Reglementari internationale
O serie de dezvoltari s-au inregistrat in domeniul drepturilor omului si pe plan regional sau subregional.
Astfel, Statele membre ale Consiliului Europei au incheiat, la data de 4 noiembrie 1950, Conventia europeana privind protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale, care a intrat in vigoare in anul 1953.
Conventia prevede mai putine drepturi decat Pactul privind drepturile civile si politice, iar unele au un caracter mai restrans.
Prin Conventia din anul 1950 au fost create, o Comisie europeana si o Curte europeana a drepturilor omului.
Comisia a examinat cazuri supuse de Statele parti, dar si plangeri individuale, contra acelor State care au acceptat o asemenea procedura printr-o declaratie expresa.
Curtea europeana a examinat litigii supuse de Comisie, sau de un Stat membru, daca Statul vizat a acceptat printr-o declaratie expresa, jurisdictia Curtii.
Conventia din anul 1950 a fost completata printr-un numar de Protocoale referitoare la :
- dreptul la educatie ;
- dreptul la proprietate ;
- organizarea de alegeri libere ;
- dreptul de a circula liber pe teritoriul Statului, si de a-si parasi tara, libertatea fata de expulzare ;
- abolirea pedepsei cu moartea ;
- dreptul la recurs in cazuri penale ;
- acordarea de compensatii pentru pedepsirea din eroare ;
- egalitatea intre soti.
Prin Protocolul nr. 11 a fost creat un mecanism unic de protectie a drepturilor prevazute, anume Curtea Europeana a Drepturilor Omului, competenta sa examineze, atat plangeri ale Statelor privind incalcarea Conventiei sau a protocoalelor de catre alte State, cat si petitii ale persoanelor, organizatiilor neguvernamentale, sau ale unor grupuri de persoane care pretind ca sunt victime ale unor incalcari ale drepturilor, prevazute in Conventie sau in protocoale.
Drepturile economice, sociale si culturale au fost tratate, in cadrul Consiliului Europei, in Carta Sociala Europeana, semnata la Torino ( Turin ) la data de 18 octombrie 1961, in vigoare din anul 1965.
Carta Sociala a fost completata prin protocoale, referitoare la drepturile legate de munca, examinarea Rapoartelor Statelor, de catre un Comitet de experti independenti, un sistem de plangeri colective care sa fie examinat de Comitet. Ea a fost revizuita in anul 1966, incorporand toate aceste protocoale.
Carta reprezinta un document complex, conceput ca baza pentru o aplicare treptata.
In prima ei parte, Carta enunta obiective acceptate de Statele parti, cu caracter declarativ.
In a doua ei parte, Carta contine un numar de articole privind drepturi economice si sociale, dintre care, noua ( 9 ) sunt considerate ca formand nucleul Cartei, si anume cele privind :
- dreptul la munca,
- dreptul la organizare,
- dreptul la negociere colectiva,
- protectia copiilor minori,
- securitatea sociala,
- asistenta sociala si medicala,
- protectia sociala, juridica si economica a familiei,
- protectia si asistenta pentru muncitorii migranti si familiile lor, si
- nediscriminarea pe motiv de sex,
din care orice Stat care devine parte, trebuie sa se angajeze sa aplice, cel putin sase ( 6 ), precum si altele, la alegerea sa, astfel incat sa formeze, in total, cel putin 16 articole sau 63 de paragrafe.
Statele parti transmit Rapoarte, cu privire la aplicarea articolelor acceptate, dar si cu privire la situatia in alte domenii, care sunt examinate de Comitetul de experti independenti, ale carui concluzii sunt supuse Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, si apoi Comitetului ministrilor.
In America Latina, in anul 1969 a fost adoptata Conventia americana asupra drepturilor omului, in vigoare din anul 1978, care cuprinde, in esenta, drepturi civile si politice.
Un Protocol aditional, adoptat in anul 1988, enunta drepturi economice si sociale.
Conventia din anul 1969 cuprinde, in ansamblu, prevederi similare Pactului privind drepturile civile si politice, iar Protocolul din anul 1988 este redactat in termeni apropiati Pactului privind drepturile economice, sociale si culturale.
Conventia din anul 1969 a dat competente Comisiei interamericane a drepturilor omului, de a examina Rapoarte si Informatii din partea Statelor, ca si Plangeri ale persoanelor, grupurilor de persoane, sau organizatiilor neguvernamentale, daca Statele vizate accepta, in mod expres, aceasta procedura.
O Curte interamericana a drepturilor omului are competenta de a examina cazuri supuse de State parti, care se plang de incalcarea Conventiei, de catre alte State parti ( daca ambele State in cauza, au acceptat aceasta procedura ), sau de Comisie – daca aceasta nu a reusit sa rezolve o Plangere, cu satisfactia partilor.
Pe plan african, in anul 1981, Organizatia Unitatii Africane a adoptat Carta africana a drepturilor omului si popoarelor.
Aceasta Carta, cu valoare de Tratat international, acopera drepturi civile, politice, economice si sociale – intr-un singur text ; ea include un Catalog de obligatii pentru persoane, ca si pentru State, precum si drepturile popoarelor.
Ea creeaza o Comisie africana pentru drepturile omului si popoarelor, competenta sa examineze plangeri, atat de la State, cat si de la persoane, fara nicio declaratie prealabila de acceptare, din partea Statelor.
Comunicarile primite de la persoane sunt examinate, pentru a constata daca ele releva existenta unei serii de incalcari grave sau masive, ale drepturilor omului si popoarelor. In aceste cazuri, Comisia atrage atentia Adunarii sefilor de Stat si de guvern. Adunarea poate cere Comisiei sa examineze in profunzime aceste cazuri, si sa prezinte un Raport, care sa cuprinda concluziile si recomandarile sale.
In anul 1999, Statele parti la Carta africana au infiintat o Curte africana a drepturilor omului.
In plan european, american si african au fost adoptate si alte tratate referitoare la anumite drepturi si libertati.
Ne vom referi la ele in capitolele urmatoare.
De asemenea, tarile arabe au creat, la Conferinta regionala araba, a drepturilor omului, de la Beirut din anul 1968, o Comisie permanenta araba asupra drepturilor omului, cu functia de a pregati proiecte de acord, si alte recomandari.
In categoria documentelor care trateaza problematica drepturilor omului, trebuie sa mentionam, de asemenea, Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, semnat la Helsinki, la 1 august 1975.
Actul final prevede, in principiul VII, din Declaratia referitoare la principiile care guverneaza relatiile reciproce dintre Statele participante, ca aceste State vor actiona in domeniul drepturilor omului si libertatilor fundamentale, in conformitate cu scopurile si principiile Cartei Natiunilor Unite, si cu Declaratia universala a drepturilor omului, si isi vor indeplini obligatiile cuprinse in conventii si acorduri la care sunt parti, inclusiv in pactele drepturilor omului.
Actul final cuprinde si alte prevederi cu caracter general, referitoare la importanta universala, a respectarii drepturilor omului, respectarea drepturilor tuturor persoanelor, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie, promovarea exercitarii efective a drepturilor omului.
El reia, in ceea ce priveste persoanele care fac parte din minoritati nationale, si garantarea libertatilor religioase, unele concepte fundamentale si prevederi, din pactele drepturilor omului.
Actul final are, chiar si numai pe baza interpretarii textului sau, un caracter declarativ fata de pactele drepturilor omului, recunoscand sau confirmand, drepturi deja stabilite.
El nu poate fi considerat ca o interpretare a prevederilor pactelor, asa cum s-a spus, intrucat cercul Statelor semnatare ale Actului final, este mult mai restrans fata de numarul Statelor, carora le sunt adresate pactele drepturilor omului.
De altfel, nu toate Statele semnatare ale Actului final au aderat la pacte, iar acestea nu intrasera in vigoare la data de 1 august 1975.
Prevederile Actului final, referitoare la drepturile omului, ca si alte principii ale relatiilor dintre State, au fost reafirmate in documentele adoptate de Statele participante, la reuniunile general-europene de la : Belgrad, Madrid si Viena, ca si la reuniuni de experti.
- va continua –
( - extras din Protectia drepturilor omului in dreptul international contemporan, curs universitar, prof.univ.dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu