Despre structurile cognitive ale gândirii ( 1 )

Despre structurile cognitive ale gândirii ( 1 )

Structurile cognitive ale gândirii

Cele douã laturi ale gândirii, informationalã si operationalã, nu sunt separate, independente una de alta.

In mintea omului nu existã , de o parte conceptele, si de alta operatiile ; dimpotrivã, existã blocuri, structuri de concepte si operatii strâns legate si relationate între ele.

Informatiile si operatiile se intricã dând nastere unor formatiuni psihice, care poartã denumirea de structuri cognitive ale gândirii.

Definire si caracteristici

Ce este structura cognitiva a gandirii ?

Conceptul de structurã cognitivã a gândirii a fost lansat in literatura de specialitate si apoi mult folosit si dezvoltat prin anii ’60 – ’70.

O serie de cercetãtori, cum ar fi D. Rapaport ( 1957 ), J. Bieri ( 1955, 1970 ), Ausubel si Robinson ( 1969 ) etc., îl folosesc ca atare.

Alti autori, desi preferã si recurg la denumiri diferite ( “scheme cognitive” – Bartlett si Piaget ; “Constructe personale” – Kelly etc. ), au în vedere, în esentã, acelasi lucru.

Ausubel si Robinson formuleazã cel putin trei acceptiuni ale conceptului de structurã cognitivã :

( 1 ) una foarte generalã – structura cognitivã desemneazã continutul si organizarea globalã a ideilor unui individ ;

( 2 ) alta cu un grad mediu de generalitate – structura cognitiva se referã la continutul si organizarea ideilor unui individ, intr-un anumit domeniu al cunoasterii ;

( 3 ) in sfarsit, o alta foarte specificã si restransa – structura cognitiva vizeaza aspecte ale continutului si organizarii conceptelor si propozitiilor imediat rezolvabile, si care înrâuresc invatarea si retinerea unor unitati relativ mici, din tema nouã cu care se leaga ( vezi Ausubel si Robinson, 1981, pp. 174 si 711 ).

Alti autori largesc nepermis de mult sfera notiunii de structurã cognitivã.

Dupa opinia lor, structura cognitiva ar cuprinde “toate procesele cognitive care mediaza trecerea de la input la output” ( Bieri, 1970 ).

Fara indoiala cã si alte procese cognitive ( memoria, imaginatia ) isi au propriile lor structuri, ele nu trebuie insa confundate cu cele ale gandirii.

Astfel, daca structurile cognitive ale memoriei cuprind procesele si formele mnezice strans relationate si coordonate intre ele, daca structurile cognitive ale imaginatiei integreaza produsele si procedeele imaginative, structurile cognitive ale gandirii cuprind informatiile îmbibate de operatii, sau operatiile sustinute informational.

In ceea ce ne priveste, preferãm sa definim structurile cognitive ale gandirii ca fiind sisteme, blocuri organizate de informatii si operatii ce presupun diferentierea, specializarea si ierarhizarea interioara a elementelor componente, relativã constantzã si operativitate, conexiuni cu alte sisteme cognitive ale intelectului, conducand la efecte adaptative sau dezadaptative.

Asemãnãtor au fost definite structurile cognitive si de alti autori ( vezi Tucicov-Bogdan, 1973, vol. II, p. 30 ).

Definitia datã sugereaza in linii mari si principalele caracteristici ale structurilor cognitive, pe care le vom schita in continuare, si care sunt :

1. completitudine si complexitate ;
2. operativitate ;
3. caracter evolutiv.

( 1 ) Completitudine si complexitate

Aceasta caracteristica se referã la continutul structurilor cognitive si la unele particularitati ale acestora, cum ar fi :

1. extensie sau restrangere ;
2. simplitate sau complexitate ;
3. bogatie sau saracie ;
4. articulare sau dezarticulare.

Se intelege de la sine cã o structura cognitiva a gandirii extinsa, bogata, ampla, complexa, articulata va fi mult mai utila individului, decat o alta simplã, saracacioasa, ingusta, dezarticulata.

Cu cat o structura cognitiva contine mai multe idei-ancorã relevante, cu cat aceste idei sunt mai clare si mai stabile, cu atat se poate presupune cã individul va discrimina mai usor ideile noi, le va corela mai facil cu cele deja existente.

Rolul complexitatii structurilor cognitive a fost evidentiat si in planul relatiilor interpersonale.

Cu cat o persoana se caracterizeaza printr-o mai mare complexitate cognitiva, cu atat ea va fi mai capabila sa perceapa si sa interpreteze nuantat conduitele altora, sa separe implicatiile evenimentelor, sa patrunda in esenta, in cauzalitatea lor.

Cei caracterizati prin simplitate cognitiva judecã fenomenele si evenimentele dupa similaritati, dupa aparente, de regulã au tendinta de a simplifica.

Oamenii cu simplitate cognitiva nu pot sa-i inteleaga pe altii care sunt mai complecsi si mai subtili decat ei ( vezi Allport, 1981, p. 504 ).

( 2 ) Operativitate

Vizeazã gradul de :

1. flexibilitate, mobilitate sau
2. de inertie si rigiditate

ale structurilor cognitive.

Aceastã caracteristicã se referã, in principal, nu la continutul gandirii, nu la ce gandeste individul, ci la cum gandeste el.

Un individ care dispune de structuri cognitive inerte, stereotipizate, rigide va solutiona mai greu problema, decat un altul a carui structura cognitiva dispune de un mare grad de flexibilitate.

Inertia sau flexibilizarea structurilor cognitive sunt de regula, dependente de modul de invatare a conceptelor, de modul de formare a operatiilor gandirii, si mai ales de gradul de exersare a acestora.

Un concept, chiar si corect asimilat, daca nu este folosit, daca nu este introdus in noi si variate legaturi, daca nu este transferat in alte domenii decat cel care a stat initial la baza formarii lui, se va osifica, pietrifica si, ca urmare, va deveni curand o piedica in demersurile curente ale gandirii.

Si aceasta caracteristica intervine in reglarea relatiilor dintre oameni : “Gandirea rigida are o sensibilitate redusã pentru conflictele unei gandiri elastice” ( ibidem ).

( 3 ) Caracter evolutiv

Structurile cognitive nu sunt date si nici formate o data pentru totdeauna, dimpotrivã, ele apar si se consolideazã treptat, evolueazã de la forme relativ simple, la forme extrem de complexe.

Caracterul evolutiv al structurilor cognitive ale gandirii este bine ilustrat de conceptia dezvoltarii stadiale a gandirii, formulata de Piaget.

Trecerea de la stadiul gandirii pre-operationale, la cel al gandirii operational-concrete, si in final la stadiul logic-abstract al gandirii formale, pune in evidentã fara niciun dubiu, evolutia permanenta a structurilor cognitive, capacitatea lor de a se restructura si remodela conform solicitarilor.

Chiar daca trecerea de la un stadiu la altul nu este abrupta, chiar daca un stadiu dat nu apare intotdeauna la aceeasi varsta in orice civilizatie sau la orice individ, in fine, chiar daca nu ne putem astepta la o consistentã totalã si la o aplicabilitate generala a stadiului, in comportamentul unuia si aceluiasi individ, de la o perioada de timp la alta, sau in cadrul unei materii de studiu, caracterul sistematic progresiv al dezvoltarii cognitive a individului nu poate fi pus la indoiala, perfectionarea structurilor lui cognitive fiind prea evidenta pentru a mai necesita argumentarea si demonstrarea.

Aflate intr-o continuã formare, construire, dezvoltare si reînnoire, structurile cognitive ale gandirii isi vor pune amprenta atat asupra gandirii generale a individului, cat si asupra celei specifice, situationale.

( Extras din Psihologia mecanismelor cognitive, prof.univ.dr. Mielu Zlate, Ed. Polirom, Iasi, 1999 )