Drepturile omului. Reglementari internationale. Istoric ( 4 )

Reglementari internationale

1. Pe planul reglementarilor internationale, al cooperarii intre State in domeniul drepturilor omului, putem discerne o prima etapa, in care au fost tratate – in mod fragmentar – unele aspecte cu caracter limitat, in acest domeniu.

Astfel, o serie de conventii internationale bilaterale, la inceputul secolului al XIX-lea, si multilaterale, in cea de a doua parte a acestui secol, au urmarit limitarea si interzicerea traficului de sclavi, si apoi a sclavajului.

In acest sens, Actul general al Conferintei de la Berlin din anul 1885, prevedea suprimarea sclavajului, si mai ales a comertului cu negri, in teritoriile din bazinele fluviilor Congo si Niger.

Actul general al Conferintei antisclavagiste de la Bruxelles din anii 1889-1890, prevedea suprimarea comertului cu sclavi in toata Africa, si in zona maritima a Oceanului Indian.

Abia prin Conventia semnata la Saint-Germain, la 10 septembrie 1919, si prin   Conventia referitoare la sclavaj de la Geneva din 25 septembrie 1925, incheiata in cadrul Ligii Natiunilor, se prevedea suprimarea completa a sclavajului si a traficului de sclavi, ca obligatie care viza toate regiunile lumii.

Conventiile incheiate in cadrul ONU, si anume :

1. Conventia suplimentara referitoare la abolirea sclavajului, a comertului cu sclavi, si a institutiilor si practicilor analoge din anul 1956,
2. si Pactul international asupra drepturilor civile si politice din anul 1966

– aveau sa prevada abolirea definitiva, la nivel universal, a unor asemenea fenomene.

O alta directie de actiune in aceasta perioada, au constituit-o normele privind limitarea mijloacelor, si a modului de ducere a razboiului.

In acest sens, dupa Conventia de la Geneva din anul 1864 privind protectia spitalelor militare si a personalului lor, si ingrijirea soldatilor raniti si bolnavi, au urmat :

1)  Conventia de la Haga din anul 1899 asupra legilor si obiceiurilor razboiului terestru,

2 ) Conventia de la Geneva din anul 1906 relativa la imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor in razboiul terestru,

3 ) Conventia de la Haga din anul 1907 privind adaptarea la razboiul maritim, a principiilor Conventiei de la Geneva din 1906.

Dupa Primul Razboi Mondial se vor incheia cele doua conventii de la Geneva, din anul 1929, privind ameliorarea soartei ranitilor si bolnavilor in razboiul terestru, respectiv tratamentul prizonierilor de razboi, iar dupa cel de-al Doilea Razboi, cele patru conventii de la Geneva din anul 1949, privind protectia prizonierilor de razboi, a ranitilor si bolnavilor in razboiul terestru, a ranitilor si bolnavilor in razboiul maritim, ca si protectia populatiei civile.

In aceeasi directie, se vor incheia Protocolul aditional la Conventiile de la Geneva din 12 august 1949, referitor la protectia victimelor conflictelor armate internationale ( Protocolul I ), si Protocolul aditional referitor la protectia victimelor conflictelor armate, fara caracter international ( Protocolul II ), adoptate la Geneva la 8 iunie 1977.

In sens larg, putem considera si aceste reglementari ca fiind indreptate spre protectia unor drepturi ale omului.

Intrucat se refera la perioadele de razboi, si la anumite aspecte ale existentei umane, ele sunt examinate de regula, ca parte a dreptului umanitar al conflictelor armate, si nu in contextul drepturilor omului.

Problematica protectiei minoritatilor, mai ales a celor religioase, a fost abordata in tratate, inca din secolul al  XVII-lea, incepand cu Tratatul de la Westfalia ( 1648 ), continuand – ca momente mai importante -, cu documentele  Congresului de la Viena din anul 1815, care extind protectia, la unele minoritati etnice din Imperiul Rus, precum minoritatea poloneza, si din Statele germane, precum minoritatea evreiasca, si cu Tratatul de la Berlin din anul 1878 privind libertatile religioase si nediscriminarea pentru motive religioase in Statele devenite independente dupa infrangerea Imperiului Otoman.

Urmand aceeasi abordare fragmentara, tratatele de pace incheiate dupa Primul Razboi Mondial, cu : Austria, Bulgaria, Turcia si Ungaria, ca si conventiile speciale incheiate in anul 1919 de puterile aliate, cu : Cehoslovacia, Grecia, Iugoslavia, Polonia si România, si declaratiile individuale, formulate de : Albania, Lituania, Letonia, Estonia si Irak, pentru a deveni membre ale Societatii Natiunilor, prevedeau anumite drepturi si libertati pentru persoanele care faceau parte din minoritati.

In cadrul Societatii s-a creat un mecanism de reglementare pasnica a diferendelor dintre State, privind problemele minoritatilor, de catre Consiliul Societatii si de Curtea Permanenta de Justitie Internationala, ca si un mecanism de examinare a plangerilor referitoare la incalcari ale acestor documente.

Un loc important il ocupa, in aceasta perioada, preocuparile Organizatiei Internationale a Muncii, care a inceput elaborarea de conventii si recomandari internationale, pentru protectia drepturilor in domeniul muncii, si in legatura cu munca : remuneratie, orar de munca, conditii, protectia femeilor si a copiilor, libertatile sindicale, etc..

Organizatia Internationala a Muncii sau OIM a creat, de asemenea, un mecanism de promovare a aplicarii conventiilor si recomandarilor adoptate.

( - extras din Protectia drepturilor omului in dreptul international contemporan, curs universitar, prof.univ.dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )