Gândirea inductivã, deductivã si analogicã ( 2 )
Gândirea analogicã
Gandirea analogica constã în stabilirea similitudinilor dintre diverse obiecte, fenomene, evenimente, idei, etc., acolo unde ele par a nu exista, în transferul de informatie de la un obiect cunoscut, asimilat, la altul necunoscut, neasimilat inca, in sfarsit, in elaborarea unor sisteme notionale si procedee metodologice unitare pentru studiul si explicarea unor entitati substantial-calitativ diferite ( vezi Golu, 1975, p. 185 ).
Gandirea analogica manifestã o mare deschidere spre similitudine, conexiune, noutate.
Pornind de la asemanarile constatate, gandirea analogica emite ipoteze ce urmeaza a fi verificate.
Daca gandirea inductiva se bazeaza pe tratarea informatiilor de aceeasi natura, gandirea analogica cerceteaza fenomene extrem de diferite ca natura.
Gandirea analogica apare atunci cand individul infereazã o relatie dintr-o pereche de termeni, si construieste aceeasi relatie cu o alta pereche de termeni.
Practic, este vorba mai intai de a abstractiza prima relatie si apoi de a o generaliza ( transfera ) asupra altei relatii.
Un nivel superior de analogie il constituie capacitatea de a stabili “relatii intre relatii”.
Testele psihologice recurg frecvent la probe de gandire analogica.
De pilda, probleme de tipul : “pasare – pene” ; “caine - ... ? “ ; “2 – 4” ; “8 - ... ? “ ilustreaza gandirea analogica.
Subiectul trebuie sa identifice relatia dintre termenii primei perechi si apoi s-o extindã asupra celei de-a doua perechi.
Intre termenii din perechile respective pot exista tot felul de relatii ( de la parte la intreg, sau invers ; de apartenentã ; antinomice ; de corespondenta, etc. ).
Una dintre problemele studiate in legatura cu gandirea analogica a fost aceea a importantei efectului dezvoltarii asupra ei.
Unii autori, printre care si Piaget, considerã cã gandirea analogica ii este accesibila copilului destul de tarziu, in jurul varstei de 12 ani, cand acesta a ajuns la stadiul operatiilor formale, deci cand operarea cu abstractiile simbolice devine posibila.
Alti autori, de exemplu Sternberg, observã schimbarea o data cu varsta copiilor, in ceea ce priveste abilitatea de a opera cu gandirea analogica.
Existã suficient de multe dovezi in ceea ce priveste competentele timpurii ale copiilor, vizavi de rationarea analogica.
Gandirea analogica este dependenta de cunostintele conceptuale ale copiilor.
Acest lucru s-a putut observa cel mai bine in cazul intelegerii metaforelor – ca forme de analogii.
Existenta unor cunostinte generale sau specifice favorizeaza intelegerea lor, inexistenta sau precaritatea acestora este constrângãtoare si creeaza dificultati.
Cand copii mici detin mai multe indicii despre obiecte si fenomene, ei pot rationa analogic, chiar daca recurg la inlocuirea unor termeni cu altii.
O autoare era de parere cã afirmatia potrivit careia rationarea analogica ar fi dincolo de accesibilitatea copiilor mici, este in mod serios compromisa de o multitudine de evidente ale competentei timpurii ( vezi Rosser, 1994 ).
Studiul gandirii analogice la adulti, atat in conditii de laborator, cat si in conditiile vietii reale, este si mai semnificativ.
Holyoak si Thagard ( 1997 ) au formulat Teoria multiconstrângãtoare a gandirii analogice.
Potrivit acestei teorii, gandirea analogica este influentata de trei tipuri de constangeri :
- similaritatea,
- structura,
- scopul.
Cercetarile au demonstrat cã asemanarea conceptelor la orice nivel contribuie la gandirea analogica, in special in pasul initial de acces ; gandirea analogica este ghidata de necesitatea de a stabili paralele structurale sau un izomorfism, intre elementele sursei si cele ale tintei ; gandirea analogica este directionata de obiectivele celui care gandeste.
Aceste constrangeri nu actioneaza ca reguli rigide, ci ca presiuni variate, fie in directia conceptiei, fie in cea a opozitiei, influenta lor reciproca facand presiuni catre un compromis satisfacator, care este coerent din punct de vedere intern.
In viata curenta, gandirea analogica este intalnita in diverse domenii : alegerea unei cariere care implicã recurgerea frecventa la “modele de rol” ( un tanar psiholog care intalneste un psiholog clinician mai in varsta, de succes, isi poate modela cel putin in parte, propriile alegeri privind cariera si viata personala ) ; stabilirea unui program terapeutic bazat pe metafore, ca forme de analogii ( stresurile, afectiunile traumatice ii determina pe oameni sa recurga frecvent la metafore de tipul “ma simt ca o bomba cu ceas gata oricand sa explodeze”, “viata mea e ca o reluare a unui film care nu se mai opreste”, “acasa atmosfera este ca intr-o oala sub presiune” ) ; schimbarea acestor metafore semnificã de cele mai multe ori imbunatatirea conditiilor pacientilor ; in perioadele de refacere, metaforele se schimbã : “o usa se inchide, alta se deschide”, “vreau sa fiu autorul propriei mele povesti”, “doresc sa ies din cascada si sa intru in ape linistite” ; chiar daca nu existã nicio dovada experimentala cã schimbarea metaforei joaca un rol cauzal in imbunatatirea situatiei pacientilor, observatiile clinice ale pacientilor sugereaza cã schimbarea metaforei este parte integranta a vindecarii si nu doar o reflectie a starii emotionale, inainte si dupa tratament ; facilitarea transpunerii empatice ( cercetarile au aratat cã empatia este esentialmente capabila sa produca o comparatie structurala care presupune transferul nu doar al informatiilor verbale, ci si al structurilor emotionale ) ; proiectarea cercetarii stiintifice, a experimentelor ( un experiment deja efectuat poate fi o sursa de analogie pentru a sugera in parte, cum ar trebui concepute alte experimente ; multe dintre ideile teoretice din psihologie au rezultat prin analogie, din alte domenii relationate intre ele ; analogia dintre creierul uman si “creierul electronic” este cel mai ilustrativ exemplu in acest sens ).
( Extras din Psihologia mecanismelor cognitive, prof.univ.dr. Mielu Zlate, Ed. Polirom, Iasi, 1999 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu