Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 14 mai 2018 Lundi 14 mai 2018 20h25

Objet :	Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 14 mai 2018
De :	Olivia Marcov (oliviamarcov@yahoo.fr)
À :
Date :	Lundi 14 mai 2018 20h25

Bonsoir à tous! Buna seara tuturor! 14 mai 2018

Sa va arat cam ce am citit azi, despre statui....da, despre Barbu Catargiu si Lascar Catargiu, pentru ca sunt 2 statui, asa cum au fost doua personalitati istorice...

Remarc ca nu sunt singura care nu cunoaste istoricul si chiar si amplasarea statuilor personalitatilor istorice, mai ales ca, odata cu regimul comunist multe personalitati - sa le numesc asa - cu statuie - s-au "vazut" inlaturate...

Era chiar mai devreme pe internet si titlul unui articol despre cum a ajuns o statuie la...tomberon !

Sa fi fost a lui Lascar Catargiu chiar...

Asa, de curiozitate, si pentru ca am " atins" problema...

Ar fi interesant de revenit putin la filmul " Conspiratia 1972" acela cu Comisarul Roman si Ilarion Ciobanu in rolul sau.

Am lamurit cate ceva din cele aratate in film, si va veti lamuri si voi daca veti deschide articolele de pe blogurile care au si fotografii, vechi, de arhiva, sau noi....

Langa " Parlamentul" din primii ani ai comunismului ( anii 1945 si urmatorii ) in Bucuresti, era statuia lui Barbu Catargiu, despre care batrana doamna de onoare sau de companie a Reginei Elisabeta, prima regina a Romaniei ( care a fost regina .....dar cum spunea in film comisarul Roman despre prima regina, Elisabeta ? " asta a murit acum 50 de ani ! " ) scria ca o vede din casa ei, unde, asezata in fotoliu picta la sevalet, insa isi mai limpezea privirea pesemne ridicand ochii si privind pe fereastra larga....

Statuile, cele doua, si a lui Barbu Catargiu si a lui Lascar Catargiu, sunt, in fapt, fiecare, un grup statuar.

Cu alte cuvinte statuia nu reprezinta numai personajul, singur.

Astfel, statuia lui Barbu Catargiu este compusa din soclul pe care sunt 2 statui una langa alta, Barbu Catargiu sade in fotoliu ( intr-un articol scrie ca acela e fotoliu, mai degraba e chiar un fotoliu... ) si alaturi de el, in picioare, este o alta statuie.

Dar statuia lui Barbu Catargiu propriu-zisa este a lui Barbu sezand.

Statuia lui Lascar Catargiu e alcatuita dintr-un grup de statui, dar putin diferit : pe soclul destul de inalt, este in picioare Lascar Catargiu, avand in spate, e drept, ceva, un obiect, despre care se pare ca nu se stie cam ce ar fi, iar langa soclu, la baza soclului se afla alte doua statui, una a unei femei, care ar fi in costum national imbracata, si langa ea, statuia unui copil. Dar femeia si copilul - statuie sunt la baza soclului, oarecum la picioarele lui Lascar Catargiu aflat in picioare, pe soclu.

Fata de cele citite in cateva articole pe marginea lui Barbu Catargiu, as spune ca totusi mai trebuie sa citesc, sa caut si sa inteleg, daca pot afla un raspuns ( mai ) limpede la intrebarea :

A fost sau nu, Barbu Catargiu "adeptul improprietaririi taranilor" ??

Un articol scrie asa : " Barbu Catargiu a fost adeptul improprietaririi taranilor", iar un alt articol scrie asa : "LASCAR Catargiu " se cam opunea reformelor agrare ale lui Cuza ".

Barbu Catargiu 1808-1862.

Lascar Catargiu 1823-1899.

Regina Elisabeta a Romaniei a fost dupa Alexandru Ioan Cuza.

Pe la 1881.

In fapt, Barbu, dar si Lascar Catargiu au trait foarte bine, au fost oameni cu avere, cu stare.

O privire ceva mai nostima, - e un fel de a spune - asupra vietii lui " Barbucica" sau Barbu Catargiu, ne-o infatiseaza articolul de pe blogul lectiadeistorie.ro

Voi atasa fisierul de 12 pagini word, in care am copiat si articole si extrase din articolele ale caror link-uri sunt indicate in fisier, le puteti citi integral si mai ales ca multe bloguri arata si fotografii !

De pilda, un articol scrie ca statuia lui Barbu Catargiu s-ar afla pe strada Bibescu-Voda, la poalele Dealului Patriarhiei, dar unde oare ?

Si doar am fost si la Patriarhie, chiar pe 2 /09/2017 sa fi fost, cu Viorel Lazar, si inainte de asta nu am fost eu de vreo 2 ori cel putin la libraria Sophia de pe str. Bibescu-Voda ?
Da, totusi doar odata cred pana in capatul strazii, acela care se apropie de poalele Dealului Patriarhiei.

INsa cu Viorel am fost de la Unirii, de jos, am urcat Aleea Dealul Mitropoliei ( Dealul este al Mitropoliei ).

Stiu ca referintele cu privire la Patriarhie au fost multa vreme de genul : " Sus la Mitropolie", " Pe Dealul Mitropoliei", " trebuie mers la Mitropolie"....

Da, este Dealul Mitropoliei.....

olivia

---

Bucurestiul de altadata : vitrine curbe din sticla

Statuile lui Barbu Catargiu 1808-1862 si Lascar Catargiu 1823-1899

Extras din articolele de mai jos :

Barbu Catargiu : “a fost adeptul împroprietãririi tãranilor “ [ grup statuar, Barbu Catargiu sade in fotoliu, avand insa alaturi o statuie in picioare, in fapt, grupul statuar ar reprezenta scena mortii lui Barbu Catargiu, care insa a murit in trasura impuscat ] – era pe la Patriarhie

Lascar Catargiu : “se cam opunea reformelor agrare ale lui Cuza” [ grup statuar, statuia lui Lascar Catargiu este in picioare ] – era in Piata Romanã fosta Piatã Lascar Catargiu

Extrasul de mai sus, pana sa adaug si alte articole care scriu si acestea despre reforma agrara, legea rurala.

A fost sau nu, Barbu Catargiu “adeptul improprietaririi taranilor” ???

Barbu Catargiu conservatorul era in conflict cu liberalii, vezi articolul de pe blogul lectiadeistorie.ro

*****

VITRINELE CURBE DIN BUCUREŞTIUL DE ALTADATĂ

Uşierul de Serviciu | martie 10, 2018

https://despreusi.ro/vitrinele-curbe-din-bucurestiul-de-altadata/

Vechiul Bucuresti  Dorel Livianu “ Ce faci astã searã tu “ ( cantec de altadata ! )

https://darvariu.ro/tag/bucurestiul-de-altadata/

Din Bucurestiul de altãdatã :

Vrei sa ne-ntalnim sambata  seara
de G. Iosub(revista ''Orient Expres'' - Israel)
http://suflet-fara-chei.blogspot.ro/2010/06/din-bucurestiul-de-altadata.html

Acelasi articol de mai sus, care a fost preluat de pe blogul :

http://secrapadeziua.blogspot.ro/2010/05/vrei-sa-ne-ntalnim-sambata-seara.html

“Bucurestiul inca mai poarta pe ici pe colo cate ceva din superbele povesti de altadata.” Interviu cu fotograful Octav Dragan

http://www.bloguluotrava.ro/bucurestiul-inca-mai-poarta-pe-ici-pe-colo-cate-ceva-din-superbele-povesti-de-altadata-interviu-cu-fotograful-octav-dragan/

Bucurestiul de altadata

http://timp-liber.acasa.ro/noutati-290/bucurestiul-de-altadata-4547.html

Meseriaşi şi negustori în Bucureştiul de-altadată

https://www.manufacturat.ro/events/meseriasi-si-negustori-in-bucurestiul-de-altadata/

Extras din articol :

“Bucureştiul interbelic avea gusturi fine, care combinau gastronomia traditională cu cea europeană, adusă de negustorii şi alogenii care s-au stabilit în acea perioadă in capitala ţării, bine primiţi şi sprijiniţi de autorităţile române. 

Brutarii (pitarii) sau franzelarii, plăcintarii , jimblarii, simigii, băcanii, măcelarii,pastramagii, bucătarii şi cofetarii aprovizionau bucureştenii cu cele mai alese bucate: franzele lungi, chifle şi cornuri, prăjituri, bomboane şi înghetate: migdale prăjite în zahăr roşu, acadele, rahaturi şi corăbiere turceşti, pişcoturi cu ouă, pastă de halviţă albă cu migdale şi lămaie)

Se mai consumau peltele de lămâi şi gutui şi fel de fel de dulceţuri de nuci, de trandafiri, de zmeură, de vişine, dar şi greceşti : “dulceaţa de floare de plută, de rădăcină de cicoare, de cireşe amare şi de mure”. 

Printre deliciile consumate de bucureşteni mai erau plăcintele fel de fel , dar şi specialităţile turceşti: halvaua, sarailiile, baclavalele şi cataifurile. Cofetariile italienilor ofereau diferite specialităţi de îngheţată dar şi “ cassete şi şerbete napolitane”. 

Oltenii vindeau zarzavaturi, lapte, brânzeturi, unt, mangal, turcii şi bulgarii vindeau dulciuri, alune, cafea şi băuturi răcoritoare, în special limonadă, grecii şi macedonenii vindeau covrigi şi plăcinte (cu brânză, cu carne sau simple, numite” bogacii”), armenii vindeau covoare, ţesături şi râşniţe de cafea, ţiganii vase din alamă care urmau să fie cositorite, dar şi “ porumbielu fierbinte”. Tot ei umblau cu mari coşuri de papură cu căni, ceşti, pahare, obiecte de veselă şi uz curent, căpătând denumirea de “ telari” . 

Târgul Meseriaşilor pune la dispoziția vizitatorilor o gamă diversificată de produse confecționate de artizani în încercarea lor de revitalizare a vechilor meserii. Se vor regăsi produse de manufactură specifice confecţionate de sticlari, bijutieri, croitori, blănari, modişti, pălărieri, librari, căldărari, olari, mărgelari, tăbacari, fotografi, pictori, dogari etc. 

Zona Gastronomică “ Gusturi de-altădată” îi așteaptă pe bucureșteni cu preparate din bucătăria tradițională românească dar si alogenă, fiind un spațiu unde pot încerca și degusta produse preparate după rețete vechi, romaneşti, turceşti, armeneşti, italieneşti specifice perioadei interbelice, dar și un mod alternativ de relaxare în aer liber, alături de familie și prieteni.

Targul de marunţişuri “antichităţi” va aduna colecţionarii de astăzi, urmaşii mămularilor şi telarilor de altădată.”

*****

Povesti despre Bucurestiul de altadata

https://turnulluibabel.wordpress.com/2014/09/04/povesti-despre-bucurestiul-de-altadata/

Distractiile in Bucurestiul de altadata

http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/distractiile-in-bucurestiul-de-altadata

Poiana Moșnenilor. Blogul oamenilor liberi

Centrul de Istoria Mosnenilor din Tara Romaneasca. Un proiect initiat de Filip-Lucian Iorga

https://poianamosnenilor.wordpress.com/tag/bucurestiul-interbelic/

Statuile lui Barbu si Lascãr Catargiu din Bucuresti

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (LI). Dealul Patriarhiei. GALERIE FOTO

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/strazile-bucurestilor-mica-istorie-sentimentala-in-imagini-li-dealul-patriarhiei-galerie-foto-10390440/poze/

Si articolul poate fi citit aici :

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/strazile-bucurestilor-mica-istorie-sentimentala-in-imagini-li-dealul-patriarhiei-galerie-foto-10390440

“Dealul Mitropoliei, apoi al Patriarhiei, din 1925, constituie nu numai centrul ortodoxiei româneşti, aici aflându-se sediul forumului ei suprem. În anumite perioade, acest spaţiu a jucat un rol important şi în viaţa politică a ţării, prin evenimentele ce s-au derulat aici şi prin prezenţa unor importante instituţii ale statului.

O "carte de istorie"

La mijlocul secolului XVII, zona se găsea în mijlocul unor vii, aflate în proprietatea domnilor ţării, iar mănăstirea, de fapt în afara oraşului, era apărată de ziduri puternice. În 1698, Constantin Brăncoveanu construieşte o clopotniţă la intrarea în perimetrul mănăstirii. În apropierea sa se aflau trei cruci de piatră amintind de personalităţi şi evenimente, între care răscoala seimenilor (corp de mercenari) în 1655 , precum şi asasinarea unor boieri, între care bunicul lui Constatntin Brîncoveanu.

Dar Dealul Mitropoliei a intrat în istorie în legătură cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859), susţinută de o mulţime de 30.000 de oameni Iniţial căimăcămia, care conducea în acest moment treburile ţării, de orientare antiunionistă, a dispus aducerea armatei pentru împrăştierea acestei mulţimi, dar generalul Vlădoianu, dând dovadă de raţiune, a dispus retragerea trupelor, evitându-se astfel ca Dealul Mitropoliei să devină locul unei "băii de sânge", devenind, în schimb, locul în care s-a pus temelia Unirii Principatelor.

De-a lungul vremii, dispunerea şi structura principalelor construcţii aflate în acest perimetru au suferit o serie de transformări, corespunzătoare cerinţelor vieţii religioase, dar şi de natură politică şi arhitecturală, astfel încât se poate spune că Dealul Patriarhiei constituie o adevărată "carte de istorie". Astfel, vechile chilii care să găseau în apropierea bisericii au dispărut, locul lor fiind luat de Palatul Patriarhal şi de acela al Camerei Deputaţilor.

Restaurările Bisericii Patriarhiei

Construită între 1654-1658 de domnitorul Constantin Şerban, purtând hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Biserica Patriarhiei este şi ea o mărturie a continuităţii istorice, căci turlele sunt asemănătoare cu acelea ale bisericii lui Neagoe Basarab din Curtea de Argeş. De-a lungul vremii, domnii şi mai târziu conducătorii ţării au manifestat o grijă deosebită pentru soliditatea şi aspectul său, astfel încât biserica a fost restaurată de mai multe ori, în 1792-1799, 1834-1839, 1850, 1886, 1932-1935, deţinând, din acest punct de vedere, un adevărat "record". Desigur, datorită acestor restaurări, biserica păstrează puţin din forma sa iniţială, în schimb fiind unul din lăcaşele religioase cele mai bine întreţinute ale ţării.

În acelaşi timp, Biserica Patriarhiei este legată şi de istoria Bucureştilor, dat fiind că ea adăposteşte moaştele patronului Capitalei, Sfântului Dimitrie Basarabov (Dimitrie cel Nou), aşezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria în 1774.

Un muzeu

Tot în timpul domniei lui Constantin Şerban a fost ridicată şi clădirea care acum adăposteşte Palatul Patriarhal, destinată iniţial să fie locuinţa stareţului mănăstirii. Atunci când devine sediul mitropoliei ţării, în 1668, în timpul domniei lui Radu Leon, clădirea este refăcută şi extinsă, iar, în 1932-1935, după proiectul arhitectului Gheorghe Simotta, i se adaugă un corp în care se găsesc sala mare a Tronului, cancelariile Patriarhiei, apartamentul Patriarhului şi alte câteva încăperi. Valoarea clădirii este conferită de faptul că ea este împodobită cu picturi reprezentând momente din istoria religioasă, între care portrete ale capilor bisericii ortodoxe româneşti, dar şi politică, culturală a ţării,. De fapt, această clădire a devenit un adevărat muzeu, adăpostind obiecte de mare valoare folosite în efectuarea serviciului religios.

O inscripţie în versuri

Se consideră că Paraclisul bisericii, clădit odată cu biserica, este piesa cea mai valoroasă din tot ansamblul mănăstiresc de pe Dealul patriarhiei. Este refăcut în 1723, din iniţiativa unuia din cei mai importanţi domnitori ai perioadei fanariote, Nicolae Mavricordat, ceea ce dovedeşte că unii dintre aceştia au rămas în istorie nu numai ca "jefuitori" ai ţării, ci şi ca autori de acte culturale şi religioase. O altă "premieră" legată de această clădire îl constituie faptul că inscripţia grecească a Paraclisului este redactată în versurile poetului Dimitrie Notara.

Un asasinat şi o dispariţie

Clopotniţa din Dealul Patriarhiei, care serveşte şi ca poartă de acces în perimetrul ei, delimitat de ziduri, a fost construită în 1698, de un alt domn care s-a ilustra în calitate de ctitor, Constantin Brâncoveanu. De această construcţie se leagă unul din evenimentele sângeroase şi puţin elucidate ale istoriei româneşti, asasinarea politicianului Barbu Catargiu în 1862. Scena este imortalizată de o statuie aflată la poalele dealului, care însă acum se pierde între blocurile noi ce o înconjoară.

O serie de obiective existente pe Dealul Patriarhiei, consacrate la momentul ridicării lor, au dispărut. Este vorba de "Ceasornicul de soare" sau "Tunul meridian", realizat în 1845. "Semnalele", care erau declanşate de aprinderea pulberii unui tun de razele soarelui, se auzeau în tot Bucureştiul. Existenţa sa a fost însă scurtă, căci, în timpul Revoluţiei de la 1848 a fost distrus de un grup de bucureşteni. Dacă arderea Regulamentului Organic, de fapt prima constituţie a ţării româneşti, incriminată de însuşi Karl Marx drept "codice al muncii de clacă" (?!), apare justificată este greu de înţeles de ce a fost distrus "Ceasornicul de soare" (din care a rămas doar soclul cu vulturi sculptaţi, care se mai poate vedea si astăzi), dar cine poate înţelege psihologia "grupurilor" de revoluţionari ?

Unul din primele bulevarde

Nu numai perimetrul în care se aflau construcţiile Patriarhiei, ci întreg Dealul a fost renovat. Această iniţiativă se leagă de numele unui personaj cu reale merite în modernizarea edilitară a Bucureştilor, generalul Pavel Kiseleff. După planurile inginerului Vladimir Blaremberg, în 1832, au fost demolate căsuţele care se aflau de-a lungul pantei, deschizându-se unul din primele bulevarde ale Bucureşrilor.

De la Divanul domnesc la Camera Deputaţilor

În afară de lucrările Adunării elective din 1859, Dealul Patriarhiei a fost şi sediul unor instituţii ale statului, între care Divanul Domnesc. Dezvoltarea politică a statului român a făcut necesară construirea unui palat menit să adăpostească forul legislativ al ţării, Camera Deputaţilor. Importanţa care a fost acordată acestei construcţii reiese şi din faptul că, pentru realizarea sa, a fost deschis un concurs internaţional, la care au fost prezentate nu mai puţin de 30 de proiecte. În cele din urmă palatul a fost construit în 1907, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu

, fiind prima lucrare de beton armat din tară. Este o construcţie impozantă, în stil neoclasic de influenţă franceză, cu faţadă de 80 m., prezentând, în partea centrală, un peristil cu 6 coloane ionice. Impunătoare este şi cupola sălii de şedinţe, în vârful căreia se găseşte un vultur cu aripile desfăcute.

În interiorul palatului au fost amplasate busturi, în bronz, marmură şi picturi, ale marilor figuri politice din istoria României, care, în 1948, au dispărut. De-a lungul vremii, clădirea a adăpostit instituţii ale forurilor legislative ale ţării: până în 1948 - Camera Deputaţilor, apoi Marea Adunare Naţională, şi în perioada 1989-1997, din nou, Camera Deputaţilor.

În ultima perioadă, perimetrul Dealului Patriarhiei, a fost împodobit, cu o serie de statui reprezentând personaje care s-au ilustrat în istoria sa şi a ţării, cum este aceea a lui Alexandru Ioan Cuza, dezvelită în 2004. Cum am avut ocazia să amintim în cuprinsul rubricii noastre, mai puţin inspirată este statuia domnitorului Şerban Cantacuzino, care, la data când redactăm aceste rânduri, şi-a "pierdut" o parte din soclu…

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.12.2012”

*****

Barbu Catargiu 1808-1862, (statuia), Piata Unirii, Bucuresti

https://mapio.net/s/64974022/

Statuia lui Barbu Catargiu de la poalele Dealului Mitropoliei din Bucureşti

( o fotografie a Bucurestiului interbelic )

http://fototecaortodoxiei.ro/1524-statuia-lui-barbu-catargiu-de-la-poalele-dealului-mitropoliei-din-bucuresti

Statui si Monumente din Bucuresti

Barbu Catargi

http://statuidinbucuresti.blogspot.ro/2010/03/barbu-catargi.html

“La baza dealului Mitropoliei, am gasit statuia lui Barbu Catargiu (26 octombrie 1807 - 8 iunie 1862) jurnalist si politician roman. A fost prim ministru al Romaniei în 1862 pana cand a fost asasinat pe data 20 iunie al acelui an, se presupune de catre Gheorghe Bogati, in dreptul clopotnitei de la Mitropolie.

A fost lider al partidei conservatoare si un stralucit orator. Era fiul marelui vornic Stefan Catargiu si al Titei Vacarescu (fiica banului Barbu Vacarescu). Intre anii 1825 si 1834 a trait în strainatate, mai ales la Paris, unde a urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie si economie politica. A revenit in tara in anul 1834 si a frecventat alaturi de Ion Campineanu si Ion Heliade Radulescu cercurile Societatii Filarmonice.
Aceasta statuie este opera lui Raffaello Romanelli a disparut de pe pozitia sa initiala datorita lucrarilor de demolare din zona Pietii Unirii.”

*****

Monumentul Barbu Catargiu

http://nini.qsl.ro/node/360

“Acest monument al lui Barbu Catargiu este opera lui Raffaello Romanelli, un cunoscut artist florentin. Barbu Catargiu a ramas in istorie prin indemnul sau "totul pentru tara, nimic pentru noi!". Pe la inceputul anilor 2000, primaria a recuperat statuia si a amplasat-o intr-un loc in stanga Dealului Mitropoliei, in spatiul din fata unor blocuri de 12 etaje. Soclul nu este cel original.

Pana la sistematizarea zonei care a avut loc pe la mijlocul anilor 1980, Dealul Patriarhiei a avut o panta mai lunga si mai lina, care se termina cu doua piete: Piata 8 Iunie, inglobata ulterior in Piata Unirii si Piata Bibescu Voda.

In stanga Dealului se afla un bloc de 12 etaje, in forma de U, care se continua pe bulevardul Regina Maria. Pe locul acestui bloc, s-a aflat, Piata 8 Iunie şi monumentul ridicat in onoarea celui care a fost Barbu Catargiu; acesta a fost primul-ministru al guvernului unic al lui Cuza, guvern numit in 1862. Timp de doi ani, domnitorul a condus cu două cabinete: unul la Iasi si unul la Bucuresti. Acest artist florentin, Raffaello Romanelli a lasat mai multe lucrari in Bucuresti, printre care si Monumentul Eroilor Sanitari. Acest om politic, Barbu Catargiu, a fost apreciat atat de domnitor cat si de catre popor pentru integritatea lui. Printre altele, el a fost adeptul improprietaririi taranilor.

Dupa o sedinta a Adunarii Deputatilor, pe 8 Iunie 1862, a fost asasinat cu un glont, in timp ce trasura lui trecea pe sub clopotnita din Dealul Mitropoliei, in care de afla cu prefectul Politiei Capitalei, Principele Nicolae Bibescu. Cine a fost asasinul a ramas un mister pana in ziua de azi. Avea numai 54 de ani.

Cand s-a facut sistematizarea in zona, in 1985, statuia a fost depozitata in spatele Casei Scanteii (astazi Casa Presei Libere), unde a ramas pana la inceputul anilor 2000, cand Primaria Capitalei i-a gasit actualul amplasament. Soclul nu mai este cel original care nu s-a mai pastrat.

Barbu Catargiu a ramas in istorie pentru afirmatia: “Totul pentru tara, nimic pentru noi!”. In ultimul sau discurs tinut cu putin timp inainte de a fi asasinat, el a facut urmatoarea afirmatie: “Pacea, domnilor, pacea si odihna sunt scaparea tarii, si voi prefera moartea mai inainte de a calca sau de a lasa sa se calce vreuna din institutiile tarii!”.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici:  http://nini.qsl.ro/yo3ccc/Monumentul%20Barbu%20Catargiu/index.html”

*****

Istoricul Stelian Tănase, despre STATUILE Bucureştiului DISTRUSE de COMUNIŞTI

http://evz.ro/istoricul-stelian-tanase-despre-statuile-bucurestiului-distruse.html

Istoricul şi scriitorul Stelian Tănase descrie, pe blog, maniera brutală în care regimul comunist a demolat şi a topit statuile Bucureştiului de altădată.

„În 1948, partidul a hotărît să termine cu trecutul. În mai multe pieţe se găseau imortalizaţi, în piatră sau bronz, mari figuri istorice. Ele marcau faptul că Bucureştii nu au apărut pe hartă odată cu regimul adus de tancurile sovietice. Avea o lungă istorie şi mari oameni. Or, comuniştii se răfuiau cu trecutul, în numele luptei de clasă, iar statuile aminteau copios de acest trecut. Ideea lor a fost să demoleze statuile – li se păreau prea reacţionare. De altfel, purtătorii vii ai acestui trecut, umpleau închisorile. Viceprimarul Constantin Doncea, a dat ordin să fie demolate. Cine era Doncea? Agent sovietic GRU, fost lider al grevei ceferiştilor din 1933, brigadist în Spania, paraşutat în Romania la 19 august 1944. Un fanatic, un zelos.

Într-o noapte, statuia lui Carol l, din faţa Fundaţiilor Regale, a fost încojurată cu rogojini şi, în acest tarc, buldozerele armatei au dat-o jos, şi au dezmembrat-o. Ulterior, a fost dată la topit pentru a recupera bronzul, ulterior folosit la statuia lui Stalin. Statuia lui Ion C. Bratianu din piata Universitatii şi a lui Lascăr Catargiu din Piaţa Romană, a lui Pake Protopopescu de bulevardul cu acelaşi nume, a lui Eugeniu Carada de lîngă Banca Naţională au avut aceeaşi soartă. Statuia lui Take Ionescu de pe bulevardul Magheru, nu ştiu prin ce miracol, a scăpat. Numai pentru zece ani. În 1958, a fost şi ea demolată. Dupa 1990 unele statui – cele de piatră – au fost găsite în curtea Palatului Mogoşoaia şi în alte locuri. Cele de bronz, nu. Numai cele de piatră… Dacă ţineţi să aveţi statuie, trebuie să vă mai gîndiţi. Peste o generaţie, cineva o va demola, pentru a pune alt zeu în loc”, scrie Stelian Tănase.”

*****

BUCUREȘTI. MATERIE ȘI ISTORIE MONUMENTUL PUBLIC ŞI DISTOPIILE LUI

http://arhitectura-1906.ro/2012/06/bucuresti-materie-si-istorie-monumentul-public-si-distopiile-lui/

extras :

“13 monumente de for public din Bucureşti, unele dispărute, altele încă existând pe amplasamentul original sau mutate, sunt subiectul unei cărţi şi al unui remarcabil audio-ghid, demarate de studiul artistei Anca Benera polarizat de starea de excepţie a monumentului public.

Volumul se bazează pe o sumă de fişe transformate în studii de caz. Acestea notează, la fiecare din cele 13 monumente de for public: autorul, amplasamentul, inaugurarea, tipologia monumentului, comanda şi alegerea artistului, perso-najul şi elementele constitutive ale monumentului, dimen-siuni, materiale, inscripţii.

Ghidul audio oferă un tur virtual prin Bucureşti la cele 13 monumente: Statuia Libertății/România Deliverată, Statuia lui Pake Protopopescu, Statuia lui Ion C. Brătianu, Statuia lui Lascăr Catargiu, Statuia lui Eugeniu Carada, Monumentul Eroilor Corpului Didactic, Statuia lui Take Ionescu, Monu­mentul Infanteriei, Statuia Regelui Ferdinand I, Statuia lui I. V. Stalin și Statuia lui Petru Groza.”

*****

O statuie pe saptamana: Lascar Catargiu 1823-1899

http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/O-statuie-pe-saptamana-Lascar-Catargiu-art7989090056/

“Rubrica noua de pe Metropotam incepe cu una dintre cele mai noi statui din Bucuresti: Lascar Catargiu de la statia Povernei, pe bulevardul Catargiu.
Inceputa prin vara, terminata 99% in toamna (ii mai lipsea numele de pe soclu si indepartarea plasticului care acoperea elementele de jos), statuia e in sfarsit gata. 
In ciuda inaugurarii recente, statuia nu-i deloc noua. Ba chiar are peste suta de ani. Originalul, executie a sculptorului Antonin Mercié, fusese inaltat in Piata numita azi Romana in toamna 1907. Statuia a fost inlaturata de comunisti, impreuna cu multe altele, prin anii '50, si a fost depozitata in curtea Combinatului Fondului Plastic.

*****[ 2 fotografii, de ieri (de Arhiva ) si de azi, ale statuii, spre comparatie ] + alte fotografii

Ceea ce putem vedea azi la o statie de fosta piata Lascar Catargiu (adica Romana, unde nu a mai ramas nici Lupoaica,recent ras-mutata disciplinar) este o copie, realizare a sculptorului Ioan Bolborea.
Numele probabil va este cunoscut, Bolborea fiind o semnatura din ce in ce mai frecventa pe noile statui care apar in capitala si in tara - el a realizat ansamblul Caragialiana – Caruta cu Paiate din fata TNB-ului, statuia lui Alexandru Ioan Cuza de la intrarea prin Campia Libertatii in parcul omonim (sau IOR), si tot lui ii apartine si dubiosul Monument al Infanteristului din parcul Kiseleff (zona parcarii rotunde).
Inapoi la statuia lui Lascar Catargiu, am gasit in legatura cu realizarea ei trei citate, din surse diferite:
- "Din vechea statuie s-a pierdut capul lui Catargiu şi copilul, pe care le-am refăcut din imaginile de epoca. Celelalte elemente ale ansamblului, mai puţin soclul, sunt originale", il citeaza pe sculptor blogul Proiect presa.
- "Statuia lui Lascar Catargiu urmează să fie amplasată la intersecţia străzilor Povernei cu Viişoara, monumentul lui J. A. Mercie fiind "o metaforă a muncii acestui prim-ministru". Statuia de trei metri este de bronz şi a fost depozitată mult timp la Combinatul Fondului Plastic. La baza statuii lui Lascăr Catargiu va fi pusă o femeie cu spice în braţe şi un copil, ambele personaje fiind create de mine, din bronz", spune sculptorul intr-un interviu de anul acesta.
- "Lucrarea datează din anii '30 [n.r. - ?!]. Comuniştii au scos-o şi ani de zile a fost depozitată la Fondul Plastic. Când a fost dată jos s-a distrus portretul şi a dispărut copilul. Sculptura va fi din bronz, va avea trei metri înălţime şi va fi aşezată pe un soclu de aceeaşi dimensiune. La picioarele lui Lascăr Catargiu va fi femeia semănătoristă în mână cu spice şi copilul pe care l-am refăcut.", il citeaza si Gandul, intr-un articol nu prea flatant.
In fata acestor informatii usor contradictorii recunoastem ca nu mai suntem siguri ce mai e nou si ce e vechi din statuia lui Catargiu, dar asta nu ne impiedica sa o analizam putin.

Ne-am intrebat ce cauta femeia in costum popular cu snopul de cereale pe umar la picioarele lui Catargiu. Prim ministrul pe care Caragiale il descria ca fiind un "român neaoş, fără declamaţii teatrale, fără apucături zănatece, dinastic până la târâre, patriot cuminte şi dezinteresat până la a refuza un scaun de domnie, cunoscând profund ţara şi lumea ei" era conservator, iar guvernul sau a fost "cea mai tare expresie a ideii conservatoare în limitele Constituţiunii de la 1866", apreciaza Titu Maiorescu. 
In acest context ne intrebam de ce influenta taranista sau semanatorista in personajul de la picioarele soclului (cu atat mai mult cu cat [*Lascar]Catargiu se cam opunea reformelor agrare ale lui Cuza). Gasim o sugestie intr-un articol-jurnal al istoricului Andrei Pippidi - taranca ar fi reprezentand patria recunoscatoare. Nu prea versati intr-ale simbolisticii statuare, luam informatia de buna, si vom considera taranca o metafora pentru memoria colectiva a poporului care arata urmasilor un important om politic (citeste despre cariera sa aici).

Nu ne este clar nici ce obiect se afla in spatele lui Catargiu, pe soclu. Vezi imaginea de mai sus, cine vrea sa isi dea cu parerea?

Sinceri sa fim, nu ne plac prea tare statuile istorice. Cel putin nu cele facute in contemporaneitate. Nu ne place teribil nici statuia lui Carol I, care a costat vreo 2 milioane si ceva de euro, iar cand am citit cati bani s-au platit pe cele doua statui recente ale lui Bolborea (Cuza si Catargiu) - un milion de euro adica, au inceput chiar sa ne displaca. 
Iar daca statuia lui Cuza macar sta mai bine la intrarea in parcul care ii poarta numele, bietul Catargiu a fost inghesuit intr-o statie de autobuz, intre blocuri si masini, in fata unor pubele de strans materiale reciclabile.  
Voi ce parere aveti despre statuia lui Lascar Catargiu? Sau despre statuile noi din Bucuresti?”

*****

**Parcul Libertatii (numit asa in anii comunismului) este fostul Parc Carol (redenumit azi cred, Parcul Carol), dar nu este acelasi cu parcul IOR.

*****

Barbu Catargiu

http://www.ampt.ro/ro/monument/barbu-catargiu

“AUTOR

RAFFAELLO ROMANELLI

ANUL AMPLASARII

1900 - REAMPLASAT 2011

MATERIALE FOLOSITE

BRONZ

ADRESA

ALEEA DEALUL MITROPOLIEI

Grupul statuar ”Barbu Catagiu” este un monument turnat în bronz și așezat de pe un soclu din granit (polișat) din Suedia. Autorul acestuia este Raffaello Romanelli. Monumentul poate fi vizitat pe strada Bibescu Vodă, stradă aflată la poalele Dealului Mitropoliei, unde a fost reamplasat în 2001.

Barbu Catargiu a fost un jurnalist și politician român. În 1862 a devenit Prim Ministru al României, an în care a fost asasinat chiar în apropierea locului în care este amplasat monumentul.”

*****

22 ianuarie 1862 – Se formează primul guvern unitar al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, în frunte cu primul ministru Barbu Catargiu

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/barbu-catargiu/

[...]“Conflictul între conservatorii conduși de Barbu Catargiu și liberali (supranumiţi “roșii“) grupați în jurul lui IC Brătianu, CA Rosetti și Mihail Kogălniceanu s-a ascuțit, odată cu promovarea proiectului de lege rurală, întocmit încă din 1860 de Comisia centrală şi adus în discuţia Camerei la 25 mai 1862.

Acesta nu prevedea împroprietărirea pe loturile pe care țăranii le lucrau, ci constiuirea așa-zisul pământ comunal, reprezentând câte 3 pogoane de fiecare familie.

Chiar dacă se autoriza vinderea sau închirierea către ţărani a unor loturi pe moşiile statului şi a instituţiilor publice, acest lucru nu era posibil pe moşiile boiereşti.

Proiectul a fost combătut intens de opoziţia liberală. Mihail Kogălniceanu arăta că proiectul nu ţinea cont de prevederile Convenţiei de la Paris din 1858, însă având majoritatea în Cameră, era evident că executivul conservator condus de Catargiu îşi va impune demersul.

Pentru a împiedica acest fapt, opoziția a apelat la mase şi a convocat pe 11 iunie  la împlinirea a 14 ani de la revoluţia de la 1848, o mare adunare pe Câmpia Libertăţii din Dealul Filaretului.

Motivaţia era aniversarea revoluţiei de la 1848, însă scopul real era exercitarea unei presiuni care să ducă la căderea guvernului.

În aceeaşi zi, majoritatea Adunării intenţiona să voteze legea agrară conservatoare. De accea, deputaţii conservatori au cerut guvernului să interzică manifestaţia anunţată de opoziţie.

Barbu Catargiu a asigurat Adunarea că “voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei: voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării“.

Acesta cuvinte fatidice au fost rostite numai cu o jumătate de oră înainte ca o mână misterioasă să-l asasineze.

În Camera dominată de gruparea Conservatoare reformele lui Cuza se împotmoleau mereu, iar legea rurală nu avea nici o şansă să fie aprobată.

Atunci, Cuza a recurs la ultima mişcare pe care o avea în plan, dizolvarea Parlamentului, în mai 1864. Însă prima victimă a Legii rurale avea să fie premierul Barbu Catargiu.

Dar e puţin probabil să fi fost un impuls de moment, multe alte fapte indică premeditarea.

S-a bănuit că asasinarea lui Barbu Catargiu ar fi fost comandată chiar de Cuza, sau de apropiaţi şi susţinători ai acestuia.

Inexplicabil, trăsura (închisă) a lui Barbu Catargiu plecase din faţa Parlamentului (aflat atunci în sediul din Dealul Mitropoliei, azi Dealul Patriarhiei), iar primul-ministru a fost nevoit să plece de acolo cu trăsura (deschisă) a prefectului de poliţiei, Nicolae Bibescu care, e drept, se afla şi el alături, pe banchetă, la momentul asasinatului.

El a fost poreclit, tocmai datorită acestui eveniment, „Bibescu Pistol”. S-a tras foarte de aproape, dintr-o poziţie privilegiată, ca şi cum fusese stabilit ca trăsura să aibă un anumit traseu, o anumită oprire, care să permită asasinului să ţintească perfect.

Glontele a produs o rană adincă în ceafă la nivelul vertebrei cervicale, unde se unesc gîtul cu trunchiul, a lovit coloana și a rupt-o. Aceasta a fost cauza morții primului ministru, care a fost instatanee.

Nedescoperit până în ziua de azi, asasinul lui Barbu Catargiu a executat cu adevărat o crimă perfectă.”[...]

“Dimitrie Dunca nu a putut fi găsit şi nu a fost interogat. Prefectul Poliţiei, Nicolae Bibescu, singura persoană care se afla cu Catargiu în momentul morţii, s-a numărat şi el printre suspecţi.”

“Declaraţiile lui Bibescu despre presupusul asasin au fost contradictorii. După ce a declarat iniţial, că asasinul a tras de pe scara trăsurii, a revenit asupra celor spuse, susţinând că, de fapt, glonţul ucigaş a venit dinspre clopotniţa Bisericii Sf Dumitru.

Faptul că Bibescu a încheiat cercetările la scurt timp după asasinat, clasând crima cu autor necunoscut, a stârnit şi mai multe suspiciuni.”

*****

O bãtaie cu folos

https://lectiadeistorie.ro/2018/04/19/o-bataie-cu-folos/

“La poalele Dealului Mitropoliei, în stânga cum privești spre biserică, având pe fundal un bloc de perfectă banalitate se află un ansamblu statuar. Bucureștenii nici nu-l mai văd, atât de mult s-au obișnuit cu el. Ceilalți trecători, mai ales pelerini, nu-l văd pentru că altele sunt gândurile lor.

Monumentul merită totuși mai multă atenție. În primul rând, personajul căruia i-a fost  închinat e de primă mărime: cel dintâi prim ministru român, Barbu Catargiu. Ansamblul înfățișează scena morții lui. Creație a lui Raffaello Romanelli, italianul de talent care a dăruit capitalei sculpturi de toată cinstea, statuia lui Barbu Catargiu este impresionantă, deși denaturează adevărul. Barbu Catargiu nu s-a stins liniștit într-un fotoliu. El a fost victima uneia dintre crimele cu autor necunoscut care au însângerat Capitala.

A fost împușcat pe când ieșea în trăsură pe sub poarta Mitropoliei. Era însoțit de șeful Poliției, prinţul Nicolae Bibescu. Suficient cât să se facă toate supozițiile posibile. A curs multă cerneală pe acest subiect și încă nu e epuizat. De la omul legii până la domnitorul țării – nimeni n-a scăpat de bănuială. Dar autorul nu a fost găsit niciodată. Barbu Catargiu venea la de Adunarea Naţională Legislativă care avea pe atunci sediul lângă Mitropolie. Avusese o intervenție, ultima dintre multele lui intervenții în care apăra cu fermitate și talent oratoric instituțiile statului. Încheiase cu următoarea frază, inscripţionată pe lespedea de mormânt: „Pacea, domnilor, pacea şi liniştea sunt scăparea ţerrei şi voiu prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţerrei.” Câteva minute mai târziu murea, înainte să fi împlinit 55 de ani. Era duminică, 8 iunie 1862, ora cinci şi jumătate după amiază. În acelaşi moment, un fulger loveşte şi năruie crucea de pe biserica moşiei Maia, din Ialomiţa, moşia familiei Catargiu.

Barbu Catargiu avusese o viață cel puțin interesantă. Fiu al unei familii boierești, avea ca tată pe marele vornic Ștefan Catargiu, iar ca mamă pe Stanca Văcărescu şi descindea din stirpea lui Constantin Brâncoveanu. Fusese un tânăr deloc cuminte. Învățase fără tragere de inimă puțina carte care se învăța atunci. Era subțirel la trup și nu prea înalt, dar avea sânge fierbinte. Alături de alți câțiva cu apucături asemănătoare, ținea calea fetelor și femeilor care spălau rufele în apele Cișmigiului. Nu s-au potolit până când bărbaţii nu s-au organizat într-o adevărată poteră și, care cu ce a avut la îndemână, le-au tras o mamă de bătaie gospodărească și răcoritoare. Ion Ghica povesteşte indignat despre viaţa cuconaşilor cu pricina: „cari se ţineau de ştrengării şi ajunseseră a fi spaima mahalalelor. Ei petreceau ziua în Cişmegiu cu lăutari pe iarbă verde şi, cum răsărea luna, plecau cu ghitare şi cu flaute la serenade pe sub ferestrele fetelor şi a nevestelor frumoase. Până-n ziuă vuiau mahalalele de cântece, de gâlcevi, de bătăi şi de lătrări de câni.”

Bucureștii pe vremea lui Barbu Catargiu [ foto ]

Numai că un coleg de generație – dintre cei pe care cuconașii noștri îi disprețuiau fiindcă se țineau de carte și ocoleau scandalul – și-a permis să râdă de pățania lor. Bărbucică, cel care habar n-avea că va intra în istorie, a pus la cale o răzbunare vicleană. Cu taraful după el, a început să cânte serenade pe sub ferestrele logodnicei tânărului care-l ofensase, Palama pe numele lui. Bărbucică avea o voce de mare vibrație, cânta cu talent și ofta convingător. Palama a ripostat și de aici s-a ajuns la bătaie. Bărbucică, fără multă șovăială, și-a înjunghiat adversarul. Mama acestuia, cucoana Palama, convinsă că fiul ei e pe moarte, s-a repezit în puterea nopții la poarta palatului domnesc unde a trezit pe vodă cu urlete de fiară rănită. Domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, om de 70 de ani, ajuns la limita răbdării, își zbârlește barba și hotărăște ca Bărbucică să fie întins la scară și bătut cu nuiele la tălpi! Porunca domnească din 25 mai 1825 arată cât era de sastisit: ”Io Grigore Dimitrie Ghica voievod din cercetarea judecății departamentului criminalicon (…), îndestulându-se domnia mea de necuviincioasa faptă a acestui Barbu Catargiu și măcar că se cuvenea a-l pedepsi după căderea și măsura vinei lui, după cum pravila orânduiește, noi încă cu a iubirii de oameni cumpănă, ușurându-i osânda cea cuviincioasă, hotărâm și poruncim dumitale, epistatule al Armășiei ca mai întâi să se pedepsească cu bătaie în priveliște, aici la domneasca noastră curte.”

Unii spun că domnitorul însuşi a administrat nuielele cuvenite. Așa că junele crai o încasează din nou, de data asta mult mai rușinos. După bătaie, timp de șase luni este închis la mănăstirea Sărindar, unde se tratau nebunii.

Tânărul Palama nu a murit însă, așa că familia pedepsitului se face luntre și punte ca să-l scape. Imediat după ieșirea din ospiciu, Bărbucică este expediat val vârtej la Paris. Și, minune, tânărul de 18 ani se apucă de carte. De data asta, cât se poate de serios, prieten fiind cu viitorul domnitor Barbu Știrbei. În Parisul acelor vremi trăia o vestită ghicitoare, madame de Lenormande, iar aceasta le-a prevestit celor doi lucruri incredibile. Lui Barbu Știrbei – că va purta coroana domnească și celuilalt Barbu – că va ajunge o mare personalitate, dar va muri de moarte aprigă!

De la Paris nu s-a mai întors Bărbucică cel scandalagiu, ci Barbu Catargiu, un tânăr instruit, cu talent de vorbitor, cu evidente calități de conducător. Greu de recunoscut în junele elegant și distins, fostul craidon bătut de mahalagii în Cișmigiu și de vodă la scara palatului!

Intrat în politică în tabăra conservatoare căreia simţea că îi aparţine şi pe care n-a trădat-o niciodată, înregistrează succes după succes. Devine de temut la tribună, este ovaţionat şi invidiat deopotrivă. Iar apoi, pe nesimţite, devine indezirabil. Şi asta i-a fost transmis în mod brutal, printr-un glonţ care nu i-a dat timp să ştie că moare.

Moartea lui Barbu Catargiu a fost năucitoare. Există în satul Maia, fost Maia Catargiului, unde a era castelul familiei și unde este îngropat cel dintâi prim ministru din istorie, un adevărat muzeu închinat acestui om, dar mai ales morții lui. Într-un sicriu de cristal sunt expuse hainele însângerate purtate de Barbu Catargiu în ziua morții. Sicriul n-a fost niciodată deschis din 1862.

Bineînțeles, conservatorii au primit greu lovitura. Tăcea pentru totdeauna o voce care vorbise foarte bine în numele lor. Aşa ca hotărăsc să ridice un monument şi Rafaello Romanelli le satisface dorinţa. Grupul statuar a fost iniţial aşezat în partea dreaptă a aleii care urcă spre Mitropolie. Dar vremurile erau tulburi. Liberalii fierbeau, conservatorii simţeau că le fuge pământul de sub picioare. Nu putea fi vorba de dezvelirea unei statui a unuia de-al lor, unul care se împotrivise cu tărie reformei agrare. Şi lucrarea a rămas acoperită cu pânză în aşteptarea unui moment prielnic. Moment care n-a mai venit. Aşa că statuia lui Barbu Catargiu a fost dezvelită deloc glorios, de vânt şi de ploile cerului.

Numele lui Barbu Catargiu înfruntă veacurile însoţit mai mult de respect şi mai puţin de amintirea, tot mai ştearsă, a tinereţilor lui agitate. Statuia a avut şi ea încercările ei. A tot fost mutată, un timp chiar aruncată în spatele Casei Scânteii, unde se aruncau într-o vreme statuile celor care nu corespundeau intereselor regimului comunist. Abia târziu, la începutul noului mileniu, a fost readusă lângă Mitropolie şi aşezată pe locul de astăzi.

Soclul original a fost distrus şi înlocuit cu altul nou pe care s-a inscripţionat, până la urmă, crezul lui Barbu Catargiu: „Totul pentru ţară, nimic pentru noi!”. Crezul acesta, după cum se vede, era la fel de păgubos în veacul al nouăsprezecelea ca şi astăzi.

19 APRILIE 2018

*****