Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
https://doarortodox.ro/rugaciuni/canonul-cel-mare-al-sfantului-andrei-criteanul/
Canonul Cel Mare
Alcătuire a Sfîntului Părintelui nostru Andrei Criteanul
Ierusalimiteanul
JOI
în a cincea săptămână
a Sfântului şi Marelui Post
a Sfântului şi Marelui Post
Se toacă pe la al patrulea ceas din noapte şi adunându-se fraţii în biserică,
preotul face începutul după obicei şi se zic: Împărate ceresc…, Sfinte
Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Doamne miluieşte (de 12 ori),
Slavă…, Şi acum…, Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi Utrenia, după rânduială.
După psalmi, se cântă Aliluia şi
podobnicele glasului şi se citeşte Catisma
a opta.
Apoi se citeşte viaţa
Cuvioasei Maria Egipteanca, în două stări.
Psalmul
50
Stihurile: Să cântăm Domnului… nu se
cântă, ci îndată se începe Canonul Mare, care se zice rar, cu glas umilit şi cu
inimă înfrântă, făcând la fiecare tropar
câte 3 închinăciuni.
CANONUL MARE
Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul
Ierusalimiteanul.
Cântarea 1, glasul al 6-lea:
Irmosul:
Ajutor şi
acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi
slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a
preaslăvit (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule,
miluieşte-mă.
De unde voi
începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune,
Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare
greşealelor.
Vino,
ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul
tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui
Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
Râvnind
neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de
Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele
mele.
Vai,
ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău
şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mâncarea
cea nechibzuită.
În locul Evei
celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare gândul cel cu poftă trupească,
arătându-mi cele plăcute, şi gustând pururea din băutura cea amară.
După dreptate
a fost lepădat Adam din Eden ,
nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna
cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă, ce voi pătimi?
Covârşind eu
de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului,
umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele
cele rele.
Nu m-am
asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie
niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără
prihană.
Precum Cain
aşa şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi
jertfă vrednică de mustrare şi viaţă ne-trebnică; pentru acestea ne-am şi osândit
împreună.
Ziditorule,
făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o!
Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecă-torul meu, primeşte-mă pe mine cel ce
mă pocăiesc.
Mărturisesc
Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale
trupului meu, care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele
ucigătoare.
De am şi
greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te
milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte,
chemând pe cel rătăcit.
Pe mine cel
lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în
iad, deşert, ci, mai înainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare
greşealelor.
Eu sunt cel
căzut între tâlhari, în gându-rile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi
plin de bube; dar Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.
Preotul,
văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, şi levitul, văzându-mă gol în
nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria,
venind de faţă, miluieşte-mă.
Mielule al
lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanţul cel
greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Vremea este a
pocăinţei, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanţul cel
greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi iertare de greşealele.
Să nu mă
urăşti, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la Faţa Ta; ridică de la mine lanţul
cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare de greşealele.
Greşealele
mele cele de voie şi cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele
ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertându-le, ca un Dumnezeu,
milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
Din tinereţe,
Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, şi mi-am trecut toată viaţa cu
pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule:
măcar la sfârşit mântuieşte-mă.
Bogăţia
sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi,
flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluieşte-mă.
Înaintea Ta
cad, Iisuse;greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de la mine lanţul
cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Să nu intri
cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele şi îndreptând
pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele,
mântuieşte-mă, Atotputernice.
Stih: Cuvioasă maică Marie, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Tu-mi dă har
luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul
patimilor; şi să laud din inimă faptele vieţii tale cele frumoase, Marie.
Plecându-Te
dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile
desfătărilor cele neoprite, şi toată virtutea, ca pe una singură, cu multă
cucernicie ai săvârşit-o.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei,
roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu
rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de patimile cele fără de cinste şi te rugăm
să ne arăţi părtaşi acum împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe
tine, strălucite, cu credinţă şi cu dragoste.
Slavă…, a Treimii:
Treime,
Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul
cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Născătoare de
Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine
lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel
ce mă pocăiesc.
Şi iarăşi se
cântă în amândouă stranele irmosul: Ajutor şi acoperitor…
Cântarea a 2-a:
Irmosul :
Ia aminte,
Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup
(de două ori).
Miluieşte-mă, Dumnezeule,
miluieşte-mă.
Ia aminte,
cerule, şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celei ce se
pocă-ieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul.
Ia aminte,
Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, şi primeşte mărturisirea
mea cea călduroasă.
Mai mult
decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte, Mântuitorule,
ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
Viforul
răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi şi mie
mâna Ta.
Lacrimile
desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine,
Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
Întunecatu-mi-am, frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul
toată mintea ţărână mi-am făcut.
Ruptu-mi-am
acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru
început; şi pentru aceasta zac acum gol.
Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu
sfătuirea, şi mă ruşinez.
Căutat-am la
frumuseţea pomului, şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
Lucrat-au pe
spatele meu toţi mai-marii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.
Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi
mă ruşinez.
Cusutu-mi-a
haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.
Îmbrăcat sunt
cu îmbrăcaminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze
de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea.
Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestriţa-tă şi sângerată ruşinos, prin curgerea
vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.
Pătat-am
haina trupului meu, şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după
asemănarea Ta, Mântuitorule.
Căzut-am
întru întristarea patimi lor, şi în stricăciunea cea materialnică; şi pentru
aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.
Viaţă
iubitoare de cele materiale şi iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie,
Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.
Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor
ruşinoase şi sunt osândit.
Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama
de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
Făcându-mi
urâţenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat
frumuseţea minţii.
Îngropat-am,
Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă,
oarecând, căutându-mă, aşa mă află.
Păcătuit-am
ca şi desfrânata şi strig Ţie: Eu însumi am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca
mir şi lacrimile mele.
Alunecat-am
în desfrânare ca David şi m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă
şi pe mine cu lacrimile mele.
Fii mie
milostiv, strig Ţie ca şi vameşul; Mântuitorule, curăţeşte-mă; că nimeni din
cei din Adam n-au greşit Ţie, ca mine.
Nici lacrimi,
nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; ci Tu însuţi acestea, Mântuitorule,
dăruieşte-mi-le, ca un Dumnezeu.
Uşa Ta să nu
mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc
către Tine.
Iubitorule de
oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se mântuiască, Tu mă cheamă şi mă primeşte ca
un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc.
Ascultă
suspinurile sufletului meu, şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă
mântuieşte.
A Născătoarei:
Preacurată
Fecioară, Născătoare de Dum-nezeu, ceea ce una eşti prea lăudată, roagă-te
îndelung, ca să ne mântuim noi.
Alt canon
Irmosul:
Vedeţi,
vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, şi apă din piatră am izvorât
de demult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea .
Vedeţi,
vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă,
şi te depărtează de la păcatul cel dintâi; şi te teme, ca de un judecător şi
Dumnezeu.
Cui te-ai
asemănat, mult-păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintâi şi lui Lameh
aceluia? Ucigându-ţi cu pietre trupul prin fapte rele, şi omorându-ţi mintea cu
pornirile cele nebuneşti.
Pe toţi cei
mai înainte de lege întrecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici
lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci
te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.
Tu însuţi,
suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, şi ţi-ai înecat
trupul, ca şi tot pământul, şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de corabia
cea mântuitoare.
Bărbat am
ucis spre rană mie, şi tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu nu
te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ţi trupul şi mintea pătându-ţi.
O, cum am
râvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigaş! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca
pe un tânăr şi trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca şi Cain ucigaşul, cu
pornirile cele poftitoare de plăceri.
Turn ţi-ai
închipuit să zideşti, o, suflete, şi întăritură să faci poftelor tale, de n-ar
fi oprit Ziditorul voile tale, şi de n-ar fi surpat până la pământ
meşteşugirile tale.
Plouat-a
Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a
sodomenilor; iar tu ţi-ai a prins focul gheenei întru care va să arzi, o,
suflete.
Rănitu-m-am,
vătămatu-m-am, iată săgeţi-le vrăjmaşului au pătruns sufletul meu şi trupul.
Iată, rănile şi bubele şi zdruncină-turile strigă, şi vătămăturile mele cele de
voie alese.
Cunoaşteţi şi
vedeţi că Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele şi
vădesc faptele, ard păcatele, judec pe orfan, pe smerit şi pe sărac.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Întins-ai
mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundată întru adâncul răutăţilor,
şi ţi-a întins mâna de ajutor cu milostivire, ca şi lui Petru, căutând cu
adevărat întoarcerea ta.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Cu toată
osârdia şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a
păcatului; şi în pustiile cele neumblate hrănindu-te, şi poruncile Lui cele
dumnezeieşti curat săvârşind.
Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi!
Să vedem, să
vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi a Stăpânului; pentru aceasta,
mai înainte de sfârşit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând: cu
rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, milu-ieşte-ne pe noi.
Slavă…, a Treimii:
Treime fără
început, nezidită, nedespărţită Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc,
şi mă mântuieşte pe mine, cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu
vederea; ci mă iartă şi mă izbăveşte de osânda focului.
Şi acum…, a Născătoarei:
Preacurată
Stăpână Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, şi limanul
celor înviforaţi, pe Milostivul şi Făcătorul şi Fiul tău, fă-L îndurat, şi mie
cu rugăciunile tale.
Şi iarăşi se zice, în
amândouă stranele, irmosul al doilea: Vedeţi, vedeţi…
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Pe piatra cea
neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte inima mea (de două ori).
Foc de la
Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul de demult pământul sodomenilor.
În munte
scapă, suflete, ca Lot acela şi apucă şi te
izbăveşte în Sigor.
Fugi de
aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din
dumnezeiască văpaie!
Mărturisescu-mă Ţie, Mântuitorule: păcă-tuit-am, păcătuit-am Ţie fără măsură;
dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.
Păcătuit-am
Ţie, eu singur păcătuit-am mai mult decât toţi; Hristoase Mântuitorule, nu mă
trece cu vederea.
Tu eşti
Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul şi, rătăcit fiind, nu mă trece cu
vederea.
Tu eşti
dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi
îndrepta.
A Treimii:
Preasfântă
Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
O, Treime,
Unime Dumnezeule, mântu-ieşte-ne pe noi de înşelăciune şi de ispite şi de
primejdii!
A Născătoarei:
Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te,
pântece primitor de Dumne-zeu! Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica
vieţii noastre.
Alt Canon
Irmosul:
Întăreşte,
Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuţi eşti sfânt
şi Domn (de două ori).
Izvor de
viaţă Te-am câştigat pe Tine, surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai
înainte de sfârşit: Greşit-am! Milosti-veşte-Te şi mă mântuieşte.
Păcătoşilor
din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moştenind osândirea acelora, întru
cufundarea potopului.
Greşit-am,
Doamne, greşit-am Ţie! Milostiveşte-Te spre mine. Că nu este cineva între
oameni, din cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greşealele.
Lui Ham
aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit ruşinea
aproapelui, cu faţa înapoi întorcându-te.
Binecuvântarea
lui Sem nu ai moştenit, ticălosule suflete, şi moştenire desfătată n-ai luat,
ca Iafet în pământul iertării.
Din pământul Haran , adică din păcat,
ieşi, suflete al meu, şi vino la pământul care izvorăşte de-a pururea
nestricăciune vie, pe care Avraam a moştenit-o.
De Avraam ai
auzit, suflete al meu, care şi-a lăsat oarecând pămâtul părinţilor şi s-a făcut
străin. Urmează şi tu alegerii aceluia.
La stejarul
din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrâneţe vânatul
făgăduinţei.
Înţelegând pe
Isaac, ticălosule suflete al meu, că a fost jertfit tainic jertfă nouă, ca
ardere de tot Domnului, urmează voinţei lui.
Auzit-ai,
suflete al meu, de Ismael, că a fost izgonit ca un fecior din slujnică;
trezeşte-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să suferi ceva asemenea.
Agarei,
egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de
bună-voia ta, şi născând semeţia, ca pe un nou Ismael.
Scara lui
Iacov o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ spre cele cereşti;
pentru ce n-ai avut treaptă tare, credinţa cea dreaptă?
Preotului lui
Dumnezeu, şi împăratului celui înstrăinat între oameni de viaţa lumii, urmează,
adică asemănării lui Hristos.
Să nu te faci
stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomei;
sus în Sigor mântuieşte-te!
De arderea
păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot .
Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.
Miluieşte-mă,
Doamne, miluieşte-mă strig Ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti
tuturor după vrednicia faptelor.
Rugăciunea
celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostiveşte, Iubitorule
de oameni, şi dăruieşte iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Cuprins sunt
de tulburarea valurilor şi de furtuna păcatelor. Dar tu, maică, mântuieşte-mă
acum şi mă scoate la limanul dumnezeieştii pocăinţe.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Rugăciune cu
osârdie aducând şi acum, cuvioasă, către prea milostiva Născătoare de Dumnezeu,
cu rugăciunile tale deschide-mi dumnezeieştile intrări.
Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Cu
rugăciunile tale dăruieşte-mi şi mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule
al Cretei; că tu eşti învăţător preales al pocăinţei.
Slavă…, a Treimii:
Treime
neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care eşti lăudată în Treimea
Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Pe Fiul cel
fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de
Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.
Şi iar irmosul: Întăreşte, Doamne…
Apoi sedealna, alcătuire a lui Iosif,
glasul al 8-lea:
Podobie: Înviat-ai din morţi…
Luminători de
Dumnezeu luminaţi, cei ce înşivă aţi fost văzători ai Mântuitorului,
luminaţi-ne pe noi cei ce suntem în întunericul vieţii, ca să umblăm acum, ca
în zi, cu bunăcuviinţă, întru lumina postului, alungând patimile cele de
noapte, şi să vedem şi noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurându-ne.
Slavă…, altă Sedealnă, glasul al
8-lea:
Podobie: Porunca cea cu taină…
Apostoli, cei
doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem
toţi curgerea postului, săvârşind rugăciuni cu umilinţă, şi săvârşind virtuţi
cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui
Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducând.
Şi acum…, a Născătoarei:
Acelaşi glas şi podobie:
Născătoare de
Dumnezeu, roagă-te împre-ună cu Apostolii, Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu,
Cel necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând,
să dăruiască lumii pace curată şi să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte
de sfârşit, şi să învrednicească pe robii tăi împărăţiei cereşti, pentru
bunătatea Sa cea prea multă.
Apoi se
citeşte viaţa Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumătate. După aceasta, Tricântarea de Joi, fără metanii.
Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:
Irmosul:
Auzit-am,
Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit puterea
Ta, Stăpâne.
Apostolii lui
Hristos cei luminaţi, care au vieţuit cu înfrânare, uşurează nouă vremea
postului, cu dumnezeieştile lor mijlociri.
Organul cel
cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea
de mântuire, tulburând cântările cele viclene.
Cu ploile
duhului aţi adăpat toată lumea, alungând, preafericiţilor, seceta mulţimii
zeilor.
A Născătoarei:
Mântuieşte-mă
pe mine, cel care mă smeresc, care am vieţuit cu semeţie, tu care ai născut pe
Cel ce a înălţat firea cea smerită, Preacurată.
Altă Tricântare, acelaşi glas:
Irmos: Auzit-am Doamne…
Preacinstită
ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască
pe noi, care te lăudăm pe tine.
Fiind ca
nişte lucrători ai lui Hristos, Apostoli, şi lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt,
toată lumea, I-aţi adus totdeauna roade.
Vie v-aţi
făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că aţi izvorât în lume vinul
Duhului, Apostoli.
A Treimii:
Preasfântă
Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Sfântă Treime
asemănătoare, Care eşti mai presus stăpânitoare, cea preaputernică, Părinte,
Cuvântule şi Duhule Sfinte, Dumne-zeule, lumină şi viaţă, păzeşte turma Ta.
A Născătoarei:
Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te,
scaun în chipul focului. Bucură-te, sfeşnic purtător de făclie. Bucură-te,
muntele sfinţirii, chivotul vieţii, cortul Sfintei Sfintelor.
Alt canon
Irmosul:
Auzit-a
proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din
Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am
temut; slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).
Lucrurile
Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de
am şi păcătuit eu însumi ca un om, şi mai mult decât tot omul, Iubitorule de
oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.
Se apropie,
suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se
scurtează, scoală-te; aproape lângă uşi este Judecătorul: ca un vis, ca o
floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?
Deşteaptă-te,
o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la
vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale şi
cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează.
N-a fost în
viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârşit eu,
Mântuitorule, cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul şi cu ştiinţa,
şi cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.
Din aceasta
m-am judecat, din aceasta m-am osândit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu,
decât care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorul meu şi
cunoscătorule, cruţă-mă, izbăveşte-mă şi mă mântuieşte pe mine robul Tău.
Scara pe care
a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea
suirii celei de lucrare şi a înălţării gândului; deci, de voieşti să vieţuieşti
cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gândului, înnoieşte-te.
Arşiţa zilei
a răbdat patriarhul pentru lipsă şi frigul nopţii a suferit, în toate zilele
făcând câştig; păstorind, trudindu-se şi slujind, ca să-şi ia amândouă femeile.
Prin două
femei înţelege, fapta şi cuno-ştinţa întru înaltă gândire: prin Lia fapta, ca
ceea ce a fost cu mulţi copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca cea
mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gândirea nu se vor
săvârşi, suflete.
Priveghează,
o, suflete al meu, şi te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să
dobândeşti fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de
Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, şi să te faci neguţător de
lucruri mari.
Pe cei
doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie
tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe
nişte temeiuri şi trepte, ca nişte suişuri preaînţelepţeşte aşezându-i.
Lui Esau cel
urât asemânându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naştere, a
frumuseţii celei dintâi; şi de la binecuvân-tarea părintească ai căzut, şi
îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta şi cu gândirea; pentru aceasta acum
pocăieşte-te.
De Iov cel de
pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptăţit, n-ai râvnit bărbăţi-ei
aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce
ai ştiut şi în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.
Cel ce era
mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi
mărit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi
rănile mărgăritar.
După
vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu
multă avere, şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de animale, degrab
sărăcind de avere şi de stare şi de împărăţie s-a lipsit.
De a fost
acela drept şi fără prihană mai mult decât toţi, şi n-a scăpat de cursele şi
vicleşugurile înşelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete,
ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?
Trupul mi-am
spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar ca un doctor,
Hristoase, amândouă prin pocăinţă mi le tămăduieşte. Spală-le, curăţeşte-le,
Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.
Trupul Tău şi
sângele pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă
înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul ţi-ai dat ca să mă aduci,
Hristoase, Părintelui Tău.
Săvârşit-ai
mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe
cruce ai fost răstignit şi Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus
şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mântuindu-se, se închină Ţie.
Fie-mi mie
scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a
izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând, şi ca o ungere şi
băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.
Gol sunt,
spre a intra în cămara mirelui, gol sunt şi spre a merge la nuntă şi la cină;
candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu.
Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini şi de picioare, am fost lepădat
afară.
Biserica a
câştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă
îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celei vechi şi a
celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.
Timpul vieţii
mele este scurt, şi plin de dureri şi de vicleşug, dar întru pocăinţă
primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig şi mâncare
celui străin; Mântuitorule, Tu Însuţi mă miluieşte.
Falnic sunt
acum şi semeţ, cu inima în deşert şi în zadar. Să nu mă osândeşti împreună cu
fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameşului, Unule Îndurate, drepte
Judecătorule, şi cu acesta împreună mă numără.
Ştiu,
Îndurate, că am greşit, de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă
primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare
celui străin. Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte.
Însumi idol
m-am făcut, vătămându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăinţă mă
primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare
celui străin. Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte.
N-am auzit
glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăinţă
mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici
mâncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Petrecând
viaţă fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu
adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta ne
rugăm ţie, izbăveşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate încercările.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Întru adânc de necuviinţe mari
pogorân-du-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip
lămurit la virtutea cea desăvârşită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie,
firea îngerească.
Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Andrei, lauda
părinţilor, nu uita rugând cu rugăciunile tale, de faţă fiind tu, pe Treimea
cea înalt dumnezeiască, ca să ne izbăvim de osândă, cei ce te chemăm pe tine,
dumnezeiescul ocrotitor şi podoaba Cretei.
Slavă…, a Treimii:
Nedespărţită
în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în
Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi
strig Ţie cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.
Şi acum…, a Născătoarei:
Şi ai născut
şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a
născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Unde
Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
Şi iarăşi se
cântă irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta…
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Dis-de-dimineaţă, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează
la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).
În noapte
viaţa mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă
noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.
Lui Ruben
asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra
lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui
său.
Mărturisescu-mă Ţie Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte
fraţii lui Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.
De cei de un
sânge a fost dat, a fost vân-dut în robie dulcele suflet, cel drept, spre
închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăţilor tale.
Lui Iosif cel
drept şi minţii lui celei curate, urmează, ticălosule şi neiscusitule suflete,
şi nu te desfrâna cu pornirile cele nebuneşti, făcând fărădelege pururea.
De s-a şi
sălăşluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea
îngropării şi a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru
acest chip vreodată?
Auzit-ai de
coşul lui Moise, suflete, cel purtat de apele şi de valurile râului, că a fost
păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.
De ai auzit,
ticălosule suflete, de moaşele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea
nevârstnică, suge acum înţelepciunea ca marele Moise.
Nu ţi-ai
omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete;
şi cum te vei sălăşlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă?
În pustietăţi
a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmează vieţii lui, ca să te
învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.
Toiagul lui
Moise te închipuieşte, suflete, care a lovit marea şi a închegat adâncul, cu
însemnarea dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvârşesti lucruri
mari.
Aaron a adus
lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Fineas, ca şi tine,
suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă străină şi întinată.
Greu la minte
m-am făcut, Stăpâne, ca şi Faraon cel cumplit; Ianis şi Iamvri la suflet şi la
trup, cufundat cu gândul! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.
Cu lut mi-am
amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă
rog Ţie, albă ca zăpada făcând haina trupului meu.
De voi
cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul
cu păcatele; că întru cunoştinţă gândind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.
Cruţă, cruţă,
Doamne, zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce eşti însuţi din fire curat,
căci afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.
Pentru mine
ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecând pe cei leproşi
şi întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei
ce s-a atins de poalele Tale.
Celei ce avea
curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, năzuieşte, ţine-te de poalele lui
Hristos, ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la Dânsul: credinţa ta te-a
mântuit!
Celei
gârbovite urmează, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să
te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.
Deşi eşti
fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca bând,
ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.
Siloam să-mi
fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile sufletului
şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Cu neasemănată
dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit
de dorire; învredniceşte-mă dar şi pe mine, să dobândesc slava cea de sus.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Repejunea
Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu
durere; din care şi pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.
Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un
păstor preaales, înţelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă
şi cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire şi viaţă veşnică, prin rugăciunile
tale.
Slavă…, a Treimii:
Pe Tine,
Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule
şi Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.
Şi acum…, a Născătoarei:
Din tine S-a
îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică
Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea
omenească.
Şi iarăşi
irmosul: Dis-de-dimineaţă…
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Strigat-am cu
toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos;
şi a scos din stricăciune viaţa mea (de două ori).
Lacrimi din
ochii mei, Mântuitorule, şi suspinuri din adânc curat aduc Ţie, strigând inima
mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine.
Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; dar din toată
inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.
Ca o junice
sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeşte-ţi
viaţa de curse, înălţându-ţi mintea cu aripi, cu fapta şi cu gândirea.
Mâna lui
Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe
viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.
Valurile
păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roşie întorcându-se, m-au acoperit
degrab, ca oarecând pe egipteni şi pe conducătorii lor.
Voie slobodă
fără recunoştinţă ai avut, suflete, ca şi Israel mai înainte; ca mai mult
decât dumnezeiasca mană, ai ales neînţelepţeşte lăcomia patimilor cea iubitoare
de plăceri.
Cărnurile
cele de porc şi căldările şi bucatele cele egipteneşti, mai vârtos decât cele
cereşti ai voit, suflete al meu; ca şi de demult nemulţumitorul popor în
pustie.
Fântânile
hananeieştilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din
care izvorul înţelepciunii varsă izvorul teologiei.
Când a lovit
Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta
Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi băutură de viaţă scoatem,
Mântuitorule.
Cercetează,
suflete, şi iscodeşte ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinţei
şi locuieşte în el cu bună legiuire.
Ridică-te şi
împotriveşte-te patimilor trupeşti, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea
gândurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniteni.
Treci peste
firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, şi te fă moştenitor
pământului aceluia al făgăduinţei, suflete, Dumnezeu porunceşte.
Precum ai
scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, aşa apucând înainte, Mântuitorule,
scapă-mă şi pe mine de fiară, întinzându-Ţi mâna Ta, şi mă scoate din adâncul
păcatului.
Pe Tine Te
ştiu liman liniştit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci apucând înainte,
izbăveşte-mă din adâncurile păcatului cele neumblate, şi din deznădăjduire.
Eu sunt,
Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar
aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.
Cuvioasă
Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.I
Ca să stingi
văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ţi sufletul.
Al căror har dă-mi-l şi mie, robului tău.
Cuvioasă
Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nepătimire
cerească ai dobândit, prin vieţuirea cea preaînaltă de pe pământ maică; pentru
aceasta roagă-te, să mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, pe cei ce te
laudă pe tine.
Cuvioase
Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscându-te
păstor şi arhiereu al Cretei, şi rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg şi
strig ţie: Scoate-mă, părinte, din adâncul păcatului.
Slavă…, a Treimii:
Treime sunt
neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită:
Tatăl şi Fiul şi dumnezeiescul Duh.
Şi acum…, a Născătoarei:
Pântecele tău
ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un ziditor al
tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne
îndreptăţim.
Şi iarăşi
irmosul: Strigat-am cu toată inima mea…
CONDAC, glasul al 6-lea:
Suflete al
meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te
tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu,
Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.
ICOS
Cămara cea de
vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind şi sănătatea care izvorăşte
din aceasta lui Adam, a pătimit şi s-a rănit diavolul, şi ca în primejdie s-a
tânguit şi a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? mă ucide
Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni şi pe toate le plineşte.
SINAXAR
ÎN JOIA DIN SĂPTĂMÂNA A CINCEA
A POSTULUI MARE
A POSTULUI MARE
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
În aceeaşi
zi, în Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, după o veche predanie,
cântăm slujba marelui canon de umilinţă.
Acest canon,
cel mai mare într-adevăr dintre toate canoanele, l-a compus şi l-a scris foarte
frumos şi cu mult meşteşug cel între sfinţi părintele nostru Andrei,
arhiepiscopul Cretei, numit şi Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc.
La vârsta de patrusprezece ani, după ce a fost dat la şcoală şi a învăţat toate
ştiinţele care-i dădeau o educaţie desăvârşită, s-a dus la Ierusalim şi a
îmbrăţişat viaţa monahală. Trăind cu cuvioşie şi bine plăcut lui Dumnezeu,
într-o viaţă liniştită şi netulburată, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu şi alte
scrieri folositoare vieţii, cântări şi canoane, dar a fost mai cu deosebire
iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinţilor, a Maicii Domnului şi a
Domnului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit şi
acest Mare Canon plin de foarte mare umilinţă. Culegând şi strângând la un loc
toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la
Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin canonul acesta
îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele
bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele
şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire
şi prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător şi de
armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi
să o deştepte spre săvârşirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inimă
zdrobită şi cu potrivită luare-aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acest canon
pe timpul când şi marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa
Mariei Egipteanca. În adevăr, şi această viaţă ne pune înainte o mare pildă de
umilinţă şi dă multă gândire celor ce greşesc şi păcătuiesc, numai dacă ar voi
să se depărteze de rele.
Şi s-a rânduit să se cânte şi să se
citească Marele Canon şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta
pentru următoarea pricină: Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se
apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se
îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se departeze cu
totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin
cântările Marelui Canon, în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum
şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu
postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre
nevoinţele postului ce-l mai au în faţă. Iar Sfântul Sofronie, prin minunata
povestire despre viaţa Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou
cumpătaţi, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieşte să nu mai cadă şi să nu se
deznădăjduiască, chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Şi într-adevăr,
povestirea vieţii Mariei Egipteanca înfăţişează cât este de mare iubirea de
oameni şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei ce doresc şă se întoarcăm de la
păcatele lor cele de mai înainte.
Canonul lui
Andrei Criteanul se numeşte Canonul cel Mare poate şi din pricina ideilor şi
gândurilor înalte ce le cuprinde, căci într-adevăr alcătuitorul lui este
iscusit şi l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar şi pentru că acest
canon, spre deosebire de celelalte, care au câte treizeci de tropare şi chiar
mai puţine, are două sute cincizeci de tropare şi fiecare din tropare
pricinuieşte nespusă plăcere. Prin urmare cu foarte bună socoteală şi potrivit
a fost aşezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are
multă umilinţă. Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la
Constantinopol acest prea frumos şi mare canon, odata cu Viaţa Cuvioasei Maria,
când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al
şaselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat în chipul cel mai strălucit
împotriva monoteliţilor şi, cu toate că era simplu monah, a fost rânduit în
clerul Bisericii din Contstantinopol. Apoi a fost făcut diacon şi a fost
însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puţină vreme a ajuns
arhiepiscopul Cretei. Mai pe urmă, ajungând aproape de locul numit Ieriso din
Mitilina, a călătorit spre Domnul, tocmindu-şi bine scaunul său.
Pentru
rugăciunile Sfântului Andrei, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte. Amin.
După aceasta se cântă Fericirile, cu
închinăciuni, glasul al 6-lea.
Întru
împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne.
Pe tâlharul
l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către
Tine: pomeneşte-mă! Învredniceşte-mă şi pe mine, nevrednicul, de pocăinţa
acestuia.
Stih: Fericiţi cei săraci cu duhul, că
a acelora este împărăţia cerurilor.
Auzit-ai,
suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască, şi a luat atuncea
rodul făgăduinţei din cea stearpă; să urmăm dreptei credinţe a acestuia.
Stih:
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Râvnind
lenevirii lui Samson, suflete, ţi-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ţi celor
de alt neam viaţa întreagă şi fericită, pentru iubirea plăcerii.
Stih:
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Cel ce a
biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de
desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta şi de slăbirea lui.
Stih:
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Barac şi
Ieftae, căpetenii de oaste, s-au ales judecătorii lui Israel , cu care împreună şi Debora
cea cu minte bărbătească. Deci îmbărbătându- te, suflete, cu vitejiile acelora,
întăreşte-te.
Stih:
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Pe Iaila cea
vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras în ţeapă pe Sisera mai înainte,
şi a făcut mântuire; auzi stâlpul, prin care ţie Crucea se însemnează.
Stih:
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Jertfeşte,
suflete, jertfă de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui
Ieftae; şi junghie ca pe o jertfă, Domnului tău patimile cele trupeşti.
Stih:
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Înţelege,
suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeşte roua din cer şi te pleacă,
precum câinele, de bea apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
Stih:
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.
Osânda lui
Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa minţii, suferind a lucra
întru tine patimile, ca şi acela pe feciorii cei fără de lege.
Stih:
Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot
cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.
Între
Judecători, levitul cu socoteală şi-a împărţit femeia la cele douăsprezece
neamuri, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a
neamului lui Veniamin.
Stih:
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.
Iubitoarea de
înţelepciune Ana, rugându-se, numai buzele şi-a mişcat spre laudă, iar glasul
ei nu se auzea; şi de aceea, deşi era stearpă, a născut fiu vrednic de
rugăciunea ei.
Stih:
Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împarăţia Ta.
Înnumăratu-s-a între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem
l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvneşte, suflete al meu, şi judecă
lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.
Stih:
Pomeneşte-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăţia Ta.
Ales fiind
David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci şi tu,
suflete al meu, de pofteşti împărăţia cea de sus, în loc de mir, unge-te cu
lacrimi.
Stih:
Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăţia Ta.
Miluieşte
zidirea Ta, Milostive; milosti-veşte-Te spre făptura mâinilor Tale, şi iartă
tuturor păcătoşilor şi mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât
toţi.
Slavă…, a Treimii:
Şi naşterii
celei fără de început, şi purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut,
slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte împreună cu
Tatăl şi cu Fiul.
Şi acum…, a Născătoarei:
Naşterii tale
celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărţind slava cea după fire a
pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după faţă, se
mărturiseşte îndoit după fire.
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
Păcătuit-am,
fărădelege şi nedreptate săvârşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut
precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul
părinţilor (de două ori).
Păcătuit-am,
greşit-am şi am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, şi am
adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul
părinţilor.
Cele ascunse
ale inimii mele, le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi
şi necazul meu, şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un
îndurat, Dumnezeul părinţilor.
Saul
oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a aflat în schimb
împărăţia; dar păzeşte-te să nu greşeşti, alegând mai degrabă poftele tale cele
dobitoceşti, decât împărăţia lui Hristos.
David,
dumnezeiescul părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu, cu
săgeata desfrâului săgetându-se, şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa
uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele de voia ta.
Împreunat-a
David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea;
dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai
făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
David
oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-şi mustră
fapta ce a lucrat, strigând: Miluieşte-mă! Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului
tuturor; Însuţi mă curăţeşte.
Purtat fiind
chivotul în car, când s-au întors junicile, numai cât s-a atins Zan acela de
el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind,
suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.
Auzit-ai de
Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate,
cu care a batjocorit patul lui David, tatălui său; dar şi tu ai urmat
pornirilor lui celor de patimi şi iubitoare de plăceri.
Supus-ai
trupului tău vrednicia ta cea nerobită, şi ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmaşul,
suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuşi
Hristos, ca tu să te mântuieşti cu adevărat.
Solomon cel
minunat, cel plin de harul înţelepciunii, acesta făcând vicleşug înaintea lui
Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la El; căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemata
ta viaţă, suflete.
De plăcerile
patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai mie! Iubitorul înţelepciunii,
iubitor de femei desfrânate făcându-se şi înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu,
o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări ruşinoase.
Lui Roboam,
celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună şi lui
Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecând; dar fugi de
asemănarea lor, şi strigă lui Dumnezeu: Păcătuit-am, miluieşte-mă!.
Necurăţirilor
lui Ahav ai râvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locaş întinăciunilor
trupeşti şi vas urât al patimilor. Dar din adâncul tău suspină şi spune lui
Dumnezeu păcatele tale.
A ars
oarecând Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat şi pe proorocii
cei de ruşine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de
asemănarea acestor doi şi te întăreşte.
Încuiatu-s-a
ţie cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai
plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca şi Ahav oarecând. Ci Sareptencei
asemănân-du-te, hrăneşte sufletul proorocului.
Păcatele lui
Manase ţi-ai îngrămădit cu voinţa, suflete, punând ca nişte lucruri de scîrbă
patimile şi înmulţind cele dezgustătoare; dar pocăinţei lui râvnind cu căldură,
câştigă-ţi umilinţa.
Cad înaintea
Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, cuvintele mele: Păcătuit-am, cum a greşit
păcătoasa, şi am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ţi milă,
Stăpâne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă.
Folosit-am rău
chipul Tău, şi am stricat porunca Ta; toată frumuseţea mi s-a întunecat, şi cu
patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie,
precum cânta David.
Întoarce-te,
căieşte-te, descoperă cele ascunse; grăieşte lui Dumnezeu Cel ce ştie toate. Tu
singur ştii, Mântuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuţi Tu mă miluieşte,
precum cânta David, după mare mila Ta.
Stinsu-s-au
zilele mele, ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Iezechia
lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viaţă. Dar care Isaia va să
stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumnezeul tuturor.
Cuvioasă
Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strigând
către Preacurata Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit turbarea poftelor celor
cu silă supărătoare, şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a făcut să cazi în
cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri şi mie, robului tău.
Cuvioasă
Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Hristos pe
Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat
pocăinţa şi ţi-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L
neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi şi de primejdii.
Cuvioase
Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe piatra
credinţei întăreşte-mă, cu rugăciunile tale, părinte, îngrădindu-mă cu frica
cea dumnezeiască, şi mă rog dăruieşte-mi mie acum pocăinţă, Andreie; şi mă
izbăveşte de cursa vrăjmaşilor care mă caută pe mine.
Slavă…, a Treimii:
Treime
neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă şi fire una; lumini şi lumină, şi trei
sfinte, şi Unul sfânt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă şi preaslăveşte,
suflete, viaţă şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
Şi acum…, a Născătoarei:
Lăudămu-te,
bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe
Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Unul Fiu şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai
deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.
Şi iarăşi
irmosul: Greşit-am, fărădelege am făcut…
Tricântarea (fără metanii)
Cântarea a 8-a, glasul 8:
Irmosul:
Pe Împăratul
slavei, Cel fără început, de Care se înfricoşează puterile cereşti, şi se
cutremură cetele îngerilor, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi
vecii .
Ca nişte
cărbuni ai focului celui fără materie, ardeţi patimile mele cele împădurite,
aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeieşti, Apostolilor.
Să cinstim
trâmbiţele cele cu glasuri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile
cele neîntărite ale vrăjmaşului, şi s-au întărit zidurile cunoştinţei de
Dumnezeu.
Sfărâmaţi
chipurile patimilor sufletului meu, cei ce aţi sfărâmat capiştile şi idolii
vrăjmaşului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi biserici sfinţite.
A Născătoarei:
Încăput-ai pe
Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, curată,
pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos dătătorul de viaţă.
Altă Tricântare
Irmos acelaşi:
Cu
meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit toată Biserica, Apostoli ai lui
Hristos; în aceasta binecuvântaţi pe Hristos în veci.
Trâmbiţând cu
trâmbiţa dogmelor, au surpat Apostolii toată înşelăciunea idolească,
preaînălţând pe Hristos întru toţi vecii.
Apostoli ce
sunteţi bună adunare, păzitori ai lumii, cetăţeni cereşti, izbăviţi-ne din
primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.
A Treimii:
Dumnezeiască
stăpânie cea întreit însorită şi prealuminată, fire de o slavă şi de un tron,
Părinte atoatefăcătorule, Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud în
veci.
A Născătoarei:
Ca pe un tron
cinstit şi preaînălţat să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe
ceea ce singură este după naştere maică şi fecioară.
Altă Tricântare
Irmosul:
Pe Cel pe
Care-L slăvesc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii,
toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru
toţi vecii (de două ori).
Miluieşte-mă
pe mine cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere.
Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig:
Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.
Ilie cel ce a
fost purtat în car, suindu-se în carul virtuţilor, s-a înălţat ca spre ceruri
oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci la suirea acestuia cugetă,
suflete al meu.
Curgerea
Iordanului oarecând a stat de o parte şi de alta, prin lovirea cu cojocul lui
Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai
învrednicit, din pricina neînfrânării.
Elisei luând
oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete
al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrânare.
Somaniteanca
oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în
casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din
cămară, tânguindu-te.
Minţii celei
întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui
iubire de argint leapăd-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei,
depărtându-te de răutăţile tale.
Tu, suflete,
lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase
cugeţi, şi cele fără de lege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.
De niniviteni
ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora
n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai înainte de
lege şi după lege.
De Ieremia
cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea
Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui celei plângătoare şi te vei
mântui.
De Daniel ai
auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum
tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea
arzătoare.
Pe toţi cei
din Legea Veche, i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de
Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor vicleni.
Drepte
Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de foc şi de groaza ce
am a petrece la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfârşit, prin
fapte bune şi prin pocăinţă.
Ca tâlharul
strig Ţie: pomeneşte-mă; ca Petru plâng cu amar; iartă-mă, Mântuitorule! strig
ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tânguirea ca oarecând pe a
cananeencii.
Tămăduieşte
putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi
doctorie vindecătoare şi untdelemn şi vin, lucrurile cele de pocăinţă, şi
umilinţă cu lacrimi.
Cananeencii
şi eu urmând, strig: Miluieşte-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea
ce-i curgea sânge; plâng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.
Alabastru cu
lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa
care cerea milă; rugăciune aduc şi cer să iau iertare.
De n-a şi
păcătuit nimeni ca mine, totuşi primeşte-mă, Milostive Mântuitorule, şi pe
mine, care cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig: păcătuit-am Ţie Unuia,
nelegiuit-am, miluieşte-mă.
Milostiveşte-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta, şi mă caută ca un păstor pe
mine, oaia cea pierdută, şi rătăcit fiind, răpeşte-mă de la lup, şi mă fă oaie
în păşunea oilor Tale.
Când vei
şedea Judecător ca un milostiv, şi vei arăta slava Ta cea înfricoşătoare,
Hristoase, o! ce frică va fi atuncea. Cuptorul arzând şi toţi temându-se de
înfricoşătoarea judecată a Ta.
Cuvioasă
Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Maica Luminii
celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de
unde primind tu harul Duhului, luminează, Marie, pe cei ce te laudă cu
credinţă.
Cuvioasă
Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Minune nouă
cu adevărat văzând în tine, maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat; că
înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în
veci.
Cuvioase
Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cel ce ai
îndrăzneală către Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog:
Roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile
tale, ca cel ce eşti învăţător al pocăinţei şi mărirea cuvioşilor.
A Treimii:
Binecuvântăm
pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Părinte, Cel
ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel
bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui
celui fără început, Duhule cel viu şi făcător, Treime în Unime, miluieşte-mă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Ca din porfiră
s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce
eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat
pe tine te cinstim.
Să lăudăm,
bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe
Dânsul întru toţi vecii.
Şi iarăşi
irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc…
TRICÂNTAREA
Cântarea a 9-a, glasul 8:
Irmosul:
Cu adevărat,
Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiţi
prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.
Apostoli, cei
ce v-aţi arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de
setea păcatului.
Pe mine cel
ce înot în noianul pierzării şi sunt cufundat, mântuieşte-mă, Doamne, cu
dreapta Ta, ca şi pe Petru.
Ca cei ce
sunteţi sarea învăţături lor celor dulci, uscaţi putrejunea gândului meu, şi
alungaţi întunericul necunoştinţei.
A Născătoarei:
Ca una ce ai
născut bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască stăpână,
în ziua ce va să fie.
Altă Tricântare:
Pe tine, ceea
ce eşti mijlocitoare între cer şi între pământ, toate neamurile te fericim; că
trupeşte a locuit în tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară .
Cu cântări te
slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-aţi arătat lumii
luminători, alungând înşelăciunea.
Cu mreaja
voastră cea evanghelicească vânând peşti cuvântători, Îi aduceţi pururea
merinde lui Hristos, fericiţilor Apostoli.
Aduceţi-vă
aminte de noi, Apostoli, în rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim
de toată încercarea, rugămu-vă noi, care vă lăudăm cu dragoste.
A Treimii:
Pe Tine,
Unimea cea în trei Feţe, Tată şi Fiule şi cu Duhul, pe un Dumnezeu de o fiinţă
laud; pe Treimea cea de o putere şi fără început.
A Născătoarei:
Pe tine,
Născătoare de prunc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am
izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.
Altă Tricântare:
Irmosul:
Naşterea
zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de
bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru
aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu
dreaptă credinţă te mărim .
Mintea s-a
rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a
omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei
face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?
Adusu-ţi-am
aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de
acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor
de al doilea, adică celor nedrepţi ai urmat, o, suflete, păcătuind lui
Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
Legea a
slăbit, Evanghelia nu lucrează şi toată Scriptura în tine nu este băgată în
seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul Celui Drept. Şi rănile tale, o,
suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşeze.
Pildele
Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă;
râvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi înduplecă pe Hristos cu
rugăciunile tale, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.
Hristos S-a
făcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, şi toate câte sunt ale firii, cu
voia le-a plinit, afară de păcat, arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi chipul
smereniei Sale.
Hristos S-a
făcut om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete,
pocăieşte-te, că s-a deschis uşa
împărăţiei acum, şi o apucă mai înainte fariseii şi vameşii şi desfrânaţii,
pocăindu-se.
Hristos pe
magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici,
pe bătrânul l-a slăvit şi pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete,
nici faptelor, nici vieţii; dar vai ţie, când vei fi judecat!
Postind
Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea
omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, alungă-l cu
rugăciuni şi cu postire, departe de la picioarele tale.
Hristos era
ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte
L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipită. Teme-te, o, suflete,
de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
Turtureaua
cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a
glăsuit, predicând pocăinţă: Irod a săvârşit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar,
suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab
îmbrăţişează pocăinţa.
În pustie a
locuit Înaintemergătorul harului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-au
mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.
Nunta
cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai
înainte, ospătându-Se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin
prefăcând, arătând întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.
Hristos a
întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul, şi pe tânărul cel mort l-a
înviat, pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi, samarinencei arătându-Se, a
închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea în Duh.
Pe ceea ce-i
curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a
curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi
şi pe cea gârbovită până la pământ, i-a tămăduit cu cuvântul, ca tu să te
mântuieşti, ticăloase suflete.
Bolile
tămăduind, săracilor a bine vestit Hristos-Cuvântul. Pe şchiopi i-a vindecat,
împreună cu vameşii a mâncat şi cu păcătoşii S-a amestecat; sufletul fiicei lui
Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.
Vameşul s-a
mântuit şi păcătoasa s-a înţelepţit; iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit. Că
vameşul striga: milostiveşte-Te; şi păcătoasa: miluieşte-mă. Iar fariseul se
îngâmfa strigând: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi, şi celelalte graiuri ale nebuniei
lui.
Zaheu vameş a
fost, dar s-a mântuit; şi fariseul Simon s-a înşelat, şi păcătoasa şi-a luat
dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia
sîrguieşte de urmează, suflete.
N-ai râvnit
păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a
uns picioarele Domnului, şi cu părul le-a şters. Căci i-a rupt zapisul
păcatelor ei cele de demult.
Cetăţile
cărora le-a dat Hristos bunavestire, ştii, suflete al meu, cum au fost
blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănându-le
Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.
Să nu te
arăţi, o, suflete al meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credinţa
cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă
din adâncul inimii, ca şi aceea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieşte-mă şi
pe mine.
Milostiveşte-Te, mântuieşte-mă, Fiul lui David, miluieşte-mă, Cel ce ai tămăduit
cu cuvântul Tău pe cei îndrăciţi, şi glasul cel milostiv, ca şi tâlharului,
grăieşte-mi: Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava
Mea.
Un tâlhar
Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Că amândoi împreună pe cruce
erau spânzuraţi. Dar, o, mult-Îndurate! Ca şi tâlharului celui credincios, care
Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slăvitei Tale împărăţii.
Făptura s-a
mâhnit văzându-Te răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat,
pământul s-a cutremurat şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei,
văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
Roade
vrednice de pocăinţă nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit.
Dăruieşte-mi inimă pururea umilită, şi sărăcie duhovnicească; ca să-Ţi aduc
acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule.
Judecătorul
meu şi cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăşi cu îngerii să judeci lumea toată;
atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostiveşti şi să mă
miluieşti, Iisuse, pe mine care am greşit mai mult decât toată firea omenească.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Toate cetele
îngereşti şi adunările omeneşti le-ai uimit cu viaţa ta cea minunată; ca cei
fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care ca şi cum ai fi fost fără
materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Fă milostiv
pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne
izbăvească de răutăţi şi de necazurile care ne împresoară. Ca izbăvindu-ne din
încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Andrei
cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te
pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi
stricăciunea, şi de greşeale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea
pomenirea ta cu credinţă.
Slavă…, a Treimii:
Treime de o
fiinţă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul
slăvind şi Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viaţă
şi vieţi, împărăţiei celei fără de sfârşit.
Şi acum…, a Născătoarei:
Cetatea ta
păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă
împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată
încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
Şi iarăşi
irmosul: Naşterea zămislirii celei…
Luminânda glasului, de trei ori.
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, de două ori, pe
glasul al 8-lea:
Călcând în
căile cele tâlhăreşti, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale,
dându-te vrăjmaşilor celor nebuni; ci având vreme acum cu umilinţă strigă:
Nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule,
ridică-mă şi mă mântuieşte.
A mucenicilor:
Cu platoşa
credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu chipul Crucii întrarmându-vă, ostaşi
puternici v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stat împotrivă, şi
înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-aţi
învrednicit. Rugaţi-vă totdeauna pentru noi, ca să mântuiască sufletele
noastre.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei:
Primeşte
graiurile robilor tăi, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă
neîncetat, să se dăruiască nouă dezlegare de păcate şi pace.
Şi se citeşte
şi Ceasul întâi, fără catismă.
După Sfinte
Dumnezeule…, se zice la toate Ceasurile
Condacul: Suflete al meu, suflete al meu…
Sursa:
https://doarortodox.ro/rugaciuni/canonul-cel-mare-al-sfantului-andrei-criteanul/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu