Proprietatea. Forme de proprietate in dreptul clasic. Drept Roman ( 3 )

Forme de proprietate in dreptul clasic

Este vorba despre :

1. proprietatea quiritarã in dreptul clasic,
2. proprietatea pretoriana,
3. proprietatea provinciala,
4. proprietatea peregrina.

Proprietatea quiritarã in dreptul clasic :

S-a exercitat si in Epoca clasica, pastrandu-si unele din vechile caractere, si dobandind altele noi.

In Epoca veche proprietatea quiritara, ca institutie civila, era supusa unor forme atat de rigide, incat Gaius spunea ca, existau numai doua posibilitati :

1. fie sa ai proprietate romana,
2. fie sa nu ai proprietate deloc.

In Epoca clasica insa, odata cu extinderea Imperiului si statornicirea unor intense relatii cu peregrinii, ratiuni de ordin economic i-au determinat pe romani sa recunoasca si strainilor, un drept de proprietate.

Intrucat peregrinii nu puteau utiliza modurile civile de transmitere a proprietatii, s-au servit de traditiune.

Cu timpul, acest mod de dobandire a proprietatii, mult mai convenabil decat acela de drept civil, a inceput sa fie utilizat si in raporturile dintre cetateni.

Initial, cetatenii foloseau traditiunea numai in scopul transmiterii lucrurilor nec mancipi.

Mai tarziu, dupa ce lucrurile mancipi si-au pierdut vechea importanta, cetatenii utilizau traditiunea si in vederea transmiterii unor astfel de lucruri.

Cu toate ca, in asemenea cazuri, puteau aparea unele complicatii, constatam ca, in Epoca clasica proprietatea quiritara tinde sa devina mai flexibila, si sa piarda unele din caracterele prin care se delimita atat de clar, in raport cu alte forme de stapanire individuala.

Proprietatea pretoriana : Originea proprietatii pretoriene :

Proprietatea pretoriana, ale carei principii se vor generaliza in dreptul post-clasic, s-a aplicat, la origine, intr-un singur caz.

Este cazul transmiterii proprietatii asupra unei res mancipi  ( *** res = lucru, bun ; lucrul susceptibil de apropriere sub forma dreptului de proprietate ) , prin traditiune.

In conformitate cu exigentele dreptului civil, proprietatea nu trecea asupra lui accipiens, deoarece formele privind transmiterea proprietatii asupra lucrurilor mancipi, nu fusesera respectate.

In aceasta situatie, tradens, care ramanea in continuare proprietar, putea sa intenteze impotriva lui accipiens actiunea in revendicare, pentru a reintra in posesiunea lucrului.

NOTA :

[ Este vorba despre modurile de dobandire a proprietatii, si anume : in cazul mancipatiunii, partile se numeau mancipant ( acela care transmitea lucrul ), si accipiens ( dobanditorul lucrului ), iar in cazul traditiunii, partile se numeau tradens si achizitorul. Mancipatiunea privea lucrurile numite mancipi, iar traditiunea privea lucrurile numite nec mancipi ]

Aceasta practica venea insa in conflict cu principiul bunei credinte, care s-a impus tot mai mult, catre sfarsitul Republicii. Fata de stadiul evolutiei ideilor juridice se considera ca, este inechitabil ca, accipiens sa nu dobandeasca proprietatea asupra lucrului, desi fusese de buna credinta, si platise pretul.

Pe de alta parte, traditiunea, era un mod de transmitere a proprietatii, extrem de practic, intr-o Epoca de inflorire a tranzactiilor comerciale.

In aceste conditii, pretorul a admis, pe cale procedurala, ca traditiunea poate fi utilizata in scopul transmiterii proprietatii asupra lucrurilor mancipi.

Potrivit Reformei pretorului, dobanditorul unei res mancipi prin traditiune, avea un drept de proprietate aparte : lucrul se considera a fi in bonis, adica in patrimoniul dobanditorului.

Dupa recunoasterea acestei forme noi de proprietate, tradens nu mai putea redobandi lucrul din mainile lui accipiens.

Din punct de vedere formal, coexistau doua drepturi de proprietate asupra aceluiasi lucru :

1. dreptul lui tradens, - nudum ius ex iure quiritium – o proprietatea goala de continut,
2. si dreptul lui accipiens, recunoscut de catre pretor.

In cazul unui conflict intre cei doi proprietari, proprietatea pretoriana paraliza efectele proprietatii quiritare.

Astfel, daca nudus dominus ex iure quiritium, adica tradens, intenta impotriva lui accipiens, actiunea de revendicare, acesta se apara, cu succes, prin exceptio rei venditae et traditae.

Pe de alta parte, pretorul a acordat lui accipiens, actiunea publiciana, pe care o putea intenta, atat asupra lui tradens, cat si impotriva tertilor, in scopul redobandirii posesiunii.

- va continua -

( - extras din Drept Roman, prof.univ.dr. Emil Molcut si Dan Oancea, Univ. Bucuresti, editia a III- a,  Ed. Sansa SRL, Bucuresti, 1995 )