olivia
Le Jeudi 30 mars 2017 16h32, Roxana Pencea | de-clic <contact@de-clic.ro> a écrit :
Ce nu vrea Deva Gold să știi
| ||
Tocmai ne-am întors de la Certej unde am fost blocați și intimidați de angajații companiei miniere Deva Gold. Această firmă este subsidiară a Eldorado Gold, una dintre cele mai mari corporații producătoare de aur. Ar vrea să deschidă la Certej prima exploatare cu cianuri din România.
Noi, cei de la Mining Watch și de-clic, monitorizăm avizarea proiectul minier Certej de mai bine de cinci ani. Am oprit lucrările de șantier ale companiei în două rânduri. Mai întâi în 2014 când ISC a constatat că desfășurau lucrări fără autorizație și anul trecut, în vară, când le-am suspendat în instanță actele. În ambele dăți, autoritățile locale au acționat complice companiei.
Susținerea pe care o au la nivel local, mai ales din partea primăriei i-a făcut pe angajații companiei să se creadă stat în stat. Presa locală a documentat în trecut cum Deva Gold îngrădește accesul localnicilor pe drumurile publice în zona preconizatei cariere. În aceeași zonă, activiștii care ne aflam pe drumul comunal, am fost blocați și agresați verbal în timp ce fotografiam panourile noului șantier. Brutalitatea angajaților a necesitat un apel la 112 și intervenția poliției.
Am depus plângere penală împotriva agresorilor, însă următoarele zile sunt vitale pentru a distribui vestea privind practicile ilegale ale companiei. Trebuie să ne mobilizăm și să-i expunem, pentru că mâine s-ar putea să fie prea târziu. Nu vrem să se ajungă la agresiuni fizice când cineva merge să verifice legalitatea unor lucrări. Ne ajuți să împânzim internetul cu video-ul și povestea agresării activiștilor de la Certej?
Compania minieră are un buget de douăzeci de milioane de dolari, doar în acest an, pentru a dezvolta mina de la Certej. Trebuie să defrișeze 165 de ha de pădure în următorii ani pentru a construi două iazuri de decantare. Anual, ar urma să fie folosite 1635 de tone de cianură pentru prelucrarea aurului.
Dacă planul lor va fi realizat, investitorii canadieni se vor alege cu miliarde de dolari, iar cetățenii României cu distrugerea iremediabilă a sute de hectare. Plus iazuri de decantare pline de cianuri. Totodată, dacă mineritul va fi reluat la Certej, va fi și semnalul pentru începerea exploatărilor miniere în Apuseni. Noi proiecte sunt deja propuse la Băița Crăciunești, Rovina sau Brad.
Deva Gold are nevoie de sprijinul autorităților și mai ales ca acestea să închidă ochii când se comit ilegalități. Ne ajuți să punem lupa pe ei, să-i expunem și să obligăm autoritățile să-i pedepsească atunci când agresează activiști?
Oana, Josephine, Roxana, Radu și Tudor, activiștii prezenți la Certej PS: Primăria Certej are instalate în comună peste 30 de camere video pe care le supraveghează personal primarul Petru Cîmpian. Când vine vorba însă de activiști, vigilența autorității locale scade aproape de zero. | ||
Schimbarea societății în care trăim depinde de fiecare dintre noi. La fel și dezvoltarea platformei independente de-clic.ro. Nu acceptăm sprijin financiar din partea companiilor sau a altor entități ce doresc să influențeze misiunea și valorile noastre.
Sprijinul financiar, oricât de mic, din partea membrilor ne ajută să ne menținem independența și să dezvoltăm acest instrument al participării publice a cetățeanului. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu