Convorbiri cu Vladimir Putin ( 3 )

Convorbiri cu Vladimir Putin ( 3 )

“

“Judo – Ãsta nu-i sport”

Am inceput sa fac sport la zece-unsprezece ani.

De cum devenise clar cã nu este suficient sa ai o fire bataioasa pentru a pretinde intaietat in curte si la scoala, m-am inscris la sectia de box.

Acolo, nu am rezistat mult timp.

Mi-au spart repede nasul.

Durerea era de nesuportat – imi era imposibil sa-mi ating varful nasului.

Dar la doctor nu m-am dus, desi cei din jur sustineau ca trebuie facuta operatie.

Am intrebat : “De ce ? Se va cicatriza si asa ».

Si, intr-adevar, s-a cicatrizat.

Insa dorinta de a face box mi-a pierit dupa aceasta intamplare.

Si atunci m-am hotarat sa ma ocup de “sambo”* [ * sambo = gen specific de lupte ] , care in acea perioada era foarte popular.

M-am inscris la sectia din apropierea casei si am inceput antrenamentele.

Era o sala dintre cele mai simple, apartinand clubului sportiv “Trud”.

Acolo aveam un antrenor foarte bun – Anatoli Semionovici Rahlin.

El si-a daruit toata viata pasiunii sale, chiar si in zilele noastre, antrenand baieti si fete.

Antrenorul a jucat un rol hotarator in viata mea.

Daca nu ma ocupam de sport, nu se stie cum s-ar fi cladit viata mea.

Anatoli Semionovici a fost acela care m-a tras cu adevarat afara din curte.

Acolo, atmosfera nu era cine stie ce.

La inceput am practicat “sambo” si ulterior am trecut la judo.

Antrenorul a hotarat sa trecem la judo si intreaga grupa a schimbat genul de lupta.

Judo nu este numai un sport, este o filozofie.

Cuprinzand respectul fata de cei in varsta, fata de adversar, acolo nu-i loc pentru cei slabi.

La judo totul, incepand de la ritual si terminand cu maruntisuri, include factorul educativ.

Iata, iesim pe covor, ne-am inclinat unul in fata celuilalt...

S-ar fi putut si altfel : in loc sa ne inclinam, sa incepem imediat sa-i dam la cap adversarului.

Cu cei cu care am fost impreuna atunci, am ramas prieteni.

-         Ati fumat ?

-         Nu. Poate ca am incercat o data sau de doua ori, insa nu am fumat. Iar cand m-am apucat de sport, am exclus complet fumatul. La inceput ma antrenam o data la doua zile, ulterior in fiecare zi si nu-mi mai ramanea timp pentru altceva. Incepusera sa apara alte prioritati, trebuia sa ma afirm in sport, sa obtin ceva, aparusera alte obiective. Desigur cã asta m-a influentat foarte mult.

-         Karate nu ati incercat ? Doar acesta era, in acele vremuri, un sport popular si oarecum interzis.

-         Karate si alte sporturi din aceeasi familie le consideram ca o relaxare, ca un balt. Sportul este sport numai atunci cand este insotit de sudoare, sange si muncã grea.

Chiar si cand aparuse un interes activ fata de karate, se ivisera tot felul de scoli, pe o baza comerciala, noi vazand in acestea o afacere legata, exclusiv, de castigurile banesti.

Noi nu plateam nimic pentru lectii si antrenamente, toti proveneam din familii sarace. Iar karate a fost de la inceput cu platã, iar cei ce practicau acest sport il considerau sport de primã mânã.

O data, noi am venit la antrenament impreuna cu antrenorul principal, Leonid Ionovici. Ne uitãm pe covor unde continuau sa se antrenez karatistii, desi timpul antrenamentului lor expirase. Leonid s-a apropiat de antrenorul lor si i-a adus aminte de factorul timp. Acela nici nu s-a uitat in directia lui Leonid – adica, fugi de-aici ! Atunci Leonid, fara sa pronunte vreun cuvant, l-a intors pe antrenorul lor, l-a strans usor de gat, l-a scos de pe covor, pentru cã acela era deja fara cunostinta.

Intorcandu-se spre noi, ne-a spus : “veniti baieti, pregatiti-va”.

Iata care era atitudinea noastra fata de karate.

-         Parintii va incurajau in preocuparile dumneavoastra ?

-         La inceput au crezut cã eu acumulez o experienta negativa, care va fi folosita in curte si nu se stie cum se va sfarsi. De aceea, ma priveau cu suspiciune.

Mai tarziu, cand au facut cunostinta cu antrenorul, care incepuse sa vina la noi acasa, atitudinea lor s-a schimbat.

Iar cand am inceput sa obtin primele succese, parintii au inteles ca preocupara mea este serioasa si folositoare.

-         Incepuserati sa castigati ?

-         Da, dupa un an, doi.

Vera Dimitrievna Gurevici :

Am fost diriginta lui din clasa a V-a pana intr-a VIII-a. Dupa care am hotarat la care scoala sa mearga dupa clasa a VIII-a.

Aproape toti elevii mei au plecat la scoala nr. 197, de pe strada Petr Lavrov.

Numai Volodia si Slava Iakovlev au ales o Scoala speciala de Chimie.

Cred ca Slava l-a convins.

M-am mirat atunci. Dar el mi-a spus : “o sa invatam si vom vedea”.           

Nu invãta niciodata la intamplare.

Si la Scoala de chimie invata bine.

Diriginta lui era Minna Moiseevna Iuditki, care preda germana.

Iar eu, oricat ar parea de ciudat, intram la familia Putin mai des decat inainte, ajutandu-l la limba germana.

Voiam ca el sa vorbeasca bine nemteste.

Si el ma ajuta.

In afara scolii, predam, serile, la Scoala Tehnica de Arhitectura-Constructii.

Sotul meu plecase in deplasare si aveam doua fetite. “Volodia, ajuta-ma, ma intorc tarziu, fetitele se pot speria daca se trezesc” – l-am rugat.

Volodia a venit, a avut grija de ele si a stat la noi peste noapte.

Eu cred ca el este un om bun.

Dar, in viata, nimeni nu scapã de mizerii, inselaciuni si parsivenii.

Aceasta e parerea mea.

Dupa cate am inteles, scoala pe care o alesese nu prea ii placea lui Volodia, cu exceptia orelor de Literatura, tinute de profesorul Kocerghin.

El preda intr-o manierã deosebita si interesanta, neobisnuita pentru acele vremuri.

Spunea : “revolutia are un inceput, dar nu ar un sfarsit”.

Aceasta, dragii mei, conduce spre Tratat.

Imediat dupa terminarea scolii, Volodia a declarat parintilor cã va intra la Facultatea de Drept.

Nu stiu ce l-a influentat in alegerea sa.

De ce Facultatea de Drept ?

La inceput, noi toti credeam ca o sa aleaga un institut tehnic.

Lena Griaznov a intrat la Institutul Tehnologic. Iar pe el il legau multe de Lena.

Ea a aparut in casa lor inca din clasa a VI-a, desi el nu prea se preocupa de fete.

Mai curand fetele se preocupau de persoana sa.

Si iata-l declarand, dintr-odata : “Eu voi da la Universitate.”

Il intreb : “cum adica ?”

El raspunde : “aceasta chestiune o decid eu insumi”.

( Extras din cartea “La Persoana Intai- Convorbiri cu Vladimir Putin”, autori : Natalya Givorkyan, Andre Kolisnikov and Natalia Timakova ; Traducere din limba rusa : Boris Ranghet, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000 )