe Basarab

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/viata-sfantului-neagoe-basarab-146675.html

Sfantul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie. Canonizarea sa a fost hotarata in sedinta de lucru a Sfantului Sfantului Sinod din 8-9 iulie 2008, alaturi de cea a Sfantului Ierarh Iachint de Vicina si a Sfantului Dionisie Exiguul. Proclamarea solemna a canonizarii a avut loc la Bucuresti, de praznicul Sfantului Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, pe 26 octombrie.

Fericitul Voievod Neagoe Basarab a fost vlăstar domnesc, născut într-o familie evlavioasă de prinţi creştini. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa, temătoare de Dumnezeu, făcea parte din familia boierilor Craioveşti.

Neagoe, darul lui Dumnezeu, a devenit, prin adopţie, unul dintre cei patru copii ai familiei dreptmăritoare creştine, înrâurit de credinţa părinţilor săi, acest minunat copil a deprins din fragedă vârstă învăţăturile mântuitoare şi virtuţile credinţei ortodoxe. Pentru că a cunoscut viaţa îmbunătăţită a părinţilor de la mănăstirea Bistriţa vâlceană, ctitorie a părinţilor săi, tânărul Neagoe s-a străduit să adune ca o albină din nectarul şi dulceaţa Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi care-l vor ajuta mai târziu la alcătuirea scrierilor sale şi la conducerea poporului dreptcredincios spre multe împliniri duhovniceşti şi artistice.

Aşadar, Mănăstirea Bistriţa a devenit şcoală duhovnicească pentru evlaviosul voievod. Providenţa a făcut ca, în acele vremuri, să vină în Ţara Românească marele între patriarhi, Nifon al Constantinopolului, chemat la noi de voievodul Radu cel Mare, pe la anul 1502, pentru a reorganiza şi întări viaţa bisericească. De la Sfântul Ierarh Nifon, mărinimosul şi binecredinciosul Voievod Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia şi trezvia sufletului, învăţătura şi înţelepciunea lui Hristos, dobândind înalt spor sufletesc şi desluşind comorile duhovniceşti, atât de viu prezente în rânduiala fraţilor din Mănăstirea Bistriţa, înzestrat cu daruri intelectuale deosebite, prealuminatul Neagoe şi-a agonisit mult din cultura teologică şi din ştiinţa timpului său. De aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iubitorul de Hristos, Neagoe, în anul 1512, a fost chemat la demnitatea de Voievod al Ţării Româneşti, deşi el a refuzat această cinste cu smerite cuvinte: „Puneţi altul pe carele veţi vrea dimpreună şi cu sfatul nostru, iar pe mine mă iertaţi, că nu voi fi”. Poporul însă, cunoscând vrednicia lui, l-a rugat să accepte înalta dregătorie în stat şi numai după multe stăruinţe fericitul „Neagoe se plecă glasului năroadelor şi luă coroana şi schiptrul a toată Ţara Românească. Şi îndată făcu judecată şi dreptate între oameni”. Sfântul Voievod s-a arătat chibzuit şi bun organizator al ţării, drept aceea toţi mulţumeau lui Dumnezeu pentru domnia lui, căci s-au învrednicit a vedea şi a avea domn ca acesta.

Astfel, domnia Sfântului a fost un răstimp de linişte şi prosperitate, într-o vreme când greutăţile apăsau asupra ţării, ca şi asupra Bisericii Ortodoxe din Balcani. Pentru ca toate să fie lucrate după voia Domnului, Sfântul Neagoe a iubit pacea, cum spuneau cei din timpul său, „cu toţi vecinii a fost împăcat”.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab, în credinţă şi iubire de Dumnezeu, în dreptate şi smerenie, cinstind amintirea învăţătorului său, Sfântul Ierarh Nifon, a adus în Ţara Românească Sfintele sale moaşte de la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos, împăcându-l în chip minunat cu prigonitorul său, Radu cel Mare.

Sfântul Neagoe a rămas în memoria poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Este prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filozofic şi enciclopedic, în acelaşi timp, Învăţăturile sale sunt o adevărată lecţie de pedagogie morală şi spirituală, un adevărat cod de comportament fiinţial şi demnitate umană pentru toate timpurile.

Dar nu numai aceste învăţături ni le-a lăsat moştenire măritul voievod, ci şi multe mănăstiri, biserici şi aşezăminte în ţara peste care a domnit timp de nouă ani şi opt luni, între care cea mai strălucită este Mănăstirea Argeşului, pe care Gavriil, Protul Sfântului Munte din acea vreme, a numit-o pentru măreţia ei Sionul Românesc.

În scurta sa viaţă pământească, Voievodul Neagoe Basarab a fost socotit de toată lumea moştenitorul de drept al tradiţiilor imperiale bizantine, iar în această calitate a ajutat toate popoarele creştine ortodoxe aflate sub stăpânirea Semilunei, plătindu-le datoriile, reparând multe mănăstiri şi biserici şi înzestrându-le cu cele necesare.

În ziua de 15 ale lunii septembrie, anul mântuirii 1521, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la doar 39 de ani, s-a mutat întru veşnicele locaşuri ale lui Dumnezeu, unde a primit cununa cea neveştejită a slavei Sale.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.

SINAXAR 26 septembrie, pomenirea Sfântului Neagoe Basarab, Voievodul Ţării Româneşti

Sursa

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/viata-sfantului-neagoe-basarab-146675.html