Convorbiri cu Vladimir Putin ( 5 )
“
“Barca, stelele si carne de porc conservatã”
- Admiterea a fost complicatã ?
- Complicatã, pentru cã în anul I erau admisi o sutã de candidati, dintre care numai zece erau luati direct, dupã terminarea scolii, restul, dupã efectuarea serviciului militar.
De aceea, noi, elevii, la concursul de admitere eram patruzeci pe un loc.
La proba scrisã am luat [ nota ] patru, însã toate celelalte examene le-am dat cu [ nota ] cinci si am fost admis.
Pe vremea când am terminat scoala, media generalã obtinutã la bacalaureat nu se lua încã în consideratie si, în clasa a X-a, am putut sa ma concentrez pe deplin asupra acelor materii pe care trebuia sa le dau la admiterea la facultate.
Daca in clasa a X-a nu as fi incetat sa ma ocup de alte materii, nici vorbã sa fi intrat la facultate.
Slavã Domnului, la scoalã am avut profesori capabili si plini de tact.
Pentru ei, scopul principal era sa ma pregatesc pentru intrarea la facultate.
Si cum devenise clar cã nu mã pregateam sa devin chimist, ci vreau sa aleg domeniul umanist, nu mã impiedicau in alegerea mea.
Dimpotriva, ma incurajau.
- La Universitate, probabil cã ati invatat bine, tinand seama de perspective ?
- Am invatat bine. De munca obsteascã nu ma ocupam, nu am devenit activist comsomolist.
- Bursa vã ajungea ca sa va intretineti ?
- Nu era suficientã.
Asa s-a intamplat cã, la inceput, am stat pe capul parintilor mei.
Studentul nu dispune de bani. Dar in brigazile de constructii se câstiga bine.
M-am inscris intr-o asemenea brigadã, care tãia drumuri prin padure si repara case.
Dupa ce am terminat lucrul la obiective, ne-au dat o gramada de bani, in jur de o mie de ruble.
Pe vremea aceea o masina costa trei mii si jumatate, patru mii de ruble.
Iar noi castigasem fiecare cate o mie de ruble intr-o lunã si jumatate.
Bani multi, cinstit sã fiu, chiar enorm.
Si astfel, am luat banii.
Trebuia sa facem ceva cu ei.
Am plecat cu doi prieteni la odihnã, la Gagral * [ * statiune pe malul Marii Negre ], fara sa ne mai oprim la Leningrad.
In prima zi in care am ajuns, ne-am îmbãtat cu vin de Porto si am mancat frigarui, incepand sa ne gandim ce sa facem mai departe.
Unde sa dormim ?
Pe undeva trebuiau sa fie ceva hoteluri, dar noi nu visam la ele.
Si numai seara, tarziu, ne-am instalat la particular, ne-a cules o femeie.
Cateva zile ne-am imbaiat, am facut plajã. Ne-am odihnit bine. Dupa care, am realizat ca trebuia, cumva, sa ne luãm talpasita si sa plecãm acasa.
Insa banii erau pe sfarsite.
Tot gandind ce sa facem, a devenit clar ca cel mai ieftin mijloc de transport ar fi cu motonava, pe covertã.
Vaporul ne ducea pana la Odessa si, mai departe, urma sa mergem cu trenul, in vagonul de dormit comun, pe a treia policioarã, pana la Piter.
Ne-am intors buzunarele pe dos, ne ramasese numai maruntis.
Cu ce mai aveam, ne hotarasem sa cumparam carne de porc conservata.
Unul dintre prietenii mei era un om destul de ordonat, ramasese cu mai multi bani decat celalalt prieten – un gurã-cascã.
In prezent, ambii lucreaza in avocaturã.
Cand i-am spus prietenului econom ca trebuie sa punem mana de la mana, el a cazut pe ganduri si a spus : “carnea conservata este cam grea pentru stomac. Nu ar fi cel mai bun lucru.”
Noi i-am spus : “bine, hai sa mergem”.
Ramasese sa ne suim pe vapor. Ne-am apropiat de chei si am vazut o multime de lume, o ingramadeala enorma.
Vaporul era insa mare, impunator, vopsit in alb.
Acolo ni s-a spus cã vor fi lasati pe vapor numai cei care au bilete pentru cabinã.
Pasagerii pentru covertã, deocamdata, nu vor fi imbarcati.
Prietenul care renuntase la carnea conservata ne spune : “ceva nu-mi miroase a bine. Am o vaga banuiala cã nu e totul in regula. Haideti sa incercam sa ne imbarcam acum, imediat”.
Iar noi aveam bilete, transportul cu vaporul cuprinzand mai multe categorii de pasageri.
Pasagerii pentru covertã aveau niste taloane mici, din carton, dar noi aveam bilete mari, cum erau pentru pasagerii cu locuri adevarate.
Eu le spun : “e jenant, haideti sa mai stãm, sa mai asteptãm”.
Unul din prieteni imi replicã : “atunci tu stai si asteapta, noi am plecat”.
M-am tinut dupa ei.
Controlorul ne intreaba : „ce bilete aveti ?“
- “Iatã, bilete mari”.
- “Treceti mai departe”.
Si asa ne-au dat drumul printre cei cu bilete.
Seful de echipaj si inca cineva strigã : “mai sunt pasageri pentru cabine ?”
Liniste.
El din nou intreaba : “au ramas numai pasageri pentru covertã ? »
- « Da. Numai pentru covertã » - vine bucuros raspunsul celor ce sperau cã acum le dã drumul.
- “Ridicati scarile !”
Brusc, au inceput sa ridice scarile si a inceput vanzoleala.
Intr-un cuvant, i-au inselat pe oamenii care platisera.
Cum s-a explicat mai tarziu, daca erau imbarcati, vasul ar fi fost supraincarcat.
Nu ne-am asezat nicaieri, am ramas in picioare.
Nu ne mai ramasese nimic din banii pe care ii castigasem lucrand, in taiga.
Ultimii bani fusesera cheltuiti pe carne de porc conservata si pe bilete.
Ce am fi facut fara ultimii bani, nu stiu.
Apoi ne-am instalat chiar in barca de salvare, care atarna deasupra apei, calatorind ca in hamac.
Doua nopti am privit cerul, nu puteam sa-mi desprind ochii.
Vaporul inainteaza, dar stelele parca atarnau, pricepeti ?
Aceste imagini le sunt bine cunoscute marinarilor.
Pentru mine ele erau o descoperire interesanta.
Serile ne uitam la pasagerii din cabine.
Era usor trist sa vezi ce viata frumoasa duc ei.
Pentru noi exista numai barca, stelele si carnea conservata.
Prietenul nostru, mai econom, nu voia carne conservata.
Nu a rezistat si s-a dus la restaurant.
Si acolo i s-a deschis o asemenea priveliste, asemenea preturi, incat s-a intors inapoi si ne-a spus, destul de indiferent : “as inghiti totusi ceva carne de porc”.
Dar celalalt prieten, cu abordare mai severa, ii raspunde : “nu. Noi trebuie sa purtãm de grija stomacului tau, sa nu-i fie prea greu”.
Asa a postit prietenul nostru inca o zi si o noapte.
( Extras din cartea “La Persoana Intai- Convorbiri cu Vladimir Putin”, autori : Natalya Givorkyan, Andre Kolisnikov and Natalia Timakova ; Traducere din limba rusa : Boris Ranghet, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu