Proprietatea provinciala
Catre sfarsitul Republicii, tendinta de cuprindere a lui ager publicus, in sfera lui dominium ( proprietatea quiritarã ) s-a accentuat, asa incat stapanirea asupra solului italic a devenit sinonima cu dominium ex iure quiritium.
Cu toate acestea, ager publicus nu a disparut, ci s-a extins in procesul cuceririi de noi teritorii.
Solul cucerit era lasat, in cea mai mare parte, locuitorilor din provincii. Acestia nu se bucurau, formal, de dreptul de proprietate, ci stapaneau pamantul cu titlu de folosinta, pentru care plateau impozit ( tibutum, stipendium ).
In fapt, stapanirea locuitorilor asupra solului avea unele din trasaturile drepturilor reale.
Astfel, la moartea proprietarului provincial, dreptul trecea asupra urmasilor.
Pe de alta parte, pamantul putea fi transmis intre vii, printr-o simpla traditiune. In fine, proprietarul provincial dispunea de o actiune in rem speciala, pe care o putea intenta, in vederea redobandirii posesiunii asupra lucrului.
Cu timpul, modul de organizare a proprietatii provinciale a cunoscut modificari importante care, in conditiile decaderii formalismului, si a exclusivismului, au facut-o sa se apropie, inca din vremea lui Diocletian, de natura proprietatii civile, in noua sa infatisare.
Proprietatea peregrina
Odata cu dezvoltarea comertului, unii peregrini au acumulat mari averi. In climatul de expansiune a schimbului de marfuri, romanii au fost nevoiti sa recunoasca peregrinilor, partenerii lor de afaceri, un drept de proprietate distinct.
Proprietatea peregrina nu a putut fi protejata prin mijloace de drept civil, deoarece ele erau accesibile numai cetatenilor romani.
Datorita acestui fapt, au fost create procedee juridice aparte, dupa modelul celor aplicabile proprietatii civile.
Astfel, actiunea in revendicare a fost acordata peregrinilor, fie prin suprimarea cuvintelor iure quiritium, fie pe calea unei fictiuni.
Tot asa, actiunile furti ( cu privire la furt ) si damni iniuria dati ( cu privire la paguba cauzata pe nedrept ) au fost acordate peregrinilor, cu fictiunea calitatii de cetateni.
Dupa anul 212, cand prin Edictul lui Caracalla s-a acordat cetatenia aproape tuturor strainilor, proprietatea peregrina a disparut.
In dreptul post-clasic a disparut si proprietatea provinciala, ca urmare a faptului ca, solul italic a fost supus si el impozitelor.
In Epoca lui Justinian, prin unificarea proprietatii quiritare, cu proprietatea pretoriana s-a nascut o proprietate unica, numita dominium.
Noua forma de proprietate, rezultat al unificarii si coordonarii unor institutii create in decursul secolelor, se caracteriza printr-un inalt grad de abstractizare, in virtutea caruia, proprietarul putea dispune de lucru, printr-o simpla manifestare de vointa.
( - extras din Drept Roman, prof.univ.dr. Emil Molcut si Dan Oancea, Univ. Bucuresti, editia a III- a, Ed. Sansa SRL, Bucuresti, 1995 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu