Din referatele mele de la masterul de "Stiinte Penale" 2010-2011 ( 3 )

Din referatele mele de la masterul de "Stiinte Penale" 2010-2011 ( 3 )

Universitatea “ Spiru Haret “ – Facultatea de drept si administratie publica Bucuresti

MASTER – Stiinte penale

Coordonator stiintific : Prof.univ.dr.Doinel DINUICA

Disciplina : Problematica legislatiei penale in contextul post-aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

Realizarea unui spatiu european de libertate, securitate si justitie

MARCOV N.Olivia-Maria

Prof.univ.dr.Nicu JIDOVU

Data depunerii : 23 august 2011

Notiunea de organizatie europeana

Organizatiile interetatice

Organizatiile care sunt active pe continentul european apartin categoriei organizatiilor internationale interetatice susceptibile de a fi definite astfel : organizatia interetatica este “ o asociere de State constituita prin Tratat, inzestrata cu o constitutie si cu organe comune si care poseda o personalitate distincta de personalitatea Statelor membre “, potrivit definitiei Comisiei de drept international a Organizatiei Natiunilor Unite.

Societatea internationala a Statelor este in acelasi timp relationala in sensul ca sunt stabilite raporturi direct intre State, sub forma bilaterala sau multilaterala, dar si institutionala : Statele coopereaza sub forma mediatizata in cadrul organizatiilor internationale, adica al unor structuri predefinite si care actioneaza cu titlu permanent.

Acest tip de relatii este mult mai recent si el s-a dezvoltat in special cu incepere din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Existenta organizatiilor internationale nu presupune numaidecat un fenomen de subordonare intre State, care depun chiar multe eforturi pentru a evita ca, “ creatia sa se desprinda de creator “, potrivit formulei dlui René-Jean Dupuy.

Aceste organizatii de State prezinta caracteristici comune :

-         Organizatia este o creatie interetatica si voluntarista : ea este rodul unei initiative a mai multor State care se numesc Statele fondatoare. Organizatia nu se naste de o maniera spontana, ea nu poate fi rezultatul unui proces istoric caracterizand aparitia unui Stat. Ea este creata printr-un tratat international, calificat drept tratat constitutiv, care prezinta doua caractere principale : este un acord de vointa intre State semnat si ratificat de catre acestea ca urmare a negocierilor care pot avea loc in cadrul conferintelor importante, precum a fost aceea care a condus la crearea Organizatiei Natiunilor Unite, sau inca intr-un cadru mai restrans intre cativa reprezentanti ai Guvernelor, fara publicitate. Este putin important numele dat acestui text, carta, tratat ( tratat comunitar ), statut ( statut al Consiliului Europei ). Este de asemenea un text de natura constitutionala in sensul ca el stabileste statutele sau statutul organizatiei, careia ii creeaza institutiile, ii determina competentele, obiectivele si scopurile, si proclama eventual superioritatea sa  asupra actelor adoptate de organele sale. Ierarhia normativa pe care o instaureaza priveste atat raporturile cu celalalte tratate incheiate de Statele membre, cat si relatiile cu dreptul derivat adica acel drept adoptat in sanul sau. Obiectul tratatului institutiv se aseamana din acest punct de vedere cu constitutia unui Stat care are de asemenea aceste obiective. Dar comparatia nu este valabila decat pentru aspectele organice si nu pentru principiile filozofico-juridice si ideologice inserate in constitutiile nationale.

-         Organizatia are un camp de actiune general sau restrans : primele organizatii au aparut pe continentul european in cursul secolului al XIX-lea, odata cu dezvoltarea diplomatiei multilaterale si cu dezvoltarea economica care cerea schimburi mai numeroase. Ele aveau un obiect foarte specializat si tehnic. Acesta este cazul, de exemplu, al Comisiei pentru navigatia pe Rin ( 1815 ). Apoi organizatiilor li se incredinteaza sarcini cu obiect general ca Societatea Natiunilor, sau ONU, fara ca pentru aceasta organizatiile specializate sa dispara avand in vedere ca ele sunt de altfel cele mai numeroase actualmente. Oricare ar fi domeniul de activitate incredintat organizatiei, aceasta nu are niciodata competente comparabile cu cele ale unui Stat, caracterizate pri excelusivitate si plenitudine. Organizatiile au competente, dar niciodata suveranitatea. Principiul specialitatii este opozabil tuturor organizatiilor si restrange posibilitatile lor de actiune scopurilor enuntate de State in tratatul constitutiv. Aceasta nu impiedica faptul ca dincolo de competentele “ declarate “ adica prevazute in mod expres prin statutul lor, organizatiile dispun de competente “ implicite “. Aceasta teorie a fost recunoscuta de Curtea internationala de justitie ( avizul din 11 aprilie 1949, Repararea prejudiciilor suportate in serviciul Natiunilor Unite ) dar si de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene. In fapt, actul constitutiv al organizatiei defineste competentele de o maniera destul de vaga, ceea ce lasa loc unei interpretari intr-un sens restrictiv sau extensiv. Aceasta ascunde un conflict de competenta ( de atribuire ) intre Statele membre si organizatie.

-         Organizatia dispune de institutii menite sa puna in opera obiectivele si competentele incredintate prin tratatul constitutiv. Schema institutionala variaza mult de la o organizatie la alta dar cateva constante raman. Mai intai, institutiile sunt intotdeauna manifestarea continuitatii, a permanentei chiar a vointei proprii a organizatiei distincte de vointa Statelor membre. In al doilea rand, exista o panoplie diversificata de institutii dintre care unele sunt foarte frecvente. Este vorba de organul plenar, regrupand reprezentanti din toate Statele membre, la nivel guvernamental. Acest tip de structura este intotdeauna prevazuta si ea este aceea care dispune de esentialul competentelor ( atributiilor ) de o maniera generala. Organul administrativ este omniprezent avand in frunte un Secretar general. Se poate adauga un organ restrans, adica alcatuit din reprezentanti ai catorva State membre alese prin tratat sau de catre celelalte State membre. El poate atunci sa detina competentele ( puterile ) esentiale, cum este cazul de exemplu al Consiliului de securitate al Natiunilor Unite. In sfarsit, cea mai mare diversitate este aceea a organelor jurisdictionale, consultative, sau financiare.

-         Organizatia poseda personalitatea juridica internationala ; ea are capacitatea juridica care trebuie sa serveasca la realizarea obiectivelor enuntate. Aceasta ii da capacitatea numita conventionala adica aptitudinea de a incheia acorduri cu alte organizatii sau State care nu sunt membre ( nemembre ), capacitatea procesuala de a se adresa unui judecator, dreptul de a avea reprezentanti pe plan international, dreptul de a beneficia de privilegii si imunitati pentru a exercita activitatea sa in toata independenta.Aceasta capacitate juridica multifunctionala nu este numaidecat inscrisla in tratatul constitutiv dar organizatia o poseda in orice caz gratie unei pozitii a Curtii internationale de justitie in acest sens, unanim reluata de doctrina.

Aceste diferite caracteristici, cu toate variantele posibile, sunt acelea ale organizatiilor care activeaza pe si pentru continentul european. Ceea ce le distinge de alte organizatii, este in mod esential asezarea lor spatiala : ele sunt europene intrucat ele regrupeaza State europene.

De o maniera generala, organizatiile europene sunt organizatii numite regionale intrucat erle regrupeaza un numar limitat de State, dintr-o regiune a lumii unite prin legaturi care decurg din proximitatea geografica, consolidate dupa caz, prin solidaritati politice, religioase, economice, etc. Aceasta particularitate le deosebeste de organizatiile numite universale care au drept vocatie de a reuni ansamblul sau imensa majoritate a Statelor planetei, precum ONU si toate institutiile sale specializater ( Unicef, Organizatia mondiala a sanatatii... ), de organizatiile transcontinentale, precum Organizatia de cooperare si dezvoltare economica ( OCDE ) sau Organizatia tarilor exportatoare de petrol ( OPEP ), care reunesc State situate pe continente diferite.

Este clar ca, calificarea de Stat european nu se intemeiaza in mod exclusiv pe date obiective, ci pe aprecieri de ordin politic, cultural si religios. Statele regrupate in organizatiile europene sunt astazi cu mult mai numeroase. “ Frontierele “ Europei sunt prin urmare miscatoare, ceea ce lasa loc unei margini de apreciere inevitabile. Bilantul este foarte contrastat intrucat organizatiile au un cadru teritorial foarte variabil, uneori limitat la Europa occidentala sau ingloband astazi Europa centrala si orientala.

Organizatiile europene sunt numeroase si Europa nu se reduce la Comunitati, chiar daca acestea sunt cele mai cunoscute. Diversele organizatii pot fi prezentate distingand vocatia lor, campul lor spatial, natura lor :

Astfel, organizatiile europene au domenii de actiune diferite : unele au un obiect economic, favorizeaza schimburile cu mijloace de altfel foarte diferite ( acesta este cazul Comunitatii europene, al AELE, si al tratatului Spatiu economic european ), altele sunt insarcinate cu chestiuni de aparare si de securitate ( precum sunt UEO,  OTAN, OSCE ), in sfarsit, altele inca instaureaza cooperarea politica, moderata in Consiliul Europei, consolidata in sanul Uniunii Europene.

Organizatiile europene regrupeaza un numar variabil de State.

Organizatiile europene sunt de natura diferita din punctul de vedere al relatiilor instaurate intre Statele membre si organizatia insasi. In mod traditional se opun doua tipuri de organizatii internationale : organizatiile numite de cooperare si de coordonare si organizatiile de integrare, “ supranationale “. In cazul organizatiilor de cooperare si coordonare, Guvernele Statelor joaca un rol preponderent chiar exclusiv, mai ales pe planul decizional. Constrangerile care apasa asupra Statului datorita apartenentei sale la organizatiei nu sunt grele si independenta sa este protejata in cele mai bune conditii. In cazul organizatiilor de integrare, “ supranationale “, componentele etatice ale organizatiei pierd o parte din individualitatea lor pentru a se topi in ansamblu. Angajamentele Statului membru sunt foarte extinse, organizarea institutionala este sofisticata, deciziile pot fi adoptate cu majoritatea si sa se impuna Statelor minoritare, un judecator este abilitat sa controleze comportamentul Statelor membre. Acest tip de organizatie este rarisim si modelul cel mai elaborat se situeaza in Europa.

Comunitatile si Uniunea europeana, cele mai reputate dintre organizatiile europene si care regrupeaza actualmente 27 de State, prezinta particularitatea notorie de a depasi tehnicile de cooperare interguvernamentala clasice fara ca totusi sa le excluda complet, in anumite domenii. Din acest punct de vedere, ele constituie un model unic in lume, societatea internationala preferand inca mecanisme relationale unei institutionalizari constrangatoare a raporturilor lor. Nu vom deduce de aici ca elementele nationale si etatice sunt ocultate in sanul Comunitatii, al Uniunii Europene caci ele sunt probabil indestructibile. Instituirea si consolidarea Uniunii europene s-au realizat in mod foarte progresiv cu incepe din anul 1951 in sensul unei intariri si a unei sofisticari intotdeauna mai complexe.

Sistemul institutional si juridic la care a ajuns constructia comunitara poate parea cateodata impenetrabil, ceea ce nu este. A intelege Uniunea Europeana presupune sa situam mecanismele contemporane intr-o perspectiva istorica : intr-adevar, organizatia actuala este rodul unui fenomen de crestere in sensul ca ea este guvernata de tratate succesive instituind proceduri, competente sau institutii noi fara ca intotdeauna sa le suprime pe cele vechi. Mersul catre Uniune asa cum exista ea astazi se sprijina pe acest demers care a dat roadele sale.

Tratatul de la Maastricht instaureaza o distinctie intre institutii si celelalte structuri ale Comunitatilor ; primele, listate de tratat, sunt in numar de cinci : Parlamentul european, Consiliul, Comisia, Curtea de Justitie, Curtea de conturi. Celelalte organe sunt Tribunalul de prima instanta, Comitetul economic si social, Comitetul economic si social al comunitatii europerne a carbunelui si otelului ( CECO ), Comitetul regiunilor. Acestora li se adauga Consiliul european, institutie comuna putin aparte.

Sistemul institutional se intemeiaza pe doua mari principii : unitatea cadrului institutional, principiu instituit la articolul C al tratatului de la Maastricht care prevede ca toate institutiile sunt susceptibile de a actiona in diferitele domenii corespunzand fie unor proceduri de cooperare ( politica externa si de securitate comuna, afaceri interne si justitie ) fie unor mecanisme de integrare ( piata unica, armonizarea legislatiilor , ... ).

Principiul echilibrului institutional domina intreaga organizatie si se infatiseaza in mod particular exigent. Interese diferite sunt reprezentate si se exprima prin institutii, guvernele Statelor membre prin Consiliu si prin Consiliul european, interesul general comunitar prin Comisie, popoarele prin Parlamentul european, fortele socioprofesionale prin Comitetele economice si sociale, colectivitatile teritoriale prin Comitetul regiunilor. Prin urmare, institutiile trebuie sa intervina de maniera mai mult sau mai putin echilibrata dar nu egalitara in procesul de luare a deciziei la nivel comunitar. Acest fapt conduce la combinatii destul de subtile si la echilibre diferite in functie de sectoare, fara ca o unificare sa fie urmarita. Echilibrul institutional ramane inca insuficient fiind vorba in particular de prezenta aleasa care este Parlamentul european.

Evolutia Comunitatilor Europene spre Uniunea Europeana

Constructia Europei comunitare este marcata de o mare progresivitate. Daca Statele Unite au impulsionat din plin dupa cel de-al doilea razboi mondial o “ Europa atlantica “, cateva State europene, in numar redus ( sase ), au lansat “ Europa comunitara “. Consolidarea sa a fost constanta in sensul unei aprofundari in ciuda perioadelor mai putin propice inaintarilor. Rezultatul actual care nu este decat o etapa, este Uniunea europeana creata de tratatul de la Mastricht si de tratatele urmatoare regrupand douazeci si sapte de State membre.

Anii de glorie : instituirea Comunitatilor europene

Primii ani ai constructiei comunitare se situeaza in timpul perioadei care merge din anii cincizeci la sfarsitul anilor saizeci. Procesul de creare al comunitatilor europene se inscrie intr-o miscare de ansamblu, aceea a constructiei europene care a debutat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aceasta perioada, din punct de vedere european prezinta mai multe caracteristici care nu sunt fara influenta asupra asupra apropierii Statelor europene fondatoare ale Comunitatilor :

Fenomenul cel mai marcant este sfarsitul puterii europene care s-a desfasurat din secolul al XVI-lea si s-a amplificat odata cu colonialismul anilor 1870. In paralel cu urcarea in putere a americanilor si a sovieticilor, popoarele colonizate se emancipeaza, devin State suverane daca nu independente, in timp ce Lumea Veche este devastata si ruinata de conflictul mondial care tocmai s-a sfarsit.

Ideologiile tind sa glorifice Statul autosuficient, autarhic si cuceritor sunt indepartate si viu respinse. Rasturnarea  ideilor atinge politica externa a Statelor fondatoare care pun inainte necesitatea de a coopera, luand drept model piata Statelor Unite care nu este impiedicata de frontierele Statelor federate.

Statele Unite incurajeaza constructia europeana si comunitara caci ele vad in aceasta un zid de aparare impotriva ideologiei democratiilor populare. Revendicarile economice si sociale sunt de altfel susceptibile de a favoriza ascensiunea, urcarea partidelor comuniste nationale care au dobandit titluri de noblete si o mare legitimitate gratie luptei lor impotriva ocupantului nazist in numeroase State. In mod manifest, organizatiile europene se dezvolta mai usor in perioada de tensiuni intre cele doua blocuri ca, de exemplu in momentul razboiului din Coreea ( 1950 – 1951 ) sau cu ocazia Crizei din Suez ( 1956 ), in timp ce ele se ofilesc in perioadele de acalmie.

Chestiunea germana apasa asupra acestei perioade. Este un punct mort la terminarea razboiului, strivit industrial si politic. Germania de Vest devine un Stat suveran in anul 1949 ca si Germania de Est de altfel. Crearea primei comunitati este direct legata de necesitatea de a organiza noi tipuri de relatii cu acest fost dusman.

Cele trei comunitati europene

Cele trei comunitati europene sunt : Comunitatea europeana a carbunelui si otelului sau  CECO ( 1951 ), Comunitatea economica europeana sau CEE si Comunitatea europeana a energiei atomice sau CEEA sau inca EURATOM ( 25 martie 1957 ).

Emergenta CECO ( 1951 ). Originile

Comunitatea europeana a carbunelui si otelului, prima dintre cele trei comunitati este imaginata pentru a raspunde problemelor majore care se pun la inceputul anilor cincizeci.

Trebuie mai intai gasita o idee noua pentru a relansa constructia europeana. Intr-adevar, organizatiile create cu cativa ani inainte se afla deja in impas. Este cazul Consiliului Europei, organizatie de cooperare politica fondata in 1949 dar care nu mai corespunde aspiratiilor promotorilor sai celor mai cutezatori. Se stie ca apararea ( domeniul apararii ) ii scapa si ca el nu trateaza chestiunile economice si sociale.

A pune frana si capat rivalitatii intre Franta si Germania este un alt imperativ care se conjuga cu precedentul. La sfarsitul razboiului, o opozitie viscerala intre aceste doua State este deja defaimata de Winston Churchill in celebrul sau discrus din 1946. Pentru a reusi reconcilierea, industriile trebuie sa devina in mod ireversibil complementare, interdependente, caci daca Germania a reusit intre cele doua razboaie mondiale sa devina o putere economica si militara, aceasta este gratie autarhiei sale si izolarii sale. Se cuvine deci de a lega de o maniera stransa economiile pentru a inlatura orice risc de razboi. Demersul este economic dar scopul este in mod deschis politic.

Ideea care consta in crearea de legaturi ireversibile intre economii de maniera sa suscite o veritabila Europa politica este in mod particular sustinuta de Jean Monnet ( 1888 0 1979 ) : acest economist, principal promotor al constructiei comunitare care figureaza printre “ Parintii fondatori “ ai Europei este foarte partizan al metodei numite functionalista si progresiva. El ii propune acest nou demers lui Robert Schuman un alt “ Parinte fondator “ al Europei care este la epoca aceea ministru al afacerilor externe. El devine un releu politic al lui Jean Monnet ; el apartine miscarii republicane populare si este un loren convins de necesitatea unei reconcilieri franco-germane. El face o declaratie rasunatoare la 9 mai 1950 in Salonul Orologiului din ministerul afacerilor externe francez, simbol al punctului de plecare al constructiei comunitare. De altfel, “ ziua Europei “ este organizata, sarbatorita pe 9 mai, ziua aniversara.....

Aceasta declaratie traseaza in liniile sale importante, fundamentele, ratiunile de a fi, si caracteristicile primei Comunitati.

El indica mai intai metoda aleasa direct inspirata din Scoala unctionalista : “ Europa nu se va face dintr-odata, nici intr-o constructie de ansamblu “. Uniunea Statelor europene trebuie sa fie progresiva, trebuie sa fie dezvoltate solidaritati de fapt in sectoare bine delimitate, “ prin realizari concrete “. Aceasta este “ prima etapa a federatiei europene “.

El enunta apoi mai precis scopul acestei apropieri : este vorba de a pune capat opozitiei seculare a Frantei si a Germaniei. Razboiul va deveni de negandit si “ material imposibil “.

El expune mijloacele precise care vor fi puse in opera pentru a atnge acest scop. Apoi,  sa fie depasita unica cooperare interguvernamentala este de dorit in mod manifest si avut in vedere de  ministrul francez care prefera mecanismele novatoare care tin de integrare.

El propune in fine, de a deschide noua organizatie “ participarii celorlalte tari din Europa “, sugestie reinnoita de mai multe ori in timpul declaratiei chiar daca “ intreprinderea trebuie sa priveasca in primul rand Franta si Germania “.

Propunerea fiind facuta, negocierile debuteaza rapid la Paris, incepand din luna iunie 1950. Conferinta diplomatica, prezidata de Jean Monnet reuneste reprezentanti din sase State : Germania, Franta, Italia si cele trei State din Benelux, Luxemburgul, Tarile- Joase ( Olanda ) si Belgia. Regatul Unit, invitat sa participe la lucrari va declina invitatia prin opunere fata de un proiect novator si integrationist. Statele din Benelux cunosc deja din 1944 o uniune vamala si privesc foarte favorabil orice consolidare progresand spre o uniune de tip economic. Pentru celelalte trei State, alti factori se adauga si explica ca un teren de intelegere a putut sa fie gasit destul de usor ; exista o anumita convergenta pe plan politic intre Franta, Germania si Italia, adica intre Robert Schuman, Konrad Adenauer, si Alcido de Gasperi nu se opune favorizarii apropierii intre cele trei guverne.

In context, putem sa amintim ca guvernul Statelor Unite sustine proiectul.

Tratatul instituind prima comunitate, Comunitatea europeana a carbunelui si otelului este semnat la 18 aprilie 1951 la Paris, de unde denumirea sa de tratatul de la Paris. Dupa ce a fost ratificat in diferitele State ( in Franta opunerea sau opozitia a venit din partea comunistilor si a gaulistilor ), el a intrat in vigoare la 23 iulie 1952 pentru cincizeci de ani : Europa celor sase s-a nascut.

Adoptarea tratatelor de la Roma ( 1957 )

Relansarea sau avantul de la Mesina

Dupa esecul Comunitatii europene de aparare, cele sase State fondatoare hotarasc sa revina la metoda functionalista care a stiut sa arate unele din avantajele sale. O conferinta are loc la Mesina in Sicilia, in iunie 1955. Obiectul acestei reuniuni a ministrilor Afacerilor externe ai celor sase este de a alege un succesor lui Jean Monnet care nu se mai afla in fruntea Inaltei Autoritati a CECO. Succesorul sau va fi René Meyer. Aceasta reuniune va fi de asemenea sinonima unei noi plecari pentru constructia comunitara.

Initiativa provine de aceasta data de la Statele Beneluxului care propun un memorandum care ia in considerare crearea  unei piete comune generalizate. Dupa deliberare, ministrii adopta  “ rezolutia de la Mesina “ care exprima vointa politica de a  continua, urmari constructia comunitara cu o piata comuna si o armonizare a politicilor economice.

Un comitet de experti este creat, insarcinat sa pregateasca viitoarele tratate si sa stabileasca un raport. Aceasta instanta este dirijata de Paul-Henri Spaak, om politic belgian, fost Prim ministru, care a fost si ministru al afacerilor externe, presedintele Adunarii Consiliului Europei, secretar general al OTAN sau NATO. Regatul Unit este din nou invitat sa participe la lucrari, dar el declina inca o data invitatia.

Raportul comitetului Spaak este terminat in 1956 si este prezentat la conferinta de la Venetia care il aproba si decide sa angajeze negocieri. Vor avea loc mai multe reuniuni succesive ale conferintelor diplomatice reunind reprezetnati ai celor sase State fondatoare pentru a pune la punct tratatele. Ultima se tine la Roma, loc simbolic, si aici are loc semnarea tratatelor numite de la Roma.

La 25 martie 1957, doua tratate sunt incheiate :

Primul este cu privire la comunitatea economica europeana sau CEE, iar al doilea, din aceeasi zi, instituie comunitatea europeana a energiei atomice sau CEEA sau inca EURATOM.

CECO nu dispare si ne aflam de aici inainte in prezenta a trei Comunitati, fiecare sprijinindu-se pe tratatul sau institutiv si dispunand de competente si de structuri particulare sau uneori comune.

Progresiunea Uniunii europene. Consacrarea Uniunii europene.

Aceasta expresie “ Uniune europeana “, aparuta foarte tarziu in constructia comunitara, trimite la institutiile Comunitatilor, la ameliorarea functionarii lor si la dezvoltarea atributiilor lor. Expresia “ Uniune europeana “ este utilizata pentru prima data in 1972 cu ocazia conferintei la cel mai inalt nivel ( summit-ului ) de la Paris : este o declaratie de intentie care are drept obiectiv transformarea relatiilor intre State si organizatie. Va trebui asteptat tratatul de la Maastricht pentru ca o “ Uniune europeana “ sa fie instituita fara amalgam posibil cu federalismul sau federatia, aceste cuvinte nefiind de altfel niciodata utilizate in tratat.

Justitie si Afaceri interne (  JAI )

Tratatul privind Uniunea europeana, cunoscut sub numele de “ Tratatul de la Maastricht “ care a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993, a imbogatit constructia Europei cu o noua dimensiune : cooperarea in materie de Justitie si Afaceri interne ( CJAI ). Cooperarea in materie de Justitie si Afaceri interne, mai cunoscuta sub acronimul JAI a fost oficial inscrisa in tratatul privind Uniunea europeana ( TUE ) care a intrat in vigoare in 1993. In contextul realizarii pietei unice, si al pregatirii celei mai mari extinderi a Uniunii europene din 2004, politica in materie de JAI a cunoscut o dezvoltare importanta in cursul deceniului care s-a scurs. Ea se inscrie intr-o arhitectura institutionala complexa si se sprijina pe instrumente juridice variate.

Consiliul european de la Tampere din 1999 a fost mai ales ocazia de a lega crearea unui spatiu de libertate, securitate si justitie – anuntat in tratatul de la Amsterdam – de un program de munca ambitios avand o durata de cinci ani.

In materie de libertate, este vorba de a extinde libera circulatie a persoanelor, dar si de a promova cetatenia Uniunii, de a proteja drepturile fundamentale, si de a facilita integrarea cetatenilor sau resortisantilor tarilor terte.

Spatiul de securitate acopera lupta impotriva oricarei forme de criminalitate organizata, precum organizarea filierelor de imigrare clandestina, traficul de fiinte umane, traficul de stupefiante sau terorismul international.

In cadrul spatiului de justitie, obiectivul Uniunii este de a garanta cetatenilor europeni un acces egal la justitie si de a facilita cooperarea intre autoritatile judiciare ale Statelor membre.

Crearea unui spatiu de libertate, de securitate si de justitie este strans legata de realizarea pietei unice si de cele patru “ libertati “ ale sale. Libera circulatie a persoanelor, una dintre aceste patru libertati fundamentale, s-a tradus prin suprimarea controalelor la frontierele interne ale tarilor din spatiul Schengen.

Abolirea frontierelor interne are drept corolar consolidarea frontierelor externe ale Uniunii, si definirea unei politici comune  in materie de viza, de azil si de imigrare.

Spatiul european de libertate si de libera circulatie a persoanelor

Uniunea europeana se defineste ca o comunitate de valori, intemeiate pe principiile de libertate, democratie, respect al drepturilor omului si al libertatilor fundamentale, cat si pe Statul de drept. Principii care sunt comune tuturor Statelor membre.

Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt ele garantate  prin Conventia europeana a drepturilor omului din 1950, si definite in Carta drepturilor fundamentale proclamata la Nisa la 7 decembrie 2000. Dimensiunea “ libertate “ a spatiului de libertate, securitate si justitie priveste in acelasi timp pe cetateanul european, cat si pe cetatenii sau resortisantii tarilor terte care rezideaza temporar sau permanent pe teritoriul Uniunii, precum turisti, studenti, muncitori straini, refugiati, solicitanti de azil, sau imigrati clandestini, in asteptarea unei decizii cu privire la destinatia lor finala. Mai cunoscuta sub numele de “ spatiu Schengen “, libertatea de circulatie a persoanelor constituie un progres incontestabil al constructiei europene, care va fi progresiv extinsa la ansamblul teritoriului Uniunii, nu numai cetatenilor Uniunii, dar si cetatenilor sau resortisantilor tarilor terte care se afla pe teritoriul Uniunii.

Spatiul european de securitate

Securitatea interna a Europei este amenintata de diferite forme de criminalitate organizata : terorism, trafic de fiinte umane si de stupefiante, filiere de imigrare clandestina, criminalitate informatica, etc. Criminalii nu trebuie sa traga profit din teritorialitatea legii penale pentru a comite infractiuni si a cauta sa fuga intr-un alt Stat membru. De aceea Uniunea europeana a hotarat sa consolideze cooperarea operationala intre serviciile de politie ale Statelor sale membre, dotandu-se in acelasi timp cu institutii centrale ( Sistem de Informatie Schengen  si Europol ) insarcinate cu colectarea si cu schimbul de informatii relative la activitatile criminale. Ca urmare a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite si din 11 martie 2004 de la Madrid, Uniunea a facut din coordonarea luptei anti-teroriste una dintre prioritatile sale.

Spatiul european de justitie

Cresterea numarului de interactiuni intre cetatenii europeni, fie ca sunt turisti, studenti, oameni de afaceri sau muncitori salariati, conduce la multiplicarea afacerilor sau proceselor judiciare transfrontaliere care trebuie sa gaseasca o solutie echitabila, oricare ar fi nationalitatea partilor implicate si locul procesului. Mai bine inca decat armonizarea drepturilor nationale, recunoasterea reciproca a hotararilor judecatoresti, a devenit piatra unghiulara a spatiului judiciar european in constructie. Ea vizeaza un acces egal pentru toti la justitie. De altfel, Uniunea europeana s-a dotat cu instrumente operationale precum mandatul de arestare european in scopul facilitarii transferului persoanelor incriminate dintr-un Stat membru, in altul.

Cum s-a dezvoltat domeniul JAI ? Etapele dezvoltarii sale

Cooperarea in materie de Justitie si Afaceri interne este o politica recenta a Uniunii europene, intrucat ea nu figura in mod explicit in tratatul fondator de la Roma din 25 martie 1957, care fixa inainte de toate obiective economice constructiei europene : constituirea pe etape, a unei uniuni vamale si a unei piete unice.

Primele inceputuri

Inca din anii 1970, Statele membre ale Comunitatii europene ( Comunitatea europeana economica sau CEE si-a schimbat denumirea si a devenit Comunitatea europeana prin tratatul de la Maastricht ) au simtit nevoia sa aprofundeze cooperarea lor pentru a face fata amenintarii teroriste ( actiunea “ Brigazilor rosii “ in Italia si a “ Fractiunii armata rosie “ in Germania ). Creat sub impulsul Consiliului european de la Roma din 1 decembrie 1975, grupul TREVI[1] s-a reunit pentru intaia data la 29 iunie 1976 la nivel ministerial[2] pentru a aborda chestiunile de lupta impotriva terorismului. El si-a fixat drept obiectiv schimbul de informatii cu privire la amenintarea terorista si definirea strategiilor complementare intre Statele membre. In anii urmatori, grupul va reuni periodic ministrii de Interne si / sau de Justitie, inalti functionari si experti in afara cadrului tratatelor europene. In 1985, competentele grupului  TREVI au fost largite la imigrarea ilegala si la lupta impotriva criminalitatii organizate. Grupul TREVI a pus bazele politicii JAI, mai ales in materie de lupta impotriva terorismului (  TREVI I ), de cooperare politista ( TREVI II ), de lupta impotriva crimei internationale ( TREVI III ) si de deschidere a frontierelor ( TREVI 1992 ).

Spatiul Schengen : cooperare interguvernamentala

Obiectivul suprimarii progresive a controlului persoanelor la frontierele interne ale Comunitatii europene a aparut in cursul anilor 1980 la initiativa Germaniei si a Frantei. Primul acord de la Schengen ( Luxemburg ) a fost simbolic semnat la 14 iunie 1985 de Germania, Belgia, Franta, Luxemburg si Tarile-Joase ( Olanda ). Intrat in vigoare la 2 martie 1986, acest text afirma principiul suprimarii controalelor la frontierele comune, si trimite punerea in opera a acestui principiu, la o conventie ulterioara, sub rezerva punerii in opera a “ masurilor compensatorii “.

Conventia de aplicare a acordului de la Schengen, mai cunoscuta sub numele de “ Conventia Schengen “ a fost semnata la 19 iunie 1990 de catre aceleasi cinci State membre. Ea constituie inima dispozitivului de abolire a controlului persoanelor la frontiere. Intr-adevar, ea fixeaza conditiile de punere in opera care conduc la abolirea controalelor la frontierele interne.

Spatiul Schengen a devenit o realitate la 26 martie 1995, mai intai intre Germania, tarile Beneluxului, Franta, Spania si Portugalia. Alte State li s-au alaturat ulterior.

Tinand cont de participarea unui numar limitat de State membre, spatiul Schengen reprezinta primul exemplu de punere in opera a unei “ cooperari consolidate “ in sanul Uniunii europene, guvernata printr-un mod de decizie specific.

Tratatul de la Maastricht si al treilea pilon al Uniunii europene

Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993, a creat Uniunea europeana. Aceasta entitate noua este inzestrata cu un cadru institutional unic ( Consiliu european, Consiliu de ministri, Comisie si Parlament european ) si cu trei “ piloni “ : Comunitatile europene, Politica externa si de securitate comuna ( PESC ) si cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne  ( politica JAI ). In materie de  JAI, tratatul privind Uniunea europeana a condus la crearea  unui Comitet de coordonare in sanul Consiliului. Domeniul JAI integreaza si organizeaza cooperarile interguvenramentale care s-au dezvoltat incepand cu anii 1970. El este mentionat in titlul VI al tratatului de la Maastricht.

Aceasta cooperare se bazeaza pe noua chestiuni estimate a fi de interes comun : azilul, trecerea frontierelor externe, imigrarea, politica cu privire la resortisantii ( cetatenii ) Statelor terte, lupta impotriva drogurilor si a toxicomaniei,  lupta impotriva fraudei de dimensiune internationala, cooperarea judiciara in materie civila, cooperarea judiciara in materie penala, cooperarea vamala si cooperarea politista, inclusiv crearea Europol.

De altfel, dispozitiile comune ale acestui nou tratat, mentioneaza crearea unei cetatenii a Uniunii europene, insotita de drepturi specifice.

Procedura de decizie iin cadrul celui de-al treilea pilon

Contrar Comunitatilor europene, al doilea ( PESC ) si al treilea pilon ( politica JAI ) ale Uniunii europene sunt mecanisme de cooperare interguvernamentala inzestrate cu moduri de decizie specifice. In cadrul acestor doi piloni, Consiliul ministrilor dispune de puterea decizionala si este singurul competent pentru a defini pozitiile comune, si pentru a adopta actiunile comune. El se pronunta cu unanimitate, dar are facuultatea de a hotari ( cu unanimitate ) ca masurile de aplicare vor fi luate cu majoritatea calificata. Pentru materiile care tin de al treilea pilon, Consiliul ministrilor, denumit “ Consiliu Justitie si Afaceri interne “ reuneste Ministrii Justitiei si /sau de Interne ai Statelor membre.

In decurs de cinci ani, mai mult de 300 de decizii de natura diversa au fost adoptate de catre Consiliu in materie de JAI. De-a lungul acestei perioade, accentul a fost pus in special pe dimensiunea represiva a securitatii interne, in particular pe cooperarea politista ( politieneasca ) si cooperarea judiciara penala, pentru care o vointa politica exista intre Statele membre. Conventia Europol ( semnata in 1995 si intrata in vigoare la 1 iulie 1999 ) a fost contributia majora a celui de-al treilea pilon. Ea a condus la crearea unui Oficiu european de politie. De altfel, cooperarea in materie de justitie si afaceri interne a facut sa se nasca intre administratiile politiste, judiciare si vamale ale Statelor membre, o cultura de colaborare si de schimburi de informatii. Al treilea pilon a fost totusi foarte criticat datorita incetinelii, opacitatii si complexitatii procedurii legislative[3].

“ Comunitarizarea “ partiala a celui de-al treilea pilon, adica transferul materiilor aferente acestuia in pilonul comunitar si aplicarea deplina si in intregime a metodei comunitare, a fost propusa ca solutie pentru a remedia multiplele defecte ale celui de-al treilea pilon.

Tratatul de la Amsterdam

Domeniul JAI a fost una dintre mizele majore ale Conferintei interguvernamentale din 1996 – 1997. Ideea era de a suprima anumite obstacole la libera circulatie a perasoanelor, in acelasi timp facand din securitatea interna un adevarat obiectiv al Uniunii europene.

In final, tratatul de la Amsterdam semnat la 2 octombrie 1997 a facut mai eficace si democratica procedura legislativa in materie de  JAI si a clarificat baza legala a deciziilor adoptate in materie de justitie si afaceri interne.

In cadrul acestui nou tratat, o mare parte a cooperarii in domeniul JAI tne de metoda comunitara : participarea tuturor institutiilor, controlul legalitatii de catre Curtea de Justitie a Comunitatilor europene si utilizarea  de instrumente juridice mai bine adaptate obiectivelor de atins. “ Comunitarizarea “ priveste politica vizelor, conditiile de acordare a permisului de sedere imigrantilor, procedurile de azil, sau inca regulile de cooperare judiciara in materie civila. Al treilea pilon nu acopera de aici inainte decat cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala.

Cu toate ca principiul unanimitatii a fost mentinut, acest pilon integreaza anumite elemente ale metodei comunitare. Astfel, instrumentele sunt din plin aliniate celor ale dreptului comunitar cu decizii si decizii-cadru care se aliniaza cu regulamentele si directivele adoptate in cadrul primului pilon, fara ca totusi sa aiba efect direct.

In plus, orice conventie poate intra in vigoare in tarile care au ratificat-o, dupa ratificarea de catre jumatate cel putin din Statele membre. Comisia imparte dreptul de initiativa impreuna cu Statele membre. Parlamentul european este consultat cu privire la toate masurile care tin de al treilea pilon, cu exceptia pozitiilor comune. Rolul Curtii de Justitie a Comunitatilor europene este consolidat. In sfarsit, armonizarea dreptului penal este pentru intaia data avuta in vedere.

De altfel, tratatul de la Amsterdam a introdus Conventia Schengen in cadrul institutional unic al Uniunii, ceea ce pune capat contradictiilor care rezulta din existenta celor doua sisteme separate. Comitetul executiv JAI este inlocuit cu  Consiliul de ministri si secretariatul Schengen este integrat in Secretariatul general al Consiliului, cu toate ca Statele membre ale Uniunii nu sunt toate membre ale spatiului Schengen. Tolerand aceasta exceptie, Uniunea europeana aplica pentru prima oara mecanismul “ cooperariil consolidate “, introdus in tratatul de la Amsterdam. Cele treisprezece State implicate ( cele cincisprezece de dinainte de 2004, mai putin Regatul Unit si Irlanda ) isi continua, urmeaza, de aici inainte cooperarea lor, in logica juridica a noului tratat. Un regim special este de asemenea prevazut pentru Danemarca.

Programul de la Tampere

In vederea stabilirii progesive a unui “ spatiu de libertate, de securitate si de justitie “, tratatul de la Amsterdam prevede o perioada de cinci ani, cu incepere de la intrarea sa in vigoare ( mai 1999 ), in decursul careia Consiliul continua sa decida cu unanimitate masuri comune in materie de azil, de imigrare si de control la frontierele externe ale Uniunii. Avand in vedere importanta crescanda in politicile Uniunii, domeniul JAI a facut obiectul unui Consiliu european special la Tampere in octombrie 1999, in cadrul Prezidentei finlandeze. La Tampere, sefii de Stat si de guvern au lansat un program ambitios cu o durata de cinci ani, vizand punerea in opera a spatiului de libertate, securitate si justitie. In concluziile sale, Consiliul european confirma ca securitatea interna repreznta de aici inainte o prioritate a Uniunii si ca cetateanul european este situat in inima spatiului in constructie. Ca si pentru realizarea pietei interne, un mecanism de urmarire a fost instituit sub forma unui “ tablou de bord “, actualizat in fiecare semestru de Comisia europeana, care da o vedere de ansamblu a progreselor realizate si a masurilor care raman de luat.

De la Consiliul european de la Tampere, prioritatile programului  JAI au ramas din plin, aceleasi : punerea in opera a unei politici europene de azil si de imigrare ; crearea unui spatiu european de justitie ; lupta impotriva criminalitatii la scara Uniunii ; o actiune externa mai puternica.

In materie de azil si de imigrare, obiectivul estel de a dezvolta o politica europeana comuna, fondata pe un parteneriat cu tarile de origine ale migrantilor, un regim de azil european comun, un tratament echitabil pentru resortisantii ( cetatenii ) tarilor terte care  rezideaza legal pe teritoriul Uniunii, si lupta impotriva imigratiei clandestine.

In privinta spatiului judiciar european, accentul este pus pe accesul efectiv al cetatenilor la justitie, si pe principiul recunoasterii reciproce in materie de hotarari judecatoresti, consacrat ca “ piatra unghiulara “ a cooperarii judiciare in materie civila si penala in sanul Uniunii, in complement cu armonizarea dreptului penal. Concluziile Consiliului european mentioneaza de asemenea crearea unei noi unitati de cooperare judiciara, Eurojust.

Cu referire la lupta impotriva criminalitatii organizate si transfrontaliere, trei orientari sunt retinute : o politica de preventie la scara Uniunii, intensificarea cooperarii intre administratiile politiste si judiciare ale Statelor membre si o actiune specifica a Uniunii pentru a lupta impotriva spalarii banilor.

Tratatul de la Nisa si Carta drepturilor funamentale

Semnat in 2001, tratatul de la Nisa nu a modificat in mod sensibil dispozitiile tratatului de la Amsterdam in materie de JAI : numai o parte din deciziile care tin de primul pilon ( vize, azil, imigrare si cooperalre judiciara in materie civila ) trece cu majoritate calificata, in timp ce Eurojust este mentionat explicit in noul tratat.

Mai mult decat tratatul de la Nisa, contributia majora a Prezidentei franceze in materie de JAI a fost proclamarea solemna a Cartei drepturilor fundamentale in decembrie 2000. Scopul Cartei este de a aduna intr-un text usor de citit, lizibil, drepturile personale, civile si politice, cat si drepturile economice si sociale care sunt lgarantate cetateanului european. Valoarea sa juridica depinde de adoptarea definitiva si de ratificarea proiectului de tratat constitutional.

Constitutia europeana

Proeictul Constitutiei europene, elaborat de Conventia privind Viitorul Europei, introduce modificari importante in materie de  JAI. Prin integrarea sa in tratat, Carta drepturilor fundamentale dobandeste o valoare constitutionala. Uniunii se inzestreaza astfel cu un catalog al drepturilor pe care Curtea de Justitie a Comunitatilor europene se poate sprijini pentru a da hotararile sale. Mai mult, textul Constitutiei prevede suprimarea “ pilonilor “. Intreaga politica JAI se va gasi deci “ comunitarizata “ daca proiectul Constitutiei este ratificat de catre toate Statele membre. Aceasta politica este definita in partea a treia a noului text, sub denumirea “ Spatiu de libertate, securitate si justitie “, care trateaza in acelasi timp despre controalele la frontiere, despre azil, imigrare, si despre cooperarea judiciara si politieneasca.

Ca si celelalte politici comunitare, noua politica JAI nu va fi supusa regulei unanimitatii, cu exceptia unui numar limitat de materii, in domeniul cooperarii judiciare ( civile si penale ) si al cooperatii operationale intre politii.

O alta contributie importanta a Constitutiei priveste obiectivele acestei politici, care inlocuieste in mai multe domenii notiunea de “ sistem comun “ cu aceea de “ norme  minimale “. Uniunea este astfel chemata sa dezvolte o politica comuna in materie  de azil si de protectie temporara, inclusiv un statut uniform.  Uniunea este de asemenea invitata sa duca o politica comuna in materie de imigrare. Aceste actiuni sunt intemeiate pe un principiu de solidaritate si de partaj echitabil al responsabilitatilor intre Statele membre, inclusiv pe planul financiar. Chestiunile cele mai sensibile poarta asupra cooperarii judiciare in materie penala  si asupra cooperarii politienesti, doua domeni in care Comisia nu are monopolul dreptului de initiativa, pe care ea il imparte cu un sfert din Statele membre. Dar inaintarea principala in materie penala poarta asupra inscrierii in tratat, a principiului recunoasterii reciproce a hotararilor ( sentinte ) judecatoresti si a deciziilor judecatoresti, in tratat.

In acest scop, o lege-cadru va putea stabili “ reguli minimale “ cu privire la mai multe puncte : admisibilitatea reciproca a probelor, drepturile persoanelor in procedura penala, drepturile victimelor, definirea sanctiunilor in domenii de criminalitate grava ( de la terorism la criminalitate organizata ), a caror lista nu va putea fi extinsa, decat printr-o un vot cu unanimitate. Proiectul Constitutiei europene a fost adoptat in iunie 2004 de sefii de Stat si de guvern. El reia majoritatea propunerilor adoptate de Conventia privind Viitorul Europei. Dispozitiile noului tratlatl nu vor fi cu toate acestea valide, decat dupa intrarea in vigoare a noului tratat, ca urmare a ratificarii sale, de catre Statele membre.

Acest tratat nu a fost ratificat ca urmare a rezultatului referendumurilor francez si olandez.

Tratatul de la Lisabona : 2007

Acesta ia in calcul largirea Uniunii – de la sase State membre fondatoare la 27 de State membre astazi – si numeroasele evolutii ale acestor ultimi 50 de ani. Acest tratat permite Uniunii europrene de a servi mai bine interesele cetatenilor si le da acestora din urma posibilitatea de a avea calea direct deschisa la capitolul privind chestiunile europene, gratie noului drept de initiativa populara. Obiectivul sau este in egala masura de a proteja drepturile conferite de carta drepturilor fundamentale. De atlfel acest trlatlat lincearca sa instaureze o luare de decizie mai eficace la nivel european, el ajuta Uniunea europeana sa vorbeasca cu o singura voce in lume. El introduce noi masuri pentru a rezolva chestiuni urgente care tin de calitatea vietii noastre, precum schimbarea climatica, criminalitatea transfrontaliera si energia. El protejeaza in acelasi timp drepturile fiecarui Stat membru, in particular in domenii sensibile precum fiscalitate si apararea.

Odata cu intrarea in vigoare a tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Uniunea europeana s-a dotat cu o personalitate juridica ( a dobandit personalitatea juridica ) si a reluat competentele conferite inainte Comunitatii europene. Dreptul comunitar a devenit deci dreptul Uniunii care cuprinde de asemenea, toate dispozitiile adoptate in trecut, in virtutea tratatului privind Uniunea europeana, in versiunea sa anterioara tratatului de la Lisabona.

Care sunt actorii cheie ai politicii JAI ?

Procesul de decizie in materie de justitie si afaceri interne se inscrie intr-un cadru institutional complex. Istoric, Statele membre au jucat un rol motor in elaborea politicilor JAI. De la intrarea in vigoare a tratatului de la Amsterdam, puterile Comisiei, ale Parlamentului european si ale Curtii de Justitie a Comunitatilor europene au fost consolidate. Fiind data dificultatea de a gasi un acord in unanimitate intr- o Uniune alcatuita din 25 lde State membre, metoda comunitara este utilizata din ce in ce mai frecvent.

La politica JAI contribuie, dupa cum urmeaza : Consiliul european, Consiliul Uniunii europene, Prezidenta Uniunii europene, Secretariatul general al Consiliului, Statele membre, Comisia europeana, Parlamentul european, Comitetul economic si social european,  Comitetul regiunilor, Curtea de Justitie a Comunitatilor europene.

Instrumentele juridice ale spatiului de libertate, securitate si justitie

Uniunea europeana este inainte de orice, o comunitate de drept. Deciziile in materie de justitie si afaceri interne imbraca forma actelor juridice adoptate de Consiliu. Instrumentele juridice ale spatiului de liberate, securitate si justitie sunt diferite, dupa cum este vorba despre pilonul comunitar ( primul pilon ) sau de al treilea pilon ( cooperare politieneasca si judiciara in materie penala ).

Tratatul de la Amsterdam a contribuit la o clarificare si o simplificare a instrumentelor utilizate. Acesta nu repune in cauza, in chestiune, validitatea conventiilor adoptate de Statele membre in cadrul dreptului international public, de exemplu Conventia europeana  a drepturilor omului din 4 noiembrie 1950, sau Conventia de la Geneva din 1951 privind refugiatii.

Instrumentele celui “ de-al treilea pilon “

Acestea sunt : conventiile, deciziile-cadru, deciziile, pozitiile comune.

Instrumentele comunitare

Acestea sunt : regulamentele, directivele europene, deciziile, recomandarile si avizele, rezolutiile, declaratiile si concluziile.

Acquis-urile spatiului de libertate, securitate si justitie

Spatiul european de libertate si de libera circulatie a persoanelor

Spatiul Schengen un spatiu cu geometrie variabila

Este vorba de crearea unui spatiu in care persoanele, oricare ar fi nationalitatea lor, nu vor mai fi controlate la frontierele interne ale Uniunii europene. Particularitatea spatiului Schengen a fost de a se dezvolta sub o forma pur interguvernamentala, in afara tratatelor fndatoare ale Uniunii europene, pana la integrarea acordurilor de la Schengen intr-un protocol adjunct tratatului de la Amsterdam ( 1997 ). Aceasta integrare a permis sa se introduca un control parlamentar si jurisdictional al dispozitiilor adoptate in cadrul spatiului Schengen, cu toate ca frontierele spatiului Schengen nu acopera exact pe acelea ale Uniunii europene.  Frontierele interne ale spatiului Schengen am fost efectiv abolite in martie 1995 intre Germania, Franta, Benelux, Spania si Portugalia. De-a lungul anilor, Italia ( 1990 ), Spania, Portugalia ( 1991 ), Grecia ( 1992 ), Austria ( 1995 ), Danemarca, Finlanda, Suedia ( 1996 ), cat si cele zece noi State membre[4] ( 2004 ) au subscris acordurilor de la Schengen. La fel s-a intamplat cu Islanda si Norvegia in 1996, cu toate ca aceste doua tari nu sunt membre ale Uniunii europene. Elvetia a depus si ea o cerere de aderare la spatiul Schengen. Invers, Irlanda si Regatul Unit sunt membre ale Uniunii europene dar nu ale spatiului Schengen.

Acquis-ul de la Schengen si dezvoltarile sale au trebuit sa fie integral acceptate de candidatele la aderare. Controalele la frontiere cu cele zece noi State membre nu vor fi suprimate inainte de anul 2006, asteptand ca aceste tari sa adere la Sistemul de Informatie ( SIS II ) de a doua generatie si sa ofere toate garantiile de control ale frontierelor externe ale Uniunii.

Cu incepere de la 1 mai 2004, cetatenii europeni ( ai UE ) au nevoie numai de cartea lor de identitate sau de pasaportul lor in curs de valabilitate pentru a calatori de-a lungul Uniunii. Mai mult, vizele pentru sederi mai mari de 90 de zile ale cetatenilor celor zece noi State membre sunt abolite.

Cetatenia Uniunii

Orice persoana care are nationalitatea unui Stat membru ete in mod automat cetatean al Uniunii. Cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala, dar nu o inlocuieste pe aceasta. Ea este alcatuita dintr-un ansamblu de drepturi si de indatoriri care se adauga celor deja atasate cetateniei unui Stat membru.

Cetatenia europeana vizeaza esential sa il apropie pe cetatean de Europa, favorizand dezvoltarea unei identitati politice europene.

Uniunea este un zid de aparare a democratiei si a libertatilor in Statele membre.

Dispozitiile comune ale tratatului de la Amsterdam reamintesc ca Uniunea este fondata pe principiile de libertate, de democratie, de respect al drepturilor omului si al libertatilor fundamentale, cat si pe Statul de drept. Principii care sunt comune Statelor membre.

Lupta impotriva discriminarii

Lupta impotriva oricarei forme de discriminare a fost un element constitutiv al constructiei europene. Lupta impotriva discriminarii intemeiate pe nationalitatea cetatenilor este inscrisa in tratatul fondator al Comunitatii europene. Tratatul de la Amsterdam a extins acest principiu, dand Uniunii europene puterea sa legifereze pentru a combate discriminarea intemeiata pe sex, rasa sau origine etnica, convingeri religioase, handicap, varsta sau orientare sexuala. Masuri specifice au fost luate si in materie de egalitate intre barbati si femei, si de lupta impotrivla rasismului si a xenofobiei. In 2000, Consiliul a adoptat Directiva privind punerea in opera a principiului egalitatii de tratament intre persoane, fara deosebire de rasa sau de origine etnica, cat si Directiva privind crearea unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in materie de loc de munca si de munca.

Crearea unui spatiu de libera circulatie a persoanelor presupune ca dispozitii coerente sa fie luate de Uniune cu privire la resortisantii ( cetatenii ) tarilor terte intr-un anumit numar de domenii, si anume : accesul la teritoriul Uniunii ( politica vizelor ) ; sederea, accesul la piata locului de munca, si integrarea resortisantilor tarilor terte ( politica de imigrare si de integrare ) ; primirea de refugiati si de solicitanti de azil ( politica de azil).

Incepand cu 1 mai 2004, politica europeana a vizelor, de azil si de imigrare este guvernata de votul cu majoritatea calificata, in cadrul pilonului comunitar.

Politica comuna a vizelor a Uniunii europene

Resortisantii tarilor terte pot merge pe teritoriul Uniunii in scopuri turistice, de studii sau de munca, si sa treaca fara obstacol frontierele interne, daca ei sunt inarmati cu un document adecvat. Resortisantii anumitor tari terte trebuie sa-si procure o viza pentru a accede in spatiul Schengen, in timp ce altii sunt dispensati de acest lucru. Regulamentul Consiliului din 15 martie 2001 determina lista tarilor terte ai caror resortisanti trebuie sa aiba o viza cu ocazia trecerii frontierelor externe ale Statelor membre.

Tratatul de la Amsterdam a creat o veritabila politica comuna a vizelor. De o maniera generala, se disting vizele de scurta durata, de vizele de lunga durata. Conventia de la Schengen instaureaza o viza uniforma care permite sa se circule pe ansamblul teritoriului Statelor membre ale acestui spatiu, pentru sederi cu o durata maxima de trei luni. Viza comuna este eliberata de serviciul vizelor ale reprezentantei diplomatice si consulare ale Statului membru de intrare, sau de destinatie finala.

Politica de azil si de imigrare a Uniunii europene

Toate Statele membre ale Uniunii europene sunt afectate de fluxurile migratorii. Actualmente, mai mult de 19 milioane de persoane rezideaza intr-un Stat al Uniunii fara sa aiba nationalitatea acestuia ; 6 milioane dintre ele provin din alte State membre. Uniunea este astazi confruntata cu chestiunea presanta de a sti cum sa se reactioneze intr-un spatiu lipsit de frontiere interne, fata cu un numr crescut de imigranti, in acelasi timp respectand traditiile umanitare europene de primire a strainilor si de azil pentru persoanele amenintate si persecutate in propria lor tara. La Tampere, sefii de Stat si de guvern s-au pus de acord pentru a dezvolta o politica de azil si de imigrare comuna la scara europeana.

Principiile directoare. Politica comuna in materie de azil si de migrare se intemeiaza pe principiile urmatoare : parteneriatul cu tarile de origine ; un regim de azil european comun ; un tratament echitabil cu privire la resortisantii tarilor terte ; o gestiune mai eficace a fluxurilor migratorii. Punerea in opera a politicii comune de azil si de imigrare s-a lovit frecvent de reticenta Statelor membre de a abandona unele dintre prerogativele lor nationale in acest domeniu.

Politica de imigrare si de integrare a nationalilor din tarile terte

Soldul migrator a devenit principala componenta a cresterii demografice europene in cursul deceniului care s-a scurs. Fiind data tendinta de imbatranire a populatiei europene, imigrarea legala ar trebui sa cunoasca un avant crescand in cursul deceniilor urmatoare. Reusita imigrarii legale este strans legata de o politica activa in materie de loc de munca si de integrare a resortisantilor tarilor terte, politica care tine de responsabilitatea Statelor membre. Bune practici sunt in curs de elaborare la nivel european. Ele ar putea servi drept baza pentru alte initiative in acest domeniu.

In 2003, Directiva relativa la statutul resortisantilor din tarile terte rezidenti de lunga durata, cat si aceea relativa la reunirea familiala au fost adoptate. In 2004, textul Directivei relative la intrarea si la sederea studentilor si stagiarilor resortisanti din tarile terte a fost aprobata. O propunere de Directiva  care prevede o procedura specifica pentru admisia cercetatorilor resortisanti din tarile terte a fost de asemenea examinata. Un acord asupra acestui text va trebui sa fie gasit pe viitor. Chestiunea intrarii si a sederii resortisantilor din tarile terte, in scopul de a munci ( loc de munca ) sau de activitate economica independenta a facut de mai multe ori obiectul unei examinari la nivel comunitar. Comisia a anuntat intentia sa de a prezenta o propunere de Directiva in materie, asupra careia Consiliul va fi chemat sa se pronunte.  Uniunea europeana se straduieste sa elaboreze o politica comuna in materie de integrare a iigrantilor legali. De altfel, ea duce o lupta viguroasa impotriva imigrarii clandestine si a retelelor organizate care trag profit din aceasta.

Politica de azil a Uniunii europene

Dreptul de azil este inscris formal in Carta drepturilor fundamentale. Politica de azil a Uniunii europene se inscrie in politica sa globala in favoarea democratiei si a drepturilor umane. Ea se fondeaza mai ales pe conventia de la Geneva din 1951. Consiliul european de la Tampere s-a pronuntat clar in favoarea definitiei si a punerii in opera unui regim de azil european comun. La termen,  Uniunea va trebuie sa se doteze cu o procedura de azil comuna si cu un statut uniform, valabil in toata Uniunea, pentru persoanele carora azilul le este acordat.

In septembrie 2000, Consiliul a creat Fondul european pentru refugiati. Acest Fond sustine Statele membre in eforturile lor comune pentru a primi solicitanti de azil, refugiati si persoane deplasate. El ofera un ajutor practic persoanelor in cautare de informatii privind oportunitatea eventuala a unei intoarceri in tara lor de origine, cat si o sustinere financiara promovarii integrarii sociale si economice a refugiatilor. Fondul poate in egala masura sa fie solicitat pentru a finanta masuri de urgenta destinate sa furnizeze o proetectie temporara persoanelor deplasate.

Pentru a facilita identificarea solicitantilor de azil si schimbul de informatii intre Statele membre, Consiliul a adoptat in decembrie 2000 un regulament numit Eurodac care creaza un fisier european al amprentelor digitale ale solicitantilor de azi, si ale persoanelor  in situatie nelegala arestate pe teritoriul Uniunii europene. In contextul unui sistem comun de azil, compararea amprentelor digitale permite Statelor membre sa stabileasca daca un solicitant de azil, sau o persoana in situatie nelegala a depus deja o cerere de azil intr-un alt Stat membru. Sistemul Eurodac permite de asemenea sa se verifice daca solicitantul de azil a fost deja prins trecand ilegal frontiera externa a unui Stat membru.

Mai mult, Consiliul a adoptat in aprilie 2004 Directiva care defineste conditiile de recunoastere a statutului de refugiat si precizeaza drepturile care sunt atasate acestuia. Aceasta  propunere va fi supusa Parlamentului european. De altfel, Statele membre s-au inteles asupra principiului unei liste de “ tari de tranzit sigure “ si de “ tari de origine sigure “, catre care solicitantii de azil pot fi refulati, indreptati, asteptand ca cererea lor de azil sa fie examinata.

Apararea libertatilor este o sarcina cotidiana a Uniunii europene. Europa  trebuie sa aplice aceste aceleasi principii cu privire la toti cetatenii Uniunii, si in acelasi timp ea trebuie sa trateze in mod echitabil resortisantii tarilor terte. Aceasta libertate nu va putea cu toate acestea sa fie protejata daca masuri complementare nu vor fi luate in materie de securitate.

Spatiul european de securitate

Securitatea interna a Uniunii europene este afectata de criminalitatea organizata si transfrontaliera : traficul de fiinte umane, filierele de imigrare clandestina, traficul de droguri, spalarea banilor, contrabanda cu produse ilicite, terorismul international, etc. In contextul mondializarii, Statele nu pot face fata singure acestor flageluri. De aceea o apropiere coordonata este necesara la scara europeana si internationala.

In ultimii ani, criminalitatea organizata s-a dezvoltat de maniera semnificativa, consolidandu-si totodata dimensiunea transfrontaliera. In anumite cazuri, produsul crimei finanteaza direct sau indirect, anumite grupari teroriste, autori de atentate sangeroase pe teritoriul Uniunii europene, sau in restul lumii.

Terorismul de masa, cat si criminalitatea organizata se numara de altfel printre amenintarile explicit mentionate in prima Strategie de Securitate a Uniunii europene, adoptata in decembrie 2003.

Europa se straduieste sa-si protejeze securitatea interna de maniera globala printr-o cooperare politieneasca mai stransa, la scara europeana ; printr-o colectare centralizata de infromatii in cadrul Sistemului de Informatie Schengen ; printr-o politica transversala impotriva drogurilor ; printr-o politica globala impotriva traficului de fiinte umane si a imigrarii clandestine ; printr-o gestiune integrata a frontierelor externe ale Uniunii ; printr-o lupta viguroasa impotriva terorismului international ; printr-o cooperare stransa cu tarile terte.

Cooperarea politieneasca europeana si Europol

Disparitia progresiva a controalelor la frontierele interne ale Uniunii a facut  indispensabila cooperarea politieneasca la scara europeana. Aceasta cooperare acopera cooperarea administrativa si operationala intre serviciile de politie, cat si actiuni concertate pentru a lupta impotriva criminalitatii organizate si a apara ordinea publica.

Task Force, alcatuita din Sefii de politie ai Statelor membre este in particular insarcinata sa coordoneze activitatile operationale ale autoritatilor nationale de politie.

Avand sediul la Haga, Oficiul european de politie sau Europol vizeaza sa ajute Statele membre ale Uniunii sa coopereze in mod mai strans si mai eficace pentru a preveni si a combate criminalitatea internationala organizata, mai ales : traficul de stupefiante ; filierele de imigrare clandestina ; traficul de vehicule furate ; traficul de fiinte umane, mai ales pornografia infantila ; fabricarea de bani falsi si falsificarea altor mijloace de plata ; traficul cu substante radioactive si nucleare ; terorismul.

Europol a devenit operational in 1999. Este vorba esential de un centru de coordonare politieneasca, menit sa adune, sa analizeze si sa difuzeze informatii. Personalul sau este alcatuit din agenti ai serviciilor de represiune nationala ( politie, vami, servicii de imigrare, etc. ).

Scoala europeana de politie

In 2000, Consiliul a hotarat sa creeze o scoala de politie europeana. Aceasta vizeaza sa dezvolte o apropiere comuna a principalelor probleme in materie de preventie si de lupta impotriva criminalitatii. Colegiul european de politie nu este o scoala europeana de politie ca atare, ci o retea de institute nationale menita sa amelioreze formarea si cunoasterea reciproca a personalurilor ( angajatilor ) de politie din Statele membre.

Sistemul de informare Schengen ( SIS )

In inima dispozitivului Schengen, o retea automatizata a fost elaborata pentru a permite tuturor posturilor de politie si agentilor consulari ai Statelor membre care au aderat la spatiul Schengen, sa dispuna de date privind persoanele semnalate, obiectele sau vehiculele cautate ( urmarite ) : este vorba de Sistemul de Informatie Schengen ( SIS ). SIS vizeaza sa amelioreze cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala, cat si politica vizelor, de imigrare si de libera circulatie a persoanelor.

SIS este actualmente operational pentru 13 State membre, cat si pentru Norvegia si Islanda. El nu a fost conceput pentru a functiona cu 25 de State membre. De aceea un nou Sistem de Informatie Schengen de a doua generatie ( SIS II ) este acutalmente in faza de dezvoltare. Instalrea operationala a SIS de generatia a doua, constituie o conditie sine qua non, a participarii noilor State membre la un spatiu de securitate fara frontiere interne.

Lupta impotriva imigrarii clandestine si a traficului de fiinte umane

Avand in vedere amploarea imigrarii clandestine, politica europeana de imigrare cuprinde o parte represiva inevitabila[5]. Toate Statele membre sunt de aici inainte afectate de acest fenomen. Uniunea europeana nu poate intr-adevar, sa tolereze ca persoane sa penetreze pe teritoriul sau, in afara oricarui cadru legal, si ca retele organizate sa traga profit din traficul de fiinte umane, in scopul exploatarii economice sau sexuale.

In cadrul luptei impotriva imigrarii clandestine, Uniunii europeana trebuie sa gaseasca echilibru corect intre respectul demnitatii imigrantilor in situatie nelegala, obligatia de a acorda azil persoanelor care sunt in mod real amenintate, si represiunea criminalitatii organizate. Numai o politica coordonata la scara europeana este in masura de a face fata acestei provocari. Uniunea europeana a luat masuri in acest sens.

In 2002, Consiliul de ministri a adoptat un plan global de lupta impotriva imigrarii clandestine si a traficului de fiinte umane in Uniunea europeana, cat si un program de actiune privind intoarcerea imigrantilor clandestini.

De atunci, Uniunea europeana a dezvoltat o abordare integrata care cuprinde mai multe parti complementare :  o politica comuna in materie de vize ; punerea in comun si schimbul de informatii ( SIS, Eurodac, sistemul european de identificare a vizelor ) ; masuri relative la trecerea  si la gestiunea frontierelor externe ; sanctiuni cu privire la “ trecatori “ si la angajatorii de imigranti clandestini ; masuri relative la responsabilitatea transportatorilor ; o politica de readmisie si de repatriere a strainilor in situatie nelegala ; o politica de partenariat cu privire la tarile terte ; o politica specifica impotriva traficului de fiinte umane.

Strainii in situatie nelegala, femeile si copiii sunt in mod particular vulnerabili la exploatarea sexuala sau economica de catre retele organizate. De aceea Consiliul a adoptat in ulie 2002 o decizie-cadru relativa la lupta impotriva traficului de fiinte umane, care vizeaza sa defineasca o abordare comuna si sa apropie dispozitiile legislative si regulamentare ale Statelor membre in acest domeniu.

Gestiunea integrata a frontierelor externe ale Uniunii

Frontierele externe ale Uniunii sunt in acelasi timp terestre, maritime si aeroportuare ( zbor provenind din si cu destinatia tarile terte ). Securitatea frontierelor externe acopera : lupta impotriva imigrarii clandestine, dar si criminalitatea, terorismul, crimele impotriva femeilor si copiilor, traficul cu arme, coruptia si frauda, dar nu apararea militara. Inainte de primul val de extindere, Uniunea europeana a investit masiv in echiparea, formarea granicerilor noilor State membre, cat si in coordonarea de operatii comune care vizeaza sa garanteze un nivel egal de control al frontierelor. De la 1 mai 2004, unele dintre aceste tari au responsabilitatea de a securiza frontierele externe ale Uniunii. Acest lucru are implicatii financiare deloc neglijabile. De aceea o reflectie este angajata in ce priveste impartirea sarcinii acesteia in sanul Uniunii. In noiembrie 2003, Consiliul a decis crearea unei Agentii de gestiune a frontierelor externe ale Uniunii, insarcinata sa ajute Statele membre sa puna in opera de maniera armonizata, legislatia europeana in materie de control si de supraveghere a frontierelor externe, si sa coordoneze cooperarea operationala a autoritatilor nationale competente. Agentia va deveni operationala in 2005. La termen, Uniunea ar putea sa se doteze si cu un corp european de graniceri si cu o scoala europeana de graniceri.

Relatiile externe in domeniul JAI

Dialogul si cooperarea cu tarile terte sunt esentiale in cadrul luptei antiteroriste. La fel se intampla intr-un numar mare de politici ale Uniunii in materie de Justitie si Afaceri interne. Intr-adevar, este din ce in ce mai greu a se deosebi intre securitate interna si securitate externa.

Domeniul JAI a fost sistematic incorporat in relatiile externe ale Uniunii, atat pe plan geografic, cat si tematic. Relatiile externe in materie de JAI acopera o paleta larga de subiecte : lupta impotriva imigrarii clandestine, criminalitatea organizata, terorismul, criminalitatea financiara, traficul de stupefiante, contrafacerea, etc.

Acquis-ul in materie de JAI a fost integrat in negocierile de aderare cu cele zece noi State membre, cat si in dialogul cu tarile canditate actuale ( Romania, Bulgaria, Turcia si Croatia ). Un grup special de experti insarcinat cu controlul pe o perioada lunga a fost instaurat in sanul Consiliului. Cele zece noi State membre au primit si un ajutor financiar de pre-aderare pentru a se pregati in acest domeniu.

Prin prezenta sa puternica civila si militara, Uniunea europeana contribuie  la stabilizarea regiunii Balcanilor occidentali pe plan politic si economic. Procesul de stabilizare si de asociere vizeaza in principal sa restabileasca Statul de drept in tari afectate de razboi in ex-Iugoslavia. Aceasta regiune este o puternica furnizoare de imigrare clandestina si de organizatii criminale.

Strategiile comune ale Uniunii europene cu privire la Rusia, Ucraina si regiunea mediteraneana cuprind si o parte JAI.  Ele prevad mai ales negocierea de acorduri de readmisie, schimburi de informatii juridice sau operationale, cat si reuniuni frecvente, la nivel politic sau tehnic.

In politica sa externa, Uniunea se straduieste sa atace radacinile de imigrare, precum sunt saracia, inegalitatile sociale, conflictele armate, violarile de drepturi ale omului, persecutia politica sau degradarea mediului.

Pentru a facilita intoarcerea persoanelor in situatie nelegala, concluziile Consiliului de la Tampere si cele ale altor Consilii europene, au subliniat importanta  de a dota Uniunea cu acorduri de readmisie cu mai multe tari terte – mai ales la vederea rezultatelor pozitive acumulate de Statele membre, gratie acordurilor de acest tip la nivel bilateral. In acest scop, Consiliul a acordat Comisiei mandate pentru a negocia un anumit numar de acorduri de readmisie. Doua acorduri ( cu Hong-Kong si Macao ) au fost deja incheiate si alte doua ( cu Sri Lanka si Albania ) vor trebui sa fie incheiate curand. Mai mult, negocieri pentru incheierea de acorduri de acelasi tip sunt in curs cu sapte alte tari ( Maroc, Pakistan, Rusia, Ucraina, Algeria, China, Turcia ). In cadrul dialogului transatlantic, Uniunea europeana intretine relatii externe continue  si structurare in materie de  JAI cu Statele Unite si Canada, mai ales in domeniul luptei anti-teroriste. Ca urmare a atentatelor de la 11 septembrie 2001, Uniunea europeana a negociat doua acorduri de extradare si de asistenta juridica reciproca cu Statele Unite, acorduri care au fost semnate in iunie 2003. Un alt acord a fost incheiat cu Islanda si cu Norvegia in ce priveste asistenta reciproca.  Este vorba in egala masura sa se extinda mandatul de arestare european la aceste doua tari.

In materie de cooperare judiciara, Uniunea europeana a devenit un actor important al marilor organizatii internationale ( Natiunile Unite, Consiliul Europei, Grupul de actiune financiara privind spalarea capitalurilor, etc. ), o ocazie pentru ea insasi de a-si reafirma valorile, mai ales in materie de protectie a drepturilor fundamentale.

Spatiul european de justitie

Termenul de spatiu judiciar european se sprijina pe ideea ca deciziile de justitie trebuie sa poata “ circula “ in sanul Uniunii, cu acelasi titlu ca si persoanele sau marfurile. Recunoasterea reciproca a deciziilor judiciare in materie civila si penala a devenit piatra unghiulara a spatiului judiciar in constructie. Aplicarea acestui principiu presupune totodata un nivel ridica de incredere reciproca al Statelor membre in sistemele lor judiciare respective.

Cooperarea judiciara in materie civila

Cooperarea judiciara in materie civila are drept obiectiv de a crea un spatiu in care deciziile judiciare care au o incidenta transfrontaliera vor putea sa circule cat se poate de liber intre Statele membre. Aceasta circulatie se intemeiaza pe principiul recunoasterii  reciproce a deciziilor date in Statele membre.

In acest context, instrumentele comunitare fixeaza reguli relative la competenta tribunalelor. Cu alte cuvinte, aceste instrumente determina care jurisidictie/ i este / sunt competenta / e pentru ce tip de procese ( afaceri ). De exemplu, regulamentul de la Bruxelles II stabileste regulile pentru a determina care este tribunalul competent pentru a statua asupra unui proces ( litigiu ) in materie de divort cand un italian, care locuieste n Belgia, vrea sa divortezer de o unguroaica care locuieste in Germania. Uneori, chiar daca aceasta nu este regula generala, instrumentele comunitare pot determina care trebuie sa fie legea aplicabila intr-un litigiu determinat. Faptul ca tribunalul competent este acela de la Bruxelles nu implica ca, in toate cazurile, legea aplicabila unui litigiu care are o dimensiune transfrontaliera este legea belgiana. Este acesta, de exemplu, cazul in materie de faliment.

Instrumentele comunitare vizeaza si sa simplifice si uneori sa suprime obstacolele la justitie care mai exista inca intre Statele membre in ce priveste recunoasterea si executarea deciziilor date de tribunalele unuia dintre Statele membre. De exemplu, Consiliul a adoptat un regulament care prevede ca intoarcerea unui copil rapit in resedinta sa obisnuita, consecutiva unei decizii a unui tribunal, sa fie efectuata fara nici un tip de control.

De altfel, cooperarea judiciara in materie civila vizeaza si posibilitatea de a crea o cooperare mai mare intre tribunalele diferitelor State membre. Intr-adevar, in cursul unei proceduri judiciare, este adesea necesar sa se procedeze la acte de instructie intr-un alt Stat membru si trebuie ca transmiterea si tratarea acestor cereri intre jurisdictiile Statelor membre, sa se faca de o maniera directa si prin mijloacele cele mai rapide.

Consiliul a fixat si reguli care permit ca un act judiciar sau extrajudiciar care trebuie sa fie comunicat sau notificat intr-un alt Stat membru, de exemplu actiunea, cererea de chemare in judecata, sa se efectueze dupa reguli rapide.

O retea judiciara a fost creata. Scopul sau este de a ameliora cooperarea judiciara intre Statele membre si de a furniza publicului, informatii practice, pentru ca acesta sa fie mai bine informat daca este confruntat cu proceduri de litigiu care prezinta o dimensiune transfrontaliera.

Consiliul s-a aplecat asupra ameliorarii accesului la justitie in litigiile ( afacerile ) transfrontaliere. Aceasta inseamna ca orice persoana care este parte intr-un litigiu in materie civila sau comerciala, care indeplineste conditiile stabilite, trebuie sa isi poata pune in valoare drepturile inaintea tribunalelor, chiar daca situatia sa financiara personala, o impiedica sa faca fata cheltuielilor judiciare ( de justitie ).

Instrumentele urmatoare au fost adoptate in domeniul cooperarii judiciare : regulamentul de la Bruxelles I, relativ la competenta, recunoasterea si executarea deciziilor in materie civila si comerciala ; regulamentul de la Bruxelles II, relativ la competenta, recunoasterea si executarea deciziilor in materie matrimoniala si in materie de responsabilitate parentala ( parinteasca ) ; regulamentul relativ la procedurile de insolvabilitate ; regulamentul relativ la comunicarea si notificarea in Statele membre, a actelor judiciare si extrajudiciare, in materie civila si comerciala ; regulamentul relativ la cooperarea intre jurisdictiile Statelor membre in domeniul otinerii probelor ( de probe ), in materie civila sau comerciala ; decizia relativa la crearea unei retele judiciare europene ; regulamentul vizand sa amelioreze accesul la justitie in litigiile ( afacerile, procesele ) transfrontaliere, prin stabilirea de reguli minimale relative la ajutorul ( asistenta ) judiciara acordata in cadrul unor asemenea litigii ; regulamentul de creare a unui titlu executoriu european pentru creantele necontestate ; Conventia de la Roma[6] privind legea aplicabila obligatiilor contractuale.

Cooperarea judiciara in materie penala

In domeniul cooperarii judiciare in materie penala, Consiliul european de la Tampere a definit trei obiective fundamentale : principiul recunoasterii reciproce a deciziilor penale ; edificarea unei platforme a dreptului penal european, pe care un “ drept penal european “ va putea fi cladit ; instaurarea unei autoritati de urmarire europeana, preludiu la crearea eventuala, a unui procuror european.

Recunoasterea reciproca a deciziilor ( hotararilor ) penale si mandatul de arestare european

Principiul recunoasterii reciproce semnifica ca, deciziile judiciare pot fi executate in intreaga Uniune, cu exigente minimale in termen de procedura. Astfel, Statele membre au incredere intre ele, reciproca, si recunosc deciziile adoptate de catre autoritatile nationale ale celorlalte State membre.

Decizia-cadru din 13 iunie 2002, relativa la mandatul de arestare european, constituie piesa, documentul de capatai al recunoasterii reciproce in materie penala. Mandatul de arestare european este o decizie judiciara a unui Stat membru, in vederea arestarii unei persoane intr-un alt Stat membru, si a incredintarii ( predarii ) acesteia, fie in vederea executarii unei pedepse, fie pentru exercitiul urmaririlor ( urmaririi, cercetarilor ). Mandatul inlocuieste sistemul actual de extradare si suprima toata faza politica si administrativa a procedurii, in profitul unei proceduri pur judiciare. El acopera 32 de infractiuni, considerate ca fiind cele mai grave, precum : terorismul, traficul de fiinte umane, coruptia, participarea la o organizatie criminala, fabricarea banilor falsi, omuciderea, rasismul si xenofobia, violul, traficul de vehicule furate, frauda, etc.

Contrar unei uzante astazi foarte raspandite, nici o tara nu va mai avea dreptul de aici inainte, de a refuza incredintarea ( predarea ) propriilor sai resortisanti, unei alte tari. Fiecare Stat, in schimb, va putea pretinde ca persoana incredintata ( predata ) apoi condamnata in strainatate, sa ii fie inapoiata, pentru a ispasi pedeapsa sa, in tara sa de origine.

Respectul garantiilor procedurale

Drepturile apararii ( la aparare ) trebuie sa fie protejate prin anumite garantii procedurale. De aceea la 28 aprilie 2004, Comisia a prezentat o propunere de decizie-cadru relativa la drepturile suspectilor si ale  persoanelor incriminate in proceduri penale.

Decizia-cadru poarta asupra domeniilor urmatoare : dreptul de a fi asistat de un avocat, inainte, ca si in timpul procesului ; dreptul la serviciile unui interpret si ale unui traducator pentru persoanele incriminate, de origine straina ; protectia persoanelor incapabile de a intelege sau de a urmari procedura, mai ales a minorilor ; dreptul la asistenta consulara pentru detinutii straini ; obligatia de eliberare a unei declaratii a drepturilor fundamentale ale suspectilor, intr-o limba pe care ei o inteleg.

Obiectivul este de a se ajunge, de a parveni la o echivalenta intre Statele membre, chiar daca, pentru a incepe, “ norme minimale comune “ vor fi adoptate.

Aceste propuneri sunt in continuare in discutie la Consiliu. Alte instrumente care pun accentul pe drepturile apararii ( la aparare ) vor fi adoptate in toti anii urmatori, mai ales in materie de libertate provizorie sub cautiune si in materie de prezumtie de nevinovatie.

Apropierea legislatiilor penale ale Statelor membre

Apropierea legislatiilor penale ale Statelor membre apare ca fiind in particular necesara in materie de criminalitate organizata. Intr-adevar, trebuie impiedicat faptul ca infractiunile grave, comise ( savarsite ) de criminali, sa ramana nepedepsite, numai din ratiunea diversitatii sistemelor judiciare nationale. Demersul consta in ajungerea la o definitie comuna a infractiunilor, la o armonizare a sanctiunilor. Apropierea legislatiilor penale ale Statelor membre priveste in mod mai particular : traficul de fiinte umane si filierele de imigrare clandestina, exploatarea sexuala a copiilor si pedopornografia, terorismul, criminalitatea financiara, criminalitatea informatica, atentatele la mediu, rasismul si xenofobia. In 2002, Uniunea europeana a adoptat, de exemplu, o definitie comuna a unui grup si a unui act terorist.

Cooperarea judiciara integrata : reteaua judiciara europeana sau RJE si Eurojust

In virtutea caracterului transnational a numeroase infractiuni, o mai mare coordonare la scara europeana, apare din ce in ce mai necesara. Pentru a raspunde acestei nevoi, Consiliul a decis in 2001, crearea unei retele judiciare europene sau RJE, insarcinata sa faciliteze cooperarea judiciara intre Statele membre. RJE joaca rolul grupului central de coordonare intre juristii si judecatorii Uniunii europene care lucreaza asupra unor cauze ( afaceri, procese ) penale. RJE ajuta Statele membre sa schimbe informatii mai rapid si mai eficace.

Infiintat in 2002, Eurojust coordoneaza activitatile desfasurate de autoritatile nationale insarcinate cu urmaririle ( cercetarile ) relative la criminalitatea grava, mai ales traficul de stupefiante si traficul  de fiinte umane. Mai mult, Eurojust faciliteaza punerea in opera a asistentei judiciare internationale, cat si executarea cererilor de extradare. Eurojust este alcatuit dintr-o echipa de juristi, de procurori si/ sau de magistrati nationali experimentati care cunosc foarte bine aparatul judiciar din tara lor. Eurojust lucreaza in stransa colaborare cu Europol. Reteaua judiciara europeana si Eurojust au sediul la Haga, in localuri comune. Ideea de a crea un veritabil parchet european al carui embrion ar fi Eurojust, isi face drum.

 Concretizarea spatiului de libertate, de securitate si de justitie se sprijina pe programele de la Tampere ( 1999 – 2004 ), de la Haga ( 2004 – 2009 ) si de la Stockholm ( 2010 – 2014 ) si se intemeiaza pe titlul V al tratatului privind functionarea Uniunii europene care il guverneaza.

( Cu incepere de la 1 decembrie 2009, data intrarii in vigoare a tratatului de la Lisabona, titlul “ tratat instituind Comunitatea europeana “ este inlocuit cu “ tratat privind functionarea Uniunii europene “ ( articolul 2, punctul 1, din tratatul de la Lisabona ), adica TCE este inlocuit cu TFUE ; articolele, sectiunile, capitolele, titlurile si partile din tratatul privind Uniunea europeana si din tratatul privind functionarea Uniunii europene sunt renumerotate ( articolul 5 si anexa Tratatului de la Lisabona ). Tratatul de la Lisabona este alcatuit in realitate din doua tratate : tratatul de functionare a Uniunii europene sau TFUE, si tratatul Uniunii europene sau TUE ).

Programul de la Haga

La 5 noiembrie 2004, Consiliul european de la Bruxelles a adoptat un nou plan de actiune de cinci ani, care urmeaza programului de la Tampere.

Cele trei parti ale  “ programului de la Haga “  poarta asupra : azilului si imigrarii ; cooperarii politienesti ; cooperarii judiciare.

Principalele orientari ale “ programului de la Haga “ sunt dupa cum urmeaza :

Trecerea la majoritatea calificata, pentru adoptarea de legislatii europene relative la lupta impotriva imigrarii clandestine, si la controlul frontierelor externe ale Uniunii ( unanimitatea este mentinuta in materie de imigrare legala, pana la intrarea in vigoare a Constitutiei europene ) ;

Instaurarea unui sistem european comun de azil, inzestrat cu o procedura comuna pentru acordarea si retragerea statutului de beneficiar ale dreptului de azil ( definitia acestui statut trebuind sa fie de asemenea armonizata la nivel european ) de aici pana in 2010 ;

Definirea masurilor care permit cetatenilor provenind din tari terte, sa munceasca in toata legalitatea, in sanul UE, si aceasta, in functie de nevoile pietelor europene ale locurilor de munca ;

Stabilirea unui cadru european care vizeaza sa garanteze succesul integrarii imigrantilor in societatile europene ;

Consolidarea parteneriatelor cu tarile terte, mai ales in materie de lupta impotriva imigrarii clandestine ;

Instituirea unei politici care sa faciliteze expulzarea imigrantilor ilegali, si intoarcerea lor in tarile lor de origine ;

Instituirea progresiva, a unui sistem integrat de gestiune a frontierelor externe ;

Generalizarea utilizarii datelor biometrice si a sistemelor electronice de informatie ;

Crearea la termen, de birouri comune, insarcinate cu eliberarea vizelor ;

Un schimb mai sistematic de informatii in materie represiva, bazat pe principiul de ‘ disponibilitate “ ;

Consolidarea recursului la Europol si Eurojust, mai ales in materie de lupta anti-terorista si de lupta impotriva criminalitatii organizate ;

Instituirea unui dispozitiv UE coordonat si integrat, pentru gestiunea crizelor ;

Consolidarea cooperarii judiciare in materie penala si civila ;

Recunoasterea reciproca a deciziilor de justitie.

Tratatul de la Lisabona

Intrarea in vigoare a tratatului de la Lisabona, modifica sensibil natura Uniunii europene consacrand-o ca un veritabil spatiu de libertate, de securitate si de justitie.

In chip de perspectiva, programul de la Stockholm care prelungeste pe perioada 2010 – 2014 ambitiile concrete in acest domeniu, fixeaza ca prioritara viziunea unei Europe a drepturilor, unei Europe a justitiei, unei Europe care protejeaza si a unei Europe solidare.

Tratatul de la Lisabona consacra un veritabil spatiu de libertate, de securitate si de justitie.

De aici inainte, spatiul de libertate, de securitate si de justitie este guvernat de regulile aplicabile ansamblului dreptului Uniunii europene.

Tratatul de la Lisabona aboleste structura in piloni a Uniunii europene, care prevala pana in prezent. Materiile care inainte tineau de al treilea pilon, precum cooperarea judiciara in materie penala si cooperarea politieneasca sunt guvernate de acelasi tip de reguli ca si acele reguli care tin de piata unica. Titlul V al tratatului de functionare a Uniunii europene contine ansamblul de dispozitii aplicabile spatiului de libertate, de securitate si de justitie.

De maniera generala Tratatul de la Lisabona aduce cu sine mai multe modificari institutionale si inovatii. Cu privire la acestea vom aminti numai cateva.

Astfel, putem spune ca tratatul de la Lisabona pune principiul crearii unui spatiu de libertate, de securitate si de justitie in respectul drepturilor fundamentale si al diferitelor sisteme si traditii juridice ale Statelor membre.

Pentru a compensa, un mecanism de evaluare obiectiva si impartiala a punerii in opera de catre autoritatile Statelor membre, a politicilor Uniunii in domeniul justitiei si afacerilor interne, este instaurat, in particular pentru a verifica deplina aplicare a principiului privind recunoasterea reciproca. Competenta Curtii de justitie este extinsa, largita, la ansamblul materiilor, cu exceptia anumitor aspecte ale cooperarii politienesti.

Inovatiile aduse prin tratatul de la Lisabona pot fi declinate in diferitele domenii acoperite de spatiul de libertate, de securitate si de justitie : politicile relative la controalele la frontiere, la azil si la imigrare ; cooperarea judiciara in materie civila ; cooperarea judiciara in materie penala ; cooperarea politieneasca.

In domeniul imigrarii, tratatul de functionare a Uniunii europene mentioneaza de aici inainte dezvoltarea unei politici comune de imigrare. Aceasta va trebuie sa asigure la toate stadiile, o gestiune eficace a fluxurilor migratorii, un tratament echitabil al resortisantilor legali din tarile terte, cat si preventia imigrarii ilegale si a traficului de fiinte umane. Este prevazuta si posibilitatea pentru Uniune, de a incheia acorduri de readmisie, masurilor in domeniul integrarii resortisantilor din tarile terte, cat si dialogul comun cu tarile de origine.

Este de notat ca masurile in domeniul fixarii volumurilor de intrare ( volumului intrarilor ) ale resortisantilor din tarile terte sunt excluse. Acestea continua sa tina de competenta Statelor membre.

In sfarsit, principiul general de solidaritate si de partaj echitabil al responsabilitatii intre Statele membre, inclusiv in plan financiar, se va aplica politicilor de control al frontierelor, de azil si de imigrare.

Tratatul pune principiul unei cooperari crescute pentru cooperarea judiciara in materie civila prin principiul recunoasterii reciproce a deciziilor judiciare si extrajudiciare. Conditiile pentru exercitarea, de catre Uniune, a competentei sale normative, raman. Masurile pot, de aici inainte, sa poarte asupra metodelor alternative de solutionare a litigiilor, asupra accesului efectiv la justitie, si asupra formarii magistratilor si a personalurilor de justitie.

In domeniul dreptului penal material, ca si pentru masurile luate in domeniul civil, tratatul de functionare al Uniunii europene pune principiul recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti si a deciziilor judiciare. Uniunea va putea in viitor sa adopte reguli si proceduri pentru a asigura aceasta recunoastere.

Tratatul de la Lisabona introduce o distinctie noua intre cooperarea politieneasca operationala si neoperationala. Numai aceasta din urma va tine de procedura legislativa ordinara. Tratatul prevede crearea unui comitet permanent, instituit in sanul Consiliului, care va fi insarcinat cu promovarea si consolidarea cooperarii operationale in materie de securitate interna.

Parlamentul european si parlamentele nationale vor trebui sa fie informate cu privire la aceste lucrari.

Rolul atribuit Europol este mai bine definit. El poate sprijini  actiunea politiilor nationale in prevenirea criminalitatii grave care afecteaza doua sau mai multe State membre, terorismului, si a formelor de crminalitate care poarta atingere unui interes comun. Sarcinile sale includ colectarea si analiza informatiilor. El poate de asemenea sa coordoneze, organizeze si chiar sa realizeze anchete si operatiuni impreuna cu echipe de politie nationale. In exercitiul functiunilor sale, Europol actioneaza, daca este cazul,  in legatura cu Eurojust. Putem deci sa ne imaginam ca Eurojust, in virtutea puterii sale de a declansa anchete, sa ceara Europol-ului sa organizeze si sa coordoneze ancheta. Autoritatile competente ale unui Stat membru au posibilitatea sa intervina pe teritoriul unui alt Stat membru.

Alte dispozitii au o incidenta asupra politicilor spatiului de libertate, de securitate si de justitie.

Masurile in domeniul protectiei datelor cu caracter personal vor fi adoptate de Consiliu si de Parlamentul european dupa procedura legislativa ordinara.

Directive stabilind masuri de coordonare si de cooperare vor putea fi adoptate in domeniul protectiei diplomatice si consulare.

Aceste masuri vor putea fi adoptate potrivit procedurii legislative speciale ( unanimitate si consultarea Parlamentului european ).

O baza juridica noua exista pentru protectia civila, cu titlul de competente de sprijin, de coordonare sau de completare, in raport cu actiunea Statelor membre.

Masurile vor putea acoperi prevenirea riscurilor, pregatirea actorilor protectiei civile in Statele membre, si interventia in caz de catastrofe naturale, sau de origine umana in interiorul Uniunii, dar si cooperarea operationala in interiorul Uniunii, cat si masuri menite sa consolideze coerenta actiunilor intreprinse la nivel international.

Statele membre trebuie, de aici inainte, sa accepte sa nu mai fie sub influenta ( autoritatea ) suveranitatii lor, pentru ca acest spatiu sa fie in serviciul cetateanului european.

In sfarsit, programul de la Stockholm defineste orientarile strategice pentru spatiul de libertate, de securitate si de justitie pentru perioada 2010 – 2014.

In concluzie, putem spune ca spatiul de libertate, de securitate si de justitie vizeaza sa asigure libera circulatie a persoanelor si sa ofere un nivel ridicat de protectie cetatenilor, pentru aceasta el inglobeaza mai multe domenii politice, dar in acelasi timp el este un adevarat santier in constructie.

BIBLIOGRAFIE

VIGNE, Natacha, Maître de conférences de Droit public à l’Université Jean Monnet de Saint-Etienne – Les Institutions Européennes, Ed.ellipses, Paris, 1997, A.E.S. administration économique et sociale, collection dirigée par Djamel KHOUATRA Directeur de département A.E.S. à l’Université Lumière Lyon 2, curs universitar.

Conseil de l’Union Européenne - Vivre dans un espace de liberté, sécurité et justice, Secrétariat Général DG F- Communication, 1^er janvier 2005

Surse de documentare electronice :

Union Européenne, Commission européenne, Direction générale de la presse et de la communication, Publications, B-1049 Bruxelles – L’Europe en mouvement  - Liberté, sécurité et justice pour tous. La justice et les affaires intérieures dans l’Union européenne, manuscrit terminé en janvier 2004.

EUROPA, Synthèse de la législation de l’UE – Justice, liberté et sécurité :

http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/index_fr.htm

Traités :

http://eur-lex.europa.eu/fr/treaties/index.htm

L’Union européenne : un espace de liberté, de sécurité et de justice au service des citoyens, Fondation Robert SCHUMAN European Issues n^o 156 – The European Union : an area of freedom, security and justice for the citizens, auteur Jonathan Cordier, Diplomat, he teaches European issues at the Prep-ENA ( ENS-Ulm-Sorbonne ) :

http://www.robert-schuman.eu/print_qe.php?num=qe-156

Justice, liberté,sécurité et immigration Conseil  «  Justice et Affaires intérieures « , Europaforum Luxembourg – Justice, liberté, sécurité et immigration Consel «  Justice et Affaires intérieures « : L’Union européenne et les Etats-Unis on adopté une stratégie pour la lutte contre le terrorisme 03-06-2010, adresse web ( URL ) de la page :

http://www.europaforum.public.lu/fr/actualites/2010/06/conseil-jai/index.html?

Le portail de l’Union européenne :

http://europa.eu/index_fr.htm

L’Observatoire européen des drogues et des toxicomanies, European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction :

http://www.emcdda.europa.eu/

Fondation Robert  SCHUMAN Questions d’Europe n^o 173 – La protection des droits fondamentaux dans l’Union européenne après le traité de Lisbonne, auteurs : Xaviers Groussot : Professeur de droit, Faculté de droit, Université de Lund et Laurent Pech : Lecturer en droit, Chaire Jean Monnet en droit public de l’UE, National University of Ireland, Galway :

http://www.robert-schuman.eu/print_qe.php?num=qe-173

Le portail de L’Union européenne : EUROPA, Publications et documents, Législation : Législation et traités :

http://europa.eu/documentation/legislation/index_fr.htm

Le portail de L’Union européenne : EUROPA, L’UE en bref, Traités et droit :

http://europa.eu/abc/treaties/index_fr.htm

Toute l’Europe.EU, TOUTE L’EUROPE EN UN CLIC, Toute l’Europe : Espace de liberté, de sécurité et de justice, Sécurité, justice :

http://www.touteleurope.eu/fr/actions/citoyennete-justice/securite-justice.html

La documentation française, Dossiers :

http://www.ladocumentationfrancaise.fr/dossiers-actu/#europe

Union européenne :

http://www.ladocumentationfrancaise.fr/sinformer/europe-international/union-europeenne/index.shtml

L'espace judiciaire européen : : naissance du mandat d'arrêt européen en 2003 > Sommaire :

http://www.ladocumentationfrancaise.fr/dossiers/espace-judiciaire-europeen/index.shtml

http://www.ladocumentationfrancaise.fr/dossiers/espace-judiciaire-europeen/introduction.shtml

 (pt)română (ro)slovenčina (sk)slovenščina (sl)suomi (fi)svenska (sv) EUROPA > Domaine de la politique > Justice, liberté et sécurité : Justice, liberté et sécurité :

http://europa.eu/pol/justice/index_fr.htm

Législation : http://europa.eu/pol/justice/index_fr.htm

Wikipédia L’encyclopédie libre, Coopération policière et judiciaire en matière pénale : http://fr.wikipedia.org/wiki/Coop%C3%A9ration_polici%C3%A8re_et_judiciaire_en_mati%C3%A8re_p%C3%A9nale

Chronologie :

http://fr.wikipedia.org/wiki/Coop%C3%A9ration_polici%C3%A8re_et_judiciaire_en_mati%C3%A8re_p%C3%A9nale#Chronologie

www.eur-lex.europa.eu

www.consilium.europa.eu

RJN Reteaua judiciara nationala ( sau EJN in limba engleza )

www.ejn-crimjust.europa.eu 

www.conventions/coe.int

www.eurojust.europa.eu

www.e-justice.europa.eu

Portalul european e-justice

https://e-justice.europa.eu/home.do?action=home&plang=ro&sufix=19 

Curtea de Justitie a Uniunii europene

www.curia.europa.eu

                        

                     

                                                                                  

---

[1] Cu referire la fantana romana cu acelasi nume  si la acronimul : Terorism, Radicalism, Extremism, Violenta Internationala.

[2] Titularii portofoliului de la Interne si / sau de la Justitie ai Statelor membre insarcinate cu lupta impotriva terorismului.

[3] La intrarea in vigoare a tratatului de la Amsterdam, numai textele relative la Europol ( si conventia de la Dublin incheiata inainte de tratatul de la Maastricht ) intrasera in vigoare din cele noua conventii internationale si cele zece protocoale aferente acestora, incheiate in cursul celor sase ani care au urmat adoptarii tratatului de la Maastricht ( 1993 – 1999 ). Conventia de la Dublin semnata in iunie 1990 intre unsprezece State membre si intrata in vigoare in 1997 instituie un mecanism constrangator juridic pentru a determina Statul membru responsabil de examenul / examinarea unei cereri de azil.

[4] Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia.

[5] Mai mult de 680 000 de imigranti legali, aproximativ o jumatate de milion, ar trece clandestin frontierele Uniunii europene in fiecare an, majoritatea dintre ele cu ajutorul retelelor organizate.

[6] Aceasta Conventie, care face parte din acquis-ul comunitar, a fost adoptata de Statele membre.