Bonjour à tous! Buna ziua tuturor! 21 novembre noiembrie 2017
Astazi este sarbatoarea Intrarea in Biserica a Maicii Domnului !
Am inaintat cu lectura in volumul II al romanului " Calvarul" si trebuie sa recunosc ca talentul scriitorului te tine cu atentia vie in descrierea unor evenimente care, sa fim sinceri, - asa, vazute de departe - sunt cam plictisitoare, razboiul mondial ( primul ) si revolutia rusa din 1917...
Dar imi dau seama citind aceasta carte si nicio lectura nu e inutila, ca existã oameni care au ramas cu mentalitatile anilor revolutiei ruse si la noi in tara, sau revolutia rusa si inceputul comunismului in 1945 in Romania au avut elemente comune, ... sa zic asa... foarte comune si destul de multe comune...
Mai intai ca in Romania de dupa 1990 personal am fost mirata sa vad ca multi oameni vor sa faca politica si inteleg sa traiasca numai si numai facand politica toata ziua.
Apoi ziarele, articolele din presa, cel mai adesea erau articole ca si in Rusia in anii 1914-1917, gen " horoscoape" despre mersul politicii, politicienilor, prognoze, ipoteze, calcule, si un fel de ghicit despre mersul evenimentelor in Romania, ceea ce era foarte deceptionant !!!
Mai tarziu, citind comentariile de prin presa, de sub articole sau cat mai razbatea poate chiar prin vreun articol, ieseau asa, " zvonuri " ca jurnalistii nu ar fi independenti, ca fiecare se aciuiaza cum poate, adica se spunea ca vezi bine, cutare ar fi pro-rus, altul pro-nu stiu ce, si asa mai departe, adica vezi bine, politica, dar nici prognoza asupra politicii, nici ghicitul, care orice meserie, nu sunt gratuite !
Am gasit niste explicatii citind romanul Calvarul, pentru zilele noastre, oricat ar parea de greu de crezut la prima vedere...
De pilda, in volumul II al romanului lui Alexei Tolstoi, - volumul incepe deja cu marile schimbari din Rusia.
De acum, in teritoriul celui ce fusese sau inca era - geografic vorbind - Imperiul Rus - se purtau lupte, deci la un moment dat vine vestea ca razboiul - cu nemtii - s-a sfarsit, s-a facut pace !
Da, dar nu se sfarsise razboiul intern, in toata regula, Rosii cu Albi, pentru cucerirea teritoriului.
Pana atunci oamenii dusesera o viata dupa traditia de o mie de ani, poate si mai mult, rusa, a Imperiului Rus, in care nu chiar toata lumea facea politica.
De altfel, Tarul insemnase autocratie.
Cum si de ce sa faca atata politica ?
Ivan Ilici Teleghin, inginer de profesie, un bun inginer si care isi castigase bine viata - numai ca acum ne aflam in momente de cumpana cand nu prea mai functiona nicio activitate...
Intalneste un cunoscut, pe fiul unui muncitor din uzina Baltica unde lucrase el, si incepe sa vorbeasca cu acesta, devenit un agitator, un bolsevic, si incepe asa :
" Stii ca eu nu am facut politica .... ! "
La care bolsevicul ii raspunde ca nu stie pe ce lume traieste si ca azi nu mai poti fi neutru, si cine e neutru inseamna ca este dusmanul poporului, prin a fi neutru insemna cine nu face politica !
Deci trebuia sa faci politica.
Si ma gandesc ca au trecut anii '90, a trecut si primul deceniu din 2000 incoace, si chiar ne apropiem de sfarsitul celui de-al doilea deceniu al anilor 2000 si multi oameni, foarte multi inteleg si azi, sa faca politica.
Pana acolo incat ma intreb sincer, vazand si viata asa cum o inteleg unii, politica si iar politica, daca nu avem printre noi, cu adevarat oameni sau ingeri - nu stiu ce pot fi - care au trait chiar pe vremea Revolutiei Ruse si chiar mai in trecut...
Am remarcat ca exista oameni ciudati, pentru ca ciudate le sunt purtarile si credintele, desi nu si le expun explicit, care traiesc parca intr-un trecut intotdeauna.
Probabil avem intre noi Ingeri cazuti pe pamant, dar stiti ca Ingerii cazuti, au cazut pe pamant, de dinainte de a fi creati Adam si Eva !
Deci de la Adam si Eva, Ingerii cazuti au trait orice zi si orice noapte si orice eveniment ! Pana azi...
Aceasta, in ipoteza ca vor mai fi ramas printre noi...
Desi nu vad unde s-ar fi dus, intrucat Diavolul considera ca el e stapanul pamantului, iar in Iad cred ca se plictiseste...
Ingerii cazuti sunt Lucifer, [ adica ] Satana si suita sa care l-a urmat, cand Sf Arhanghel Mihail l-a aruncat din Cer pe Satana...
De asemenea, am remarcat ca sunt oameni care in orice imprejurare le stiu pe toate, uneori spun ca stiu lucruri pe care altii nu le stiu, dar nu iti explica cum de stiu ei " totul", s-ar spune ca unii se pricep la toate si la totul si stiu totul.
Atunci, de ce ne merge rau pe Pamant ?
De buna seama raspunsul ar fi : pentru ca cei care "stiu tot" sunt Ingerii cei Rai ai Satanei.
Mi-l amintesc pe Catalin Ciorobea, pictorul, care spunea ca noi oamenii suntem chemati sa ne luam la intrecere cu ingerii.
Da, dar cu cei buni, nu cu cei rai.
Ingerii vor fi si ei judecati, cei rai, de buna seama, intrucat ei si-au facut veacul pe Pamant.
Ingerii buni sunt in Imparatia Cerului si nu pleaca de acolo, decat cel mult, ca raspuns la rugaciunile oamenilor, cand le pot aduce ajutor, raspunsuri, oamenilor care ii roaga, sau cand ii trimite expres Dumnezeu cu vreo veste catre un om sau altul, cel mai adesea credincios, deci ca urmare a rugaciunii persoanei.
Imi plac descrierile scriitorului Alexei Tolstoi, imi place cum descrie orasul, luminile, noaptea si ziua, anotimpurile - totul in armonie cu evenimentele care se petrec...
Stiti ca o data la o Predica, Parintele Emilian ne-a spus ca trebuie sa fim atenti la natura, cum e omul, asa si natura, daca omul are preocupari urate, acestea se reflecta si in natura, in vreme, in clima, in fenomenele naturale...
Si ma gandesc acum citind romanul lui Tolstoi ca traim ca prin 1917 in Rusia...
Cu atata politica.
Politica aceasta, febrila, care incepuse in randul oamenilor analfabeti, desigur ca le ocupa tot timpul.
Nici macar comertul nu mai functiona, de atata preocupare pentru politica, non-stop...
Non-stop la propriu....
Pentru ca revolutionarii se organizasera si traiau si dormeau, daca dormeau in institutii pe care le preluasera....
Nu cred ca am iesit nici azi din Revolutia Rusa, sa fiu sincera, cu cat mai mult citesc aceasta carte...
Stiti ca s-a spus, si se pare ca intocmai a si fost, in revolutia din Rusia au fost implicati cei din serviciile secrete, de altfel, fara ei nu se intampla nimic...
Tarul Rusiei avea de partea lui cazacii, dar si ei l-au tradat la un moment dat, aceasta din documentare ( ca sursa ).
Pe de alta parte in Calvarul ne arata cum un cazac omoara - cand izbucnise revolutia, la inceput, un politist sau un jandarm, am sa caut sa recitesc acel pasaj...
Iar de partea Tarului erau la inceput toate autoritatile.
Toate, se pare, cu exceptia serviciilor secrete.
Tot ce inseamna politie, jandarmerie, militarie, ofiterime, totul era, teoretic de partea Tarului.
Dar treptat, Tarul a fost tradat.
In Calvarul volumul II totusi vad ca in teritoriul rus cazacii luptau - inca - impotriva Rosi(i)lor.
Ofiterii se refugiasera, cu iuncherii si cadetii, ei erau Albii, si atacau si ei sate si zone, atacau cu foc, insa Rosii erau foarte numerosi si nu isi faceau probleme, nu se ambitionau pentru moment, stiau ca ei vor castiga.
Pe de alta parte, cei care fusesera ofiteri acum erau vazuti dusmani ai poporului si cei care " comandau" sau faceau legea erau mujicii, taranii.
Daca te pui in situatia unei minoritati de oameni care fusesera clasa sau clasele privilegiate si care acum, ramasi si mai putini, caci unii murisera pe front, in razboiul mondial, erau considersati dusmani ai poporului, nu era loc de ei niciunde, in niciun oras....
Unde sa mearga ?
Se " plimbau" in convoi, strabateau Rusia si atacau pentru a recastiga pozitiile, intr-o lupta care nu avea cum sa fie victorioasa.
Nu stiu ce s-a intamplat cu ei, si nu stiu daca romanul ne va aduce explicatiile necesare.
Vor fugi din Rusia ? Vor fi ucisi ( toti ) ?
Unii au fugit cand era inca Tarul la putere, in timpul razboiului mondial... dar dupa abdicarea Tarului, la fel ca in Romania dupa abdicarea Regelui....
Uneori te intrebi citind, cum de au reusit rusii sa iasa din toata aceasta invalmaseala teribila ????
Am mai ales niste fragmente, inca din volumul I, cand revolutia abia izbucnea, mocnit la inceput, parca fara tinta, fara a fi dirijata, ci numai din obida oamenilor care nu mai aveau ce manca....
Nu se stia, se pare, cine anume dirija, sau daca exista cineva care dirija evenimentele ???
Totusi au existat sovietele, mie nu imi este foarte clar ce au fost exact aceste soviete ?
Soviete de deputati ale muncitorilor, ale taranilor...
In fragmentele pe care le-am ales :
Ivan llici, va povestisem, fusese luat prizonier, insa evadeaza si reuseste sa se intoarca, in plin razboi mondial in Rusia.
Dupa ce revine in Rusia el se duce la Dasa pe care o iubea, in paralel asteapta ordine, caci era ofiter, sa vada ce urmeaza sa faca.
Este trimis la Sankt-Petersburg la Uzina Baltica.
De fapt, inainte de Razboi, Ivan Ilici Teleghin lucra la Uzina Baltica si locuia intr-un apartament din Sankt-Petersburg in care avea si chiriasi.
Acum este trimis inapoi acolo unde lucrase, dar gaseste mari schimbari in colectivele de muncitori si in toata uzina.
Cu exceptia utilajelor cu care lucrau, care se invechisera si altele noi nu aveau de unde lua.
La Sankt-Petersburg inchiriaza un apartament mare, prea mare, cam scump pentru buzunarul lui, totusi isi permite.
Dasa va veni si ea acolo, vor locui impreuna, apoi se vor cununa, la Biserica.
Alta cununie nu a existat, asa rezulta din carte, ei doi au intrat intr-o Biserica, intr-o zi sau intr-o seara, la dorinta Dariei si s-au cununat.
Cand Ivan Ilici se intoarce in Rusia, pentru ca evadase din lagarul unde era tinut prizonier, el soseste la Moscova, direct la Daria si Katia.
Unde locuiau ele.
De acolo el pleaca la Petersburg.
Incepe sa lucreze iar in Uzina Baltica unde lucrase, dar nu mai este dorit, pentru ca acum se ridicau bolsevicii si i se spune sa plece cand revolutia izbucneste...
El dorea oricum sa plece la Moscova la Daria, inapoi, - pentru ca de fapt a ajuns, nu mai erau trenuri, a calatorit pe o locomotiva, dar tot a ajuns la Moscova la ea....
De acolo au plecat impreuna cu un tren la Skt Petersburg...Amuzant a fost....
Amuzant, dar cred ca sa traiesti asa nu te-ar fi amuzat...
Au calatorit Ivan Ilici si Dasa toata noaptea, pentru ca Dasa i-a spus ca pleaca si ea cu el, nu il mai lasa singur...
Inghesuiti, pentru ca se calatorea greu, o noapte intreaga, dimineata au ajuns la Petersburg acasa in noul apartament al lui Ivan Ilici.
Ce credeti ca a facut Daria ?
Si-a aranjat cu precizie lucrurile, a inceput sa stearga praful prin tot imensul apartament - si i-a placut ce a vazut, dar s-a gandit ca atunci pe loc, sa mute mobilele si sa le dispuna mai agreabil....
Astfel incat Ivan Ilici a trecut imediat la mutatul divanurilor, fotoliilor, paturilor dintr-o camera in alta, dupa gustul Dasei.....
IN aceste fragmente apar episoadele cu si despre Rasputin, este numit acum !!!!!
Rasputin a fost omorat se pare, de rude ale Tarului sau de apropiati ai lui, de un Print, Iusupov, sau nu stiu cum il chema exact....
Si Rasputin zicea mereu ca, daca va fi ucis de cineva din familia Tarului, atunci si Tarul si toata familia lui, sotie, copii, vor muri.
Din pacate asa a si fost.
Aceasta imprejurare e aratata si intr-un documentar in franceza...
Pentru moment, revolutia abia se contura, dar grozavia avea sa inceapa treptat, gradat... cine stie cum de s-au potolit, desi nu s-au potolit cu bine, - aceste evenimente....
Inca, imprejurarile descrise acum in carte, nu infatiseaza decat ceea ce avea sa fie...
Aceasta in volumul Intai.
Volumul doi - dar nu am scris nimic din el acuma - va intra mai adanc in miezul problemei.
A fost cumplit, nu cred ca cineva isi dorea sa traiasca acei ani !
70 de ani de comunism in Rusia, la noi din 1945 si pana in prezent si cine stie pana cand ?????
Katia se va casatori cu Roscin, ofiterul pe care il adusese la cina intr-o zi avocatul, sotul Katiei, cand inca traia....
Roscin se va indragosti de Katia, si ea de el, ea si asa tot visa la iubire si nu isi mai iubea sotul.
Katia va pleca cu Roscin al ei in Samara la tatal ei, doctorul Bulavin.
Acesta primise sa fie medic sef in Samara, unde doctorii refuzau sa mai lucreze, sa mai " colaboreze" cu noua putere care se anunta...
Numai ca nu mai aveau medicamente si cam de nici unele si doctorul Bulavin folosea bun la orice [ boala ] clistirul !!!! Curatarea stomacului spunea el, din cauza ca rusii nu si-au curatat bine stomacul s-au intamplat toate acestea !
Pe cand erau in Samara, vine vestea ca Razboiul Mondial s-a terminat si s-a facut pacea cu nemtii !
Katia si Roscin pleaca in Sudul Rusiei, mai la Sud, in Rostov.
In tren, Roscin - acum considerat dusman al poporului - isi intalneste fosta ordonanta, un ofiter, sau soldat tanar, puternic, care este acel Krasilnikov sau cum il chema, cel care va ajunge sa o bata pe Katia si sa o tina in satul sau, in lipsa lui Roscin - nu am ajuns inca sa stiu cum se vor produce acestea toate....
deocamdata insa ordonanta lui Roscin e foarte politicoasa cu el, dar ii spune ca mujicii il considera dusman, si el e mujic dar el il cunoaste si il intelege, insa mujicii nu il cunosc, ii recomanda sa nu mearga in Rostov si in Sud, pentru ca acolo e intre mujici.....
Totusi Roscin ajunge cu Katia in Rostov unde se duce - avea adresele unor camarazi de divizie, nu stia insa daca ii mai gaseste, daca ei au supravietuit, gaseste insa un ofiter, un cunoscut si acesta si sotia lui ii cazeaza la ei intr-o camaruta din noua lor casa mica din lemn, stramba, de proletariat...cum spune Tiotkin ofiterul care ii gazduieste...
" Locuiam in casa asta cu 2 etaje cu caramida" - ii povesteste el lui Roscin cand il reintalneste, dar ne-au mutat aici in casa asta mica stramba din lemn, traim acum ca proletariatul...
Dasa : In primele pagini ale volumului 2 aflam ce se intampla cu Daria :
Ramane insarcinata si.....
INtr-o seara, o noapte chiar - autorul nu ne spune, cum se explica ca se plimba sau se intorcea, de unde anume, Daria Dmitrievna la ora tarzie, acasa, singura ????
Daria era insarcinata, iar niste banditi care terorizau orasul, Petersburgul o prind si o dezbraca de palton, o lasa in ploaie sau zapada cu rochia pe ea, care i se uda urgent, gravida, pe jos mai intai, o vreme zace intinsa pe jos ....
Apoi se ridica sa plece, nu circula nimic, pe jos deci....
Numai ca incep si durerile nasterii...
Din intamplare o patrula o opreste si soldatul care o legitimeaza o conduce el acasa, unde se afla Ivan Ilici. Norocul ei, caci singura nu mai avea puterea.
Dupa aceea, in acea noapte a inceput nasterea, 24 de ore de dureri...
A nascut un baiat care nu tipa, care dupa multe incercari a scos un mic tipat, care a trait bolnav, numai doua zile si a murit intr-o noapte.
L-au ingropat.
Dar Daria de atunci nu mai era om si era tacuta, tacea tot timpul.
Lumina electrica se intrerupea, nu aveau curent.
Ivan Ilici nu stie unde sa se intoarca, vroia sa munceasca, dar ce ???
Greva generala, nimic nu functiona.
Sa cerseasca ?
Dar toti oamenii erau in situatia lui.
De aceea intalnindu-l pe Rublev, de la Uzina Baltica care era acum propagandist si agitator, bolsevic, il intreaba ce sa faca, acesta se indura de el si il trimite la o adresa...
Pentru ca altfel nu putea trai, el vroia sa stie daca sa fie cu contrarevolutionarii, de partea Rusiei se spunea, daca inteleg eu bine, sau cu revolutionarii rosii...
Cu sovietele.
Sa va arat ce fragmente am ales :
Calvarul, Volumul I, Alexei Tolstoi :
( fragmente )
“ Intr-o duminicã, inginerul Strukov veni sa-l ia pe Ivan Ilici ca sa-l duca la “ Zurgalaii rosii “.
Taverna era instalata intr-un subsol.
Pe tavanul boltit si pe peretii cu ornamentatii bizare erau zugraviti prunci cu fete perverse si pasari pestrite.
Era un zgomot infernal, iar aerul era imbacsit de fum.
Pe o estrada, un omulet chel, cu obrajii fardati isi plimba degetele pe claviatura pianului.
Cativa ofiteri beau cruson cu mult alcool, facand in gura mare observatii asupra femeilor care intrau.
Un grup de avocati, initiati in ale artei, vociferau si discutau.
Regina subsolului, o frumusete cu parul negru si ochii bulbucati, radea cu hohote.
Antoska Arnoldov scria “scrisori de pe front” rasucindu-si pe deget o suvita de par.
Langa perete, pe un fel de estrada, atipise beat, cu capul plecat, initiatorul futurismului : un medic veterinar cu fata crispata, de tuberculos.
Patronul subsolului, fost actor, om umil, cu infatisare de betiv si cu plete, aparea din cand in cand pe-o usa laterala, isi cerceta clientii cu privirea ratacita, apois disparea.
Ametit de cruson, Strukov ii spunea lui Ivan Ilici :
- De ce-mi place taverna asta ? Atata putreziciune nu mai gasesti nicaieri.
E un deliciu !... Uite, colo in colt e una slaba si hidoasa : nu mai poate nici sa se miste. Istericã in ultimul grad, si totusi are un succes extraordinar...
Un hohot scurt de ras galgai in gatul lui Strukov.
Inghiti inca o gura de cruson si, fara sa-si mai stearga buzele moi, umbrite de o mustacioara tatareasca, continua sa-i spuna lui Ivan Ilici numele clientilor, aratandu-i cu degetul fete nedormite, bolnave, pe jumatate demente.
- Acestia sunt ultimii mohicani... Ramasitele saloanelor estetice. Doamne, ce putregai ! S-au inchis aici si au aerul ca nu stiu nimic despre razboi : pentru ei toate sunt asa cum erau.
Teleghin asculta si se uita...Din cauza caldurii, a fumului de tutun si a vinului, toate i se infatisau ca prin somn. Era ametit... Vazu cativa oameni intorcandu-se spre usa de la intrare.
Medicul veterinar isi casca ochii galbeni, chipul ratacit al patronului aparu in usa.
Femeia pe jumatate lesinata care sedea langa Ivan Ilici isi ridica pleoapele grele de somn si deodata ochii ei prinsera viata.
Se rasuci pe scaun cu o surprinzatoare vioiciune, uitandu-se lacom intr-acolo unde se uita toata lumea.
In subsol sa facu dintr-o data tacere.
Doar un pahar cazu, zanganind...
In usa se ivise, cu un umar inainte si cu o mana varata in buzunarul rasei de siac, un barbat intre doua varste, de statura mijlocie.
Fata lui ingusta, prelungita de o barba neagra, zambea cu veselie, si doua brazde adanci i se sapau pe obraji.
Dar ceea ce te izbea la el erau ochii inteligenti si patrunzatori, care ardeau cu o lumina cenusie.
Totul tinu doar o clipã.
Alt barbat, cu infatisare de slujbas, se apropie de el zambind speriat si, iesind din umbra usii, ii sopti ceva la ureche.
Cel dintai isi increti cu neplacere nasul lui puternic :
- Iar incepi cu prostiile tale ?... M-ai plictisit ! –
Cerceta apoi si mai voios lumea din subsol, isi scutura barba si strigã cu glas tunator si taraganat : - Ramaneti cu bine, fartatilor !
Dupa aceea disparu.
De afara se auzi o usa izbita.
Tot subsolul incepu sa vuiasca.
Strukov isi infipse unghiile in mana lui Ivan Ilici.
- L-ai vazut ? L-ai vazut ? – rupse el tacerea cu rasuflarea taiata. – E Rasputin !
XXXIII
Trecuse de ora trei dimineata. Ivan Ilici se intorcea pe jos de la uzina.
Era o noapte inghetata de decembrie.
Nu intalnise nici o sanie.
Ar fi fost greu sa gaseasca vreuna la ora aceea, chiar si in centrul orasului. Teleghin mergea repede prin mijlocul strazii pustii, cu capul varat in gulerul ridicat al paltonului, si-i ieseau aburi din gura.
In lumina felinarelor rare, aerul parea strapuns de ace de ger. Zapada scartaia ascutit sub picioare.
Inaintea lui, pe fatada galbena si netedã a unei case, palpaiau luciri rosietice.
Trecand de coltul strazii, vazu flacarile unui foc iesind dintr-o sobita, iar in jur, prin nori de aburi, umbre imbodolite, patrunse de frig. Mai departe, pe trotuar, stateau nemiscati, insirati unul cate unul, vreo suta de oameni – femei, batrani si copilandri – coada din fata unui magazin cu alimente.
La cativa pasi, paznicul de noapte tropaia cu picioarele incaltate cu paslari, lovindu-si una de alta manusile mari.
Ivan Ilici trecu pe-alaturi de sirul de oameni, privind umbrele zgribulite lipite de perete, infasurate in saluri si pleduri.
- Ieri, pe Vâborgskaia, au fost jefuite trei pravalii, - se auzi un glas.
- Apoi, atata ne-a mai ramas de facut...
- Am vrut sa cumpar jumatate de funt de gaz. « Nu-i gaz, imi spune negustorul, si nici n-are sa mai fie. » Dar bucatareasa de la Dementievi a cumparat chiar in fata mea cinci funturi, la pret de specula...
- Si cat a dat ?
- Doua ruble si jumatate, fetito !
- Pentru gaz ?...
- Lasa, ca-i vine vremea, nu scapã negustorul asta cu una, cu doua ! O sa-i aducem noi aminte...
- Imi spunea sora-mea ca, tot asa, la Ohta, l-au insfacat oamenii pe-un negustor pentru niste trebusoare de-asta, l-au bagat cu capul intr-o putina cu muraturi si l-au tinut acolo pana s-a inecat. Maica-maiculita, ce se mai ruga sa-l lase cu zile !
- Si inca nu l-au chinuit destul ! De-alde astia ar trebui canoniti al dracului...
- Pana una-alta, noi inghetam aici.
- Iar ei isi umfla burtile cu ceai !
- Cine-si umfla burta cu ceai ? – intreba un glas ragusit.
- Toti isi umfla burtile cu ceai. Generaleasa mea se scoala la douasprezece si pana noaptea tot infuleca, de ma mir ca nu i se apleaca... O sperietoare !
- Si tu stai si ingheti aici, pana ti s-aprind plamanii !
- Asta asa-i, ai dreptate. Iaca, am si inceput sa tusesc...
- Stapana mea, oameni buni, e o cocota. Cand ma intorc de la piata, gasesc sufrageria plina de oaspeti, si toti îs beti ! Incep sa-mi ceara scrob, paine neagra si vodca – tot mancaruri de rand...
- Beau lirele englezesti, - se auzi un glas hotarat.
- Ce tot spui !? Oare asa sa fie ?!
- Incotro iti intorci ochii, totul e vandut. Va spun eu, si puteti sa ma credeti : voi stati aici si habar n-aveti, dar suntem vanduti cu totii pe cincizeci de ani ! Si armata toata a fost vanduta...
- Doamne !
Un glas de om racit intreba :
- Domnule paznic ! Auzi, domnule paznic ?
- Ce-i ?
- Se dã sare azi ?
- Nu cred sa se dea.
- Manca-i-ar ciorile...
- De patru zile nu mai este sare.
- Beau sangele poporului, porcii !
- Destul ati urlat, muierilor ! O sa va inghete gatlejul, - facu paznicul cu voce adanca de bas.
Teleghin se departa de sirul de oameni.
Zvonul rautacios al glasurilor nu se mai auzea acum, strazile drepte erau iarasi pustii si cufundate intr-o pacla groasa de ger.
Ajunse pe chei, Ivan Ilici o lua spre pod, si numai cand vantul ii fluturã poalele paltonului isi aduse aminte cã ar trebui, totusi, sa caute o sanie.
Dar uitã numaidecat.
Pe malul celãlalt, departe, felinarele licareau slab, ca niste punctisoare.
O linie de focuri palide se intindea piezis peste gheatã de-a lungul drumului pentru pietoni.
Deasupra pustiului nesfarsit si negru al Nevei sufla un vant rece, dand glas zapezii, suierand jalnic printre sarmele de tramvai si prin ochiurile balustradei de metal a podului.
Ivan Ilici se oprea intr-una, privea întunecimea mohorata si pornea iarasi, gandindu-se ca intotdeauna la unul si acelasi lucru : la Dasa, la el, la clipa aceea din vagon cand se simtise cuprins de fericire ca de un foc...
[...]
Ivan Ilici trecu podul si, uitându-si tinta drumului, o luã inainte de-a lungul cheiului.
Becurile electrice ardeau viu, leganate de vant.
Pe pavajul de lemn pulberea de zapada alerga, fosnind uscat.
Ferestrele Palatului de Iarna erau negre si pustii.
Langa o gheretã vargata, infundata in troianul adunat de vant, statea o sentinelã uriasã, infasurata intr-un cojoc si tinandu-si pusca stransa la piept.
Ivan Ilici se opri dintr-o data din mers, se uita o clipa la ferestrele caselor, apoi o lua mai repede, la inceput luptandu-se cu vantul, mai tarziu impins de la spate.
I se parea ca ar fi putut sa spuna tuturor oamenilor, dar absolut tuturor, un adevar limpede si simplu si ca toti l-ar fi crezut.
Le-ar fi spus : “ Vedeti doar ca nu se mai poate trai asa cum am trait : statele n-au la temelia lor decat urã. Cu ura au fost trase granitele, si fiecare din voi nu e decat un ghem de ura, o cetatea cu tunurile indreptate in toate partile. N-avem loc in viata fiindca viata e stramta, iar traiul nostru e o neintrerupta frica.
Lumea se ineaca in ura, oamenii se starpesc unii pe altii, curg rauri de sange... Nu va ajung toate acestea ? Nu vi s-au deschis inca ochii ? Mai vreti ca si aici, in fiecare casa, sa se ucida om pe om ? Treziti-va, aruncati armele, daramati granitele, deschideti usile si ferestrele ca sa intre viata... E destul pamant pentru aratura, sunt destule pasuni pentru turme si destule coaste de dealuri pentru vii.
Nesecate sunt comorile pamantului : avem loc pentru toata omenirea... Nu vedeti oare ca ati ramas tot in bezna veacurilor care si-au trait traiul ?...”
Nici in partea aceasta a orasului nu erau sãnii.
Ivan Ilici trecu din nou peste Neva, infundandu-se in ulicioarele strambe ale cartierului Petersburgskaia Storona.
Era adancit in ganduri si vorbea tare.
In cele din urma rataci drumul si o lua la intamplare pe ulitele negre si pustii care-l scoasera la cheiul unui canal. “ Buna plimbare, n-am ce zice ! “ Ivan Ilici se opri sa se odihneasca, incepu sa rada si se uita la ceas.
Exact ora cinci.
Atunci, de dupa coltul cel mai apropiat se desprinse din noapte un automobil mare, deschis, cu faruri stinse, scartaind pe zapada.
La volan statea un ofiter cu mantaua descheiata.
Avea fata rasa si ingusta, parea palid, iar ochii ii sticleau ca la oamenii care au baut peste masura.
La spatele lui era alt ofiter, cu sapca cazuta pe ceafa.
Fata nu i se vedea.
Tinea cu amandoua mainile un pachet lung, infasurat intr-o rogojina.
Al treilea, un civil, cu guletul paltonului ridicat si cu o caciula inalta de lucru pe cap, se inalta putin si puse mana pe umarul ofiterului de la volan.
Automobilul se opri aproape de pod, Ivan Ilici ii vazu pe toti trei sarind in zapada.
Trasera din masina pachetul cel lung si, dupa ce-l tarara cativa pasi, il ridicara cu greutate si-l purtara pe brate pana la mijlocul podului.
Acolo se aplecara peste parapet si-l aruncara sub pod.
Ofiterii se intoarsera imediat la masina, dar civilul ramase sa se mai uite o data in apa, cu trupul indoit peste parapet.
Apoi, indreptandu-si gulerul, ii ajunse in goana pe ceilalti.
Automobilul o lua din loc cu viteza si se facu nevazut.
“Ce ticalosie !” bombãni Ivan Ilici, care urmarise scena tinandu-si rasuflarea. Se apropie de parapet, dar oricat se uitã in adanc, in ochiul larg si dezghetat de apã, nu deslusi nimic.
Doar, revarsandu-se din canalul de scurgere, apa galgaia, calda si rau mirositoare.
“Ce ticalosie !” bombani din nou Ivan Ilici incruntat, si o lua pe trotuar, de-a lungul canalului.
La colt gasi, in sfarsit, o sanie cu un mosnegut intepenit de frig pe caprã si cu un cal buzat.
Se aseza, se inveli cu patura intepenita de ger si inchise ochii.
Tot trupul ii tremura de oboseala.
“Sunt indragostit, asta-i adevarul, isi zise el. Si orice voi face din dragoste va fi bine.”
XXXIV
IN pachetul infasurat in rogojinã, pe care cei trei oameni il aruncasera de pe pod in ochiul de apa dezghetat, era cadavrul lui Rasputin.
Ca sa-l ucida pe acest mujic de o vitalitate si de o putere supraomenesti, fuseserã nevoiti sa-l îmbete cu vin amestecat cu cianurã de potasiu.
Dupa aceea il impuscasera in piept, in spate si in ceafa si, in sfarsit, ii zdrobisera capul cu o maciuca.
Si totusi, atunci cand trupul a fost gasit si scos din ochiul de apa, medicul a constatat ca abia acolo, sub gheata, Rasputin incetase sa mai respire.
Asasinatul acesta a fost prologul evenimentelor care aveau sa se dezlantuie dupa doua luni.
De multe ori spusese Rasputin ca, o data cu moartea lui, tronul se va prabusi si dinastia Romanovilor va pieri.
In omul acela salbatic si inversunat salasluia parca acea presimtire tulbure a nenorocirilor pe care o au cainii cand e sa moara cineva in casa.
Si poate ca tocmai de aceea murise atat de greu acest mujic, hot de cai, fanatic invechit in rele – cel din urma aparator al tronului.
Moartea lui Rasputin cufunda palatul in jale prevestitoare de rau, dar toata lumea rasufla usurata.
Oamenii se felicitau pe strazi.
Nikolai Ivanovici ii scria Katiei din Minsk : “ In noaptea in care s-a primit vestea, ofiterii statului-major al comandantului suprem au baut la popota opt duzini de sticle de sampanie. Pe intreg frontul soldatii inalta urale...”
Peste cateva zile, lumea uita aceasta intamplare.
Insa palatul nu putea s-o uite.
Acolo, proorocirile isi gasisera crezamant si, cu o sumbra deznadejde, cei din palat se pregateau sa intampine revolutia.
Potrivit unui plan secret, Petrogradul fusese impartit in sectoare.
I se cerusera marelui duce Serghei Mihailovici mitraliere, iar dupa refuzul lui, fusesera aduse de la Arhanghelsk.
Patru sute douazeci de mitraliere erau asezate pe la poduri si pe la rascrucile strazilor.
Controlul presei se inasprise, gazetele apareau cu coloane albe.
Imparateasa ii scria sotului ei scrisori disperate, incercand sa-i stimuleze vointa si hotararea.
Dar tarul ramanea ca vrajit la Moghilev, in mijlocul celor zece milioane de baionete credincioase, de al caror devotament nu se indoia.
Rascoalele femeilor si scandulul nesfarsitelor cozi din Petrograd i se pareau mai putin primejdioase decat armatele celor trei Imperii, care presau asupra frontului rus.
In acelasi timp, seful statului-major al comandantului suprem, generalul Alexeev, planuia la Moghilev, fara stirea tarului, s-o aresteze pe tarinã si sa distruga grupul celor care complotau in folosul Germaniei.
[...]
XXXV
Ivan Ilici plãnuise sã se ducã de Craciun la Moscova.
Dar uzina l-a trimis cu o delegatie in Suedia. De acolo se intoarse abia in februarie.
La inapoiere, starui si obtinu un concediu de trei saptamani, apoi ii telegrafie Dasei ca va pleca din Petersburg in ziua de 26.
Inaintea plecarii, facu de serviciu la ateliere o saptamana intreaga.
Ramase surprins de schimbarea care se petrecuse in lipsa lui : cei mari din uzina se aratau mai politicosi si mai binevoitori ca niciodata, dar muncitorii erau atat de porniti, incat in orice clipa te puteai astepta ca vreunul din ei sa-si arunce unealta la pamant si sa strige : “ Lasati lucru, tovarasi, si iesiti in strada !”
In zilele acelea, lumea se agita mai ales din pricina darilor de seama ale Dumei de stat, unde erau in curs dezbaterile cu privire la problema aprovizionarii.
Din aceste dari de seama se vedea bine cã guvernul abia putea sa tina piept atacurilor si izbutea cu greu sa-si pastreze prezenta de spirit si demnitatea.
Ministrii tarului nu mai vorbeau ca fetii-frumosi din poveste, ci ca niste simpli muritori.
Se mai vedea apoi ca discursurile ministrilor si toate cate se spuneau in dumã nu erau adevarate ; adevarul adevarat era pe buzele fiecaruia, il gaseai in zvonurile neprecise si sinistre, dupa care in cel mai scurt timp trebuia sa vina destramarea totala, pe front ca si in interiorul tarii, din pricina foametei si a haosului.
In ultima noapte de serviciu, Ivan Ilici observã printre muncitori o neliniste ciudata.
In fiecare clipa oamenii isi paraseau lucrul si incepeau sa susoteasca intre ei : asteptau pesemne vesti.
Cand il intreba pe Vasili Rublev despre ce vorbesc muncitorii, omul isi arunca pe umeri haina vatuita si parasi atelierul, trantind usa in urma lui, cu ciuda.
- Al dracului de rau s-a facut, porcul ! – zise Ivan Rublev. – Si nu pricep de unde-a capatat revolverul pe care-l tot poarta la el...
Vasili se intoarse curand.
In fundul atelierului, muncitorii il inconjurarã buluc.
Veneau in fuga, din toate partile.
“Comandantul trupelor regiunii militare din Petersburg, general-locotenent Habalov, aduce la cunostinta... “
Vaska incepu sa citeasca, cu glas puternic si apasat, un afis alb.
« In ultimele zile aprovizionarea Brutariilor cu faina si coacerea painii s-au facut in aceeasi cantitate ca si inainte ... “
- Minte, minte ! – se auzirã glasuri. – Nu ni s-a mai dat paine de doua zile.
- « Painea nu trebuie sa lipseasca de pe piata... “
- Auziti-l cum porunceste !
- “Daca totusi, in unele brutarii nu s-a mai gasit paine, aceasta se datoreaza faptului ca multa lume, temandu-se ca nu va fi in cantitate suficienta, a cumparat mai mult decat ii trebuia, ca sa-si faca rezerve de pesmeti...”
- Cine face pesmeti ? Sa ne arate pesmetii ! – urlã un glas. – Bãga-i-as pesmetii pe gat !
- Tacere ! – strigã si mai tare Vaska. – Tovarasi, e timpul sa iesim in strada... De la uzina Obuhov au iesit patru mii de muncitori si se indreapta catre Nevski Prospekt... Si din cartierul Vâborg au iesit muncitorii.
- Asa-i ! Sa ne arate painea !
- N-o sa va arate nimeni nici o paine, tovarasi ! In oras nu mai este faina decat pentru trei zile, asa ca n-o sa mai avem nici faina, nici paine. Trenurile stau intepenite dincolo de Urali. Silozurile de acolo sunt pline de grau... La Celiabinsk putrezesc in statie trei milioane de puduri de carne...In Siberia oamenii ung rotile cu unt...
Tot atelierul incepu sa murmure. Vasili ridica mana :
- Tovarasi !...Nimeni n-o sa ne dea paine pana nu ne-om lua-o singuri... Sa iesim in strada, umar la umar cu muncitorii tuturor fabricilor, strigand cu totii : “ Toata puterea, sovietelor !”...
- Haideti !...Lasati lucrul !... Stingeti cuptoarele !... – strigau muncitorii, imprastiindu-se prin atelier.
Vasili Rublev se apropie de Ivan Ilici.
Mustacioara ii tremura usor.
- Pleaca. – ii porunci el raspicat. – Pleaca, iti spun, cat mai esti inca teafar !
Ivan Ilici dormi rau tot restul noptii si se trezi intr-o stare de adanca neliniste.
Dimineata era mohorata, de pe streasina de tabla picura...
[...] “ N-ar trebui sa astept pana in ziua de 26. Ar fi bine sa plec chiar maine”, isi zise el, scotandu-si camasa. Si, indreptandu-se gol spre odaia de baie, dadu drumul dusului si se vari sub apa rece ca gheata si biciuitoare.
Avea multe de facut pana la plecare.
Dupa ce-si bau grabit cafeaua, iesi in strada si sari in tramvaiul incarcat. Il apasa mereu aceeasi neliniste. [...]
La coltul lui Bolsoi Prospekt vagonul se opri.
Pasagerii incepura sa se agite si sa se uite in toate partile.
Cativa sarira de pe platforma. Scotand manivela si varandu-si-o sub surtucul albastru, vatmanul intredeschise usa din fata si striga cu un fel de spaima rautacioasa :
- Vagonul nu merge mai departe !
Pe strada Kamennoostrovskaia si pe Bolsoi Prospekt, cat cuprindeai cu ochii, stationau vagoane de tramvai. Trotuarele erau negre de lumea care umbla incoace si incolo.
Din cand in cand, cate un oblon de fier se lasa uruind peste vitrina vreunui magazin.
Incepu sa ninga.
[...] Vagonul se clatina, dar nu se urni din loc ; doar rotile se izbira de sine. Din toate partile oamenii alergau spre grupul care tragea si puneau si ei mana pe franghie, in tacere. Vagonul se opinti din nou, apoi se pravali dintr-o data pe-o coasta.
Geamurile zanganira.
Tot in tacere, multimea se apropie de vagonul rasturnat.
- A inceput hora ! – striga la spatele lui Ivan Ilici acelasi functionar cu fata galbuie si umflata.
Cateva glasuri discordante intonara :
Voi jertfe cazut-ati in lupta cea grea...
Luand-o spre Nevski Prospekt, Ivan Ilici intalnea peste tot aceleasi priviri nedumerite, aceleasi fete speriate.
Din toate partile, oamenii se repezeau lacomi in jurul celor care aduceau vesti. Pe la intrarile caselor se iveau portari bine hraniti si servitoare.
Toata lumea privea in strada.
Un domn cu servieta, cu barba bine ingrijita, imbracat intr-o suba de dihor intreba pe un portar :
- Ia spune-mi, amice, ce-i cu multimea asta ? Ce vor oamenii astia ?
- Cer paine. Au inceput sa se rascoale, boierule !
- Aha !
La o raspantie se opri o doamna palida, cu un catelus jigarit in brate.
Spinarea javrei tremura.
Doamna intreba, pe rand, pe toti trecatorii :
- Ce-i cu multimea asta ?... Ce vrea ?
- Miroase a revolutie, cucoana ! – striga fara sa se opreasca domnul cu suba de dihor, de data asta cu veselie.
De-a lungul trotuarului mergea grabit un muncitor cu fata bolnavicioasa si crispata.
Poalele scurtei ii fluturau in vant.
- Tovarasi ! – zise el deodata, intorcandu-se si vorbind cu glas intretaiat si plangaret. – Oare multa vreme or sa ne mai suga sangele ?...
Apoi un ofiter tinerel, cu obrajii rotunzi, opri o trasura si se agata de braul birjarului, uitandu-se la grupurile de oameni in miscare ca la o eclipsa de soare.
- Zgaieste-te, tu, zgaieste-te ! – scanci muncitorul trecand pe langa el.
Multimea sporea vazand cu ochii.
Umpluse acum toata strada si vuia, nelinistita, indreptandu-se catre pod.
IN cateva locuri se inaltau steaguri albe.
Trecatorii erau luati inainte de puhoi ca niste surcele.
Ivan Ilici trecu podul impreuna cu multimea.
Pe Campul lui Marte, innegurat, inzapezit si batatorit de pasi, treceau cativa calareti.
Dand cu ochii de multime, intoarsera caii, apropiindu-se la pas.
Unul din ei, un colonel rumen si cu barba despicata, salutã cu mana la sapcã, razand.
In multime se auzeau ici si colo glasuri care cantau greoi si trist.
Prin pacla gradinii de varã se ridicarã de pe crengile goale si negre corbii zburliti care bãgaserã spaima odinioara in ucigasii imparatului Pavel.
Ivan Ilici mergea tot inainte.
Isi simtea gatul inclestat ca intr-un spasm.
Tusi de cateva ori, dar tulburarea ii sporea, ii sporea mereu.
Cand ajunse la Palatul inginerilor, ocoli la stanga si o lua pe bulevardul Liteinâi.
Acolo, pe Liteinâi, se revarsa altã multime, care venea dinspre cartierul Petersburgskaia Storona si se intindea pana departe, peste pod.
Toate portile erau intesate de curiosi, pe la toate ferestrele se vedeau fete agitate.
Ivan Ilici se opri sub bolta unei porti, langa un functionar batran cu chip de caine, caruia-i tremurau obrajii.
La dreapta, departe, de-a curmezisul strazii, se vedea un cordon de soldati nemiscati, sprijiniti in pusti.
Multimea se apropia de ei, incetinindu-si pasul. Din adancul valului de oameni razbatura glasuri speriate :
- Stati ! Opriti-va !...
Si imediat dupa aceea se ridica tipatul subtire al miilor de femei :
- Paine ! Paine ! Paine !...
- Asemenea lucruri n-ar trebui ingaduite, - zise functionarul, uitandu-se cu asprime la Ivan Ilici pe deasupra ochelarilor.
In clipa aceea iesira in strada doi portari voinici si incepura sa impinga cu umarul curiosii adunati sub bolta portii.
Obrajii functionarului tresarira de indignare.
O domnisoara cu pince-nez striga : “ Cum indraznesti, dobitocule !” Totusi, poarta a fost inchisa.
De-a lungul strazii se inchideau, una dupa alta, toate usile caselor si toate portile.
- Nu trebuie ! Nu trebuie ! – se auzira glasuri speriate.
Multimea inainta urland.
In fruntea ei rasari un tinerel emotionat, cu obrajii rosii sub o palarie cu boruri largi.
- Steagul inainte ! Steagul inainte ! – rasuna din multime.
In clipa aceea aparu in fata cordonului de soldati un ofiter inalt si subtirel, cu o caciula cu varful rasfrant.
Isi tinea revolverul langa coapsã si striga deslusit :
- Ni s-a dat ordin sa tragem... Dar noi nu vrem varsare de sange... Imprastiati-va...
- Paine ! Paine ! Paine ! – raspunsera cativa, urland salbatic.
Si multimea inainta mereu, apropiindu-se de soldati.
Pe langa Ivan Ilici, oameni cu priviri innebunite incepura sa-si faca drum inainte.
- Paine ! ... Jos !... Spurcãciune !
Un om cu obrazul crispat cazu la pamant, strigand in nestire :
- Ii urasc... ii urasc... ii urasc ! ...
Un fâsâit, de parcã ar fi rupt cineva o panza, trecu de-a lungul strazii.
Si dintr-o data se facu tacere.
Un elev de liceu isi apucã sapca cu mainile si disparu in multime.
Functionarul isi ridica mana noduroasa sa-si faca semnul crucii.
Salva fusese trasa in aer, si, cu toate ca a doua nu mai urma, multimea se trase indarat, o parte incepu chiar sa se imprastie.
Cei ramasi se indreptau cu steagul in frunte spre piata Znamenskaia.
Pe zapada galbena a strazii ramasesera caciuli si galosi.
Ajungand pe Nevski Prospekt, Ivan Ilici auzi alt zvon de glasuri.
Era al treilea puhoi de oameni care trecuse Neva venind dinspre Vasilievski Ostrov.
Trotuarele erau pline de femei bine imbracate, de militari, de studenti si de necunoscuti cu aspect de straini.
Un ofiter englez cu obraji trandafirii de copil stãtea nemiscat ca un stâlp.
Vanzatoarele pudrate, gatite cu fionguri negre in par, isi lipeau fruntea de geamurile magazinelor.
Iar prin mijlocul strazii, pierzandu-se in ceata, inainta multimea indarjita de muncitoare si muncitori, urland :
- Paine ! Paine ! Paine !
La o margine de trotuar, un birjar aproape rasturnat pe capra ii spunea cu veselie cucoanei speriate si rosii la fata din sanie :
- Vedeti si dumneavoastra, incotro s-o apuc ? Nici o musca nu poate sa treaca pe-aici...
- Ia-o din loc cand iti spun, dobitocule ! Cum indraznesti sa discuti cu mine ?...
- Astazi nu mai sunt dobitoc ! Ia fa bine si da-te jos din sanie...
Ingramaditi pe trotuar, trecatorii cautau sa afle cat mai multe vesti, trageau cu urechea si intrebau, speriati :
- O suta de morti pe Liteinâi ?
- Da de unde !... N-au fost impuscati decat o femeie insarcinata si un batran...
- Doamne, dar de ce au mai tras si in batran ?
- Protopopov le pune la cale toate astea. Iar el, afla de la mine, e nebun...
- Domnilor, o noutate... Extraordinar ! Greva generala !
- Cum asa ? Si apa, si lumina electrica ?
- In sfarsit, a dat Dumnezeu !
- Bravo lor, muncitorii !...
- Nu va bucurati asa, or sa va striveasca...
- Baga de seama sa nu te striveasca mai intai pe dumneata, cu mutra dumitale...
[...]
- Teleghin ! Teleghin ! Opreste, surdule !...
Cu sapca pe ceafa, cu ochii sclipind de veselie, inginerul Strukov se apropia in goana de Ivan Ilici !
- Unde te duci ? Hai cu mine la cafenea...
Il apuca de brat, tragandu-l intr-o cafenea.
Inauntru te usturau ochii de fum.
[...]
- Scade rubla ! – striga el [ Strukov ], apucand masa cu amandoua mainile.- Toate valorile se duc dracului ! Ce forta !... Spune-mi ce-ai vazut.
- Am trecut pe bulevardul Liteinâi. S-a tras o salva dar mi se pare ca s-a tras in aer...
- Ce zici de toate astea ?
- Stiu si eu ?... Cred ca guvernul ar trebui sa se ocupe serios de transportul alimentelor.
- Prea tarziu ! – striga Strukov, batand cu pumnul in cristalul masutei. – Prea tarziu !... Ne-am facut-o singuri. S-a ispravit cu razboiul, si basta !... Stii ce revendica fabricile ? Convocarea sovietului de deputati ai muncitorilor, asta revendica ! Si declara ca nu mai au incredere decat in soviete !
- Ce tot vorbesti ?
- E singurul sfarsit posibil, dragul meu ! Autocratia a crapat... Freaca-te la ochi. Nu e o rascoala. Nu e nici macar o revolutie. E inceputul haosului... Si ce haos ! [...]
- Nu, ceea ce ai vazut tu astazi nu e revolutie. E disocierea materiei. Revolutia e in viitor, o sa vina si ea... Numai ca nici tu, nici eu n-o s-o apucam.
[...]
Ivan Ilici se intoarse acasa devreme si se culca imediat. Dar somnul nu-l prinse decat o clipa. [...]
Geamantanul desfacut pe un scaun raspandea miros proaspat de piele.
In geamantanul acela, cumparat de la Stockholm, se afla o trusa de voiaj din piele scumpa, cu obiecte de argint – un dar pentru Dasa.
[...] Afara, pe cerul innegurat, Ivan Ilici vazu aprinzandu-se lumina violacee si murdara reflectatã de oras.
Si-si dadu seama cu cata ura dureroasa trebuie sa fi privit lumina aceea oamenii care urlasera cerand paine...
Insuportabil oras, apasator, dezgustator...
Creierul si vointa tarii, lovit acum de o boala fara leac – in agonie...
Ivan Ilici pleca de acasa pe la vreo douasprezece.
Strada larga si inecata in ceata era pustie.
In vitrina umedã a unei Florari se vedea, intr-un vas de cristal, un buchet bogat de trandafiri rosii stropiti cu picaturi mari de apa.
Prin valul fulgilor care cadeau, Ivan Ilici se uitã cu duiosie la flori.
Dintr-o strada laterala iesi o patrula de cazaci calari, cinci la numar.
Unul din ei intoarse calul si o lua la trap in directia trotuarului pe unde treceau, vorbind incet si cu patima, trei oameni cu sepci.
Oamenii se oprira.
Unul arunca o gluma, apoi prinse calul de capastru.
Gestul acesta era atat de neobisnuit, incat Ivan Ilici tresari de surprindere. Dar cazacul incepu sa rada, isi scuturã capul si, dand pinteni calului cu gatul gros, care batea din picioare pe loc, isi ajunse din urma camarazii.
Dupa aceea se pierdura cu totii, in trap intins, inghititi de pacla.
Aproape de chei, Ivan Ilici incepu sa intalneasca grupuri de oameni simpli grozav de tulburati : se vede ca, dupa cele intamplate in ajun, nu-si mai puteau veni in fire.
Se sfatuiau, impartasindu-si unul altuia zvonurile si noutatile pe care le auzisera.
Multi porneau spre Neva.
Acolo, de-a lungul parapetului de granit, se miscau pe zapada cateva mii de curiosi, ca un furnicar negru.
Langa pod, un grup de gura-casca facea scandal si striga la soldatii care nu lasau lumea sa treaca, asezati de-a curmezisul si in lungul podului, pana la capatul care abia se zarea prin panza fulgilor de zapada.
- De ce-ati barat podul ? Lasati-ne sa trecem !
- Avem nevoie sa ne ducem in oras !
- Asta-i porcarie, sa incurci oamenii asa...
- Podurile-s pentru trecatori, nu pentru d-alde voi...
- Rusi, ori ce dracu sunteti ?... Dati-ne drumul !
Un subofiter inalt, cu patru cruci ale Sfantului Gheorghe pe piept, trecea de la un parapet la celãlalt zornãind din pinteni.
Cand i se aruncarã din multime vorbe de ocarã, intoarse o fata falbuie, posomorata si ciupita de varsat.
- Frumos va sade ! Sunteti oameni de la oras si uite cum vorbiti ! – Mustatile rasucite ii tremurau. – Nu pot ingadui trecerea peste pod... In caz de nesupunere, o sa fiu nevoit sa fac uz de arme. Asta-i !
- Dar soldatii n-or sa traga ! – strigara cei cae faceau scandal...
- Cine te-a pus acolo pe tine, diavol ciupit de varsat, caine spurcat !...
Subofiterul se intoarse din nou si le raspunse nu stiu ce. Cu toate ca vorbea ragusit si sacadat, ca un militar ce era, glasul lui trada aceeasi nedumerire speriata ca a tuturor oamenilor in zilele acelea.
Galagiosii simtirã asta si continuara sa injure si sa se impinga.
Un barbat slab si desirat, cu pince-nez-ul asezat stramb pe nas si cu gatul lung infasurat intr-un fular incepu deoadata sa vorbeasca cu glas adanc si puternic :
- Circulatia e intrerupta din toate partile : toate barierele si podurile sunt pazite. Curata bataie de joc ! Avem dreptul sa circulam liberi prin oras, sau nu mai avem acum nici dreptul asta ? Cetateni, va propun sa nu tinem seama de soldati si sa trecem dincolo, pe gheata..
- Asa-i ! Pe gheata ! Bravo !
Si cativa oameni alergara in graba la scarile de granit, acoperite cu zapada, care coborau spre fluviu.
Cu fularul in vant, omul cel desirat pasi hotarat pe gheata, paralel cu podul.
De sus, soldatii strigau, aplecati peste parapet :
- Hei ! Intoarceti-va, ca tragem ... Intoarce-te, tu, prajina !...
Dar omul mergea inainte, si nu intorcea capul.
Unul cate unul, din ce in ce mai multi, oamenii se luara in goana pe urma lui.
Se rostogoleau de pe chei pe gheata ca mazarea.
Umbrele lor negre alergau pe zapada.
Soldatii strigau si ei nu stiu ce.
Unul din soldati lua pusca la umar, dar altul ii dadu un ghiont.
Soldatul nu trase.”
( Calvarul, Vol. 1, Cartea intai “ SURORILE “, paginile ... , Alexei N. Tolstoi, Ed. Pentru Literatura Universala, Editia a VI-a, 1961 ( Moskva / Moscova 1951 ) )
olivia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu