Din referatele mele de la masterul de "Stiinte Penale" 2010-2011 ( 1 )

Din referatele mele de la masterul de "Stiinte Penale" 2010-2011 ( 1 )

Universitatea “ Spiru Haret “ – Facultatea de drept si administratie publica Bucuresti

MASTER – Stiinte penale

Coordonator stiintific : Prof.univ.dr.Doinel DINUICA

Disciplina : Psihologie Judiciara

Profil de personalitate caracteristic faptuitorului de tip organizat 

MARCOV  N.Olivia-Maria

Prof.univ.dr.Tudorel BUTOI

Data depunerii :  16 septembrie 2011

Motto : - You have a nice personality, but not for a human being - Henny Youngman

- Personality is immediately apparent, from birth, and I don't think it really changes - Meryl Streep

- Personality is born out of pain. It is the fire shut up in the flint - J. B. Yeats

- Personality and socialization aren't the same thing - Steven Pinker

-  Identity in the form of continuity of personality is an extremely important characteristic of the individual - Kenneth L. Pike

- Personality is to a man what perfume is to a flower - Charles M. Schwab

- Personality is reduced and deformed with depleted thoughts and stagnant mind - King Hussein I

-  Come not between the dragon and his wrath - William Shakespeare, King Lear

- It does not do to leave a live dragon out of your calculations, if you live near him -  J.R.R. Tolkein

 - Life is like a coin. You can spend it any way you wish, but you only spend it once -  Lillian Dickson

- Man was made at the end of the week's work when God was tired - Mark Twain

- God has given you one face, and you make yourself another - William Shakespeare

- Orice om de pe strada, orice om obisnuit poate deveni tinta unui criminal in serie  – Brian Lane, Wilfried Gregg

- ...De nenumarate ori, solutionarea disparitiilor de persoane, cu “ modus operandi “ similar, conduce, prin investigatia probatorie respectiva, la capatul firului. Acolo pandeste “ serial killer-ul “ ! ...

Daca vrei sa ajungi la paianjen, destrama-i cu abilitate panza.. .il vei gasi la capatul firului, ascuns in vreo crapatura, cu helicherele frematande, cu ochii bulbucati si setos de sange ... striveste-l ! ... – Tudorel Butoi

Ce inseamna criminal ?

Cuvantul “ criminal “ desemneaza o persoana care a savarsit o crima si atunci spunem ca este un substantiv, dar in acelasi timp descrie o insusire, o calitate atunci cand are semnificatia de “ care contine o intentie nelegiuita, care constituie o crima, referitor la crima ; rau, daunator “, caz in care spunem ca este un adjectiv.

Despre “ crima “ vom spune ca este un substantiv feminin care inseamna “ infractiune care prezinta un grad ridicat de pericol social si pe care legea o sanctioneaza cu pedepsele cele mai mari “, mai inseamna si “ omor “.

Cele doua explicatii ale cuvintelor “ criminal “ si “ crima “ le gasim mentionate in Dictionarul explicativ al limbii romane.

Codul penal roman incrimineaza fapta penala numita “ omor “ in Sectiunea I intitulata “ Omuciderea “ a Capitolului I intitulat la randul sau “ Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii “ al Titlului II “ Infractiuni contra persoanei “, in articolul 174  care ne spune ca “ ( 1 ) Uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. ( 2 ) Tentativa se pedepseste “.

Infractiunile contra persoanei prezinta cateva caracteristici specifice, care le deosebesc, substantial, de faptele ilicit penale grupate in alte categorii.

In primul rand, este de retinut ca prin asemenea manifestari se atenteaza la existenta ori la integralitatea unor atribute esentiale ale individului, atribute carora le corespund, in sistemul Dreptului, tot atatea drepturi fundamentale ale omului, precum sunt dreptul la viata, dreptul la integritate corporala si sanatate, dreptul la libertate.

Legatura absolut interdependneta dintre atributele esentiale ale individului si insasi fiinta si conditia sa umana, confera acestor atribute continutul si dimensiunile unor autentice si de mare insemnatate valori sociale.

In al doilea rand vom putea remarca in consecinta, ca prin faptele de aceasta natura este amenintata sau afectata chiar fiinta umana, si nu numai la nivel individual, ci si, in egala masura, la nivel social. Este aceasta si ratiunea pentru care societatea este interesata, alaturi de individ, sa puna astfel de fapte, prin intermediul sistemului Dreptului, sub un regim care sa asigure profilaxia si caracterul punitiv.

In sfarsit, o a treia caracteristica rezida in modalitatile preponderent violente prin care actioneaza autorii infractiunilor contra persoanei, modalitati care, dincolo de rezultatul concret produs, sunt de natura a provoca celorlalti indivizi, stari emotionale, stari de neliniste, stari de insecuritate personala, daunatoare desfasurarii normale a vietii sociale.

Investigatiile criminologice au pus in evidenta o gama larga si diversa de factori cu valoare etiologica in aparitia manifestarilor agresive indreptate impotriva persoanei, factori clasificati in doua categorii, in raport cu locul de formare a lor, si anume in interiorul sau in exteriorul individului.

In randul factorilor endogeni s-au retinut astfel : calitatea sau nivelul formarii educationale si a dezvoltarii intelective, felul temperamentului, conceptia asupra moralei, conditia biologica, un rol insemnat in cadrul acesteia fiind jucat de afectiunile psihice, dobandite sau genetice, mostenite, ereditare.

Intre factorii exogeni au fost incriminati standardul de viata socio-economic, mediul ambiant, gradul de civilizatie, plagile sociale in care alcoolismul, drogomania si, mai recent, extinderea metodei de “ lichidare dura a conturilor “ in pegra societatii, detin o insemnata pondere.

Factorii endogeni si exogeni amintiti, fara pretentie de exhaustivitate, au fost remarcati datorita frecventei si importantei lor capacitati de a conditiona ori determina comiterea unor astfel de fapte, dar este de subliniat ca, daca fiecare in parte are aptitudinea de a constitui sursa de declansare a manifestarilor agresive impotriva persoanei, cel mai adesea ei sunt decelati intr-o nociva asociere si impletire.

Ce inseamna criminal in serie ? Ce este crima in serie ?

Crima in serie reprezinta uciderea de victime disparate in timp, de la zile la saptamani sau luni, intre ele. Aceste pauze intre omoruri sunt denumite si ca perioade de “ calmare “.

A fost exercitat mult interes asupra fenomenului de crime in serie, si un numar de articole si carti sunt disponibile acum pe marginea acestui subiect.

In terminologia psihiatrica, un criminal in serie poate fi clasificat, fie ca psihotic sau psihopatic, depinzand de informatiile examinate, ca si de faptele crimei.

Din experienta lui Vernon J.Geberth, totusi, criminalul este rareori psihotic.

Criminalii in serie sunt de obicei psihopati sexuali, care au o criminalitate profunda si ei sunt in mod cert, in legatura cu realitatea.

In cazul unui ucigas psihotic, acesta poate sugera ca el ucide din cauza ca psihoza lui il impinge sa ucida, iar in cazul unui ucigas psihopat, in special un criminal in serie, Vernon J. Geberth sugereaza pe baza studiilor FBI si a experientei personale, ca acesta ucide pentru ca ii place sa ucida.

Criminalii in serie au fost descrisi ca inteligenti, fermecatori, smecheri, incantatori si in general, aratosi. Ei sunt indivizi mobili, capabili sa calatoreasca kilometri intregi in cautarea victimei “ potrivite “, care sa fie o persoana vulnerabila si usor de controlat.

Victimele lor pot fi femei, copii, vagabonzi, homosexuali si prostituate.

Criminalii in serie sunt extrem de manipulativi si sunt deseori capabili sa “ vorbeasca “ victimelor lor, mai ales pe terenul lor, descris ca ‘ zona de confort “ , anume, un loc unde ei isi pot controla victimele.

De multe ori ei folosesc un truc pentru a ramane singuri cu victimele lor, ei isi perfectioneaza continuu acest truc si au o iscusinta stranie in recunoasterea potentialelor lor victime.

Un criminal in serie, in ciuda aparentelor exterioare, este un individ nesigur. El nu are nici o putere pana nu are victima sub controlul sau. El se simte in siguranta in acea superioritate temporala. Multi criminali in serie au o fascinatie pentru procedurle Politiei, unii dintre ei au lucrat ca ofiteri de Politie sau gardieni publici, si isi folosesc aceasta experienta ca sa evite identificarea. Ei sunt cunoscuti ca niste obisnuiti ai Politiei si trag cu urechea la conversatiile de pe marginea cazului. Unii dintre ei chiar s-au strecurat singuri in investigatie.

Unii criminali in serie se intorc la locul crimei sau la locul unde a fost descoperit cadavrul, fie ca sa evalueze investigatia, fie ca sa tachineze Politia cu indicii suplimentare.

Acestia se bucura de publicitatea crimelor lor din acelasi motiv. Ei urmaresc probabil indeaproape evenimentele in ziare, si au acea satisfactie constienta ca ei au invins Politia.

Crimele in serie sunt considerate de unii psihologi ca reprezentand ultima extensie a violentei. Din punct de vedere rational, crimele in serie sunt acte complet irationale.

Totusi, criminalul in serie simte o mare placere in exercitarea puterii si a controlului asupra victimei, incluzand puterea vietii si a mortii, actul sexual fiind secundar.

El este excitat de cruzimea actului sau, si frecvent el va tortura victima sa, pana la moarte.

Criminalul poate inregistra pe casete tipetele de durere ale victimei sale, pe care el le poate folosi pentru a-si spori fantezia, atunci cand nu are o victima “ cu care sa se joace “, sau poate folosi aceste inregistrari, pentru a teroriza victimele viitoare.

Orice mutilare a victimei va fi facuta, fie ca sa socheze autoritatile, fie ca sa faca neidentificabile ramasitele cadavrului.

Cu toate ca multi criminali in serie au fost cunoscuti ca au intretinut relatii sexuale normale cu o femeie initial in viata lor, ei chiar nu au nici un fel de relatii satisfacatoare cu cineva.

Ei se afla intr-o stare de automultumire, pana la un punct, de unde nimic nu mai conteaza. Multi criminali in serie au declarat ca au fost abuzati in copilarie, de obicei de mama sau de un parinte sau bunic.

Multi agresori au declarat ca, sub influenta alcoolului sau a drogurilor, in timpul crimelor, au trait stari ireale, fara a putea percepe gravitatea si cruzimea actelor lor, si fara a putea avea o explicatie logica a faptelor lor.

Multi agresori au fost identificati sub influenta alcoolului si a drogurilor, in momentul crimei, ceea ce are tendinta de a le exacerba fanteziile sadice.

“ Orice om de pe strada, orice om obisnuit poate deveni tinta unui criminal in serie “, cel putin asa spun autorii “ Enciclopediei ucigasilor in serie “, Brian Lane si Wilfried Gregg.

In crimele lor, se obisnuieste ca victima sa fie clasificata in functie de un mobil clar identificabil, cum ar fi de exemplu ca ea detinea ceva anume ravnit de asasin, ca ea se afla in conflict cu asasinul, sau ca ea ii fusese necredincioasa asasinului, etc.

Pentru asasinul in serie, “ motivul “ se afla atat de bine si de adanc inradacinat in psihicul sau, incat victima trebuie sa apartina unui anumit gen, cum ar fi spre exemplu, sa poata fi inclusa intr-o categorie larga de persoane, ca femeile si copiii, si sa se afle in locul nepotrivit si la momentul nepotrivit.

Prin urmare,  fiecare fiinta poate deveni victima potentiala a unui asasin, impotriva caruia nu exista nici o arma de protectie, intrucat si mijloacele de investigare traditionale, bazate pe motive bine determinabile, sunt lipsite de eficacitate.

Caracteristici ale criminalului in serie

Pentru a intelege aceasta frecventa a criminalilor in serie trebuie sa obserrvam cateva caracteristici, avand in vedere ca ucigasul in serie are cateva trasaturi aparte, din care vor fi descrise numai principalele sase, si anume :

1. Crimele se repeta ( “ in serie “ ), petrecandu-se cu frecventa mai mare sau mai mica, adeseori, crescand ca numar, dupa o perioada de timp ce poate insemna chiar ani de zile ; ele continua pana cand asasinul este prins, sau pana cand moare sau, la randul sau, este ucis si el.

Definitia mai sus mentionata reprezinta tiparul fundamental al asasinului in serie. Este evident ca nu exista vreun numar predeterminat de victime de la care asasinul devine criminal  “ in serie “, si nici o frecventa stabilita a acestei activitati macabre, careia i se aplica termenul de mai sus.

In acelasi mod, dupa cum un om drogat nu se va vindeca niciodata si va deveni si ramane dependent de patima lui, drogul, daca el va avea acces liber la stimulent, la fel si asasinul va continua in serie indeletnicirea sa oribila pana cand, el fie va muri, fie va fi omorat, sau pana cand el va fi prins si va fi inlaturat din societatea pe care el a afectat-o si o afecteaza.

2. La fel ca si in cazul omuciderilor “ normale “, propriu-zize ( vezi definitia omorului la articolul 174 din codul penal roman ) , crimele tind sa se petreaca in relatie de unu-la-unu.

Forma cea mai comuna de omucidere este incidentul singular, prin care o persoana este omorata de catre o alta persoana.

Conventional, criminologia clasifica acest gen de omoruri in doua categorii : ( 1 ) “ crima pasionala “, omor comis intr-un moment de furie intensa sau de frustrare, si ( 2 ) crima infaptuita “ cu sange rece “, care se distinge printr-o premeditare atenta, motivata adeseori de speranta unui castig personal.

Odata atins obiectivul  propus -  eliminarea sotului necredincios, de exemplu, sau eliminarea detinatorului unui obiect ravnit -, nu exista nici un motiv de a mai presupune ca asasinul va ucide din nou.

Exista si circumstante accidentale, in care un criminal in serie a ucis mai mult de o persoana intr-un ( singur ) incident, adesea fiind vorba de membri ai aceleiasi familii, ca si de o infractiune complementara, cum ar fi hotia.

Insa cel mai raspandit scenariu pentru crima in serie, ca si pentru omorul accidental, este acela pe cont propriu, si cu o singura victima.

In mare masura, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. In mod clar, este mai “ sigur “ sa lucrezi singur, in sensul ca numai ucigasul stie despre crima, si trebuie sa ucizi o singura victima, pentru ca acest fapt reduce posibilitatea ca autorul crimei sa primeasca o riposta dura, sau ca victima sa scape.

Mai mult, caracterul individualist al criminalului in serie, face imposibila situatia in care el sa fie capabil sau dornic de a-si impartasi nevoile sau placerile altcuiva.

Aceasta concluzie reiese, in conformitate cu statisticile, din faptul ca el duce o viata paralela sub chipul unui salariat demn de incredere, onorabil cap de familie si bun vecin.

Dupa parerea autorilor “ Enciclopediei ucigasilor in serie “ ( 3 ) tiparele de comportament agresiv episodic ar fi urmatoarele si anume :  comportament ritual ; sanatate care mascheaza instabilitatea mentala ; impulsivitate ; cautare periodica de ajutor ; tulburari severe de memorie si incapacitate de a spune adevarul ; tendinte sinucigase ; tendinte permanente de a comite agresiuni ; hipersexualitate si comportament sexual anormal ; leziuni craniene, rani suferite la nastere ; tendinte de folosire repetata a drogurilor si abuzul de alcool ; parinti drogati si alcoolici ; victime ale abuzurilor fizice sau psihice in copilarie ; rezultat al unei sarcini nedorite ; nascut in urma unei sarcini dificile ; nefericire in copilarie, avand ca efect incapacitatea de a gasi fericirea ; cruzime extraordinara fata de animale ; atractie fata de incendii, fara vreun interes de natura infractionala ; simptome de dezechilibru neurologic ; dovezi de tulburari genetice ; simptome biochimice ; sentimente de lipsa de putere si inadaptare.

In lumina acestor informatii care fac mai usoara identificarea unui criminal in serie, pare logic ca, un program national de diagnostic si de tratament sa devina eficace.

Criminalii in serie sunt periculosi si de acerea ei trebuie descoperiti cat mai repede posibil, si condamnati.

In vederea unei corecte identificari si a unei mai bune cunoasteri a “ serial killer-ilor “, profesorul nostru, profesorul universitar dr. Tudorel Butoi a impartit acesti criminali in serie, in doua mari categorii, in functie de modul lor de operare si de profilul de personalitate.

Astfel putem vorbi despre criminalii in serie de tip organizat si despre criminalii in serie de tip dezorganizat. Nu prea departe de concluziile scolii anglo-saxone, gasim necesara o detaliere in materie, in acelasi timp fiind valorificata si experienta personala pe acest tronson al ripostei anticrime, a profesorului Tudorel Butoi.

Profilul de personalitate si modul de operare al serial killer-ului de tip organizat, de regula psihopat sexual – crime comise cu premeditare :

Astfel, putem identifica un criminal in serie de tip organizat, in functie de urmatoarele caracteristici :

• Capacitate de adaptare si de improvizatie excelente, de regula el are un QI peste medie ;
• Poseda joc actoricesc ; in copilarie a fost un copil-problema, obraznic, agresiv, cu preocupari sexuale precoce, etc. ;
• Cauta compania altora, in grup este in largul sau ;
• Manifesta atitudini provocatoare, sfidatoare, de regula el are servicii care cer calificare, dar pe care el le paraseste repede, datorita atitudinii sale conflictuale si revendicative;
• El nu interiorizeaza complexe de inferioritate ; subapreciaza sau sfideaza Politia si expertii psihologi, crezandu-se superior, inteligent si abil ;
• Dezvolta simptomatologie de tip paranoic : este seducator, persuasiv, creeaza legende credibile ;
• De regula, el are relatii multiple dar putin durabile, cultivate in zona hedonist- perversa, chiar masochist, pe suport sexual-erotic ;
• In relatiile interpersonale el este dispretuitor si considera ca toti ceilalti sunt niste incapabili care se coalizeaza impotriva sa, el este singurul competent si el are solutii pentru toate problemele ; este laudaros si mitoman, dispune de posibilitatea de miscare, avand o masina bine ingrijita ;
• Se adapteaza unor circumstante situationale ;
• Isi exteriorizeaza usor trairile si sentimentele ;
• Se profileaza ca personalitate de tip  “pinatelian “ ( “ pinotelian “ ), insensibila, egocentrica, imorala si agresiv-excitabila – fara simtul onoarei, al rusinii si al sentimentului de mila, compasiune, remuscare ;
• Capabil de a-si perfectiona crimele in timp, conform propriilor fantasme ; el este dotat, aproape intotdeauna cu trusa care demonstreaza premeditarea infractiunii si care contine invariabil : plasturi, sfori, legaturi, catuse, cagula, basma de acoperit fata, arma, cutit, etc. ;
• Campul faptei exprima o logica, un mod de operare structurat, organizat, gandit, premeditat, menita a asigura succes, satisfactie ;
• In mod obisnuit, o data cu violul consumat, victima daca ea este lasa in viata, va purta in sufletul sau groaza, spaima, iar amenintarile cu moartea primite ii vor paraliza, de regula, orice initiativa a denuntarii ;
• In violul urmat de moartea victimei, urmele sunt sterse, cadavrul este deplasat de la locul faptei si este ascuns, sau este distrus prin combustie, prin macerare, etc. ;
• Isi aduce arma proprie, si nu o lasa la locul faptei dupa crima ;
• Sterge urmele in / din campul faptei, precum sunt amprentele, sangele de pe haine sau podele, urmele de pasi, el dezbraca victima si isi ascunde sau isi distruge hainele, o depersonalizeaza, si ascunde cadavrul, etc. ;
• Urmareste in mass-meda efectele crimei sale ; lasa uneori bilete la locul faptei, modifica locul faptei – locul in care a fost gasit cadavrul, nefiind intotdeauna si locul unde omorul a fost comis -, activeaza raspunsurile provocarii sinelui si fantasmelor, avand loc catharsis-ul vanatorului ;
• Este strans legat de fetisuri precum sunt bijuteriile, obiectele cosmetice, care sunt oferite anturajului feminin apropiat alcatuit dupa caz din amante, prietene, sora, mama, etc. ;
• Violeaza si tortureaza victimele inainte de a le ucide – in crimele cu mobil sexual -, motivatia fiind ca psihopatul sexual, de regula un semi-impotent, atunci cand el isi loveste, stranguleaza, inteapa, martirizeaza victima, traieste sentimentul depasirii impotentei sale, nemaiintrand frustratia incapacitatii de a o poseda ;
• In mixtura cu sadismul, gemetele, tipetele, implorarile victimei pe fondul neputintei acesteia de a riposta, ii exacerbeaza instinctul dominator de manipulare si depersonalizare a victimei ;
• Deseori crima apare si pe fondul unor traume personale exacerbate precum sunt concedierile, abandonarea de cate iubita, etc. ;
• De regula semi-impotent si cu disfunctii de erectie, el se manifesta violent in relatia sexuala, atunci cand comite violul, participand la actul sexual cu victima, inainte de suprimarea vietii acesteia, sau cu victima agonizanda ;
• Suprimarea vietii victimelor se face lent, ... apare tortura cu suculente manevre de tip pervers-sexual ( sex oral, sex anal, etc. ) ;
• Impotrivirea victimei declanseaza raptusul brusc, efectiv violent, cu lovituri mortale ;

Personalitatea psihopatica

Intr-o acceptiune extrem de generoasa, personalitatea psihopatica este inglobata in patologie[1]. Nimic mai fals in aceasta directie[2]. Punctul de vedere pe care il are profesorul Tudorel Butoi exclude analiza grosiera a acestei realitati, si accepta mai degraba personalitatea psihopatica – psihopatia mai exact, din perspectiva trasata de Kurt Schneider ca “ dizarmonie structurala a personalitatii “.

Din aceasta perspectiva, vom accepta mai degraba acceptiunea pe care o da Karl Leonhard asupra “ personalitatii accentuate  “, ca limita si in acelasi timp, tranzitie intre cele doua niveluri, normal si patologic.

Punctul de vedere al profesorului Tudorel Butoi ramane insa unul extrem de nuantat, cata vreme nu vom accepta nici confuzia frecventa care se intalneste intre psihopatie si atenopatie – dizarmonia caracteriala -, chiar daca personalitatea psihopatica implica comportamente caracteriale viciate.

In opinia profesorului Tudorel Butoi, toate personalitatile[3] care, intr-o masura sau alta se particularizeaza, se disting de normele medii – etico-sociale -, sunt doar ‘ personalitati defecte “.

Acesta este un concept foarte larg, care include si personalitatea psihopatica.

Psihopatii sunt numai niste defecti, niste disfunctionali hyper- sau hypo- catre directii precodificate pulsional genetic, manifestandu-se ca atare.

Germinand din bulionul de cultura al acestei societati, psihopatul sexual circula, misuna printre oameni si aluneca din cand in cand pe terenul criminalitatii, in calitate de autor al infractiunilor de omor cu mobil sexual, fiind nu odata, criminal in serie...

Psihicul uman se manifesta pe o scala extrem de larga a obiectivarii comportamentale, care permite o desfasurare deosebit de bogata si de individualizata de stari, ce se pot incadra in limitele plasticitatii normale, chiar daca ajung la o intensitate cu totul deosebita – si prin jocul destinului, nu o data, la crima.

Indiferent de abordare – axiologica, psihopatologica, sociologica -, personalitatile “ anormale “ se vor defini prin abaterea  cantitativa si calitativa de la media grupului social, in sensul “ defectiunii manifeste “, a disfunctionalitatii ca atare.

Constantin Gorgos realizeaza o opera monumentala care este “ Dictionarul de psihiatrie “, Volumele I – IV, Ed.Medicala, Bucuresti, 1989, contribuind personal, prin valorificarea unei bogate bibliografii, la nuantarea conceptului de psihopatie ( p. 712- 713 ), dupa cum urmeaza si anume :

§       “ Este imposibil de dat o definitie exacta a personalitatii psihopatice. Prin personalitate psihopatica intelegem in general, personalitati discordante, caracterizate prin particularitati cantitative ale instinctului, temperamentului si caracterului, a caror activitate intentionala si unitara este influentata de anomalii in aprecierea propriei persoane si a semenilor. Acest fapt determina inlocuirea valorilor reale, cu false valori, si a scopurilor autentice vitale, cu pseudoscopuri ( E. Kahn, 1931 ) ;

§       “ Personalitatile psihopatice sunt personalitati anormale, care sufera datorita anormalitatilor structurale, sau care prin anormalitatea lor, fac societatea sa sufere “ ( K.Schneider, 1934 ) ;

§       “ Psihopatic, ca atribut, a devenit un fel de “ cos de gunoi “, in care sunt aruncate tot felul de lucruri. Intre aprecierile relative si sovaitoare ale societatii, in ceea ce priveste asa-zisul nebun si asa-zisul criminal, psihopatii se situeaza intr-o zona de tranzitie, integrandu-se intr-una din cele doua categorii mentionate, mai mult sau mai putin accidental ( P.White, 1935 ) ;

§       “ Denumim prin personalitati psihopatice, indivizi cu un anumit nivel intelectual ( niciodata situat la limita inferioara a normalului ), care de-a lungul intregii lor vieti, sau de la varsta tanara, au tulburari manifeste de comportament, de tip antisocial sau asocial, cu caracter recurent sau ales episodic, care se dovedesc a fi putin influentati de metode sociale penale si medicale ( de recuperare ), si pentru care nu posedam mijloace de natura preventiva sau curativa “ ( D.K. Henderson, 1939 ) ;

§       “ El tinde sa-si exteriorizeze social conflictele, in loc sa se dezvolte simptomele conflictului interior “ ( S. Levine, 1942 ) ;

§       “ Psihopatiile reprezinta un grup polimorf de dezvoltari patologice ale personalitatii, caracterizate clinic, prin insuficienta capacitate episodica sau permanenta de integrare armonica si supla, in conditiile obisnuite ale mediului familial, profesional sau, in general, social “ ( V. Predescu, 1976 ). “ Psihopatiile ( tulburarile de personalitate in viziunea autorilor americani ) sunt modele rigide, necorespunzatoare, in legatura cu perceptia si cu aprecierea lumii exterioare si a Sinelui, suficient de grave pentru a determina tulburari severe, fie pe planul adaptarii socio-profesionale, fie pe planul suferintelor subiective “ ( DSM III, 1980 ). In prezent, se prefera folosirea termenului de personalitate structurata dizarmonic sau personalitate dizarmonica, in locul celui de psihopatie, pentru a se evita confuziile determinate de proliferarea definitiilor acestuia din urma, dar si pentru ca noul termen reflecta de fapt, o realitate clinica ( Personalitatea dizarmonica ).

La sfarsitul secolului al XVIII – lea, sub inraurirea rationalismului cartezian, locul central in psihopatologie era ocupat de “ delirum “, ca tulburare a gandirii si a logicii.

Ulterior, cercetarile psihologice au evidentiat ca, si emotiile au un rol determinant in declansarea unor tulburari mentale, acestea fiind numite “ manie fara delir “ ( Pinel ), “ monomanie afectiva “ ( Esquirol ), “ moral insanity “ ( Pritchar ) ; in ultima denumire , conceptul de moral deschide o noua perspectiva in evaluarea bolii mintale, implicand abordarea globala a psihicului, deci a sentimentelor, a vointei si a afectivitatii.

Koch ( 1891 ) este acela care a pus bazele conceptului de psihopatie, opus aceluia de degenerescenta ( Morel ), dupa opinia lui existand o limita intre normal si patologic, limita in care se incadreaza indivizii cu un sistem nervos fragil, psihopatia nefiind deci, o varianta a normalului.

Kraepelin, Birnbaum, Jaspers aduc contributii importante la marcarea limitelor care despart psihopatiile, de psihozele endogene, definindu-se ca varianta extrema a dezvoltarii personalitatii normale.

K.Schneider considera ca orice persoana care se defineste printr-o trasatura cu caracter aparte, trebuie considerata anormala.

In functie de gravitatea anormalitatii, si de situatiile in care se afla, psihopatul ajunge aproape intotdeauna la conflict.

Petrilowitsch adauga la definirea psihopatiei, multidimensionalitatea, psihopatul in aceasta viziune se caracterizeaza prin lipsa de suplete si lipsa de abilitate a inteligentei, de a-si modela in mod armonios personalitatea.

Clasica a ramas circumscrierea lui Ganuskin, pe care el a facut-o acestor personalitati dizarmonice, prin considerarea a patru caractere :

§       Totalitatea ( particularitatile se rasfrang asupra intregii sfere a vietii psihice ) ;

§       Constanta ( trasaturile patologice il insotesc toata viata ) ;

§       Intensitatea ( tulburarile calitative ale personalitatii situeaza psihopatul la limita dintre sanatate si boala ) ;

§       Dinamica ( de-a lungul “ istoriei “ sale, psihopatul prezinta decompensari in functie de anumiti factori de mediu ).

Constitutia psihopatica presupune un psihism defectuos, disfunctional, care se manifesta prin simptome lejere, difuze, atat in domeniul intelectual, cat si afectiv, fara prezenta unor grave simptome patologice.

Nu stim inca daca putem vorbi despre o zestre biologica predeterminata, ci doar de o premorbiditate, adica anumite structuri ergice care se transmit ereditar, si care ar putea oarecum, explica aparitia unei “ personalitati defecte “, in anumite familii cu antecedente psihopatice.

O personalitate psihopatica se va manifesta diferit, prin comportamente normale sau aberante, in functie de conditiile concrete ale desfasurarii sale, intrand  in discutie o serie de factori, cum ar fi starea de sanatate somatica a individului, familia, raportarea la munca, la colectivitatea sociala, in general.

Actul antisocial nu poate fi abordat stiintific, facand abstractie de studierea multilaterala a cauzelor si a conditiilor sale, ce se manifesta in circumstante de ordin obiectiv si subiectiv.

Comportamentul antisocial, ca orice comportament uman, rezulta din subiectivarea conditiilor primare ale realitatii.

Tocmai acest proces interactiv, in termeni psihanalitici de “ subiectivare “ a realitatii, intereseaza in procesul de raportare a individului uman la infractiune, respectiv la omorul cu mobil sexual, specific criminalilor in serie.

Relatiile de influenta reciproca a laturii biopsihologice, cu cea sociala in comportamentul aberant releva faptul ca acesta apare in manifestarile sociale ca o problema psihologica pusa de o situatia sociala, explicand astfel diversitatea reactiilor umane, in raport cu o situatie data.

Psihologia judiciara moderna[4] promoveaza studiul personalitatii delicventului, studiu ce implica corelarea cu circumstantele care favorizeaza comiterea infractiunii ( Karpets ), deci “ un studiu al persoanei, plasata intr-o anumita situatie de grup “ ( Pinatel ).

De aceea se considera drept cheie de bolta a psihologiei judiciare contemporane, abordarea personalitatii delicventului in procesul depersonalizarii sale sociale, al alienarii Eu – ului sau, cu deducerea concomitenta a mijloacelor ce vor permite recuperarea sa[5]. Astfel, orice cercetare a comportamentului anormal se orienteaza intr-un sens etiologic, precizand rolul factorilor sociali in comportamentul aberant, structura personalitatii individului, capacitatile sale intelectual-afective, volitive si modul cum ele contribuie la realizarea conduitei deviante.

Masurile de resocializare pot deveni eficiente numai prin cunoasterea structurii personalitatii individului, prin sesizarea gradului de maturizare a structurilor afectiv-sociale, sau a “structurii primitive de personalitate “ ( Kozarska ).

Reprezentarea alegorica a comportamentului criminal, “ ca o mare in care se revarsa mai multe fluvii “, releva etiologia sa multipla, abordabila multidisciplinar.

Ne apare important ca prim aspect ce trebuie reliefat, raportul dintre delicventa patologica, si delicventa in general.

Bearcroff gaseste doar 12 dintr- o populatie penala, fara tulburari psihice, si considera ca jumatate din aceasta populatie este reprezentata de psihopati a caror emotionalitate este inadecvata, lipsind interrelatiile stabile.

Insuficienta capacitatii mintale genereaza un comportament cu atat mai lipsit de posibilitati de modulare adecvata la situatiile de mediu care implica o adaptare supla, cu cat defectivitatea este mai grosiera.

Imaturitatea afectiva se releva prin aceea ca, trairile ideo-afective sunt sarace, difuze, primare, de unde si caracterul de brutalitate impulsiva a unor acte de comportament aberant, cu motivatie predominant afectiva.

Nevroticul poate prezenta conduite aberante minore, sau mai grave, caracterizate prin impulsivitate, iritabilitate si descarcari paroxistice.

In psihopatie, obiectivarea dizarmonica a personalitatii, prin comportamente aberante, ete frapanta.

Psihopatia, ca tulburare prin excelenta a adaptarii si a integrarii sociale, exprima conflictul dintre viata instinctiv emotionala si norma sociala.

Psihopatul ilustreaza afectarea mecanismelor de autoapreciere, si stapanirea constienta a manifestarilor proprii, negand valoarea normelor sociale si a sentimentelor moral-sociale.

Discordanta dintre functiile de cunoastere pastrate, si afectivitatea alterata il face sa caute satisfactie in fapte aberante, de a caror malignitate este constient.

Periculozitatea comportamentului aberant psihopatic rezulta din premeditarea actelor, fata de care pastreaza o pozitie subiectiva, din duplicitatea afectivitatii sale in receptivitatea marcata la inductiile psihologice negative, in indiferenta totala la sentimentele altora si incapacitatea de loialitate.

Incapacitatea si imposibilitatea de a se realiza, intoleranta la frustrare, fac din comportamentul aberant psihopatic, un adevarat recipient al dificultatilor la adaptare sociala.

Inadaptarea si insatisfactia permanenta a psihopatului conduc la nihilism social, inhiba capacitatea de a contracta relatii stabile, considerate de el ca o limitare a libertatii instinctuale.

Caracterul social al conduitei psihopatice se exprima in stari delicvente care, in raport cu tipul sindromatic al dezechilibrului psihopatic, afecteaza cu precadere anumite tipuri de relatii sociale.

Astfel, in isteropatie predomina atitudinile psihopatice de “ poza de erou “ ( in mitomanie, furt, prostitutie ) ; in ciclopatie, actele de autoagresivitate si hyperactivitate psihopatica morbida ; in schizopatie, agresivitatea fata de institutionalitatea sociala ( in vagabondaj, sexopatii ) ; in epileptopatie, falsul ; in paranoicopatie, santajul, substituirea de persoane, etc.

Comportamentul psihopatic apare ca deficitar prin cateva note caracteristice :

§       Acceptarea constienta a unui stil de viata aberant ;

§       Iritabilitate, impulsivitate, raptus afectiv ;

§       Incapacitatea de stapanire a reactiilor instinctiv-emotionale ;

§       Intoleranta la frustrare ;

§       Invadarea sociala, refuzul socialului.

In concluzie, ni se pare util a defini structura psihopatica prin trasaturi comportamentale specifice :

§       Psihopatii sunt rigizi, lipsiti de maleabilitate, neadaptati la situatie ( ! ) ;

§       Psihopatii isi impun propriile tendinte, neinfluentati de imprejurarile din afara ;

§       Psihopatii isi proiecteaza dificultatile in mediu, vina nereusitei lor va fi aruncata asupra altor persoane ;

§        Cerintele lor nu sunt exprimate verbal, ci ele apar caracteristice, prin actiuni impulsive. Astfel se ajunge la puternice reactii de ‘ totul sau nimic “, care sunt oarbe, straine, distrugatoare, sau chiar autodistrugatoare.

Psihopatii reprezinta o categorie aparte care poate fi denumita cea a oamenilor disfunctionali, oameni problema.

Acesti ‘ defecti “, in acceptiunea profesorului Tudorel Butoi, si despre care Kurt Schneider spunea ca ei sufera, ei insisi, si ii fac si pe altii sa sufere din cauza propriilor anomalii -, au un mod de a gandi, de a actiona si de a reactiona cu totul particular, care lasa o amprenta adanca pe drumul vietii lor, din nefericire ireversibil si perpetuu distructiv.

Pentru a nuanta aceasta idee, si a oferi un reper utilizabil in clinica tulburarilor psihice “ marginale “ , in care, nu odata, se iveste impasul de a nu putea opta transant intre reactia anormala si tulburarea de personalitate, Karl Leonhard ( 1973 ) introduce notiunea de “ personalitate accentuata “, prin care defineste trasaturile fundamentale ale personalitatii, considerandu-le alunecand in limitele largi ale normalitatii, astfel incat ele se pot manifesta ca insusiri ale caracterului si personalitatii cu tente de anormalitate, devenind astfel ‘ trasaturi accentuate “.

Ele pot exista latent si individual la omul normal, dar sunt mai putin numeroase decat “ trasaturile fundamentale “.

Aceste trasaturi accentuate “ nu modifica personalitatea “ pana la anormalitatea psihopatica, intrucat nu ajung sa modifice structura personalitatii, punandu-si numai amprenta asupra ei.

Spre deosebire de personalitatea anormala, care manifesta decompensari dezadaptative, chiar in lipsa unor circumstante exterioare nefavorabile, “ disfunctionalii accentuati “ care se mentin alaturi de “ individualitatile normale, obisnuite “ in limitele largi ale obisnuitului, ale mediei, nu pot fi diferentiati dupa criterii fixe, de indivizii normali.

Aparitia unei tulburari psihice la aceste personalitati, ar avea un caracter reactiv situational, prezenta ‘ trasaturilor accentuate “ ( demonstrativa, hyperexacta, hyperperseverenta, nestapanita, hypertimica, distimica, labila, emotiva, exaltata, anxioasa, etc. ) de caracter si / sau temperament, putand insa imprima o anumita coloratura tulburarilor tranzitorii, care apar in conditii de mediu, suprasolicitante, frustrante, provocatoare, etc.

O serie de autori inteleg prin personalitate, o entitate construct[6] ( T.B. – functional dinamic si inteligent adaptativ ) care se dezvolta prin maturizare bio-neurologica, prin interiorizarea experientei, prin relatiile interumane, culturale, afective si sociale, prin functiile psihice de baza, prin caracter si temperament, traduse in aspectul de sinteza al vietii psihice, constientizate ( interiorizate sau exteriorizate ), la un moment dat, prin procese psihice cognitive, instinctiv-afective si volitiv comportamentale.

Ele evidentiaza personalitatea dizarmonica, accentuand inegalitatea dezvoltarii si maturizarii unor functii psihice, evidentiate comportamental : egocentrism, impulsivitate, inconstanta ( Revitsch ) ; ignorarea principiului realitatii, si tendinta spre satisfacerea rapida a instinctelor ( Thorne ) ; incapacitatea pentru “ jocuri de roluri “ si pentru evaluarea importantei sociale a consecintelor actiunilor proprii, sau prin predominanta agresivitatii la unii psihopati, a pasivitatii si inadecvarii sau creativitatii, la altii ( Henderson ) ; prin persistenta si inadecvata motivare a unui comportament  antisocial, ignorarea urmarilor unor actiuni proprii, chiar extrem de banale, inexplicabila incapacitate de a deosebi adevarul de neadevar, incapacitatea de a suporta critica, de a invata din propria experienta si de a iubi, reactii neasteptate la consumul de alcool si drog, absenta “ insight “ – ului, persistenta de-a lungul existentei a unor modele ale conduitei autodistructive, coexistand paradoxal, cu raritatea suicidului, in pofida deselor amenintari demonstrative de a-l intreprinde, prezenta unei dezvoltari intelectuale bune ( H.Cleckbey ).

Structura dizarmoniilor de acest tip ne trimite catre abisul psihanalitic, si obliga la sondarea psihodinamicii inconstiente a personalitatii umane, mult dincolo de “ motivatia nevrotica “, infractiune prin constiinta culpei sau “ nevoia compulsiva de pedeapsa “ ( Freud, 1915 ).

Eros ( instinctul sexual si de autoconservare ) reprezentand instinctele vitale energizante si dominatoare, se afla din punct de vedere psihanalitic intr-o perpetua disputa cu Thanatos, instinctul mortii, a carui dinamica gliseaza catre anularea tensiunii psihice vitale, areactivarea si aducerea in stadiu letal a acesteia.

Caracterizat prin ambivalenta, in sensul orientarii initiale catre interiorul fiintei umane ( autodistructie, suicid, masochism, etc. ), instinctul mortii se orienteaza ulterior, heterodistructiv, spre exterior, sub forma agresiunii si a distrugerii altuia, altei persoane.

Intuind legatura cu sexualitatea agresiva, in lucrarea sa “ Jenseits del Lustprinzips “ ( Dincolo de principiul placerii ), Sigmund Freud precizeaza ca, o parte din energia “ instinctului mortii este pusa direct in slujba instinctului sexual, unde joaca un rol important – este vorba de sadismul propriu-zis.

O alta parte a instinctului, care nu acompaniaza aceasta deturnare spre exterior, ramane in organism si se leaga libidinal prin excitatia sexuala din care se alimenteaza : astfel apare masochismul originar erogen “.

Componenta instinctului mortii care se orienteaza in afara prin forta fizica si expresivitatea musculara, este denumita de Freud – instinctul agresivitatii.

In acest sens, dr.O.Buda[7] remarca  «  in agresiunea indreptata impotriva celorlalti ca si asupra propriei persoane, exista intotdeauna o conotatie sexuala particulara care se manifesta, spre exemplu, in masochism, prin actiunea Supra-Eu-ului, caracterizata prin agresivitate de tip sadic asupra unui Eu pozitionat pasiv, si a carui echilibrare se face prin acceptarea acestei agresiuni « .

Determinarile masochiste – pe care Freud le-a considerat initial ca elemente reactive sau secundare, ale unui sentiment de culpa constient, sau al unei nevoi compulsive de pedeapsa – sunt acum identificate, de acelasi autor, ca instante constitutive ale “ instinctului mortii “. Mecanismele psihanalitice subordonate tanatologiei freudiene ( Teoria instinctului mortii ) incearca sa puna in lumina substratul instinctual, practic inconstient, al comportamentului hetero- sau autoagresiv.

Conduita criminala antisociala, in sens juridic, nu apare ca fiind consecinta unei deteriorari structurale, ci, mai degraba, consecinta imediata a decompensarii in raport cu esuarea acomodarii exigentelor sociale, sub presiunea tendintelor interioare libidinale si distructive.

Controlul instinctelor libidinale si distructive, sau dimpotriva, esecul in aceasta directie, determina valentele etiologice ale deviantei cu caracter penal.

Infractorii organizati sunt aceia care isi premediteaza actiunea, spre deosebire de infractorii neorganizati adica aceia care nu isi premediteaza actiunea

Delimitarea intre organizat – premeditat -, si neorganizat – nepremeditat -, elaborata de Grupul de Studii Comportamentale din cadrul FBI, este o descriere a tipologiilor criminale.

Informatia prezentata aici, asa cum este ea legata de fenomenul infractiunilor premeditate si nepremeditate, este bazata pe studii si pe cercetari ale Grupului de Studii Comportamentale, interviuri personale cu agentul supervizor Robert K.Ressler, si cu alti membri implicati in acest proiect, precum si pe experientele personale de criminalist practician, ale lui Vernon J.Geberth.

Infractiunea premeditata, predilect finalizata de psihopatul sexual

Infractorul care isi premeditaza crima are de obicei, inteligenta peste medie, este metodic si este viclean, iar crimele lui sunt bine gandite si cu atentie planuite.

Este probabil, genul de persoana care are masina bine intretinuta. Crima este de obicei comisa in afara zonei unde locuieste sau unde lucreaza autorul, dand dovada de mobilitate si el calatoreste multi kilometri, mai multi decat o persoana obisnuita.

Fantezia si ritualul sunt importante pentru acest tip de personalitate.

Victimele sunt oameni pe care el ii considera tipul “ corect “, pe care el ii poate controla, fie prin manipulare sau prin dominare, de obicei victimele sunt straini cu care el are ceva trasaturi comune.

Infractorul este considerat sociabil si el foloseste abilitatile lui verbale, pentru a-si manipula victimele si pentru a prelua controlul asupra lor.

El este pe deplin constient de gravitatea criminala a actului sau, si este increzator in abilitatile sale in confruntarea cu ancheta Politiei.

Probabil ca el urmareste reportajele de stiri, privind crima, si frecvent poate lua un obiect personal al victimei, pe care el il poate folosi pentru a retrai evenimentul sau pentru a-si continua fantezia.

El este excitat de cruzimea actului sau si poate declansa torturarea victimei.

Controlul sexual asupra victimei joaca un rol important in scenariul sau.

El evita sa lase dovezi in urma sa, si de obicei, el isi aduce propria arma.

Cadavrul este de cele mai multe ori, mutat de la locul crimei. Autorul face probabil acest lucru pentru a lua  “ peste picior “ Politia, sau pentru a preveni descoperirea lui prin transportarea intr-un loc unde cadavrul poate fi bine ascuns.

Profilul psihocomportamental caracteristic, al criminalului organizat enumera cateva trasaturi de identificare a criminalului organizat, si anume : scorul ridicat al inteligentei, competenta sociala, o calificarea profesionala, competenta sexuala, un statut social ridicat, loc de munca stabil ( tatal ), educatie inconsecventa in copilarie, tip controlat in timpul comiterii faptei, consum de alcool, stres situational ( agitatie ), traieste cu un partener, mobilitate mare ( masina buna ), urmareste crima in presa, isi poate schimba locul de munca sau orasul.

Din perspectiva modului de operare – ecuatia interpersonala in cuplul penal victima-agresor, din punct de vedere psihocomportamental putem caracteriza criminalul organizat astfel : el planuieste atacul, victima sau locul sunt necunoscute, personalizeaza victima, controleaza conversatia, locul crimei reflecta pierderea controlului ( la un moment dat ), cauta victime docile, constrange victima, viol agresiv inainte de moartea victimei, cadavrul este ascuns, arma si urmele sunt absente, transporta cadavrul.

Influenta personalitatii asupra actului infractional

O analiza strict psihologica a actului infractional, fundamentata excesiv pe cerintele determinarii continutului juridic al infractiunii, consta in analiza modului in care, in pregatirea, in savarsirea si in atitudinea post-infractionala, se manifesta psihicul autorului, elementele sale precum inteligenta, afectivitatea si vointa.

O asemenea analiza este indispensabila pentru stabilirea responsabilitatii si culpabilitatii in formele sale curente de manifestare, dar ea nu mai este suficienta pentru criminogeneza si functiile sale principale, precum sunt cunoasterea cauzelor criminalitatii in general, si in mod individual pentru fiecare infractiune ; organizarea sociala a prevenirii infractiunilor, individualizarea pedepsei ; tratamentul in penitenciar si tratamentul post-executional.

Din aceasta cauza, in realitate exista mai degraba o tendinta de cercetare de tip “ sinergic “ a infractiunii, atunci cand se pune in discutie geneza ei sau, altfel spus, cand se determina “ criminogeneza “.

Astfel, personalitatea infractorului este studiata din perspectiva sinergica implicand :

a)      cercetarea clinica, pentru reconstituirea antecedentelor personale si patologice ale subiectului, aici lucrand si excluderea simularii, prin testul de biodetectie ;

b)      examinarile paraclinice, avand rol principal probarea si obiectivarea diagnosticului clinic, precum si aprofundarea etiopatogeniei unor tulburari ( investigatii de laborator, radiologice, electroencefalografice ) ;

c)      investigarile biogenetice, avand ca premiza rolul factorilor ereditari, in structura personalitatii, iar ca scop identificarea completa a factorilor de ereditate ;

d)      interpretarea neurofiziopatologica, pentru explicarea cauzalitatii manifestarilor agresive de comportament, cu rasunet antisocial ;

e)      cercetarea sociologica, care are doua obiective, in primul rand pentru reconstituirea structurii personalitatii delicventului, si a modului in care el s-a incadrat in mediul social, a incidentelor conflictuale si a modului in care au fost solutionate, si in al doilea rand pentru orientarea asupra posibilitatilor de reechilibrare si reinsertie sociala ;

f)       rezolvarea medico-legala, adica furnizarea datelor obiective, pe baza carora se concluzioneaza asupra starii de imputabilitate ( constiinta, discernamantul ).

Abordarea, din acest punct de vedere a comportamentelor deviante permite :

§       aprecierea corecta asupra starii psihice, asupra personalitatii deviante, prin precizarea diagnosticului si prin excluderea simularii, sub toate formele in care aceasta se poate manifesta ( de unde rezulta ca biodetectia este esentiala ) ;

§       determinarea trasaturilor esentiale ale personalitatii analizate din perspectiva sinergetica ;

§       determinarea naturii si evolutiei tulburarilor care au insotit, sau au precedat savarsirea actului deviant, si daca acesta reprezinta riscul de agravare sau de cronicizare ;

§       aprecieri asupra periculozitatii trasaturilor de personalitate, si a tuburarilor de comportament care au precedat sau au insotit comportamentul deviant.

Exactitatea acestor concluzii permite evitarea unor erori judiciare care s-ar putea plasa in sfera ireparabilului, cum ar fi aplicarea unor masuri punitive, in locul unor masuri medicale, sau invers.

Justitia isi racordeaza activitatea apeland, fiind vorba de actul infractional , la autorul acestuia, la personalitatea inteleasa ca sinteza a tuturor elementelor care concura la conformatia mintala a subiectului, si caruia ii da o fizionomie proprie, specifica.

“ Aceasta conformatie rezulta din nenumaratele particularitati ale constitutiei sale psihofiziologice, ale componentelor sale instructiv-afective, ele insele alimentate de aferentele senzitivo-senzoriale, a modului sau de a reactiona, de ( din ) amprentele lasate de experimentele traite, care au jalonat istoria sa individuala “ ( Dragomirescu V. ).

“ Personalitatea si mediul formeaza o totalitate functionala, iar atunci cand  aceste elemente se schimba, se modifica si aceasta totalitate functionala “ ( Klineberg )

Sistemul personalitatii este lipsit de transparenta, astfel incat el nu poate fi cunoscut decat prin investigatii complexe.

Elementele sale constitutive, atat cele simple, cat si cele complexe, se afla intr-un sistem de legaturi multiplu determinate, astfel incat fenomenul personalitatii este dificil de cunoscut, si el reclama utlizarea unor mijloace stiintifice, deosebit de sensibile pentru a efectua o analiza eficienta.

Analiza este posibila, datorita proprietatii personalitatii de a se proiecta in lumea exterioara prin impulsuri, prin atitudini, prin conflicte, ceea ce fundamenteaza si face posibil intregul sistem al stiintelor comportamentale.

Cum putem defini personalitatea ? Teoria personologica a personalitatii, elaborata de A.H.Murray

In acceptiunea simtului comun, personalitatea este echivalenta cu “ individul de exceptie “, cu persoana creativa pe plan social sau cultural.

Pentru stiinta psihologica, personalitatea este o calitate, pe care o poate dobandi virtual, orice individ intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale, intrunind intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale, anumite note sau caracteristici definite.

Sub unghi psihologic, “ personalitatea reprezinta imbinarea unitara, non-repetitiva a insusirilor psihice care caracterizeaza mai pregnant, si cu un mai mare grad de stabilitate, omul concret si modalitatile sale de conduita “.

Personalitatea poate fi privirta ca un tablou elaborat prin abastractie stiintifica, cu care abordam individul concret, analizand modul sau de a fi, si de a se comporta in situatii diferite.

Lewin concepe personalitatea ca un ansamblu de trebuinte, de valori, de motive si de perceptii. In conceptia lui Lewin, elementul care confera heterogenitate persoanei prin starea fiziologica, intentie, dorinta, este trebuinta.

Trebuinta este elementul dinamizator care tulbura echilibrul zonei personale, prin cresterea nivelului tensional.

Deoarece tendinta intregului sistem, este aceea de dezechilibrare, tensiunea va fi deviata catre regiuni cu un nivel coborat.

In procesul de realizare a trebuintei, mediul psihologic poate capata anumite valente cu valori pozitive sau negative, in functie de satisfacerea trebuintei.

Trebuinta va produce energie, si va putea determina “ locomotia “ individului, in functie de vectorul realizat, adica de forta cu care actioneaza valentele, asupra persoanei.

“ Locomotia “, afirma Lewin, este modalitatea de echilibrare catre care tinde sistemul, echilibru tulburat prin nasterea trebuintei.

Aceasta “ locomotie “ poate fi adecvata in situatii normale, si imaginativa, aberanta, inactiva in situatii patologice.

Dezvoltarea personalitatii se realizeaza prin diferentierea progresiva a persoanei si a mediului psihologic, prin complicarea retelei relationale ierarhice si selective, intre diversele puncte si zone ale sistemului persoanei.

Teoriile care explica personalitatea din punct de vedere genetic, se bazeaza pe principiul conform caruia, personalitatea se structureaza progresiv, de-a lungul existentei individului.

Teoria personologica a personalitatii, elaborata de A.H.Murray se bazeaza pe analiza longitudinala a istoriei dezvoltarii individuale.

Murray considera ca personalitatea constituie o integrare a influentelor ambiantei, intr-un sistem pulsional.

Aceasta teorie se bazeaza pe conceptul de pulsiune, care va provoca echilibrul, si in acelasi timp va determina dezvoltarea. In functie de organizarea acestor pulsiuni sau trebuinte, se constituie aparatul dinamogen si motivational al individului, asigurand astfel socializarea in cadrul conduitelor sale, determinand caracterul lor adoptativ.

Cateva din ideile pe care Murray le fundamenteaza in cadrul teoriei sale, sunt urmatoarele , si anume :

§       organismul trebuie considerat impreuna cu mediul, intrucat mediul, in continua lui schimbare, determina conduita ( care nu poate fi apreciata, fara a caracteriza situatiile pe care insul trebuie sa le infrunte : ;

§       organismul reactioneaza la stimulii din mediu, carora le acorda semnificatii, si pe care ii sistematizeaza conform unei scale bipolare : placere – neplacere ;

§       reactiile organismului la stimulii din mediu manifesta o tendinta spre coordonare, organizare si unitate, intrucat numai unitatea permite organismului supravietuirea. In tendinta lor spre unitate, aceste reactii sunt si adoptative, servind restaurarii echilibrului deranjat ( sau evitarii prejudiciului adus ) de catre stimulii din mediu ;

§       conduita adoptativa poate fi studiata, fie ca o miscare a corpului, fie prin analiza efectelor pe care aceasta miscare le-a produs ;

§       orice tendinta comportamentala poate fi atribuita unei forte ipotetice ( pulsiune – trebuinta ) ;

§       fiecare reactie pulsionala ( consecutiva unei influente ) are un destin ce poate fi apreciat in termeni de satisfactie. Orice episod terminandu-se prin satisfactie, sau insatisfactie ( succes sau esec ), va influenta progresiv sau regresiv, evolutia individuala ;

§       prin jocul succesiv al succeselor sau al esecurilor se realizeaza invatarea si maturizarea, care isi graveaza treptat pecetea originalitatii indiviuale.

Viata fiind o suita ireversibila de evenimente inedite, multe din ele ireversibile, nu orice epoca va fi reprezentativa pentru ansamblu, fapt care impune cunoasterea longitudinala biografica a individului.

Caracteristica pentru teoria lui Murray este conceptia sa despre procesele dominante, adica acele actiuni mutual dependente, care constituie configuratii dominante in creier.

Constiinta rezulta din asamblarea acestor dominante. Pe parcursul unei singure clipe, numai o parte a procesului dominant ajunge la constiinta, de aceea in explicarea faptului de constiinta, sunt necesare mai multe variabile, si nu doar cele prezente in momentul respectiv.

Teoria lui Murray, bazata dupa cum spune autorul pe conceptiile lui Freud, Jung, Adler, McDougall si Lewin, a fost depasita de K.Jaspers care considera personalitatea nu doar produsul unei predispozitii ereditare, ci si o devenire care se produce in functie de situatia omului in lume.

Cum putem defini personalitatea criminala ? Personalitatea infractorului dupa Jean Pinatel. Nucleul personalitatii criminale

Prin personalitate intelegem in general, individul uman, considerat in ansamblul trasaturilor sale bio-psiho-sociale caracterizate prin sincretism si printr-o stabilitate relativa.

Numarul trasaturilor biologice, psihologice si sociale posibile ale unei persoane este extrem de mare, iar gradul de dezvoltare, ca posibilitate de imbinare ale fiecareia dintre acestea, de asemenea, astfel incat fiecarui individ uman ii corespunde o personalitate distincta, o personalitate care se deosebeste, mai mult sau mai putn, de oricare alta personalitate.

Una dintre preocuparile celor care au incercat sa descrifreze tainele personalitatii umane, a fost aceea de a-i dezvalui esenta, adica a stabili care este elementul fundamental, determinant, cel mai caracteristic al acesteia.

De-a lungul istoriei, din Antichitate si pana in zilele noastre, raspunsurile care s-au dat acestei intrebari au fost foarte diferite, astfel filozoful grec Aristotel a considerat ca esenta umana consta in capacitatea individului de a-si produce mijloace de trai ( de a fi un homo-economicus ).

Dualistul francez Descartes a socotit ca esenta umana consta in constiinta individului.

Ganditorul iluminist american Benjamin Franklin a vazut esenta umana in capacitatea omului de a fabrica si de a utiliza unele ( homo-faber ).

Au mai considerat, pe rand, ca reprezentand esenta personalitatii umane, o serie de insusiri sunt sunt : capacitatea individului de a avea un limbaj, capacitatea lui de a utiliza simboluri, sau capacitatea individului de a avea istorie, de a fi dotat cu o cultura.

Datorita faptului ca formarea personalitatii, in general, este un proces indelungat si deosebit de complex, si a faptului ca personalitatea fiecarui individ constituie o sinteza originala a unei mari varietati de trasaturi bio-psihice si sociale ( printre care si cele care au contribuit la savarsirea faptelor infractionale ), nu se poate afirma ca personalitatea infractorului ar reprezenta un nou tip, sau o noua varietate de personalitate umana, o noua varietate a lui homo-sapiens, ci o personalitate obisnuita, care intr-o mai mica sau mai mare masura, pentru un timp mai indelungat sau mai scurt, se particularizeaza prin unele trasaturi comportamentale specifice.

Daca s-ar admite ideea ca personalitatea infractorului constituie un tip sau o varietate aparte de personalitate umana, s-ar admite implicit, ideea caracterului innascut si iremediabil al comportamentului infractional.

In consecinta, si in psihologia judiciara prin expresia “ personalitate criminala “ se intelege, nu un tip aparte de personalitate ( personalitate infractionala ), ci individul infractor cu toate particularitatile sale bio-psihice, si mai ales sociale, general umane, si cu toate caracteristicile care au putut determina sau influenta intr-un fel oarecare, intrarea temporara a acestuia sub incidenta legii penale.

Daca in procesul de formare a omului, a personalitatii sale, elementul natural sau biologic este necesar si primordial, elementul mediu social este necesar si este decisiv, intr-adevar, indiferent de marimea si de valoarea ‘ zestrei ereditare “ cu care omul vine pe lume, adica indiferent de dotarea naturala primordiala, acesta va deveni om, in adevaratul inteles al cuvantului, numai ca urmare a influentei formative concentrice, concomitente, ori succesive, dar in tot cazul, multilaterale si indelungate, pe care o va exercita asupra lui mediul social, cu deosebire conditiile vietii materiale in care el se va dezvolta, respectiv educatia pe care o va primi in familie, in scoala, in practica efectiva a vietii sociale, in ansamblul sau, si mai cu seama in cadrul relatiilor de munca, de inter-comunicare umana si de consum.

Exista mai multe pareri, cu privire la momentul in care se poate considera ca personalitatea individului este formata pe deplin. Toti specialistii par de acord cu ideea ca procesul de formare a personalitatii incepe o data cu primele clipe ale vietii, ca este deosebit de complicat, si ca, practic, dureaza intreaga viata.

Nu este insa mai putin adevarat, ca anumite etape ( copilaria, adolescenta, tineretea ) trebuie sa fie considerate cu totul hotaratoare in acest sens, in timp ce altele ( maturitatea, varsta a III –a ) au in aceasta privinta un rol secundar, fiind mai degraba perioade de afirmare deplina si echilibrata a unei personalitati deja formate.

In formarea personalitatii, o contributie esentiala o are educatia in familie, educatia scolara si educatia primita in activitatea  scolara practica, micromediul specific fiecarui individ, precum si o intreaga societate in ansamblul ei, care, prin mii si mii de cai directe sau indirecte, exercita asupra individului o influenta formativa neintrerupta, covarsitoare, de-a lungul intregii sale vieti.

Se poate spune ca, nu numai prin structura sa bio-psihica, dar mai ales prin trasaturile sale sociale, omul este produsul cel mai complex, cel mai sofisticat si mai valoros in acelasi timp, al evolutiei lumii materiale cunoscute pana in prezent.

Descifrarea “ tainelor “ formarii personalitatii umane, si gasirea cailor si a mijloacelor celor mai eficiente de influentare pozitiva a acestui proces, constituie o preocupare multi-milenara si universala a societatii omenesti.

Exista un consens, aproape unanim, al specialistilor cu privire la faptul ca, formarea personalitatii umane este rezultatul imbinarii optime a unei multitudini de factori pozitivi si negativi, de natura bio-psihica si sociala care actioneaza asupra individului, de la nasterea sa, si in tot cursul vietii acestuia.

Nu exista insa formule precise in aceasta privinta, si oricare incercare de a alcatui si de a recomanda retete cu valoare universala pentru defasurarea acestui “ proces tehnologic “, este cu totul hazardata.

Personalitatea infractorului este produsul unei imbinari relative neizbutite, necesare sau intamplatoare, permanente sau temporare, a factorilor care concura la formarea sa, imbinare care da nastere unei personalitati temporar imperfecte, dizarmonice, care intampina dificultati de diferite grade in procesul de adaptare la cerintele vietii in societate.

Nici in aceasta privinta nu exista retete precise, formule de dezadaptare, de deviere de la regulile de comportare in societate, putand sa nu apara, in prezenta oricaror deficiente si dificultati intampinate de individ in societate ( sau de imbinari de astfel de deficiente si de dificultati ), dupa cum este posibil sa apara in situatiile in care, cel putin in aparenta, nici unul dintre factorii sociali de influentare, nu prezinta nici un fel de carente.

Corecta apreciere a personalitatii criminale, in general a fiecarui individ infractor, nu poate fi realizata decat prin luarea in considerare a caracterului complex bio-psiho-social al individului uman, pe de o parte, a imbinarii si a intrepatrunderii stranse intre acesti factori, si a preponderentei, a rolului decisiv pe care il au in acest ansamblu, elementele de natura sociala, pe de alta parte.

Pinatel este de parere ca, in capitalism originea cresterii fara precedent a criminalitatii, trebuie sa fie cautata in dezvoltarea accelerata a societatii si a tehnicii, fata de care cultura, adica moravurile, ideile si credintele raman in urma. Omul societatii capitaliste se gaseste neadaptat, amplasat intr-o situatie de dezorganizare sociala, unde nimic nu este stabil, nimic nu este permanent, totul este in miscare si in schimbare.

Mobilitatea, accelerarea ritmului de viata, mecanizarea stilului de viata fac sa dispara valorile fundamentale, acele valori care raspund naturii omului, caracterului sau fizic, intelectual si spiritual.

Intr-o asemenea societate, peste tot apare orasul cu zgarie-norii sai implacabili, cu bulevardele imbacsite de automobile, cu larma metropolitanelor, cu inghesuiala de nesuferit a orelor de varf, si peste tot, omul este surmenat, este obosit, este anxios.

Pornind de la acest cadru, prea putin reconfortant si prea putin optimist, Pinatel vede criminalitatea de azi ca pe o maladie morala a progresului.

Dar, cel ce vorbeste despre maladia morala, vorbeste depre maladia omului, de aceea Pinatel porneste de la individul uman atins mai grav de aceasta maladie, si constituie existenta a ceea ce numeste el, personalitatea criminala.

In acceptiunea lui Pinatel insa, personalitatea criminala nu este un tip antropologic, o varianta a speciei umane, ea nu are nimic comun cu tipul lombrozian, si nici cu teoriile mult depasite ale frenologiei.

Personalitatea criminala “ este pur si simplu un model pe care analiza criminologica il utilizeaza in cercetarile sale ; ea este un instrument clinic, o unealta de lucru, un concept operational.

Ea ne permite sa ne descurcam in studiul criminalilor, sa apreciem gradul lor de periculozitate sociala. Conceptul este deci un sistem de referinta, o constructie abstracta care constituie realitatea subiectiva “. Acest model ne permite sa sesizam, de ce anume delicventii pe care ii studiem sunt oameni cu infinite variatii, dar care au ceva totusi in comun, ceea ce ii aseamana.

Mergand pana la ultimele consecinte ale analizei sale, Pinatel constata ca este inutil sa separam oamenii in buni si rai, caci in circumstante speciale, orice om poate sa devina delicvent.

Dar daca nu  exista diferente de natura intre oameni, in ceea ce priveste criminalitatea, in schimb, exista diferente de grad in privinta pragului delicvential.

Pentru unii, sunt suficiente putine incitatii exterioare pentru a trece la act imediat, cata vreme la altii, trecerea la act nu intervine decat in cazul unor incitatii deosebit de puternice.

In aceste conditii, ceea ce permite sa distingem delicventul, de nedelicvent, si chiar pe delicventi intre ei, este aptitudinea lor, mai mult sau mai putin pronuntata de trecere la act.

Din aceasta cauza, arata Pinatel, criminologia fundamentala nu este altceva, decat stiinta care studiaza trecerea la actul delictual, atat si nimic altceva. Capital pentru criminologie este studiul personalitatii in situatia data.

Situatia insa, trebuie sa fie si ea analizata din mai multe puncte de vedere. Exista situatii specifice sau periculoase, care se caracterizeaza prin faptul ca ocazia nu are nevoie sa fie cautata.

Actul criminal care rezulta dintr-o situatie specifica constituie reactia personalitatii la situatia data.

Alaturi de aceasta, arata Pinatel, exista si situatii nespecifice sau amorfe, adica acele situatii in care ocazia urmeaza sa fie cautata. In aceste cazuri, personalitatea domina situatia, iar actul criminal este consecinta directa a actiunii acestei personalitati.

Din aceasta scurta analiza rezulta ca factorii de mediu influenteaza formarea personalitatii si a situatiilor. Cu alte cuvinte, mediul poate sa fie criminogen, nu numai prin multiplicarea ocaziilor criminale, ci totodata, prin facilitarea structurarii personalitatilor criminale.

Rezumand cercetarile clinice efectuate asupra personalitatii criminale, Pinatel arata ca, la zdrobitoarea majoritate a marilor delicventi se poate descoperi existenta unui nucleu, ale carui elemente componente sunt :  egocentrismul, labilitatea, agresivitatea, si indiferenta afectiva.

Dupa constatarile lui Pinatel, aceasta constelatie a personalitatii criminale este o structura dinamica. Ea este reunirea si asocierea componentelor sale, dintre care nici unul nu este anormal in sine, ci numai in actiunea si in interactiunea lor. De aceea, personalitatea criminala trebuie sa fie considerata ca un rezultat, si nu ca un dat. Toate celelalte componente psihologice care pot fi gasite la criminalii de fapt, nu sunt in nici un fel de relatii cu trecerea la act, ci numai cu modalitatile de executie a crimei.

Astfel, de pilda, componentele privind activitatea – aptitudinile fizice ( exista delicventi robusti, si delicventi debili ), sau aptitudinile intelectuale ( exista delicventi inteligenti, si delicventi suficient de inteligenti ), aptitudinile profesionale si sociale ( exista delicventi foarte capabili in meseria lor “ civila “, cata vreme altii sunt extrem de stangaci ), necesitatile nutritive si sexuale ( unii delicventi au instincte foarte puternice, cata vreme altii sunt mai slabi din acest punct de vedere ) – toate sunt considerate neutre, in raport cu trecerea la actiune.

Revenind la nucleul personalitatii criminale, Pinatel analizeaza pe rand cele patru elemente fundamentale, si demonstreaza cu o logica impecabila, ca ele sunt de fapt rezultate ale vietii sociale, mai exact ale societatii capitaliste.

Astfel, de pilda, egocentrismul este un produs al unei societati care se bazeaza pe o competitie nemiloasa, si care favorizeaza toate formele care exalta trasaturile achizitive ale individului.

La aceasta se adauga, spune Pinatel, o inflatie nemaipomenita a normelor legislative, care la ora actuala, de pilda in Franta, au depasit orice fel de limita rezonabila. Aceasta creeaza o stare de anomie, caci totul fiind hiper-reglementat, individul nu se mai descurca in acest haos, si se ghideaza dupa propriile interese.

De aici, egocentrismul generat de societate, si care, conjugat cu celelalte trasaturi formeaza nucleul personalitatii criminale.

Labilitatea, a doua caracteristica a personalitatii criminale, in esenta este o lipsa de inhibitie, impreviziune, abandon la impresiile momentului, o absenta a cugetarii asupra consecintelor pe care le aduce dupa sine un act.

Dupa parerea lui Pinatel, societatea care este dominata de stiinta si tehnica, care abunda de inventii mecanice, a reusit de fapt sa invinga timpul. Omul jongleaza cu perspectiva, vede totul pe termen lung, iar economistii ii organizeaza ziua de maine, il feresc de neprevazut, iar asigurarile sociale il pun la adapost de maladii, de accidente, de necazurile batranetii, etc.

Aceasta stare aduce dupa sine o ancorare foarte adanca in prezent a omului de pe strada, si un oarecare grad de labilitate si de iresponsabilitate individuala.

Societatea ne obliga sa gandim scurt, sa traim fugitiv, mobil si instabil. Aceste stimulari ale societatii globale indeamna spre imprudenta, la actul subit si negandit, duc la incapacitatea de a utiliza experienta trecuta, si la antrenarea in actiuni efemere, care nu odata pot fi insa, fatale.

Toate acestea sunt forme ale labilitatii care si ea intra in structura nucleului personalitatii criminale.

La randul ei, agresivitatea este o alta caracteristica a personalitatii criminale si care, de asemenea, emana din stimuli sociali. Astazi, toata lumea este unanima in a recunoaste ca, agresivitatea sub toate formele ei de ostilitate, mai mult sau mai putin violenta, este de fapt fiica buna a frustrarilor.

Ori, societatea moderna nu face altceva decat multiplica frustratiile. Necesitatile artificiale create de societate cu ritmul de viata, de munca extrem de rapid, constituie tot atatea frustrari biologice, caci omul este silit astazi sa traiasca in conditii care contrazic adesea natura sa. La toate acestea trebuie adaugat alcoolismul, care este un factor ce mareste sensibil tendintele agresive.

Si nu in cele din urma, indiferenta afectiva, sau absenta emotiilor si a inclinatiilor altruiste si simpatetice, este cea de-a patra caracteristica a personalitatii criminale.

Indiferenta afectiva este, de asemenea, un rezultat al actualei forme de viata ce caracterizeaza omul occidental.

In lupta dura care se da pentru a se mentine si a se realiza, orice fel de sentimentalism, nu numai ca este de prisos, dar constituie o piedica in calea realizarii.

Pe plan criminologic, aceasta este una din conditiile de baza ale posibilitatii de perpetuare a unei crime, caci in momentul in care infractorul ajunge sa isi execute actiunea sa antisociala, el nu trebuie sa fie retinut de caracterul odios al realizarii, si nici nu trebuie sa fie retinut de sentimentul ca el a cauzat rau aproapelui sau, cauzand rau, atacand fie persoana, fie bunurile. De aceea, indiferenta afectiva este o ultima conditie, de trecere la act.

Sunt deosebit de semnificative pasajele care se refera la analiza criminalitatii de tip american, unde Jean Pinatel, bazat pe datele unor autoritati de specialitate, arata ca modul de viarta american este generator de violenta si de crima.

El afirma explicit : “ Se poate observa un raport strans, intre sistemul economic de concurenta si de competitie, dus la extrem si la agresivitate.

Lupta pentru viata favorizeaza ostilitatea, din acest moment, toate mijloacele susceptibile de a dobori concurenta sunt invederate “.

Crima “ bluzelor albe “ este expresia antisociala a unei societati, fondate pe concurenta si pe competitie. Dar concurenta nu genereaza numai agresivitatea intreprinzatoare, ea antreneaza in egala masura, prin frustrare, agresivitatea socului.

Or, esecul este cert prin lipsa de posibilitati la pornire, pentru persoanele care apartin straturilor socio-economice inferioare. O subcultura de violenta se dezvolta astfel la paturile defavorizate, si in special, la negri. Interiorizata de membrii grupei, devenit un element al personalitatii lor, violenta se confunda cu indrazneala si curajul. Ea devine un model obisnuit de solutii, a problemelor cotidiene.

Unde intalnim criminalii psihopatici ?

( Tipologizare si portretizare a infractorului )

Diversi autori au incercat sa contureze portretul personalitatii criminale, si in functie de o serie de criterii, sa realizeze clasificarea si gruparea lor. Au fost astfel utilizate o multitudine de criterii si mai multe clasificari.

Una dintre cele mai interesante si mai laborioase incercari de tipologizare si portretizare a infractorului este aceea realizara de L. Yablonski ( 1990 ).  Yablonski, folosind drept criteriu, modul in care personalitatea infractorului afecteaza comportamentul lui criminal, diferentiaza patru categorii de criminali si anume : criminalii socializati, criminalii neurotici, criminalii psihotici si criminalii sociopati.

Criminalii sociopati sunt acei criminali care sunt caracterizati printr-o personalitate egocentrica. Ei au o compasiune limitata fata de ceilalti, sau nu au deloc compasiune fata de semenii lor. Datorita marilor tulburari de caracter, ei pot usor victimiza pe altii, cu un minim sentiment de anxietate sau de vinovatie.

Plecand de la gnoseologia psihiatrica clasica, V.Dragomirescu considera ca structura personalitatii poate sa apartina uneia dintre cele cinci categorii posibile, si anume :

- personalitatea matura ;

- personalitatea nevrotica ;

- personalitatea psihopatica ;

- personalitatea psihotica ;

- personalitatea dementiala.

Fiecare categorie prezinta caracteristici psiho-comportamentale specifice, care la randul lor, conditioneaza nivelul de adaptare si integrare sociala. Unele categorii pot prezenta un mare grad de risc social, in ceea ce priveste orientarea comportamentului in directie antisociala. Personalitatea psihopatica prezinta prototipul comportamentului deviant prin trasaturi esentiale care realizeaza inadaptarea la / in mediul social de origine.

O tipologizare foarte interesanta a fost realizata de catre Ion Oancea, care diferentiaza urmatoarele categorii de criminali, si anume : criminalul agresiv sau violent, criminalul achizitiv, criminalul caracterial, criminalul lipit de franele sexuale, criminalul profesional, criminalul ocazional, criminalul debil mintal, criminalul recidivist, criminalul ideologic sau politic, criminalul alienat.

Criminalul caracterial este criminalul care prezinta structuri si tulburari ale vietii afective si active, pe scurt, tulburari ale caracterului. O prima caracteristica a acestui tip de criminal consta in aceea ca, o anumita tendinta sau impulsiune afectiva se dezvolta in mod pronuntat si domina intreaga personalitate a omului, iar vointa si controlul de sine nu le pot stapani si stavili.

A doua caracteristica consta in aceea ca este vorba de o tulburare partiala a psihicului persoanei, si in intreaga fiinta psihica.

A treia caracteristica este aceea ca, din punct de vedere mintal, al constiintei, omul isi da seama de ceea ce face, el este lucid si responsabil.

Criminalii caracteriali sunt de mai multe feluri : criminali psihopatici si criminali psihonevrotici.

A NOISELESS, patient spider,

I mark'd, where, on a little promontory, it stood, isolated;

Mark'd how, to explore the vacant, vast surrounding,

It launch'd forth filament, filament, filament, out of itself;

Ever unreeling them--ever tirelessly speeding them.

And you, O my Soul, where you stand,

Surrounded, surrounded, in measureless oceans of space,

Ceaselessly musing, venturing, throwing,--seeking the spheres, to

connect them;

Till the bridge you will need, be form'd--till the ductile anchor

hold;

Till the gossamer thread you fling, catch somewhere, O my Soul.

( A Noiseless Patient Spider, Walt Withman )

                                               Bibliografie

PREDESCU,V. si colaboratorii, Psihiatrie Volumul I Sub redactia Prof.dr.doc.V.PREDESCU, Ed.Medicala, Bucuresti, 1989

MITROFAN, Nicolae, BUTOI, Tudorel, ZDRENGHEA, Voicu, Psihologie Judiciara, Casa de Editura si Presa “ SANSA “ SRL, Bucuresti, 1992

BUTOI, Tudorel, BUTOI, Ioana-Teodora, Psihologie Judiciara Curs Universitar Editia a II –a, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004

BUTOI, Tudorel-Severin, Criminali in Serie – Psihologia crimei – Serial killer – profiler – psihopatul sexual pe terenul criminalitatii, Ed.Phobos, Bucuresti, 2005

DIACONESCU, Gheorghe, DUVAC, Constantin, Drept Penal Partea speciala Vol.I, Editia a II – a revazuta si adaugita cu modificarile si completarile aduse Codului penal prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006

BUTOI, Tudorel, Psihologie Judiciara TRATAT UNIVERSITAR teorie si practica, Ed.Pinguin Book, Bucuresti, 2008

BUTOI, Tudorel Badea – leader of team - & colaboratorii : DINUICA, Doinel, IFTENIE, Valentin, VOINEA, Dan, BUTOI, Alexandru, RUDAREANU, Mariana, FAINIS, Florin, ZARNESCU, Constantin, BUTOI, Ioana-Teodora, NICOLAE, Luminita Georgeta, Victimologie si Psihologie Victimala – Compendiu Universitar – ( perspectiva juridica, socio-psihologica si medico-legala asupra cuplului penal victima-agresor ), Ed.Pinguin Book, Bucuresti

                                                               

---

[1] Constantin Gorgos – Dictionar enciclopedic de psihiatrie – Ed.Medicala, Bucuresti, 1989, p.712, termen 1131 : “ [...] intr-un sens mai larg, mai ales pentru neinitiati, semnifica boala psihica  ( boala sufletului ), prin analogie cu alti termeni medicali [...] “.

[2] Dr.Tudorel_Severin Badea Butoi – Criminali in Serie, Psihologie Crimei serial killer, profiler psihopatul sexual pe terenul criminalitatii, Ed.Phobos,  Bucuresti, 2005.

[3] Constantin Gorgos – op.cit. – ( termen 1131 ) continuare – “ [...] tulburarile in modul de structurare a personalitatii, constand in deviatii calitative sau cantitative ale sferei afectiv-volitionale si instinctive, care se cristalizeaza in adolescenta si persista toata viata, manifestandu-se pe plan comportamental, fara a fi recunoscute ca atare de subiect, si provocandu-i acestuia o incapacitate de integrare armonioasa in mediul social [...] “.

[4] Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi – “ Tratat universitar de psihologie judiciara “, Ed. “ Fundatia Romania de Maine “, Bucuresti, 2001, Capitolul dedicat perspectivei exploratorii asupra actului infractional – criminalul in serie.

[5] “ Cel putin, pentru criminalul in serie, din punctul nostru de vedere, recuperarea este o naivitate “ – T.B.

[6] Mielu Zlate,  Introducere in psihologie, Ed. Sansa, Bucuresti, 1994, si Fundamentele psihologiei, Ed.Hyperion, Bucuresti, 1995.

[7] Dr.O.Buda, in Tratat de medicina legala, coordonat de prof.dr. Vladimir Belis, Vol. II, p. 799-815 ( selectiv ), Ed.Medicala, Bucuresti, 1995