Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 20 novembre noiembrie 2017
( incep cu sfarsitul emailului meu : " Si acum, mai jos, am sa atasez fisierul word cu fragmentul din Calvarul, incerc, daca pot, sa il copiez si aici, dar mi-e sa nu imi trunchieze e-mailul si deci nu veti vedea tot ! " )
Am desprins din romanul " Calvarul", volumul I, de A.N.Tolstoi, o scena care urmeaza dupa ce Dasa, sora Katiei se intorsese din vizita pe care i-o facuse poetului Bessonov.
Acelasi poet pe care il placeau toate femeile, de toate conditiile, desigur care aveau ocazia si " sansa" sa-l cunoasca.
Intr-o buna zi, Dasa se duce la el pentru a-i marturisi in felul ei personal, original - figura ei, personalitatea ei, desi nu e unica in Rusia, insa e totusi "originala" in comparatie, sau prin opozitie cu celelalte femei din roman, nu ne sunt toate prezentate, nici nu s-ar putea, dar, spre exemplu o avem pe Elisabeta Kievna ( pe care Dasa o cunoscuse ) si care ajunge sa petreaca o noapte la un hotel din marginea, sau din afara Petersburgului, in pat, cu Bessonov, poetul.
Noapte pe care dupa aceea E.K. a regretat-o, dupa cum si Katia a regretat pentru ca ea isi imaginase o noapte romantica, pe scurt, dragostea si nu avea experienta de viata suficienta pentru a realiza ca Bessonov nu ofera asa ceva, iubire, femeilor.
El era un poet destul de plin de el si care astepta admiratori, cu toate ca treceau zile si nu il cauta sau nu il suna nimeni.
Admiratori si admiratoare, ele trebuiau sa vina la el.
Si acum vine chiar Daria Dmitrievna, Dasa.
Insa intr-un fel deosebit de alte femei.
Afland ca sora ei Katia cu Bessonov a petrecut noaptea in care ea si cumnatul ei, avocatul, sotul Katiei, au asteptat-o sa se intoarca acasa, Katia- dupa vizita la Bessonov - se intoarce direct acasa, in marele apartament unde locuia cu Katia si Nikolai Ivanovici, in Sankt-Petersburg si incepe sa ii explice Katiei, geloasa foc, ca ea, Katia trebuie sa ii marturiseasca sotului ei ca il inselase.
Si toate aceastea, fara ca Dasa, manata numai de rautate si instincte cam urate ( gelozie ) ( dar avea ea si cu privire la sine sentimente oarecum contradictorii ) - sa se gandeasca la consecintele pe care le aducea cu sine indemnul ei, pentru Katia, de a se duce sa-i spuna tot adevarul lui Nikolai Ivanovici.
Consecinta a fost ca familia s-a destramat, si chiar Daria a fost nevoita mai apoi sa plece inapoi in Samara, la tatal ei, unde acesta locuia singur, cu o servitoare care ii tinea gospodaria, in casa mare si care intotdeauna parea proaspat inaugurata ( carti in lazi, tablouri in cutii, covoare, carti sub pat... o casa goala, prafuita - in Samara era mult praf pe strazi ).
Daria era studenta la Drept pe atunci.
Dar sunt utile si interesante RESORTURILE PSIHOLOGICE, mai ales ca in viata un om nu poate avea toata experienta si nici nu poate face pe pielea sa - nu ar fi deloc indicat ! - toate experientele...
Resorturile psihologie ale unui om sunt interesante si utile...
Ce iti ascunde, sau ce ascunde ( nu neaparat tie, interlocutorul sãu ) o persoana cand vorbeste, cand spune, sau iti spune ceva ? E sincera ? Sau poate nu vrea sa spuna totul, din motive diferite, nu poate, nu vrea, ii e rusine, e manata de instincte urate, de intentii urate, si asa mai departe...
Scena aceasta din casa si familia avocatului s-a petrecut deci la un interval de timp dupa noaptea in care cumnatul si Dasa au asteptat intoarcerea acasa a Katiei.
De asemenea, cand citim o carte- stiu ca nu toti citesc la fel o carte, si va spun acum ca voi pune si pe blogul meu ce va scriu - deci nu ma adresez numai voua, prietenilor mei, colegilor mei....
Cand citim o carte trebuie sa ne uitam la mai multe aspecte : de pilda vedem cum se imbracau pe atunci oamenii, cum se purtau, cum isi mobilau casele, cum se traia, cum se manca, care era ritmul de viata, modul de viata...
Pentru ca aceste lucruri par obisnuite, insa iata Calvarul ne arata ca Revolutia Rusa din Octombrie a adus cu sine o cu totul alta viata, una de robot, artificiala, care dainuie si azi, chiar in Romania si in tarile foste comuniste.
Rusia a fost in felul ei unica, mai ales ca de la ea ne-a venit comunismul.
Nu inseamna insa ca regimul cel nou - la data aceea, 1917 - nu a adus cu sine o ideologie care a avut elemente comune si care mai traieste inca si azi in mentalitatea oamenilor, in credinta lor de viata ( nu ma refer la religie ), in felul si modul in care oamenii traiesc, muncesc, gandesc... Toate acestea, din nefericire pentru noi, au supravietuit.
Desigur, eu nu sunt pentru instaurarea unor privilegii, pentru renasterea acestora, acum avem ocazia mai mult decat oricand in trecut ( ma refer, ma raportez la trecutul omenirii ) sa fim liberi.
Dar cum sa fim liberi cu o educatie comunista ?
Cum sa fim liberi cu nostalgici dupa comunism ?
Este trist si oribil faptul ca nu a inteles nimeni ca oamenii trebuie sa aiba libertate si, ca un termen general, as spune ' paine ", adica mancare, hrana.
Spunem " sa-ti castigi painea ", ce inseamna ?
Mancarea, hrana, dar odata cu aceasta, viata, locuinta, adapostul, medicamentele, consultul la doctor cand ai nevoie, transportul, si tot ce tine de nevoile de subzistenta, in primul rand.
Insa mie nu mi-a placut comunismul care i-a facut afis pe oameni.
Care le-a distrus creierul oamenilor.
Si ma uimeste faptul ca oamenii si-au lasat creierul modelat si inca, " facut afis", unii spun spalat, anume ideologiile spala creierul.
Pentru ca Revolutia Rusa a abrogat si dreptul de a trai cum iti place. La propriu. Fara o exagerare.
Oamenii primeau sarcini de la soviete si trebuiau sa le implineasca, ele constau din activitati diferite, dintr-o ocupatie ( profesie ) si dintr-o activitate de propagare a ideologiei revolutie, si pe urma din alte activitati, cultural-educative.
Pe Katia au ales-o revolutionarii sa fie invatatoare, pentru ca nu aveau oameni si pentru ca in Rusia ( ca si in Romania in 1945 ) era analfabetism !!!!
Si atunci, eu am fost uimita cum, si nemultumita, si acum nu o spun ca sa jignesc, ci o spun efectiv pentru sunt indignata, cum sa lasi " prostimea", ignorantii SA STABILEASCA DREPTURILE OAMENILOR ???
Iata, nobilii nu au fost prea intelepti si nici buni, pentru ca nu au anticipat ca oamenii nu pot trai fara paine si ca intr-o zi se vor sfarsi si privilegiile lor, intrucat si ei au fost obtuzi, incapatanati si i-au tinut in ignoranta pe oameni si le-au refuzat painea !
Insa prostimea la putere a fost o catastrofa !!!!
Cand ma gandesc la toti anii acestia, la viata noastra, la o viata traita mult in comunism, lipsita de sentimente, de afecte, la oameni artificiali si falsi, frustrati unii si complet imbecili prin natura lor, altii.
Ce a adus comunismul ?
Nevroza, frustrare, nebunie chiar uneori, la unii, boli, si imbecili la putere care au decis ei sa DEA UN SENS, ALTUL DECAT CEL FIRESC, CEL CARE CARACTERIZEAZA SPECIA UMANA, - VIETII OMULUI.
Au sfidat insasi specia umana, comunistii !!!!
Nu mai zic ca in permanenta l-au negat, contestat, alungat, si chiar vorbit urat si de rau pe Dumnezeu, lucruri de care vor da seama cu totii, indiferent daca au trait sau nu, sa zicem ca oameni " cum trebuie".
Dar cum trebuie sa fie un om au hotarat tot ei, impotriva chiar a LUI DUMNEZEU, care ne-a creat pe toti intr-un fel, intr-un mod contestat de alti oameni, care au facut revolutia, aici, in Rusia, si in alte tari.
Dupa ce sovietele au prins curaj, putere, oamenii au inceput imediat o alta viata- cu totul diferita de viata normala a unui om.
Aveau sarcini precise primite, aveau cartele pentru alimente, si asa extrem de putine si care nu ajungeau sa te hranesti nicidecum, aveau timpul si ziua pana la caderea noptii PUSA LA CALE, CALCULATA DE ACESTI ODIOSI REVOLUTIONARI, COMUNISTI SAU BOLSEVICI, au fost oameni imbecili si rai, prin natura lor.
Eu nu ii cred buni, pentru ca raul pe care l-au facut ESTE ATAT DE EVIDENT, INCAT CE MAI TREBUIE DEMONSTRAT ?
Imbecilii la putere.
Ma uitam si la momentul in care Louis XVI al Frantei a fost uns, inscaunat : multimea il aclama !
Multimea si atunci, desi cu mult inainte de 1917 si inainte nu cu multi ani de teribilul 1789, era saraca, ignoranta, analfabeta...
Il aclamau, dar nu stiau bine de ce.
Peste putini ani, aceeasi multime de adoratori si admiratori ai regelui, a sosit gura-casca, excitata si " fericita" cum numai imbecilii pot fi fericiti, sa asiste la GHILOTINAREA REGELUI SI APOI, A REGINEI.
Orice ar fi facut un conducator, executarea pedepsei cu moartea NU POATE FI UN MOTIV DE BUCURIE SI FERICIRE SI DE EXCITARE.
Mai degraba de panica, de groaza- pentru ca se intampla asa, sau pentru ca s-a ajuns la asa o solutie.
Parerea mea personala, vazand reactiile maselor, si intotdeauna masele fac legea, oricat de tampite ar fi, prind curaj si se contagiaza de tot ce mai rau si satanic intr-un om.....
Si se incurajeaza la rau, la a-l infaptui acel rau... si sunt excitate si fericite... cum numai o minte imbecila poate fi.
Parerea mea este sincer, ca oamenii fara Dumnezeu nu pot, chiar daca merg la munca, la serviciu, chiar daca traiesc in ceea ce numim - cam pretentios - societate, chiar daca traiesc in aceasta viata pamanteasca.
Insa fara Dumnezeu omul nu o scoate la capat.
Mai cred sincer ca oamenii nu trebuie sa se domine unii pe altii, de altfel nu e crestineste ca un om, oricare ar fi el, sa isi doreasca sa domine un alt om ( indiferent cum, prin ce mijloc, in ce chip ), si mai cred ca nu trebuie SA II CONDUCI PE OAMENI.
La fel am crezut si simtit si cand eram grefiera - nu e de ras, in caz ca unii ar vrea sa zambeasca...
Pentru ca vedeai toata ierarhia de sus in jos si invers....
Erau cred eu, persoane fericite, mandre sa conduca.
Dar oamenii nu trebuie condusi.
Eu va spun ca sunt convinsa de asta, DESI NU AM O SOLUTIE PAMANTEASCA, ce ar fi daca oamenii nu ar fi condusi de nimeni ?
NU AM UN RASPUNS LA ACEASTA INTREBARE, si mai ales in stadiul de animalitate in care, privind pe tot globul, vedem ca se afla, toata omenirea, caci predomina un instinct de animal.
NU AM DECI UN RASPUNS, si nu vreau sa spun mai mult decat ce spun, ce cred, ce simt.
Oamenii nu trebuie condusi :
Pentru ca : de partea conducatorului : acesta e om si nu e infailibil, mai mult, se obisnuieste cu conducerea si adesea este si antrenat de o camarila, de alti oameni, pot fi si din alte tari nu numai din tara pe care o conduc ei, sunt antrenati spre rau, nu spre bine.
Pentru ca : de partea populatiei si poporului : poporul e cam prost, sa fim sinceri, pentru ca ce face el ?
Se obisnuieste, cu o comoditate : cum sa explic acum ce inteleg prin comoditate ?
Nu mai aveam comoditatea aceea a privilegiilor si bogatiilor.
Nu de ea e vorba.
Comoditatea in sensul de ritmul monoton, acelasi de fiecare zi, omul cum se spune la noi, munceste [ si ] nu gandeste...
Si urmeaza fara sa stie ce urmeaza, ideile cui, propunerile cui, viata, care nu stiu cum se face, dar nu e cam niciodata in favoarea TUTUROR OAMENILOR.
Oamenii simt nevoia sa se separe, sa ridice intre ei bariere, mai intai in cadrul sau in sanul aceluiasi popor, apoi intre popoare, natii si neamuri.
Oameniivor categorii sociale neaparat, sa nu le numesc clase sociale.
Si aceasta vine din lipsa de educatie, acuta.
Scoala nu educa, am vazut invatatori si profesori, in scoala mai ales, in liceu nivelul e mai elevat cu mult ( probabil depinde si de liceul pe care il urmezi, sau aproape sigur, iar tonul e dat de profesori ) - in scoala deci : invatau elevul sa fie un egoist, stimulau elevul sa invete numai el, pentru sine, sa fie el singur - fiecare elev era considerat a fi " el singur" - cel mai bun la invatatura, cel mai serios, cel mai harnic, cel mai ... olimpic, si asa mai departe.
Invatatorii nu stiau si cred ca nici nu vroiau, iar altii nu erau capabili, fiind ei insisi poate, ca vai de ei, sa educe frumos elevii, sa ii uneasca, sa ii invete iubirea intre semeni, colegialitatea, prietenia chiar, nu ii invatau de bine pe elevi ! Invatandu-i sa fie egoisti , ce societate au creat ei ???
Dupa care, ii auzi peste ani ca se mira ca iata guvernantii, cei care formeaza ceea ce numim autoritatile, sunt rele, egoiste, hraparete si iresponsabile, nu se gandesc ca dupa o viata de munca la catedra un profesor la pensie moare de foame, sau are bani putini....
Se mira, si cine ????
Cine se mira ? Profesorii care au avut in mainile lor si in fata lor, SUFLETELE TINERILOR ELEVI, COPIILOR CHIAR, care la varsta aceea a copilariei sunt MODELABILI, SUNT MALEABILI, ASCULTATORI....
Din pacate inca mici fiind, se vede ca nu toti oamenii de mai tarziu, au personalitate.
Multi chiar vor sa fie condusi, sa li se spuna exact ce trebuie sa faca si mai grav inca, CUM SI CE TREBUIE SA GANDEASCA !
Si aceasta pentru ca asa sunt, asa sunt fiintele umane, diferite, creierul omului e diferit structurat.
Oamenii nu vor fi niciodata la fel si e cel mai important lucru pe care oamenii NU IL INTELEG.
Ei nu inteleg ca nu suntem toti la fel !!!!
Cate unii ar vrea sa vina un tavalug adevarat peste noi toti, sa ne faca afis creierul, despre care stiti ca nu este plat !!!!!
Anul acesta se implinesc 100 de ani de la Revolutia Rusa : 1917- 2017.
Am citit undeva ca in Japonia la scoala se preda, poate si azi se preda, Istoria Rusiei.
Intr-adevari si inca, numai din paginile prozatorilor rusi si aflam lucruri pe care nu le stiam despre Istoria Rusiei.
Am sa va scriu si alte fragmente din Calvarul.
Romanul insista asupra purtarii razboiului, Marelui Razboi si asupra Revolutiei Ruse, probabil ca era nevoie de o fresca, de o prezentare cat mai detaliata a anilor acestora, pe care i-as numi de INTUNERIC AL OMENIRII si care peste cativa ani - in Romania in 1945, in alte tari in alti ani apropiati - NE-AU MARCAT SI IN FOND, NE-AU NENOROCIT PE TOTI.
Oamenii nu trebuie condusi, si pentru ca, sa recunoastem, e dezagreabil, e cumplit sa vezi cum aceiasi oameni care te-au aplaudat sa zicem cand ai fost numit intr-o functie, si mai e ceva.... oamenii CHIAR SE SATURA DE UN CONDUCATOR, SAU ALTUL, indiferent cine este el... si incep sa il urasca si sa ii doreasca chiar raul, fara discernamant si sa il vrea nu numai destituit, DAR SI NENOROCIT....
Nu trebuie sa vreai admiratia maselor, oamenilor pentru ca omul are un creier IMPERFECT ( desi stim ca Dumnezeu i-a facut perfecti pe Adam si Eva ( aici este o discutie, exista o dezvoltare, pe care religia o face ), insa ei au pacatuit, s-au lasat inselati de Diavol, si prn pacatul lor si-au atras moartea.
Ei erau facuti sa nu moara, dar cum ? Ei PUTEAU SA NU MOARA, adica sa fie nemuritori, am citit undeva, insa avand vointa libera, perfect , deplin libera, au pacatuit, au ales ispita Diavolului, si atunci Dumnezeu suparat pe ei, le-a modificat ADN-ul, pentru ca asta s-a intamplat.... ADN-ul primilor oameni era nemuritor, ei PUTEAU sa nu moara, dar cu o conditie : daca Il ascultau pe Dumnezeu !
Si ei nu L-au ascultat pe Dumnezeu.
Atunci Dumnezeu i-a facut muritori, din nemuritori.
Pacatul le-a adus la propriu, moartea, fara gluma, desi multi nu inteleg acest lucru.
Pentru ca apoi, devenind imperfecti, oamenii nu se puteau mantui,adica ei, prin ei insisi, nu aveau puterea, capacitatea de a reveni la conditia lor primordiala, de oameni nemuritori, nu puteau " reintegra " Raiul.
De aceea a fost nevoie de Iisus Hristos, mai exact ca Dumnezeu sa Se Intrupeze, pentru ca Singur Iisus Hristos Dumnezeu ERA / ESTE PERFECT.
Si numai perfectiunea putea SA FIE NEMURITOARE SI IN RAI.
De aceea Dumnezeu Tatal L-a trimis pe Fiul Sau Unic Iisus Hristos sa se Intrupeze, sa Se Nasca, Prunc Nevinovat care a luat Chip si Trup de Om, pentru a trai alaturi de oameni, pentru a le deschide ochii, pentru a-i invata credinta, un alt mod de viata.
Pentru ca Iisus Hristos a luat asupra sa sacrificiul suprem, El a acceptat cea mai cumplita misiune, RASTIGNIREA, si prin Moartea Lui pe Cruce, El ne-a RECASTIGAT, REDOBANDIT VIATA VESNICA, SPUNEM CA NE-A MANTUIT.
El ne-a readus, ne-a repozitionat in Rai, in Viata Vesnica, si in Fericirea Vesnica.
In lipsa insa a perfectiunii, omul nu poate fi un om cum trebuie, si asa este.
Pentru toti.
Dumnezeu nu este absurd cu oamenii pentru ca ii cunoaste, si El i-a creat, ii iubeste.
Omul nu traieste in curatenie morala, in perfectiune, pe pamant, dar asta nu inseamna sa " aderi " la pacat, din vointa ta libera.
Dumnezeu il asteapta pe om sa se sovedeasca si curete de pacatele lui, si il iarta.
Dar omul intelege - prea adesea - ca spovedania e numai o " procedura" ca oricare alta, ca dupa spovedanie poate sa reinceapa cu acelasi pacate....
Cu toate ca, daca un om se spovedeste cu regularitate sau se tine de rugaciune, de slujbe la Biserica, dupa spovedanie forta aceasta care il indeamna sa pacatuiasca din nou, sau in acelasi mod, sa repete acelasi pacat - forta aceasta rea, SLABESTE.
Si ca sa inchei ideea de mai sus.
Adam si Eva erau nemuritori, insa ei puteau sa nu moara - am citit undeva.
Puteau, daca ramaneau in Cuvantul Lui Dumnezeu.
Dupa Rastignirea lui Iisus care ne-a dobandit Viata Vesnica, IISUS NE-A DOBANDIT MULT MAI MULT, SI ANUME, DE ACUM INAINTE, OMUL NU MAI POATE SA MOARA, OMUL - nici sa vea - NU MAI POATE SA MOARA.
Vedeti ? Se vede diferenta ???
Asa fiind, omul, dupa moartea sa biologica, ramane viu, sufletul sau e viu, si la sfarsit de tot, si dupa judecata particulara, va primi sentinta definitiva, fie in Rai in Fericirea Vesnica, fie in Iad in Osanda Vesnica, DAR IN AMBELE CAZURI OMUL NU VA MAI PUTEA SA MOARA [ nici sa vrea ! ].
Si tocmai in asta consta pedeapsa cumplita a celor care fac rau pe Pamant.
Ajunsi in Osanda Vesnica, unii - va fi dupa pacatele si raul infaptuit de ei - ei vor suferi inclusiv fizic, in trupul lor fizic, si unii isi vor dori poate sa moara, decat sa indure o suferinta atat de atroce, SI NU VOR PUTEA SA MOARA, VOR FI OSANDITI SA SIMTA DUREREA SI SUFERINTA IN TRUPUL LOR, PENTRU VESNICIE....
Stiti ca se spune, si asa este, sunt suferinte in viata asa mari, uneori, la unii oameni, incat omul ar vrea chiar sa moara, ajuns la un punct extrem al durerii sale, decat sa mai indure asa o viata de durere puternica ! Si aici pe pamant, unii isi pun capat zilelor, adica ei se sinucid.
Sinuciderea e pacatul cel mai grav.
INsa ei au libertatea, dispun de libertatea de a se sinucide.
Dar, prin opozitie, in Viata vesnica, in Osanda Vesnica, ei nu isi vor mai putea pune capat zilelor lor, oricat de mult ar vrea !!
Si vor simti durerea in trupul lor.
De pilda, oameni care au torturat alti oameni, vor simti torturile in trupul lor, oameni care au infometat alti oameni vor simti vesnic, foamea cumpita in trupul lor, acela Vesnic, nemuritor, si asa mai departe...
Pedeapsa va fi continua, ca o actiune, un act continuu, daca vreti.
Si acum, mai jos, am sa atasez fisierul word cu fragmentul din Calvarul, incerc, daca pot, sa il copiez si aici, dar mi-e sa nu imi trunchieze e-mailul si deci nu veti vedea tot !
Calvarul, Volumul I, Alexei Tolstoi :
( fragmente )
“ – Tu esti, Dasa ? Intrã.
In fata dulapului cu oglindã, Ekaterina Dmitrievna isi incheia corsetul. Ii zambi distratã Dasei, continuand sa se agite, preocupatã, pãsind usurel pe covor cu pantofiorii ei îngusti. Purta rufãrie subtire, numai panglici si dantele, isi pudrase bratele si umerii frumosi si-si pieptanase parul in chip de cununã. Alaturi, pe o masuta joasã, era o ceasca cu apa fierbinte si, peste tot, forfecute si pile de unghii, creionase si pufuri.
Avea o searã liberã si-si “ciugulea pufusorul” ca o pasarica – asa se zicea in casã cand se vorbea despre aceastã operatie.
- Stii, - zise ea prinzandu-si ciorapul, - nu se mai poartã corsetele tari. Uitã-te la al meu, e de la madame Duclé. Stomacul e lasat mult mai in voie, ba chiar putin accentuat. Iti place ?
- Nu, nu-mi place, - ii raspunse Dasa, sprijinindu-se de perete cu mainile la spate.
Ekaterina Dmitrievna isi inalta sprancenele, miratã.
- Chiar nu-ti place ? Pacat. E foarte comod.
- Unde vezi tu ca-i comod, Katia ?
- Poate nu-ti plac dantelele !? Pot sa le scot. E curios, totusi, ca nu-ti place...
Se invarti din nou in fata oglinzii. Dasa ii raspunse :
- Te rog sa nu ma intrebi pe mine daca imi plac corsetele tale.
- Bine, dar Nikolai Ivanovici nu se pricepe de loc la asemenea lucruri !
- Nici Nikolai Ivanovici n-are nici un amestec in toate astea.
- Ce vrei sa spui, Dasa ?
De mirare, Ekaterina Dmitrievna isi deschise usor buzele. Abia acum baga de seama ca Dasa isi stapanea cu greu mania, ca vorbise tot timpul printre dinti si ca avea pete stacojii in obraji.
- Cred, Katia, ca ar fi cazul sa nu te mai invarti atata prin fata oglinzii.
- Bine, dar toaleta trebuie sa mi-o fac.
- Pentru cine ?
- Ce-i cu tine ? Spune-mi...Pentru mine.
- Minti !
Dupa aceste cuvinte, se lasa intre ele o tacere indelungata. Luandu-si de pe speteaza fotoliului halatul din par de camila captusit cu matase albastra, Ekaterina Dmitrievna se imbraca, innodandu-si cingatoarea cu miscari domoale. Urmarind-o cu luare-aminte, Dasa ii spuse :
- Du-te la Nikolai Ivanovici si marturiseste-i totul, cinstit.
Ekaterina Dmitrievna ramase in picioare, framantand cingatoarea intre degete. Gatul i se crispã de mai multe ori, ca si cum ar fi inghiti in sec.
- Ai aflat ceva, Dasa ? – intrebã ea incet.
- Am fost chiar acum la Bessonov.
Ochii Ekaterinei Dmitrievna priveau fara sa vada. Obrazul ii pãli si umerii i se ridicara.
- Poti sa fii linistita, nu mi s-a intamplat nimic. Mi-a spus la timp... Dasa isi lãsa greutatea trupului cand pe un picior, cand pe celalalt. – Am banuit eu de mult cã...el a fost... Numai ca totul imi parea prea dezgustator ca sa cred. Ti-a fost frica si ai mintit. Sa stii insa ca eu nu vreau sa traiesc in murdaria asta... Du-te si marturiseste totul barbatului tau.
Cand isi vazu sora stand in fata ei cu capul plecat, Dasa nu indrazni sa mai urmeze. La orice se asteptase, numai la acest cap plecat cu umilinta si supunere, nu.
- Chiar acum sa ma duc ? – intreba Katia.
- Da, chiar acum... Trebuie sa intelegi singura...
Cu un scurt oftat, Ekaterina Dmitrievna se apropie de usa. Ajunsa in prag, se opri si zise :
- Nu pot, Dasa. – Dasa tacea. – Bine, o sa-i spun...
In salon Nikolai Ivanovici citea un articol al lui Akundin, aparut in revista Russkie zapiski * [ * = Insemnari ruse. ], pe care o primise chiar atunci, si-si scarpina barba cu un cutit de os.
Articolul era inchinat comemorarii mortii lui Bakunin.
Nikolai Ivanovici era incantat. Vazandu-si nevasta, strigã :
- Stai jos, Katiusa. Asculta ce scrie aici... “ Farmecul acestui om – al lui Bakunin – nu sta nici in felul lui de a-si expune gandurile si nici in devotamentul lui nemarginit pentru cauza, ci in patosul ideilor traduse in viata – patos de care-i era patrunsa fiecare miscare – in discutiile lui nocturne cu Proudhon, [...] Ce zici, Katiusa ?... E scris negru pe alb : traiasca revolutia ! Bravo, Akundin ! Ce viata ducem si noi, lipsita de idei si de sentimente inalte...[...] Intelectualitatea se infrupta si bea. Noi nu facem decat sa trancanim, Katiusa, sa trancanim cufundati pana-n urechi in mocirla ! Poporul putrezeste de viu. Toata Rusia e macinata de sifilis si bautura. Toata Rusia e un putregai : sufla peste el, si se va risipi ca pulberea. Nu mai putem trai asa...Avem nevoie de un fel de autocombustiune, de o purificare prin foc...
Nikolai Ivanovici vorbea cu aprindere. Vocea i se facuse catifelata si ochii rotunzi.
In timp ce vorbea, taia vazduhul cu cutitul de os. Langa el, Ekaterina Dmitrievna se tinea cu mana de speteaza fotoliului. Cand sfarsi vorba si incepu sa taie din nou filele revistei, Ekaterina Dmitrievna se apropie de el si-i puse mana pe par :
- O sa te doara mult, Kolenka, ceea ce o sa-ti spun...
Am vrut sa ramana o taina pentru tine, dar imprejurarile sunt in asa fel incat trebuie sa vorbesc...
Ferindu-si capul de atingerea mainii ei, Nikolai Ivanovici o cercetã cu luare-aminte.
- Da, te-ascult, Katia.
- Ti-aduci aminte de cearta noastra, atunci cand, intr-un moment de enervare, ti-am spus sa nu fii prea linistit in ceea ce ma priveste ?... Pe urma, am tagaduit totul.
- Da, mi-aduc aminte.
Puse revista la o parte si se intoarse spre ea. Dar cand intalnira privirea dreapta si linistita a Katiei, ochii lui se ferira, cuprinsi de spaima.
- Asculta... Te-am mintit atunci... Ti-am fost necredincioasa...
El se incrunta dureros, silindu-se sa zambeasca. Gura i se uscase. Cand nu mai putu sa suporte tacerea, zise cu glas inabusit :
- Ai facut bine ca mi-ai spus... Iti multumesc, Katia...
[...]
- E nevoie sa-ti mai spun ceva ?
- Nu, acum du-te, Katia.
Ekaterina Dmitrievna se ridica si iesi din odaie. In usa sufrageriei, Dasa se repezi pe neasteptate la ea, o imbratisa, o stranse la piept si-i sopti in timp ce o saruta pe par, pe gat, pe ureche :
- Iarta-ma, iarta-ma... Esti minunata, esti uimitoare !... Am auzit totul...Iarta-ma. Ma poti ierta, Katia ?... Katia ?!
[...]
- Am facut cum mi-ai poruncit tu, Dasa.
- Katia, ai sa ma ierti vreodata ?
- Ai avut dreptate, Dasa. E mai bine asa.
- N-am avut dreptate ! Am facut-o din rautate...intelegi ? Din rautate ! Imi dau seama acum ca nimeni n-are dreptul sa te osandeasca. Chiar daca ar fi trebuit sa suferim cu totii, sa ne doara, tu ai dreptate, o simt, ai dreptate in toate ! Iarta-ma, Katia !
Pe fata Dasei lunecau lacrimi mari cat bobul de mazare.
Statea cu un pas in urma surorii ei. Sopti raspicat :
- Daca nu ma ierti, eu nu mai pot sa traiesc.
Ekaterina Dmitrievna se intoarse repede :
- Ce mai vrei de la mine ? Ai vrea sa fie din nou intelegere si intimitate intre mine si el ? Mai bine asculta-ma... Am mintit si am tacut, pentru ca numai asa puteam sa mai prelungesc un timp viata mea cu Nikolai Ivanovici... Acum, insa, s-a sfarsit. M-ai inteles ? De mult nu-l mai iubesc pe Nikolai Ivanovici si de mult nu-i mai sunt credincioasa. Daca Nikolai Ivanovici ma iubeste sau nu, asta n-o stiu, dar el nu reprezinta pentru mine fiinta iubita si apropiata. M-ai inteles ? Tu te ascunzi mereu cu capul sub aripa, ca un cintezoi, ca sa nu vezi lucrurile inspaimantatoare. Eu le-am vazut si le cunosc si am trait in mijlocul acestei infamii numai pentru ca sunt o femeie slaba. Mi-am dat seama ca si pe tine o sa te prinda viata asta. Am cautat sa te feresc, i-am interzis lui Bessonov sa mai vina la noi... Inca cu mult inainte ca el... Dar totuna e...Acum, totul s-a sfarsit...
Ekaterina Dmitrievna isi inalta deodata capul si asculta cu atentie. Dasa simti cum ii ingheata spinarea de groaza. De dupa perdea se ivi in usa, cu un umar inainte, Nikolai Ivanovici. Isi tinea mainile ascunse la spate.
- Bessonov ? – intreba el zambind si clatinand din cap, apoi intra in sufragerie.
Ekaterina Dmitrievna nu-i raspunse.
Pe obraji ii aparura pete rosii, ochii ii erau uscati. Isi tinea gura inclestata.
- Mi se pare, Katia, ca tu socotesti discutia noastra ca terminata. Te inseli. – Zambind mereu, se intoarse catre Dasa. – Dasa, lasa-ne singuri, te rog.
- Nu, nu plec. – Si Dasa se apropie si mai mult de sora ei.
- Ba ai sa pleci, daca te rog eu.
- Ba nu, nu plec.
- In cazul acesta, va trebui sa plec eu din casa.
- Pleaca, - ii raspunse Dasa privindu-l cu manie.
Nikolai Ivanovici rosi, apoi ochii i se aprinsera de aceeasi sclipire, de aceeasi dementa vesela de adineauri.
- Cu atat mai bine, atunci stai. Uite ce e, Katia...Am ramas incremenit in locul unde m-ai lasat si am simtit in clipele acelea lucruri greu de indurat... Pe urma, am ajuns la concluzia ca ar trebui sa te omor... Da, da...
La auzul acestor cuvinte, Dasa se lipi de sora ei, cuprinzand-o cu amandoua mainile. Buzele Ekaterinei Dmitrievna avura o tresarire de dispret :
- Asta-i curata isterie... ia cateva picaturi de valeriana, Nikolai Ivanovici.
- Nu, Katia, de data asta nu-i isterie...
- Fa atunci asa cum ai hotarat, - striga ea si, impingand-o la o parte pe Dasa, se apropie de Nikolai Ivanovici. – Haide ! Iti spun in fata : nu te iubesc.
Nikolai Ivanovici se trase un pas indarat, aseza pe fata de masa revolverul mic “de dama” pe care-l tinuse la spate, isi duse varful degetelor la gura, le musca, apoi, intorcandu-se, se indrepta spre usa. Katia continua sa se uite la el. Fara sa-si intoarca macar capul, Nikolai Ivanovici striga :
- Ma doare...ma doare...
Katia se repezi atunci la el si, apucandu-l de umeri, il intoarse cu fata spre ea :
- Minti... Minti !... Chiar si acum minti!
El clatina din cap si iesi. Ekaterina Dmitrievna se lasa pe un scaun, langa masa :
- Vezi, Dasenka ? O scena din actul al treilea, cu focuri de revolver. Sa stii ca-l parasesc.
- Katiusa, ce tot spui ?
- Il parasesc, nu mai vreau sa traiesc asa. Peste cinci ani o sa fiu batrana, atunci o sa fie prea tarziu. Nu mai pot trai asa... Murdarie, numai murdarie !
Isi acoperi fata cu mainile, apoi se sprijini cu coatele de masa. Asezandu-se alaturi, Dasa o saruta repede si cu grija pe umar. Ekaterina Dmitrievna isi inalta capul.
- Crezi poate ca nu mi-e mila de el ? Totdeauna mi-a fost mila. Gandeste-te, insa, ca, daca m-as duce acum la el, am avea o discutie lunga si plina de fatarnicie...Parca si-ar fi varat coada intre noi un demon ipocrit si mincinos. A vorbi cu Nikolai Ivanovici e ca si cum ai canta la un pian dezacordat... Nu, trebuie sa-l parasesc... Ah, Dasenka, daca ai sti cata amaraciune am in suflet !
Totusi, in seara aceea Ekaterina Dmitrievna intrã in cabinetul lui Nikolai Ivanovici.
Avurã o discutie lunga, vorbind linistit si cu amaraciune, silindu-se sa fie cinstiti, fara sa se crute unul pe altul. Totusi, simteau amandoi ca vorbele lor nu-i duc la nici un capat, ca nu se inteleg si ca neintelegerea lor e fara leac.
Ramas singur, Nikolai Ivanovici isi petrecu noaptea langa masa, oftand fara intrerupere. Dupa cum afla Katia mai tarziu, isi revizuise cu de-amanuntul toata viata. Rezultatul acestei nopti a fost o scrisoare lunga catre nevasta lui, care se incheia cu urmatoarele randuri :
“ Da, Katia, ne aflãm cu totii intr-un impas moral. In ultimii cinci ani nu m-a stapanit nici un sentiment puternic, nu m-a rascolit nici o miscare sufleteasca de mare amploare. Chiar si dragostea mea pentru tine, si insuratoarea au trecut parca prea usor. Am dus o existenta marunta, pe jumatate isterica : am trait tot timpul ca sub narcoza. Nu vad decat doua solutii : sau sa ma sinucid, sau sa sfasii valul care mi s-a asezat pe ganduri, pe simturi si pe constiinta. Nu sunt in stare sa fac nici una, nici alta...”
Catastrofa familialã izbucnise atat de neasteptat, iar pacea care domnea in casã se nãruise cu atata usurintã si atat de definitiv, incat Dasa era buimacita. Nici nu-i mai trecea prin minte sa se gandeasca la framantarile ei : ce puteau sa mai insemne acele stari sufletesti de fatã tanara – nimicuri, umbre de lighioane ca acelea pe care dãdaca ei si a Katiei le proiecta pentru ele pe perete, demult, demult de tot !
De cateva ori pe zi, Dasa se apropia de odaia Katiei, zgariind usa cu unghia. Katia ii raspundea :
- Dasenka, lasa-ma singura, te rog, daca poti.
In zilele acelea, Nikolai Ivanovici avea procese la tribunal.
Pleca de dimineata, manca la restaurant si se intorcea acasa noaptea.
Pledoaria lui in apararea Zoiei Ivanovna Ladnikova – sotia unui functionar financiar, care-si injunghiase intr-o noapte iubitul, un student, fiul unui proprietar din Petersburg, drama petrecuta intr-o casa din strada Gorohovaia – zgudui nu numai pe judecatori, dar si intreaga asistenta. Femeile plangeau in hohote. Inculpata, Zoia Ivanovna, se izbea cu capul de speteaza bancii. A FOST ACHITATA.
La iesirea din sala tribunalului, palid si cu ochii dusi in fundul capului, Nikolai Ivanovici se pomeni inconjurat de o multime de femei care-i aruncau flori, tipau cu glasuri ascutite si-i sarutau mainile. De la tribunal se intoarse de-a dreptul acasa si avu o explicatie cu Katia.
De data aceasta se simtea linistit.
Ekaterina Dmitrievna isi avea geamantanele pregatite.
El o sfatui, fara nici un gand ascuns, sa plece in sudul Frantei si-i dadu douasprezece mii de ruble pentru cheltuieli.
In timpul discutiei, luã hotararea sa-si lase procesele in grija ajutorului sãu si sa plece si el in Crimeea, sa se odihneasca si sa-si vina in fire.
De fapt, ramase inca nelamurita si nehotarata problema daca se desparteau vremelnic sau pentru totdeauna si care din ei il parasea pe celalalt.
In graba plecarii au ocolit cu grijã aceastã problema apasatoare.
Uitasera amandoi de Dasa.
Ekaterina Dmitrievna isi aduse aminte de ea in ultima clipa, atunci cand, imbracata intr-un costum cenusiu de calatorie, cu palarioara eleganta pe cap si cu voalul lasat peste obrazul dragalas, slabit si trist, o vazu in sala, pe un cufar : Dasa isi legana un picior si manca paine cu marmelada, pentru ca in ziua aceea uitasera cu totii de masa...
- Draga mea Daniusa ! – striga Ekaterina Dmitrievna, sarutand-o prin voal. – Dar cu tine ce-o sa se intample ? Daca vrei, vino cu mine.
Dasa ii raspunse ca o sa ramana singura in casa cu Marele Mongol, ca o sa-si dea examenele si ca la sfarsitul lui mai o sa plece pentru toata vara acasa, la tatal lor.”
( Calvarul, Vol. 1, Cartea intai “ SURORILE “, paginile 76- 83, Alexei N. Tolstoi, Ed. Pentru Literatura Universala, Editia a VI-a, 1961 ( Moskva / Moscova 1951 ) )
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu