Anii '60. O zi din viata presedintelui. Receptia magistratilor ( 1 )

Anii ’60. O zi din viata presedintelui. Receptia magistratilor ( 1 )

Ajuns in biroul sau luminat de fagaduiala unei frumoase zile de toamna, el se cufunda din nou in probleme administrative.

La 9,15, subsecretarul de stat la finante, Henry Fowler, intra ca sa-i prezinte raportul asupra noilor dispozitii cu privire la impozite. Fowler, originar din Virginia, era un om simpatic si afabil. Presedintele tinea mult la el ; ii vorbi plin de unsufletire si ii arata macheta ultimului sau vapor. La 9,30, trei studenti berlinezi se strecurara in varful picioarelor si fura primiti cordial. La 9,42, o delegatie de ofiteri tanchisti ii oferi in semn de omagiu ordinul de zi al celei de-a 8-a Divizii blindate, prin care fusese citat. La 9,31 primise un raport telefonic de la Douglas Dillon : secretarul de stat la finante se afla la Congres unde raporta despre vanzarea de grau catre Rusia. Congresul asta era intr-adevar un viespar, iar la 9,48 Smathers se reintoarse cu Larry O’Brien pentru a-l informa pe presedinte asupra dezbaterilor din Senat. Dupa ei urmara la rand Angie Duke de la Departamentul de Stat, care il insotea pe ambasadorul Statelor Unite in Sierra Leone ; Jerry  Wiesner, consilierul stiintific al presedintelui, cu o delegatie de savanti americani intorsi de la Conferinta asupra comunicatiilor interspatiale intrunita la Geneva ; John Bailey de la Comitetul national democrat zambi cu gura plina pana la urechi cand presedintele dadu mana cu Lena Horne si cu alti cinci actori veniti sa-l salute. Ministrul Orville Freeman si Charlie Murphy trecura inca o data in revista problemele agrare inainte de plecarea lui Freeman intr-o calatorie oficiala. Urma apoi Dick Goodwin cu sapte intelectuali din America Latina. Presedintele il retinu cateva clipe. In vinerea urmatoare, Goodwin avea sa fie numit consilierul sau special pentru probleme culturale si presedintele voia sa cunoasca parerea lui despre personalul Statelor Unite din America Latina. Cand convorbirea lua sfarsit, era aproape ora mesei.

Kennedy se retrase cateva clipe pentru rezolvarea unei mici chestiuni personale : Jim Reed, secretar de stat adjunct la marina si prieten intim cu Kennedy de pe vremea cand facusera impreuna razboiul pe aceleasi nave militare, se oferise sa-i serveasca in mod benevol drept agent imobiliar, tratand pentru el inchirierea unei case pe timpul verii la Hyannis Port’s Squaw Island. De fapt, Kennedy ar fi vrut sa cumpere casa, dar proprietarul, un industrias din Pennsylvania din bransa textilelor, se lasa greu. Nu prea voia sa vanda proprietatea, ba la inceput ceruse chiar o chirie de 3 000 de dolari pe luna. Era o suma exorbitanta si Kennedy protestase. In cele din urma, Reed cazuse la invoiala pentru 2 300 de dolari. Asa ca presedintele semnã contractul de inchiriere inainte de a merge sa inoate putin cu Dave Powers, ale carui glume ii descreteau intotdeauna fruntea.

Sfarsitul zilei avea sa fie marcat printr-o mica diversiune. Dupa o scurta siesta, presedintele revenise in birou pentru a primi alti ambasadori americani : Carl Rowan ( Finlanda ) ii urma lui Douglas Henderson ( Bolivia ). Kennedy facu apoi o mica pauza. Pentru a se destinde putin, intra in biroul doamnei Lincoln si o gasi stand de vorba cu matusa ei, Nettie Carlson din Polk ( Nebraska ). Doamna Carlson, care se afla pentru prima oara in prezenta presedintelui, era foarte emotionata.

-         Ce-ar fi sa ne fotografiem ? – propuse Kennedy.

Doamna Carlson se fastaci si incerca sa refuze aceasta cinste, explicand ca ar strica fotografia cu prezenta ei.

-         Chemati-l pe capitanul Stoughton, ceru Kennedy.

Indata dupa aceea, Cecil Stoughton, fotograful Casei Albe, un omulet grasun si simpatic, se infatisa cu aparatul sau si ii fotografie pe toti trei, punand capat incurcaturii doamnei Carlson.

In minutul urmator, dintr-o limuzina a Departamentului de Stat coborara in fata Casei Albe subsecretarul de stat U. Alexis Johnson, cu doi adjuncti incruntati ( Rusk si George Ball find plecati, conducea el Departamentul de Stat ).

Cambodgienii le dadeau din nou de furca. Printul Norodom Sianuk parea hotarat sa treaca de partea chinezilor. Ceruse Statelor Unite sa inceteze ajutorul economic pe care-l acordau tarii sale. Ce trebuie sa faca ambasadorul american la Pnom-Penh ? Sa discute cu el ? Nici vorba de asa ceva, le raspunse Kennedy transant. Orice ajutor trebuia sa inceteze imediat, chiar in dupa-amiaza aceea. Cum era deja 17,50, cei trei diplomati se retrasera in graba. Kennedy se arata o clipa in usa biroului sau si facu un mic semn cu mana doamnei Carlson, care radea fericita. In aceeasi clipa suna telefonul de pe biroul Evelynei Lincoln.

-         E doamna Kennedy la aparat – ii spuse ea presedintelui. – Magistratii va asteapta in sala de sus.

(  extras din “ Moartea unui presedinte 20-25 Noiembrie 1963 “ Prolog. Lãncier , de William Manchester, Editura Politicã, Bucuresti, 1968 – London 1967  )