Bonsoir à tous! Buna seara tuturor ! 25 mars/martie 2017
Astazi, de dimineata, dintr-o data, asa, brusc, il aud pe tata cum se grabeste, zorit isi muta cartile din dormitor in sufragerie si era inca devreme, si ca sa zic asa nu ma mut in biroul dormitor la ora aceea, mai ales ca era si sambata... asa, cam pe la 9h35 AM...
Il intreb ce se intampla si dupa ce isi aseaza cartile, laptopul pe si langa masa pe un scaun, in sufragerie ( credeam ca ma ia pe sus din pat, sa se aseze el, asa hotarat venea ! ) si imi spune ca : "Ma duc sa ma plimb !"
"Afara ?" - intreb eu nedumerita.
Era rece, frig si putina lumina pe cer.
Da, si s-a imbracat sa plece.
Mama in urma lui, caci era acasa.
Si dupa ce ca el se zorea, mama, care e agitata, cand ne vede pe careva din casa, ca ne grabim - de fapt, Silviu face exceptie - mama incepe sa fie mai agitata si grabita si pare ca nu se linisteste pana nu ne vede concret ca iesim pe usa...\Asa ca mama efectiv in casa, mergea in urma lui tata, adica ii statea in picioare....
Nu ca e ciudata ?
Si mama il zoreste, se afla in spatele lui, se plimbau prin casa, tata isi cauta si aduna hainele...
Ii scapase pe jos umerasul, in holisor, la sifonierul lui, cu un zgomot mare, incat am crezut, sincer, ca l-au apucat dracii, el stie de ce...
Si, din spatele lui, mama ii zice : "Hai, hai odata, ca si noi trebuie sa plecam !"
Si eu o intreb ( din pat ) : "Dar tu unde pleci ?"
Ca se agita in spatele lui tata, e stresanta....
Si, dintr-o data, asa, brusc, cu un tipat, pe un ton ferm, naravas, suparat rau, revoltat, mama imi replica : " LA NAIBA !", adica despre ea zicea ca pleaca la naiba.
Pe un ton, ca si cum era stupid sa o intreb ; de altfel e deranjata cand o intreb unde pleaca, dar credeam ca e in toane mai bune.
A strigat asa tare, si suparata, incat era sa sar din pat...
Oricum, normal, a trebuit sa ma scol ca nu se mai putea dormi...
Si era sambata..
Da, pai a plecat tata, a plecat si mama, imediat a iesit pe usa in urma lui, incat credeam ca se duce dupa el....\
Pana la urma, mai tarziu, intr-un final, mama s-a intors acasa, dar la scurt timp s-a intors chiar tata, eram sigura ca se plimba, sau ca a plecat la cineva acasa in vreo vizita....
Nu. S-a intors la scurt timp.
Mama a venit peste ceva timp si si-a luat de la Nufarul perdeaua din sufragerie, curatata, impachetata frumos, e un pachet cam mare, destul de incomod de dus.\
Povestea ca s-a intalnit cu "doamna doctor si cu Raducu [ Rosca ]" si ca doamna doctor [ Rosca ] i-a spus lui Raducu sa o ajute sa duca pachetele .....
cand m-am trezit de-a binelea si mi-am facut si cafeaua, am intrebat-o pe mama : "Ei bine, ti-ai luat perdeaua de la Naiba, s-a reprofilat naiba si curata perdele acum ?!"
"Arata bine perdeaua !"
Mama mi-a raspuns ca : "Da".
In orice caz, mama mi-a spus ca nu sesizeaza tonul pe care o intreb unde pleaca, si sa nu o mai intreb.
Asa spune mereu.
Eu i-am spus : "Ce te superi asa ? Te intreb si eu frumos si tu te superi !"
"Tu nu simti tonul cu care te intreb, eu te intreb frumos."
"Lasa, nu ma mai intreba tu pe mine unde plec eu !" - zise dumneaei.
Silviu ii pusese pe laptopul lui, gasise o emisiune, zic eu veche, si am auzit " Dragomir", peste un timp "Mitica", m-am uitat si eu pe ecranul laptopului, emisiunea alb-negru, de Arhiva, se vedea, vorbea un tip, dupa un timp imi pica fisa si ma intreb daca nu e Mitica ( "Angel" ) Dragomir, cel cu fotbalul.
Si el era, de nerecunoscut, inca tanar, mama spune : "Ei, nu mai e tanar nici aici !", dar era tanar, de nerecunoscut fata de cum arata in ultimii mai multi ani.
Stiti ca in ziar citeam ca merge la judecata cu un om care ii cara o pernuta, si sta numai pe bancuta, dupa ce isi pune pernuta sub posterior.
Oriunde merge, il insoteste omul cu pernuta.
Lui Silviu ii place mult de el, si cred ca si de alti oameni care s-au ocupat de fotbal.
Nu stiu cum i-a cunoscut, dar cred ca a cunoscut macar unul...
Si acum sa va povestesc si altceva :
In ziua in care am gasit Acatistul Sf. Antipa de la Calapodesti si intentionam sa il spun chiar in seara respectiva, ei bine mi-a fost cam somn si nu l-am mai spus atunci, insa.... :
Eram cam adormita si vroiam sa adorm, uneori nu pot, dar nici sa citesc nu pot, ca mi se inchid ochii pe carte, si speram sa adorm si asa, motaind mai mult, inca nu ma cufundasem in somn, mi s-a parut ca il visez chiar pe Sf. Antipa...\
In ziua in care i-am gasit acatistul mi s-a parut mie ca are o figura marcanta, interesanta figura, in icoana pe care am gasit-o.
Noaptea aceea deci, mi s-a parut ca imi apare intr-un fel de vis, cum ziceam motaiam si imi spunea Sfantul Antipa de la Calapodesti asa : " Am sa ma rog pentru tine la manastirea Ciorogarla ! Ai foarte mari dusmani, mari dusmani ai ! Insa am sa ma rog pentru tine la Ciorogarla maine !"
Pentru ca motaiam, in starea mea de semi-adormire, in gand i-am spus : "Ia te uita, nu imi vine sa cred ce visez, esti chiar tu Sfinte ? Poate mi se pare. Dragut din partea ta, faci foarte bine daca te rogi pentru mine, iti multumesc."
Si am adormit apoi imediat.
Noaptea trecuta am visat, cred ca pot spune 2 vise diferite :
Nu mai stiu care era primul si care al doilea.\
M-am visat, intr-un balcon, locuiam cu parintii intr-un apartament nou, in alt cartier al Bucurestiului care tocmai fusese construit, cum ar veni, in viitor, adica care nu e construit inca astazi....
care se va construi....
Apartamentul, parca am vazut putin din el, nu parea mare, mai mic decat al nostru de aici, de-acasa, insa poate cu mai multe camere, insa nu le-am vazut.
Iesisem pe balcon si era noapte afara.\
In Bucuresti.
Era lumina aprinsa, nu prea puternica, cat sa vezi insa, sa distingi ce te inconjoara.\
Cartierul era ceva, o suprafata foarte, foarte intinsa, vasta.
Stiti ca Bucurestiul, desi e capitala, are cladiri, fie ele cladiri vechi sau case, sau blocuri, totusi, indesate, apropiat construite unele de altele, incat par asa, indesate, apropiate.
Suprafata construita pare astfel oarecum familiara, apropiata.
Dar in visul meu de ieri noapte, noul cartier era ceva imens...
Undeva, nou construit, la marginea Bucurestiului.
Pustiu.
Insa in stanga mea, cum sedeam in balconul destul de micut, vedeam un bulevard, care trecea paralel pe langa blocul nostru in stanga blocului ( nu vedeam blocul nostru, eu ma aflam doar in balconul nostru ), si trecea sau se intindea de-a lungul si in stanga blocului nostru, lung, lung, continua undeva departe, din balcon vedeam cum se intinde in zare, era lat, si luminat in lumina albastra, in noapte, lat si lung de nu ii vedeai sfarsitul, intins.... in jurul lui nimic construit, pustiu, un pustiu deplin.
Insa betonat, spatiile din stanga si dreapta bulevardului celui lung erau betonate, nu era maidan, nici iarba, nici tarana.
Nu circula nimic, nu se vedea nici tipenie de om, caine, ori masina sau vehicul.
Pustiu.
Gol.
Curat.
L-am intrebat pe tata ce bulevard e acela instanga ?
Si tata mi-a raspuns : " E Bulevardul GEOLOGIEI, cum, nu stii ? "
Apoi m-am uitat in dreapta mea.
In departare.
Acolo in dreapta, la mare, mare distanta, si totusi ce clar le vedeam, erau blocuri scunde, poate de 2 sau 3 etaje, parca nu de 4 etaje, patratoase, zugravite in culoare portocalie, era noapte si totusi culoarea portocalie se vedea in noapte ca e portocaliu.
Era o lumina si in dreptul acestor bloculete, noi.
Tata, tot el m-a lamurit, zicand ca acolo este : "Cartierul...", aici am uitat cum l-a denumit exact, dar mi-a mai spus, sau eu intelesesem ca se numeste si "Ultimul cartier", "Cartierul mic".
In fata si sub balconul nostru era pustiu.
Cred ca locuiam mai sus de etajul 2.
Pe jos, peste tot si pana la cartierul mic, care se vedea la mare distanta, si zona, intreaga intindere a orasului, in stanga, in dreapta, in fata balconului era incredibil de vasta, intinsa, nu o puteai parca cuprinde mergand pe jos, mi-am spus eu in sinea mea in visul meu.
Insa vedeai pana acolo.
Suprafata era complet betonata, desi nu vedeam alei, numai drum, ca si cum era un drum lat, fara forma aproape, beton pe jos si stiam ca e drum.
Pe acel drum mergeai la cartierul mic, daca ai fi vrut.
Nu exista vegetatie, nici iarba nici pomi.
Dintr-o data, tata trece cu piciorul, incaleca marginea balconului, sare peste balcon si trece, incaleca peste marginea camerei noastre mai mici, de langa camera cu balconul nostru.
Cand m-am uitat in jos, eram la etaj, destul de inalt, sau foarte inalt, si m-am intrebat de ce a sarit tata asa ? Daca cadea ? Mi s-a facut frica.
Tata a venit din camera alaturata in balcon langa mine si i-am spus : "Tata sa nu mai sari asa, sa nu cazi !"
Ma intrebam in sinea mea, daca "asa o fi obisnuit mereu sa sara ? "
Si cum nu ii e frica ?
Am visat-o : alt vis :
Pe dna Aurelia Calugaru, era arestata. Vecina de la 8 din bloc.
Intr-o incapere, sedea pe un scaun scund, usor aplecata inainte.
Tacea.\
Parca cineva imi spunea ca e arestata.
Nu era nimeni langa ea.
In incapere nu vedeam decat peretii, o parte din ei, de culoare maro deschis, si o lumina, care venea, nu se stie precis de unde, nu din tavan pentru ca nu vedeam niciun tavan, ca si cum camera nu are tavan, nici de la vreo veioza, lampa, bec, de prin camera.
Era o lumina, dar nu lumina decat undeva in spatele Aureliei, intr-un punct, ca un cerc de lumina, nu era lumina in toata camera, in rest, era destula semi-obscuritate.
Si asa visand,
Dimineata mi-am amintit de un vis de acum mai multi ani de zile in care mi- a aparut dna Calugaru.
Sa va povestesc si acel vis :
S-a intamplat in urma cu multi ani, poate totusi in 2001-2002 ?
Intr-o noapte, si cine s-ar fi asteptat ?
Am visat ca ma aflam parca intr-un subteran, ca in niste catacombe, unde ma taram sau mergeam aproape de-a busilea, in spatele meu, si ma tragea de spate, sau de picioare, ma tragea sa nu avansez, sa nu merg inainte, era dna Aurelia Calugaru.
Si eu, desi ea ma tragea de picioare, cu greu ma taram, si ma indreptam, la un moment dat spre o trecere, spre o alta incapere, spre un alt subteran, trecerea era asa de ingusta, incat eu, fata foarte slaba, nu aveam loc sa trec, ca prin gaura unui ac daca vreti...
Trebuia, si eu ma chinuiam sa trec prin acea trecere ingusta, cu greu imi taram trunchiul prin ea, toracele...
Si cu vecina Calugaru in spatele meu.
Cand am introdus capul si bustul in incaperea alaturata, care era parca situata un pic mai sus decat cea din care veneam, era o incapere in care sedea pe jos, cu capul aplecat, sprijinit de zid, zidul de culoare maro ca in visul de ieri noapte cu dna Calugaru -, o incapere rotunda, deci nu construita, ca un fel de pestera insa cu pereti ca la bloc daca vreti, ceva cam asa, acolo era Bruno, sedea pe jos, nu era loc sa stai nici in sezut cu trunchiul drept, pentru ca tavanul incaperii era extrem de jos situat.
Si eu m-am tarat cu mare greutate si am ajuns la Bruno.
Abia aveam loc amandoi in aceasta incapere si total lipsita de aer.
Si incaperea din care venisem era fara aer.
Tineam in mana niste, sau mi le daduse, culmea, dna calugaru, niste ramuri de liliac liliachiu, mov, de flori de liliac proaspete... si ma chinuiam sa ajung la Bruno.
In final am ajuns, unde statea Bruno era lumina mai multa decat de unde venisem eu.
Si la fel ca in visul de ieri noapte, in camera un l-am gasit pe Bruno era o lumina ca un cerc de lumina, nu se stia de unde izvora, venea, o lumina mobila daca vreti si care nu se putea explica de la un mijloc de iluminat...
Dar nu multa.
Am lasat-o mai mult in bezna pe dna Calugaru.
Vreau sa fiu sincera, nu mai stiu totusi bine, daca ea ma tragea sau impingea, insa poate ca facea si una si alta.
Parca la inceput ma tragea de picioare, si parca dupa aceea m-a si impins sa trec prin trecerea ingusta, dar poate nu.
Nu mai stiu.
Si v-am povestit.
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu