Universitatea “ Spiru Haret “ – Facultatea de drept si administratie publica Bucuresti
MASTER – Stiinte penale
Coordonator stiintific : Prof.univ.dr.Doinel DINUICA
Disciplina : Cooperare judiciara internationala in materie penala
Cauze de politica penala statala care nu dau dreptul la extradare reflectate in Legea nr.302 / 2004 si celelalte instrumente internationale in materie penala ratificate de Romania
MARCOV N.Olivia-Maria
Prof.univ.dr.Nicu JIDOVU
Data depunerii : 1 septembrie 2011
Motto : - It's simple. If a country that has issued an arrest warrant does not ask for extradition, there is a risk no state will ever stop a suspect for fear of having to keep him. In this way, the fight against terrorism could be compromised, ~ Lamberto Dini (March 01, 1931 - )
- In sovereignty there are no gradations - Samuel Johnson quotes (English Poet, Critic and Writer. 1709-1784)
- Our ultimate freedom is the right and power to decide how anybody or anything outside of ourselves will affect us - Steven R. Covey, about Sovereignty
- Magna Charta is such a fellow, that he will have no sovereign - Edward Coke
- The best way of learning to be an independent sovereign state is to be an independent sovereign state - Kwame Nkrumah
Extradarea
Istoric
Extradarea este una dintre cele mai vechi forme de cooperare internationala.
La inceputuri, extradarea a fost mai mult un gest de curtoazie pe care un Suveran il facea fata de un alt Suveran si care permitea monarhilor sa isi pedepseasca inamicii personali, refugiati pe teritoriul unui alt Stat.
Existau putine tratate care reglementau extradarea si ele erau negociate si incheiate, aproape exclusiv in interesul suveranilor.
Monarhul Statului solicitat hotara in mod discretionar daca acorda sau nu, extradarea. Decizia depindea in mare masura, de natura relatiilor cu Statul solicitant, de dorinta Suveranului de a determina o eventuala decizie pozitiva asupra unei cereri de extradare formulata de acesta, in timp ce persoana extradabila nu era luata in calcul decat intr-o mica masura.
Chiar si in aceste conditii, extradarea era folosita in Evul Mediu foarte rar, date fiind izolarea pregnanta a Statelor si traditia existenta in legatura cu dreptul de azil.
Si in perioada urmatoare, extradarea a ramas la discretia Suveranului, caruia fiecare individ ii era supus.
Dupa caderea dinastiei Stuart in Anglia si instaurarea monarhiei constitutionale si parlamentare, au inceput sa apara conceptele de “ Stat “ si de “ individ “. Statul incepe sa se detaseze de Suveran, iar individul devine subiect al Statului, iar nu obiect.
Declaratia de la Philadelphia din anul 1776, precum si Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului de la 26 august 1789 adoptata in Franta, au consacrat principii noi, pornind de la principiul ca oamenii se nasc liberi si egali, pana la principiul potrivit caruia, nimeni nu poate fi acuzat, arestat sau detinut, in afara cazurilor determinate prin lege, si dupa formele prescrise de aceasta.
“ Les hommes naissent et demeurent libres et égaux en droits. Les distinctions sociales ne peuvent être fondées que sur l’utilité commune « ( Article premier de la Déclaration des droits de l’homme et du citoyen du 26 août 1789 ) ( Oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi. [...] ).
« Nul homme ne peut être accusé, arrêté ni détenu que dans les cas déterminés par la loi, et selon le formes qu’elle a prescrites. [...] « ( Article 7 de la Déclaration des droits de l’homme et du citoyen du 26 août 1789 ) ( Nici un om nu poate fi acuzat, arestat nici detinut decat in cazurile determinate de lege si potrivit formelor prescrise de aceasta ).
La sfarsitul Secolului Luminilor (sec. al XVIII-lea ) s-a extins din ce in ce mai mult practica incheierii unor tratate de extradare, bazate pe anumite principii-cadru.
In secolul al XIX-lea au fost incheiate din ce in ce mai multe asemenea acorduri. Unul dintre acestea este si Tratatul de extradare dintre Romania si Marea Britanie, incheiat in anul 1893.
Cele doua razboaie mondiale au aratat ca este absolut necesar ca Statele suverane sa coopereze intre ele, astfel incat au fost create organizatiile internationale precum : Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economica Europeana, etc.
In acest context, in domeniul extradarii, tratatele bilaterale au fost din ce in ce mai mult inlocuite cu tratatele multilaterale.
La 13 decembrie 1957, sub egida Consiliului Europei, a fost adoptata Conventia europeana de extradare, care, impreuna cu cele doua Protocoale aditionale ale sale, incheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1957 si la 17 martie 1978, s-a dovedit a fi un instrument juridic international multilateral viabil, in baza caruia Statele membre au cooperat, si coopereaza inca fructuos.
Aceasta Conventie, extrem de utila, si in mare parte eficienta, se pastreaza inca in canoanele tratatelor de extradare clasice.
Fenomenul globalizarii, deschiderea frontierelor, explozia mijloacelor de comunicatie, au conferit o dimensiune noua criminalitatii transnationale, careia nu i se poate face fata cu succes, decat prin gasirea celor mai flexibile mijloace de cooperare internationala, si prn intensificarea cooperarii juridice si judiciare intre State.
Fara a tine seama de frontiere si nici de diferentele care exista intre sistemele juridice si judiciare nationale, ale Statelor, infractorii se misca foarte repede, astfel incat mentinerea formalismului procedurii clasice de extradare nu face decat sa ingreuneze cooperarea internationala in lupta impotriva fenomenului infractional transnational.
De aceea in cadrul Uniunii Europene au fost adoptate instrumente de cooperare mult mai adecvate noilor realitati precum : Conventia privind simplificarea procedurii de extradare intre Statele membre ale Uniunii Europene din 10 martie 1995, si Conventia privind extradarea intre Statele membre ale Uniunii Europene din 27 septembrie 1996.
A fost avut in vedere in primul rand, obiectivul ca Uniunea Europeana sa devina o zona a libertatii, a securitatii si a Justitiei, care nu poate fi atins in mod optim in sistemul actual de conventii de extradare, care instituie o procedura de extradare formala si greoaie.
Constatarea faptului ca si procedurile simplificate de extradare, prevazute de conventiile Uniunii Europene sunt insuficiente in fata amplorii pe care o cunoaste fenomenul infractional transeuropean si, pe de alta parte, obiectivul crearii spatiului judiciar european comun, au generat ideea instituirii unui mandat european de arestare, care sa inlocuiasca procedura clasica de extradare. Acest instrument a fost adoptat prin Decizia-cadru nr.2002 / 584 / JAI, din 13 iunie 2002, a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre Statele membre.
Prin Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr.2002 / 584 / JAI din 13 iunie 2002 s-a materializat hotararea luata in cadrul Consiliului European de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999, intre Statele membre ale Uniunii Europene, sa se inlocuiasca procedura formala de extradare in cazul persoanelor care se sustrag executarii unei pedepse privative de libertate, aplicata printr-o hotarare de condamnare ramasa definitiva, cu o procedura de predare simplificata, respectiv, de a se accelera procedura formala de extradare, in cazul persoanelor care se sustrag urmaririi penale si judecarii.
Elementul major de noutate, in cadrul extradarii simplificate, il constituie eliminarea etapei administrative. Potrivit instrumentelor juridice de extradare, procedura de extradare presupune doua etape, ( 1 ) una administrativa, si ( 2 ) una judiciara, in etapa administrativa autoritatile centrale – de regula ministerul de Justitie – avand un rol important, mai ales in cadrul extradarii active, cand autoritatea centrala a Statului solicitant formuleaza, la propunerea autoritatii judiciare competente, si transmite, pe cale directa sau pe cale diplomatica, cererea de extradare, dar si in cadrul extradarii pasive, cand autoritatea centrala a Statului solicitat examineaza cererile de extradare primite, sub aspectul formal al regularitatii internationale, si, fie sesizeaza autoritatea judiciara competenta, fie restituie cererea de extradare, motivat, daca nu sunt intrunite conditiile formale.
Notiunea juridica a extradarii
Definitie. Deosebirea de alte masuri. Frauda la extradare
In lupta impotriva infractiunilor, Statele sunt obligate sa-si acorde asistenta juridica reciproca, cooperand in descoperirea, retinerea si condamnarea celor care au incalcat legea penala.
Exista numeroase situatii cand anumiti infractori, dupa ce au comis infractiuni sau dupa ce sunt condamnati pe teritoriul unui Stat, se refugiaza in alt Stat, cautand in acest fel, sa scape de urmarire sau de condamnare, ori de executarea pedepsei.
Statul pe teritoriul caruia s-a refugiat infractorul va trebui, ca pe baza solicitarii adresate, sa il predea Statului pe teritoriul caruia s-a comis fapta, sau aceluia care a fost lezat prin infractiune, ori al carui cetatean este faptuitorul, in vederea judecarii, condamnarii sau executarii pedepsei, contribuind astfel la lupta comuna, dusa pe plan international impotriva criminalitatii[1].
Pentru usurarea realizarii unor astfel de relatii intre State, a fost creata institutia extradarii.
Au fost formulate mai multe definitii ale extradarii, si anume :
Extradarea este un act de asistenta juridica prin care un Stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat un inculpat sau un condamnat, care nu este cetatean al Statului solicitat, il preda pe acesta, la cererea Statului in drept a-l urmari penal, judeca sau supue la executarea condamnarii penale.
Extradarea este un act de cooperare a Statelor impotriva infractorilor de un anumit grad de periculozitate, pentru a impiedica sustragerea acestora, prin refugierea pe teritoriul altui Stat, de la raspunderea penala[2].
De asemenea, se considera intr-o alta definitie ca, extradarea, ca forma de asistenta juridica internationala, este actul prin care Statul pe teritoriul caruia s-a refugiat o persoana urmarita penal sau condamnata intr-un alt Stat, remite la cererea Statului interesat, pe acea persoana, pentru a fi judecata sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnata.
Extradarea este un act bilateral, ea intervenind intre doua State : Statul solicitant – care poate fi Statul pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea, Statul ale carui interese au fost afectate prin comiterea infractiunii, sau Statul al carui cetatean este faptuitorul - , si Statul solicitat – cel pe al carui teritoriu s-a refugiat infractorul strain[3].
Intr-o alta opinie[4], se considera ca extradarea este una din formele cooperarii judiciare internationale in materie penala, putand fi definita ca fiind procedura prin care un Stat suveran – Statul solicitat – accepta sa predea unui alt Stat – Statul solicitant – o persoana care se afla pe teritoriul sau, si care estec urmarita penal sau trimisa in judecata pentru o infractiune, ori este cautata in vederea executarii unei pedepse in Statul solicitant.
Extradarea mai poate fi definita si ca fiind una procedura prin care un Stat suveran – Statul solicitat – accepta sa predea, la cererea unui alt Stat – Statul solicitant -, o persoana care se afla pe teritoriul sau, si care este urmarita penal sau trimisa in judecata pentru o infractiune, ori este cautata in vederea executarii unei pedepse in Statul solicitant.
Faptul ca extradarea se acorda pe baza unei cereri formulate de Statul solicitant, deosebeste extradarea de alte masuri, precum expulzarea, deportarea, readmisia sau conducerea la frontiera.
Extradarea este recunoscuta in dreptul international, ca fiind singura forma legala in care o persoana care se sustrage pe teritoriul unui alt Stat, de la Justitia penala a Statului solicitant, poate fi predata acestuia din urma.
In acest sens, “ rapirea “ unei asemenea persoane, si aducerea ei pe teritoriul Statului de unde ea s-a refugiat, de catre agenti ai acestui Stat, reprezinta o frauda extrem de grava la procedura de extradare, ce da nastere unor conflicte diplomatice, pentru ca, daca retinerea persoanei respective, care face obiectul unui mandat de arestare in Statul de unde ea se sustrage, este legitima in acel Stat, o asemenea actiune incalca suveranitatea Statului, pe teritoriul caruia fugarul s-a refugiat.
In acest sens, unul din cei mai mari specialisti in materia extradarii, Ivan Anthony Shearer, considera ca aceasta forma de rapire – abduction – este o fapta ilicita, atat pe planul dreptului interna, cat si pe planul dreptului international, constituind o infractiune contra suveranitatii Statului.
1. Trebuie mentionat aici, gravul incident diplomatic intre Franta si Maroc, din anul 1965, cand in inima Parisului, exilatul politic marocan Ben-Barka, a fost rapit de politisti francezi si de agenti ai contraspionajului acestei tari. Franta a negat ca acestia ar fi actionat cu vreo autorizare a Statului si, in consecinta, ea a rupt relatiile diplomatice cu Marocul.
2. Un caz celebru, este acela al nazistului Adolf Eichman, fost sef al Sectiei IV B 4 a Oficiului Central al Securitatii Reich-ului care, retinut de aliati in anul 1945, a reusit sa scape si s-a refugiat in Argentina.
In anul 1960 el a fost descoperit de redutabilul Serviciu Secret israelian Mossad, a fost rapit si dus in Israel, unde el a fost judecat si condamnat la moarte pentru raspunderea sa in aplicarea “ solutiei finale “ impotriva poporului evreu.
3. Tot frauda la extradare inseamna si deportarea ori expulzarea, si alte masuri similiare, luate de Statul pe teritoriul caruia, urmaritul s-a refugiat, numai ca in acest caz, se aduce atingere intereselor urmaritului care nu poate beneficia de drepturile de care dispune in procedura extradarii, fara ca in acest caz sa fie incalcata suveranitatea Statului de refugiu, care renunta de buna voie, la una din prerogativele suveranitatii.
4. Extradarea se deosebeste si de predarea catre un tribunal penal international, precum Curtea Penala Internationala si alte tribunale internationale ad-hoc.
Daca in cazul extradarii, avem de-a face cu predarea unei peraoane catre un alt Stat suveran, la cererea acestuia, in cel de-al doilea caz este vorba de predarea unei persoane, tot la cerere, dar catre un tribunal international, fata de care, obligatia de predare decurge din apartenenta Statului solicitat la organizatia respectiva, prin ratificarea sau prin aderarea la statutul acelui tribunal.
Tocmai pentru acest motiv, Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale utilizeaza termenul “ predare “, iar nu termenul de ‘ extradare “.
Potrivit principiului teritorialitatii legii penale, Statele nu aplica, ca regula, legea lor penala nationala, interna, faptelor savarsite in afara frontierelor acestora, cu exceptiile reprezentate de principiul universalitatii, principiul realitatii si principiul personalitatii. Pentru a facilita reprimarea infractionalitatii, Statele coopereaza, in general, pentru aducerea fugarilor in fata Justitiei Statului, pe teritoroul caruia, ori impotriva intereselor caruia, fapta s-a savarsit.
Prin efectele ei, extradarea este poate, cea mai importanta forma de cooperare internationala in materie penala, fiind cu certitudine, cea mai eficienta.
Extradarea se situeaza in cadrul dreptului international public, mai exact inca, al dreptului international penal.
Totodata, extradarea este si o institutie de drept penal intern, atat substantial, cat si procedural.
Conditiile in care extradarea poate fi solicitata, respectiv acordata, si procedurile aferente, sunt stabilite prin legile interne ale Statelor, si prin tratate internationale, fie bilaterale, fie multilaterale.
Unele State, intre care si Romania, accepta cooperarea in materia extradarii si pe baza de reciprocitate, in conditiile legii, nesubordonand astfel, acordarea extradarii, existentei unui tratat – Germania, Elvetia.
Alte State conditioneaza acordarea extradarii, de existenta unui tratat – SUA, Belgia, Marea Britanie, Olanda.
Legea belgiana din anul 1833 este una dintre primele legi interne privind extradarea.
Daca in general, legislatiile nationale privind extradarea difera, anumite principii insa sunt comune multor State. De exemplu, multe State de drept continental refuza extradarea propriilor cetateni.
Un alt principiu comun este regula dublei incriminari, potrivit careia, extradarea poate fi acordata numai daca fapta savarsita de persoana extradabila, este considerata infractiune, atat de legea penala a Statului solicitand, cat si de legea penala a Statului solicitat.
Un al treilea principiu comun al extradarii este cunoscut sub denumirea de regula sau principiul specialitatii, potrivit caruia, odata predata, o persoana extradata nu poate fi urmarita, judecata sau detinuta pentru o fapta comisa anterior predarii, pentru care nu s-a solicitat sau nu s-a acordat extradarea, cu exceptia cazului in care se obtine ulterior, consimtamantul Statului solicitat, sau a situatiilor expres prevazute in tratat ( de exemplu, avand posibilitatea sa paraseasca teritoriul Statului solicitant intr-un anumit termen, persoana extradata nu a facut acest lucru ).
Din principiul specialitatii decurge si regula in materie de re-extradare – extradarea ulterioara catre un alt Stat -, pentru care este de asemenea necesar consimtamantul Statului care a acordat initial extradarea.
In general, extradarea este guvernata de tratatele bilaterale si de conventii multilaterale specifice, sau continand dispozitii privind extradarea.
Tratatele bilaterale difera, dar au si numeroase elemente comune. Tratatele bilaterale foarte vechi reglementeaza o lista de infractiuni, pentru care se poate acorda extradarea, in timp ce, tratatele de extradare contemporane, nu mai au o asemenea redactare, care constituie in sine, un obstacol in calea unei cooperari eficiente, ci prevad ca extradarea se poate acorda pentru fapte pedepsite de legea ambelor State, cu o anumita pedeapsa minima, sau pentru care s-a aplicat o anumita pedeapsa minima ( de exemplu, pentru fapte pentru care legea ambelor State prevede o pedeapsa mai mare de 1 an, ori pentru executarea unor pedepse de cel putin 4, ori 6 luni.
Ca efect al principiilor de drept intern ale Statelor parte, numeroase tratate bilaterale de extradare consacra regula neextradarii propriilor cetateni.
De asemenea, tratatele bilaterale prevad, de regula, ca extradarea nu poate fi acordata pentru fapte care constituie infractiuni politice sau infractiuni militare, care nu constituie infractiuni de drept comun.
Clasificari
Extradarea poate fi clasificata dupa mai multe criterii.
1) Dupa criteriul pozitiei in care se afla un anumit Stat, cu privire la o cerere de extradare, extradarea se clasifica in : extradare activa – din punctul de vedere al Statului solicitant, si extradare pasiva – din punctul de vedere al Statului solicitat.
Poate fi Stat solicitant ( 1 ) Statul pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea, si ( 2 ) Statul impotriva intereselor caruia s-a savarsit infractiunea, sau ( 3 ) Statul al carui cetatean este infractorul[5].
2) Extradarea mai poate fi clasificata, din punctul de vedere al procedurii, in extradare obisnuita, si extradare voluntara, si mai recent, in extradare simplificata.
Extradarea obisnuita se realizeaza dupa procedura normala, reglementata de Conventia europeana de extradare si de legea interna, nationala, persoana a carei extradare se solicita, beneficiind de posibilitatea conferita de acestea, de a se apara impotriva cererii de extradare, inclusiv prin exercitarea caii de atac a recursului ( beneficiaza de posibilitatea de a face opozitie la cererea de extradare ). Daca recurge la acest drept al sau, procedura de extradare este mai indelungata, si ea presupune inclusiv posibilitatea exercitarii cailor de atac prevazute de legea interna, nationala, a Statului solicitat.
Aceasta este procedura obisnuita de extradare.
Extradarea voluntara are loc in cazul in care persoana solicitata renunta la beneficiile conferite de lege, consimtind la extradare, avand si posibilitatea de a renunta la regula specialitatii.
Extradarea simplificata se aseamana cu extradarea voluntara, dar, in plus, presupune eliminarea cerintei transmiterii unei cereri formale de extradare, in cazul in care persoana extradabila consimte la extradare, sau, altfel spus, in cazul in care persoana solicitata consimte sa fie extradata, Statul solicitat nu mai impune prezentarea unei cereri formale de extradare.
II. Totodata, la acest moment, sunt cunoscute trei sisteme de acordarea extradarii :
a) sistemul guvernamental, in care puterea executiva si, in general, factorul politic, au rolul decizional in acordarea extradarii ;
b) sistemul jurisdictional, in care extradarea se hotaraste exclusiv de catre puterea judecatoreasca, si
c) sistemul mixt, in care extradarea este decisa de puterea executiva – Guvern, ministrul Justitiei sau ministrul de externe -, pe baza unei hotarari cu rol de aviz, a unei instante judecatoresti.
Sub imperiul Constitutiei Romaniei din 1991 si a Constitutiei Romaniei revizuite in 2003 – articolul 19 alin.4 prevede ca “ [...] extradarea se hotaraste de Justitie “ -, Legea nr. 302 / 2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala[6], cu modificarile si completarile ulterioare, consacra sistemul jurisdictional, pentru ca decizia finala cu privire la extradare o ia numai instanta de judecata, rolul autoritatii centrale – Ministerul Justitiei, ca parte a puterii executive, fiind limitat la anumite proceduri administrative – in primul rand primirea cererii si efectuarea asa-numitului examen ‘ de regularitate internationala “, decurgand din faptul ca tratatele sunt negociate de puterea executiva.
In majoritatea Statelor este consacrat sistemul mixt, asa cum era si situatia Romaniei sub imperiul Legii nr. 4 / 1971 privind extradarea.
Trasaturile extradarii
- Sub raportul finalitatii sale, extradarea este un act de reciproca asistenta juridica internationala si poate fi acordata numai in baza unei conventii internationale, sau in conditii de reciprocitate[7].
- Extradarea este un act bilateral, deoarece implica cererea de extradare din partea unui Stat ( solicitant ) si predarea infractorului de catre Statul pe teritoriul caruia acesta se refugiaza ( solicitat )[8].
- Fiind o institutie juridica, extradarea are si un pronuntat continut politic, intrucat ea se realizeaza pe baza vointei libere exprimate a Statelor, respectandu-se suveranitatea si independenta lor.
- Extradarea este o institutie ce este reglementata prin norme de drept cuprinse in conventii bilaterale sau multilaterale, prin care se reglementeaza aceasta materie.
Romania a incheiat conventii de asistenta juridica internationala, cuprinzand reglementari in domeniul extradarii, cu mai multe State[9], si anume cu Albania, Algeria, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Republica Populara Democrata Coreeana, Cuba, Franta, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Maroc, Moldova, Mongolia, Polonia, Rusia, Siria, Tunisia, Turcia, Ungaria.
Cel de-al VIII-lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentului delicventilor a aprobat Tratatul tip extradare.
Adunarea Generala a ONU a adoptat acest Tratat, prin Rezolutia nr. 45 / 1990, invitand Statele membre sa coopereze in cadrul unor aranjamente bilaterale si multilaterale, in vederea intaririi masurilor de preveniere a criminalitatii si de intarire a procesului de Justitie penala.
In acelasi timp, prin Legea nr. 80 / 1997, Romania a ratificat Conventia europeana de extradare, incheiata la Paris in anul 1957 si Protocoalelor aditionale incheiate la Strasbourg in anul 1975 si in anul 1978. In anul 2001 a fost adoptata Legea nr. 296 privind extradarea, care a inlocuit Legea nr. 4 / 1971, depasita de noua conceptie europeana.
In 28 iunie 2004, a aparut Legea nr. 302 / 2004[10] privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, care abroga Legea nr. 296 / 2001 privind extradarea.
La fel ca si legea anterioara, si Legea nr. 302 / 2004 face distinctie intre extradarea activa si extradarea pasiva, in raport de pozitia de Stat solicitant sau Stat solicitat, pe care o are Romania.
Extradarea va fi activa, atunci cand Romania va inainta o cerere de extradare catre un alt Stat, la propunerea motivata a procurorului competent in faza de urmarire penala, iar in faza de judecata, sau de punere in executare a hotararii, la propunerea motivata a presedintelui instantei competente[11]. In cazul extradarii pasive, Statul roman primeste o cerere de extradare, prin Ministerul de Justitie, din partea unui Stat strain.
In Legea nr. 302 / 2004, modificata prn Legea nr. 224 / 2006, asa cum s-a precizat mai sus, este utilizat si conceptul de extradare voluntara. Potrivit art. 49 alin. ( 1 ), persoana extradabila are dreptul sa declare in fata instantei ca renunta la beneficiile pe care i le poate conferi legea, de a se apara impotriva cererii de extradare, si ca isi da consimtamantul sa fie extradata si predata autoritatilor competente ale Statului solicitant[12].
Extradarea, forma de cooperare internationala bazata pe suveranitatea Statelor
Extradarea in dreptul international public
Extradarea – act de suveranitate al Statului
Extradarea este definita in dreptul international public, ca un act de suveranitate al Statului[13]. Intr-o decizie din anul 1950[14], Curtea Internationala de Justitie a statuat ca o decizie in materie de extradare implica exercitiul normal al suveranitatii nationale, astfel incat refuzul extradarii si acordarea azilului este expresia fireasca a suveranitatii.
Contrar unor teze, nu exista in dreptul international, o obligatie de a extrada o persoana, in absenta unui tratat.
Suveranitatea presupune ca nu exista o autoritate juridica superioara, pentru ca “ Statele sunt egale intre ele “. Un principiu al dreptului international cutumiar, consacrat in adagiul Par in parem non habet jurisdictionem ( Par in parem non habet juridictionem / imperium adica O entitate egala in drepturi nu are jurisdictie / autoritate contra egalului sau ), altfel spus, nu exista jurisdictie intre State egale, reprezinta “ cheia “ in materia extradarii.
Consecintele trasaturii extradarii de a fi o prerogativa a suveranitatii Statului
O prima consecinta este ca extradarea a ramas cantonata in formalism[15], iar procedurile de extradare implica un rol mai mult sau mai putin ridicat al factorului politic, mai precis al puterii executive.
In Statele Unite ale Americii, de exemplu, pe baza unei hotarari cu rol de aviz a instantei judecatoresti, decizia finala privind extradarea o ia Secretarul de Stat ( ministrul de externe ), aceasta deoarece, pornind de la separatia intre puterile executiva, legislativa si judecatoreasca, se considera ca extradarea si, in general cooperarea internationala, tine de politica externa si de relatiile internationale ale Statului. Mai mult, se apreciaza ca puterea executiva este “ mai bine plasata “ pentru a se pronunta asupra unor aspecte precum respectarea drepturilor omului in Statul solicitant, sau competenta autoritatilor solicitante[16].
Situatia este diferita in Romania, art. 19 alin. ( 4 ) din Constitutia Romaniei statuand ca extradarea se hotaraste de Justitie, adica de catre puterea judecatoreasca, aceasta norma constitutionala stand la baza Titlului II – Extradarea, din Legea nr. 302 / 2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare, de unde decurge caracterul judiciar, de lege lata, al procedurii de extradare in sistemul romanesc.
O alta consecinta a faptului ca extradarea este considerata un act de suveranitate al Statului, este aceea ca numeroase sisteme constitutionale, inclusiv din State membre ale Uniunii Europene, pastreaza regula neextradarii propriilor cetateni, desi aceasta constituie unul dintre obstacolele in calea unei cooperari eficiente intre State, in materie penala.
Interdictia extradarii propriilor cetateni nu este reglementata in Statele de drept anglo-saxon, insa constituie o traditie constitutionala in tarile de drept continental.
Asa cum nota Michael Plachta[17], “ justificarea regulii neextradarii propriilor cetateni deriva in general din pastrarea cu gelozie, a conceptului de suveranitate nationala, si presupune existenta unor diferente in administrarea Justitiei penale, intre State, rezultand intr-un tratament potential inechitabil “.
Constitutiile Braziliei, Germaniei, Poloniei, Ciprului, etc., interzic extradarea cetatenilor proprii. In altele, extradarea propriilor cetateni este interzisa prin lege – Belgia, Cehia, Franta, Elvetia, etc. -, in timp ce in alte State, extradarea propriilor cetateni este permisa numai in anumite conditii – pe baza de conventie internationala care permite extradarea propriilor cetateni – Italia, pe baza de conventie internationala care permite extradarea propriilor cetateni si de reciprocitate, in conditiile legii – Romania.
Pe de alta parte, in Statele de drept cutumiar, nu exista o interdictie constitutionala de extradare a propriilor cetateni, cetatenii proprii care savarsesc infractiuni in strainatate, pot fi extradati, dar numai daca aceasta posibilitate este prevazuta in tratatul aplicabil cu Statul solicitant.
In interiorul Statelor Unite ale Americii, jurisdictia este limitata formal, potrivit dreptului cutumiar, la faptele comise intre granitele unui anumit Stat.
Astfel, o persoana care trece granita unui Stat, si ucide o persoana in alt Stat, uneori numai acest din urma Stat este considerat a avea jurisdictie in cauza.
Totusi, multe State si-au extins, prin lege, jurisdictia. Mai mult, legea federala confera instantelor SUA, jurisdictie in cazuri de tradare, dezertare, dare de mita, unui functionar federal, etc. , chiar daca sunt savarsite in afara teritoriului SUA.
In aceste conditii, tratatele bilaterale de extradare, incheiate intre State dintre care, cel putin unul are in legislatia interna o norma care interzice extradarea propriilor cetateni, prevad neextradarea cetatenilor Partilor Contractante. Este si cazul tratatelor de extradare incheiate de Romania cu Siria, Tunisia, Brazilia, Republica Populara Chineza, Egipt, Algeria, Maroc, etc.
Conventia de extradare dintre Romania si Statele Unite ale Americii, incheiata la Bucuresti, la 23 iulie 1924, inca in vigoare, contine o prevedere ( art. VIII ), potrivit careia “ Inaltele Parti Contractante nu vor fi obligate sa-si predea proprii lor cetateni sau supusi, pe baza stipulatiunilor cuprinse in prezenta conventiune “.
Astfel, cele doua Parti Contractante pot, per à contrario, sa isi extradeze proprii cetateni, in conditiile legislatiei lor, fara a exista insa o obligatie in acest sens.
Aceasta redactare a art. VIII, subtila din punct de vedere juridic, rezulta din faptul ca, la data incheierii conventiei, legislatia Romaniei interzicea extradarea din Romania a cetatenilor romani, in timp ce in legislatia SUA nu exista o asemenea interdictie.
Negociatorii americani au reusit, se pare, sa impuna un text care sa nu fie contrar legilor romane, dar in acelasi timp sa lase o portita deschisa, pentru viitor.
Astel, dupa revizuirea din anul 2003, a Constitutiei Romaniei, daca SUA ar indeplini conditiile cumulative, prevazute de art. 19 alin. ( 2 ) din Constitutia Romaniei, si de art. 24 din Legea nr. 302/ 204 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare, ar fi posibila, teoretic, extradarea din Romania, catre SUA, a cetatenilor romani si sub imperiul Conventiei in vigoare.
In septembrie 2005 si, respectiv, octombrie 2006, au avut loc la Bucuresti si Washington D.C., doua runde de negocieri, in vederea incheierii unui nou tratat de extradare, in concordanta cu principiile contemporane in materie, si cu Acordul de extradare dintre Uniunea Europeana si SUA, semnat la 23 iunie 2003, autorul avand sansa de a fi seful delegatiei romane de negociatori.
Negocierile au fost practic finalizate cu ocazia rundei a doua, decizia politica de incheiere formala a negocierilor, dupa ce ultimele aspecte ramase in discutie la finalul rundei a doua au fost lamurite, fiind luata in luna iulie 2007.
Noul Tratat de extradare intre Romania si Statele Unite ale Americii, care, odata cu intrarea sa in vigoare, va inlocui Conventia din 1924, si Tratatul de amendare din 1937, a fost semnat la Bucuresti la 10 septembrie 2007, si ratificat de Romania prin Legea nr. 111 / 2008[18], procesul de ratificare fiind, la aceasta data, in curs in Senatul Statelor Unite.
Sub aspectul extradarii propriilor cetateni, Tratatul semnat la 10 septembrie 2007 prevede, la art. 3, ca “ Extradarea nu va fi refuzata pe baza cetateniei pe baza cetateniei persoanei cautate “, subliniind conceptia moderna, potrivit careia cetatenia in sine, nu trebuie sa constituie de plano, un obstacol in calea acordarii extradarii.
Marea majoritate a conventiilor multilaterale in materia extradarii permit Statelor parte sa declare ca ele nu isi extradeaza cetatenii, cu obligatia corelativa, ce decurge din principiul aut dedere aut judicare ( sau de a-l preda sau de a-l judeca / urmari ; fie predai, fie urmaresti ), de a prelua urmarirea penala si a initia proceduri judiciare impotriva persoanei neextradate.
Astfel, art. 6 din Conventia europeana de extradare, incheiata la Paris la 13 decembrie 1957, prevede :
“ 1. a) Orice parte contractanta are dreptul sa refuze extradarea resortisantilor sai.
b) Fiecare parte contractanta va putea, printr-o declaratie facuta o data cu semnarea sau cu depunerea instrumentului sau de ratificare, sau de aderare, sa defineasca, in ceea ce o priveste, termenul de resortisant in intelesul prezentei conventii.
c) Calitatea de resortisant se va aprecia la data hotararii asupra extradarii. Totusi, daca aceasta calitate nu este recunoscuta decat intre data hotararii si data avuta in vedere pentru predare, partea solicitata va putea, de asemenea, sa se prevaleze de dispozitia alin. a ) al prezentului paragraf.
2. Daca partea solicitata nu isi extradeaza propriul resortisant, ea va trebui, la cererea partii solicitante, sa supuna cauza autoritatilor competente, astfel incat sa se oata exercita urmariri judiciare, daca este cazul. In acest scop, dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea se vor transmite gratuit, pe calea prevazuta la parag. 1 al art. 12. Partea solicitanta va fi informata despre rezultatul cererii sale “.
Ca atare, numeroase State parte la aceasta Conventie, au formulat declaratii in sensul neextradarii propriilor cetateni. O asemenea declaratie a fost formulata si de Romania, prin Legea nr. 80 / 1997, sub imperiul Constitutiei din 1991, care prin art. 19 alin. ( 1 ) interzicea absolut extradarea din Romania, a cetatenilor romani.
Avand in vedere ca, prin revizuirea din octombrie 2003, legea fundamentala romana permite, in anumite conditii, cumulative si foarte stricte, extradarea cetatenilor romani, ca o exceptie de la regula neextradarii, prin Legea nr. 74 / 2005 au fost modificate si declaratiile Romaniei la Conventia europeana de extradare[19]. In prezent, aceste declaratii au urmatoarea formulare :
“ 1. La art.2 pct.1 va avea urmatorul cuprins :
“ ( 1 ) La art.6 parag.1, lit.a ) :
Cetateanul roman nu poate fi extradat.
Prin derogare de la aceste prevederi, cetateanul roman poate fi extradat din Romania in baza conventiilor internationale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, numai daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii :
a) Statul solicitant, in vederea efectuarii urmaririi penale si a judecatii, da asigurari considerate ca suficiente ca, in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotarare judecatoreasca definitva, cetateanul roman va fi transferat in vederea executarii pedepsei in Romania ;
b) cetateanul roman domiciliaza pe teritorul Statului solicitant la data formularii cererii de extradare ;
c) cetateanul roman are si cetatenia Statului solicitant ;
d) cetateanul roman a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui Stat membru al Uniunii Europene, daca Statul solicitant este membru al Uniunii Europene.
Persoana careia i s-a acordat dreptul de azil in Romania nu poate fi extradata “.
2. La art.2 pct. ( 3 ) va avea urmatorul cuprins :
“ ( 3 ) La art.21 parag.5 :
In cazul in care se va solicita tranzitarea teritoriului Romaniei, pentru un cetatean roman sau pentru o persoana care a obtinut drept de azil in Romania, se aplica in mod corespunzator dispozitiile parag. 1 “. “
Din definirea extradarii ca act de suveranitate al Statului decurge si regula dublei incriminari.
Potrivit Legii nr. 302 / 2004 modificata si completata succesiv prin Legea nr. 224 / 2006 si prin Legea nr. 222 / 2008, republicata in M.Of. nr.377 din 31 mai 2011, motivele de refuz al extradarii sunt de doua categorii, si anume : motive obligatorii si motive optionale.
Astfel, potrivit articolului 21 alineat 1, al Legii nr. 302 / 2004 republicata, constituie motive obligatorii de refuz al extradarii urmatoarele :
(1) Extradarea va fi refuzata daca:
a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania;
b) exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social;
c) situatia persoanei risca sa se agraveze din unul dintre motivele enuntate la lit. b);
d) cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele constituite prin instrumentele internationale pertinente, sau in vederea executarii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;
e) se refera la o infractiune de natura politica sau la o infractiune conexa unei infractiuni politice;
f) se refera la o infractiune militara care nu constituie infractiune de drept comun.
La alineatul sau 2, articolul 21 al Legii nr. 302 din 2004 republicata prevede urmatoarele:
(2) Nu sunt considerate infractiuni de natura politica:
a) atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;
b) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;
c) infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;
d) orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);
e) infractiunile prevazute la art. 1 din Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, si in alte instrumente internationale pertinente;
f) infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;
g) orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.
Astfel, potrivit articolului 21 alineat 1, al Legii nr. 302 / 2004 republicata, constituie motive optionale de refuz al extradarii urmatoarele :
(1) Extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta care motiveaza cererea face obiectul unui proces penal in curs sau atunci cand aceasta fapta poate face obiectul unui proces penal in Romania.
(2) Extradarea unei persoane poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate. In caz de refuz al extradarii, prevederile art. 23 alin. (1) se aplica in mod corespunzator.
Cu privire la refuzul extradarii
Unul dintre cele mai controversate aspecte este refuzul extradarii pentru infractiuni politice sau cele considerate de natura politica, sau avand motivatii politice, in conditiile in care nu exista o definitie agreata, a ceea ce inseamna infractiune politica.
Intr-adevar, numeroase tratate de extradare, fie bilaterale, fie multilaterale contin dispozitii in acest sens.
Astfel, Conventia europeana de extradare, incheiata la Paris la 13 decembrie 1957, prevede la art.3 alin. ( 1 ) ca :
“ 1. Extradarea nu se va acorda, daca infractiunea pentru care ea este ceruta, este considerata de partea solicitata ca infractiune politica, sau ca fapta conexa unei asemenea infractiuni “.
Pentru ca nu exista o definitie pozitiva a infractiunii politice, tratatele si actele normative interne utilizeaza tehnica excluderii din sfera larga a infractiunilor, pe acelea care in nici un caz nu pot fi considerate ca fiind infractiuni politice.
Este si cazul Conventiei europene de extradare, care la alin. ( 3 ) al art. 3 stipuleaza : “ In aplicarea prezentei conventii, atentatul la viata unui sef de Stat sau a unui membru al familiei sale nu va fi considerat ca infractiune politica “.
In acelasi sens, legea romana, Legea nr. 302 / 2004 republicata in M.Of. nr. 377 din 31 mai 2011 prevede la articolul 21 alineatul 2, o lista detaliata de infractiuni ce nu sunt considerate infractiuni de natura politica si pe care le-am mentionat mai sus.
II. Situatia este similara in cazul asa-numitelor infractiuni motivate politic sau care au la baza o discriminare pe anumit criterii ce ar presupune persecutarea persoanei a carei extradare se solicita.
In acest sens, articolul 3 alineatul 2 din Conventia europeana de extradare prevede ca, “ aceeasi regula se va aplica ( refuzul extradarii ), daca partea solicitata are motive temeinice de a crede ca cererea de extradare motivata printr-o infractiune de drept comun, a fost prezentata in vederea urmaririi sau a pedepsirii unei persoane pentru considerente de rasa, de religie, de nationalitate sau de opinii politice, ori ca situatia acestei persoane risca sa fie agravata pentru unul sau altul dintre aceste motive. “
La finele anului 2005, doua cereri de extradare formulate de Romania impotriva cetateanului roman B.G. au fost respinse de autoritatile suedeze, in baza articolului 7 din legea suedeza a extradarii, care este expresia pe planul legii interne suedeze, a articolului 3 alineatul 2 din Conventia europeana de extradare.
Cu toate ca instanta suedeza a apreciat ca declaratiile date in fata ei, de catre martorii pe care instanta a apreciat oportun sa ii audieze, “ slabesc acuzatiile care i se aduc lui B.G. “, instanta a conchis ca, totusi, nu exista motive sa se creada ca mandatele de arestare preventiva emise impotriva lui B.G. sunt vadit neintemeiate, astfel incat cererile de extradare ar fi admisibile potrivit legii suedeze privind extradarea, fiind intrunita inclusiv conditia dublei incriminari.
Constatand acest lucru, instanta suedeza nu a invocat rezerva formulata de Suedia la articolul 12 din Conventia europeana de extradare : “ Chiar daca sentinta pronuntata sau mandatul de arestare emis de o instanta a unui Stat parte la Conventie sunt in general acceptate, Suedia isi rezerva dreptul de a refuza extradarea daca din examinarea cauzei de extradare reiese ca sentinta sau mandatul este neintemeiat/a “.
Ambele cereri de extradare au fost insa respinse in temeiul articolului 7 din legea suedeza privind extradarea, text care nu face decat sa transpuna articolul 3 alineatul 2 din Conventia europeana de extradare, apreciind ca in cazul lui B.G. cererile de extradare au fost prezentate pentru a-l persecuta pentru convingerile acestuia, ce pot fi asimilate unor convingeri religioase.
Desi in acest caz, decizia a fost data de instanta suprema suedeza, Ministerul Justitiei suedez, nefacand decat sa ia act de avizul negativ al acesteia la extradare, “ cazul B.G. “ este un exemplu scoala de “ asa nu “ in cooperarea in materia extradarii, fundamentat pe unul din aspectele foarte controversate ce decurg din definirea extradarii ca act de suveranitate al Statului, care presupune si dreptul de a refuza discretionar extradarea, de regula pe considerente de natura politica.
Este evident ca o asemenea decizie, pe care noi o apreciem incorecta, a avut la baza neincrederea autoritatilor suedeze in actul de Justitie din Romania, la acel moment, cu putin mai mult de un an, inainte de data aderarii la Uniunea Europeana, aceasta in conditiile in care cooperarea judiciara in materie penala, intre Statele membre ale Uniunii Europene, se bazeaza tocmai pe principiul increderii reciproce.
Procedura extradarii in legislatia romana in vigoare
De lege lata, in Romania extradarea este reglementata in articolul 19 din Constitutia Romaniei revizuita, in articolul 9 din Codul penal roman in vigoare, si Titlul II din Legea nr. 302 din 2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.
In articolul 9 Cod penal gasim o reglementare de principiu, potrivit careia ‘ extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si, in lipsa acestora in temeiul legii “.
De lege ferenda, in Noul Cod penal ar trebui ca reglementarea sa tina seama de evolutiile in materie si sa faca vorbire de orice obligatie internationala, cum este cazul celor care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene. De asemenea, in Codul penal ar trebui sa se faca distinctia intre extradare si predarea catre un tribunal penal international.
In ceea ce priveste procedura extradarii din Romania, aceasta are un caracter jurisdictional.
Conditiile extradarii in lumina dreptului international si a dreptului romanesc
Din conventiile internationale de extradare se desprind anumite elemente comune referitoare la conditiile acordarii extradarii. Acestea se regasesc, cu anumite particularitati si in legea romana.
Aceste conditii se pot grupa in conditii privitoare la infractiune, conditii privind persoana extradabila, conditii privind urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, conditii privind cererea de extradare.
Conditii privitoare la infractiune
Conditii privind gravitatea infractiunii sau a pedepsei
Tratatele foarte vechi contin o lista de infractiuni pentru care se poate acorda extradarea.
Tratatele moderne au renuntat la aceasta solutie ce prezinta dezavantajul major ca, odata cu trecerea timpului, tratatul respectiv nu mai este eficient, prin aparitia unor noi infractiuni care nu erau cunoscute la vremea incheierii lui.
De aceea, in tratatele bilaterale mai noi si in conventiile multilaterale se prefera solutia reglementarii unor categorii de fapte pentru care se poate acorda extradarea, utilizand criteriul cuantumului pedepsei prevazute de lege, respectiv al duratei pedepsei aplicate.
Astfel, potrivit prevederilor articolului 2 din Conventia europeana de extradare :
“ 1. Vor da loc la extradare faptele pedepsite de legile partii solicitante si ale partii solicitate cu o pedeapsa privativa de libertate sau cu o masura de siguranta privativa de libertate, de cel putin un an, sau cu o pedeapsa mai severa. Cand pe teritoriul partii solicitante a intervenit o condamnare la o pedeapsa, ori cand s-a aplicat o masura de siguranta, sanctiunea pronuntata va trebui sa fie de o durata de cel putin 4 luni.
2. Daca cererea de extradare vizeaza mai multe fapte distincte, pedepsite fiecare de legea partii solicitante si a partii solicitate cu o pedeapsa privativa de libertate, sau cu o masura de siguranta privativa de libertate, dar dintre care unele nu indeplinesc conditia privind durata pedepsei, partea contractanta solicitata va avea facultatea sa acorde extradarea si pentru acestea din urma.
3. Orice parte contractanta, a carei legislatie nu autorizeaza extradarea pentru anumite infractiuni vizate la parag. 1 al prezentului articol, va putea, in ceea ce o priveste, sa excluda aceste infractini din campul de aplicare a conventiei.
4. Orice parte contractanta, care doreste sa se prevaleze de facultatea prevazuta la parag.3 al prezentului articol, va notifica secretarului general al Consiliului Europei, odata cu depunerea instrumentului sau de ratificare sau de aderare, fie o lista a infractiunilor pentru care extradarea este autorizata, fie o lista a infractiunilor pentru care extradarea este exclusa, cu indicare dispozitiilor legale care autorizeaza sau exclud extradarea. Secretarul general al Consiliului Europei va comunica aceste liste celorlalti semnatari.
5. Daca, ulterior, alte infractiuni vor fi fost excluse de la extradare prin legislatia unei parti contractante, aceasta va notifica o atare excludere secretarului general al Consiliului Europei, care va informa despre aceasta pe ceilalti semnatari.
Aceasta notificare nu va produce efect, decat la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la data primirii ei de catre secretarul general.
6. Oricare parte contractanta, care va fi folosit facultatea prevazuta la paragrafele 4 si 5 ale prezentului articol, va putea oricand supune aplicarii prezentei conventii, infractiuni care au fost excluse de la aceasta. Ea va notifica aceste modificari secretarului general al Consiliului Europei, care le va comunica celorlalti semnatari.
7. Orice parte contractanta va putea aplica regla reciprocitatii, in ceea ce priveste infractiunile excluse din campul de aplicare a conventiei, in temeiul prezentului articol “.
Dispozitii similare cu cele ale articolului 2 parag. 1 din Conventia europeana de extradare se regasesc in alte conventii multilaterale, dar si in tratatele bilaterale.
In ceea ce priveste rezervele permise de articolul 2 din Conventia europeana de extradare, trebuie spus ca legislatia romana, anterioara anului 2006, prevedea in mod similar cu legea franceza, ca extradarea poate fi acordata in cazul urmaririi penale si al judecatii, pentru fapte pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 2 ani, iar in vederea executarii unei pedepse, durata acesteia trebuie sa fie mai mare de 2 ani ( fosta Lege nr. 296 / 2001 privind extradarea, si Legea nr. 302/ 2004 ).
De aceea, prin Legea nr. 80 / 1997, Romania a ratificat Conventia europeana cu o rezerva in acest sens.
Prin Legea nr. 224 / 2006 s-au modificat dispozitiile articolului 28 din Legea nr. 302 / 2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, privind conditiile referitoare la gravitatea infractiunii, cat si, ca o consecinta fireasca, au fost abrogate prevederile Legii nr. 80 / 1997 care reglementau rezerva Romaniei la articolul 2 din Conventie, astfel incat s-a notificat Secretariatului General al Consiliului Europei, retragerea rezervei.
Ratiunile care au stat la baza modificarii legii romane sub acest aspect, au fost legate de faptul ca, la acest moment nu se mai justifica mentinerea unei asemenea rezerve, in conditiile in care prin tratate bilaterale se acceptasera deja praguri mai mici ale pedepsei, iar in aplicarea Deciziei-cadru a Consiliului nr. 584 / JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre Statele membre, de asemenea, predarea se poate acorda in cazul unor pedepse aplicate de cel putin 4 luni, si al unor pedepse prevazute de lege, mai mari de 1 an.
Prin retragerea rezervei s-a dat si un semnal politic fata de Consiliul Europei, care incurajeaza Statele membre sa ratifice fara rezerve conventiile multilaterale adoptate sub egida acestei organizatii, si sa isi retraga rezervele deja formulate.
In cazul in care infractiunea este pedepsita cu moartea in Statul solicitant, standardele europene impuse de Conventia europeana a drepturilor omului si de Conventia europeana de extradare, impun ca extradarea sa nu se acorde decat daca Statul solicitant da garantii considerate ca suficiente, ca pedeapsa cu moartea nu va fi aplicata, sau daca va fi aplicata va fi comutata.
De aceea, articolul 27 din Legea nr. 302 din 2004 republicata in mai 2011, prevede ca “ Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea Statului solicitant, extradarea nu va fi acordata decat cu conditia ca Statul solicitant sa dea asigurari, considerate ca fiind indestulatoare de catre Statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa urmand a fi comutata “.
Dubla incriminare
Ca regula generala, pentru motivele pe care le vom devolta in continuare, tratatele de extradare prevad ca extradarea poate fi acordata daca fapta pentru care se solicita extradarea este prevazuta ca infractiune, atat de legea Statului solicitant, cat si de legea Statului solicitat.
Fapta sa nu fie prescrisa
Tratele clasice de extradare instituie conditia ca fapta sa nu fie prescrisa, atat n Statul solicitant, cat si in Statul solicitat.
Intrucat aceasta conditie s-a dovedit a fi de natura sa constituie un impediment la extradare, in contextul diferentelor care persista intre legislatiile penale ale Statelor, inclusiv sub aspectul termenelor de prescriptie a raspunderii penale si a executarii pedepsei, mai recent tratatele de extradare impun doar conditia de a nu fi intervenit prescriptia in Statul solicitant ( de exemplu, Conventia de extradare intre Statele membre ale Uniunii Europene din 27 septembrie 1996 ).
Infractiunea sa nu fie una politica sau conexa unei infractiuni politice sau motivata pe considerente de rasa, de religie, de sex, de nationalitate, de limba, de opinii politice sau ideologice, sau de apartenenta la un grup social.
Conditii privind persoana extradabila
1. In primul rand persoana extradabila este o persoana care este acuzata, sau trimisa in judecata, ori condamnata definitiv in Statul solicitant pentru savarsirea unei infractiuni care da loc la extradare.
In plus, legea romana cere expres ca, impotriva acestei persoane sa fie emis un mandat de arestare preventiva, sau de executare a pedepsei, care nu a putut fi dus la indeplinire din cauza faptului ca persoana in cauza s-a refugiat pe teritoriul unui alt Stat.
2. In al doilea rand, persoana extradabila trebuie sa nu faca parte din acele categorii de persaone care nu pot fi extradate si anume ; cetatenii proprii, in cazul multor State, sau persoanele care au dobandit azil pe teritoriul Statului solicitat, persoanele straine care se bucura de imunitate de jurisdictie, precum si martorii sau expertii care compar in cadrul procedurilor de asistenta judiciara internationala in materie penala, in fata unei autoritati judiciare solicitante, in limita imunitatilor conferite prin tratatul international aplicabil.
3. In al treilea rand, din insasi definitia extradarii reiese o alta conditie – esentiala -, aceea ca persoana cautata sa se afle pe teritoriul Statului solicitat, sau pe un teritoriu aflat sub jurisdictia acelui Stat : extradarea unei persoane se solicita acelui Stat pe teritoriul caruia se sustrage urmaritul.
In acest sens, efectuand controlul de regularitate a cererii de extradare, formulata de Curtea de Apel Bucuresti, competenta la data aceea potrivit legii, sa formuleze cererile de extradare, Directia Drept International si Tratate, din Ministerul Justitiei a constatat ca nu se poate solicita extradarea din Statele Unite ale Americii, a persoanei cautate, M.M.., care la data formularii cererii de extradare, nu se afla pe teritoriul S.U.A., nici pe un teritoriu ocupat sau controlat de SUA, ci pe teritoriul unui alt Stat suveran si independent.
Mentionam ca art. XI alineatul ( 1 ) din Conventia de extradare dintre Romania si SUA, prevede ca “ Stipulatiunile prezentului tratat vor fi aplicate in toate teritoriile apartinand Inaltelor Parti Contractante, precum si in teritoriile, oriunde s-ar afla ele, ocupate in mod temporar, sau aflate sub controlul unuia din Statele contractante, in tot timpul duratei ocupatiunii, sau a exercitiului controlului “.
Dispozitii similare se regasesc, mai mult sau mai putin explicit, in orice tratat de extradare.
In virtutea atributiilor care ii reveneau Ministerului Justitiei in aceasta materie, prin Ordinul ministrului Justitiei nr. 1833 / c / 5 decembrie 2005, s-a constatat ca nu erau intrunite conditiile de regularitate internationala pentru a solicita extradarea din SUA, a inculpatului M.M., deoarece acesta se afla pe teritoriul Republicii Irak.
Legalitatea si temeinicia ordinului emis de ministrul Justitiei au fost confirmate prin Decizia nr. 7212 / 28 decembrie 2005, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care a fost respins recursul declarat impotriva acestui ordin, de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Conditii privind urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei
1. Procedura penala din Statul solicitant trebuie sa fi respectat dreptul la un proces echitabil ( art. 6 al Conventiei Europene a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ( CEDO ) din 4 noiembrie 1950 ), incalcarea acestui drept constituind motiv de refuz al extradarii in multe State, precum : Portugalia, Republica Ceha, Romania potrivit articolului 21 al Legii nr. 302 / 2004 republicata in 2011in M.Of. nr. 377 din 31 mai 2011.
2. In cazul in care, judecata s-a desfasurat in lipsa, multe State impun Statului solicitant sa dea garantii suficiente, ca procedura a respectat dreptul la un proces echitabil, sau ca persoana extradabila va beneficia in Statul solicitant, in cazul in care va fi extradata, de dreptul la rejudecarea cauzei in prezenta sa.
Si articolul III din Protocolul al doilea aditional, la Conventia europeana de extradare, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, ratificat prin Legea nr. 80 / 1997 de Romania, contine o asemenea reglementare, iar in concordanta cu aceste dispozitii legislatia romana consacra dreptul persoanei extradate, care a fost judecata in lipsa, la o noua judecata ( articolul 69 din Legea nr. 302 din 2004, si articolul 522 indice 1 Cod procedura penala roman ).
3. Infractiunea sa nu fie dintre acelea pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta nu este de acord cu solicitarea extradarii ( articolul 32 din Legea nr. 302 din 2004 ).
4. Sa nu fi intervenit prescriptia executarii pedepsei, potrivit Legii Statului solicitant, sau a legii Statului solicitat, ori numai potrivit legii Statului solicitant, in cazul tratatelor mai noi.
5. Extradarea nu se acorda daca infractiunea este amnistiata in unul din cele doua State, sau daca s-a acordat gratiere in Statul solicitant.
Conditii privind cererea de extradare
Cererea de extradare trebuie sa indeplineasca la randul ei, mai multe conditii. Astfel, in primul rand, ea trebuie formulata in scris, si transmisa pe una dintre caile permise de tratatul aplicabil, fie pe cale diplomatica, fie direct intre ministerele de Justitie.
Apoi, cererea trebuie sa fie insotita de documente justificative, precum originalul, sau o copie autentica a mandatului de arestare, sau original ori copia autentica a hotararii de condamnare, o expunere a faptelor pentru care se solicita extradarea, copia textelor de lege aplicabile, inclusiv cele privind prescriptia, date de identidicare, potrivit articolului 12 din Conventia europeana de extradare si articolului 38 alineat 2 din legea romana.
Anumite State impun, in cazul cererilor de extradare, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, ori a celor pentru executarea unei pedepse daca judecata a avut loc in lipsa, si prezentarea unor elemente de proba prima facie, cazul Canadei, SUA si Israelului.
Primul protocol aditional din 15 octombrie 1975
I. Primul Capitol al Protocolului aditional din 15 octombrie 1975 completeaza articolul 3 al Conventiei, clarificand o serie de aspecte, generate de absenta unei definitii pozitive, general acceptabila, a ceea ce inseamna “ infractiune politica “.
Se adauga astfel, o lista de infractiuni care, pentru scopurile articolului 3 din Conventie, nu pot fi considerate ca politice :
a) crimele impotriva umanitatii, prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948, de Adunarea generala a Natiunilor Unite.
b) infractiunile prevazute la articolul 50 al Conventiei de la Geneva din 1949, pentru imbunatatirea soartei ranitilor si a bolnavilor din Fortele Armate in campanie, la articolul 51 al Conventiei de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor Fortelor Armate Maritime, la articolul 130 al Conventiei de la Geneva din 1949, cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi, si la articolul 147 al Conventiei de la Geneva din 1949, cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi.
c) orice violari analoage ale legilor razboiului, in vigoare la data intrarii in vigoare a prezentului Protocol, si a cutumelor razboiului, existente in acel moment, care nu sunt deja prevazute prin dispozitiile sus-mentionate ale Conventiilor de la Geneva.
II. Capitolul II dezvolta principiul Ne bis in idem[20] , principiu continut in articolul 9 din Conventie, pe care il completeaza cu trei noi alineate, incercand sa clarifice aplicarea acestui principiu pentru scopurile Conventiei.
Daca, pe plan intern nu apar probleme deosebite in interpretarea acestui principiu, consacrat in dreptul penal, in dreptul international situatia nu este la fel de clara, intnderea acestui principiu fiind diferita, in lumina diferitelor tratate.
Potrivit articolului 2 din Protocol, “ Extradarea unei persoane care a format obiectul unei judecati definitive intr-un Stat tert, parte contractanta la conventie, pentru fapta sau faptele in vederea carora, cererea este prezentata, nu se va acorda :
a) cand mentionata judecata a pronuntat achitarea sa ;
b) cand pedeapsa privativa de libertate, sau alta masura aplicata : ( i ) a fost executata integral ; ( ii ) a format obiectul unei gratieri sau unei amnistii, purtand asupra totalitatii sale, sau asupra partii neexecutate ;
c) cand judecatorul a constatat vinovatia autorului infractiunii, fara sa pronunte vreo sanctiune.
3. Totusi, in cazurile prevazute la parag. 2, extradarea va putea fi acordata :
a) daca fapta care a dat loc judecatii, a fost comisa impotriva unei persoane, institutii, sau bun avand caracter public, in Statul solicitant ;
b) daca persoana care a format obiectul judecatii, avea ea insasi un caracter public in Statul solicitant ;
c) daca fapta care a dat loc judecatii, a fost comisa in totul, sau in parte, pe teritoriul Statului solicitant, sau intr-un loc asimilat teritoriului sau.
4. Dispozitiile parag. 2 si 3 nu impiedica aplicarea dispozitiilor nationale mai largi, cu privire la efectul NON BIS IN IDEM, legat de hotararile judiciare pronuntate in strainatate “.
Se poate observa ca, in continuare, intinderea acestui principiu in lumina Conventiei si Protocolului ramane limitata, prin comparatie, de exemplu, cu semnificatia acestui principiu, potrivit articolului 54 din “ Conventia Schengen “, mai ales asa cum a fost el dezvoltat de jurisprudenta Curtii Europene de Justitie.
Al doilea Protocol aditional din 17 martie 1978
Noi modificari si completari sunt aduse Conventiei, prin al doilea Protocol aditional, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978.
I. Capitolul I al celui de-al doilea Protocol dezvolta conceptul de ‘ extradare accesorie “, completand articolul 2 alineatul 2 din Conventie, prin adaugarea unor fapte care nu sunt pasibile decat de o sanctiune de natura pecuniara.
Aceasta completare a fost necesara, potrivit Raportului explicativ al Protocolului, deoarece legislatia unor State face distinctia intre infractiunile propriu-zise ( “ infractiuni penale “, ceea ce in limba romana apare ca un pleonasm ), si “ infractiunile penale / administrative “, care sunt pedepsite prin sanctiuni pecuniare, care nu sunt considerate sanctiuni de drept penal.
Astfel, in Republica Federala Germania, pentru fapte contra ordinii publice – Ordnungwidrigkeiten - , considerate infractiuni penale / administrative, se aplica amenzi de catre autoritatile administrative, impotriva carora se poate exercita o cale de atac, in fata instantelor judecatoresti cu competenta in materie penala.
In ceea ce ne priveste, consideram ca noua redactare a articolului 2 alineat 2 din Conventie, ca urmare a articolului 1 din cel de-al doilea Protocol aditional, se refera deopotriva, sau mai ales la infractiunile pedepsite cu amenda, sau cu amenda alternativ cu inchisoare, iar nu si la contraventiile din dreptul romanesc, pentru ca in acest caz, nu este intrunita conditia dublei incriminari, amenda contraventionala nefiind o sanctiune de drept penal.
II. Capitolul II se refera la infractiunile fiscale, articolul 2 din cel de-al doilea Protocol aditional inlocuind articolul 5 din Conventie, cu urmatoarele dispozitii : “ Infractiuni fiscale “.
1. In materie de taxe si de impozite, de vama si de schimb valutar, extradarea va fi acordata intre partile contractante, conform dispozitiilor Conventiei, pentru fapte la care corespund, potrivit legii partii solicitate, infractiuni de aceeasi natura.
2. Extradarea nu va putea fi refuzata pentru motivul sa legislatia partii solicitate, nu impune acelasi tip de taxe sau de impozite, sau nu cuprinde acelasi tip de reglementare in materie de taxe si de impozite, de vama si de schimb valutar, cu legislatia partii solicitante “.
III. Capitolul III, articolul 3 din cel de-al doilea Protocol aditional reglementeaza o chestiune foarte importanta si sensibila si anume : judecarea in lipsa.
Prin hotarari in absentia, in scopul acestui Protocol, se inteleg hotarari pronuntate in urma unui proces, la care inculpatul nu a fost prezent personal.
Comitetul care a elaborat textul, a trebuit mai intai, sa decida daca ar trebui sa preia reglementarea din articolul 21 alineatul 2 din Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, sau sa elaboreze un text nou.
Dat fiind faptul ca, scopurile celor doua conventii sunt diferite, s-a decis elaborarea unui text specific pentru procedura de extradare, in conformitate cu articolul 3 din acest Protocol “ Cand o parte contractanta cere unei alte parti contractante, extradarea unei persoane, in vederea executarii unei pedepse sau unei masuri de siguranta, pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, partea solicitata poate refuza extradarea in acest scop, daca, dupa parerea sa, procedura de judecata nu a satisfacut minimul de drepturi de aparare, recunoscute oricarei persoane invinuite de o infractiune.
Totusi, extradarea se va acorda, daca partea solicitanta da asigurari, apreciate ca suficiente, spre a garanta persoanei a carei extradare este ceruta, dreptul la o noua procedura de judecata, care sa ii salvgardeze drepturile la aparare.
Aceasta hotarare indreptateste partea solicitanta, fie sa execute judecata in cauza, daca cel condamnat nu se impotriveste, fie sa il urmareasca pe extradata, in caz contrar.
2. Cand partea solicitata comunica persoanei a carei extradare este ceruta, hotararea data in lipsa impotriva sa, partea solicitanta nu va considera aceasta comunicare, ca o notificare atragand efecte fata de procedura penala in acest Stat “.
In ceea ce priveste referirea la minimul de drepturi de aparare recunoscute oricarei persoane invinuite de o infractiune, trebuie mentionat ca, prin Rezolutia ( 75 ) 11 din 21 mai 1975, Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a stabilit criteriile care trebuie sa guverneze procesele tinute in lipsa inculpatului.
Acest minim de drepturi sunt menite sa garanteze acuzatului, drepturile prevazute in Conventia europeana a drepturilor omului.
IV. Capitolul IV- articolul 4 din cel de-al doilea Protocol aditional prevede ca ‘ extradarea nu se va admite pentru o infractiune acoperita de amnistie in Statul solicitat, daca acesta avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale “, reglementand astfel, un aspect cu privire la care Conventia tacea.
V. Capitolul V – articolul 5 din cel de-al doilea Protocol aditional inlocuieste primul alineat al articolului 12 din Conventie, referitor la canalele de comunicare, cu urmatoarele dispozitii : “ Cererea va fi formulata in scris, si adresata de Ministerul Justitiei al partii solicitante, Ministerului Justitiei al partii solicitate ; cu toate acestea, calea diplomatica nu se exclude.
O alta cale va putea fi convenita, prin intelegere directa intre doua, sau mai multe parti. “.
Alte conventii multilaterale cu dispozitii in materie de extradare, la care Romania este parte
Intrucat Conventia europeana de extradare este cea mai cunoscuta in Romania, si aplicata din anul 1997 incoace, in mod constant, in relatia cu celelalte State europene, trebuie precizat ca, o serie de alte conventii multilaterale, la care tara noastra este parte, contin dispozitii in materie de extradare.
Mai intai, ne referim la conventiile regionale, adoptate sub egida Consiliului Europei, precum sunt : Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 27 ianuarie 1997, ratificata prin Legea nr. 19 din 1997 ; Conventia penala privind coruptia, Strasbourg, 27 ianurie 1999, ratificata prin Legea nr. 27 din 2002 ; Conventia Consiliului Europei privind criminalitatea informatica, Budapesta, 23 noiembrie 2001, ratificata prin Legea nr. 64 din 2004 ; Conventia europeana privind spalarea, decoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii, Strasbourg, 8 noiembrie 1990, ratificata prin Legea nr. 263 din 2002 ; Protocolul de amendare a Conventiei europene pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 15 mai 2003, ratificat de Romania prin Legea nr. 366 din 2004 ; Conventia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, semnata la Varsovia la 16 mai 2005, ratificata de Romania prin Legea nr. 411 din 2006 ; Conventia Consiliului Europei privind spalarea, descoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii si finantarea terorismului, adoptata la varsovia la 16 mai 2005, ratificata de Romania prin Legea nr. 420 din 2006.
Intrucat numarul tratatelor bilaterale, incheiate de Romania cu State din afara continentului europeanl, este limitat, conventiile multilaterale adoptate sub egida Organizatiei Natiunilor Unite ce contin dispozitii privind extradarea, reprezinta instrumente deosebit de utile, de cooperare judiciara in aceasta materie.
In acest sens, mentionam Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, si Protocolul impotriva traficului ilegal de migranti pe cale terestra, a aerului si pe mare, New York, 15. 11. 2000, cunoscuta drept “ Conventia de la Palermo “, dupa locul unde ea a fost deschisa spre semnare, ratificate de Romania prin Legea nr. 565 din 2002 ; Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, New York 31.10.2003, mai cunoscuta sub numele de “ Conventia de la Merida “, dupa localitatea din Mexic, unde ea a fost deschisa spre semnare, ratificata de Romania prin Legea nr. 365 din 2004, cele 14 instrumente universale impotriva terorismului, toate ratificate de Romania, precum si Conventiile ONU privind drogurile si substantele psihotrope, adoptate la Viena la 21 februarie 1971 si, respectiv, 20 decembrie 1988, la care Romania a aderat prin Legea nr. 118 din 1992.
BIBLIOGRAFIE
JIDOVU, Nicu, Drept procesual penal, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2006
BICA, Gheorghe ( coordonator ), GRIGA, Ioan, PARASCHIV, Gavril, ALECU, Gheorghe, Drept Penal Partea generala, ed. a II-a, UNIVERSITATEA SPIRU HARET, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2008
BOROI, Alexandru, Drept penal Partea generala, Curs universitar, ed. 2, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2008
RADU, Florin Razvan, Cooperare Judiciara Internationala si Europeana in Materie Penala Indrumar pentru practicieni, Ed.Wolters Kluwer Romania, Bucuresti, 2009
[1] A. Boroi, I. Rusu, Cooperarea judiciara internationala in materie penala, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2008, p.102
[2] A se vedea, A. St. Tulbure, Extradarea. Aspecte procesual penale, RDP nr. 3 / 2000, p.48
[3] A se vedea A. L. Lorincz, Corelarea dispozitiilor privind extradarea cu cerintele de tehnica legislativa, RDP nr. 4 / 2002, p.49
[4] A se vedea F. R. Radu, De la extradare la mandatul european de arestare. O privire istorica si juridica, Dreptul nr. 2 / 2006, p. 197
[5] C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala, ed. A V-a, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p.82
[6] Publicata in M.Of. nr. 594 din 1 iulie 2004
[7] A se vedea, art.19 alin. ( 2 ) din Constitutia Romaniei
[8] Alaturi de extradare, in raporturile internationale bilaterale este consacrata si institutia transferului de detinuti. In acest sens, in anul 1991 Romania a incheiat o Conventie cu Turcia, ulterior problema fiind pusa in relatiile cu Cehia, Slovacia, Ucraina, Belarus, Moldova, China, Egipt, Polonia si Rusia. A se vedea, in acest sens, Gh.Nistoreanu, op.cit. p. 16
[9] A se vedea Culegere de tratate, conventii si acorduri de asistenta juridica, incheiate de Romania, Ed.Ministerului de Interne, Bucuresti, 1986
[10] Modificata si completata prin Legea nr. 224 din 1 iunie 2006 ( M.Of. nr. 534 / 21 iunie 2006 ) si prin Legea nr. 222 / 2008
[11] A se vedea I. Retca, Reglementarea regimului extradarii in legislatia romana, Dreptul nr. 2 / 2005, p. 165.
[12] Declaratia persoanei in cauza este consemnata intr-un proces-verbal, semnat de presedintele completului de judecata, de grefier, de persoana extradabila, avocatul ei, si de interpret. Dupa ce instanta constata ca persoana extradabila este pe deplin constienta de consecntele optiunii sale, instanta, luand si concluziile procurorului, examineaza daca nu exista vreun impediment care exclude extradarea. Daca se constata ca extradarea voluntara este admisibila, instanta ia act despre aceasta prin sentinta si dispune, totodata, asupra masurii preventive, necesar sa fie luata pana la predarea persoanei extradabile. Sentinta este definitiva, se redacteaza in 24 de ore si se transmite de indata, in copie legalizata, Ministerului Justitiei, pentru a proceda conform legii.
[13] D. Popescu, A. Nastase, F. Coman, Drept international public, Ed.Sansa, Bucuresti, 1994, p. 141.
[14] Affaire du Droit de l’Asile ( Colombie / Pérou ), Arrêt du 20 novembre 1950, Recueil des Arrêts, Avis Consultatifs et Ordonnances, p. 274 - 275
[15] I.Shearer, Extradition in international law, Londra, 1971
[16] Aukje A. H. Van Hoek, Michiel J.J.P. Luchtman, Transnational coperation in criminal matters and the safeguarding of human rights, Facultatea de Drept a Universitatii din Utrecht ( 3w.utrechtlawreview.org )
[17] M.Plachta, Non-extradition of nationals : a neverending story ? , Emory International Law Review, p. 77-159, 1999
[18] Publicata in M.Of. nr. 387 din 21 mai 2008
[19] Art. 19 alin. ( 1 ) si ( 2 ) din Constitutia Romaniei, republicata, prevad : “ ( 1 ) Cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania. ( 2 ) Prin derogare de la prevederile alineatului ( 1 ), cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate “.
[20] NE BIS IN IDEM sau NON BIS IN IDEM care inseamna „ Nu de doua ori pentru aceeasi vina „ , axioma juridica potrivit careia, nu poti fi judecat de doua ori pentru aceeasi vina. Conventia foloseste NON BIS IN IDEM, ca si legea romana si traducerea in limba romana, a Conventiei si a Protocolului. In varianta engleza a Protocolului se foloseste NE BIS IN IDEM. Cele doua expresii au acelasi sens, NE BIS IN IDEM fiind expresia originala din limba latina, iar expresia NON BIS IN IDEM fiind infulentata de limba franceza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu