O mãrturisire de credintã ( 1 )
La sfârsitul sãptãmânii trecute, pe site-ul Katéo sau ktotv.com, m-am uitat la cateva filme documentare care m-au incantat si care sunt atat de frumos realizate, incat nu stii pe care sa il alegi mai intai si la care sa privesti mai repede.
Astfel, am ales un film documentar despre Aparitia Fecioarei Maria la Pellevoisin, un orasel din Franta situat in regiunea Berry, o regiune din Centrul Frantei invecinata cu Sologne, acolo unde uneori inginerul Deloly se odihneste in vreo scurta vacanta sapand gradina de zarzavat de pe proprietatea sotiei sale, mostenita de la parintii ei.
Documentarul despre Aparitia Fecioarei Maria la Pellevoisin unei tinere, Estelle Faguette, in decurs de un an, de 15 ori, este impresionant cu atat mai mult cu cat inca de la a cincea sa aparitie, Fecioara Maria a vindecat-o pe Estelle de tuberculoza care o condamnase sa zaca la pat, nemaiputand fi nici calugarita si nici munci.
Intr-adevar, Fecioara Maria careia Estelle Faguette i-a scris, da, i-a scris vreo doua scrisori, odata ce i-a aparut purtand scapularul, a vindecat-o pe deplin si Estelle care era tanara pe atunci, nu numai ca s-a vindecat dar si-a reluat munca, iar in ultima parte a vietii ei a intrat din nou intr-un ordin de calugarite, acela des tertiaires dominicaines, al tertiarilor dominicani, ordin intemeiat de Sfantul Dominic.
Estelle Faguette a trait 86 de ani si a fost o persoana activa pana la finele vietii sale.
Dupa acest film care mi-a transmis cu adevarat o stare de liniste si de bine, de multumire, a doua zi m-am uitat la un alt film, acela despre Sœur ( Sora, Maica ) Maria Faustina Kovalska [ Elena Kovalska ], o tanara nascuta in Polonia intr-o familie catolica si foarte credincioasa, care in ciuda modestiei in care traia, cumpara carti de rugaciune, iar mama cocea paine si oferea celor care erau si mai modesti inca, iar copiii veneau atrasi de mirosul proaspat si cald de paine coapta.
Mai tarziu insa, cand Elena Kovalska, caci se numea Elena si asa a fost si botezata - prenumele de Faustina l-a luat mai tarziu, peste ani, cand a intrat intr-un ordin de calugarite - parintii ei s-au opus intrarii ei intr-un ordin calugaresc si aceasta, se pare, din cauza ca i se cere dota, iar parintii erau prea saraci si aveau si alti copii, astfel incat li se parea imposibil sa ii asigure o dota fiicei lor.
Elena a batut la multe usi, a contactat persoane carora le-a spus ce are pe suflet si carora le-a cerut sprijinul pentru a intra intr-un ordin religios, insa de fiecare data s-a lovit de un refuz si usile i-au fost intr-un fel, trantite in fata.
Cei care o refuzau invocau ca argument faptul ca parintii Elenei se opun dorintei ei, ceea ce insemna pe cale de consecinta, in ochii acestor persoane, ca se opune chiar Dumnezeu.
Pesemne nu se gandeau ca parintii in cele din urma, poate ca nu se opuneau, insa nu ii puteau procura fiicei lor o dota fara de care nu putea fi primita in ordinul religios.
Elena Kovalska a plecat de la parinti la un moment dat, avea 18 ani - si existau si pareri cum ca este inca prea tanara pentru a deveni calugarita - si s-a dus in alt oras pentru a munci.
Aici a reusit totusi sa gaseasca o persoana careia sa ii infatiseze dorinta ei si care a primit-o intr-un ordin de calugarite de unde ea a vrut apoi sa plece intrucat i se cerea mai mult o munca concreta, de exemplu sa faca curatenie, si prea putin avea parte de rugaciune, de contemplatie, sau cam deloc.
Totusi Elena s-a razgandit si in cele din urma nu a mai parasit acel ordin.
Uneori ma intreb daca era pusa la treaba mai mult decat altii si daca aceasta era din cauza ca, la intrarea in ordin, ea nu avusese o dota ca alte fete ?!
Imi spun, de cand am vizionat acel documentar ca, pana la urma, intr-o manastire nu se moare de foame, si daca mai multe fete au prezentat o dota - conditia necesara la intrarea in ordin - inseamna ca, la atatea fete care adusesera o dota, se puteau gasi resurse financiare si pentru una, doua fete mai putin norocoase in viata, precum a fost Elena.
Asta vine cam asa : in trecut, unchiul meu care incepand cu anul 1990 a devenit avocat, dupa o viata de magistratura, si care ramanea un om modest, muncea mult si ii placea munca lui, cu adevarat ii placea ceea ce facea, insa nu ascundea faptul ca are clientela si ii merge bine, ( desi avea de tras nu gluma ! ) si la mai multe procese pe care le avea cu onorariu, obisnuia sa ia si persoane in dificultate si care aveau un salariu prea modest pentru a-si permite un avocat, ale caror interese si drepturi le apare in procese pana la capat, fara onorariu.
Desi nu il stiusem un om credincios, poate si din cauza lungilor ani de dictatura comunista cand nimeni nu calca in biserica, decat cel mult la vreun botez sau vreo cununie, rar, cand si cand, mi s-a parut ca este o marturisire de credinta faptul ca este in stare sa se gandeasca si la a duce pana la capat un proces, dezinteresat material.
Dar nu l-am intrebat niciodata de ce face asta, ce simte, ce a avut in minte si daca credinta in Dumnezeu este aceea care il impinge la astfel de fapte, despre care cred ca pot spune intr-un fel, ca erau rare ; eu una nu mai auzisem pe nimeni, niciun avocat sa accepte vreun proces fara onorariu.
Ei bine, revenind la Sora Maria Faustina, mai tarziu ea s-a calugarit si Isus Cristos Insusi i s-a aratat, instituind astfel prin aceste aparitii ale Sale cultul Divinei Milostiviri, coronita Divinei Milostiviri, Novena Divinei Milostiviri, mesajul Divinei Milostiviri.
Aratandu-i-se, El i-a spus Sorei Faustina Kovalska sa roage sa fie pictat un tablou al sau, in care El sa fie pictat exact asa cum i se arata ei.
Ceea ce s-a si intamplat.
Din nefericire, Sora Faustina nu a trait mult, si ea a fost bolnava de tuberculoza, boala care scurta multe vieti inocente in acei ani - si care are tendinta sa revina astazi -, astfel de exemplu si Sfanta Tereza din Lisieux a suferit de aceasta boala, insa dupa ea, Sora Faustina a lasat icoana lui Isus a Divinei Milostiviri, pe care scrie "Insuse, ma incred in tine", sau "Jezu, ufam tobie".
In urma ei calugari si calugarite au rostit poate - sigur de fapt - Novena Divinei Milostiviri, inclusiv persoanele religioase care ii vor fi inchis usa cand ea batea la usa lor si ii ruga sa o accepte, fara dota, intr-o manastire de calugarite.
Cati oameni care i-au refuzat sprijinul nu il roaga des, poate si zilnic pe Isus sa se indure de ei, sa se milostiveasca si sa ii ajute in viata lor ?
Ma gandesc chiar ca dupa moartea lor, figurile religioase, calugari, calugarite, ajung in Imparatia lui Dumnezeu, in Rai sau Paradis cum ii spunem si acolo au ajuns si cei care nu au vrut sa o asculte pe tanara fata modesta, pe Elena Kovalska devenita totusi dupa aceea, Sora Maria Faustina Kovalska, si cu care ea, cand la randul ei a murit precis s-a intalnit acolo Sus, pe teritoriul lui Dumnezeu, ce figura or fi facut cand au dat ochi in ochi cu ea, sau nas in nas - cum se spune ?!
Dupa aceste doua documentare care au privit aparitia Fecioarei Maria si aparitia lui Isus, unor tinere fete in cele din urma caci asta erau ele, si Estelle Faguette si Sora Maria Faustina, Estelle Faguette fusese calugarita, se nascuse intr-o familie instarita, insa parintii ei au saracit complet la un moment dat si asa au ramas pana la sfarsitul vietii lor, Estelle imbolnavindu-se, a iesit din ordinul religios si a inceput, fiind recomandata de o alta Maica ( Sora ) pe care o cunoscuse, sa lucreze la castelul unei familii bogate, dar a trebuit sa renunte din cauza ca boala ei se agrave si nu mai putea munci, - dupa aceste doua filme am ales un documentar mai deosebit, in sensul ca expunea o perioada istorica trista, aceea a regimului lui Stalin in URSS.
Si astfel am privit documentarul cu titlul "Le goulag, la mémoire enfermée", realizat de Stephane Fernandez in 2011/ 2012 si difuzat in anul 2012 de ktotv.com.
Am vazut si revazut acest documentar si am cautat si surse documentare pe internet despre acele lagare de munca fortata numite "gulag" din fosta URSS.
Astfel, pe Wikipedia, cautand cu google.ro am gasit 3 documente in limba franceza, cu titlul "Goulag" - www.fr.wikipedia.org/wiki/Goulag -, "Grandes Purges" - e vorba de Marile Represiuni din perioada regimului lui Stalin, si "Kolyma" ( acesta din urma s-ar putea sa fi fost in limba engleza ) si un blog ( gulaghistory.org ), lectura acestor documente fiind foarte interesanta, de asemenea am privit si fotografiile de arhiva cand exista vreuna in aceste documente mentionate.
Despre perioada in care oamenii au fost exterminati, sau in care s-au omorat - unii - intre ei ( chiar sovieticii intre ei ), astazi se invata in scoli, iar supravietuitorii sunt considerati chiar si oficial, niste eroi.
Vazand acest film documentar, m-am gandit din nou la semnificatia termenului "reabilitare", un termen pe care il intalnim in dreptul penal.
De obicei, un infractor condamnat pentru savarsirea unei fractiuni, dupa ce isi executa, ispaseste pedeapsa, este reabilitat.
Dar el era insa un infractor.
Insa, putem spune ca este corect termenul "reabilitare" in cazul unor tinere sub 20 de ani, arestate din senin, ca multi alti oameni in acele vremuri, fara motiv, inocente si care nu savarsisera deci nicio fapta penala ?
In ziua in care au fost eliberate chiar, li s-a spus ca sunt inocente - ceea ce stiau si ele -, ca au fost condamnate ilegal si ca au fost reabilitate.
Mi se pare o incompatibilitate intre termenii si cuvintele Inocent si Reabilitare.
Cum sa reabilitezi un inocent ?
Reabilitarea este un termen ce insoteste si caracterizeaza cel mai adesea un infractor, dar este neobisnuit sa il auzi cu referire la un nevinovat.
"In dubio pro reo" ... - invatam la dreptul penal.
In cazul acestor tinere fete, sub 20 de ani, se stia chiar ca ele sunt inocente.
Una din ele, Olga, a spus ca a fost denuntata de un om, intr-o zi, in sensul ca ea ar fi un "dusman al poporului", insa, in fapt a vazut ca avusese loc o razie de proportii si nu fusese singura in aceasta situatie.
Sunt convinsa ca oamenii precum acel denuntator calomnios, nu erau chiar neinstruiti cand denuntau, sunt convinsa, pentru ca aceste 4 femei in varsta care traiesc inca si astazi, si care erau foarte tinere in anii in care au fost arestate - 1944, 1946 - au fost exterminate, inchise la varsta de nici 20 de ani, private ani la rand de orice drept, iar cand au fost puse in libertate in cele din urma, timpul trecut nu l-au mai putut recupera, intoarce, cum a spus una dintre ele, au fost printre altele, private de dreptul la invatatura, desigur insa din capul locului cel mai important este ca le-a fost lezata viata, apoi sanatatea, si de aici o multime de alte drepturi, putem spune : toate drepturile.
S-a vizat sunt sigura, exterminarea lor pur si simplu.
Aceste femei si astazi tremura din tot corpul, daca 3 dintre ele in timpul filmului au fost aratate si sezand, si in picioare, in schimb una dintre ele a fost aratata numai sezand, iar trupul lor este cu siguranta bolnav si astazi.
In afara de acestea, corpul lor a fost deformat de torturile si bataile primite, la sfarsitul carora, cum spunea in film Olga, nu mai erau decat o masa de sange si de carne, de nerecunoscut.
Desigur, si frigul, foamea, lipsurile de tot soiul si-au pus amprenta pe aceste trupusoare tinere si fragede si inocente candva.
Sunt corpuri schingiuite.
In paralel, ma gandesc cat de mult pret au pus comunistii pe sport, gimnastica si educatie fizica, pe competitii sportive, pe trupul zvelt si armonios al tinerilor.
Una dintre femei, Bronislava spune in film ca ramaneau cu aceiasi gardieni, cam 2-3 zile, pana la 7 zile si atunci gardienii se obisnuiau cu detinutii, "vedeau ca suntem oameni ca si ei" si deveneau ceva mai umani".
Este interesant, o inteleg pe Bronislava, insa "vedeau ca suntem oameni ca ei" - ma gandesc ce avem in comun cu unii precum tortionarii, toti cei care nu am fost tortionari ? Ce putem sa avem in comun cu niste criminali ?
De fapt, nu avem nimic in comun si daca e sa ascultam putin ce ne invata criminalistica, aceasta ne arata ca cei care ucid au un ADN diferit, desi ca sa fiu sincera, nu ne-a explicat pana la capat de ce sau cum mai exact e diferit.
Este interesant cum se punea problema si anume ca paznicii, tortionarii dupa vreo 7 zile petrecute langa aceiasi detinuti, ajungeau ceva mai umani, pentru ca vedeau ca detinutii sunt oameni ?!
Ce sa intelegem de aici, ca tortionarii, paznicii se temeau de niste femei tinere inocente si tinute inchise intr-un lagar infernal ?
Paznicii se temeau de cei pe care ii pazeau, e adevarat existau si barbati detinuti ?!
De ce ? Chiar se temeau, si de ce ? Pentru ca li se spusese si se stia, cu titlu general, ca ar fi niste dusmani ai poporului cei inchisi ?
Si asta e interesant pentru ca Olga era ucraineana si denuntata cum ca este dusman al poporului, au fost inchisi oameni din Tarile Baltice, - totusi nu se preciza ai cãrui popor erau ei "dusmanii" ?
Pentru ca sintagma consacrata de regimul comunist era de : "dusman al poporului".
Am citit pe wikipedia ca inclusiv sovieticii s-au eliminat unii pe altii, au eliminat si membri ai partidului comunist al URSS, oameni acceptati, primiti sau care in tot cazul erau membri, s-au vazut eliminati si chiar executati.
De asemenea erau inlaturati dizidenti si opozanti reali sau presupusi ai regimului comunist.
Toti acestia pesemne, imi spun, erau si ei niste dusmani ai poporului ?!
Dar, care era in cele din urma, "poporul" ?
Ma gandesc sa arat - dar nu acum, ci poate in alta postare - ce au povestit cele 4 femei care au supravietuit lagarelor de munca fortata din vremea dictatorului - gruzin, nu era gruzin ? acum nu am verificat in clipa aceasta, dar mi se pare ca era gruzin - Stalin.
Intr-adevar, la un moment dat si Stalin s-a dorit a fi eliminat, dar el a scapat.
Poate ( si ) asa se explicã conduita lui rea, o fi vrut sa se arate plin de zel fata de regimul comunist din URSS.
In film, istoricul Nikita Petrov ( vice-presedinte al organizatiei "Memorial", inca denumita cred si "Memorial Baltique" ) spune ca procesul comunismului nu a fost facut si oamenii nu sunt pregatiti sa il faca si nici sa se intrebe daca Stalin a fost un criminal, mai ales ca il vad pe acesta ca pe un om politic "hors du commun", adica iesit din comun - asta se poate spune ! - si apreciaza oamenii, opinia publica, ca pesemne, in vremea lui Stalin, cruzimea a fost ceva necesar ?!
Istoricul Nikita Petrov spune ca ar trebui facut procesul comunismului, al lui Stalin, Lenin si al celor din anturajul lor.
Intr-adevar, si cred ca am aratat si pe blogul meu, Lenin nu avea un creier structurat ca alte creiere umane, dupa moartea lui i-a fost studiat creierul si s-a constatat ca neuronii sai erau destul de diferiti.
Cele 4 femei din film, ne arata lumea lagarelor de munca fortata de pe teritoriul URSS, daca unele la inceput erau "deportate" in orase diferite, in alte orase, la un moment dat, toate erau duse in orasul Magadan din Siberia Orientala, un oras despre care se spune ca este simbol al barbariei.
Cum s-ar spune in cele din urma, toate drumurile duceau la Magadan.
In jurul acestui oras erau mai multe lagare, de asemenea in regiunea Kolyma, numita asa pentru ca pe acolo curge raul Kolyma.
Din Tarile Baltice, din Lituania, Bielorusia ( Biélorussie ), Ucraina, femeile luate pe sus, interogate, batute, speriate, agresate, vamatate, erau duse in diferite lagare de munca, dupa care erau conduse spre Vladivostok, de unde, cu vaporul, se deplasau spre destinatia finala : orasul Magadan.
Au calatorit cu masina ( "le fourgon" ), cu trenul, cu vaporul, dar negresit toate drumurile se opreau la Magadan.
Pentru unele dintre ele, cele in varsta de 60 - 70 de ani, chiar s-au oprit, pentru ca femeile mai in varsta nu au rezistat conditiilor incredibil de grele din lagare si au murit.
Multi detinuti au murit de epuizare, de foame, de lipsuri, de boli, sau au fost impuscati in lagare.
Cei mai norocosi, intr-un fel, au scapat cu viata, si intr-o buna zi, dupa moartea lui Stalin, au fost eliberati.
Dupa eliberare, in majoritatea lor detinutii au ramas in Magadan, unde s-au stabilit si nu s-au mai intors la familiile lor, uneori aveau familii foarte sarace.
Nici suma de bani pe care o primeau de la Administratia Lagarelor la data eliberarii pentru a se inapoia in tara lor cu vaporul, nu le ajungea caci trebuiau sa se si hraneasca.
Unele femei au avut un copil cu cate un gardian, si apoi s-au casatorit ( cu un alt barbat ) si au avut si copilul lor, adica cu sotul lor.
Pentru ca se temeau pentru cariera copiilor lor, nici in familie nu au spus nimic despre perioada sederii lor in lagar, desi una din ele spune ca si-a cunoscut viitorul sot chiar in lagar, unde el venea uneori sa munceasca, iar la eliberarea ei, barbatul a cautat-o si i-a cerut permisiunea sa o viziteze, sa o vada si asa, au ramas impreuna.
Totusi, dupa eliberarea lor, se poate spune ca au suferit in continuare restrangeri de drepturi, adica nu aveau dreptul sa circule chiar liber, sa se stabileasca in alta parte, de pilda Olga spune ca mai intai de toate, dupa eliberare nu a plecat din preajma lagarului, ea locuieste azi cred in orasul Magadan, - pentru ca nu avea dreptul, s-a casatorit, ea spune ca nu putea obtine permisul de rezidenta sau de munca in Ucraina ( ori ea era ucraineana ), dar impreuna cu sotul ei ar fi putut obtine aprobarea sa se mute in alta parte, dar tot in Siberia unde se afla la data eliberarii.
O alta, Anna, spune ca dupa eliberarea ei oamenii care lucrau pe santier si alti oameni o aratau cu degetul si spuneau despre ea ca este "dusman al poporului", desi fusese reabilitata.
Tot ea este aceea care spune cred, da, ca in ziua in care a fost eliberata, niste judecatori au sosit la Magadan, ei i-au inmanat Annei dosarul personal ( de detinuta ), si au intrebat-o chiar daca la internarea in lagar avea un inel din aur ?
Intr-adevar, Anna avea inelul din aur al bunicii ei, pe care bunica i-l daruise candva in trecut, insa a preferat sa raspunda ca nu isi aminteste, iar judecatorii i-au spus ca i-l vor restitui, dar nu i-au restituit niciodata inelul sau !
Nu stiu insa daca detinutii au fost eliberati cu totii in acelasi an, sau treptat, in ani diferiti ?
In afara faptului ca au calatorit cu masina ( furgonul ), trenurile mari, imense, si vaporul, detinutii au mers multi kilometri si pe jos, chiar 120 de km pentru o persoana declarata "invalida" la vizita medicala, sau prin zapada inalta pana la piept, iarna in cautarea painii in lagarele cele mai apropiate, pentru ca in zilele cu furtuna, cu viscol, lagarul era complet izolar, iar femeile erau trimise dupa paine.
Vreo 15 km sau si mai mult.
De asemenea, o lege ( nu stiu daca a exista o singura astfel de lege ? ) a fost adoptata, a reabilitarii victimelor represiunilor politice, dar nu stiu exact in ce an ?
Dupa ce am vizionat acest film documentar pe ktotv.com, am cautat pe internet si am vazut ca biserica Nasterii Domnului din Magadan - aratata in film - are pagina sa web la adresa www.magadancatholic.com .
Prin urmare m-am uitat putin pe site-ul acestei Biserici si am gasit o marturisire de credinta care m-a impresionat mult, aceea a Parintelui Michael Shields, care a tinut sa adune la un loc supravietuitorii lagarelor de munca, astfel incat a dat un anunt si oamenii care traiau izolat unii de altii, au venit in numar mare la biserica, pe drum ei si-au reamintit perioada in care erau in acelasi lagar.
In film, Parintele Michael Shields povesteste ca la inceputul anilor 1990 el s-a retras o perioada de 40 de zile intr-o manastire iezuita pentru a posti, a se ruga, si a asculta care este voia lui Dumnezeu pentru el.
Insa, intreaga sa marturisire de credinta am gasit-o si este minunat scrisa si deosebita pentru zilele noastre, asta mi-a si placut de fapt, chiar din film, mi s-a parut ca acest preot are un suflet bun, frumos, minunat pentru ca se daruieste pe sine pentru oamenii din Magadan si in special tine mult la supravietuitorii acelor lagare de munca fortata.
Ori, in zilele noastre oamenii reduc totul la bani si mai multi bani, si chiar m-a impresionat foarte mult si prost, tatal prietenei unei colege de facultate, un preot in varsta ortodox care in loc sa isi sprijine emotional fiica si sa o inteleaga in viata ei si dilemele sau cautarile ei pentru un viitor personal fericit, acest om o pedepseste si o reclama la Psihiatrie, desi ar trebui sa se rusineze mai ales ca este un preot, iar fiica lui este doctorita stomatolog, o victima nu numai a despotismului tatalui ei, dar si a unor fosti parteneri ai ei de viata, preoti care s-au purtat nu tocmai frumos cu ea, ultimul ar fi batut-o si incuiat-o in casa !
In acest context in care oamenii vor sa fie preoti, doctori, chiar si judecatori sau avocati numai pentru titlu si pentru cat mai multi bani, in acesti ani in care parintii cred ca daca copiii sunt ai lor, pot dispune de viata copiilor lor dupa bunul lor plac, marturisirea de credinta a preotului care a ales sa mearga si sa se roage in lagarele de munca fortata de altadata este una cu totul si cu totul speciala, nici nu putem face vreo comparatie de fapt.
Si acum, am ales sa va las sa lecturati aceasta marturisire de credinta a unui preot nascut in Alaska, la poalele muntelui Mc Kinley si care le pastoreste cu tot sufletul pe Bronislava, Anna, Olga si Anna, cele patru femei care au iesit in viata din lagarul de munca in care au fost duse cu forta si tinute ani intregi.
Dar, voi publica separat marturisirea de credinta a Pr. Michael Shields.
In alta ordine de idei, revenind la filmul documentar, il puteti viziona aici :
Ei bine, revenind la Sora Maria Faustina, mai tarziu ea s-a calugarit si Isus Cristos Insusi i s-a aratat, instituind astfel prin aceste aparitii ale Sale cultul Divinei Milostiviri, coronita Divinei Milostiviri, Novena Divinei Milostiviri, mesajul Divinei Milostiviri.
Aratandu-i-se, El i-a spus Sorei Faustina Kovalska sa roage sa fie pictat un tablou al sau, in care El sa fie pictat exact asa cum i se arata ei.
Ceea ce s-a si intamplat.
Din nefericire, Sora Faustina nu a trait mult, si ea a fost bolnava de tuberculoza, boala care scurta multe vieti inocente in acei ani - si care are tendinta sa revina astazi -, astfel de exemplu si Sfanta Tereza din Lisieux a suferit de aceasta boala, insa dupa ea, Sora Faustina a lasat icoana lui Isus a Divinei Milostiviri, pe care scrie "Insuse, ma incred in tine", sau "Jezu, ufam tobie".
In urma ei calugari si calugarite au rostit poate - sigur de fapt - Novena Divinei Milostiviri, inclusiv persoanele religioase care ii vor fi inchis usa cand ea batea la usa lor si ii ruga sa o accepte, fara dota, intr-o manastire de calugarite.
Cati oameni care i-au refuzat sprijinul nu il roaga des, poate si zilnic pe Isus sa se indure de ei, sa se milostiveasca si sa ii ajute in viata lor ?
Ma gandesc chiar ca dupa moartea lor, figurile religioase, calugari, calugarite, ajung in Imparatia lui Dumnezeu, in Rai sau Paradis cum ii spunem si acolo au ajuns si cei care nu au vrut sa o asculte pe tanara fata modesta, pe Elena Kovalska devenita totusi dupa aceea, Sora Maria Faustina Kovalska, si cu care ea, cand la randul ei a murit precis s-a intalnit acolo Sus, pe teritoriul lui Dumnezeu, ce figura or fi facut cand au dat ochi in ochi cu ea, sau nas in nas - cum se spune ?!
Dupa aceste doua documentare care au privit aparitia Fecioarei Maria si aparitia lui Isus, unor tinere fete in cele din urma caci asta erau ele, si Estelle Faguette si Sora Maria Faustina, Estelle Faguette fusese calugarita, se nascuse intr-o familie instarita, insa parintii ei au saracit complet la un moment dat si asa au ramas pana la sfarsitul vietii lor, Estelle imbolnavindu-se, a iesit din ordinul religios si a inceput, fiind recomandata de o alta Maica ( Sora ) pe care o cunoscuse, sa lucreze la castelul unei familii bogate, dar a trebuit sa renunte din cauza ca boala ei se agrave si nu mai putea munci, - dupa aceste doua filme am ales un documentar mai deosebit, in sensul ca expunea o perioada istorica trista, aceea a regimului lui Stalin in URSS.
Si astfel am privit documentarul cu titlul "Le goulag, la mémoire enfermée", realizat de Stephane Fernandez in 2011/ 2012 si difuzat in anul 2012 de ktotv.com.
Am vazut si revazut acest documentar si am cautat si surse documentare pe internet despre acele lagare de munca fortata numite "gulag" din fosta URSS.
Astfel, pe Wikipedia, cautand cu google.ro am gasit 3 documente in limba franceza, cu titlul "Goulag" - www.fr.wikipedia.org/wiki/Goulag -, "Grandes Purges" - e vorba de Marile Represiuni din perioada regimului lui Stalin, si "Kolyma" ( acesta din urma s-ar putea sa fi fost in limba engleza ) si un blog ( gulaghistory.org ), lectura acestor documente fiind foarte interesanta, de asemenea am privit si fotografiile de arhiva cand exista vreuna in aceste documente mentionate.
Despre perioada in care oamenii au fost exterminati, sau in care s-au omorat - unii - intre ei ( chiar sovieticii intre ei ), astazi se invata in scoli, iar supravietuitorii sunt considerati chiar si oficial, niste eroi.
Vazand acest film documentar, m-am gandit din nou la semnificatia termenului "reabilitare", un termen pe care il intalnim in dreptul penal.
De obicei, un infractor condamnat pentru savarsirea unei fractiuni, dupa ce isi executa, ispaseste pedeapsa, este reabilitat.
Dar el era insa un infractor.
Insa, putem spune ca este corect termenul "reabilitare" in cazul unor tinere sub 20 de ani, arestate din senin, ca multi alti oameni in acele vremuri, fara motiv, inocente si care nu savarsisera deci nicio fapta penala ?
In ziua in care au fost eliberate chiar, li s-a spus ca sunt inocente - ceea ce stiau si ele -, ca au fost condamnate ilegal si ca au fost reabilitate.
Mi se pare o incompatibilitate intre termenii si cuvintele Inocent si Reabilitare.
Cum sa reabilitezi un inocent ?
Reabilitarea este un termen ce insoteste si caracterizeaza cel mai adesea un infractor, dar este neobisnuit sa il auzi cu referire la un nevinovat.
"In dubio pro reo" ... - invatam la dreptul penal.
In cazul acestor tinere fete, sub 20 de ani, se stia chiar ca ele sunt inocente.
Una din ele, Olga, a spus ca a fost denuntata de un om, intr-o zi, in sensul ca ea ar fi un "dusman al poporului", insa, in fapt a vazut ca avusese loc o razie de proportii si nu fusese singura in aceasta situatie.
Sunt convinsa ca oamenii precum acel denuntator calomnios, nu erau chiar neinstruiti cand denuntau, sunt convinsa, pentru ca aceste 4 femei in varsta care traiesc inca si astazi, si care erau foarte tinere in anii in care au fost arestate - 1944, 1946 - au fost exterminate, inchise la varsta de nici 20 de ani, private ani la rand de orice drept, iar cand au fost puse in libertate in cele din urma, timpul trecut nu l-au mai putut recupera, intoarce, cum a spus una dintre ele, au fost printre altele, private de dreptul la invatatura, desigur insa din capul locului cel mai important este ca le-a fost lezata viata, apoi sanatatea, si de aici o multime de alte drepturi, putem spune : toate drepturile.
S-a vizat sunt sigura, exterminarea lor pur si simplu.
Aceste femei si astazi tremura din tot corpul, daca 3 dintre ele in timpul filmului au fost aratate si sezand, si in picioare, in schimb una dintre ele a fost aratata numai sezand, iar trupul lor este cu siguranta bolnav si astazi.
In afara de acestea, corpul lor a fost deformat de torturile si bataile primite, la sfarsitul carora, cum spunea in film Olga, nu mai erau decat o masa de sange si de carne, de nerecunoscut.
Desigur, si frigul, foamea, lipsurile de tot soiul si-au pus amprenta pe aceste trupusoare tinere si fragede si inocente candva.
Sunt corpuri schingiuite.
In paralel, ma gandesc cat de mult pret au pus comunistii pe sport, gimnastica si educatie fizica, pe competitii sportive, pe trupul zvelt si armonios al tinerilor.
Una dintre femei, Bronislava spune in film ca ramaneau cu aceiasi gardieni, cam 2-3 zile, pana la 7 zile si atunci gardienii se obisnuiau cu detinutii, "vedeau ca suntem oameni ca si ei" si deveneau ceva mai umani".
Este interesant, o inteleg pe Bronislava, insa "vedeau ca suntem oameni ca ei" - ma gandesc ce avem in comun cu unii precum tortionarii, toti cei care nu am fost tortionari ? Ce putem sa avem in comun cu niste criminali ?
De fapt, nu avem nimic in comun si daca e sa ascultam putin ce ne invata criminalistica, aceasta ne arata ca cei care ucid au un ADN diferit, desi ca sa fiu sincera, nu ne-a explicat pana la capat de ce sau cum mai exact e diferit.
Este interesant cum se punea problema si anume ca paznicii, tortionarii dupa vreo 7 zile petrecute langa aceiasi detinuti, ajungeau ceva mai umani, pentru ca vedeau ca detinutii sunt oameni ?!
Ce sa intelegem de aici, ca tortionarii, paznicii se temeau de niste femei tinere inocente si tinute inchise intr-un lagar infernal ?
Paznicii se temeau de cei pe care ii pazeau, e adevarat existau si barbati detinuti ?!
De ce ? Chiar se temeau, si de ce ? Pentru ca li se spusese si se stia, cu titlu general, ca ar fi niste dusmani ai poporului cei inchisi ?
Si asta e interesant pentru ca Olga era ucraineana si denuntata cum ca este dusman al poporului, au fost inchisi oameni din Tarile Baltice, - totusi nu se preciza ai cãrui popor erau ei "dusmanii" ?
Pentru ca sintagma consacrata de regimul comunist era de : "dusman al poporului".
Am citit pe wikipedia ca inclusiv sovieticii s-au eliminat unii pe altii, au eliminat si membri ai partidului comunist al URSS, oameni acceptati, primiti sau care in tot cazul erau membri, s-au vazut eliminati si chiar executati.
De asemenea erau inlaturati dizidenti si opozanti reali sau presupusi ai regimului comunist.
Toti acestia pesemne, imi spun, erau si ei niste dusmani ai poporului ?!
Dar, care era in cele din urma, "poporul" ?
Ma gandesc sa arat - dar nu acum, ci poate in alta postare - ce au povestit cele 4 femei care au supravietuit lagarelor de munca fortata din vremea dictatorului - gruzin, nu era gruzin ? acum nu am verificat in clipa aceasta, dar mi se pare ca era gruzin - Stalin.
Intr-adevar, la un moment dat si Stalin s-a dorit a fi eliminat, dar el a scapat.
Poate ( si ) asa se explicã conduita lui rea, o fi vrut sa se arate plin de zel fata de regimul comunist din URSS.
In film, istoricul Nikita Petrov ( vice-presedinte al organizatiei "Memorial", inca denumita cred si "Memorial Baltique" ) spune ca procesul comunismului nu a fost facut si oamenii nu sunt pregatiti sa il faca si nici sa se intrebe daca Stalin a fost un criminal, mai ales ca il vad pe acesta ca pe un om politic "hors du commun", adica iesit din comun - asta se poate spune ! - si apreciaza oamenii, opinia publica, ca pesemne, in vremea lui Stalin, cruzimea a fost ceva necesar ?!
Istoricul Nikita Petrov spune ca ar trebui facut procesul comunismului, al lui Stalin, Lenin si al celor din anturajul lor.
Intr-adevar, si cred ca am aratat si pe blogul meu, Lenin nu avea un creier structurat ca alte creiere umane, dupa moartea lui i-a fost studiat creierul si s-a constatat ca neuronii sai erau destul de diferiti.
Cele 4 femei din film, ne arata lumea lagarelor de munca fortata de pe teritoriul URSS, daca unele la inceput erau "deportate" in orase diferite, in alte orase, la un moment dat, toate erau duse in orasul Magadan din Siberia Orientala, un oras despre care se spune ca este simbol al barbariei.
Cum s-ar spune in cele din urma, toate drumurile duceau la Magadan.
In jurul acestui oras erau mai multe lagare, de asemenea in regiunea Kolyma, numita asa pentru ca pe acolo curge raul Kolyma.
Din Tarile Baltice, din Lituania, Bielorusia ( Biélorussie ), Ucraina, femeile luate pe sus, interogate, batute, speriate, agresate, vamatate, erau duse in diferite lagare de munca, dupa care erau conduse spre Vladivostok, de unde, cu vaporul, se deplasau spre destinatia finala : orasul Magadan.
Au calatorit cu masina ( "le fourgon" ), cu trenul, cu vaporul, dar negresit toate drumurile se opreau la Magadan.
Pentru unele dintre ele, cele in varsta de 60 - 70 de ani, chiar s-au oprit, pentru ca femeile mai in varsta nu au rezistat conditiilor incredibil de grele din lagare si au murit.
Multi detinuti au murit de epuizare, de foame, de lipsuri, de boli, sau au fost impuscati in lagare.
Cei mai norocosi, intr-un fel, au scapat cu viata, si intr-o buna zi, dupa moartea lui Stalin, au fost eliberati.
Dupa eliberare, in majoritatea lor detinutii au ramas in Magadan, unde s-au stabilit si nu s-au mai intors la familiile lor, uneori aveau familii foarte sarace.
Nici suma de bani pe care o primeau de la Administratia Lagarelor la data eliberarii pentru a se inapoia in tara lor cu vaporul, nu le ajungea caci trebuiau sa se si hraneasca.
Unele femei au avut un copil cu cate un gardian, si apoi s-au casatorit ( cu un alt barbat ) si au avut si copilul lor, adica cu sotul lor.
Pentru ca se temeau pentru cariera copiilor lor, nici in familie nu au spus nimic despre perioada sederii lor in lagar, desi una din ele spune ca si-a cunoscut viitorul sot chiar in lagar, unde el venea uneori sa munceasca, iar la eliberarea ei, barbatul a cautat-o si i-a cerut permisiunea sa o viziteze, sa o vada si asa, au ramas impreuna.
Totusi, dupa eliberarea lor, se poate spune ca au suferit in continuare restrangeri de drepturi, adica nu aveau dreptul sa circule chiar liber, sa se stabileasca in alta parte, de pilda Olga spune ca mai intai de toate, dupa eliberare nu a plecat din preajma lagarului, ea locuieste azi cred in orasul Magadan, - pentru ca nu avea dreptul, s-a casatorit, ea spune ca nu putea obtine permisul de rezidenta sau de munca in Ucraina ( ori ea era ucraineana ), dar impreuna cu sotul ei ar fi putut obtine aprobarea sa se mute in alta parte, dar tot in Siberia unde se afla la data eliberarii.
O alta, Anna, spune ca dupa eliberarea ei oamenii care lucrau pe santier si alti oameni o aratau cu degetul si spuneau despre ea ca este "dusman al poporului", desi fusese reabilitata.
Tot ea este aceea care spune cred, da, ca in ziua in care a fost eliberata, niste judecatori au sosit la Magadan, ei i-au inmanat Annei dosarul personal ( de detinuta ), si au intrebat-o chiar daca la internarea in lagar avea un inel din aur ?
Intr-adevar, Anna avea inelul din aur al bunicii ei, pe care bunica i-l daruise candva in trecut, insa a preferat sa raspunda ca nu isi aminteste, iar judecatorii i-au spus ca i-l vor restitui, dar nu i-au restituit niciodata inelul sau !
Nu stiu insa daca detinutii au fost eliberati cu totii in acelasi an, sau treptat, in ani diferiti ?
In afara faptului ca au calatorit cu masina ( furgonul ), trenurile mari, imense, si vaporul, detinutii au mers multi kilometri si pe jos, chiar 120 de km pentru o persoana declarata "invalida" la vizita medicala, sau prin zapada inalta pana la piept, iarna in cautarea painii in lagarele cele mai apropiate, pentru ca in zilele cu furtuna, cu viscol, lagarul era complet izolar, iar femeile erau trimise dupa paine.
Vreo 15 km sau si mai mult.
De asemenea, o lege ( nu stiu daca a exista o singura astfel de lege ? ) a fost adoptata, a reabilitarii victimelor represiunilor politice, dar nu stiu exact in ce an ?
Dupa ce am vizionat acest film documentar pe ktotv.com, am cautat pe internet si am vazut ca biserica Nasterii Domnului din Magadan - aratata in film - are pagina sa web la adresa www.magadancatholic.com .
Prin urmare m-am uitat putin pe site-ul acestei Biserici si am gasit o marturisire de credinta care m-a impresionat mult, aceea a Parintelui Michael Shields, care a tinut sa adune la un loc supravietuitorii lagarelor de munca, astfel incat a dat un anunt si oamenii care traiau izolat unii de altii, au venit in numar mare la biserica, pe drum ei si-au reamintit perioada in care erau in acelasi lagar.
In film, Parintele Michael Shields povesteste ca la inceputul anilor 1990 el s-a retras o perioada de 40 de zile intr-o manastire iezuita pentru a posti, a se ruga, si a asculta care este voia lui Dumnezeu pentru el.
Insa, intreaga sa marturisire de credinta am gasit-o si este minunat scrisa si deosebita pentru zilele noastre, asta mi-a si placut de fapt, chiar din film, mi s-a parut ca acest preot are un suflet bun, frumos, minunat pentru ca se daruieste pe sine pentru oamenii din Magadan si in special tine mult la supravietuitorii acelor lagare de munca fortata.
Ori, in zilele noastre oamenii reduc totul la bani si mai multi bani, si chiar m-a impresionat foarte mult si prost, tatal prietenei unei colege de facultate, un preot in varsta ortodox care in loc sa isi sprijine emotional fiica si sa o inteleaga in viata ei si dilemele sau cautarile ei pentru un viitor personal fericit, acest om o pedepseste si o reclama la Psihiatrie, desi ar trebui sa se rusineze mai ales ca este un preot, iar fiica lui este doctorita stomatolog, o victima nu numai a despotismului tatalui ei, dar si a unor fosti parteneri ai ei de viata, preoti care s-au purtat nu tocmai frumos cu ea, ultimul ar fi batut-o si incuiat-o in casa !
In acest context in care oamenii vor sa fie preoti, doctori, chiar si judecatori sau avocati numai pentru titlu si pentru cat mai multi bani, in acesti ani in care parintii cred ca daca copiii sunt ai lor, pot dispune de viata copiilor lor dupa bunul lor plac, marturisirea de credinta a preotului care a ales sa mearga si sa se roage in lagarele de munca fortata de altadata este una cu totul si cu totul speciala, nici nu putem face vreo comparatie de fapt.
Si acum, am ales sa va las sa lecturati aceasta marturisire de credinta a unui preot nascut in Alaska, la poalele muntelui Mc Kinley si care le pastoreste cu tot sufletul pe Bronislava, Anna, Olga si Anna, cele patru femei care au iesit in viata din lagarul de munca in care au fost duse cu forta si tinute ani intregi.
Dar, voi publica separat marturisirea de credinta a Pr. Michael Shields.
In alta ordine de idei, revenind la filmul documentar, il puteti viziona aici :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu