Sfânta
Tainã a Mirului ( Mirungerea )
Strâns legatã de
Taina botezului este Taina sfântului Mir sau Mirungerea, ambele Taine fiind
cuprinse în aceeasi rânduialã culticã în Molitfelnic.
Sfantul Mir
sau Mirungerea este Taina prin care noul botezat, îndatã dupa botez, primeste harul Duhului Sfant spre a se întãri si spori în
noua viatã dobânditã prin botez.
Acest efect al
Tainei îl aratã si numirile de “pecete” si “întãrire” : “Iar cel ce ne intareste pe noi ... si ne-a uns pe
noi este Dumnezeu, Care ne-a si pecetluit pe noi” ( II Cor. 1, 21-22 ), si : “
Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti
in ziua rascumpararii” ( Efes. 4, 30 ).
Alte numiri ale
Tainei sunt :
- ungerea mantuirii,
- impartasirea Duhului,
- confirmare,
- desavarsire,
- si altele,
toate aratand
roadele sau efectele ei.
Cat priveste
numirea de “Taina puterii mainilor”, aceasta ne aratã modul in care aceasta Taina se administra la inceput de catre apostoli ( cf. Fapte 8,
17 ; 19, 6 ).
Raportul
dintre efectele acestei Taine si efectele Tainei Botezului este asemanator
celui dintre cresterea trupeasca si nastere.
Caci, precum
noul nascut are nevoie de o ingrijire deosebita pentru a creste, tot asa si noul nascut duhovniceste are nevoie de
intarire prin haruri noi, spre a creste in noua viatã pe care a dobandit-o prin
botez.
Asadar, harul
primit prin Taina sfantului Mir este necesar cresterii si desavarsirii
moral-spirituale a celui renascut prin botez, fapt pentru care unii parinti
bisericesti, ca bunãoarã Chiril al Ierusalimului, spun cã abia dupa primirea sfantului Mir, noul
botezat e vrednic sa poarte numele de crestin.
Necesitatea
acestei Taine o aratã si Nicolae Cabasila, care spune cã prin Taina sfantului Mir se pun in lucrare puterile date omului prin botez.
Desi nu se
cunoaste momentul instituirii acestei Taine, caracterul ei de Taina, si nu de
simpla ierurgie asemanatoare ungerii cu untdelemn din Vechiul Testament,
rezultã din numirile pe care ea le poarta, numiri
care se referã atat la partea vazuta si nevazuta a ei, cat si la efectele ei
asupra primitorului ( Fapte 8, 14-16 ; 19, 6 ;
vr. 6, 2 ; I Ioan 2, 20 ; Efes. 4, 20 ; Ioan 7, 38 ; I Cor. 1, 21-23 s.a. ).
Atat Sinodul
din Laodiceea, cat si numerosi sfinti parinti, ca :
- Irineu,
- Teofil de Antiohia,
- Ciprian,
- Chiril al Ierusalimului,
- Fericitul Augustin
- si altii
ne dau
marturie cu privire la numirile si importanta acestei Taine.
Cu privire la
modul de administrare a ei, Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne oferã dovezi
din care rezultã cã aceasta taina se savarsea la inceput in doua feluri :
- prin punerea mainilor de catre
apostoli, sau de catre episcopi, asupra celor botezati,
- sau prin ungerea cu mir sfintit.
Dar indiferent
daca ambele practici coexistau in epoca apostolica, sau daca practica ungerii e
mai nouã, aparand odata cu raspandirea
crestinismului in spatii mai largi si mai indepartate, unde Apostolii si
episcopii nu se puteau deplasa usor, si unde Taina se savarsea de catre preoti,
prin ungere cu mirul sfintit anterior de apostoli sau de episcopi, este absolut sigur cã ambele practici se refereau la una
si aceeasi Taina, deoarece sfintii parinti fie ca
vorbesc despre Taina “punerii mainilor”, fie a “mirungerii”, aduc aceleasi
temeiuri biblice in favoarea amandurora.
Deci punerea
mainilor si ungerea cu mir sfintit reprezintã douã lucrari deosebite ca formã,
dar ambele legate de aceeasi Taina, avand acelasi efect.
Remarcãm cã astazi Biserica Ortodoxa savarseste aceasta taina prin episcop sau preot,
dar numai prin ungere cu mir sfintit, in timp ce Biserica
Romano-Catolica pastreaza in ritualul Tainei ambele forme impreunate, ceea ce
constituie o dovada in plus cã este vorba de una si aceeasi tainã.
Materia Tainei este mirul sfintit ( untdelemn amestecat cu
numeroase aromate ), care se sfinteste de Patriarhul fiecarei Biserici Autocefale inconjurat de
tot Soborul Ierarhilor in functiune, in Joia Patimilor.
Formula Tainei este :
“Pecetea darului
Duhului Sfant”.
Ungerea
trupului la principalele organe se face pentru ca Duhul Sfant sa imprime
acestora puterea de a-si indeplini functiile lor, in vederea cresterii si
desavarsirii primitorului in viata duhovniceasca.
Biserica
Ortodoxa administreaza Taina sfantului mir îndatã dupã Botez.
Aceasta
practica strãveche isi aflã temeiul in cuvintele sfantului apostol Pavel : “Nu
întristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, întru care ati fost pecetluiti in
ziua Rascumpararii” ( Efes. 4, 30 ).
“Ziua
Rascumpararii” înseamnã aici ziua Botezului ( cf. Sf.
Chiril al Ierusalimului, cateh. 3, 1 ; can. Sinod. Laodiceea ; epist. Papei
Melchisedec catre episcopii spanioli, etc. ).
Împotriva
acestei practici stravechi, Biserica
Romano-Catolica incepand cu Veacul XIII, amânã conferirea acestei taine copiilor pana la vârsta de 12
ani, sau cel putin 7 ani, numind-o “Sacramentum Confirmationis” ( sacramentul confirmatiunii ).
Ea justificã
aceasta practica pe considerentul cã, daca Taina se dã copiilor indata dupa
botez, ea este de putin folos, deoarece ei n-au atunci ratiunea dezvoltata, in
timp ce daca se administreaza mai tarziu, cand acestia au ratiunea mai
dezvoltata, ea constituie intr-adevar, un mijloc de intarire si pregatire in
lupta pentru credinta in Hristos.
Aceasta
justificare n-are insa temeiuri suficiente, deoarece este mai firesc si mai
logic, precum rezultã din insasi fiinta acestei Taine, ca ea sa fie impartasita
copiilor indata
dupa botez, deoarece
atunci ea este mai necesara dezvoltarii spirituale a noilor botezati, ca urmare
a renasterii lor prin Taina Botezului.
Numai aceasta
Taina face ca bogatia darurilor Botezului din “ziua rascumpararii” sa devina insusire personala a crestinului, pentru ca
acesta, indata dupa botez, sa poata inainta pe calea innoirii, sfintirii si
cresterii sale duhovnicesti.
Nu este deci de
mirare, daca in zilele noastre se ridicã printre teologii romano-catolici
glasuri care exprimã dorinta ca aceasta Tainã sa se administreze si in Biserica
lor, copiilor, indata dupa botez.
Protestantii, denominatiunile crestine si sectele nu recunosc aceasta
Taina nici macar ca simbol, afirmand cã Sfanta Scriptura nu vorbeste nicaieri
despre o asemenea Tainã, ea fiind doar o ceremonie unitã cu Botezul, iar
ungerea cu mir e o practica, nu numai fara caracter de taina, dar ea nici nu
provine de la Hristos.
Afirmatiile
lor sunt insa lipsite de adevar, deoarece, din faptul cã nu oricine boteza in timpul apostolic era si indreptatit
sa-si puna mainile asupra celor botezati, ci numai apostolii ( iar mai apoi episcopii ), rezultã cã ea era o Tainã deosebita de cea a Botezului,
prin care se impartasea Duhul Sfant celor botezati ( Fapte 8, 14-15 ).
Cat priveste
ungerea cu mir sfintit, ea a inlocuit practica punerii mainilor, dar efectele
acesteia raman identice cu cele ale punerii mainilor, care ramane numai in
practica hirotonirii.
Rezultã cã
punerea mainilor din epoca apostolica a fost o practica importanta, deoarece
aflãm din Noul Testament cã ereticul Simon Magul a insistat pe langa Apostolii
Petru si Ioan sa-i vanda puterea de a impartasi pe Duhul Sfant ( cf. Fapte 8,
18-19 ).
Cat priveste
obiectia care vine din aceeasi parte, anume cã Duhul Sfant poate fi impartasit
nu numai celor botezati, ci si celor nebotezati fara Taina mirului, cum a fost cazul cu pãgânii sutasului Corneliu ( cf. Fapt
10, 44 s.u. ), ea nu poate sta in picioare, deoarece acest caz aratã numai faptul cã Duhul Sfant poate
fi impartasit in mod extraordinar si pe alta cale decat cea a sfintelor Taine, deoarece
“vantul suflã unde vrea” ( Ioan 3, 8 ) ; dar calea
obisnuita de impartasire a Duhului, lasata de Mantuitorul Hristos Bisericii
Sale, ramane, desigur, numai cea a Tainelor.
( Extras din Teologia Dogmaticã, Manual pentru seminariile teologice, Pr.prof.dr.
Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zãgrean, tiparita cu
binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Romane, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,
Bucuresti, 1991 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu