Intre bine si rau. Raul uman ( 8 )

Intre bine si rau ( 8 )

La celalalt capat al spectrului, in studiul raului trebuie de asemenea aplicate metodele stiintei “ grele “ : nu doar testele Rorschachs, ci si procedurile biochimice cele mai avansate si analizele statistice cele mai sofisticate ale modelelor ereditatii.

Un redactor care a citit o prima versiune a manuscrisului acestei lucrari a exclamat : “ Bine, Scotty, doar nu vrei sa spui ca raul ar putea fi genetic, biochimic sau fizic ! “ Totusi, acelasi redactor stia foarte bine ca urma sa vorbim despre faptul ca aproape toate bolile au radacini fizice si emotionale.

Stiinta benefica, psihologia benefica nu pot avea niste viziuni inguste.

Toate caile trebuie explorate, toate pietrele trebuie intoarse.

In cele din urma, o psihologie a raului bineinteles ca trebuie sa fie si o psihologie religioasa. Nu vreau sa spun prin aceasta ca ea ar trebui sa imbratiseze o anume teologie. Vreau sa spun insa ca ea nu trebuie doar sa imbratiseze cunostintele valide din toate traditiile religioase, ci trebuie de asemenea sa recunoasca realitatea “ supranaturala “. Asa cum am spus, trebuie sa fie o stiinta supusa iubirii si caracterului sacru al vietii. Nu poate fi o psihologie pur seculara.

Exista mai multe modele teologice ale raului.

Probabil ca ceea ce au toate in comun, este neputinta lor de a distinge in mod adecvat intre raul uman, cum ar fi crima, pe de o parte, si raul natural, pe de alta, cum ar fi moartea si distrugerea ce rezulta din incendii, inundatii sau cutremure.

Stiind ca scriu o carte despre rau, un prieten mi-a spus : “ Poate ma vei ajuta sa inteleg paralizia cerebrala a fiului meu “. Nu pot. Cartea rabinului Harold S. Kushner, When Bad Things Happen to Good People ( Cand oamenilor buni li se intampla lucruri rele ), se ocupa cat se poate de bine de problema raului natural.

Cartea de fata se va preocupa doar de subiectul raului uman si in special de oamenii “ rai “.

Ea nu intentioneaza sa fie un studiu exhaustiv asupra subiectului. Dorinta mea nu este sa fiu savant sau intelept, ci sa ating atat cat pot inima chestiunii, astfel incat sa incurajez cercetarea stiintifica si intelepciunea. Desi alte traditii religioase au mult de oferit unei psihologii a raului, in drumul meu spre aceasta psihologie voi vorbi mai ales cu vocea mea de crestin *.

[ * Exista trei modele teologice principale ale raului, aflate “ in circulatie “. Unul este nondualismul hindus si budist, in care raul este vazut pur si simplu, drept cealalta fata a monedei. Daca exista viata, trebuie sa existe si moarte. Daca exista crestere, trebuie sa existe si descrestere. Daca exista creatie, trebuie sa existe si distrugere. Prin urmare, distinctia dintre rau si bine este privita de nondualism ca o iluzie.  Aceasta atitudine si-a facut cale in asa-numitele secte crestine, precum Stiinta Crestina si recent popularul Curs in Miracole. Dar ea este considerata de teologi si crestini o erezie. Un al doilea model sustine ca raul este distinct de bine, dar este de asemenea creatia lui Dumnezeu. Pentru a ne inzestra cu liber arbitru – de fapt esential pentru crearea noastra dupa chipul Lui -, Dumnezeu ne-a permis optiunea alegerii gresite si astfel a “ permis “ raul. Acest model pe care eu il numesc “ dualism integrat “ este cel pe care l-a propus Martin Buber, care se referea la rau, ca la o “ drojdie intr-un aluat “, fermentul pus in suflet de Dumnezeu, fara de care aluatul uman nu creste “. ( Good and Evil [ Binele si raul ], Charles Scribner’ s Sons, New York, 1953, p. 94 ). Ultimul model este acela al crestinismului traditional, pe care eu il etichetez ca “ dualism diabolic “. Aici, raul este privit nu ca o creatie a lui Dumnezeu, ci ca un cancer ingrozitor, dincolo de controlul Sau. Desi acest model ( pe care eu il sprijin in capitolul 6 ) are propriile-i neajunsuri, el este singurul dintre cele trei care se ocupa in mod adecvat de chestiunea crimei si a ucigasului. ]

In mod similar, nu-mi sta in intentie sa trec in revista toate teoriile psihologice existente pe acest subiect. E de ajuns sa recunoastem ca, desi nu avem un corp de cunostinte stiintifice despre raul uman, care sa merite sa fie numit cu termenul de “ psihologie “, stiintele comportamentului au asezat o fundatie care face posibila dezvoltarea unei astfel de psihologii.

Descoperirea de catre Freud a inconstientului, si conceptul de umbrã introdus de Jung sunt, amandoua, fundamentale.

Munca unui psiholog merita insa o atentie speciala. Fugind din calea persecutiei evreilor, practicata de regimul lui Hitler, psihanalistul Erich Fromm si-a petrecut mare parte din restul vietii studiind raul nazismului.

El a fost primul si singurul om de stiinta care a identificat in mod clar un tip de personalitate rea, care a incercat sa examineze in profunzime oamenii rai, si a sugerat ca ei trebuie sa fie in continuare studiati *.

[ * The Heart of Man : Its Genius for Good and Evil ; vezi de asemenea lucrarea sa The Anatomy of Human Destructivness ( Anatomia spiritului distructiv al omului ), Holt, Rinehart & Winston, 1973, o lucrare mai elaborata, dar mai putin fecunda. ]

Munca lui Fromm se bazeaza pe studierea mai multor lideri nazisti ai celui de-al Treilea Reich si ai Holocaustului. El are un avantaj fata de mine in tratarea subiectului sau, prin aceea ca acesta poate fi cu siguranta certificat drept rau, de judecata Istoriei. Dar munca lui este slabita din acelasi motiv. Deoarece nu si-a intalnit niciodata subiectii, ei fiind toti oameni aflati in pozitii de inalta putere politica, intr-un anume regim, intr-o anume cultura, intr-un anumit timp, se poate ramane cu impresia ca adevaratele fiinte umane rele sunt “ dincolo “, si “ in trecut “.

Cititorul ajunge sa creada ca raul real n-are nimic de-a face cu mama celor trei copii de la usa de-alaturi, sau cu diaconul din biserica de peste drum. Conform propriei mele experiente, fiintele umane rele sunt comune, si de obicei par oameni obisnuiti pentru observatorul superficial.

Marele teolog evreu Martin Buber distinge doua tipuri de mituri despre rau.

Un tip se refera la oamenii aflati intr-un proces de ‘ alunecare “ in rau.

Celalalt se refera la aceia care deja au alunecat, “ au cazut victime “ si au fost stapanite de un rau “ radical “.

In cazul lui George, avem o povestire din viata reala, ce corespunde primului tip de mit. El inca nu devenise rau, dar era pe punctul sa devina. Felul in care a avut de-a face cu diavolul a reprezentat punctul moral de cotitura al vietii sale.

Daca el nu renunta la pact, ar fi devenit in cele din urma rau. Dar el nu era inca rau si, binecuvantat fiind cu sentimentul de vinovatie, a reusit sa se intoarca din drum.

Sa luam in discutie acum un cuplu care, la fel ca subiectii lui Fromm, se conformeaza celui de-al doilea tip de mituri – oameni care au trecut pragul si au coborat intr-un rau “ radical “, din care probabil nu mai pot scapa.

( - extras din  Psihologia minciunii – Speranta de a vindeca rãul uman, M.Scott Peck, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2004 )