Convorbiri cu Vladimir Putin ( 4 )
“
“Pe cei ce vin din proprie initiativã, nu-i luãm !”
Chiar si inainte de terminarea scolii, am avut dorinta de a lucra in cadrul serviciului secret, desi acest lucru mi se parea de nerealizat, la fel de zborul pe Marte.
Citeam carti si vedeam filme cu acest subiect.
E drept, la putin timp, voiam deja sa ma fac marinar, dupa care, din nou, lucrator al serviciului secret.
Si la inceput de tot voiam sa ma fac aviator.
La Leningrad functioneaza Academia Civila de Aviatie si eu ma pregateam serios pentru ea.
Citeam literatura pe acest subiect si chiar m-am abonat la o revista de specialitate.
Ulterior, insa, alte carti si filmul “Scutul si spada” si-au dovedit influenta.
M-a impresionat cel mai mult cum este posibil sa realizezi, cu forte foarte putine, practic cu fortele unui singur om, ceea ce nu reusesc sa faca armate intregi.
Un singur om hotãra soarta a mii de oameni.
Cel putin, asa intelegeam eu.
Nu mã mai interesa deloc Academia Civila de Aviatie.
Eu facusem alegerea.
Este drept ca parintii nu inteleseserã aceasta de la inceput.
Antrenorul meu le-a spus parintilor : “am o propunere concretã. Volodia, ca sportiv, poate intra la Institut, practic, fara sa dea examene”.
Parintii s-au bucurat si au incercat sa ma convinga.
Antrenorul meu nu putea sa inteleaga de ce ma impotrivesc.
“Admiterea garantata suta la suta, la aceeasi Academie Civila de Aviatie”, le spunea el parintilor.
Si daca nu va face fata la Universitate, va merge in armata.”
Situatia mea devenise foarte complicata.
Tatal meu era un om foarte autoritar.
Insa eu am ramas, fara sovaire, pe propriile pozitii.
Le-am spus cã aceasta este hotararea mea definitiva.
Ulterior, s-a alaturat si antrenorul meu, de la Clubul “Trud”, acel Leonid Ionovici.
Barbat siret : “ei, ce faci – mã intreaba – dai la facultate ? »
Eu raspund : « da ».
El : « unde ? »
Desi, bineinteles, stia totul.
Spun : « la Universitate ».
El : “asta e bine, bravo, bine faci, dar la ce facultate ?”
Ii spun : “la Drept”.
El incep sa urle : “ca sa urmaresti oamenii ? Ce vrei ? Sa fii turnator ? Intelegi ?”
M-am suparat : “nu voi fi turnator !”
Devenise un intreg circ.
M-au tot strans cu usa un an intreg.
Ceea ce m-a intarit in dorinta de a da la Drept.
De ce tocmai la Drept, o sa explic imediat.
Ca sa ma lamuresc cum este cu serviciul secret, candva, la inceputul clasei a IX-a, m-am dus in audientã la Directia K.G.B..
M-a primit un nene.
Oricat ar parea de straniu, m-a ascultat.
- “Vreau sa lucrez la dumneavoastra” – ii spun.
- « Este laudabil, insa sunt cateva etape ».
- « Care ? »
- « In primul rand, pe cei ce vin din proprie initiativa, nu-i luãm. In al doilea rand, la noi se poate intra numai dupa terminarea serviciului militar sau a vreunui Institut Civil de invatamant superior”.
Desigur ca am intrebat : “ce institut ?”
El raspunde : « orice institut ! »
Parea ca vrea deja sa se debaraseze de mine.
Eu ii spun : “existã vreo preferinta ?“
- „Dreptul“.
- „Am inteles“.
Din acest moment am inceput sa ma pregatesc pentru intrarea la Facultatea de Drept a Universitatii din Leningrad.
Nimeni nu mai putea sa ma opreasca.
Inca mult timp dupa aceasta, parintii si antrenorii continuau sa ma sperie cu Armata.
Ei nu intelegeau cã armata imi convenea la fel de bine.
Desigur cã intrarea la facultate imi prelungea calea, dar nu ma abatea de la ea.
Antrenorii erau, insa, foarte inventivi.
Cand am inceput sa particip la cursurile de pregatire pentru intrarea la facultate, am aflat cã se intocmesc Liste de sportivi, care au intaietate la admitere.
Stiam, in mod sigur, cã nu ma aflam pe o asemenea lista.
Dupa admiterea la Facultatea de Drept si inceperea cursurilor, profesorul de sport vroia sa ma oblig sa trec la Clubul “Burevestnik” * [ * = “Albatros” ].
Il intreb : “de ce trebuie neaparat sa trec la « Burevestnik » ?
El : « noi te-am ajutat sa intri la facultate, asa cã... “
Simteam cã ceva nu e in regula.
Imi spunea o data, de doua ori, pana am ajuns la conflict.
Atunci, m-am dus la Decan, spunandu-i direct : “mã obligã sa trec la “Burevestnik”. Eu consider cã nu trebuie s-o fac”.
Decanul, profesorul Alekseev, un om bun, de suflet, mã intreabã : “Din ce cauzã te obligã ?”
Eu raspund : “Pentru cã, se spune, cã m-ar fi ajutat, ca sportiv, sa intru la facultate si de aceea sunt obligat sa concurez pentru « Burevestnik ».
Decanul imi spune : « nu se poate ! La noi toti intrã in conditii egale, pe baza de cunostinte si nu pe liste. Dar, asteapta putin”.
In prezenta mea, scoate din sertar nu stiu ce lista, o citeste si ma intreaba numele de familie. Eu ii raspund si el imi spune : “nu esti pe listã, asa cã poti sa-i trimiti cu tot curajul la plimbare, cu propunerile lor”.
Ceea ce am si facut.
Cu toate acestea, la concursurile sportive dintre universitati, eu am reprezentat Universitatea din Leningrad, ceea ce se putea face fara a trece de la un club la altul.
Insa antrenorii in cauza nu se lasau.
Eu le-am spus de o suta de ori cã nu plec de la Clubul « Trud ».
Acolo erau toti prietenii mei si primul meu antrenor.
Am sustinut, in continuare, cã nu plec nicaieri si am sa concurez pentru cine vreau.
( Extras din cartea “La Persoana Intai- Convorbiri cu Vladimir Putin”, autori : Natalya Givorkyan, Andre Kolisnikov and Natalia Timakova ; Traducere din limba rusa : Boris Ranghet, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu