Din referatele mele de la masterul de "Stiinte Penale" 2010-2011 ( 6 )

Din referatele mele de la masterul de "Stiinte Penale" 2010-2011 ( 6 )

Universitatea “ Spiru Haret “ – Facultatea de drept si administratie publica Bucuresti

MASTER – Stiinte penale

Coordonator stiintific : Prof.univ.dr.Doinel DINUICA

Disciplina : Institutii ale dreptului penal

 Darea de mita

MARCOV  N.Olivia-Maria

Prof.univ.dr.Doinel DINUICA

Data depunerii : 23 august 2011

Notiuni introductive

Consideratii generale          

Infractiunea de dare de mita reprezinta latura activa a activitatii de mituire, in dreptul penal romanesc fiind incriminata separat, ca infractiune de sine-statatoare.

Atat infractiunea de luare de mita, cat si aceea de dare de mita, trebuie analizate impreuna, ele completandu-se reciproc, fiecare decurgand din cealalta, sau in alti termeni, ele sunt infractiuni corelative.

A fost exprimata si opinie izolata, potrivit careia, cele doua infractiuni nu sunt corelative, din moment ce, unele modalitati alternative de comitere a luarii sau a darii de mita, presupun actiuni unilaterale – cum este, spre exemplu, pretinderea, in cazul luarii de mita, sau promisiunea, in cazul darii de mita -, fara legatura cu actiunea subiectului activ din cealalta infractiune[1].

In acelasi sens, s-a aratat in teoria si in practica dreptului actual, cat si in Raportul explicativ al Conventiei[2], ca aceasta infractiune este pandantul coruptiei pasive, doua acte care sunt, totodata, considerate ca infractiuni distincte, care pot genera urmariri separate. Cele doua tipuri de coruptie sunt, in general, cele doua fatete ale aceluiasi fenomen in care, de o parte, se afla persoana care ofera, promite sau da avantajul, si de cealalta parte, persoana care accepta oferta, promisiunea sau remiterea.

Astfel, actiunilor de “ oferire “ si de “ dare “ de bani sau de alte foloase, de la darea de mita, le corespunde la luarea de mita, actiunea de “ primire “, iar actiunii de “ promitere “ a unei sume de bani, ori a altui avantaj, de la darea de mita, ii corespunde, in cazul luarii de mita, “ acceptarea “ sau “ nerespingerea “ promisiunii.

Codul nostru penal[3] roman nu prevede ca modalitate alternativa de savarsire a infractiunii, si simpla acceptare a pretentiei functionarului, intrucat aceasta acceptare, neconcretizata intr-o actiune de dare, este echivoca si nu prezinta pericol social[4].

Infractiunea de dare de mita poate exista si independent de aceea de luare de mita, atunci cand persoana promite sau ofera folosul functionarului, iar acesta din urma nu il accepta, sau il respinge[5].

Pedeapsa pentru infractiunea de dare de mita este cu mult mai redusa decat aceea prevazuta de legiuitor, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, cea de-a doua fiind considerata de un grad de pericol social sporit, datorita calitatii subiectului care isi trafica functia[6].

Legea speciala incrimineaza si o forma speciala de dare de mita, atunci cand fapta se comite in forma promisiunii, oferirii sau darii, direct sau indirect, de bani sau alte foloase unui functionar al unui Stat strain, ori al unei organizatii publice internationale, pentru a indeplini sau a nu indeplini un act privitor la indatoririle sale de serviciu, in scopul otinerii unui folos necuvenit in cadrul operatiunilor economice internationale ( articolul 8 indice 2 din legea nr. 78 / 2000 ).

Ratiunea incriminarii darii de mita consta in necesitatea combaterii faptelor care aduc atingere relatiilor sociale cu privire la desfasurarea serviciului. Cerand functionarilor publici, sau functionarilor, corectitudine si probitate, in indeplinirea indatoririlor de serviciu, legea asigura acestora, in acelasi timp, o protectie eficienta impotriva actelor de corupere la care ei ar putea fi expusi[7].

Prin combaterea actiunilor de corupere, incercate sau savarsite de persoane particulare, se realizeaza o diminuare a sferei coruptiei activre, si implicit, a sferei coruptiei pasive[8].

Prin Legea nr. 78 / 2000, infractiunea de dare de mita a cunoscut unele modificari. Practic, prin Legea nr. 78 / 2000 s-a extins aria de reglementare si la alte situatii.

Potrivit art.7 alin.( 2 ), daca fapta de dare de mita a fost savarsita fata de o persoana care, potrivit legii, are atributii de constatare sau de sanctionare a contraventiilor, ori de constatare, urmarire sau judecare a infractiunilor, sau fata de un functionar cu atributii de control, maximul pedepsei prevazute in art.255 Cod penal se majoreaza cu 2 ani.

Mai trebuie sa precizam faptul ca art.8 si art.9 din lege sunt aplicabile infractiunii de dare de mita[9]. De asemenea, potrivit art. 8 indice 2, infractiunea de dare de mita este mai grava, si ea are urmatorul continut legal : “ promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui functionar al unui Stat strain, sau al unei organizatii publice internationale, se pedepseste cu inchisoare de la unu, la 7 ani “. Se observa ca legiuitorul, in acest caz, a urmarit sa alinieze legislatia romana in domeniul coruptiei, la prevederile Conventiei penale privind coruptia[10].

Cadrul legislativ

Cadrul legislativ intern

In Codul penal roman in vigoare[11], infractiunea de dare de mita este reglementata in cuprinsul articolului 255 Cod penal, Capitolul 1 – Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul[12], Titlul VI – Infractiuni care adu atingere unor activitati de interes public, sau altor activitati reglementate de lege, articol care prevede urmatoarele :

“ Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, in modurile si scopurile aratate in art.254, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevazuta in alineatul precedent nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.

Mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai nainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.

Dispozitiile art.254 alin.3 se aplica in mod corespunzator, chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazurile aratate in alin. 2 si 3 “.

In ceea ce priveste comparatia dintre Codul penal actual si Noul Cod penal :

Cu privire la structura incriminarii, se poate observa ca Noul Cod penal nu a adus modificari substantiale, preluand textul articolului 255 din Codul penal in vigoare. Exista totusi cateva modificari care vor fi prezentate in cele ce urmeaza :

1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, potrivit noilor dispozitii se face “ in legatura cu indeplinirea sau cu neindeplinirea unui act.

Acest fapt constituie o extindere a ariei de aplicare a acestui text de lege si asupra faptelor de coruptie savarsite ulterior indeplinirii de catre functionar, a unui act in legatura cu atributiile sale de serviciu, atata vreme cat, expresia “ in legatura “ nu mai reprezinta o conditionare a indeplinirii sau a neindeplinirii actului de catre functionare, de primirea de catre acesta, a banilor foloaselor necuvenite, astfel cum prevede textul articolului 255 in vigoare, care utilizeaza expresia “ in scopul “ indeplinirii de catre functionar a actului avut in vedere de catre mituitor. Cu alte cuvinte, va fi condamnata  pentru dare de mita si persoana care, ulterior indeplinirii actului de catre functionar, ii promite, ii ofera sau ii remite acestuia asemenea foloase, singura cerinta prevazuta de art.290 din Noul Cod penal fiind aceea ca, aceste actiuni sa fie exercitate in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea unui act de catre functionar.

Ca atare, noul text de lege este superior, din punct de vedere calitativ, actualului text de lege, care nu sanctioneaza fapta unei astfel de persoane ce ofera foloase functionarului, dupa ce acesta a indeplinit actul in virtutea atributiilor de serviciu, in prezent fiind sanctiont doar functionarul care, ulterior primeste astfel de foloase in baza art. 256 Cod penal, ce incrimineaza infractiunea de primire de foloase necuvenite.

Si este firesc sa fie sanctionata, pe langa functionar, si persoana care ii ofera sau ii remite acestuia, banii sau foloasele, dupa indeplinirea actului de serviciu, atata vreme cat exercita acte de coruptie asupra functionarului, in legatura cu indeplinirea  sau neindeplinirea de catre acesta, a actului respectiv, in exercitarea atributiilor de serviciu.

2) Dispozitiile privitoare la functionarii straini, cuprinse in continutul art. 294 din Noul Cod penal se aplica si in cazul darii de mita, ca de altfel si celorlalte infractiuni din capitolul in care sunt cuprinse.

3) De asemenea, si art. 293 intitulat Fapte savarsite de catre membrii instantelor de arbitraj sau in legatura cu acestia este aplicabil in ce priveste darea de mita, in continutul sau prevazandu-se expres ca dispozitiile art.289 si art. 290 se aplica si faptelor comise de aceste persoane.

4) Alineatul 5 al articolului 290 din Noul Cod penal cuprinde dispozitii privitoare la confiscarea speciala, dispozitii care nu fac referire expresa la textul art. 112 cu aplicabilitate generala  in materia confiscarii.

Se poate observa ca art. 290 alineat 5, desi norma speciala fata de cele prevazute de art. 112, nu contine reglementari deosebite in acest sens, motiv pentru care, in textul de lege special, legiuitorul trebuia sa faca doar trimitere la textul art. 112.

5) Noul Cod penal modifica continutul alineatului privitor la restituirea banilor, valorilor, sau altor bunuri in sensul ca, acestea se restituie persoanei care le-a dat, daca acestea au fost date in cazul prevazut la alin. 2, sau date dupa denuntul de la alin.3. Prima ipoteza privind restituirea bunurilor catre mituitor, in cazul in care acesta a fost constrans de catre persoana mituita sa savarseasca infractiunea de dare de mita, nu constituie o modificare a textului de lege in vigoare, astfel incat nu vom face alte referiri privitoare la aceasta.

In schimb, ipoteza a doua, privind restituirea catre mituitor a bunurilor date, dupa denuntul prevazut la alin. 3, reprezinta o inovatie in aceasta materie, introdusa pentru a descuraja practica unor mituitori de a remite in prima faza sumele de bani functionarului, in vederea indeplinirii sau a neindeplinirii de catre acesta a unor atributii de serviciu, dupa care, vazand ca problema nu i-a fost rezolvata, formuleaza un autodenunt cu privire la infractiunea de dare de mita savarsita fata de functionarul respectiv. In realitate, apreciem ca textul de lege se refera la sumele de bani remise de mituitor functionarului mituit, ulterior denuntului formulat, cu stiinta organelor de Politie, iar nu la o activitate infractionala separata, de care organele de urmarire penala sa nu aiba cunostinta, fapt ce echivaleaza cu un nou act material care intra in componenta infractiunii de dare de mita, sau cu o infractiune distincta de dare de mita.

Cadrul legislativ european

a) Conventia penala privind coruptia[13], defineste coruptia activa in cadrul articolului 2, aceasta constand in fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct sau indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agentii sai publici, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta sa indeplineasca ori sa se abtina de la indeplinirea unui act in exercitiul functiilor sale, savarsita cu intentie[14].

1. Se poate observa ca, in ce priveste modalitatile alternative de comitere a faptei, acestea sunt identice cu cele prevazute de art. 255 Cod penal, astfel ca nu vom reveni asupra lor. De asemenea, promisiunea, oferirea, darea, se poate face direct functionarului, sau indirect, prin intermediul altei persoane.

2. Spre deosebire de textul Conventiei, care are in vedere doar scopul indeplinirii sau al neindeplinirii de catre functionar, a unui act, in exercitarea functiilor sale, textul din Codul penal roman este mai cuprinzator, intrucat el vizeaza savarsirea infractiunii de dare de mita, in scopul intarzierii adoptarii de catre functionar a unui astfel de act, sau a indeplinirii unui act contrar atributiilor de serviciu.

3. Textul art. 2 din Conventie prevede expres ca foloasele necuvenite pot sa profite, atat functionarului insusi, cat si unei alte persoane, acoperind astfel situatiile in care respectivul folos este destinat unui membru al familiei, sau unei alte persoane apropiate functionarului.

b) Coruptia activa este definita intr-un mod asemanator si in Protocolul aditional la Conventia penala privind coruptia, in cuprinsul art. 2, aceasta constand in fapta savarsita cu intentie, de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, unui arbitru care isi exercita functiile in conformitate  cu dreptul national, cu privire la arbitraj al acestei parti, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta sa indeplineasca, sau sa se abtina de la indeplinirea unui act in exercitiul functiilor sale.

O reglementare asemanatoare se regaseste in cuprinsul art. 293 din Noul Cod penal, care vizeaza faptele de luare, respectiv de dare de mita, savarsite de persoanele la care se refera Protocolul aditional, sau cu privire la astfel de persoane.

c) Prevederi referitoare la coruptia activa se regasesc si in cuprinsul art. 3 din Primul Protocol la Conventia privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor europene care, asa cum am aratat mai inainte, are in vedere faptele de coruptie savarsite in legatura cu actele de frauda vizand fondurile comunitare.

d) Reglementari asemanatoare privind coruptia activa, se regasesc de asemenea, in cuprinsul art. 3 par. 1 din Conventia privitoare la lupta impotriva coruptiei implicand functionarii Comunitatilor europene sau functionarii Statelor membre ale Uniunii europene, din 25 iunie 1997, singura diferenta fiind aceea ca, prezentul text de lege prevede expres ca promisiunea, sau remiterea unor avantaje, sa se faca pentru ca functionarul sa indeplineasca, sau sa nu indeplineasca, “ contrar indatoririlor oficiale, un act al functiei sau un act in exercitiul functiei “.

e) In ceea ce priveste Conventia privitoare la lupta impotriva coruptiei vizand agentii publici straini in tranzactiile comerciale internationale, adoptata la 21 noiembrie 1997, aceasta vizeaza doar faptele de coruptie activa, a caror definitie este asemanatoare cu definitiile cuprinse in celelalte conventii, sngura deosebire fiind aceea ca, promisiunea, oferirea, sau darea unui avantaj nedatorat, trebuie sa se faca in vederea indeplinirii sau a neindeplinirii, de catre un agent public, a unui act in executarea atributiilor sale oficiale, in scopul obtinerii sau al conservarii unei piete, sau a obtinerii unui alt avantaj nedatorat, in cadrul comertului international.

Continutul constitutiv al infractiunii

Obiectul infractiunii

Infractiunea de dare de mita are ca obiect special, relatiile referitoare la activitatea de serviciu, a carei buna desfasurare este incompatibila cu savarsirea unor fapte de coruptie asupra functionarilor.

In legatura cu obiectul material al infractiunii, in literatura juridica de specialitate, parerea dominanta  este acerea ca, infractiunile de luare de mita, dare de mita, trafic de influenta, si primire de foloase necuvenite, sunt lipsite de regula, de obiect material, dar in situatia in care, actiunea faptuitorului priveste in mod direct un bun, obiectul material consta in bunul respectiv ( cazul in care faptuitorul primeste un bun )[15].

Pe de alta parte, s-a sustinut ca obiectul material al acestei infractiuni il constituie mita, adica banii sau alte foloase care nu se cuvin[16].

Impartasim parerea conform careia, infractiunea de dare de mita este lipsita de obiect material, chiar si atunci cand fapta se savarseste in modalitatea remiterii unei sume de bani, sau a unui folos[17].

Aceasta, deoarece infractiunea de dare de mita este o infractiune de pericol, care aduce atingere bunei defasurari a relatiilor de serviciu. Pe de alta parte, impotriva sumelor de bani sau a celorlalte foloase date, oferite, promise, pretinse, nu se indreapta in nici un fel actiunile incriminate prin art. 255 Cod penal, in sensul ca nu opereaza fizic asupra lor, nu le pericliteaza si nu le vatama, nici in existenta, nici in integritatea sau in structura lor[18]. Banii sau foloasele pretinse sau primite constituie obiectul mitei, iar nu obiectul material al infractiunii de dare sau luare de mita[19]. Este adevarat ca sumele de bani ori foloasele primite se confisca, dar ele nu constau decat in lucruri dobandite prin savarsirea infractiunii, si care se confisca potrivit art. 255 alin.4, raportat la art. 118 litera e ) Cod penal.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ

1. Legea nu face nici o precizare in acest sens, de unde rezulta ca subiect activ al infractiunii de dare de mita, poate fi orice persoana, inclusiv o persoana juridica.

Spre deosebire de infractiunea de luare de mita, care poate fi comisa doar de un functionar, in acest caz, nu se cere existenta unui subiect calificat.  Aceasta nu inseamna insa, ca fapta nu poate fi comisa chiar de un functionar[20], dar acesta, in raport cu functia sau serviciul sau, este un simplu particular[21]. Ca atare, darea de mita este o infractiune cu subiect nedeterminat[22].

In acelasi sens, s-a aratat ca, mituitorul poate fi oricine si poate actiona in orice calitate – om de afaceri, agent public, persoana privata, etc. . Totodata, daca corupatorul actioneaza in contul sau in numele unei intreprinderi, aceasta poate fi facuta de asemenea responsabila ca persoana juridica, responsabilitatea intreprinderii neexcluzand urmarirea penala impotriva persoanei fizice[23].

Pentru a fi in prezenta infractiunii de dare de mita, se cere ca persoana care o savarseste sa indeplineasca conditiile generale de varsta, de responsabilitate, cerute de lege, ca si conditie generala necesara in cazul oricarei alte infractiuni.

Dat fiind ca in sistemul nostru de drept, darea si lurea de mita sunt infractiuni distincte, fiecare dintre ele are subiectul sau activ propriu[24]. Astfel, de vreme ce mituitorul va fi intotdeauna subiect activ al infractiunii de dare de mita, cel mituit va fi subiect  activ al infractiunii de luare de mita, nici unul dintre ei neputand fi considerati instigator sau complice, la activitatea infractionala a celuilalt[25]. Cu alte cuvinte, nici unul dintre ei nu poate fi autor al unei infractiuni, si participant la savarsirea celeilalte infractiuni.

2. In cazul darii de mita, autorul poate comite fapta, atat in mod direct, nemijlocit, cat si indirect, mediat, printr-un intermediar. Fapta persoanei interpuse, care promite, ofera sau da bani, sau alte foloase, pentru, si in numele altei persoane, este considerata a fi, prin vointa legiuitorului, fapta acesteia din urma, careia nu i se poate refuza calitatea de autor[26]. Tot astfel, s-a arata ca, independent de faptul ca persoana care a primit sau a beneficiat de avantajul necuvenit, este agentul public sau un tert, tranzactia poate implica unul sau mai multi intermediari.

Se pune insa problema care este pozitia juridica a intermediarului.

Suntem de parere, alaturi de alti autori[27], ca intermediarul nu nu poate fi decat complice la infractiunea de dare de mita comisa de autor[28].Aceasta rezulta din insusi textul de lege, unde se prevede faptul ca darea de mita poate fi comisa de catre autor in mod direct sau indirect, ultimul caz presupunand actiunea unui intermediar.

Intermediarul nu poate fi autor, intrucat el nu actioneaza in scopul prevazut in textul de lege, scop care il vizeaza doar pe mituitor, caruia ii si profita.

In schimb, daca intermediarul este cel care l-a determinat pe autor sa comita infractiunea, dupa care a intermediat savarsirea faptei, intruneste atat calitatea de instigator, cat si pe aceea de complice, insa dat fiind faptul ca, o aceeasi persoana nu poate cumula doua calitati in acelasi timp, va ramane doar cu pozitia juridica de instigator, intrucat actele de instigare le absorb pe cele de complicitate[29].

Darea de mita prin intermediar, constituie infractiune, chiar daca folosul nu ajunge la functionar, fiind posibil ca, anterior actului de remitere, fapta sa se fi consumat, spre exemplu, in modalitatea promisiunii, astfel incat intermediarul este si in acest caz, complice la darea de mita savarsita de mituitor.

In cazul promisiunii facute prin intermediar, daca actiunea tipica se opreste la acesta din urma, nu avem de-a face cu infractiunea de dare de mita, atata vreme cat promisiunea ca modalitate de executare a infractiunii, nu s-a realizat efectiv.

Chiar daca promisiunea este in sine un act unilateral, atitudinea persoanei mituite nu prezinta relevanta, sub aspectul existentei darii de mita, intrucat, in acest caz, fapta se consuma doar in momentul ajungerii acesteia la destinatar.

Aceasta deoarece, infractiunea de dare de mita este o infractiune corelativa infractiunii de luare de mita, iar activitatea de coruptie in sine presupune existenta, in mod concret, a unui mituit, si a unui mituitor.

S-a mai pus problema daca, intermediarul este complice la savarsirea infractiunii de dare de mita, sau la aceea de luare de mita.

Punctul de vedere exprimat in doctrina[30], pe care il impartasim si noi, este acela ca, in cazul infractiunilor bilaterale nedisociate, cum este spre exemplu, incestul, ajutorul dat de un tert pentru savarsirea infractiunii, constituie o complicitate unica, indiferent daca acea persoana a dorit sa ajute numai pe unul dintre autori, sau pe amandoi[31].

Intr-adevar, ar fi inechitabil ca persoana intermediara sa fie condamnata pentru un concurs de infractiuni, iar mituitorul si persoana mituita sa fie condamnati numai pentru infractiunea de dare de mita, respectiv pentru aceea de luare de mita.

Tot asa, se poate retine ca, fapta mituitului reprezinta un ajutor dat mituitorului, si invers, fapta mituitorului reprezinta un ajutor dat persoanei mituite, fara sa se retina si acte de complicitate la infractiunea comisa de celalalt[32]. Cu alte cuvinte, atata vreme cat mituitorul nu este complice la activitatea celui mituit, cu atat mai mult complicele nu poate fi si complice al acestuia din urma.

In acelasi sens, s-a sustinut ca intermediarul este participant la acea infractiune comisa de persoana pe care a inteles sa o ajute, deoarece numai cu aceasta exista legatura subiectiva indispensabila participatiei penale[33].

Se mai poate pune intrebarea, cu privire la care din cele doua infractiuni, complicele a saarsit acte de complicitate. Raspunsul deriva din elementul subiectiv cu care actioneaza complicele.

Astfel, daca complicele actioneaza cu intentia directa de a-l ajuta pe mituit sau pe mituitor, desi el si-a dat seama ca prin fapta sa il va ajuta implicit si pe celalalt ( in raport cu care se poate vorbi despre intentie indirecta ) , se va retine complicitate, fie la infractiunea de luare de mita, fie la cea de dare de mita.

Daca insa intentia complicelui a fost sa ii ajute pe ambii, se va retine complicitate la infractiunea cea mai grava, si anume la infractiunea de luare de mita.

Fata de cele mentionate, consideram discutabila parerea exprimata in doctrina, potrivit careia, daca participantul a instigat la comiterea ambelor infractiuni, el va raspunde pentru instigare la ambele infractiuni[34].

Cu privire la aceasta problema, Tribunalul Suprem s-a pronuntat in sensul ca fapta unei persoane de a primi bani si bunuri de la studentii candidati, si de a-i preda unui cadru didactic condamnat pentru luare de mita, pentru a-i declara pe studentii candidati promovati, constituie complicitate la aceasta infractiune, iar nu la aceea de dare de mita[35].

Este discutabila solutia instantei, potrivit careia s-a retinut ca inculpatul a savarsit acte de complicitate la infractiunea de dare de mita, si nu acte de instigare la aceasta infractiune, actele de incurajare a inculpatului in sensul ca, complicele “ il cunoaste pe procuror “, ulterior oferindu-se din proprie initiativa sa il intrebe pe procuror daca “ e grava situatia “, avand ca urmare determinarea inculpatului de a savarsi infractiunea de dare de mita[36].

Subiectul pasiv

Subiectul pasiv este Statul, reprezentat prin autoritatea publica, institutia publica, sau alta persoana juridica unde isi desfasoara activitatea functionarul mituit.

Altfel spus, subiectul pasiv este orice unitate dintre cele prevazute in articolul 145 Cod penal, sau o persoana juridica privata, in al carei serviciu  isi desfasoara activitatea functionarul caruia i se promite, i se ofera, sau i se da, mita.

Continutul constitutiv

Latura obiectiva.

Conditii. Elementul material

Din textul articolului 255 Cod penal rezulta ca, sub aspectul laturii obiective, infractiunea de dare de mita presupune savarsirea oricareia dintre actiunile enumerate expres de legiuitor, respectiv “ promisiunea “, “ oferirea “ sau ‘ darea “ de bani, sau de alte foloase, unui functionar, pentru atingerea scopului prevazut si in cuprinsul art. 254 Cod pneal, adica in scopul indeplinirii, al neindeplinirii, sau al intarzierii in indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, ori in scopul efectuarii unui act contrar acestor indatoriri.

Pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de dare de mita, este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii :

1. Sa aiba loc o “ promisiune “, ‘ oferire “, sau ‘ dare “ de bani ori foloase necuvenite ;
2. Promisiunea, oferirea sau darea, sa aiba drept obiect de bani sau alte foloase ;
3. Banii sau foloasele promise, oferite sau date, sa fie necuvenite ;
4. Promisiunea, oferirea sau darea, sa se comita anterior sau concomitent indeplinirii sau neindeplinirii de catre functionar, a actului in vederea caruia a actionat mituitorul ;
5. Actul pentru realizarea caruia mituitorul da bani se refera la un act privitor la indatoririle de serviciu ale functionarului, sau la un act contrar acestor indatoriri ;

Dat fiind faptul ca, la fel ca si luarea de mita, darea de mita este o infractiune de pericol, rezultatul este prezumat[37], constand intotdeauna in crearea unei stari de pericol pentru indeplinirea indatoririlor de serviciu de catre functionri, si implicit pentru autoritatile si institutiile unde acestia sunt angajati[38].

S-a sustinut insa, si opinia este in sensul ca aceste infractiuni sunt infractiuni materiale, de rezultat.

Fiind o infractiune de pericol, legatura de cauzalitate rezulta din insasi materialitatea faptei.

Despre “ promisiune “, “ oferire “, sau ‘ dare “ de bani ori foloase necuvenite[39]

Promisiunea

Prin ‘ promisiune “ se intelege un angajament pe care cineva si-l ia, fata de un altul, ca va face un lucru anumit[40].

In acest caz, promisiunea consta in obligatia pe care o persoana si-o ia, fata de un functionar public, de a-i remite in viitor o suma de bani, sau alte foloase, daca functionarul public va actiona sau nu, in sensul dorit de persoana respectiva.

In acelasi sens, s-a aratat ca verbul “  a promite “ poate corespunde unor situatii in care corupatorul se angajeaza anterior sa furnizeze un avantaj necuvenit ulterior – in marea majoritate a cazurilor, numai dupa ce agentul public a efectuat actul solicitat -, sau in care corupatorul si coruptul impreuna, s-au inteles ca avantajul necuvenit sa fie furnizat anterior, de catre persoana corupatoare[41].

Promisiunea este un act unilateral al mituitorului, care nu implica neaparat actul corelativ al acceptarii sau nerespingerii ei de catre functionar. S-a sustinut ca in acest caz, actiunea se consuma instantaneu, in momentul in care se face o fagaduiala privind remiterea unor avantaje.

S-a mai sustinut ca, este suficient ca ea sa ajunga la cunostinta destinatarului.

Atunci cand promisiunea este facuta telefonic, aceasta ajunge la destinatar in momentul in care ea a fost formulata, moment care coincide cu ajungerea ei la destinatar.

Promisiunea poate fi facuta verbal, sau in scris, de asemenea poate fi expresa sau tacita.

Chiar daca foloasele promise nu sunt determinate sub aspectul calitatii si cantitatii, promisiunea trebuie sa fie serioasa, si nu vaga sau imposibil de realizat[42].

Oferirea

Prin “ oferire “ se intelege a propune cuiva sa primeasca un lucru, a pune la dispozitie, a infatisa, a arata, a prezenta.

In acelasi sens s-a aratat ca, faptul de a “ oferi “ poate corespunde unor situatii in care corupatorul isi arata disponibilitatea de a furniza avantajul necuvenit in orice moment.

In doctrina se arata ca, propunerea facuta functionarului trebuie insotita de prezentarea acestora, sau de punerea lor efectiva la dispozitia lui.

Astfel, oferirea poate consta in aratarea banilor, aratarea plicului, insotita de un semn elocvent, manifestari mimice, lasarea banilor ca si cand ar fi uitati pe o masa, introducerea bancnotelor printre unele acte remise functionarului.

Jurisprudenta franceza a retinut existenta ofertei in cazul unei persoane care, a depus in cutia de scrisori a unui magistrat, un plic cu o suma de bani, de asemenea si in cazul unei persoane care a adresat oferta sotiei unui functionar, cu scopul de a-l influenta pe acesta din urma[43].

Nu intereseaza modurile in care ajuge oferta la functionar, atata vreme cat ea a ajuns la cunostinta lui.

Oferta trebuie sa fie precisa, neechivoca, sa se concretizeze intr-o actiune efectiva, reala, si sa nu fie o simpla intentie[44]. De asemenea, ea trebuie sa porneasca din initiativa mituitorului[45].

Este necesar sa fie inteligibila, doar in ceea ce priveste persoana functionarului care are competenta sa indeplineasca actul in vederea realizarii caruia se ofera banii, sau foloasele necuvenite, adica trebuie sa fie formulata de natura a fi inteleasa de cel caruia i se adreseaza.

La fel ca si “ promisiunea “, chiar daca oferta este un act unilateral, este necesar ca aceasta sa fie primita de catre mituitor ( ! cel mituit ), pentru ca infractiunea de dare de mita sa se consume.

Reuzul  functionarului de a accepta oferta facuta este nerelevant, neconstituind un element al infractiunii de dare de mita[46].

Astfel, in practica s-a decis ca, pentru existenta infractiunii de dare de mita, constand in aceea ca, mituitorul a pus banii pe masa persoanei mituite, este nerelevanta lipsa de fermitate pe care a manifestat-o lucratorul de Politie, in respingerea ofertei[47].

Tot astfel, s-a aratat ca, din punct de vedere juridic, pentru existenta infractiunii de dare de mita este lipsita de semnificatie, reactia functionarului caruia i se ofera bani, sau alte avantaje, astfel ca, insuficienta fermitate a refuzului nu poate avea nici un efect cu privire la mituitor si la fapta sa.

Promptitudinea si fermitatea refuzului nu pot angaja nici un fel de efect juridic, nici macar in privinta ameliorarii raspunderii penale, referitor la infractiunea de dare de mita[48].

In practica, organele judiciare au considerat ca s-a savarsit infractiunea de dare de mita in urmatoarele modalitati : oferirea unei sume de bani, angajatului pazei civile, de catre o persoana surprinsa avand asupra sa bunuri de provenienta ilicita, pentru a nu se sesiza organele de urmarire penala[49], fapta unei persoane de a oferi bani unui subofiter de Militie, spre a nu inchei acte referitoare la o infractiune economica, savarsita de aceasta[50].

Compararea notiunilor de “ oferire “ si “ promisiune “

In cele ce urmeaza, se impune compararea notiunii de “ oferire “, cu aceea ce “ promisiune “.

S-a aratat ca este imprecisa delimitarea celor doua notiuni, dar ca oferirea se realizeaza intr-un viitor mai apropiat decat remiterea folosului necuvenit.

Potrivit unei alte opinii, oferta  presupune prezentarea banilor sau a foloaselor ce constituie obiectul mitei, ori posibilitatea ca acestea sa fie remise imediat.

In schimb, promisiunea se refera la sume de bani sau foloase viitoare, care nu sunt prezentate sau puse la dispozitia functionarului, in momentul formularii sale.

In practica, s-a retinut savarsirea faptei de dare de mita in modalitatea oferirii, in sarcina unui administrator la o societate comerciala, care, la descoperirea unor nereguli cu ocazia unui control efectuat de un comisar al Garzii Nationale de Mediu, a pus suma de 10 000 000 ROL in registrul de control, fara a preciza inculpatului destinatia banilor, dar cu intentia recunoscuta ca sa ii dea ‘ in cazul in care va fi nevoie “.

Darea de bani sau alte foloase

Darea de bani sau alte foloase, consta in actiunea mituitorului de a le inmana, a le preda celui mituit.

Aceasta implica, in mod necesar, actiunea corelativa a persoanei mituite, de a le primi.

In acelasi sens, s-a sustinut ca, “ a da “ corespunde unor situatii in care avantajul necuvenit este transferat.

Avantajul in chestiune nu este in mod necesar dat direct agentului public, el poate fi dat, de asemenea unui tert, cum ar fi un membru al familiei sale, unei organizatii careia agentul public ii apartine, partidul politic la care el a aderat, insa in acest ultim caz, agentul public trebuie sa fi avut cunostinta despre el, la un moment dat.

Darea de mita poate avea loc din proprie initiativa, sau la solicitarile functionarului.

Nu prezinta importanta faptul ca persoana care corupe nu are initiativa acestei operatiuni, atata vreme cat aceasta este pedepsita, ca autor al unei infractiuni separate.

De asemenea, nu intereseaza daca a avut loc un transfer de proprietate, valabil in ceea ce priveste banii sau alte foloase.

S-a afirmat ca, pentru a fi in prezenta infractiunii de dare de mita, trebuie ca promisiunea, oferirea, respectiv darea de bani sau de alte foloase necuvenite, sa fie serioasa, adica sa nu fie facuta in gluma.

Promisiunea facuta in gluma implica lipsa laturii subiective a infractiunii de dare de mita, aceasta putand rezulta din modul in care a fost facuta, imprejurarile concrete care tin de persoana care o formuleaza, si a persoanei careia i se adreseaza, nefiind relevanta valoarea la care se face referire.

Dimpotriva, o valoare mult prea mare, indicata de o anumita persoana, care in mod evident este lipsita de posibilitati materiale, poate constitui ea insasi, criteriul de apreciere a unei promisiuni facute in gluma, daca se ia in calcul averea de care dispune aceasta in realitate, aspect, bineinteles, care se impune a fi coroborat cu alte imprejurari in care oferta a fost facuta.

In acest caz, neexistand unul din elementele constitutive ale infractiunii de dare de mita, solutia care, credem noi ca se impune, este aceea a scoaterii de sub urmarire penala, sau a achitarii cu articolul 10 litera d ) Cod procedura penala.

Cerinte esentiale

Cerinta nr. 1 : Promisiunea, oferirea sau darea sa aiba ca obiect bani sau alte foloase

In lipsa banilor sau a foloaselor nu exista infractiune, demersurile, rugamintile, insistentele, sau recomandarile neavand nici o relevanta in planul dreptului penal, chiar daca ar avea drept rezultat, determinarea functionrului sa faca un act nedrept, si sa incalce din slabiciune, indatoririle functiei sale.

In ceea ce priveste sensul notiunii de ‘ alte foloase “, prin aceasta expresie se intelege orice fel de profit, inclusiv profiturile la care facea referire Codul din vremea lui Carol.

Intr-o opinie contrara, s-a considerat ca acesta consta in orice folof material care ar constitui o imbogatire fara just temei, adica o sporire a activului sau o diminuare a pasivului patrimoniului faptuitorului, pe calea ilicita a exercitarii necorespunzatoare a atributiilor sale de serviciu.

Opinia majoritara este aceea ca, notiunea de ‘ alte foloase “, include orice alt avantaj material[51], dar si avantajele morale, pe care faptuitorul le-ar putea dobandi, uzand in mod nelegal de calitatea sa de functionar, cum ar fi cele vizand promisiunea intretinerii de relatii sexuale.

De altfel, doctrina germana sustine, pe langa faptul ca folosul imaterial poate constitui obiectul luarii de mita, si faptul ca existenta unui asemenea folos, trebuie apreciata in raport cu situatia concreta a mituitului si a mituitorului.

De asemenea, poate fi vorba despre o retribuire directa, sau chiar indirecta, sau deghizata.

Obiectul mitei inglobat in continutul notiunii de “ alte foloase “, mai poate consta in : bunuri, comisioane, prestatiile de servicii gratuite, sau in conditii avantajoase, lucrari gratuite, cum ar fi unele lucrari de sapat la casa functionarului, folosinta gratuita a unei locuinte, premii, promovarea in functie, amanarea sau iertarea de datorii, diferite daruri, de orice forma, cum ar fi vanzari simulate, schimburi avantajoase pentru functionar, bilete pentru sanatorii, acordarea de locuinte, abonamente pentru teatru, pierdere voita la joc in favoarea functionarului, etc.

De asemenea, foloasele nepatrimoniale, morale, pot consta si in acordarea unor titluri academice, universitare, stiintifice, culturale, artistice, sportive, precum si acordarea unor decoratii, distinctii, grade militare, etc.

Important este ca functionarul mituit, sau un tert cum ar fi un parinte, - sa-si doreasca ameliorarea pozitiei in care se afla, in raport cu pozitia anterioara in care el se afla inaintea indeplinirii actului, iar aceasta ameliorare sa nu i se cuvina de drept.

Cu alte cuvinte, termenul de “ nedatorat “, trebuie sa fie interpretat ca desemnand ceva pe care beneficiarul nu este in mod legal indreptatit sa il primeasca, sau sa il accepte.

In acelasi sens, s-a sustinut ca mita consta in orice ameliorare obiectiva constatabila, de natura juridica, economica sau personala, a situatiei beneficiarului.

Folosul poate consta si intr-un pachet de actiuni al unei societati comerciale, la un pret subevaluat, realizand un fals echivalent valoric, precum si accesul in structura actionariatului.

S-a constatat ca folosul poate consta chiar intr-un bun imobil, desi exista si opinii contrare, care sustin ca un imobil nu poate constitui o remuneratie care sa poata fi confiscata.

Impartasim prima opinie, intrucat si un imobil are valoare pecuniara – chiar mai mare decat in cazul mobilelor – si poate constitui obiectul operatiunilor civile si comerciale, cum ar fi vanzarea – cumpararea, schimbul, etc, iar, pe de alta parte, din modul de redactare al textului de lege, nu reiese ca legiuitorul a urmarit sa excluda imobilele din expresia ‘ alte foloase “, utilizata in cuprinsul art. 254 Cod penal.

Si in literatura juridica straina s-a aratat ca, termenii legali au o acoperire larga in practica, putand consta in : remiterea de lucruri materiale – bani lichizi, obiecte pretioase, varsaminte bancare -, platirea unor datorii ale functionarului corupt, deschiderea unui credit bancar, si de asemenea, toate avantajele sociale sau intelectuale de natura materiala.

S-a mai afirmat ca, obiectul coruptiei active poate consta si intr-o sustinere electorala.

In acelasi sens, in dreptul penal american s-a stipulat ca, obiectul mitei poate consta si intr-un “ beneficiu politic “, prin acesta intelegandu-se avantajarea unei persoane, in sensul promovarii sale pe treptele carierei de functionar public.

In practica s-a decis ca folosul se poate concretiza si intr-o suma de bani, primita cu titlu de imprumut, chiar daca s-a dat pentru aceasta chitanta, daca acest imprumut s-a efectuat in scopul prevazut de art. 254 cod penal.

Aceasta, deoarece intrebuintarea sumelor imprumutate o anumita perioada de timp, este de natura sa asigure un beneficiu imprumutatului.

De asemenea, folosul se poate concretiza si intr-un imprumut, pe care mituitorul l-a facut persoanei mituite, cu mult timp inainte ca acesta din urma sa fie investit cu indeplinirea unui act in exercitarea atributiilor de serviciu, insa ulterior, mituitorul l-a iertat de datorie, ca pret al indeplinirii de catre functionar, a actului respectiv.

Foloasele pot fi pretinse, atat din banii personali ai mituitorului, cat si din fondurile unitatii de invatamant, sau, tot in practica, s-a decis ca, constituie un astfel de folos, retragerea denuntatorului de la licitatie, in baza unei intelegeri anterioare, lasandu-l pe inculpat sa-si adjudece suprafata de teren licitata.

In doctrina se sustine, de asemenea, ca folosul poate fi primit, chiar si pentru un tert, atata vreme cat isi pastreaza caracterul de retributie fata de functionar, in sensul ca acesta va avea un anumit avantaj, de pe urma folosului acordat tertului.

S-a sustinut, in acelasi sens, ca obiectul mitei poate fi reprezentat si de foloase, care numai indirect, imbunatatesc situatia functionarului – de exemplu astfel, cadouri facute sotiei cu care acesta convietuieste.

S-a mai afirmat ca obiectul coruptiei poate consta si in oferirea unei excursii, functionarului corupt sau celor apropiati lui.

De asemenea, comentand textul Conventiei penale privind coruptia, care defineste atat coruptia pasiva, cat si pe cea activa, un autor sustine ca avantajul in discutie nu trebuie in mod necesar sa fie dat agentului public, el poate fi dat, in egala masura, unui tert, cum ar fi un membru de familie, o organizatie careia agentul ii apartine, un partid politic la care acesta a aderat.

Atunci cand promisunea, oferta sau remiterea avantajului, s-a facut catre un tert, agentul public trebuie sa aiba cunostinta, cel putin la un moment dat, despre acest fapt.

S-a mai pus problema, daca poate existal uare de mita in cazul in care valoarea folosului material primit de functionar este foarte redusa.

Potrivit unei opinii, nu exista mituire daca functionarul primeste un dar de importanta mai mica, in timp ce, potrivit unei alte pareri, exista infractiunea de luare de mita indiferent de valoarea folosului care a constituit obiectul mitei, un autor german sustinand ca, totusi, anumite subventii mici sunt justificate de obisnuinta si cutuma.

In doctrina s-a aratat ca, intrarea in vigoare a Legii nr. 78 / 2000 privind prevenierea, decoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a adus o schimbare in ceea ce priveste natura juridica a acestor daruri, in sensul ca art. 4 alin. 1, stipuleaza ca : “ persoanele prevazute la art. 1, litera a ) si litera c ), au obligatia sa declare, in termen de 30 de zile de la primire, orice donatie directa ori indirecta, sau daruri manuale primite, in legatura cu exercitarea functiilor sau atributiilor lor, cu exceptia celor care au o valoare simbolica.”

Ca atare, raportat la aceste dispozitii, nu constituie fapte de coruptie, primirea de darri care au o valoare simbolica, respectiv darurile ocazionale – cadouri de Craciun, sau legate de diferite alte evenimente, care au o valoare simbolica, - precum si primirea de cadouri care exprima – din partea celui care ofera, sau primeste – un sentiment de recunostinta sau respect personal.

Nu suntem de acord cu aceasta parere, intrucat aceasta nu vizeaza caracterul penal sau nepenal al primirii unor asemenea daruri, ci faptul ca aceste daruri cu caracter simbolic nu trebuie declarate, si indiferent daca au fost sau nu, declarate, indiferent daca au sau nu, caracter simbolic, daca se dovedeste ca acestea au fost pretinse, sau date, pentru ca functionruil sa indeplineasca sau nu, un act care face parte din atributiile de serviciu ale acestuia, lezand deci relatiile de serviciu ale institutiei unde  este angajat functionarul, - fapta acestuia din urma constituie luare de mita.

Codurile penale ale altor State, prevad expres ca nu constituie coruptie sau avantaje nedatorate, primirea unor astfel de daruri de valoare mica, ceea ce face ca primirea unor asemenea daruri de catre functionar, sa nu constituie infractiunea de luare de mita, in timp ce, alte Coduri penale nu fac asemenea precizari si totusi, doctrina a reglementat aceasta situatie, apreciind ca astfel de daruri, nu constituie mita.

Suntem de parere ca, atata vreme cat, in dreptul penal roman actual, cat si in Noul Cod penal, nu se prevede o reglementare in sensul mai sus aratat, astfel de fapte constituie fapte prevazute de legea penala, indiferent daca prezinta sau nu prezinta, gradul de pericol social al unei infractiuni, aspect care se va aprecia de organul judiciar,  luandu-se in considerare toate criteriile care se regasesc in cuprinsul art. 18 indice 1, cod penal, nu doar criteriul legat de valoarea bunului promis sau oferit ca mita.

Situatia trebuie analizata de la caz la caz.

Cerinta nr. 2 : Banii sau foloasele  promise, oferite sau date sa fie necuvenite

Cu alte cuvinte, banii sau floasele sa nu aiba un caracter legal, adica sa nu se cuvina functionarului, potrivit legii.

Se poate afirma ca acestea sunt necuvenite, atunci cand ele au un caracter de retirbutie, adica atunci cand ele constituie plata sau rasplata, in vederea efectuarii unui act determinat, aratat in mod explicit.

Foloasele sunt necuvenite si atunci cand se da peste ceea ce este legal.

Cerinta nr. 3 : Promisiunea, oferirea sau darea sa se comita anterior sau concomitent indeplinirii sau neindeplinirii de catre functionar a actului in vederea caruia a actionat mituitorul, sau cel tarziu in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu

Specific infractiunii de dare de mita este faptul ca modalitatile alternativre care intra in continutul laturii obiective, se consuma anterior indeplinirii sau a neindeplinirii de catre functionar, a actului in vederea caruia a actionat mituitorul, sau cel tarziu in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu.

Darea efectiva a mitei poate avea loc si ulterior indepliniri de catre functionar a actului de serviciu solicitat, atunci cand acesta din urma a fost precedat de formularea unei promisiuni sau oferte in acest sens, intrucat infractiunea de dare de mita s-a consumat la data efectuarii promisiunii.

In acelasi sens, s-a orientat si practica judiciara in materie.

Intr-o alta speta, s-a aratat ca, pentru existenta infractiunii de dare de mita, este indiferent daca paznicilor li s-a oferit suma de bani, anterior sustragerii, in timpul comiterii furtului, sau imediat dupa aceea, ceea ce intereseaza fiind scopul urmarit de autorii sustragerii prin darea banilor, si anume, acela ca paznicii sa nu isi indeplineasca indatoririle de serviciu, de a impiedica sa scoata din unitate sacii de zahar, si de a sesiza organele de urmarire penala.

Atunci cand, anterior indeplinirii actului ce intra in exercitiul atributiilor de serviciu ale functionarului, acesta a pretins anumite sume de bani, fara sa existe nici o actiune din partea mituitorului, in sensul promisiunii, oferirii sau darii pretentiilor solicitate, exists doar infractiunea de luare de mita, savarsita in modalitatea pretinderii, si nu si infractiunea de dare de mita.

Cu alte cuvinte, acceptarea tacita din partea mituiotrului, ca raspuns la actiunea de pretindere, formulata de functionar, nu prezinta relevanta in plan juridic, daca mituitorul nu a savarsit una dintre modalitatile alternative, prevazute la art. 255 cod penal/

Comentand definitia coruptiei active, reglementate de art. 2 din Conventia penala privind coruptia, un autor sustine ca modalitatea “ promisiunii “ corespunde, spre exemplu, situatiei cand mituitorul se angajeaza sa ofere un avantaj nedatorat, chiar ulterior indeplinirii actului de catre functionar.

In ce priveste modalitatea ofertei, aceasta poate corespunde situatie in care, mituitorul, in mod evident se decide sa dea avantajul nedatorat in orice moment.

Cerinta nr. 4 :  Actul in vederea realizarii caruia, mituitorul da bani, se refera la un act privitor la indatoririle de serviciu ale functionatului, sau la un act contrar acestor indatoriri

Actul in vederea caruia se da mita poate fi licit, sau ilicit, acest aspect neavand relevanta in ceea ce priveste existenta infractiunii de dare de mita.

Se cere insa, sa fie un act de competenta functionarului caruia i s-au promis, oferit sau dat, foloasele, pentru a fi in prezenta infractiunii de dare de mita.

In practica, s-a retinut infractiunea de dare de mita, in cazul functionarului care a dat unui tehnician o suma de bani, pentru ca acesta sa-i faciliteze receptionarea unei cantitati de miere falsificata. De asemenea, constituie dare de mita si fapta unei persoane de a oferi o suma de bani unui organ de cercetare penala, care desi nu are atributia de a rezolva cauza, ar putea totusi, sa denatureze actele de urmarire penala in asa fel, incat s-ar putea ajunge la solutionarea cauzei de catre procuror in sensul dorit de mituitor, sau fapta unei persoane cercetate pentru sustragere din avutul obstesc, de a da o suma de bani unui lucrator de Militie, spre a-l determina sa nu inainteze dosarul organului de Procuratura, chiar daca ulterior, sustragerea imputata mituitorului, nu a fost considerata infractiune de furt, ci o abatere.

Constituie dare de mita in legatura cu un act contrar indatoririlor de serviciu ale celui mituit, fapta unei persoane care a oferit o suma de bani unei functionare pentru a o determina sa ii dea doua foi de hartie alba cu sigiliul institutiei, sigiliu care se afla in mod permanent la seful biroului, sau fapta celui care, avand asupra sa bunuri sustrase dintr-o intreprindere, ofera o suma de bani paznicului pentru a nu- l preda organelor de Politie, paznicul avand indatorirea de serviciu de a descoperi faptele de sustragere si de a le denunta celor in drept.

La fel s-a stabilit ca fapta inculpatului, de a oferi un inel de aur unui ofiter de Politie care l-a condus pe prietenul sau la sediul Politiei, pentru ca acesta sa-i puna in libertate prietenul, constituie infractiunea de dare de mita, fiind irelevant faptul ca Ordonanta de retinere a fost intocmita de un alt ofiter de Politie, atata vreme cat ofiterul mituit a efectuat cercetari penale in dosarul respectiv, avand posibilitatea eliberarii prietenului inculpatului.

Nu este necesar ca banii sau foloasele sa fie date efectiv, sau sa se fi realizat scopul urmarit de mituitor, respectiv indeplinirea sau neindeplinirea de catre functionar, a unui act in exercitiul atributiilor de serviciu, atata vreme cat, in latura obiectiva a infractiuni de dare de mita, nu intra conditia existentei unui beneficiu pentru mituitor.

Urmarea imediata

Urmarea imediata consta in producerea unei stari de pericol, concretizata in crearea posibilitatii unei indepliniri incorecte, sau a unei neindepliniri a indatoririlor de serviciu, de catre functionarul public, sau functionar.

De asemenea, exista si pericolul stanjenirii desfasurarii in bune conditii, a activitatii unui organ de Stat, institutii, sau a oricarei persoane juridice.

Aceasta urmare rezulta din insasi savarsirea actiunii incriminate, deoarece legea nu conditioneaza existenta infractiunii, de producerea unui rezultat determinat.

Pentru ca actiunea mituitorului sa fie socotita cauza urmarii imediate, nu trebuie sa se probeze ca ea a creat, in concret, prin coruptie, posibilitatea incalcarii indatoririlor de serviciu. Prin urmare, orice actiune de promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase, savarsita de mituitor, pentru realizarea unui interes actual, sau  perspectiva, se retine drept cauza a urmarii imediate.

Latura subiectiva

Infractiunea de dare de mita se comite cu intentie directa.

Aceasta inseamna ca faptuitorul isi da seama ca actiunea sa constituie o promisiune, oferire sau dare de bani, sau alte foloase necuvenite unui functionar, pentru a indeplini, neindeplini etc. , un act privitor la atributiunile sale de serviciu, si urmareste sa o realizeze in scopul aratat, creand prin aceasta, implicit, o stare de pericol pentru buna desfasurare a activitatii de serviciu.

Daca faptuitorul nu a avut constiinta ca savarseste una din actiunile incriminate, fapta sa nu constituie infractiunea de dare de mita.

In practica judiciara, in acest sens, s-a decis ca, oferta facuta in stare de betie totala, si in imprejurari care dovedesc ca nu este rezultatul unui act deliberat, nu este de natura a conduce la concluzia existentei laturii subiective a acestei infractiuni.

De asemenea, nu este realizat elementul subiectiv al infractiunii de dare de mita, nici in ipoteza in care, faptuitorul s-a aflat in eroare de fapt cu privire la caracterul actului solicitat functionarului.

Latura subiectiva a infractiunii de dare de mita include si cerinta unui scop urmarit de faptuitor, si anume indeplinirea, neindeplinirea sau intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle de serviciu ale celui asupra caruia se comite actul de corupere ori efectuarea unui act contrar indatoririlor de serviciu ale acestuia.

Prezenta acestui scop confera caracter calificat intentiei cu care actioneaza faptuitorul.

In practica judiciara, s-a decis ca daca s-a dat o suma de bani unui functionar ca sa falsifice un inscris oficial, fapta constituie dare de mita, si nu instigare la fals.

In legatura cu aceasta solutie, s-ar putea discuta daca in speta, nu ar fi fost mai potrivit sa se retina existenta concursului formal de infractiuni, dat fiind ca fapta mituitorului, desi unica, datorita urmarilor multiple pe care le-a produs, intruneste elementele ambelor infractiuni.

Cauzele speciale care inlatura caracterul penal al faptei sau raspunderea penala

Cauze care exclud existenta infractiunii

Cauza justificativa speciala

Potrivit art. 255 alin. ( 2 ) cod penal, darea de mita nu constituie infractiune, atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace, de catre cel care a luat mita.

Prin aceasta dispozitie, se instituie o cauza speciala de excludere a caracterului penal al faptei, care se intemeiaza, ca si cauzele generale prevazute in art. 44 – 51 Cod penal, pe lipsa vinovatiei faptuitorului.

Intre constrangerea prevazuta in art. 46 Cod penal, si cea prevazuta in art. 255 alin. 2 cod penal, exista unele deosebiri de exprimare a legiuitorului.

In cazul constrangerii reglementate in art. 46 cod penal, mijlocul de infaptuire il constituie numai amenintarea cu un pericol grav, in timp ce, potrivit art. 255 alin. 2 cod penal, constrangerea se realizeaza prin orice mijloace, chiar printr-un refuz al functionrului de a indeplini actul cerut de solicitant fara acordarea unor foloase, perspectiva de natura a crea, in psihicul celui constrans, o presiune puternica, determinandu-l sa predea acele foloase.

De asemenea, daca valoarea periclitata prin actiunea faptuitorului, in cazul constrangerii din art. 46 cod penal, ar parea sa fie numai o valoare legata de persoana omului - viata, sanatatea, integritatea corporala, libertatea, etc. -, in cazul constrangerii din art. 255 alin. 2 cod penal, poate fi orice valoare de interes deosebit pentru cel constrans, inclusiv valorile de ordin patrimonial.

In sfarsit, daca in cazul constrangerii morale, prevazute in art. 46 cod penal, celui constrans nu ii ramane nici o posibilitate de optiune, pericolul de care este amenintat neputand fi inlaturat, decat prin savarsirea faptei la care el este silit, in cazul prevazut de art. 255 alin. ( 2 ) cod penal, cel constrans ar avea, in principiu, si alte posibilitati, - de pilda, sa renunte la actul pretins functionarului -, insa importanta pentru sine, a actului pe care il solicita, il determina sa opteze pentru alternativa de a ceda in fata constrangerii.

Am adauga la aceste argumente si ideea ca, despre o constrangere a mituitorului poate fi vorba numai cand acesta solicita de la functionar un act licit, deoarece in celalte ipoteze, nu  functionarul exercita o presiune asupra solicitantului, ci acesta preseaza asupra functionarului, incercand sa-l determine, cu bani sau alte foloase, sa-si incalce indatoririle de serviciu.

Dispozitiile art. 255 alin. ( 2 ) cod penal, nu sunt  aplicabile, in situatia in care, initiativa darii de mita a apartinut mituitorului, chiar daca ulterior, functionarul care a primit mita a staruit, pe langa cel dintai, sa-i aduca bunurile oferite.

Particularitatile de mai sus, nu exclud ipoteza cand, asupra mituitorului sa se fi exercitat o constrangere fizica si psihica, in conditiile art. 46 cod penal, obligandu-l sa comita infractiunea de dare de mita, - de exemplu, il obliga sub amenintarea unei arme, sa semneze o scrisoare catre functionar, prin care ii promite o suma de bani, pentru un serviciu ilegal, in care este interesat, in principal, cel care exercita constrangerea.

Asadar, petnru existenta cauzei speciale care inlatura caracterul penal al faptei prevazute de art. 255 alin. ( 2 ) cod penal, se cer a fi indeplinite urmatoarele cerinte esentiale :

1. sa existe o constrangere, prin orice mijloace, din partea celui care a luat mita ;
2. initiativa darii de mita sa nu provina de la cel care promite ; daca initiativa porneste de la cel care da mita, chiar daca ulterior el se razgandeste, fiind obligat in final sa comita fapta, la insistentele functionarului, va exista infractiunea de dare de mita, prevazuta in art. 255 alin 1, cod penal ;
3. constrangerea trebuie sa aiba caracter real, adica sa fie atat de puternica, incat sa suprime sau sa restranga libertatea ori capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra careia este ea exercitata, sa o sileasca la o conduita impusa sau pretinsa de infractor ;
4. constrangerea trebuie sa fie anterioara promisiunii, ofertei, sau darii foloaselor.

Formele infractiunii. Modalitati. Sanctiuni

Forme

Consideratii generale

Infractiunea de dare de mita este o infractiune comisiva si instantanee, de consumare anticipata, care se consuma in momentul in care faptuitorul promite, ofera sau da bani, ori alte foloase, in modurile csi scopurile prevazute de art. 254 cod penal.

Referitor la actele preparatorii, din analiza celor trei actiuni ce alcatuiesc modalitatile alternative de savarsire a infractiunii de dare de mita, se poate sustine ca prima dintre ele, respectiv “ promisiunea “ de bani sau alte foloase nu reprezinta decat un act de pregatire, sau un act preparatoriu al darii efective a mitei, act pe care insa, legiuitorul l-a incriminat autonom, ca infractiune consumata.

In ce priveste tentativa la infractiunea de dare de mita, desi Codul penal roman nu o sanctioneaza, nu inseamna ca darea de mita nu poate fi susceptibila de un inceput de executare, cum este cazul actiunii de “ oferire “ de bani, sau alte foloase, ce reprezinta tocmai un inceput de executare, deci o tentativa de dare de mita, pe care legiuitorul a incriminat-o separat, ca infractiune de sine-statatoare.

Consumarea infractiunii de dare de mita suscita aceleasi discutii ca si in cazul infractiunii de luare de mita.

Consumarea infractiunii nu trebuie legata de momentul in care s-a realizat intelegerea dintre mituit si mituitor. Aceasta, deoarece Codul penal roman incrimineaza actele de executare ca fiind infractiuni de sine statatoare, astfel ca, infractiunea se consuma prin executarea oricareia dintre cele trei actiuni  ( promisiunea, oferirea, darea ) prevazute alternativ in norma de incriminare, incheierea unei conventii mituit- mituitor nefiind relevanta pentru existenta infractiunii.

In practica s-a retinut ca, nedovedirea de catre procuror a consumarii infractiunii de luare de mita, precum si inexistenta banilor in patrimoniul denuntatorului, la data pretinsei infractiuni, duce la concluzia inexistentei infractiunii de luare de mita.

Teza conventiei ilicite nu are sustinere asa cum am aratat, atata vreme cat infractiunea se consuma instantaneu, in momentul savarsirii oricareia dintre actiunile tipice incriminate de art. 255 cod penal, fiind posibil asadar, ca promisiunea sau oferirea sa nu fie urmate de primirea mitei.

Momentul consumarii infractiunii este si momentul in care se produce si urmarea socialmente periculoasa, starea de pericol pentru buna desfasurare a activitatii de serviciu.

Unitate infractionala si pluralitate de infractiuni

Darea de mita poate imbraca forma infractiunii continuate, daca sunt intrunite cerintele prevazute de art. 41 alin. ( 2 ). Cod penal, existand mai multe pareri in acest sens.

In principiu, pluralitatea persoanelor mituite  nu exclude existenta infractiunii in forma continuata, bineinteles daca mituitorul a actionat in baza aceleiasi rezolutii.

Daca dimpotriva, mituitorul si-a reinnoit rezolutia de fiecare data, suntem in prezenta unui concurs de infractiuni, iar nu a unei infractiuni continuate.

Modalitati

Infractiunea de dare de mita cuprinde urmatoarele modalitati normative :

1. promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite unui functionar public sau functionar ;
2. oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui functionr public sau functionar ;
3. darea de bani sau alte foloase necuvenite unui functionar public sau functionar.

Modalitatile faptice sunt variate, determinate de circumstantele concrete ale infractiunii : ele pot viza calitatea celui caruia i s-a dat mita, importanta si valoarea foloaselor, acceptarea sau respingerea mitei, felul si importanta scopului mitei, etc. De toate aceste circumstante se va tine seama la stabilirea gradului de pericol social al faptei, si la individualizarea pedepsei.

In practica, cu privire la unitatea infractionala si pluralitatea de infractiuni :

I. 1 ) Intr-o speta, s-a considerat ca, o persoana care, transportand cu autocisterna mari cantitati de vin, sustrage o parte, si inlocuieste vinul sustras cu apa, prin acte repetate savarsite in baza aceleiasi rezolutii, are de la inceput reprezentarea ca ea va trebui sa dea mita de fiecare data, persoanelor insarcinate sa preia vinul la beneficiar, dupa luarea de catre ei a probelor pentru analiza.

2 ) Intr-un caz asemanator, s-a sustinut ca, este vorba despre o infractiune continuata in situatia in care, inculpatul a luat hotararea de a da mita paznicilor pe care ii va intalni, ori de catre ori merge sa faca rost de materiale, fiind irelevant faptul ca el a luat legatura ocazional cu fiecare din paznicii mituiti, iar nu concomitent.

3 ) Intr-o alta speta, s-a retinut ca, atat mituitorii, cat si paznicii mituiti, au comis fiecare, cate o infractiune de dare, respectiv de luare de mita, in cazul in care, in baza unei intelegeri, mituitorii si alte doua persoane, netrimise in judecata, au pus fiecare anuite bunuri intr-o singura plasa, pe care a doua zi, unul dintre mituitori a predat-o celor doi paznici, dupa care au comis furtul de mere, existand deci o singura intelegere, bunurle formand o singura entitate, au fost date de catre o singura persoana, ambilor paznici.

S-a apreciat ca, contributia mai multor persoane, la constituirea obiectului infractiunilor de lure, respectiv de dare de mita, este irelevanta, atata timp cat a existat o singura intelegere, iar bunurile car formau o entitate unica, au fost predate de o singura persoana, nefiind aplicabile dispozitiile privind concursul de infractiuni.

4 ) In acelasi sens, s-a aratat ca fapta inculpatului care, cu aceeasi ocazie, a oferit suma de 200 de dolari, la doi agenti de Politie, pentru ca acestia sa nu ii intocmeasca procesul-verbal de constatare a infractiunii la regimul Circulatiei rutiere, realizeaza continutul constitutiv a doua infractiuni autonome de dare de mita, aflate in concurs ideal, intrucat existenta unor subiecti pasivi diferiti, conduce la retinerea unor infractiuni distincte, in raport cu numarul acestora.

In realitate, apreciem ca este vorba despre o singura infractiune de dare de mita savarsit in forma unitatii naturale, atata vreme cat aceasta s-a comis in acelasi timp, loc, respectiv in aceeasi imprejurare.

Pe de alta parte, in speta este vorba despre un singur subiect pasiv, si anume, autoritatea unde erau angajati cei doi politisti, neputandu-se sustine deci, ca mituitorul a savarsit un concurs ideal de infractiuni.

5 ) Tot astfel, s-a retinut ca, exista o singura infractiune de dare de mita, iar nu un concurs de infractiuni, in cazul contributiei mai multor persoane, la constituirea obiectului infractiunii de luare, respectiv de dare de mita, atata vreme cat a existat o singura intelegere, iar bunurile care formau o entitate unica, au fost predate de o singura persoana. Apreciem ca, chiar in ipoteza in care, bunurile ar fi fost predate de fiecare mituitor in parte, dar in aceeasi imprejurare, suntem in prezenta tot a unei unitati naturale de infractiune.

II. Se poate intampla ca, unei promisiuni de mita, sa ii urmeze darea efectiva – in rate, sau deodata  - a banilor sau foloaselor, situatie in care se pune problema daca exista infractiune continuata ?

Tribunalul Suprem a exclus aplicarea, in situatii asemanatoare, a dispozitilor privitoare la infractiunea continuata, in cazul luarii de mita, aceleasi argumente fiind valabile si in cazul darii de mita.

Astfel, datorita legaturii care exista intre modalitatile alternative de comitere a darii de mita, ultima fiind urmarea fireascs a primelor doua, exista o unitate naturala de infractiune, iar nu infractiune continuata.

1 ) In mod corect s-a retinut intr-o speta, savarsirea unei infractiuni unice de dare de mita, in cazul in care inculpatul, dupa ce a oferit drept mita procurorului, printr-un intermediar, un vagon de grane, o cheie de la apartamentul lui din Sinaia si bani, s-a deplasat la sediul acestuia, punandu-i pe masa suma de 200 000 lei.

III. Daca mita s-a dat pentru ca functionrul sa indeplineasca un act contrar indatoririlor sale de serviciu, se pune problema, daca pe langa darea de mita, mituitorul a comis si o instigare la infractiunea respectiva ?

1 ) Practica mai veche a Tribunalului Suprem a exclus ideea concursului de infractiuni, retinand doar infractiunea de dare de mita, spre exemplu in cazul mituitorului care a remis o suma de bani functionarului, ca sa falsifice un inscris oficial.

2 ) Ulterior, aceasta practica a instantei supreme a fost modificata, facandu-se aplicarea dispozitiilor referitoare la concursul ideal de infractiuni, intrucat fapta mituitorului, de a preda o suma de bani, in vederea indeplinirii de catre un functionar, al unui act contrar atributiilor sale de serviciu, excede incriminarii din cuprinsul art. 255 cod penal, fapta respectiva, pe langa dare de mita, intrunind si elementele instigarii la infractiunea in vederea careia s-a dat mita.

In acelasi sens, s-a apreciat ca, intr-un asemenea caz, faptuitorul raspunde, atat pentru infractiunea de dare de mita, cat si pentru instigare la infractiunea, in vederea careia s-a dat mita, in concurs ideal, deoarece, prin aceeasi actiune, faptuitorul a realizat continutul ambelor infractiuni.

Impartasim si noi parerea, potrivit careia, fapta unei persoane, de a promite sau a oferi bani sau alte foloase necuvenite, unui functionar pentru a indeplini un act contrar indatoririlor de serviciu, care constituie infractiune, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de dare de mita in concurs cu instigare la infractiunea savarsita de functionr.

Potrivit art. 25 cod penal, instigatorul este persoana care, cu intentie, determina o alta persoana, sa comita o fapta prevazuta de legea penala, iar mituitorul, oferindu-i bani functionarului care indeplineste actul contrar indatoririlor de serviciu, si care constituie infractiune, a exercitat asupra functionarului o activitate de determinare a acestuia sa comita o astfel de fapta, activitate care poate fi desfasurata in orice mod, prin orice mijloace, cum ar fi aceea a oferirii sau a predarii unei sume de bani.

Cu atat mai mult cu cat, in acest caz, functionarului mituit i se retine, atat infractiunea de luare de mita, cat si aceea comisa ca urmare a incalcarii indatoririlor de serviciu.

Cauzele speciale care inlatura raspunderea penala

Cauza de nepedepsire

Potrivit alineatului 3 al articolului 255 cod penal, “ mituitorul  nu se pedepseste daca el denunta autoritatii fapta, mai inainte ca organul de urmarire sa fie sesizat pentru acea infractiune “.

Aceasta reglementare are pentru mituitor un “ avantaj “ penal, absolvindu-l de pedeapsa, si unul material, din moment ce, in acest caz, i se restituie banii sau avantajele materiale oferite drept mita, conform art. 255 alineatele 4 si 5 cod penal.

Spre deosebire de cauza care inlatura caracterul penal al faptei, prezentata anterior, si care face ca darea de mita sa nu constituie infractiune, in acest caz, nu se inlatura caracterul penal al faptei, ci numai raspunderea penala, ca urmare a pozitiei ulterioare a mituitorului, fata de fapta comisa.

Paralela intre textul art. 255 alin. 3 cod penal si articolul 19 din OUG nr. 43 / 2002 privind Directia Nationala Anticoruptie :

Se poate face o paralela si intre textul articolului 255 alineat 3 Cod penal, si textul articolului 19 al OUG nr. 43 din 2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, potrivit caruia “  persoana care a comis una dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonanta de urgenta in competenta DNA, iar in timpul urmaririi  penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni, beneficiaza de reducerea la jumatate, a limitelor pedepsei prevazute de lege “.

Textul din legea speciala instituie o cauza de reducere a pedepsei, in situatia in care, persoana care a savarsit inclusiv o infractiune de coruptie, prevazuta de art. 254 – 257 cod penal, data in competenta  DNA, in timpul urmaririi penale, denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala, a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni.

Pentru a cadea sub incidenta cauzei de nepedepsire, prevazuta de art. 255 alin. 3 cod penal, trebuie ca denuntul sa fie facut inainte ca organul de urmarire penala sa fie sesizat pentru infractiunea respectiva, ori de cate ori acesta este facut in timpul urmaririi penale, fiind in prezenta articolului 19 din OUG nr. 43 / 2002, iar pe de alta parte, acesta din urma trebuie sa vizeze identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni, inclusiv a persoanelor care au savarsit luarea de mita, ca infractiune corelativa a darii de mita.

Se mai impune a se face precizarea ca aceasta cauza de nepedepsire vizeaza numai pe mituitor – art. 255 alin. 3 cod penal – , sau pe cumparatorul de influenta – art. 6 indice 1 din legea nr. 78 / 2000 - , art. 19 din OUG nr. 43 / 2000 putand fi aplicabil si in cazul luarii de mita sau al traficului de influenta, precum si a infractiunii prevazute de art. 8 indice 2 din Legea nr. 78 / 2000, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in textul de lege respectiv.

Ratiunea instituirii textului art. 255 alin. 3 are in vedere, in primul rand, asa cum am aratat, atitudinea mituitorului fata de fapta comisa, si care, ca urmare a autodenuntului si a regretului pentru fapta comisa, nu prezinta pericol social ridicat.

2 ) In al doilea rand, s-a avut in vedere interesul pentru descoperirea acestor infractiuni, dat fiind ca, sub aspect probatoriu, se intampina dificultati in acest sens.

3 ) Pe de alta parte, exista si interesul prevenirii unor astfel de fapte, prin insuflarea in constiinta functionarilor, a temerii ca ei pot fi denuntati, daca comit infractiuni de luare de mita.

Exista si pareri, potrivit carora, solutia legii nu este ideala sub raport etic, fiind chiar profund imorala, atunci cand mituitorul a avut initiativa mituirii, si numai “ pretul “ prea ridicat al serviciului ilegal pretins, l-a facut sa denunte fapta, in schimb este preferabila din punct de vedere practic.

S-a opinat, astfel, ca denuntarea faptei de catre mituitor, nu ar trebui sa constituie o cauza de nepedepsire, ci numai o cauza de reducere a pedepsei, asa cum o constituie denuntul, in cazul unor alte infractiuni, cum ar fi complotul, asocierea pentru savarsirea de infractiuni.

II. Autodenuntarea nu este sinonima cu recunoasterea, desi ambele presupun atitudinea faptuitorului, de a dezvalui autoritatilor propria fapta.

Deosebirea dintre cele doua, rezida in faptul ca autodenuntarea se face de catre mituitor din proprie initiativa, fara a fi provocat de organele judiicare, asa cum se intampla in cazul recunoasterii.

Astfel, sunt aparate de raspunderea penala, numai persoanele care s-au autodenuntat, nu si acelea care au recunoscut comiterea acesteia, intrucat, daca ar fi asa, ar raspunde numai persoanele care nu au recunoscut comiterea faptei.

Pentru a intra sub incidenta alineatului 3 al articolului 255 cod penal, trebuie indeplinite urmatoarele conditii :

1 ) Existenta unui denunt.

Denuntul poate lua orice forma : poate fi un denunt propriu-zis, care sa imbrace forma ceruta de art. 222 cod de procedura penala, sau, in cazul in care mituitorul este cercetat pentru alte fapte, poate consta intr-o declaratie data in fata organelor judiciare, prin care le aduce la cunostinta fapta comisa.

Fiind o reglementare cuprinsa in textul art. 255 cod penal, care incrimineaza darea de mita, rezulta ca numai mituitorul poate beneficia de aceasta cauza de nepedepsire, in cazul in care el formuleaza un autodenunt, adica atunci cand reclama autoritatii savarsirea infractiunii de dare de mita, indiferent daca reclama sau nu, si infractiunea corelativa, respectiv aceea de luare de mita, nu ar fi suficienta ca atare, o incunostintare “ in general “ a autoritatii.

In acelasi sens, s-a aratat ca, pentru a fi in prezenta unui autodenunt, mituitorul trebuie sa-si reclmae propria fapta, altminteri, chiar daca reclama faptele celorlalti mituitori, dar nu si pe a sa proprie, nu este aparat de pedeapsa.

Cu alte cuvinte, autodenuntul nu presupune si declaratia mituitorului, privitoare la fapta functionarului care a primit mita, intrucat textul de lege se refera numai la fapta comisa de cel dintai.

O asemenea precizare este necesara, doar in vederea aplicarii prevederilor referitoare la confiscarea speciala. Cu alte cuvinte, este suficient ca mituitorul sa declare ca a oferit, a promis sau a dat mita, unui anuit functionat, prezentand si datele de identificare ale acestuia, in cazul in care nu-i cunoaste numele.

Mituitorul este aparat de pedeapsa, indiferent daca exista sau nu, si infractiunea corelativa de luare de mita, indiferent daca promisiunea sau oferta darii de mita, a fost sau nu, acceptata.

2 ) Denuntul sa fie facut in fata unei “ autoritati “.

Textul alineatului 3 al art. 255 cod penal face referire la notiunea de ‘ autoritate “, in acest sens, fiind necesar sa se faca unele precizari referitoare la intelesul acestui termen.

Intr-o opinie, s-a aratat ca autodenuntul poate fi facut oricarei autoritati, chiar necompetenta sa efectueze urmarirea penala in materie, aceasta din urma avand oligatia sa incunostinteze de indata organul de urmarire penala competent.

Este considerata a fi “ autoritate “, in sensul prevazut de lege, organul de cercetare penala, chiar necompetent sa efectueze cercetarile pentru infractiunea de dare de mita, care, la randul sau, are obligatia de a incunostinta procurorul competent sa efectueze urmarirea penala in cauza.

Intr-o alta opinie, s-a aratat ca termenul de autoritate restrange nejustificat categoria de persoane carora li se poate adresa denuntul, acesta putandu-se face si in fata oricarei persoane cu functie de conducere, sau cu atributii de control, ori in fata oricarui alt salariat de la locul de munca al mituitorului, daca infractiunea s-a comis in legatura cu serviciul, in cadrul caruia acesta isi indeplineste sarcinile.

Aceasta, deoarece, in baza art. 227  cod penal, oricare dintre aceste persoane, are obligatia sa sesizeze pe procuror sau organele de urmarire penala.

Un exemplu in acest sens l-a constituit fapta gestionarului unei unitati comerciale, de a denunta revizorului contabil, ca la inventarul precedent a dat o suma de bani unui alt revizor contabil, pentru a-i acoperi o lipsa in gestiune.

Impartasim si noi aceasta ultima opinie, in sensul ca, mituitorul poate reclama fapta comisa, persoanei cu atributii de control, chiar cu ocazia unui control efectuat cu privire la activitatea celui dintai, ca urmare a unor nereguli constatate, si de care este legata si infractiunea de dare de mita, mituitorul actionand din proprie initiativa, in ceea ce priveste denuntarea infractiunii de coruptie, care este distincta de respectivele nereguli descoperite pe linie profesionala.

Principalul este ca denuntul sa se faca din proprie initiativa, iar nu dupa ce fapta de coruptie a fost descoperita.

3 ) Denuntul sa aiba loc inainte ca organul de umrarie sa fi fost sesizat pentru infractiunea de dare de mita.

Daca inculpatul a fost prin in flagrant delict, in momentul savarsirii infractiunii de dare de mita, recunoasterea faptei nu echivaleaza cu denuntul la care se refera art. 255 alin. 3 cod penal.

Se are in vedere sesizarea facuta organului de urmarire penala competent material si teritorial sa efectueze cercetari cu privire la infractiunea de dare de mita, respectiv procurorul.

Intr-o opinie s-a apreciat ca, totusi, cand organul de Politie, desi necompetent, l-a surprins pe mituitor in flagrant, si a actionat conform art. 213 cod procedura penala, fiind obligat sa efectueze acte de cercetare penala, ce nu sufera amanre, in acest caz, recunoasterea mituitorului nu mai tine loc de autodenunt, intrucat lipseste initiativa.

Potrivit unei alte opinii, s-a stabilit ca sesizarea facuta organului de cercetare penala, chiar necompetent, inainte de denuntul facut de mituitor, face inaplicabile dispozitiile privitoare la cazul reglementat de art. 255 alin. 3 cod penal, astfel ca autorul nu poate sustine in fata procurorului ca prin recunoasterea facuta in prezenta primului organ  de cercetare, s-a autodenuntt mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.

Tot aici este important de precizat, care este momentul de la care organul de urmarire competent, se considera a fi sesizat pentru infractiunea respectiva.

S-a apreciat ca mituitorul beneficiaza de impunitate, chiar si atunci cand s-a autodenuntat in perioada in care se incheiau acte premergatoare, potrivit art. 224 cod procedura penala, sau in perioada cand se incheiau acte de constatare, potrivit art. 214, 215 cod procedura penala, intrucat aceste acte sunt anterioare sesizarii organelor judiciare.

Consideram, alaturi de alti autori, ca opinia de mai sus este corecta, doar in ceea ce priveste actele de constatare  intocmite in baza art. 214, 215 cod procedura penala, de catre organele Politiei sanitar-veterinare, garzii financiare, garzii forestiere, inspectiilor de Stat, si altor organe de Stat, organe de control si cele de conducere ale Administratiei de Stat, ale intreprinderilor si organizatiilor economice de Stat, cooperatiste, sau ale altor organizatii obstesti, comandantii de nave sau de aeronave, ofiterii si subofiterii din trupele de graniceri, acte, care, potrivit art. 214 cod procedura penala, se inainteaza procurorului, in cel mult 3 zile, de la descoperirea faptei, iar potrivit art. 215 cod procedura penala, in cel mult 5 zile de la prima constatare efectuata.

Ca atare, acestea nu sunt organe de urmarire penala ci, astfel cum prevede art. 209 alin. 5 C.p.p., ele au obligatia de a incheia acte de constatare, in legatura cu comiterea de fapte penale, pe care la inainteaza procurorului competent, astfel ca, denuntul facut inaintea sesizarii organului de urmarire penala competent, se incadreaza in cerintele prevazute de alin. 3. Bineinteles, aceasta exceptie este valabila pana in momentul in care, respectivele organe de constatare au sesizat efectiv  organele de urmarire penala.

In ceea ce priveste denuntul facut in perioada efectuarii de acte premergatoare, acesta nu corespunde conditiilor impuse de art. 255 alin. 3 cod penal, deoarece are loc ulterior sesizarii organelor de urmarire penala.

Intr-adevar, potrviti art. 224 C.p.p., actele premergatoare se efectueaza in vederea inceperii urmaririi penale, deci inainte de a se incepe urmarirea penala prin Rezolutie, nsa efectuarea lor are la baza o sesizare, facuta in conditiile legii, prin plangere, denunt, sau din oficiu.

Nu suntem de acord nici cu parerea, potrivit careia, actele premergatoare fac parte din faza de urmarire penala, intrucat nu se poate vorbi despre existenta unui proces penal, decat in momentul inceperii urmaririi penale, de catre organele competente.

Textul de lege insa nu prevede oligativitatea efectuarii denuntului, inainte de inceperea urmaririi penale pentru aceeasi fapta, ci, ca acesta sa fie facut inantea sesizarii organului de urmarire penala, ( Sn. C-F.U ), sesizare care exista in prealabil si in cazul efectuarii actelor premergatoare.

Momentul  in care se efectueaza denuntul, in raport cu acela in care a fost sesizat organul de urmarire penala, se stabileste de catre organul judiciar, facandu-se calcul precis pe zile, si pe ore, pentru a se vedea daca cel dntai a fost sau nu, anterior celui de-al doilea.

Persoanele care, dupa ce au dat mita inculptului si au denuntat fapta in conditiile art. 255 alin. 3 cod penal, au in procesul pornit impotriva functionarului mituit, calitatea de martori, iar nu calitatea de parte vatamata, deoarece, atata vreme cat acestea au comis, la randul lor, o fapta penala – pentru care beneficiaza de impunitate – nu se poate considera ca au suferit vreo vatamare, prin infractiunea comisa de inculpat.

S-a sustinut ca, daca mituitorul denunta fapta autoritatii in termenul prevazut de lege, se va pronunta, fie incetarea urmaririi penale, in baza art. 11 punctul 1 litera c ) din codul de procedura penala, combinat cu art. 255 alin. 3 cod penal in faza de urmarire penala, fie incetarea procesului penal, in baza art. 11 punctul 2, litera b ) din codul de procedura penala, combint cu art. 255 alin. 3 cod penal in faza de judecta.

In realitate, art. 11 se va raporta in primul rand, la art. 10 litera i indice 1 din codul de procedura penala, intrucat exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege, si apoi la textul art. 255 alineat 3 cod penal.

Sanctiuni

Pedepse

Pedeapsa principala

Potrivit textului art. 255 Cod penal aflat in vigoare[52], darea de mita se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, limitele pedepsei in cazul acestei infractiuni fiind mult mai reduse, in comparatie cu cele prevazute in cazul infractiunii de luare de mita[53]. Cuantumul redus al pedepsei in comparatie cu cel prevazut pentru cealalta fapta se justifica prin aceea ca, luarea de mita savarsita de functionar este cea care pune in pericol in od direct relatiile sociale privitoare la buna desfasurare a activitatii de serviciu[54].

In practica[55], s-a decis ca infractiunea de dare de mita a fost comisa in imprejurarea agravanta prevazuta de art. 75 litera a ) Cod penal, respectiv de mai multe persoane impreuna, atunci cand cei patru inculpati, actionand in baza unei intelegeri prealabile, s-au prezentat impreuna, intr-o noapte, la sediul unei societati comerciale, unde au propus paznicilor ca, in schimbul unei sume de bani platite pe loc, de unul dintre ei, si a altor sume pe care s-au obligat sa le plateasca ulterior, sa le permita sustragerea mai multor porci, intelegere care s-a perfectat si executat.

Forma agravata

Articolul 7 alineatul 2 din Legea nr. 78 / 2000 reglementeaza o forma agravata a infractiunii de dare de mita, in situatia in care, fapta este savarsita fata de un functionar cu atributii de control, sau fata de o persoana care are atributii de constatare sau de sanctionare a contraventiilor, ori de constatare, de urmarire sau de judecare a infractiunilor, situatie in care sanctiunea este majorarea maximului special a formei de baza, cu 2 ani.

Forma speciala

De asemenea, art. 8 indice 2 din legea nr. 78 / 2000 reglementeaza o forma speciala a infractiunii de dare de mita, constand in promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui functionar al unui Stat strain, ori al unei organizatii publice internationale, pentru a indeplini sau a nu indeplini, un act privitor la indatoririle sale de serviciu, in scopul obtinerii unui folos necuvenit, in cadrul operatiunilor economice internationale, si care se pedepseste cu inchisoare de la unu la 7 ani.

Pedeapsa complementara

Textul art. 255 nu prevede expres vreo pedeapsa complementara in cazul acestei infractiuni. Totusi, potrivit art. 65 Cod penal, instanta poate sa dispuna o asemenea pedeapsa cu conditia ca, cuantumul pedepsei principale stabilite, sa fie de cel putin doi ani.

In acest caz, s-ar putea dispune interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 litera a ) teza a II-a si b ) Cod penal, iar nu si litera c ), privind interzicerea dreptului de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii, dat fiind faptul ca persoana a comis infractiunea de dare de mita in calitate de particular.

De altfel, aceasta nu este o infractiune cu subiect activ special.

In practica, in ceea ce priveste pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, instantele au in vedere Decizia de Indrumare nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii ( RIL ), privitor la pedepsele accesorii, potrivit careia “ dispozitiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaza in sensul ca, interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 litera a) – c ) Cod penal, nu se face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, in functie de criteriile stabilite in art. 71 alin. 3 Cod penal “, solutie aplicabila si pedepselor complementare, astfel ca in privinta acestora instanta va aprecia care dintre ele se impune a fi interzisa, in functie de fapta savarsita, de persoana inculpatului. Solutia este in consens cu orientarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat intr-un sens asemanator in cazul Sabou si Parcalab / vs. Romania.

Pedeapsa accesorie

In conformitate cu dispozitiile art. 71 alin. 2 Cod penal, “ condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a)-c), din momentul in care hotararea de condamnare a ramas definitiva [...]”[56].

In practica, in ceea ce priveste pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, asa cum am aratat anterior, instantele au in vedere Decizia de Indrumare nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, intr-un recurs in interesul legii privitor la pedepsele accesorii, potrivit careia “ dispozitiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaza in sensul ca, interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a-c Cod penal nu se face in mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, in functie de criteriile stabilite in art. 71 alin. 3 Cod penal “, astfel ca, in privinta acestora instanta va aprecia care dintre ele se impune a fi interzisa.

In acelasi sens a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cazul Sabou si Parcalab vs./ Romania.

De asemenea, in cazul Hirst vs. Marea Britanie, Curtea Europeana a statuat ca, nici interzicerea dreptului de a alege nu se face in mod automat, ci este apreciata de instanta de judecata, in functie de particularitatile spetei.

Alin. 5 al aceluiasi articol cuprinde o prevedere referitoare la faptul ca, atunci cand se dispune suspendarea executarii pedepsei, sau a suspendarii sub supraveghere a pedepsei inchisorii, se suspenda si executarea pedepselor accesorii stabilite de instanta in cuprinsul hotararii pe care o pronunta.

Sanctionarea persoanei juridice

Cadrul normativ

Cadrul normativ intern[57]

In dreptul penal intern, raspunderea persoanei juridice este reglementata de art. 19 indice 1 Cod penal[58], care prevede urmatoarele :

“ ( 1 ) Persoanele juridice, cu exceptia Statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma vinovatiei prevazute de lege.

( 2 ) Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni. “

In Noul Cod penal, raspunderea penala a persoanei juridice este cuprinsa separat in Titlul VI din Partea generala, cu un continut asemanator textului de lege in vigoare, si care, in cuprinsul art. 135 prevede urmatoarele :

“ ( 1 ) Persoana juridica, cu exceptia Statului si a autoritatior pulice, raspunde penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice.

( 2 ) Institutiile publice nu raspund penal pentru infractiunile savarsite in exercitarea unei activitati ce nu poate face obiectul domeniului privat.

( 3 ) Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit la savarsirea aceleiasi fapte “.

Principala deosebire intre cele doua texte de lege o constituie faptul ca acest ultim text nu cuprinde conditia ca fapta sa fie savarsita cu forma vinovatiei prevazuta de lege, astfel cum se prevede la art. 19 indice 1 cod penal.

Cadrul normativ european[59]

Al doilea Protocol al Conventiei privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene[60] , adoptat la 19 iunie 1997 prevede in cadrul art. 3, obligatia Statelor membre de a lua masurile nencesare pentru a asigura ca persoanele juridice pot fi trase la raspundere pentru trei categorii de infractiuni : frauda, coruptie activa si spalarea capitalurilor, iar pentru ca raspunderea penala sa fie angajata, infractiunea trebuie comisa in urmatoarele conditii :

a)      in numele persoanei juridice ;

b)      de orice persoana actionand, fie individual, fie ca membru al unui organ al persoanei juridice care are atributii de conducere in sanul ei, in una din situatiile urmatoare :

1. puterea de reprezentare a persoanei juridice ;
2. autoritatea de a lua decizii in numele persoanei juridice ;
3. autoritatea de a exercita un control in sanul persoanei juridice[61].

Raspunderea persoanei juridice va fi angajata si pentru participarea la savarsirea acestor infractiuni in calitate de complice sau de instigator, si de asemenea, la tentativa acestor fapte.

Art. 3 face referire la genul de conduita pentru care persoana juridica poate fi trasa la raspundere. Paragraful 2 al art. 3 prevede ca, in afara cazurilor prevazute la par. 1, persoana juridica trebuie sa fie tinuta responsabila si atunci cand lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane vizate in par.1, a facut posibila comiterea unei fapte, de natura celor mai sus-amintite.

Conform art.3 par.3 , raspunderea persoanei juridice nu trebuie sa excluda raspunderea persoanelor fizice autoare, complice si instigatoare la faptele amintite.

II. Conventia OCDE privind lupta impotriva coruptiei agentilor publici straini in tranzactiile comerciale internationale, adoptata la 21 oiembrie 1997 prevede in articolul sau 2, obligatia Statelor semnatare, de a lua masurile necesare, in conformitate cu principiile juridice, pentru a stabili raspunderea persoanelor juridice, in cazul savarsirii unei infractiuni de coruptie privind un agent public strain.

In Comentariile privitoare la aceasta Conventie, se face precizarea ca, daca sistemul juridic al unei parti nu reglementeaza raspunderea penala a persoanei juridice, aceasta nu este tinuta sa stabileasca o astel de raspundere penala cu privire la persoana juridica, in cazul savarsirii unei infractiuni de coruptie vizand un agent public strain.

III. Conventia penala privind coruptia[62]

Pe plan european, de-a lungul timpului, au existat ample preocupari legate de raspunderea penala a persoanei juridice, cel mai important document adoptat in acest sens ( a ) de Consiliul Europei fiind Recomandarea R ( 88 ) 18 privind raspunderea intreprinderilor persoane juridice pentru infractiunile comise in activitatea lor, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei la 20 oct. 1988[63].

Atat doctrina[64], cat si jurisprudenta arata ca, atunci cand, “ impotriva unei persoane juridice este o acuzatie “ in materie penala “, ea se bucura de garantiile unui proces echitabil, in conformitate cu art. 6 din Conventie “.

Potrivit art.1 litera d ) din Conventia penala privind coruptia, notiunea de “ persoana juridica “ desemneaza orice entitate avand acest statut in virtutea dreptului intern, cu exceptia Statului si a altor entitati publice care actioneaza in exercitarea prerogativelor de putere publica, si a organizatiilor publice internationale.

Art. 18 din Conventia penala privind coruptia prevede urmatoarele :

1. Fiecare parte adopta masurile legislative si alte masuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura ca persoanele juridice pot fi tinute responsabile de infractiuni de coruptie activa, trafic de influenta si de spalare a capitalurilor, stabilite in temeiul prezentei conventii, daca acestea sunt comise in contul lor, de catre o persoana fizica ce actioneaza, fie individual, fie in calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, in cadrul careia exercita atributii de conducere, referitoare la : puterea de reprezentare a persoanei juridice ; autoritatea pentru a lua decizii in numele persoanei juridice ; autoritatea pentru a exercita un control in cadrul persoanei juridice, precum si pentru participarea unei asemenea persoane fizice, in calitate de complice sau de instigator, la comiterea infractiunilor sus-mentionate.

2. Facand abstractie de cazurile deja prevazute la paragraful 1, fiecare parte ia masurile necesare pentru a se asigura ca o persoana juridica poate fi tinuta responsabila, daca lipsa de supraveghere sau de control, din partea unei persoane fizice mentionate la paragraful 1, a facut posibila comiterea infractiunilor mentionate la paragraful 1, in contul respectivei persoane juridice, de catre o persoana fizica supusa autoritatii sale.

3. Responsabilitatea persoanei juridice in temeiul paragrafelor 1 si 2, nu exclude urmaririle penale impotriva persoanelor fizice autori, instigatori sau complici, la infractiunile mentionate la paragraful 1 “.

Este o realitate ca persoanele juridice sunt adesea implicate in delicte de coruptie, in special in tranzactiile comerciale, in timp ce, practica arata ca este foarte dificil de urmarit persoanele fizice care actioneaza in numele acestor persoane juridice.

De exemplu, tinand seama de dimensiunea intreprinderilor, si de complexitatea structurilor lor, este din ce in ce mai dificil de identificat o persoana fizica, ce ar putea fi facuta responsabila in sens penal pentru infractiunea de  coruptie.

Astfel, de obicei, persoanele juridice scapa de raspunderile lor, datorita caracterului colectiv al procesului lor decizional. Pe de alta parte, practicile de coruptie continua adeseori, dupa arestarea membrilor conducerii, intrucat intreprinderea ca atare, nu este atinsa de sanctiunile individuale.

Tendinta internationala pare a fi in prezent favorabila recunoasterii generale a raspunderii persoanelor juridice, chiar in tari care, doar cu cativa ani in urma, considerau ca incriminarea intreprinderilor este imposibila.

Prin urmare, acest articol al Conventiei este in conformitate cu tendintele recente, respectiv conform instrumentelor internationale de lupta impotriva coruptiei, precum Conventia OCDE privind lupta impotriva coruptiei functionarilor publici straini in tranzactiile comerciale internationale ( art. 2 ).

Conditiile antrenarii raspunderii penale a persoanei juridice in dreptul roman

Plecand de la continutul articolului 19 indice 1 Cod penal actual, mentionata mai sus, putem spune ca Legea 278 / 2006 de modificare a Codului penal, consacra un model de raspundere penala directa[65], in care persoana juridica raspunde pentru fapta proprie, si nu pentru fapta altei persoane, ( 1 ) opinie pe care o impartasim si noi, de vreme ce dreptul penal roman nu reglementeaza raspunderea pentru fapta altuia, iar pe de alta parte, persoanele juridice sunt capabile sa execute una dintre pedepsele prevazute expres in legea penala, la fel ca si persoana fizica[66]. Exista si ( 2 ) opinia potrivit careia, consacrarea acestei forme de raspundere a persoanei juridice in dreptul penal roman, nu este insa de natura sa si convinga ca raspunderea penala a persoanei juridice, este una pentru fapta proprie a acesteia[67]. Potrivit unei alte ( 3 ) opinii, raspunderea penala a persoanei juridice este directa atunci cand s-a actionat in numele acesteia, iar atunci cand s-a actionat in realizarea obiectului ei de activitate sau in interesul acesteia, raspunderea penala a persoanei juridice poate fi prezentata in general ca o raspundere pentru fapta altuia, admitandu-se insa ca aceasta nu poate fi antrenata, daca persoana juridica face dovada ca a luat masuri rezonabile de supraveghere a activitatilor angajatilor sai, pentru a evita savarsirea de fapte ilicite[68].

Sfera persoanelor care intra sub incidenta articolului 19 indice 1 Cod penal

Plecand de la continutul articolului 19 indice 1 Cod penal actual, mentionat mai sus, si potrivit acestui text de lege, poate fi trasa la raspundere penala numai persoana juridica, respectiv “ o entitate careia legea civila ii recunoaste aceasta personalitate “[69].

Per a contrario, o entitate fara personalitate juridica, nu poate raspunde penal, potrivit acestui text de lege ( art. 19 indice 1 cod penal )[70].

Actualul legiuitor, aliniindu-se legislatiei moderne, extinde raspunderea penala, si in cazul persoanelor juridice, atat societati comerciale, cat si in cazul celorlalte persoane juridice de drept privat, precum asociatiile, fundatiile, sindicatele, partidele politice, patronatele[71].

De asemenea, in doctrina s-a sustinut si ca, o persoana juridica poate raspunde penal, chiar daca ulterior comiterii unei infractiuni, se constata nulitatea procedurii de constituire, de vreme ce, art. 58 din Legea 31 / 1990 prevede, prin derogare de la regimul de drept comun, ca efectele societatilor comerciale nu opereaza retroactiv[72].

In schimb, o persoana juridica, in curs de constituire, nu poate raspunde penal, conform art. 19 indice 1 cod penal, desi ea dispune de o anumita capacitate, limitata, la ceea ce este necesar pentru constituire.

Actiunea penala nu va putea fi exercitata, nici cand a intervenit radierea persoanei juridice, atunci cand are calitatea de faptuitor, astfel cum se stipuleaza in cuprinsul art. 10 alin.1, litera g ) Cod procedura penala.

Legiuitorul a prevazut cateva exceptii privind sfera subiectilor raspunderii penale, si anume, persoanele juridice care nu raspund penal : Statul, autoritatile publice si institutiile publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.

( 1 ) In ceea ce priveste prima exceptie,  Statul[73], s-a sustinut ca acesta, avand monopolul de a pedepsi, nu se poate pedepsi pe sine insusi[74].

In plan european, s-a decis ca, doar Comunitatile Europene dispun de personalitate juridica, in timp ce Uniunea Europeana nu o are, Tratatul asupra Uniunii Europene nerecunoscandu-i acesteia o asemenea personalitate juridica. Ulterior, Tratatul de la Lisabona confera personalitate juridica si Uniunii Europene.

( 2 ) Cu privire la cea de-a doua exceptie, beneficiaza de imunitate penala, toate autoritatile publice reglementate de Constitutie, sau de alte acte normative, precum : Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul, Curtea Constitutionla, organele Administratiei publice centrale de specialitate – ministere, inspectorate, agentii, etc. -, organele Administratiei publice locale – autoritati comunale, orasenesti sau judetene, Prefectura - , organele autoritatii judecatoresti – instantele judecatoresti, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, Avocatul Poporului[75], etc.

( 3 ) In ceea ce priveste cea de-a treia exceptie, s-a apreciat ca, in dreptul penal roman, criteriul avut in vedere pentru delimitarea sferei institutiilor publice exceptate, este unul mai putin intalnit in practica altor State, de regula, avandu-se in vedere natura activitatii, in cadrul careia s-a comis infractiunea, iar nu natura altor activitati pe care persoana juridica le poate desfasura, fara legatura cu infractiunea savarsita. Potrivit legislatiei actuale, o singura astfel de activitate, ce nu poate face obiectul domeniului privat, atrage imunitatea generala a persoanei juridice respective.

Potrivit aceleiasi opinii, criteriul ales de legiuitor poate justifica diferente de tratament, fara a intra in contradictie cu principiul constitutional al egalitatii in fata legii.

In cazul institutiilor publice, va trebui sa se analizeze nu doar activitatea in cadrul careia s-a savarsit infractiunea, pentru a vedea daca aceasta face sau nu, obiectul domeniului privat, ci, toate atributiile conferite prin actul de infiintare, pentru a se verifica daca aceasta institutie are cel putin o activitate care iese din sfera domeniului privat, in acest caz, institutia respectiva fiind exceptata din sfera raspunderii persoanelor juridice. S-a afirmat astfel, ca vor raspunde penal : universitatile de Stat, majoritatea institutiilor sanitare de Stat, centrele de plasament pentru minori, etc., in schimb, vor ramane in afara domeniului de incidenta al raspunderii penale : Banca Nationala, penitenciarele, centrele de reeducare, unitatile militare, unele institutii sanitare, cum ar fi Institutul de Medicina Legala “ Mina Minovici “,  Institutul National de Expertize Criminalistice, Institutul National al Magistraturii, etc.

Textul de lege referitor la conditiile raspunderii penale a acestor institutii publice, reglementat de art. 135 din Legea 286 / 2009 ( Noul cod penal ) privind codu penal, cuprinde o modificare esentiala fata de textul actual al art. 19 indice 1 Cod penal, in sensul ca, acestea nu raspund penal pentru infractiunile savarsite in exercitarea unei activitati ce nu poate face obiectul domeniului privat, ceea ce inseamna ca, indiferent de faptul ca acestea desfasoara sau nu, o activitate ce nu face obiectul domeniului privat, este exceptata de la raspunderea penala, numai daca infractiunea a fost savarsita in exercitarea vreunei activitati, ce nu poate face obiectul domeniului privat, din acest punct de vedere noul text de lege fiind superior textului de lege actual.

In ceea ce priveste regiile autonome, in opinia aceluiasi autor, acestea in pofida faptului ca in general, ele sunt considerate ca fiind persoane juridice de drept public, ele nu pot fi asimilate autoritatilor sau institutiilor publice, astfel ca, indiferent de natura activitatilor pe care le desfasoara, ele vor raspunde penal.

In acelasi sens, s-a sustinut ca, faptul ca unele entitati economice sunt organizate ca regii, conform art. 2 din Legea 15 / 1990 privind reorganizarea unitatilor economice de Stat, ca regii autonome si societati comerciale, nu duce automat la concluzia ca regiile, fiind institutii publice nu raspund penal, deoarece, asa cum am aratat, chiar activitati care constituie monopol de Stat pot fi efectuate de persoane juridice de drept privat, in conditiile de autorizare sau de licentiere prealabila.

Imprejurarea ca, o anumita activitate constituie monopol de Stat potrivit Legii 31 din 1996 privind regimul monopolului de Stat, nu poate duce la concluzia ca, institutia respectiva care exploateaza asemenea activitati nu poate raspunde penal, deoarece, potrivit art. 3 din lege, exploatarea activitatilor constituind monopol de Stat, se face de catre agentii economici cu capital de Stat si privat, pe baza de licente eliberate de Ministerul Finantelor.

Grupurile de interes economic si grupurile europene de interes economic, reglementate de Legea 161 din 2003 sunt si ele persoane juridice cu scop patrimonial, fiind capabile de a raspunde penal, potrivit art. 19 indice 1 Cod penal.

Notiunea de institutie publica nu se confunda cu notiunea de persoana juridica de utilitate publica, asociatiile si fundatiile putand dobandi statutul acestora din urma, in conditiile art. 39 din OG 26 din 2000 cu privire la asociatii si fundatii, dar ele raman persoane juridice de drept privat, si raspunderea lor penala poate fi antrenata in conditiile art. 19 indice 1 Cod penal.

Sfera persoanelor care pot angaja penal persoana juridica

In doctrina veche, se facea distinctie intre organul si reprezentantul persoanei juridice, doar actele indeplinite de primul dintre ele, putand antrena raspunderea penala a acesteia, dat fiind faptul ca acest organ constituie incarnarea persoanei juridice, astfel ca, actiunile si vointa sa, sunt actiunile si vointa persoanei juridice.

Limitarea sferei persoanelor care puteau angaja raspunderea penala a persoanei juridice, constituie o modalitate de eludare a raspunderii penale, prin incredintarea formala a unor atributii de decizie, altor persoane decat cele prevazute expres de lege.

Ca atare, s-a aratat in doctrina ca, potrivit art. 19 indice 1 Cod penal in vigoare, pot fi imputate persoanei juridice, actele comise de organe, reprezentanti, mandatari, prepusi, sau chiar persaone care, formal, nu lucreaza pentru persoana juridica, dar care, in fapt, actioneaza sub autoritatea acesteia, ori de a caror actiune, persoana juridica a beneficiat.

Tot in doctrina, s-a aratat ca pot antrena raspunderea penala a persoanei juridice, atat organele statutare, cat si persoanele care exercita conducerea de facto, a persoanei juridice.

Infractiunile care pot fi savarsite de persoana juridica

Codul penal in vigoare reglementeaza o raspundere generala a persoanelor juridice[76], spre deosebire de alte legislatii care, consacra cu privire la acestea, o raspundere speciala[77].

Cu alte cuvinte, o persoana juridica poate savarsi orice infractiune, indiferent de natura acesteia, urmand a se verifica in fiecare caz in parte, daca sunt indeplinite conditiile pentru angajarea raspunderii entitatii colective.

Exista insa infractiuni care, prin natura lor, nu pot fi savarsite decat de persoane fizice in calitate de autori, cum ar fi : evadarea, bigamia, marturia mincinoasa, detinerea de droguri in vederea consumului, ceea ce nu inseamna ca o astfel de persoana juridica nu poate participa la savarsirea chiar a unei asemenea fapte, in calitate de instigator sau complice.

O persoana juridica poate raspunde astfel pentru orice infractiune, indiferent de forma de vinovatie ce caracterizeaza respectiva fapta.

( 1 ) Tot in doctrina s-a aratat ca, o societate nu raspunde pentru orice infractiune comisa de o persoana care are legatura cu ea, cum ar fi infractiunile comise de salariatii care au profitat de cadrul juridic sau material oferit de societate, pentru a comite infractiuni in interes personal.

( 2 ) De asemenea, o societate nu poate raspunde pentru fapta prepusului prin care acesta a pagubit societatea insasi, in acest caz entitatea avand calitatea de parte vatamata.

In literatura juridica romana si straina, s-a sustinut ca, daca un mituitor actioneaza in interesul sau in numele unei persoane juridice, aceasta din urma poate fi tinuta in egala masura sa raspunda pentru dare de mita in calitate de persona morala, in conformitate cu art. 18 din Conventia penala privind coruptia.

Se remarca ca, textul art. 19 indice 1 cod penal in vigoare are aplicabilitate generala, nefacand precizari privitoare la infractiunile care pot antrena raspunderea penala a persoanei juridice, precizari care nu se fac nici in cuprinsul textelor incriminatoare din partea speciala a Codului penal.

Elementul material al infractiunii comise de persoana juridica

Pentru a fi angajata, raspunderea penala a persoanei juridice pentru fapta proprie, este necesar sa se intruneasca in privinta ei, toate elementele constitutive ale unei infractiuni, indiferent daca acestea au fost sau nu constatate cu privire la o persoana fizica.

In acest sens, legiuitorul a consacrat cateva criterii pe baza carora o infractiune poate fi atribuita unei persoane juridice, si anume : 1) savarsirea unei infractiuni in realizarea obiectului de activitate, 2) savarsirea unei infractiuni in interesul persoanei juridice, 3) savarsirea unei infractiuni in numele persoanei juridice.

1) Savarsirea unei infractiuni in realizarea obiectului de activitate

S-a precizat in literatura de specialitate ca infractiunea trebuie sa fie in stransa legatura cu realizarea obiectului de activitate, fiind vorba despre fapte legate de principalul obiect de activitate al societatii, menite sa duca la realizarea obiectului general, nu si de fapte care au fost numai ocazionate de activitati legate indirect de acest obiect. Este vorba deci de infractiuni privind regimul unor activitati economice, infractiuni privind protectia mediului, infractini privind concurenta, etc.

Se poate observa ca, infractiunile de coruptie nu pot fi savarsite in legatura cu realizarea obiectului de activitate, ci eventual, in numele sau in interesul persoanei juridice.

2) Savarsirea unei infractiuni in interesul persoanei juridice

Este vorba despre infractiuni care nu vizeaza obiectul de activitate al societatii, dar care aduc acesteia un profit, un beneficiu, sau chiar evitarea unei pierderi. Pot fi incluse aici, asa cum am aratat mai sus, si infractiunile de coruptie savarsite in interesul persoanei juridice.

3) Savarsirea unei infractiuni in numele persoanei juridice

Este vorba despre infractiuni care se comit in procesul organizarii activitatii si functionarii persoanei juridice, cum ar fi spre exemplu, un abuz in serviciu, care chiar daca nu aduce profit, este comisa in numele respectivei societati. De asemenea, si infractiunile de coruptie pot fi savarsite in numele persoanei juridice, putand deci, antrena si raspunderea penala a acesteia.

Elementul subiectiv in cazul persoanei juridice

Art. 19 indice 1 Cod penal stipuleaza ca raspunderea persoanei juridice poate fi angajata “ daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala “.

Rezulta ca sanctionarea persoanei juridice presupune constatarea unui element subiectiv propriu acesteia, separat de elementul subiectiv ce caracterizeaza fapta persoanei fizice.

Determinarea elementului subiectiv in cazul persoanei juridice se poate face in primul rand, avandu-se in vedere pozitia subiectiva a organelor de conducere, in cazul in care infractiunea are la baza, fie o decizie adoptata intentionat de persoana juridica, fie intr-o anumita practica sau politica a societatii in domeniul vizat, fie o neglijenta a acesteia, ce poate consta, spre exemplu, intr-o organizare interna deficitara.

In cazul faptelor comise de alte persoane, cum ar fi prepusi sau mandatari, este necesar ca persoana juridica sa fi avut cunostinta de intentia de a comite astfel de infractiuni, si sa fi consimtit ori indemnat la savarsirea acestora.

Asadar, nu este suficient sa se stabileasca o legatura intre infractiunea savarsita si persoana juridica implicata, ci trebuie sa existe si o forma de vinovatie care sa fie stabilita in sarcina acesteia[78].

In schimb, nu va putea fi antrenata raspunderea penala a persoanei juridice, atunci cand este vorba despre o infractiune comisa de un prepus, fara ca actiunea acestuia sa fi fost consimtita, sau sa se fi incadrat intr-o practica tolerata de societate.

Elementul subiectiv poate fi probat prn orice mijloc de proba, putandu-se administra inclusiv proba cu martori, organele judiciare nefiind tinute de procesele-verbale intocmite de organele colegiale de conducere.

Ca urmare a faptului ca, pentru a deveni incidente dispozitiile art. 19 indice 1 Cod penal, este necesar ca si persoana juridica sa fi actionat cu forma de vinovatie prevazuta de lege, separat de forma de vinovatie retinuta in sarcina persoanei fizice, exista posibilitatea ca cele doua forme de vinovatie sa imbrace aceeasi forma, sau forme diferite.

Infractiunile de coruptie pot fi savarsite in principal cu intentie directa, si in unele cazuri cu intentia indirecta, astfel incat, pentru ca fapta comisa atat de persoana fizica, cat si de cea juridica, sa intre sub incidenta legii penale, este necesar sa existe aceeasi forma de vinovatie, si anume, intentia directa sau indirecta.

Cumulul de raspunderi intre persoana fizica si persoana juridica[79]

Potrivit art. 19 indice 1 cod penal, raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni[80].

Este vorba depre comiterea, in sens obiectiv, a aceleiasi fapte.

Totusi, regula enuntata de textul de lege, nu presupune intotdeauna sanctionarea, atat a persoanei juridica, cat si a persoanei care o conduce, si a autorului material, decat in situatia in care exista participatie intre persoana juridica si autorul material al faptei.

Cand nu exista o asemenea participatie, raspunderea penala va fi angajata doar cu privire la persoana juridica, sau la autorul faptei.

S-a apreciat insa ca, si in situatia in care exista participatie intre persoana juridica si autorul faptei, raspunderea penala a persoanei care o conduce, sa nu poata fi angajata, cum este situatia in care decizia de a comite infractiunea s-a luat prin vot secret, si cu majoritate de voturi, de catre un organ colegial al persoanei juridice, si nu se poate stabili cine a determinat prin votul sau, comiterea infractiunii.

In conditiile in care, persoana juridica este condamnata la amenda penala, ea nu se poate intoarce impotriva persoanei fizice cu actiune in regres, pentru recuperarea sumei platite, intrucat s-ar incalca principiul caracterului personal al raspunderii penale.

De asemenea, potrivit unei opinii exprimate in literatura juridica, in cazul societatilor cu raspundere limitata, daca cuantumul amenzii penale aplicate persoanei juridice depaseste activul patrimonial al societatii, nu este posibila angajarea raspunderii patrimoniale a asociatilor pentru plata diferentei respectivei amenzi, pentru ca obligarea lor la plata in tot, sau in parte, a amenzii aplicate persoanei juridice, ar reprezenta o a doua pedeapsa impusa pentru aceeasi fapta, incalcandu-se principiul non bis in idem.

S-a mai pus problema, in literatura de specialitate, daca se poate stabili, spre exemplu, in practica, ca fapta persoanei juridice intruneste gradul de pericol social al unei infractiuni, in timp ce, fapta persoanei fizice sa nu intruneasca un asemenea grad de pericol social, caz in care, cu privire la aceasta din urma, ar deveni incident art. 10 litera b indice 1 Cod procedura penala, concluzia fiind aceea ca nu se poate face o astfel de diferentiere, atunci cand exista participatie intre persoana fizica si cea juridica, in acest caz, regimul juridic trebuind sa fie acelasi pentru toate persoanele implicate, fie ele fizice, sau juridice ; in schimb, daca nu exista participatie, o asemenea diferentiere se poate face.

                                                                                             

Bibliografie

BOROI, Alexandru, Drept Penal Partea speciala Conform Legii nr. 278 / 2006, Curs universitar, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2006

DIACONESCU, Gheorghe, DUVAC, Constantin, Drept Penal Partea Speciala Vol.I, ed. a II-a revazuta si adaugita cu modificarile si completarile aduse Codului penal prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006, UNIVERSITATEA SPIRU HARET, FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA, Ed. FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, Bucuresti, 2006

USVAT, Claudia-Florina, Infractiunile de Coruptie in contextul reglementarilor europene, BDPenal Biblioteca de Drept Penal, Tomul 6, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2010

                  

Codul Penal – Ad litteram – editie ingrijita de conf.univ.dr., judecator Dan LUPASCU, Pro lege 2008 PL, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2008

Noul Cod Penal – Ad litteram – Legea nr. 286 / 2009, editie ingrijita de conf.univ.dr., judecator Dan LUPASCU, Pro lege 2009 PL, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2009

---

[1] A se vedea, H. Diaconescu

[2] Publicat in CETS sau  Seria de Tratate a Consiliului Europei nr. 173 / 1999 ( Conventia penala in materie de coruptie, adoptata la Strasbourg in 27 ian.1999, intrata in vigoare la 1 iulie 2002.

[3] In dreptul penal englez este incriminata si fapta unei persoane de a accepta sa dea un avantaj, sau sa procure un avantaj, in scopurile prevazute de lege.

[4] A se vedea, V.Dobrinoiu, Coruptia...op.cit., pagina 217.

[5] A se vedea, T.Mrejeru s.a., Infractiunile....op.cit., pagina 18

[6] A se vedea, V.Dobrinoiu, Coruptia...op.ct., pagina 208

[7] A se vedea, V.Dobrinoiu

[8] A se vedea, V.Dongoroz si colab. Op. Cit. Vol. IV, pagina 139

[9] A se vedea, H.Diaconescu

[10] M.Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002

[11] In Noul Cod Penal, darea de mita este incriminata in cuprinsul art. 290, care prevede urmatoarele :

“ ( 1 ) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase in conditiile aratate de art.289 se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

( 2 ) Fapta prevazuta la alin. ( 1 ) nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a lua mita.

( 3 ) Mituitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai ininte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta.

( 4 ) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, daca acestea au fost date in cazul prevazut la alin. ( 2 ) sau date dupa denuntul prevazut in alin. ( 3 ).

( 5 ) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent “.

[12] Textul de lege nu grupeaza aceste infractiuni intr-un capitol aparte, denumit infractiuni de coruptie, astfel cum se prevede in alte legislatii, ci le inglobeaza in categoria infractiunilor in legatura cu serviciul. Codul penal francez trateaza coruptia activa si traficul de influenta comise de particulari intr-un capitol distinct intitulat “ Atingeri aduse administratiei publice comise de particulari “ – a se vedea si J.Pradel, M.Donti-Juan, op.cit., pagina 775

[13] Coruptia activa este definita si in cuprinsul art. 15 din Conventia Natiunilor Unite privind coruptia, ratificata in dreptul intern prin Legea nr. 365 / 2004, publicata in M.Of. nr. 903 din 5 oct. 2004, aceasta constand in fapta de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public, direct sau indirect, un folos necuvent, pentru sine ori pentru alta persoana sau entitate, cu scopul de a indeplini sau de a se abtine sa indeplineasca, un act in exercitiul functiilor sale oficiale ( litera a ). Textul acestei Conventii face precizarea ca folosul necuvenit poate fi promis, oferit sau dat, atat unctionarului, cat si pentru o alta persoana sau entitate, acoperind situatiile in care mituitorul ofera sau da un asemenea folos necuvenit unei societati comerciale, spre exemplu, sau unui partid politic. Publicata in CETS sau Seria de Tratate a Consiliului Europei nr. 173 / 1999, ratificata prin Legea nr. 27 / 2002, publicata in M.Of. nr. 65 din 30 ian. 2002.

[14] Definitia coruptiei active data de art. 2 se inspira din definitiile nationale si internationale elaborate de-a lungul timpului, de exemplu din cea continuta in Protocolul la Conventia Uniunii Europene privind protectia intereselor inanciare ale Comunitatilor Europene ( art. 3 ) – a se vedea, Raportul explicativ.... op. cit. Pag. 55

[15] A se vedea, O.Loghin, T.Toader, Drept penal ... op. cit., p. 398

[16] A se vedea, M.Basarab, V.Pasca, s.a., Codul..... op.cit., pagina 616

[17] A se vedea, V.Dobrinoiu, Coruptia... op.cit., pagina 69 ; Gh.Nistoreanu s.a., Drept Penal, op. cit., pagina 340 ; Al.Boroi, Drept Penal ... op.cit. pagina 349 ; Gh.Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal ... op. cit. Pagina 289 ; Th.Mrejeru, Infractiunile... op.cit. pagina 18.

[18] A se vedea, V.Dobrinoiu, Coruptia... op.cit., pagina 69

[19] A se vedea, V.Dobrinoiu, Coruptia... op.cit., pagina 70

[20] Dat fiind faptul ca persoana activa in cazul acestei infractiuni poate fi si un functionar, nu doar un simplu particular, Codul penal francez prevede doua delicte, si anume, cel in care persoana care corupe este depozitarul unei autoritati publice ( art. 433 – 1 ) si cel  in care aceasta persoana este un simplu particular ( art. 433 – 2 ) . In jurisprudenta franceza s-a considerat ca fiind aplicabil ultimul text de lege in cazul tentativei de corupere a unui profesor de catre un student, pentru a lua la examen nota dorita, contra remiterii unui cec, sau este aplicabil primul taxt de lege, in cazul directorului de pompe funebre, care intretine relatii privilegiate cu angajatii de la morga unui spital, si carora le remite sume de bani, pentru ca acestia din urma sa indrume familiile celor decedati, inspre cei dintai – in acest sens, a se vedea, J.Pradel, M.Donti -Juan, op.cit., paginile 775 – 776.

[21] A se vedea, V.Manzini, op.cit. pagina 201

[22] A se vedea, O.Loghin, T.Toader, op.cit., pagina 405 ; T.Haj, Dare de mita. Functionar. Alt salariat, in “ Dreptul “ nr. 12 / 2002, pagina 105 ; A. Racu, Dare de mita, Subiect pasiv al infractiunii, in “ Dreptul “ nr. 1 / 1994, pagina 104.

[23] A se vedea, Raportul explicativ..... op.cit., pagina 47 - 48

[24] A nu se confunda subiectul activ al activitatii de mituire, care intotdeauna este mituitorul, cel mituit fiind subiectul pasiv, cu subiectul activ al celor doua infractiuni, atat mituitorul, cat si persoana mituita, avand fie calitatea de subiect activ, fie pe aceea de subiect pasiv, in functie de textul de lege care le incrimineaza.

[25] A se vedea, Tribunalul Suprem, Colectia penala, decizia nr. 302 / 1955, in Culegere de decizii, vol.3, pagina 79

[26] A se vedea, V.Ramureanu, Pozitia juridica a intermediarului in infractiunea de luare si de dare de mita, in “ JN “ nr. 3 / 1961, paginile 562 - 564

[27] A se vedea, V.Ramureanu, Pozitia... op.cit., pagina 562 ; V.Dobrinoiu, Coruptia.... op.cit. pagina 210 ; O.Loghin si T.Toader, ...op. cit. Pagina 406.

[28] A existat si parerea ca intermediarul este coautor la infractiunea de dare de mita, alaturi de cel care a dat mita, prin mijlocirea sa, motivandu-se ca intermediarul a realizat el insusi actiunea ce constituie elementul material al infractiunii de dare de mita. A se vedea, Al.radulescu, Nota la sentinta penala nr. 643 / 1953 a Tribunalului Popular Raion Radauti, in “ LP “ nr. 10 / 1957, pagina 1208.

[29] A se vedea, V. Dobrinoiu, Coruptia... op.cit., pagina 214 ; H.Diaconescu, op.cit., pagina 77 ; C.Mitrache, C.Mitrache, op.cit., pagina 300 ; s-a sustinut si contrariul, respectiv ca actele de complicitate absorb instigarea – in acest sens, a se vedea, O.Loghin si T.Toader, op.cit., pagina 406.

[30] A se vedea, Doru Pavel, Probleme ale participatie penale, in “ RRD “ nr. 4 / 1978, pagina 34, ; H.Diaconescu, op.cit., pagina 74 – 75.

[31] In literatura juridica straina, a existat si punctul de vedere ca, intermediarul a savarsit acte de complicitate, atat la fapta mituitorului, cat si la aceea a functionarului mituit, aflate in concurs ideal, fapt pentru care i se vor stabili doua pedepse. A se vedea, L. Lambert, Traité de droit pénal spécial, Paris, 1968, pagina 971.

[32] A se vedea, ICCJ, Sectia penala, decizia nr. 1455 / 15 martie 2007, de pe site –ul www.pna.ro

[33] A se vedea, M.Basarab, V.Pasca, s.a., Codul penal,  op.cit., pagina 627 ; V.Dobrinoiu, Coruptia.... op.cit., pagina 213.

[34] A se vedea, H.Diaconescu, op.cit., pagina 77

[35] A se vedea, T.S., Sectia penala, decizia nr. 1485 / 1985, Culegere de decizii pe 1985, pagina 318

[36] A se vedea, ICCJ, Sectia penala, Decizia nr. 1911 / 5 aprilie 2007 de pe site-ul 3w.pna.ro

[37] In doctrina straina, s-a afirmat si ca luarea de mita, savarsita in modalitatea pretinderii unor foloase, ori a acceptarii unei promisiuni, este o infractiune de pericol, in timp ce luarea de mita savarsita in modalitatea primirii, este o infractiune de rezultat – a se vedea, A. De Nauro, Initiation.... op.cit., pagina 86

[38] Ca o consecinta a faptului ca luarea de mita este o infractiune de pericol, in aproape toate legislatiile, sanctionarea unctionarului are loc indiferent daca acesta a primit sau nu, mita, exceptie facand IRANUL, unde primirea avantajului este necesara – A se vedea, D.Dolling, Rapport... op.cit., pagina 23

[39] In majoritatea condurilor nationale, cum este cazul Germaniei, Finlandei, Frantei si Japoniei, structura delictului de coruptie activa a agentilor publici este considerata ca reflectand coruptia pasiva. Modalitatile de realizare ale acestei infractiuni sunt la fel ca in dreptul penal romanesc, promisiunea, oferirea, sau darea unui avantaj, unui agent public sau unui tert – a se vedea, D.Dolling, Rapport..... op.cit. , pagina 23

[40] A se vedea, Vasile Breban, op.cit., pagina 472 ; V.Dobrinoiu, Coruptia.... op.cit., pagina 215 ; O.Loghin, T.Toader, op.cit., pagina 405 ; Constantin Bulai, A. Filipas, Constantin Mitrache, op.cit., pagina 378.

[41] A se vedea, raportul explicativ al Conventiei penale privind coruptia, publicat in Seria de tratate a Consiliului Europei 173 / 1999, si in Consiliul Europei si lupta impotriva coruptiei, Ed. Consiliului Europei, Bucuresti, 2001, pagina 48

[42] A se vedea, J.Baumann, Zur Problematik der Bestechunhstatbestande ( Despre problematica situatiilor de fapt ale mitei ), Heildelberg, 1961, pagina 37 ; in acelasi sens, in doctrina romaneasca s-a afirmat ca promisiunea poate fi determinata sau nedeterminata – a se vedea, H.Diaconescu, op.cit., pagina 79

[43] A se vedea, F. Goyet, op.cit., pagina 89

[44] A se vedea, V. Manzini, op. cit., pagina 209

[45] A se vedea, Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, op. cit., pagina 291

[46] A se vedea, TRIBUNALUL SUPREM, col.penal, Decizia nr. 1651 / 1969 in Repertoriu de practica judiciara, de C.Gall, N.Hogas, pagina 369

[47] A se vedea, Curtea de Apel Brasov, decizia penala nr. 6 / a / 21 ian. 1996, n Curtea de Apel Brasov, Jurisprudenta, 1996

[48] A se vedea, Curtea de Apel Brasov, Sectia penala, decizia nr. 6 / 1996 in Curtea de Apel Brasov, Culegere de practica judiciara 1996, Ed.Omnia Uni Sast, Brasov, 1997, pagina 38

[49] A se vedea, TRIBUNALUL SUPREM, sectia penala, decizia nr. 1710 / 1970 in Culegere de decizii, pagina 408

[50] A se vedea, Tribunalul Regional Dobrogea, Col.pen., decizia nr. 428 / 1964, in “ JN “ nr. 10 / 1964, pagina 146

[51] Doctrina si jurisprudenta franceza au statuat ca pot fi considerate astfel de bunuri in natura, spre exemplu : un ceas de aur, arbori au arbusti, o munca gratuita. Aceste exemple au fost completate ulterior cu altele noi, cum ar fi cazul unui presedinte al unui Consiliu general, care ofera un comision ocult, a doi antreprenori de transport, in schimbul unui imprumut gratuit de autobuze pentru campania electorala, sau cazul unui functionar care elibereaza strainior in situatii nelegale, o carte de sejur, in schimbul unei remuneratii – a se vedea J.Pradel, M. Donti- Juan, op.cit., pagina 772 ; J.Larguier, op.cit., pagina 317

[52] Potrivit art. 290 din Noul Cod penal, darea de mita se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani

[53] Pedepsele prevazute pentru coruptia activa sunt inchisoarea sau amenda. Pedepsele pronuntate pentru aceasta fapta sunt in mod frecvent mai reduse decat cele pronuntate pentru coruptia pasiva – cum este cazul unor State ca Ungaria, Japonia sau Slovenia. In alte tari, cum este Grecia, coruptia activa este pasibila de aceeasi pedeapsa ca si coruptia pasiva – a se vedea R.Dolling, Rapport ... op.cit., pagina 38

[54] In dreptul penal spaniol, limitele acestei pedepse difera in functie de situatia cand coruptia are drept obiect indeplinirea de catre persoana care exercita o functie publica, a unui act injust, si cea in care coruptia are drept obiect indeplinirea de catre persoana care exercita o functie publica, a unei crime sau a unui delict cu ocazia exercitarii functiei sale.

[55] A se vedea, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I-a penala, decizia nr. 174 / A / 1998, in RDP nr. 3 / 1999, pagina 132

[56] Dispozitiile din Noul Cod penal referitoare la pedepsele accesorii, sunt cuprinse in textul art. 65, potrivit caruia, “ pedeapsa accesorie consta in interzicerea exercitarii drepturilor prevazute in art. 66 lit.a, b, d-n, a caror exercitare a fost interzisa de instanta ca pedeapsa complementara (1) “, iar la alin.2 este reglementata pedeapsa accesorie a interzicerii de drept a exercitarii urmatoarelor drepturi enumerate expres la literele de la a, la f.

In ceea ce priveste art. 66 alin. 1, “ Pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi consta in interzicerea exercitarii, pe o perioada de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre urmatoarele drepturi “, drepturile la care face referire art. 65 fiind urmatoarele : a) dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice ; b) dreptul de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de Stat ; d) dreptul de a alege ; e) drepturile parintesti ; f) dreptul de a fi tutorwe sau curator ; g) dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit la savarsirea infractiunii ; h) dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme ; i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de nstanta ; j) dreptul de a parasi teritoriul Romaniei ; k) dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public ; l) dreptul de a se afla in anumite localitati stabilite de instanta ; m) dreptul de a se afla in anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunri publice, stabilite de instanta ; n) dreptul de a comunica cu victima sau membrii familiei acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori de a se apropia de acestea.

Rezulta de aici, ca si potrivit noilor reglementari, revine instantei rolul de a individualiza expres drepturile care urmeaza a fi interzise, atat cu titlu de pedeapsa accesorie, cat si cu titlu de pedeapsa complementara, o dispozitie in plus fiind aceea ca, drepturile care interzic cu titlu de pedeapsa accesorie sunt aceleasi cu cele care se interzic cu titlu de pedeapsa complementara ; aceasta dispozitie, desi nu este prevazuta in actuala legislatie, este aplicata in practica si in prezent, de instantele de judecata.

[57] Raspunderea penala a persoanei juridice a fost introdusa, pentru prima oara, in dreptul romanesc prin intrarea in vigoare a Legii nr. 299 din 2004 privind raspunderea penala a persoanelor juridice pentru infractiunile de falsificare de moneda, sau de alte valori, publicata in m.Of. 593 din 1 iulie 2004, abrogata ulrerior prin L nr. 278 / 2006 – a se vedea, M.Burceag, Raspunderea penala a persoanei juridice in Noul Cod penal ( Legea 301 / 2004 ), “ Pro Lege “ nr. 1 / 2006, pagina 210

[58] Art. 19 indice 1 a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea 278 / 2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si  completarea altor legi, publicata in M.Of. 601 / 12.07.2006

[59] Dispozitii asemanatoare privind sanctionarea persoanei juridice sunt cuprinse si in Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, adoptata la New York la 31 octombrie 2003, ratificata in dreptul roman prin L.365 / 2004, publicata in M.Of. 903 / 5 oct. 2004, care la art. 26 stipuleaza urmatoarele : 1. Fiecare Stat parte adopta masurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru a stabili raspunderea persoanelor juridice care participa la infractiunile stabilite conform prezentei conventii ; 2. Sub rezerva principiilor juridice ale Statului parte, raspunderea persoanelor juridice poate fi penala, civila sau administrativa ; 3. Aceasta raspundere nu aduce atingere raspunderii penale a persoanelor fizice care au savarsit infractiunile ; 4. Fiecare Stat parte vegheaza, in mod special, ca persoanele juridice trase la raspundere conform prezentului articol sa faca obiectul sanctiunilor eficace, proportionale si de descurajare, de natura penala sau nepenala, inclusiv al sanctiunilor banesti.

[60] Publicat in JO C 221 din 19 iulie 1997, pagina 12-22

[61] A se vedea, A. Jurma, Raspunderea penala a persoanei juridice, “ RDP “ nr. 1 din 2003, pagina 104

[62] Publicata in Seria de Tratate a Consiliului Europei  sau CETS nr. 173 din 1999, ratificata prin Legea 27 din 2002, publicata in M.Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

[63] Exista si ( b ) o serie intreaga de Decizii-cadru adoptate de Consiliul Uniunii Europene, care obliga Statele membre sa intorduca raspunderea penala a persoanei juridice care au savarsit infractiuni vizate de actele respective, recomandandu-se ca, in cazul acestor fapte sa se adopte sanctiuni proportionale impotriva respectivelor persoane juridice – a e vedea, Decizia-cadru nr. 2002 / 629 / JAI din 19 martie 2002, privind lupta impotriva traficului  de fiinte umane, Decizia-cadru nr. 2004 / 68 / JAI din 22 dec. 2003 ( ? 2004 ) privind lupta impotriva exploatarii sexuale a copiilor si pedopornografiei, Decizia-cadru nr. 2005 / 667 /JAI din 12 iulie 2005 privind intarirea cadrului penal pentru reprimarea poluarii cauzate de nave.

[64] A se vedea, S.Marcus Helmons, L’ applicabilité de la Convention Européenne des Droits de l’ Homme aux personnes morales, in «  Journal des Tribunaux. Droit européen « , 1996, pagina 151.

[65] Model intalnit, spre exemplu, si in dreptul belgian si in dreptul olandez

[66] A se vedea, E.Dragut, Sanctiunile aplicabile persoanei juridice in lumina Noului Cod penal, “ Dreptul “ nr. 12 / 2005, pagina 162.

[67] A se vedea, H.Diaconescu, Este raspunderea penala a persoanei juridice in dreptul roman, o raspundere pentru fapta altuia ?, “ Dreptul “ nr. 12 / 2005, pagina 157.

[68] A se vedea, M.Basarab, V.Pasca, s.a., Codul penal....., op.cit., pagina 108

[69] Dreptul penal belgian asimileaza persoanei juridice si unele entitati lipsite de personalitate juridica potrivit legii civile, cum ar fi : asociatiile in participatie, societatile comerciale in curs de formare, etc. 9 art. 5 din Codul penal belgian ).

[70] A se vedea, F.Streteanu, R.Chirita, Raspunderea penala.... op.cit., pagina 394

[71] A se vedea, G.Margarit, Conceptul de raspundere penala a persoanei juridice in Noul Cod penal, “ Dreptul “ nr. 2 / 2005, pagina 103

[72] A se vedea, St. Carpenaru, Drept comercial roman, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, pagina 189

[73] Majoritatea sistemelor de drept au prevaut aceasta exceptie de la raspunderea persoanei juridice, exceptie facand DANEMARCA, unde se admite raspunderea STATULUI, pentru infractiuni care nu au fost savarsite in exercitarea unor atributii ce tin de puterea publica – a se vedea, F.Streteanu, R.Chirita, raspunderea penala...op.cit., pagina 393.

[74] A se vedea, J.Pradel, Droit pénal général, Ed.Cujas, Paris, 2000 – 2001, pagina 468 ; M.Basarab, V.Pasca s.a., Codul penal..... op.cit., pagina 104

[75] Consiliul National de Aparare a Tarii este o autoritate administrativa autonoma, alaturi de Consiliul National al Audiovizualului, Consiliul Concurentei, Comisia Nationala a valorilor Imobiliare, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare, Societatea Romana de Radiodifuziune, Agentia de Presa Rompres, Serviciul Roman de Informatii Externe, Serviciul de Paza si Protectie, Institutul Roman pentru Drepturile Omului – a se vedea, M.Basarab, V.pasca, s.a., Codul Penal..... op.cit., pagina 105

[76] Acest sistem este consacrat in Anglia, Olanda, Belgia, Norvegia – a se vedea, M.K.Guiu, Raspunderea penala a persoanei juridice, “ Dreptul “ nr. 8 din 2005, pagina 166

[77] O forma de raspundere speciala a persoanei juridice este consacrata de pilda in Codul penal danez sau in Codul penal finlandez.

[78] A se vedea, G.Dimofte, C.Rus, Raspunderea penala a persoanei juridice, “ RDP “ nr. 1 din 2005, pagina 124.

[79] A se vedea, F.Streteanu, R.Chirita, op.cit., pag. 404 - 409

[80] Dispozitia este preluata din dreptul francez, dreptul belgian limitand cumulul de raspunderi doar la infractiunile intentionate – a se vedea, Le point sur... op.cit., pagina 197