Nelinistea Dreptului ( 2 ), Teoria Generala a Dreptului

Nelinistea Dreptului ( 2 ),  Teoria Generala a Dreptului

Dreptul are motive de neliniste si pentru simplul fapt cã închisorile sunt ticsite de infractori apartinând straturilor inferioare ale societãtii, care au furat, au violat, au talharit sau au comis alte infractiuni marunte.

Elitele nu au reprezentare în puscãrii !

Nu pentru cã acestea nu ar comite infractiuni, ci pentru cã organele speciale ale Statului nu vor, nu pot sau nu stiu sa descopere infractiunile savarsite de acestia.

Infractorii care actioneazã în lumea afacerilor ajung în instantele de judecatã, în cazuri rarisime si extreme.

Contrabandistii, traficantii, delapidatorii si autorii evaziunilor fiscale au sanse infinit mai mari de a-si rezolva cazul în afara tribunalului, decat hotii marunti si criminalii de rand.

Dreptul are si alte numeroase motive de neliniste...

Le receptionãm zilnic si ne întrebãm cum va reusi DREPTUL sa fie drept, pentru fiecare dntre noi si pentru toti laolaltã.

Printre termenii care au aparut in ultimii zece ani din [ in ] vocabularul curent este si cel de “legalitate”.

Notiunea inseamna respectarea legii, in sens general.

Gaius definea legea ca fiind “ quod populus romanus iubet atque constituit “, adica “ceea ce poporul roman porunceste si randuieste”.

Cele mai importante masuri ale Statului in domeniul economic, social, cultural si al ocrotirii drepturilor si libertatilor democratice imbraca forma legilor.

Respectarea legii exprima atitudinea cetatenilor, a organelor de Stat, a organismelor sociale si organizatiilor de orice fel fata de actele normative in vigoare, fata de normele juridice.

Un ministru în functiune afirmã intr-o Conferinta de presa ca “desi este proastã si nu ne favorizeaza, Legea proprietatii publice nu va afecta procesul...”.

De fapt, nu este singura persoana care afirmã despre o lege cã este proastã.

Norma juridicã are un caracter general, impersonal, si nu poate, oricat de perfecta ar fi exprimare ei, sa cuprinda toate situatiile posibile care apar in viata.

Poate cã o lege este proastã, dar este lege.

O lege este durã, dar este lege.

Respectarea normelor de drept constituie o conditie necesara pentru realizarea prevederilor dreptului si pentru crearea ordinii de drept.

Nici un tip istoric de Stat, nici un sistem de Drept nu se poate lipsi de respectarea prevederilor care exprimã vointa de Stat, care fixeaza masurile principale ale Statului in conducerea vietii economice, sociale, culturale, etc.

Daca un ministru declarã in mod public ca o lege este proasta, cum mai poate – acelasi ministru – sa ceara respectarea acesteia de catre sbordonati, de exemplu ?

Legalitatea se referã atat la procesul de elaborare, cat si la cel de aplicare si realizare a normelor juridice.

O cerinta a legalitatii este si respectarea ierarhiei actelor normative, in special respectarea suprematiei legii.

Ori, legislatia ultimilor ani este parazitatã de o multime de instructiuni, norme metodologice, ordine si alte asemenea acte care, contrar principiului suprematiei legii statuat in Constitutie, sunt emise cu depasirea competentei, adauga la lege sau sunt contrar prevederilor legii.

Asadar, in practica se constata o inversare a ierarhiei actelor normative, pe primul lor fiind plasate instructiunile de aplicare si nu legea.

Este adevarat ca astfel de acte pot fi atacate in Justitie, dar sunt putine persoane – fizice si chiar juridice – care isi pot permite sa cheltuiasca bani si sa astepte mai multi ani pentru ca instanta judecatoreasca sa anuleze un act emis in dispretul legii.

Astfel de manifestari nu sunt izolate.

Inregistram o atitudine qvasigenerala de lipsa de respect fata de lege.

Locul legii, ca act normativ elaborat de Parlament, este luat de sutele de ordonante si ordonante de urgenta emise de Guvern, cea mai mare parte a acestora adoptate in graba sau chiar la.... la comanda unor organisme internationale.

Este firesc ca DREPTUL sa fie nelinistit.

Extras din cursul universitar Teoria Generala a Dreptului, Profesor universitar Dr.Costica Voicu, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2002.