Viaţa şi minunile Sfântului Dionisie de Zakynthos
Sfântul
Dionisie de Zakynthos s-a născut în 1547 în satul Aigialos de pe Insula
Zakynthos din Marea Ionică. El provenea
din faimoasa familie Sigouros şi numele său de mirean era Gradenigos sau
Draganigos Sigouros. Când strămoşii săi au ajuns pe insulă, conducătorul
acesteia le-a dat pământ în sud-vestul insulei pe care l-au cultivat şi unde au
trăit în pace.
Părinţii Sfântului Dionisie se numeau Mokios Sigouros şi
Pavlina Valvi. Ei au avut 3 copii: Draganigos, Constantin şi Sigoura, care au
fost crescuţi în credinţa, principiile şi învăţătura ortodoxă.
Sfântul Ierarh Dionisie de Zakynthos
Printr-un contract din 27 octombrie 1557, aflat în
Arhivele istorice ale Insulei Zakynthos, însă care din nefericire a fost
distrus în 1953 de un incendiu, tatăl sfântului l-a angajat pe profesorul
învăţat Kairophylas să-l înveţe pe băiatul de 10 ani ,,alfabetul Bisericii,
adică cântările, slujbele de rugăciune, Psaltirea, Epistolele şi Sfânta
Scriptură”. Această educaţie elementară a fost urmată ulterior de studii mai
profunde, sub călăuzirea unor profesori evlavioşi şi învăţaţi. Sfântul nu a
plecat departe de insula sa natală. Poate că el a stat la picioarele
distinşilor teologi care călătoreau prin Europa şi se opreau la Zakynthos.
Oricum ar fi, el a învăţat greaca veche, latina şi chiar italiana, deşi
studiile sale principale cuprindeau Sfânta Scriptură, Părinţii Bisericii şi
teologie clasică. Se pare că el a scris comentarii la
scrierile Sfântului Grigorie Teologul.
Retragerea
din lume
Pe măsură ce a crescut, el s-a
depărtat de lume, neatrăgându-l nici nobleţea naşterii, nici marile bogăţii sau
slava şi cinstea. La 21 de ani, s-a retras în Mânăstirea
Schimbarea la Faţă a Domnului, un aşezământ foarte vechi de pe Insula
Strofades, situată la sud de Zakynthos. Se pare că părinţii lui muriseră
deja şi din acest motiv el a încredinţat toată averea fratelui său Constantin,
lăsându-i şi responsabilitatea asigurării unei zestre surorii lor Sigoura.
După intrarea în mânăstire, el s-a
dedicat postului, privegherii şi rugăciunii. Studia Scripturile şi vieţile
sfinţilor zi şi noapte. El a devenit foarte curând un părinte duhovnicesc cu
viaţă îmbunătăţită, mulţi monahi mai bătrâni ca el străduindu-se să-l urmeze în
nevoinţele sale. În scurt timp a fost tuns
în monahism, primind numele de Daniil. Vestea despre iscusinţa sa
duhovnicească s-a răspândit în toată insula şi, ca urmare, comunitatea de
credincioşi din Zakynthos l-a rugat să păstorească Mânăstirea Panagia Anafonitria. Sfântul a reorganizat acest lăcaş
monahal şi l-a transformat într-un loc însemnat de vieţuire şi instruire
monahală.
Preot şi episcop
După un an de zile, Episcopul Filoteu de Kefallonia şi
Zakynthos l-a hirotonit preot, în ciuda împotrivirii
sale. În 1557, sfântul a dorit să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă. În drumul
său, a trecut prin Atena, unde a mers la Arhiepiscopul Nicanor al Atenei pentru
a-i cere binecuvântarea.
Discutând cu el, arhiepiscopul
Nicanor a cunoscut înălţimea duhovnicească a tânărului şi i-a oferit scaunul episcopal al Eghinei, aflat în jurisdicţia Atenei.
În cele din urmă l-a convins să accepte, iar Patriarhul Ieremia al
Constantinopolului a fost bucuros să-şi dea acordul pentru hirotonie. Astfel, ieromonahul Daniil a fost hirotonit episcop de
Eghina şi a luat numele de Dionisie, în cinstea Sfântului Dionisie Areopagitul.
Noul episcop a fost primit cu
bucurie de credincioşi împreună cu clerul Eghinei. El a început imediat
lucrarea sa de înnoire. Neobosit în a-şi împlini îndatoririle păstoreşti,
sfântul lucra zi şi noapte pentru întărirea turmei. Oriunde era o problemă, o
greutate, sărăcie, sfântul era prezent. El era apărătorul credincioşilor din
Eghina şi un mărturisitor al Ortodoxiei. Sărmanii şi nevoiaşii veneau la el,
orfanii şi văduvele se îndreptau către el şi chiar bogaţii şi armatorii îi
căutau compania pentru a asculta sfaturile şi vorbele sale înţelepte. La rândul
lui, el se bucura alături de cei care se bucurau, şi plângea alături de cei
care sufereau.
În vechea catedrală aflată la câţiva
kilometri în afara localităţii Perachora, se păstrează până astăzi un scaun de
piatră care este numit de locuitori ,,tronul sfântului”. Şezând pe el, sfântul
propovăduia şi povăţuia turma cu simplitate apostolică. Treptat, vestea despre
sfinţenia sa s-a răspândit nu numai în insulele dimprejur, ci mult mai departe.
Veneau oameni din Atena, Megara, Salamis, Poros şi alte locuri, dorind să-l
vadă şi să-l asculte şi să se înţelepţească din cuvintele lui.
Retragerea din scaunul episcopal
În 1579, Sfântul Dionisie a renunţat la demnitatea sa de
episcop al Eghinei şi a revenit în Zakynthos. El se temea ca nu cumva laudele
oamenilor, care-l ridicaseră la asemenea înălţimi, să sfârşească prin a-l
pogorî în abisul mândriei. Această teamă l-a făcut să renunţe la scaunul
episcopal, spre mâhnirea credincioşilor din Eghina, care şi-au pierdut
părintele duhovnicesc. Sfântul i-a liniştit şi a avut grijă să găsească un
urmaş care să-i călăuzească.
Credincioşii din Zakynthos au fost
bucuroşi de întoarcerea sa. Patriarhul Ieremia al Constantinopolului l-a numit episcop sufragant de Zakynthos şi preşedinte al comunităţii.
Sfântul a pornit şi aici lucrarea sa duhovnicească. El a hirotonit clerici, a
slujit la praznice, înmormântări, s-a îngrijit cu dragoste părintească de
credincioşi. Atraşi de felul cald şi apropiat în care îşi trata fiii
duhovniceşti, credincioşii din jurisdicţia episcopului de Kefallonia au venit
către el, cerându-i diverse slujbe, spre supărarea episcopului lor. Unii dintre
apropiaţii acestuia au mers la Veneţia şi s-au plâns dogelui, susţinând că
sfântul intra în jurisdicţia altuia.
Aflând acestea, în 1581, dogele
Veneţiei, Nicholas Daponte, a trimis ordin conducătorului Insulei Zakynthos,
potrivit căruia ,,preacuviosul Dionisie Sigouros trebuie să se abţină de a
săvârşi orice lucrare ecleziastică care intră în jurisdicţia de Kefallonia şi
Zakynthos”.
Deşi fusese numit de patriarh,
sfântul a renunţat la poziţia sa evitând astfel scandalul şi cearta. Oricum,
iubirea şi evlavia credincioşilor din Zakynthos faţă de el erau atât de mari,
încât în anul următor el a fost ales paroh
al Bisericii Sfântul Nicolae.
Adormirea
sfântului
Zilele şi anii au trecut, iar
sfântul a continuat neobosit lucrarea sa pentru mântuirea oamenilor. Dumnezeu
i-a descoperit că i se apropie sfârşitul. Împăcat şi liniştit, el şi-a dat
sufletul în mâinile Domnului pe 17
decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani. Ultima sa dorinţă a fost să fie înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe de pe
Insula Strofades, unde a fost tuns în monahism.
După 3 ani, rămăşiţele sale au fost
dezgropate şi găsite neputrede şi răspândind o mireasmă deosebită de flori şi
tămâie. Credincioşii au luat trupul său şi l-au aşezat întâi într-o raclă, apoi
chiar pe scaunul episcopal. Istoricul perioadei, Ferrari, nota: ,,Am văzut
sfintele moaşte pe scaunul episcopal, intacte cu excepţia dinţilor şi a
vârfului nasului”.
Deşi nu fusese canonizat oficial de
Biserică, credincioşii îl cinsteau ca pe un sfânt datorită minunilor săvârşite
zilnic la cererea celor care-l rugau cu credinţă. Nenumăratele sale minuni au dus la canonizarea sa în 1703 de
Biserica Ortodoxă printr-un document semnat de 10 episcopi ai Patriarhiei
Ecumenice. Sfântul Dionisie de Zakynthos
are ca zi de prăznuire data adormirii sale, 17 decembrie, iar pe 22 august
Biserica cinsteşte mutarea moaştelor sale.
În 1717, pentru a apăra sfintele
moaşte de invaziile continue şi distrugătoare ale piraţilor şi turcilor, monahii din Mânăstirea Strofades le-au mutat la metohul mânăstirii
din Kalliteros. În timpul invaziei turcilor din 1717, au fost tăiate mâinile
sfântului, însă printr-o minune moaştele nu au fost complet distruse.
Ulterior, în zona Ammos a fost construită în cinstea sa o
biserică care a devenit rapid mânăstire. În 1764, biserica mânăstirii a fost
reconstruită, dar în 1893, mânăstirea a fost distrusă de un cutremur puternic.
Moaştele sfântului vor fi mutate într-un paraclis temporar până în 1925, când
se va pune temelia pentru o biserică mai rezistentă.
În 1953, când un alt cutremur
puternic a lovit insula, biserica a rămas neatinsă şi a fost folosită ca
refugiu pentru cei rămaşi fără case. În 1957, a
fost construită o nouă mânăstire numită chiar din acea vreme Mânăstirea
Strofadelor şi a Sfântului Dionisie, unde se află şi în prezent moaştele
Sfântului Dionisie.
Tropar, glasul 1
Mlădiţă a Zakynthos-ului şi episcop al Eghinei, apărător al Mânăstirii Strofades, Sfântul
Dionisie cel dreptslăvitor, acum toţi credincioşii să-l cinstim şi să strigăm către
el: prin rugăciunile tale fierbinţi mântuieşte-ne pe noi, cei care prăznuim
pomenirea ta şi strigăm: slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce
te-a încununat pe tine, slavă Celui ce te-a dat nouă mijlocitor neobosit.
Condac, glasul 3
Astăzi Zakynthos-ul îi cheamă pe
toţi credincioşii laolaltă, îndemnându-i să aducă laude în cântări şi imne de
mulţumire apărătorului nostru mare şi fierbinte în nevoi şi mâhniri, care-i
salvează pe cei aflaţi în primejdii. Şi tot Zakynthos-ul îl cinsteşte,
strigând: Bucură-te, Dionisie, lauda credincioşilor !
Sursa:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/12/viata-si-minunile-sfantului-dionisie-de.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu