TLIG Radio Romania prin dl Petre Apostol pe
Messenger, FB, 2016/2017
Imprimat la 03/03/2017 21:08:00
8 Decembrie 2011
Fica
mea, sprijină-te pe Mine; urmează calea pe care ți-am pregătit-o, o cale acoperită
cu safire deosebite, aceasta este calea care te va conduce la mine; urmează
calea omului drept, pentru că ea este netedă; urmează
calea judecăților mele, mărește-mi Biserica, adu-mi
poporul meu împreună ca să îmbobocească și să înflorescă, te rog, fică a
egiptului să privești la mine, Domnul tău și să mă iubești; să nu îți ascunzi
privirea de la mine până când secerișul nu s-a terminat, ca să poți să continuii
să-Mi cunoști voia. Uită-te la Mine, fică, fă-mi plăcerea în a mă contempla.
Dumnezeul pe care îl contemplu înflăcărează sufletul meu.
Strălucirea
Lui umple întregul univers,
El
este Alfa si Omega, și cu toate acestea nespus de blând și tandru;
toate
grijile lumești dispar atunci când privesc spre Tine;
toate fricile dispar, absorbite în Lumina Ta de pace și sfințenie;
Adevărat,
fică, sunt Sfânt și
strălucirea mea acoperă tot cosmosul; Lumina Necreată a Divinității Mele dezvaluie umanității Regatul Tatălui Meu permițându-i să intre în tainele Mele, Fiul
Omului.
Am chemat și încă mai chem pe toată lumea să se supună
voii Mele și să se
pocăiască și să
intre în Lumina Mea Divină care le va descoperi Regatul Tatalui Meu și voia Lui; răutatea trebuie alungată din
fiecare inimă deoarece răul aduce moartea.
În zilele
tale Vassula când oamnenii încă te întreabă cum ar putea să știe dacă ei sunt în conformitate cu voia
Mea, spunele: ” dacă spirtul tău nu se odihnește în Dumnezeu, ci se simte îngrijorat,
zdrobit și
îndurerat (mâhnit) legat de toate din acestă lume, acesta este un semn că nu
te-ai abandonat complet lui Dumnezeu, nici voii Lui;
Căci cel ce
trăiește în voia Lui Dumnezeu, se încerde în El; dacă greutățile ar veni
pe calea lui și viața lui este amenințată, acestea nu-i vor afecta pacea, nu, dar
dacă te temi pentru viața ta, acesta de asemenea este semn că ești departe de a-ți fi predat voința ta, voinței Lui Dumnzeu.
Un suflet
care nu are frică, deloc, este un suflet care și-a dat voința lui Dumnezeu ; dacă un suflet se roagă
cerându-I Lui Dumnezeu să obțină ceva, și totuși nu primește acel lucru și este îngrijorat pentru că nu l-a primit,
acel suflet este încă departe de voința Lui Dumnezeu.
Un suflet
care și-a predat voința voii Lui Dumnezeu, nu se îngrijoarează,
nu se teme și nu
traiește în frică pentru ceea
ce ar putea să vină, acel suflet rămâne neângrijoarat și în liniște, acceptând decizia Lui Dumnezeu,
niciodată pierzându-și pacea;
dar o persoană care este preocupată numai de viața ei și de toate lucrurile materiale ale acestui pamânt, acest suflet va trăi
continuu în neliniște,
frică, griji și până
când nu se va da pe sine voii Lui Dumnezeu, nu va putea trăi în pace și nu va putea ști voia Lui Dumnezeu.
Atunci, numai
atunci, ei vor vedea drept și Mă vor recunoaște;
scripturile spun: ” Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe
Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel
care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter; “
(Cartea Înțelepciunii lui Solomon, Cap. 13, vers. 1); unii vor zice; ”Domnul îmi provoacă suferințe și necazuri (mâhniri) care îmi sunt peste puteri”; ” indiferent ce se
întamplă din Voia Mea, dacă ești în harul meu vei putea să înduri totul cu o inimă ușoară și cu curaj, pentru că dragostea îndură cu dragoste și Har”; aceasta le-o poți spune; și dacă întreabă: “dar de ce Domnul nu-mi dă
acest Har și darul
curajului pentru a îndura tot ce-mi mâhnește sufletul ?” Răspunsul Meu este:
“vreau să îți dai
voința ta Mie ! nu ți-ai dat voința ta voinței Mele ci încă mergi singur; și încă mai rău, nu te-ai întrebat de ce de
fiecare dată când zici: ”Dumnezeu m-a făcut
să înțeleg sau
mi-a spus să fac așa și așa, dar totuși aceste
lucruri au mers rău și nu
s-au adeverit ?” acesta de asemenea este un semn că nu te-ai predat voinței Mele; umilește-te; roagă-Mă să îți dau un spirit de pocăință și te vei odihni în Mine; atunci am să-ți descopăr Regatul Tatălui Meu; ”nu
dispera, pentru că Eu sunt întotdeauna
cu tine;
Iubirea te iubește IH vino …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu