Bonjour à tous!Buna ziua tuturor! 12 mars/ martie 2017 ( 2 )
Am spus ca va povesc visul meu de ieri noapte, si am sa-l pun in relatie [ fiind pe aceeasi tema ] cu un vis din alti ani.
Insa, mai inainte si avand in vedere mesajul meu anterior, voi adauga cu privire la doamna dr. Rosca ca, din cate auzisem de la mama mea, doamna Rosca are o mama foarte longeviva si energica, care a reusit sa traiasca bine, a calatorit in multe tari, si nu stiu daca nu cumva nu este stabilita in Belgia, sau a calatorit mai mult, sau a locuit un timp in Belgia.
Doamna Rosca sa v-o descriu putin :
Ea insasi o femeie frumoasa, o figura insa foarte profesionista, nu iesea din aerul ei profesionist, insa era de treaba si simteai asta.
O femeie cu parul intotdeauna lung, asa s-a purtat si pieptanat toata viata, natural, negru, negru, negru, niciodata nu si-a vopsit parul, si am vazut-o si eu cand eram studenta cred, oricum albise cam de tot, incat nu am recunoscut-o pe moment, ci abia dupa ce am privit-o mai mult pentru ca " imi amintea vag, de cineva...".
Avea ochii totusi, negri, parca ? Nu stiu daca si ea avea ochii albastri.
O piele alba.
Era mereu langa scaunul ei stomatologic.
Poate spune ca a lucrat mult la viata ei.\
Nu stiu daca nu cumva, in anii mai dinspre noi, din urma adica, nu cumva a lucrat si la scoala generala 169 unde am invatat eu ?
Pe Radu l-a avut mai tarziu in viata ei de femeie casatorita, cred ca spre 40 de ani sau la 40 de ani, iar Raluca s-a nascut la ceva ani, dupa Radu.
Insa ea, din cate imi amintesc, cred ca a avut o problema legata de Rh.
In clipa asta nu mai stiu cum e "bine", sau cum se intampla de obicei, e bine adica sa ai un Rh pozitiv, sau dimpotriva, un Rh negativ ???
In ce priveste nasterea lui Radu, cred ca a fost cu privire la parintii lui, ceva de genul, daca am vorbi in limbajul Dreptului, am spune " un conflict de Rh-uri".
Deci Raducu, un copil atat de dulce, scump, cuminte si prietenos s-a nascut cu o oarecare nu stiu cum sa o numesc, problema, a vorbit mai greu si azi vorbeste mai greu.
Este adus de spate, desi e tanar, totusi, va dati seama ca pana si peste Radu au trecut anii, si incepe si el sa aiba o varsta...
Dna Rosca, lucrand mereu aplecata usor, asupra pacientului asezat in scaunul ei stomatologic, dupa niste ani, incepuse sa aiba asa o postura, o tinuta, usor adusa de spate.
Iar Radu e adus de spate, desi el nu a lucrat niciodata ca mamica lui.
Sotul dnei Rosca era mai mare ca varsta.
Amandoi sotii au fost insa rezervati, genul de oameni care niciodata nu au avut nimic cu nimeni si au trait aproape nebagati in seama.
Daca doamna Rosca nu ar fi fost atat de cunoscuta, caci multi copii au trecut pragul cabinetului ei, daca nu ar fi fost asa cunoscuta in cartier, ar fi trecuti poate chiar neobservati.
***
Si acum, sa va povestesc visul de ieri noapte :
Am visat - din acest vis imi amintesc numai cat povestesc insa stiu ca mai era ceva inainte.... - ca cineva parca iesise din casa noastra, din apartament, iar in acel moment, pe palier in fata usiii noastre, pe vizor, am vazut venind tinta spre usa noastra...
Am vazut-o si mi-am spus : "Uite-o pe Adriana Motatu [ fosta procuroare si acum e avocata, am fost prietene ] !", si era Adriana Motatu, de mana cu un copil imbracat in alb.
Nu vedeam copilul, de aproape, era un copil insa.
Si eu am deschis parca usa si in fata mea, cea care era Adriana Motatu mi-a spus : "Cu tine vroiam sa vorbesc !", adica ceva la modul, "la tine veneam".
Adriana MOtatu, cea din visul meu de ieri noapte, nu arata precum e in realitate Adriana Motatu, ci era o femeie mai scunda putin ( adica comparativ cu mine, desi in realitate si Adriana cred ca e putin mai scunda decat mine ), cu ochelari de vedere, tunsa scurt, insa aranjat parul, coafat, vopsit intr-o nuanta de blond spre culoarea alunei,, un blond mai inchis, spre maro, as spune asa, in "mare", imbracata intr-o haina din material impermeabil, din fas, de culoarea liliacului, liliachie, frumoasa, iar copilul de mana ei, imbracat in alb, si cu caciulita alba pe cap.
Si acum, astazi.....
Ma uit pe geam...
Inainte sau putin dupa, eram in dormitor si s-a auzit sirena Ambulantei, dar mult prea tare, te surzea, s-a oprit din piuit langa bloc.
Insa nu am vazut unde.
M-am uitat pe fereastra.
Am sa va arat vreo 4, 5 fotografii facute atunci.
In fata Notarului, insa peste drum de cabinetul Notarului, parcata o masina albastra, care mai apare de catva timp in fotografiile mele de pe str. Delinesti.
Peste drum de blocul B 35, langa A 5 parcata masina albastra, din care au iesit un domn, complet imbracat in negru, cu sapca neagra, si tuns regulamentar, cu parul alb-grizonat, tuns extrem de scurt, spre ras, se vedea putin cat permitea sapca.
Inalt.
De o varsta anumita, deci.
Langa el, o doamna imbracata intr-o haina din fas de culoarea liliacului - dar exact ca in visul meu de ieri noapte, identica haina !!!, cu ochelari de vedere pare-mi-se, si neaparat cu parul tuns scurt si vopsit de un blond spre culoarea alunei - aici voi spune, la fel, la fel, dar la fel ca in visul meu, este femeia pe care am visat-o ieri noapte !!! SI NU AM MAI VAZUT-O.
Poate cea din visul meu sa fi avut nasul un pic mai lung, si un pic mai ascutit.
Singura deosebire.
Totusi, de sus de la etaj, nu vad perfect trasaturile doamnei coborand din masina albastra, insa vad suficient cat sa imi spun : "Femeia din visul de azi-noapte !", cel putin era imbracata chiar la fel ca in visul meu.
Si purta cred, femeia de azi, niste colanti, sau pantalon negru, mulat pe picior, sau ceva negru in rest, parca, in jos. O femeie destul de micuta, de scunda, slabuta.
Ea si barbatul in negru inalt, cu sapca, duceau cateva mici cumparaturi, nu stiu unde au intrat. poate in blocul A 5.
Pe el, cred ca l-am mai vazut, tot pe fereastra, si mereu ia o plasa destul de usoara insa de cumparaturi din masina.
Masina albastra e cea cu privire la care in alte poze ale strazii Delinesti, am vazut ca are numarul sau placa de inmatriculare care incepe cu EYE, aceea e cred masina, pentru ca in pozele facute azi nu se vede numarul masinii, intrucat masina e asezata invers, pe lat, nu pe lung.
Acuma, stiti ce se spune ?
Ca, daca visezi copii, copil, ti se intampla un necaz.
Si sa va povestesc acum visul din anii trecuti, din vara lui 1999 :
Mai tarziu in vara 1999 am tot visat copii, multe vise ale mele erau pline de copii nou-nascuti mai ales.
In vara 1999, in luna iunie, cam pe 13 sau 14 iuni 1999 am plecat cu trenul din Bucuresti sa il intalnesc pe Roland Pasteur la Oradea, el sosea cu masina lui din Franta.
Ne-am intalnit acolo, pentru ca el dorea sa viziteze putin NOrdul Romaniei, iar apoi urma sa plecam in Franta, si chiar am plecat.
Am ajuns noaptea in gara pustie din Oradea.
Roland m-a asteptat si m-a condus la Hotel, ajunsese mai devreme, si inchiriase o camera.
Am lasat bagajele in camera, dupa ce mi-a aratat ce rochie sau rochii imi cumparase el mie din Franta, de la raionul pentru copii "olivia, pentru ca tu arati ca un copil, numai de acolo ti-am putut gasi rochii pe masura ta ! poftim cu cine m-am logodit, cu un copil !"
Roland imi cam reprosa, voalat sau direct ca nu sunt implinita ca tinerele pe care le vedea el.
Eram cam slabuta.
Am coborat sa mancam, nu mai stiu nici daca, nici ce am mancat.
de obicei cu el se manca serios la restaurant.
Acum insa imi amintesc ca am iesit la o terasa, era noapte, insa era vara si tineretul Oradei era la terase, era in oras, Oradea colcaia de viata si tinerete si in fond nu erau toti numai foarte tineri.
A doua zi, dupa noaptea petrecuta la hotelul din Oradea am plecat cu masina si Roland spre Maramures.
Am ajuns dupa o zi de calatorie la o Pensiune.
In masina, pe telefonul masinii, sotia lui ( eu o numesc sotia, desi erau divortati, au fost o viata impreuna si inca comunicau mai ales ca aveau 2 fete impreuna si se mai si iubeau chiar fostii soti.... ) cautase sa il contacteze si pana la urma i-a lasat mesaj.
A facut accident de masina si fiica lui cea mare de 17 ani Rosine e in coma la spital.
Si pentru ca nu voi reveni, sau nu voi povesti din nou, discutiile dintre mine si Roland, pentru ca sotia lui, era evident ca nu il vrea recasatorit, si asa si era, am avut dreptate, ma voi raporta numai la visul pe care l-am avut atunci :
Primisem deci si eu, de la Roland, vestea cumplitului accident de masina si faptul ca Rosine e in coma la spital.
In noaptea aceea cred eu, asa cred si azi, viata ei a atarnat de un fir de par.
M-am rugat pentru ea, insa presimteam ca va trai, o cuoscusem in iarna 1999 si era robusta, tanara, plina de viata, avea exact corpul si conformatia lui Roland, tatal ei.
La 17, 18 ani nu se moare, mi-am spus, si Rosine va lupta pentru viata ei si va invinge.
Dar m-am rugat pentru viata ei.
In noaptea aceea nu prea am dormit nici eu nici el.
A fost groaznic.
Eu am stiut ca logodna mea s-a dus.
Si nu incepuse prea demult.
Din noiembrie 1998.
In noaptea aceea, cand totusi am reusit sa adorm, tarziu de tot, am avut un vis :
Camera Pensiunii din Maramures, avea un balconel mic de tot.
Si camera era cam micuta.
Micuta.
In balconelul camerei, in picioare se afla MAICA DOMNULUI, care in bratele ei tinea un copil infasat in scutece albe, complet infasat, Maica Domnului il tinea cum si-ar tine o mama copilul ei, nu il legana, era acolo dreapta, in picioare, neclintita, tacuta, tacea si tinea copilul in brate, nu zicea nimic.
Cand m-am trezit si mi-am amintit visul, nu stiu de ce, dar imediat mi-am spus asa :
" Sa stii ca o sa am un copil cu Roland si Maica Domnului imi arata ca imi va muri copilul, inca mic, sau la nastere, sau dupa nastere, si il va lua la ea, va avea grija de el !", si mi-am spus in gand sa nu se intample asa, sa nu fie asa cum cred eu.
A doua zi am inceput sa ne pregatim sa plecam, am vizitat putin de tot zona, am iesit mai exact pe afara, plouase mult si apele impiedicau efectiv sa trecem, sa plecam din Pensiunea aceea, nu era drum betonat.
Pana la urma cu masina BMW a lui Roland am coborat pe drumul plin de apa.\
Si am luat-o frumos si rapid spre Bucuresti.
La Bucuresti am plecat direct la Ambasada Frantei unde in cateva ore am avut eu viza de plecare.
SI am plecat spre Franta in aceeasi seara parca, da, dupa ce trecusem pe acasa sa ii anunt pe ai mei, cu Roland.
Cu Roland, de fel, nu se dormea, erai mereu pe drum, insa acum era o imprejurare de exceptie.
Tot in ziua aceea din Bucuresti am alergat si pe jos, sa cumparam biletul meu de autocar dus-intors, conditie impusa de Ambasada/ Consulatul Frantei ca sa imi dea viza pe pasaport.
Cu Roland faceai atatea drumuri, pe atatea distante, intr-o singura zi !!!! Si pana noaptea tarziu.... nu dormeai.
Ii placea defel si mult, sa iasa.
Acum insa eram nevoiti sa facem toate aceste drumuri.
Am plecat deci si am ajuns dupa o zi, sau doua zile la Fraisans.
Recunosc, e bine sa calatoresti fara obstacole, pur si simplu.
La vama din Ungaria au fost probleme, vamesii ne-au controlat masina si ne-au dat jos si m-au intrebat ce am in bagaje, in valiza.
Bagajele erau facute la repezeala insa, nu prevazusem sa plecam din tara in cateva ore.
Plecasem din Bucuresti, la Oradea, unde sosea Roland, cu 2 zile inainte, imbracata de vara, cu doar o sacosa cu ceva la mine, de schimb.
Pentru ca el mi-a spus ca doar ne intalnim si imediat ne indreptam a doua zi spre Bucuresti.
Dar la Oradea el a spus sa vizitam Maramuresul.
Si eu nu aveam nici haine de schimb la mine, rochia de pe mine de vara si cele 2 rochii pe care el mi le adusese atunci.
De obice, o haina noua, mai intai o spal si o imbrac apoi.
Acum am fost nevoita sa imbrac rochiile noi, asa cum le cumparase el din magazin.
In Maramures mi-a fost si cam frig, in sandalele mele, plouase, era cerul negru si frig, la Bucuresti era vara si lumea la plaja la strand.
Nu aveam nici macar un pulovar, un jerseu, un maieu cu mine, un tricou, nimic.
Ajunsi la Bucuresti din Maramures, mi-am facut in graba valiza.
Cu ce am apucat, si nu am uitat pantalonii si pulovare.
Pana la urma in vama la Unguri ne-a lasat sa trecem.
Ma intreb daca cineva oare ma reclamase, sau reclamase ceva cu privire la mine sau daca era cu adevarat, dar cu adevarat un control de rutina.
Adica ne-a dat jos din masina si a controlat masina si s-a uitat prin bagajele mele.
Roland nu avea bagaj.
Poate avea cateva rufe ( dessous-uri ) dar nu mai retin foarte precis, se poate, de schimb.
Am ajuns acasa la Roland in Franta, la Fraisans, langa Saint-Vit, in Jura. Departamentul 39 al Frantei.
Dupa un timp am simtit ca ma umflu, mi-au crescut mult sanii mei mici de felul lor, sau destul de mici, potriviti sa spun asa. Exista femei cu sani mult mai mici decat ai mei.
Dar brusc sutienele mele nu ma mai incapeau.
Roland insista sa mananc.
Dar nu ma putusem ingrasa in numai putine zile.
Insa ma uitam la mine, in oglinda de pe sifonierul lui "Louis XV", vechi, din lemn, si eram umflata, mi se pare ca ma ingrasasem peste noapte, si numarul de la sutien, in mod evident nu ma mai incapea.
Imi trebuiau neaparat alte sutiene, toate celelalte nu mai erau bune.
Am si cumparat unul sau doua, si ma uitam ce masuri mari ! Imi spuneam ca in mod normal nu visam la asa masuri, as fi "plutit" in sutiene asa mari pentru mine...
Acum insa erau tocmai bune.
Si cupa sutienului mi se marise, deci va dati seama ?!
Intregul meu corp parca era mai mare, de o dimensiune mai mare.
Apoi a venit ziua in care normal era sa vina ciclul menstrual.
Dar nu a venit.
Si eu luam proportii.
Si schimbam sutiene.
Am fost sigura ca am ramas insarcinata.
Si, intr-adevar, nu stiu cum sa explic, parca era asa ceva, in mine, in corpul meu, diferit.
In acelasi timp, parca un fel de liniste se asezase peste mine, pentru ca nu aveam liniste, Rosine era in spital, din coma a iesit dupa 5 zile si creierul scanat de 2 ori, a ramas toata luna aceea cat am fost eu acolo, in spital, ba, cu cateva zile inainte sa plec eu, a scos-o din spital si a nternat-o intr-un centru de recuperare, ramasese in carucior, nu putea merge, trebuia sa reinvete sa mearga.
Si, cum sa imi explic ca fusesem nelinistita si acum, brusc, parca ma simteam, orice ar fi fost, linistita ?
Insa in luna iulie, cam pe 10 iulie, da, atunci sa fi fost, brusc, la Toulouse mi s-a facut rau, dar rau, cu ameteli, cu numai vedeam bine in jurul meu, cu dureri abdominale, pelvine, dar totul a inceput in ziua aceea...
Ne aflam intr-o hala intinsa, plina cu masina de ocazie.
Toulouse, Sudul Frantei.
Venisem cu Roland sa cumpere el o masina noua ( a cata ? ) pentru sotia lui Violette.
I-a cumparat o masina rosie, aproape noua.
IN hala cu masini ne plimbam printre masini, el se uita ce sa ii cumpere.
Si dintr-o data, pe locul in care am stat 2 secunde, observ o pata de sange !
Pe moment nu mi-am dat seama, pe loc.
Zic in sinea mea " ia uite uita, cand am venit in locul asta, langa masina asta, nu am vazut nicio pata de sange, nu ma uit unde calc !"
"Oare am calcat in ea ?"
In clipa urmatoare mi-am dat seama : Pata de sange imi apartinea si izvorase chiar din mine, acolo jos pe cimentul gri al halei.
Mi-am spus : "Pierd sarcina!"
La scurt timp mi s-a facut rau, si cu cat trecea timpul tot mai rau.
A durat mult insa, mult de tot, pana i-a cumparat masina.
Abia dupa aceea Roland si cu mine am plecat de la targul aflat langa, imediat langa Toulouse, inapoi, inspre Le Boulou, de aici venisem de dimineata, dormisem la mama lui Roland, la Bernadette Pasteur care locuia in cochetul Le Boulou, aproape oarecum si de Perpignan in Sudul Frantei.
Trecusem prin Perpignan inainte sa ajungem in Le Boulou.
Roland din masina imi aratase casa in care a locuit cu prima lui sotie cu Violette, si unde se nascuse Rosine fiica lor cea mare, prima nascuta.
Pe drumul de intoarcere din Toulouse, spre Le Boulou am si lesinat, durerea m-a si intepenit, adormit, nu imi era somn, nu era somnul.
Roland a propus, a intrebat totusi daca vreau sa mergem la doctor ???????
Insa i-am raspuns ca, daca pana seara mi se face mai rau, daca fac febra [ mare ] , mergem la doctor.Poate ca putina febra cam aveam, dar putina, sau asa cred eu, pentru ca nu aveam la mine un termometru.
Cand am ajuns la Roland acasa, dar si pe drum, cand eram inca la Targul de Masini de ocazie a trebuit sa plecam la un magazin unde am gasit niste tampoane mai mari cu mult, decat cele uzuale, nu chiar scutece insa, erau tampoane de noapte pentru menstre cum in Romania nici pana azi nu am vazut.
La Le Boulou, m-am dus sa fac un dus ( francezii nu fac decat unul pe zi, prin exceptie si pe al doilea, deci ca obicei ma refer ), pentru ca imi curgea sange ca din robinetul deschis cu apa....
Si a inceput si mai tare sa curga cu cheag mare, mare...
Dupa aceea a continuat sa curga, insa din cheaguri nu mai prea avea...dar curgea, curgea...
La masa la Brigitte, sora lui Roland, unde dupa dus am plecat imediat, am stat ca pe ace, ma gandeam ca umplu tamponul si sangerez continuu, ca pe ace am stat la ei la masa...
Mama lui Roland lasase bilet pe masa cand am ajuns la ea acasa la Le Boulou, sa venim la Brigitte, suntem invitati la masa si ea e deja acolo... !
Imi era rau, plangeam.....
Roland o cauta ( inainte sa plecam la Brigitte ) la telefon la Fraisans pe nevasta-sa si a nimerit peste soacra-sa, doamna Di Fabio cea in varsta, careia a inceput sa-i povesteasca ce a facut el pentru sotia lui si ca o sa-i placa masina rosie mult, ce surpriza, sa ii spuna fiica-si ca i-a luat el o masina frumoasa si noua ..... !!!" sa ii spuna neaparat, sa nu uite !!"
In fine, si sa povestesc mai departe.....
A trecut timpul meu in Franta, aveam viza si trebuia sa raman doar o luna la Fraisans.
Am plecat pe 14 iulie 1999 din Fraisans pe la ora 11h00, toata ziua calatorind spre si ajunsi la Lyon la autogara Perrache, aici la ora aproape la 19h00 m-am urcat in autocar.
Roland m-a urcat si-a luat ramas bun, a urcat cu mine, a coborat, prin geam ne-am vazut ultima oara, el jos, eu in autocar. La 19h00 am pornit concret spre Frankfurt, la ora 1h00 noaptea am ajuns in Frankfurt, si soferul era bucuros ca trebuia sa ajunga la ora 3h00 noaptea, dupa grafic, da, de fapt cam asa a fost.... cam asa, stiu ca el era fericit ca am sosit mult mai devreme in Frankfurt , o fi contat pentru cariera lui de sofer....am ajuns deci in fata Garii din Francfurt, am apelat la patrula Politiei, v-am mai povestit in alte emailuri acest aspect - au descuiat Gara, m-au lasat sa astept acolo, si nu am putut normal, sa dorm, am stat continuu treaza toata noaptea, iar a doua zi la ora 11h00 trebuia sa iau un alt autocat din fata Garii, tot de acolo, inspre Bucuresti, concret, nu mai stiu cand a sosit, dar la 13h00 am plecat cu noul autocar de legatura, inspre si catre Bucuresti, insa am calatorit mult, mult, mult, si cand am ajuns in Romania, autocarul facea opriri dese, in diferite locuri sau langa orase, unde soseau oameni cu pachete sau cred ca si soferii lasau pachete unor oameni care primeau de la rudele lor din strainatate si stiau ora si asteptau autocarul, se intelegeau cu soferii ca le dea / sau sa ia de la ei / pachete de la rude sau pentru rude....
Asa se calatoreste cu autocarul, am calatorit o zi, doua zile cred, si noptile si nu am dormit.
Cand am sosit in statie la Bucuresti, la Piata Romana parca, sa cobor, NU MAI PUTEAM SA CRED CA AM AJUNS SI POT PUNE JOS PICIORUL DIN AUTOCAR SI CA SUNT INBUCURESTI SI COBOR, COBOR !!
Aveam gleznele umflate.
Nu stiu ce data era, poate 16, poate 17 iulie seara, oricum era seara, noaptea.
Tata ma astepta la usa autocarului.
Stiti cat ma necajesc parintii mei ....
dar cand mi-l amintesc pe tata cum ma astepta, cum am venit singura, si numai el era acolo, imi vine sa plang !
NECLINTIT, tatal meu, sedea si ma astepta.
Cred ca pentru asta si pentru cum ma asteptase si la aeroport in iarna 1999, i-am iertat DUPA ACEEA, TOTUL.
Sigur ca puteam si singura din Bucuresti sa ajung acasa.
Nu e ca imi venea sa plang neaparat.
Eram ACASA , eram in lumea mea si pe teritoriul meu.
DAR, CAND L-AM VAZUT IN NOAPTE PE TATA STAND SI ASTEPTAND....
Si stiti ??????
AUTOCARUL A AVUT INTARZIERE.
Dupa cate am povestit, normal ca va dati seama , am calatorit 2 zile, poate 3 zile cu totul, cu totul, deci clar a avut intarziere.....
Tata a stat ore in sir in statia unde stia ca trebuie sa soseasca autocarul, ore in sir !!!
ASTA E TATA.
Si imi vine sa plang.
Si mi-am spus atunci, pe loc, NIMENI NU E CA TATA.
IN VIATA MEA NU MA MAI CASATORESC, sa ii ia dracu de barbati si soti.
Dupa aceea am sosit acasa, am luat un taxi, cu tata, macar de taxi aveam si eu bani la Bucuresti si in noaptea aia, dupa drumul in care, zile si nopti nu dormisem ! Nu ma spalasem !!!!
Nu mancasem.
Nu prea ma hidratasem.
Dupa un timp am avut un vis, acasa aici :
Am visat-o pe mama mea acasa in sufrageria lui Roland din Fraisans, ajuta sa mearga, sa faca primii sai pasi, un copil, pe copilul meu, insa eu, desi in vis nu ma vedeam, mama indrepata copilul parca spre mine, sa vina catre mine... iar Roland era asezat pe un scaun cu spatele la mama, la copil si la mine, in sufragerie se afla in mijloc, masa lunga, mare, avand scaune in jurul ei.
Si mama mea langa masa, sosind din holul casei, plimba un copil care invata sa mearga, de la spate ii tinea manutele si il ajuta pentru ca el pe piciorusele lui nu se putea tine chiar singur, desi pasea bine, nu ii tremurau picioarele, nu i se muiau picioarele.
Concluzia mea :
Dupa aceea, in anii urmatori si de cand m-am intors fara Roland din Franta, mama mi-a facut multe necazuri, multe necazuri [ * dar nu numai ea ]..... si chiar si fara amestecul ei am avut necazuri.....
Aceasta, apropo de visul in care apar copii sau un copil... se zice ca iti aduce necazuri !
SI CE NECAZURI AM AVUT !!!
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu