The Presentation of the
Blessed Virgin Mary. Intrarea în
Biserică a Maicii Domnului, November 21, 2014 ( Manastirea Hadambu )
Intrarea în
Biserică a Maicii Domnului - numită şi Aducerea Maicii Domnului la Templu, este
unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe.
În conformitate cu
tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi, Ioachim şi Ana, la Templul
Evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi
slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif.
Maria a fost primită solemn de comunitatea
templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.
A fost condusă în acel loc sfânt ca să
devină ea însăşi "Sfânta Sfintelor" lui Dumnezeu, biserică vie şi
templu al pruncului dumnezeiesc care se va naşte din ea. Această sărbătoare a
luat naştere în secolul VI.
Astfel, la 20 noiembrie 543, împăratul
Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată
Sfintei Fecioare Maria, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită
Biserica "Sfânta Maria cea Nouă".
Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început sa fie serbat
hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară Maria, serbarea fiind
consacrată aducerii ei la templu.
Sărbătoarea s-a extins apoi în tot Orientul creştin şi în Occident fiind marcată cu cruce roşie în calendar.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Implinindu-se trei ani de la naşterea
Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus
aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută.
Deci, au voit
a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul.
Chemând toate
rudeniile din Nazaret unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi
arhieresc, căci însuşi dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soţia lui,
Sfânta Ana, era de neam arhieresc; şi aducând şi cete de fecioare tinere, au
pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă
împărătească.
Despre aceasta mărturisesc Sfinţii Părinţi
cei de demult.
Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul
Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: "Chemaţi
fiice evreice curate, să ia făclii aprinse".
Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul
Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel:
"Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele
mele le voi da Domnului.
Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu
făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor:
Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am
arătat astăzi şi maică şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu
împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc".
Iar pentru podoabă cea împărătească a
dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte
aşa:
"Se cuvenea ca intrarea pruncei celei
dumnezeieşti să fie după vrednicia ei, şi astfel, de un mărgăritar ca acesta
prealuminat şi de mult preţ să nu se lipească haine proaste.
Deci era de
trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava şi frumuseţea cea mai
mare".
Pregătind cele
ce se cuveneau pentru cinstită şi slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret
la Ierusalim, timp de trei zile.
Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu
cinste la biserică, ducând într-însa pe "Biserica" lui Dumnezeu cea
însufleţită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria.
Cete de fecioare cu lumânări aprinse
mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetăţii lui
Constantin, care povesteşte că Sfânta Ana ar fi grăit aşa:
"Purtaţi, fecioare, făclii şi călătoriţi
înaintea mea şi înaintea dumnezeieştii copile".
Iar sfinţii ei născători, luând de mâini pe
fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândeţe şi cu cinste o duceau între
dânşii.
Toată mulţimea rudeniilor, vecinilor şi
cunoscuţilor urma cu veselie, ţinând făclii în mâini şi înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă,
spre mirarea Ierusalimului.
Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie
aşa:
"A uitat fiica casa părinţilor săi şi se
aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumuseţea ei, şi se aduce nu fără cinste,
nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu
slavă".
Apoi toţi lăudau ieşirea ei, toate
rudeniile, vecinii şi câţi erau în legătura dragostei, urmau părinţilor ei.
Părinţii se bucurau împreună cu părintele,
maicile cu maică, iar copilele şi fecioarele mergeau înaintea dumnezeieştii
copile, purtând făclii, şi erau ca un şir de
stele care strălucesc împreună cu luna.
Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând
acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta
slavă şi cu multe lumini; şi nu numai cetăţenii de jos ai Ierusalimului, ci şi
cei de sus, adică sfinţii îngeri, s-au adunat să
vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria.
Şi văzând, se mirau cum cântă Biserica:
"Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au
mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor...".
Deci împreună cu ceata pământească cea
văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de
trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria,
înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.
Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei,
aşa grăieşte despre aceasta:
"Duceau acum părinţii pe Fecioara
către uşile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii şi cu toate puterile cele
mai presus de lume împreună veselindu-se; că
îngerii, deşi nu ştiau puterea tainei, însă ca nişte slugi, din porunca
Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică.
Şi mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că
va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curăţeniei celei veşnice, şi avea trup de care nici un
fel de păcat nu se va apropia niciodată".
Deci, făcând voia Domnului, au săvârşit
părinţii slujba cea poruncită.
Astfel, cu cinste şi cu slavă era petrecută
în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci şi de
îngeri.
Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce
purta în sine mâna, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu
cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuşi Chivotului
însufleţit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte
în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul
Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind
împărat peste Israel
dumnezeiescul prooroc David.
Iar înaintea chivotului însufleţit, adică
înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea
înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne
rugăm, zicând:
"Împărate
ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului...".
Pentru că acel Împărat era mergător
înaintea acestei fiice împărăteşti, după cum mărturiseşte despre acestea Sfânta
Biserică în cântările ei, astfel:
"În Sfânta Sfintelor, cea sfântă şi fără
de prihană cu Duhul Sfânt se aduce...".
La ducerea chivotului erau cântări, căci a
poruncit împăratul David Leviţilor să pună cântăreţi, să dea glas de veselie în
organe, în psaltiri, în alăute şi în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei
Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământeşti, ci cântări ale îngerilor
celor ce nevăzut slujeau.
Pentru că, intrând Fecioară în cele sfinte
spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri
cereşti, despre care pomeneşte acum Biserica
în condac:
"Împreună aducând darul Duhului lui
Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc".
Însă şi de cântări omeneşti era însoţită
ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă - cum spune în cuvântul
Sfântului Terasie -, grăieşte către fecioarele care mergeau înainte:
"Cântaţi-i acesteia întru laude,
cântaţi-i întru alăute, glăsuiţi cântare duhovnicească; măriţi-o pe dânsa în
psaltire cu zece strune".
Biserica a
pomenit despre aceasta, zicând:
"Bucură-se cu
duhul Ioachim şi Ana.
Şi cetele
fecioarelor cânta Domnului, cu psalmi cântând şi cinstind pe maica Lui".
De aici se arată că cetele de fecioare,
care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din
psalmii lui David.
Cu ele se uneşte şi făcătorul canonului
acestuia, zicând:
"Începeţi, fecioare, şi cântaţi cântări,
ţinând în mâini făclii".
Apoi Sfinţii şi drepţii ei Părinţi, Ioachim
şi Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a
lui David, strămoşul lor:
Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi
uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumuseţea ta.
Atunci, după povestirea Sfântului
Teofilact, au ieşit preoţii care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei
preaslăvite fiice a lui Dumnezeu şi cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta
Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a
străbătut cerurile.
Pe aceasta
aducând-o Sfânta Ana la uşile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea
aşa:
"Vino,
fiică, către Cel ce mi te-a dăruit!
Vino chivot al
sfinţeniei către mult înduratul Stăpân!
Vino, uşa
vieţii, către Milostivul dătător!
Vino, sicriul
Cuvântului, către lăcaşul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria şi
veselia lumii".
Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca şi către un
prooroc, arhiereu şi rudenie a lor: "Primeşte, Zaharia, pe cortul cel
curat; primeşte, preotule, sicriul cel fără de prihană; primeşte, proorocule,
cădelniţa şi cărbunele cel nematerialnic, primeşte dreptule tămâia cea
duhovnicească".
Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum
povesteşte Sfântul Ghermano: "Primeşte, o! proorocule, pe fiica cea dăruită mie
de Dumnezeu; primeşte-o şi o sădeşte pe ea în muntele cel sfânt, în locaşul cel
gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici,
va aduce la săvârşire cele ce bine a voit pentru dânsa".
Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim,
cincisprezece trepte la intrarea în biserică,
după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, şi la fiecare din acele trepte se cântă câte un psalm de
către preoţii şi leviţii care intrau în slujbă.
Deci drepţii părinţi au pus pe prunca cea fără
prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte
foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o.
Şi alergând la treapta cea de sus, a stat
acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită.
Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta
într-însa puterea Sa cea mare, ca să înţeleagă cât de mare va fi în dar, când
va veni în vârstă cea desăvârşită.
Atunci se mirau toţi când au văzut pe acea
pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca şi cum ar fi
fost desăvârşită cu vârsta.
Mai vârtos Zaharia se miră de aceasta şi,
ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu înţelegea mai înainte cele ce
aveau să fie.
Căci, spune
despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul.
La fel şi
Sfântul Tarasie grăieşte despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a
strigat:
"O, pruncă
curată!
O, fecioară neîntinată!
O, doamnă preafrumoasă.
O, înfrumuseţarea femeilor!
O, podoaba fiicelor!
Tu eşti binecuvântată între femei; tu eşti
preamărită cu curăţenia; tu eşti pecetluită cu fecioria; tu eşti dezlegarea
blestemului lui Adam".
Iar către Sfânta Ana, după mărturia
Sfântului Ghermano, Zaharia a zis:
"Bine este
cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!"
Apoi ţinând prunca de mina - zice acelaşi
Sfânt Ghermano -, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către
dânsa unele ca acestea:
"Vino, împlinirea proorociei mele;
vino, săvârşirea făgăduinţelor Domnului; vino, pecetea aşezământului Lui; vino,
împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor proorocilor; vino, înnoirea
celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou şi
preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de
jos, pământească, iar puţin mai pe urmă în cea de sus şi neapropiată".
Iar
prunca săltând şi bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului.
Că, deşi era mică cu vârsta, fiind numai de
trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârşită, ca ceea ce era aleasă de
Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.
Astfel a fost dusă în biserica Domnului
Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria.
Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru
străin şi tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfintelor, care
este după a doua
catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, şi
heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici
preoţilor nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată
într-un an.
Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei
Fecioare loc de rugăciune.
Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni,
erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le
era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril Alexandrinul şi a lui
Grigore de Nissa, între biserică şi altar, unde mai pe urmă a fost ucis
Zaharia.
Şi
nicidecum nu era cu putinţă vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se
apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.
Aceasta
a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre care grăieşte Sfântul Teofilact astfel:
"Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu,
a cunoscut pe pruncă, că este locaş al dumnezeiescului dar, şi că este mai vrednică decât el
spre a sta totdeauna înaintea feţei lui Dumnezeu.
Şi, aducându-şi aminte de cele zise în Lege
despre chivot - căci s-a poruncit ca acela să fie pus în sfânta sfintelor -,
îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte numai închipuirea copilei
acesteia.
Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus de
Lege a o aduce în Sfânta Sfintelor.
Şi a primit pe Fecioară locul acela, care
nu era văzut de nici unul din alţi bărbaţi, nici chiar de preoţi, decât numai
de arhiereu o dată într-un an.
Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea ce s-a
sfinţit mai înainte de zămislire prin curăţie; şi din pântece s-a îndreptat să
nu slujească legii celei omeneşti care zace asupra oamenilor celor ce greşesc,
ci celei cereşti, fiind mai presus decât îngerii şi în care, nu legea
omenească, ci darul cel desăvârşit a lucrat".
Apoi drepţii părinţi au adus - precum zice
Sfântul Ieronim -, cu Preabinecuvântata lor fiică, şi daruri lui Dumnezeu,
jertfe şi arderi de tot.
Şi fiind binecuvântaţi de arhiereu şi de
tot soborul preoţesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile şi au făcut
ospăţ mare, veselindu-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvântata Fecioară, la începutul vieţii sale, a
fost dată în casa Domnului, în locaşul de
fecioare, pentru că biserica Ierusalimului - cea zidită de Solomon, iar după
pustiire, înnoită de Zorobabel -, avea multe locaşuri de locuinţă precum zice
Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor:
"Că erau pe
lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărţite una de alta,
largi şi foarte frumoase.
Iar peste
acelea erau alte camere şi peste acelea al treilea rând, şi de toate era
numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea.
Iar înălţimea casei era ca şi peretele
bisericii, ca nişte stâlpi întărind biserica pe dinafară".
Deci în acele case erau diferite locaşuri:
deosebi vieţuiau fecioarele, care erau date spre
slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau şi văduvele, cele
care se făgăduiau să-şi păzească curăţenia până la sfârşitul vieţii lor, precum
era Ana proorociţa, fata lui Fanuil; şi
iarăşi deosebi petreceau bărbaţii care se chemau nazorei, vieţuind în chipul monahilor necăsătoriţi.
Aceia toţi slujeau Domnului în biserică şi
îşi aveau hrana din averea lor.
Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor
străini care veneau de departe pentru închinăciune.
Deci în locaşul fecioarelor, precum s-a
zis, a fost dată prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind
orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură şi în lucrul mâinilor, pentru că din
copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă şi cu Scriptură şi cu lucrul
mâinilor.
Apoi o cercetau pe ea Sfinţii ei Părinţi
Ioachim şi Ana, iar mai vârtos Sfânta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă
pe fiica sa şi o învăţa pe dânsa.
Astfel, a învăţat degrabă Scriptura Legii
vechi desăvârşit, după mărturia Sfântului Ambrozie şi a lui Gheorghe istoricul,
şi nu numai Scriptura, ci şi lucrul mâinilor l-a deprins bine, precum zice
despre dânsa Sfântul Epifanie:
"Fecioara era ascuţită la minte şi
iubitoare de învăţătură şi nu numai Sfânta Scriptură învăţa, ci şi toarcerea
linii şi a inului şi la cusături cu mătase se îndeletnicea".
Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor
mirare şi lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuinţă
preoţilor la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să
se hrănească cu cinste.
Pentru
că chiar hitonul cel necusut, adică cămaşa pentru care s-a tras sorţ când
Domnul era răstignit pe cruce, a fost ţesut de Fecioara Maria, cu mâinile ei.
Sfântul Epifanie spune că se dădea
Preacuratei Fecioare, ca şi celorlalte fecioare, hrana cea obişnuită de la
biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine
cerească, precum cânta Biserica.
Sfântul Ghermano spune despre dânsa:
"Petrecea Fecioară în Sfânta Sfintelor,
primind hrană dulce de la îngeri".
Şi Sfântul Andrei Criteanul grăieşte:
"În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca
într-o cămară, primea hrană străină şi nestricăcioasă.
Şi se spune că Preacurata Feicoară intra în cortul cel mai
dinăuntru, care se zice Sfânta Sfintelor, ce era după a doua catapeteasmă, iar
nu în locaşul cel fecioresc. Pentru că, deşi
avea loc deosebit în locaşul fecioarelor, la rugăciune ea intră în Sfânta
Sfintelor, căci numai ei îi era îngăduit.
Dar ajungând în vârstă mai mare şi
deprinzându-se cu scriptură şi cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la
rugăciune, decât la lucru.
Ea avea obicei de petrecea toată noaptea şi cea mai mare
parte a zilei în rugăciuni. La
rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în
locaşul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfânta Sfintelor, nici a
aduce ceva acolo.
Cea mai multă vreme a vieţii sale şi-a
petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel
dinăuntru, decât în casă ce îi era dată pentru lucrul mâinilor.
Pentru aceasta, de către toţi învăţătorii,
cu un glas se mărturiseşte, că Preacurata Fecioară până la doisprezece ani şi-a
avut viaţa în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puţin ieşea de acolo.
Iar cum a fost viaţa ei în vârstă
tinereţilor, scrie Ieronim astfel:
"Fericită Fecioară, încă din pruncia
sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, îşi
petrecea viaţa foarte cu rânduială.
Pentru
că de dimineaţă până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea
cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărţilor sfinte.
De la al
nouălea ceas, iarăşi îşi începea rugăciunea, de
la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se
obişnuise a-şi primi hrană.
Şi aşa mereu tot mai mult sporea în
dragostea lui Dumnezeu".
Astfel a fost viaţa ei în feciorie, când
locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi crescând şi
întărindu-se cu duhul, creştea într-însa şi viaţa cea cu nevoinţă, cu iubire de
osteneală şi rugăciune.
Pentru că
mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea
Celui de sus. Iar
când i se arăta îngerul aducându-i hrană, a văzut cu ochii săi chiar arhiereul
Zaharia, despre care mărturiseşte Sfântul Gheorghe Nicomidianul, zicând:
"Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se
înmulţeau şi darurile Duhului Sfânt întru dânsa".
Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe
care şi Zaharia îl ştia.
Căci intrând el în altar, după obiceiul
său, ca arhiereu, a văzut pe cineva că vorbea cu
fecioară, dându-i hrană, şi având chipul străin - pentru că era înger cel ce se
arăta.
Şi înspăimîntîndu-se Zaharia, cugeta în
sine:
"Ce este această nouă şi neobişnuită
asemănare îngerească ce s-a arătat şi vorbea către fecioară, cu chip fără de
trup, aducând hrană care hrăneşte trupul, cel cu firea nematerialnică, dând
fecioarei mâncare materialnică?
Acea vedere îngerească se făcea numai
preoţilor, şi aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască şi încă către o
fecioară aşa tânără, nicidecum nu este obişnuit a se vedea.
Căci de ar fi fost dintre cele însoţite cu
bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod - precum s-a rugat Ana
odinioară -, atunci nu m-aş fi minunat de arătarea îngerească.
Dar fecioara astfel de lucru nu cere şi, precum
văd, totdeauna i se arată îngerul. Pentru aceasta sunt în mai mare mirare, în
spaimă şi în îndoială.
Căci, ce poate să fie aceasta?
Şi ce vine, să-i
vestească îngerul?
Ce este hrana aceea ce i se aduce?
Şi de unde se
ia?
Cine pregăteşte acea hrană?
Şi ce mana face
acea pâine?
Pentru că
îngerii nu se îngrijesc pentru trebuinţele trupeşti, deşi mulţi oameni au fost
hrăniţi printr-înşii, dar hrana aceea o pregătea mana omenească.
Căci îngerul, slujind lui Daniil, deşi
putea, cu puterea Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să
împlinească cele poruncite, a luat pe Avacum cu scafa (vas), că nu cumva
vedenia cea îngerească şi hrana cea neobişnuită, să înfricoşeze pe cel ce îl
hrănea.
Iar aici singur îngerul vine către fecioară,
care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep.
Ce este aceasta?
Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de
daruri ca acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.
Ce este aceasta?
Au doar întru dânsa se vor împlini
graiurile prooroceşti?
Au doar întru dânsa va fi sfârşitul
aşteptării noastre?
Au doar dintr-însa
va lua fire Cel Care are să vină să mântuiască neamul nostru? Căci această taină a fost mai dinainte proorocită, şi
Cuvântul caută pe aceea care să slujească tainei.
Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca
să slujească tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?
Cât eşti de fericită casa lui Israel ,
din care a odrăslit o vlăstară ca aceasta! Cât eşti de fericită rădăcina lui
Iesei, din care a ieşit viţa, care are să odrăslească lumii floarea mântuirii!
Cât de slăvită este pomenirea părinţilor
acesteia!
Cât sunt de fericit şi eu cel ce mă satur
de o vedere că aceasta şi înfrumuseţez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa
Cuvântului!"
Până aici este povestirea Sfântului
Gheorghe Nicomidianul.
Încă şi Fericitul Ieronim asemenea
grăieşte:
"Cum că în toate zilele o cercetau pe
dânsa îngerii şi de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo,
Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aş fi răspuns că acel lucru
numai lui Dumnezeu singur i-a fost ştiut şi lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul
ei cel nedepărtat, care împreună cu alţi îngeri venea adeseori la dânsa şi cu
dragoste vorbeau împreună cu dânsa".
Astfel petrecea Preacurata Fecioară în
sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să vieţuiască întru
curăţenie îngerească şi în feciorie, după mărturia sfinţilor învăţători,
Grigore de Nissa, Ieronim şi a celorlalţi, care zic că această Fecioară singură
şi-a logodit fecioria lui Dumnezeu.
Pentru că în Legea veche era neobişnuit
fecioarelor a nu se mărita, căci mai cinstită era însoţirea decât fecioria.
Iar Preacurata Fecioară a cinstit fecioria,
mai vârtos decât însoţirea şi, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua şi noaptea
Îi slujea Lui în curăţenia fecioriei sale.
Iar Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoinţa lui
Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălăşluirea lui Dumnezeu Cuvântul.
https://www.facebook.com/pages/Manastirea-Hadambu/284723558342572?pnref=story
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu