Nelinistea
Dreptului ( 1 ), Teoria Generala a
Dreptului
Niciodatã în
cursul Istoriei speta umanã nu s-a aflat în fata atâtor probleme complexe ca la
sfârsitul acestui mileniu : explozia demografica in tarile slab dezvoltate,
scaderea demografica in tarile superindustrializate, criza alimentara pe care o
suportã miliarde de oameni, conflictele religioase, terorismul, expansiunea
crimei organizate, accentuarea decalajului dintre bogati si saraci, cresterea
manifestarilor violente in rândul tinerilor, disparitia sistemelor de valori.
Oamenii se simt fara apãrare, sunt catapultati într-o
lume pe care nu o înteleg si care nu îi întelege, sunt coplesiti de
multitudinea de fenomene care vin din toate pãrtile si asistã pietrificati la
avalansa de pseudosolutii pe care guvernantii le oferã într-o epocã în care
conceptele de globalizare, universalizare, mondializare sunt rostite cu o
frecventã nãucitoare.
Statele
puternice, cu legi si structuri democratice, violeazã legea internationalã, ori
de câte ori se pune problema intereselor lor nationale directe.
Deseori,
religiile servesc ca scuzã pentru lupta fratricidã ( Irlanda, Kosovo, Liban,
Indonezia, etc. ) alimentatã de ambitiile celor puternici.
Pentru cele
mai multe tãri, principiul suveranitãtii este din ce în ce mai incompatibil cu
realitãtile globalizãrii si interdependentelor.
Guvernele dau
prioritate solutiilor folositoare politic pe termen scurt, neglijând sistematic
perspectiva pe termen lung.
Consecinta
acestor politici de guvernare o constitie acumularea de probleme nerezolvate si
permanentele crize de guvernare.
Ciclul normal
parlamentar de patru sau cinci ani între alegeri este o trasatura a guvernãrii
democratice.
Jocul puterii,
al partidelor politice, determinã ca atât Administratiile cât si opozitia sã rãspundã
rapid la problemele de importantã imediatã pe care le pune electoratul, dacã
doresc sã detinã în continuare sau sa castige puterea la viitoarele alegeri.
O zonã de
puternicã neliniste o constituie cea legatã de justetea luãrii deciziilor
importante, in conditiile manifestarilor vãdite de descentralizare si autonomie
localã ( Iugoslavia ), în contrapondere cu ambitiile de centralism promovate de
unele guverne.
Aceasta
accentueazã neîncrederea în guverne, partide politice si personalitati publice,
îngrijorarea fatã de cresterea birocratiei si coruptiei, absenteismul la urne
si alienarea generala a societatii.
Oamenii se simt abandonati de autoritati : se impune o
reformã a Statului si, implicit, a Dreptului, o reforma realã care sa facã din
oameni partenerii reali, activi si constienti în procesul de conducere
democraticã.
Societatea de
maine, indiferent cum ii vom spune : globala, universala sau mondiala, nu poate
fi reala si nu poate fi mai bunã decât cea de astãzi dacã nu “soarbe” din
licoarea sublimã a valorilor morale si spirituale
care-i pot asigura dinamica necesarã.
Deasupra
culturilor, religiilor si filozofiilor existã în fiinta umanã o sete de libertate,
a aspiratiei de a-si depãsi limitele care nu au putut fi abolite de nici o
dictaturã si nici o altã fortã.
Persoanele sunt
confruntate cu contradictii culturale, suferã de lipsa identitãtii, nu au
conturatã motivatia muncii, sunt obsedate si îngrijorate de decãderea religiei,
a valorilor si cerintelor traditionale.
Aceastã stare
conduce la instaurarea supraconsumului, a hiperindividualismului, a egoismului,
a înstrãinãrii individului.
Omul simte în
sinea lui cã nici Statul si nici Dreptul nu-l mai considerã figura centralã a
realitatii sociale, se considerã ignorat într-o lume din ce in ce mai straina
lui, o lume imoralã în care elitele sfideazã marea masã a indivizilor.
Omul din
societatea inceputului de mileniu trei cere sa-i fie
respectate valorile permanente : libertatea, drepturile
omului si responsabilitatile, viata familiala, drepturi egale pentru femei si
barbati, intelegere si protectie pentru oamenii in varsta si handicapati,
tolerantã, respect pentru viatã si pace, lupta pentru adevar.
Noile
realitati impun o nouã eticã a naturii dictatã de cutremuratoarele probleme ale mediului, o etica a vietii exemplificata prin
progresele uimitoare ale geneticii, o etica a
dezvoltarii, rezultata din decalajul inuman dintre
saraci si bogati, o etica a imaginilor care ar trebui sa modereze
influenta televiziunii prin excesiva dramatizare a imaginii, opticã a solidaritatii
dictatã imperios de faptul cã dimensiunea problemelor puse de omenire astazi
necesitã cooperare între oameni, ca o conditie pentru supravietuire.
Trebuie sa spunem
ca prea de multe ori valorile “colective” sunt cele ce sunt impuse prin norme
juridice, prin Drept in ultimã analizã, de catre aceia care detin puterea, care
doresc cu orice pret sa-si impuna valorile lor, prin nesocotirea valorilor
altora, sau chiar prin suprimarea acestora.
Intr-un asemenea
cadru, DREPTUL este nelinistit.
Nelinistea lui vine din ofensiva ideologiilor care nu fac
distinctie dintre [ intre ] drepturile oamenilor si drepturile banilor, care
echivaleaza libertatea si drepturile persoanelor individuale, cu libertatea
pietei si drepturile de proprietate.
Libertatea pietei
inseamna tot mai multa libertate banilor, iar cand drepturile sunt o functie a
proprietatii si nu a persoanei, este limpede ca numai cei care detin
proprietatea au drepturi.
Nelinistea
DREPTULUI este alimentata de tendinta acestor ideologii de a impune drept
obligatie fundamentala a individului, aceea de a respecta contractele si
drepturile de proprietate ale semenilor sai, acestia din urma fiind practic
eliberati de obligatii fata de cei ce nu au proprietate.
Dreptul riscã sã institutionalizeze saracia, lacomia,
dispretul fata de om si comportamente abuzive.
Dreptul riscã sa
instituie un sistem penal care actioneaza la baza societatii, si nu la varful
acesteia.
Sociologii
Dreptului evidentiaza cu claritate faptul ca legiuitorii sunt interesati de parasirea
unui anumit tip de ordine juridica.
Nu ne mai
surprinde faptul ca vanzarea pe nimic a unei parti din avutia poporului se
numeste “privatizare” si nu furt, ca aducerea unor familii si comunitati
intregi in stare de saracie se numeste “disponibilizare” sau “rationalizare” si
nu genocid.
Extras din cursul universitar Teoria Generala
a Dreptului, Profesor
universitar Dr.Costica Voicu, Ed.Lumina
Lex, Bucuresti, 2002.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu