Intre bine si rau ( 7 )
O problema a vietii si a mortii
Pentru a incepe, avem nevoie macar de o definitie de lucru. Faptul ca nu avem o definitie general acceptata a raului, se datoreaza misterului enorm inglobat in aceasta tema.
Totusi, cred ca in inima noastra, avem o anume intelegere a naturii lui.
Pentru moment, nu pot sa fac mai mult decat sa-i acord fiului meu, care, cu acel mod caracteristic de a privi lucrurile al unui copil de 8 ani, a explicat simplu : “ Tata, raul este “ viata “ ( * viata se traduce in limba engleza prin - live -, iar raul, prin – evil ) citita invers “.
Raul este opusul vietii. Este ceea ce se opune fortei vietii. Pe scurt, el are de-a face cu uciderea. Adica are de-a face cu crima – cu uciderea care nu e necesara, care nu duce la supravietuirea biologica.
Sa nu uitam acest lucru. Sunt oameni care au scris despre rau la un nivel atat de intelectual, facand sa sune totul atat de abstract, incat a devenit irelevent. Crima nu este abstracta. Sa nu uitam ca George voia sa sacrifice chiar viata propriului copil.
Cand spun ca raul are de-a face cu uciderea, nu ma refer doar la omorarea trupului. Raul este de asemenea ceea ce ucide spiritul. Exista mai multe atribute esentiale ale vietii – in special ale vietii umane -, precum facultatea de a simti, mobilitatea, constientizarea, cresterea, autonomia, vointa.
Este posibil sa ucizi sau sa incerci sa ucizi unul dintre aceste atribute fara a distruge, de fapt, corpul. Astfel, putem “ frange “ un cal sau chiar un copil fara a face rau niciunui fir de par din capul lui.
Erich Fromm simtea acut acest lucru atunci cand a largit definitia necrofiliei, incluzand dorinta unor anumiti oameni de a-ti controla pe ceilalti – de a-i face controlabili, de a le nutri dependenta, de a le descuraja capacitatea de gandi ei insisi, de a le diminua originalitatea si imprevizibilitatea, de a-i plafona.
Distingandu-i pe necrofili, de persoanele “ biofile “, care apreciaza si incurajeaza varietatea formelor de viata si unicitatea fiecarui individ, Fromm arata ca “ un tip de caracter necrofilic “ este acela al carui scop il reprezinta evitarea inconsecventei vietii, transformandu-i pe ceilalti in automate obediente, jefuindu-i de umanitatea lor ( * Erich Fromm, The Heart of Man : Its Genius for Good and Evil, Harper & Row, 1964 ).
Raul este deci, pentru moment, acea forta ce rezida in interiorul sau in exteriorul fiintelor umane, care cauta sa ucida viata si faptul de a trai.
Iar binele este opusul sau. Binele este ceea ce promoveaza viata si fiintele vii.
In utimul timp am vorbit si am tinut multe conferinte. Recent, m-am intrebat ce anume incerc, in fond, sa spun. Exista oare o tema, un mesaj central in toate discutiile si prelegerile mele ?
Exista. Gandindu-ma la acest lucru, mi-am dat seama ca, intr-un fel sau altul, indiferent de tema, eu incerc intotdeauna, pe orice cale, sa vad daca pot sa-i ajut pe oameni sa-L ia mult mai in serios pe Dumnezeu, pe Cristos si pe ei insisi decat o fac in general.
De la inceput, ni se spune ca Dumnezeu ne-a creat dupa propriul Sau chip. Luam noi acest lucru in serios ? Acceptam responsabilitatea faptului ca suntem fiinte dupa chipul lui Dumnezeu ?
Acceptam responsabilitatea faptului ca viata umana este sacra ?
Vorbind despre relatia Sa cu fiintele umane, Iisus a spus : “ Eu am venit ca viatã sa aiba, si din belsug sa aiba “ ( Ioan 10, 10 ).
Ce lume minunata ! Acest barbat straniu, care in mod clar aprecia nuntile si vinul, uleiurile fine si o companie placuta, si care S-a lasat omorat, nu era atat de preocupat de durata vietii, cat de vitalitatea ei.
Nu era interesat de papusile umane, carora le-a spus odata : “ Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor “ ( Matei 8, 22 ).
El era interesat de spiritul vietii, de faptul de a trai.
Iar despre Satan, spiritul raului insusi, Iisus a spus : « El, de la inceput, a fost ucigator de oameni « ( Ioan 8, 44 ). Raul n-are nimic de-a face cu moartea naturala ; el este preocupat doar de moartea nenaturala, de uciderea trupului si a spiritului.
Scopul acestei carti este acela de a ne incuraja sa luam viata omeneasca in serios, intr-un mod atat de serios, incat sa luam si raul uman mai in serios – indeajuns de serios pentru a-l studia cu toate mijloacele care ne sunt la indemana, inclusiv cu metodele stiintei.
Intentia mea este de a ne incuraja sa recunoastem raul drept ceea ce este, in toata realitatea lui ingrozitoare. Nu este nimic morbid in propunerea mea. Din contra, este o dedicatie in sensul “ viatã sa aiba si din belsug sa aiba “.
Singurul motiv valid pentru a recunoaste raul uman, este acela de a-l vindeca asa cum putem si – asa cum se intampla deseori – atunci cand nu putem, sa-l studiem pana cand vom descoperi anumite forme de vindecare, iar in cele din urma ii vom sterge uratenia de pe fata pamantului.
Asadar, este clar ca in incurajarea de a dezvolta o psihologie a raului, eu vorbesc nu de un studiu al raului in abstract, nici de o psihologie abstracta, despartita de valorile vietii si ale faptului de a trai.
Nu poti studia o boala fara intentia de a o vindeca, decat daca esti un fel de nazist. O psihologie a raului trebuie sa fie o psihologie care sa aduca vindecare.
Vindecarea este rezultatul iubirii. Este o functie a iubirii. Oriunde exista iubire, exista vindecare.
Si oriunde nu exista iubire, exista totusi putina – dar pretioasa – vindecare.
In mod paradoxal, o psihologie a raului trebuie sa fie o psihologie care sa arate iubire. Trebuie sa fie plina de iubire de viata. Fiecare pas spre aceasta cale, trebuie sa fie un punct de vedere metodologic, supus nu doar iubirii pentru adevar, dar si iubirii pentru viata : pentru caldura, lumina, ras, spontaneitate si bucurie, grija omeneasca si slujire.
Poate ca eu sunt deja contaminat de stiinta. Vreau sa ma « contaminez « si in continuare. Psihologia stiintifica pe care o sugerez eu – daca este sa fie altfel decat sterila, moarta si ea insasi rea, daca este sa fie bogata, fertila si productiva pentru umanitate – trebuie sa reuseasca sa integreze multe lucruri care in mod curent sau in general, nu sunt considerate “ stiintifice “.
De pilda, trebuie sa acordam o atentie serioasa literaturii, si in special mitologiei. Pentru ca fiintele umane, luptandu-se cu raul de-a lungul secolelor, au incorporat in mod constient sau inconstient, lectiile acestor lupte, in povestiri mitice.
Corpul mitologiei reprezinta un depozit urias de astfel de lectii, iar noi continuam sa adaugam la el.
De pilda, personajul Gollum din recentele carti ale lui Tolkien, Hobitul si trilogia Stapanul inelelor, reprezinta probabil cea mai buna descriere a raului scrisa vreodata.
Autorul acestora, J.R.R. Tolkien, profesor de literatura, in mod clar stie cel putin tot atatea despre raul uman, cat un psihiatru sau un psiholog.
( - extras din Psihologia minciunii – Speranta de a vindeca rãul uman, M.Scott Peck, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2004 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu