Emotiile
Daca starile de agreabil sau dezagreabil difera putin intre ele, chiar cand sunt provocate de obiecte, sau de situatii foarte deosebite – agreabil este si un peisaj, dar si un sirop de capsuni, - emotiile, fara a fi neaparat intense, traduc o relatie specifica, intre noi si situatie, de exemplu, peisajul care imi evoca un episod nefericit al vietii mele, ma intristeaza, sau, mancand o inghetata, pe care medicul mi-a interzis-o, se schiteaza o ingrijorare privind consecintele.
Asadar, emotiile sunt stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect, ori cu o situatie, deci ele au un caracter situational.
Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala, sau de una imaginata ( de exemplu, gandul ca Politia poate fi pe urmele sale, il sperie pe talharul care are banii furati in geamantan ).
Intensitatea lor este foarte variata : poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare, zguduind intregul organism.
In acest ultim caz, vorbim despre emotie-soc ( careia multi psihologi ii spun “ afect “ ).
Exista patru emotii-soc, tipice : ( 1 ) frica sau teroarea, ( 2 ) furia, ( 3 ) tristetea in forma sa acuta, disperarea, si ( 4 ) bucuria exploziva.
Dar acestea pot aparea, in conditii obisnuite, cu o intensitate mijlocie : cineva se teme sa intre la dentist ; altcineva se enerveaza ca prietenul sau intarzie la intalnire ; un tanar se intristeaza, fiindca logodnica i s-a imbolnavit de gripa ; elevii se bucura, deoarece profesorul nu a putut sa vina la clasa, la ora.
Dar exista mult mai multe emotii decat acestea, precum : dezgustul, rusinea, nemultumirea, regretul, indignarea, simpatia, antipatia, speranta, mila, satisfactia, nehotararea, sfidarea, etc.
Exista si emotii in relatie cu munca intelectuala, precum : mirarea, nesiguranta, certitudinea, indoiala, ...
Atat in vorbirea curenta, cat si in lucrari de specialitate psihologica, emotiile sunt frecvent identificate cu sentimente, cum ar fi iubirea si ura – dar exista multe feluri de iubire : iubirea de tata, de sotie, de prieten, dragostea de munca, dragostea de patrie, etc. , dupa cum exista si variate obiecte ale urii : ura fata de un rival, un dusman, un hot, o secta, o ideologie, si altele ....
Intr-adevar, intorcandu-ne la marii filosofi care au analizat afectivitatea, constatam o asemenea lipsa de diferentiere.
Astfel, René Descartes, in lucrarea sa “ Les passions de l’ âme “, “ Pasiunile sufletului “, descrie 40 de “ pasiuni “, printre care figureaza, pe langa emotii, sentimente, dorinte, si chiar trasaturi de caracter.
Dar, marele filosof francez considera ca, toate isi au originea in numai 6 pasiuni primitive, care sunt : ( 1 ) mirarea, ( 2 ) iubirea, ( 3 ) ura, ( 4 ) dorinta, ( 5 ) bucuria, si ( 6 ) tristetea.
Toate celelalte nu ar fi decat varietati ale acestora, sau rezultatul unor combinari ale lor.
Cum se vede, trei din pasiunile fundamentale sunt emotii, doua sunt sentimente, iar una, dorinta, constituie o denumire generica, in care pot figura nenumarate aspiratii.
B. Spinoza, in “ Etica “ sa, distinge 48 de “ afecte “, dar si el arata ca : “ Toate afectele se reduc la dorinta, la bucurie sau la tristete “ ( Spinoza, B., p.152 ), aratand si modurile in care cele complexe deriva din acestea.
De exemplu : ( 1 ) un afect provine din alt afect mai simplu, inclusiv o anume idee : “ Iubirea este bucuria, insotita de ideea cauzei externe “ ( ibid., p.158 ) ; ( 2 ) el poate aparea prin suscitarea unui afect primar intr-o situatie complexa : “ Indignarea este ura fata de cineva, care face rau altuia “ ( ibid., p.161 ) ; ( 3 ) mai poate proveni din imbinarea unor afecte primare : “ Sfiala se atribuie aceluia, a carui dorinta este stanjenita de frica primejdiei, pe care egalii sai cuteza sa o infrunte “ ( ibidem, p. 169 ).
Spinoza poate fi acuzat de intelectualism ( caci pentru el, pasiunea este doar o idee confuza ).
Insa observatiile sale, privind relatia intre afecte si situatie, cat si cele referitoare la combinarea posibila a lor, sunt juste, si vom reveni asupra lor.
Problema care se pune este, de ce spirite asa de patrunzatoare au amestecat stari afective deosebite ( distincte ), nu au simtit ei nevoia sa efectueze distinctii intre ele ?
Dorinta este o stare afectiva elementara : o trebuinta constienta de obiectul ei, care poate fi de scurta durata.
Dar ea este folosita adesea, in locul termenului de aspiratie, adica dorinta durabila de a realiza un progres anume, ceea ce presupune existenta unui sentiment, acesta fiind o structura bine cristalizata, trainica.
Nu au fost deosebite net – si nici astazi nu sunt – pentru motivul ca ele, dorinta, aspiratia, emotia, sentimentul, - toate – sunt trairi afective foarte strans legate, interdependente, si pot avea acelasi obiect, pot exprima calitatea aceleiasi relatii dintre obiect si subiect.
De exemplu, mergand pe strada, vad un caine mare si amenintator. Atunci apare dorinta de a-l ocoli.
Dar, neavand aceasta posibilitate ma apropii, si el se repede in mod agresiv.
Atunci apare emotia de frica, efectul aceleiasi situatii si al aceluiasi raport, care mi-a trezit dorinta initiala.
Sentimentul fricii de caini actioneaza ori de cate ori ies in oras, si ma face sa ocolesc strazile, unde cunosc existenta posibilitatii unei astfel de intalniri neplacute, ma inarmez si cu un baston ( ! ) pentru orice eventualitate, frica de un animal [ ... ] apare si in lipsa aparitiei lui, ...
De asemenea, sentimentul vizeaza acelasi pericol si aceeasi relatie nedorita.
Prin urmare, nu exista deosebiri calitative intre aceste fenomene afective, de unde lipsa unei inclinatii spre o mai fina diferentiere.
Sentimentele insa se deosebesc de emotii, si de simplele dorinte, prin amploarea, prin extensiunea lor.
Sentimentele sunt trans-situationale, ele persista in variate imprejurari, si chiar in absenta obiectului principal.
Sentimentul iubirii nu se exprima numai in prezenta fiintei indragite, indragostitul aflat departe se gandeste mereu la fiinta iubita, isi deapana amintiri, ii scrie scrisoare dupa scrisoare, viseaza la o noua intalnire, isi organizeaza activitatea, in asa fel incat sa progreseze in directia apreciata de iubita sa, etc.
Observandu-se evolutia afectivitatii, la copilul mic ( Ewert, O., p. 259-261 ) se constata, in primele luni, numai stari afective elementare la copil, de placere si neplacere.
La varsta copilului de 4 – 5 luni, apare expresia fricii – cauzata de persoane straine, ori de posibilitatea de a cadea, - tot cam la aceeasi varsta, in acelasi timp, se exprima ( apare ) si mânia – cand i se ia o jucarie, sau biberonul – deci este vorba numai de cele mai primitive emotii.
In jurul varstei copilului de 10 luni, apar manifestarile sentimentului de iubire fata de mama, exprimat prin zambet la prezenta mamei, prin dorinta de a sta langa mama, prin plans la plecarea mamei, etc.
Este o diferenta clara, intre atitudinile copilului fata de mama, si atitudinile adoptate fata de altii.
La varsta de 18 luni a copilului, se constata si prezenta geloziei.
Treptat, copilul va trai emotii si sentimente, din ce in ce mai complexe.
Printre ultimele, pare a fi dispretul, ce apare clar abia la varsta de 12 ani.
Deci se observa o crestere paralela a complexitatii emotiilor si sentimentelor.
Acestea din urma asigura, treptat, o evidenta crestere a stabilitatii afective.
Sentimentele structureaza dorintele, aspiratiile, interesele, atitudinile, nuantand diversificarea emotiilor provocate de diferite situatii.
Sentimentele asigura anumite orientari comportamentului, o anumita consecventa, si o ierarhizare a reactiilor.
Ele se disting de dorinte, ori emotii, prin care reactionam la specificul unei situatii prezente, comportament in relatie, atat cu situatia, cat si cu sentimentele deja cristalizate.
Emotiile-soc sunt o categorie aparte de stari afective, datorita intensitatii lor deosebite, si exteriorizarii lor puternice, prin diferite expresii emotionale, modificari fiziologice, si reactii slab controlate.
Ele apar cand exista o stare de tensiune nervoasa acumulata, si intervine brusc o situatie neasteptata.
Asa cum am mentionat, sunt patru feluri de emotii-soc, avand fiecare, moduri de manifestare relativ caracteristice.
Le vom descrie in continuare :
Furia este declansata atunci cand cineva ne ofenseaza in chip jignitor, de multa vreme, ori ne-a cauzat un rau notabil, si apoi se amuza, intervenind momentul “ paharului plin “.
Accesul de furie se manifesta prin : inrosirea fetei, vinele fetei si ale gatului se ingroasa, ochii ies din orbite, si se injecteaza, pulsul se accelereaza, persoana gafaie, incepe sa urle, se agita, gesticuleaza, uneori arunca diferite obiecte din cale.
Dar sunt si cazuri de “ manie palida “, cu manifestari oarecum opuse.
F. Dostoievski descrie in cartea sa, “ Amintiri din casa mortilor “, un detinut care, cand socotea el ca a fost nedreptatit sau inselat, devenea palid, livid, imobil, dar toti detinutii fugeau din calea lui, fiindca, deodata el punea mana pe cutit, si il ataca pe cel considerat vinovat.
Frica, teroarea, sunt provocate de aparitia brusca a unui mare pericol, cum ar fi un cutremur, cand totul se clatina in jur, se prabuseste, sau aparitia unui urs agresiv in padure.
Tabloul expresiilor este relativ opus furiei : intotdeauna apare o paloare cadaverica, ochii larg deschisi, cu pupilele largite fixand dezastrul sau pericolul iminent, parul se face maciuca, pe fata apar broboane de sudoare, se declanseaza un tremur, muschii devin rigizi, ori se contracta convulsiv, se fac gesturi de indepartare, izbucneste un strigat ascutit de teroare, persoana fie inlemneste, fie porneste intr-o fuga disperata.
Sunt cazuri cand frica provoaca un stop cardiac fatal.
Disperarea, tristetea profunda, poate fi cauzata de moartea neasteptata a unei persoane dragi, sau de incendierea locuintei de exemplu. Si aici intervine paloarea fetei : sprancenele devin oblice, fata se alungeste, colturile gurii se lasa in jos, apar cute pe frunte, privirea devine stearsa, inexpresiva, inima si respiratia isi incetinesc ritmul, persoana suspina, uneori plange in hohote, i se inmoaie picioarele, apar tremuraturi si senzatia de frig.
Bucuria exploziva survine atunci cand aflam, pe neasteptate, despre un eveniment fericit, mult dorit : canditatul, care se credea respins la un examen foarte important, afla ca totusi a reusit !
Spre deosebire de tristete, bucuria implica manifestari dinamice : unii sar in sus, danseaza, bat din palme, rad din toata inima, bataile inimii se accelereaza, statura se indreapta, fata se imbujoreaza, ochii sticlesc, trasaturile fetei capata o alura ascendenta.
Exista situatii cand persoana reactioneaza oarecum invers, paradoxal :
Am amintit despre furia palida, sunt si cazuri cand, in loc de plans, persoana profund afectata de un deces izbucneste intr-un ras spasmodic.
Tot asa, datorita epuizarii, cineva afland o veste minunata, incepe sa planga !
Incat, desi fiecare dintre emotiile-soc prezinta un tablou destul de specific, exista si exceptii : se poate pali si de frica, si de manie, se plange la tristete dar si la bucurie, se tremura de frica, dar si intr-un acces de disperare...
In toate cazurile, emotiile-soc sunt insotite de puternice modificari fiziologice si expresive.
In emotiile obisnuite ele sunt prezente, dar manifestarile sunt abia schitate, deseori observate doar de cine este in cunostinta de cauza.
( extras, curs universitar, Psihologie generala, Profesor univ.Andrei Cosmovici, Ed. Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu