O problema a zilelor noastre. Arbitrariul ( 1 ) (actualizat la 21h50, ora Bucurestiului si a Romaniei)

O problema a zilelor noastre. Arbitrariul ( 1 ) (actualizat la ora 21h50, ora Bucurestiului si a Romaniei)

Maine este o mare sarbatoare, aceea a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Ca in fiecare an, sarbatoarea apostolilor lui Iisus Hristos are o zi fixa in calendarul ortodox, anume pe 29 iunie ; ziua de 29 iunie a anului de gratie 2013.

Ma gandeam cati ani au trecut de la revolutia românã din 22 decembrie 1989, cati ani s-au scurs de atunci si pana astazi, cat de mult si-a facut loc credinta in inimile unor oameni care si-au dorit - cel putin aparent - libertatea, si odata cu ea si dreptul la credinta.

Pentru cei care nu stiu inca, regimul comunist a fost unul care i-a dorit mult bine omului, cu de-a sila si intr-un mod original, indepartandu-l de Dumnezeu.

Pentru cei care nu stiu, in ultimii ani ai dictaturii ceausiste, mersul la Biserica era aproape interzis, se spunea ca militarii, ofiterii nu au voie in biserica ( in special in uniforma militara ), multe biserici erau mutate, deplasate, daramate, sau cate s-a putut, sau cate a apucat fostul dictator sa distruga.

Se mai zvonea in ultimii ani ai dictaturii comuniste ca devenisera interzise nuntile.

Un alt zvon spunea pe atunci ca in centrul Bucurestiului, cofetarii sau alte localuri, de exemplu cofetaria hotelului Bucuresti - care era separata de hotel, desi amplasata langa acesta - ar fi trebuit sa scoata perdelele mari, bogate si frumoase din geamuri.

Tot felul de ordine si instructiuni soseau de la varful conducerii regimului comunist.

Acela care dorea bunastarea si fericirea pentru toti oamenii "in mod egal".

Ne aflãm insa astazi in ziua de 28 iunie 2013 si toate aceste fapte "frumoase" aducatoare de "fericire" "tuturor romanilor" - cum altfel ? - si inca si "nationalitatilor conlocuitoare", toate aceste ordine si instructiuni puse in practica, par a fi indepartate undeva in timp, in trecut, cel putin asa par.
S-ar putea spune astfel ca oamenii care erau "fericiti" in trecut inainte de 1989, astazi sunt "fericiti" in alt mod, intr-un fel mai liber, mai democratic, mai tolerant, mai echilibrat.
De cate feluri sa fie fericirea ?
Cred ca daca am pune intrebarea unui preot, el ne-ar vorbi despre cele 8 fericiri.
Cele 8 Fericiri se gasesc in Biblie, in Sfanta Evanghelie dupa Matei, in capitolul 5 intitulat "Predica de pe munte. Fericirile. Adevarata implinire a Legii", enumerate sau mentionate in versetele de la 3 la 11 inclusiv.

La atatia ani de la revolutia din 22 decembrie 1989 care s-au scurs ne-am putea astepta sa gasim oamenii mai buni, mai intelepti, mai toleranti si fericiti ca l-au regasit pe Iisus Hristos sau inca Isus Cristos, este vorba de unicul Mantuitor al omenirii.
Daca insa nu toti oamenii s-au grabit spre Dumnezeu pana in anul acesta de gratie 2013, caci unii sunt inca adeptii politicii si exista cred si azi partide in care Dumnezeu nu prea are locul Sau, de fapt nu ai cum sa faci politica compatibila cu Dumnezeu cata vreme politica se face, e drept, democratic, pe partide politice, fiecare avand programul sau politic.
Cata vreme oamenii sunt despartiti prin idei politice care toate de fapt au ca rezultat ca oamenii se bat pe acelasi numar de locuri de munca, cand unii cand altii, in functie de cine vine la putere in tara, pe aceleasi functii in Administratia Statului care sunt limitate si ele ca numar si deci batalia aceasta inseamna sa dai din coate si mai exact inseamna sa lovesti ca salbaticul, pentru a-ti face un loc intre oameni, dar intre care oameni se pune intrebarea ?
Desigur, intre oamenii care si ei au lovit ca tine in toti ceilalti care au fost doborati sau care s-au dat la o parte, desigur intre oamenii care ca si "tine" au dat viguros din coate, sau mai exact au dat coate si pietre si tot ce au mai putut, calomnii, defaimari, denunturi calomnioase, lovituri pe sub centura cum se spune, semenilor lor.
Iata deci ca ajungem la concluzia ca politica - cel putin asa cum este ea inchipuita si aplicata mai ales in viata concreta - este incompatibila cu Dumnezeu.
Sa admitem deci tinand cont de realitatea cruda, ca nici macar in anul 2013 oamenii, nu sunt cu totii indreptati spre credinta, spre Dumnezeu.
Insa, daca asa stau lucrurile cu oamenii obisnuiti, am putea poate sa ne asteptam ca 2013 este un an care i-a gasit pe cei care sunt preoti, dedicati credintei si lui Dumnezeu, mult mai aproape de Divinitate si fericiti ca amintirile dureroase ale trecutului comunist, se afla astazi undeva departe si cu fiecare an devin tot mai indepartate : ca un vis urat, ca un cosmar.

Cum i-a gasit revolutia pe oamenii din tara noastra si probabil si pe altii din tari precum Romania, tari numite foste comuniste ?
I-a gasit nefericiti, lipsiti de toate cele necesare vietii, supravietuirii, precum alimente, hrana, caldura, apa calda, lumina electrica : sa ne amintim ca inainte de 1989, timp de mai multe ore se intrerupeau apa calda, chiar si gazele la aragaz sau acestea aveau putina putere, lumina electrica, la televizor erau numai Telejurnalele si magazinele alimentare erau goale si pustii, exceptie facand momentele cand brusc se formau randuri si cozi mari, imense uneori, zi sau noapte, la cateva "tacamuri" de pui, sticle de lapte ( trebuia sa te scoli la ora 2h00 noaptea, si la ora 5h00 dimineata randul se destramase, oamenii plecasera deja cu ratia de sticle de lapte cumparata, cand se ridica soarele pe cer nici nu ai fi spus ca in locul respectiv, noaptea, oamenii degerasera, inghetasera sau statusera pentru o sticla de lapte la coada, ca in acel loc se vanduse lapte si poate putin iaurt ).
In centrul Bucurestiului, pe fostul Bulevard Ana Ipatescu, actualul Lascar Catargiu, o colega de liceu imi povestea ca nu au gaze, ca sunt atat de scazute incat nu se poate gati mancarea, iar mama ei statea noaptea treaza pentru a putea fierbe niste cartofi sau inca pentru a coace cozonacii pentru Craciun.
Dupa 1989 colega mea si parintii ei au ales sa traiasca departe de Romania, intr-o tara mai libera in care sa poata avea macar libertatea de a-si fierbe cartofi sau de a-si gati o mancare si au plecat in Canada.
La caderea comunismului, societatea s-a regasit libera, intr-un fel, oricum mult mai libera decat inainte de 1989, insa in acelasi timp plina de frustrari acumulate in timp, de traume si chiar de tragedii, de la caz la caz.
Un regim poate cadea, dar el va continua sa traiasca prin oamenii sai, prin oamenii care au trait acel regim.
Intr-un mod mai mult sau mai putin intentionat, voluntar, oamenii si-au continuat viata, existenta sub imperiul mentalitatilor de dinainte de 22 decembrie 1989.
A cazut comunismul, dar au ramas vii, credintele lui.
Comunismul nu avea insa numai credinte, avea si obiceiuri, "cutume" si le aplica viguros.
Este probabil ca oamenii, cautand echilibrul si linistea, dupa 1989, s-au gandit ca banii pot fi un bun remediu pentru a uita toate neajunsurile, toate necazurile.
Si este adevarat ca banii ne sunt necesari si nu putem trai fara ei, cel putin inca nu se poate, probabil candva se va putea si aceasta.
Ce a mai scos la iveala caderea comunismului, ce s-a mai vazut dupa 1989 ?
S-a vazut ca, in fond, in timpul anilor de regim comunist era oarecum obligatoriu sau chiar obligatoriu ca toata lumea sa fie casatorita si pe cat posibil, sa aiba si copii, dar in mod evident, dupa 1989 am vazut mai ales ca nu toti oamenii care au trait casatoriti, au fost pregatiti pentru o casatorie sau pentru a deveni parinti.
Prin anii 2000 si ceva am avut ocazia cand am lucrat la o fundatie umanitara, sa vad cu ochii mei cum tinere femei sau chiar foarte tinere, niste fete, devenisera mame si fusesera respinse, alungate de acasa cu copiii lor.
Parintii le alungau fara mila, ca pe niste caini, fara sa se gandeasca unde se pot duce, iar cat despre tatii copiilor nascuti in acest mod, despre ei nici nu se poate aduce vorba macar, ei erau ca si inexistenti.
Fundatia avea un program umanitar care se numea "Preventia abandonului maternal" si inchiriase un apartament social pe strada Eliza Moroiu, intr-un imobil cumplit de friguros, vechi si intunecos, insa destul de mare pentru a gazdui mai multe tinere si pe copiii lor, fetele sau tinerele femei fiind acceptate in acest program al fundatiei.
Cand parintii fetelor vedeau ca exista si altfel de oameni pe aceasta lume, care nu le alunga si nu le evita fiicele lor devenite mame, atunci acesti "parinti" isi schimbau atitudinea, unii se pare - am auzit odata - gaseau de reprosat ceva, orice, asistentelor sociale sau vreuneia dintre ele, acesti parinti oricand puteau cauta cearta asistentelor sociale care zi de zi mergeau in acel apartament social pentru a ingriji tinerele mame.
In aceasta etapa deci, se iveau si unii parinti care pareau ca se mai indulcesc sau ca isi amintesc de fiicele lor, de unde pana atunci isi dadusera fiicele afara din casa.
Pe de alta parte, unele dintre tinerele mame trebuiau - aveam sa aflu - sa fie invatate cum sa isi cheltuie banii, pentru ca unele dintre ele, atunci cand dispuneau de o suma de bani pe care fundatia le-o punea la dispozitie, in loc ca, pe primul loc, sa cumpere lapte pentru copilul nou-nascut, ele isi cumparau, pare-se, lac de unghii sau produse cosmetice inutile pentru ele insele.
O societate in deriva se poate spune.
Asistentele sociale ale fundatiei lucrau si in Maternitati, unele dintre ele si acolo trebuiau sa pazeasca tinerele mame care nascusera, pentru ca aceste mame tinere fugeau din spital si isi abandonau noul-nascut pe unde puteau, in primul rand in spital.
In toate aceste situatii dramatice de viata, desigur ca Dumnezeu, credinta nu isi gaseau niciun loc.
Atat parintii tinerelor fete si femei care adusesera pe lume un copil, s-ar putea spune "singure", pentru ca de partenerul lor nici nu poate fi vorba in aceste conditii, acela devenise invizibil la modul cel mai concret, Dumnezeu singur stie pe unde fugise, sau disparuse sau, cum se spune, se daduse la fund, cat si fetele lor care poate se trezisera mamici "peste noapte" - erau la fel de indepartati de Dumnezeu.
Pe vremea comunismului si chiar si dupa caderea lui, puteam auzi povesti de viata precum : femeia pentru a se casatori, intentiona sa aiba o relatie amoroasa cu barbatul pentru ca ulterior sa ii dea vestea ca a ramas insarcinata si el sa o ia de sotie.
O alta posibilitate era aceea de a reclama barbatul care nu vroia sa le ia de sotie, dupa consumarea unei relatii amoroase, daca o putem numi si asa.
Intrucat Partidul Comunist veghea la fericirea oamenilor, au fost se pare si femei care au reusit reclamand barbatul, sa se marite, mai ales cand barbatul era membru al partidului comunist, activist de partid sau ofiter in Armata.
Unele cupluri casatorite asa s-au nascut si culmea, au dainuit.
Altii insa au divortat, mai devreme sau mai tarziu.
In fine, in zilele noastre, barbatul lasa sau nu lasa femeia insarcinata, daca nu vrea, nu o ia de nevasta.
Am auzit ca, in disperare de cauza, dupa 1989, unele femei ar fi facut un apel la "stiinta" vrajilor, a magiei albe, care in acceptiunea unor femei era acceptabila, cata vreme i se spunea 'alba", de nedorit fiind numai magia neagra, dar cata vreme era 'alba" ea putea fi de folos si putea conduce la maritis.
Astfel, am auzit o data ca, pentru a te marita - sau a ma casatori, suna a sfat ce primeam - trebuie "si tu" sa ai "ceva facut", asa cum altele au.
Da, avand "ceva facut" unele fete, spun iarasi se pare, isi gaseau fericirea si casatoria asteptata se incheia, de unde pana atunci poate baiatul sau barbatul nu era hotarat sa le ceara, sa le si ia concret, de nevasta.
Nu stiu daca era un sfat dat cu adevarata buna intentie, poate ca da, poate ca intentia era buna, cine stie ?
Dar in cazul meu cel putin, mi se parea hilar ca fericirea si trainicia unei relatii, a unei casatorii, sa stea in niste formule magice "albe", rostite pe timp de noapte si in cine stie ce conditii.
Insa altcineva, mai demult, cand i-am spus acelei persoane ce sfat am primit, mi-a explicat si ca, aceste asa-numite "vraji" se fac pe o durata de timp - daca asa o fi nu stiu ! - si ca, la un moment dat, "vraja" expira si cand ea se destrama sau expira, ceva rau se intampla in viata celor care au facut vraja sau / si asupra carora vraja a fost facuta.
De ce ?
Pentru ca o vraja este un pact cu diavolul.
Poate ca in trecut, comunismul a vrut o societate intemeiata pe familie, totusi nici atunci in comunism nu se casatorea sau nu reusea toata lumea sa se casatoreasca, sau sa aiba o casatorie plina de satisfactii, de normalitate.
In acest sens, trebuie ascultate femeile pentru ca in mod sigur ele stiu multe si ar avea multe de spus.
Ascultand oamenii sau pe descendentii lor, ascultand deci povesti de familie, reale,  afli de exemplu cum o femeie era foarte multumita de fidelitatea sotului ei care avea si un simt al datoriei si deci era un bun sot si un bun parinte, insa dupa vreo 20 si ceva, 30 de ani de casatorie, dintr-o data, a descoperit ca sotul ei cel ideal, in fapt, mai avea un alt copil, dintr-o alta relatie, iar biata femeie se intreba cum de reusise pentru ca ea avea un barbat de nadejde, si, langa ea, alaturi de ea ?!
"Interesant" este ca in astfel de cazuri, un om poate sa nu stie ca undeva in lume, mai are un frate sau o sora si ca au un acelasi tata....
Multe femei au confundat placerea pentru dragoste sau amor, cu dorinta de a avea un copil.
Si nu s-au gandit ca - in fond nu ai cum sa stii dinainte - si casatoria care merge bine, cine stie cum, se poate destrama si iata, de multe ori abia atunci se vede daca o mama si-a dorit copilul.
De altfel, se intampla ca femeia isi iubeste copilul cand e multumita de sotul ei, cand se simte iubita de el, dar din clipa in care relatia femeii cu sotul ei incepe sa se strice, sa se deterioreze, atunci femeia incepe sa nu isi mai iubeasca copilul.
Cred ca alte femei si-au spus ca, din moment ce se casatoresc trebuie sa fie si mame, "trebuie", adica e o datorie din partea lor, adica asa se cuvine, sa ai o familie, si mai ales cand/ daca sotul vrea sa aiba copii.
Pentru ca exista si soti care nu isi doresc copii.
IN timp, am avut ocazia sa aud tot felul de cazuri ciudate, astfel sotul unei femei i-ar fi spus acesteia ca nu vrea sa aiba decat baiat si cand biata femeie a nascut o fiica, chiar a divortat, nu a glumit !
Cat de absurd, da !
Sau vreun alt sot care a spus ca nu vrea copii, dar logodnica lui, iubita lui a ramas insarcinata, iar el, de unde fusese un om iubitor si atent pana atunci, auzind vestea a disparut in ceata si nu s-a mai uitat niciodata in urma, dar niciodata, iar femeia a nascut si singura si-a crescut copilul, ba, poate, cand mama ei a vazut-o cu copilul in brate, nou-nascut, a dat-o si afara din casa...
Tot atatea povesti adevarate de viata....

In mod normal un parinte trebuie sa apere interesele legitime ale copilului sau, sa ii respecte si apere drepturile, pentru ca si copilul are drepturi, dar de acest aspect putem spune ca destule generatii de parinti au facut abstractie.
Iar cand copilul devine un adult, asta nu inseamna ca, din punct de vedere juridic nu mai exista relatia cu parintele sau, juridic vorbind un copil ramane copilul parintilor sai, astfel fiind, asa se face ca mai tarziu el are dreptul la mostenire de pe urma parintelui sau, ca descendent in linie directa.
In alta ordine de idei parintele trebuie sa isi ajute copilul, sa il sustina pentru ca acesta sa isi realizeze drepturile pe care le are, sa il sustina pentru a-si pune in valoare drepturile.
Tot parintele este acela care trebuie sa isi apere copilul, desigur trebuie sa il invete si sa se apere singur.
Daca parintele ii ofera copilului sau nu numai hrana de toate zilele, dar si afectiune, intelegere, dispozitia si disponibilitatea de a-l asculta, de a vorbi cu el, atentie, o educatie frumoasa, daca il apara de ceva ce i-ar putea face rau, in principiu putem spune ca e un parinte bun si cu simtul datoriei.
Dar, oare toti parintii indeplinesc aceste conditii, au satisfacut ei aceste conditii ?
Nu stiu daca toti stiu sau au remarcat, se pare ca nu toti, dar unii mai cititi, mai invatati sau mai deschisi la minte sau mai dispusi sa priveasca in jurul lor, am vazut ca exista si parinti denaturati care nu au o grija reala de copiii lor si de interesele acestora.
De ce oare ?
Care sa fie cauza ?
Lipsa dorintei autentice de a avea copii, de a deveni parinte in anii tineretii, sau atunci cand s-au casatorit ?
Lipsa educatiei ?
Am auzit odata o doamna, da, o doamna si imi e draga si azi, spunand ca dupa ce s-a casatorit, ea si sotul ei : "Nu am stiut ca fetele or sa vina una dupa alta..."
Cum asa, nu au stiut ?
Desigur nu poti ghici daca sau cati copii vei avea si la ce intervale de timp, insa poti sa iti dai seama ce inseamna a fi casatorit si a avea relatii conjugale, in orice moment.
In timp ce unele femei nu pot avea copii sau pot cu greu, altele ar fi vrut sa nu ii nasca pe copiii lor.
Exista si femei care, atunci cand au ramas insarcinate au dorit sa avorteze, dar cineva atunci s-a opus, poate chiar sotul, poate doctorul caruia i s-au adresat in acest scop, poate un prieten al familiei, o ruda sau un coleg, cineva care sa fi venit cu un sfat bun si mai ales crestinesc.
Oare ce poate fi in inima unui copil, chiar la varsta adulta daca ajunge sa stie ca mama sa nu l-a dorit, l-ar fi vrut avortat, aruncat la propriu la cosul de gunoi ?
Mai exista si femeile care nasc si in zilele urmatoare nasterii cand ele se numesc "lauze" sunt cuprinse de o dorinta nefasta de a-si respinge copiii sau in cele mai rele cazuri, isi omoara pruncii, se numeste aceasta pruncucidere.
Nu se stie cred exact de ce apar astfel de respingeri, de catre mame, fata de copilul lor nou-nascut, daca sa zicem, ele si-au dorit - totusi - copilul, sa fie durerile din timpul nasterii ?
Pentru ca nasterea nu e intotdeauna usoara ci poate fi aducatoare de dureri foarte mari, unele femei nu uita toata viata lor durerile din orele acelea de travaliu, din momentele de dinainte de nastere.
Cred ca in mod normal, bucuria si fericirea de a vedea ca ai nascut un prunc sanatos si dorit, mic si nevinovat, inocent, un mic ingeras, aceasta ar trebui sa iti dea o senzatie de plenitudine, de implinire, de fericire reala, profunda, si cred ca nu trebuie asociate durerile inerente nasterii in sine, cu copilul care s-a nascut in dureri.

Dupa ce copilul se naste si pe masura ce creste, parintele are fata de el, tot felul de exigente si pana la un punct, este firesc sa le aiba.
Exista si parinti, poate in special tati, care se comporta ca niste tirani cu copiii lor si aceasta, la orice varsta a copilului.

Au trecut 11 zile de cand am primit o veste neasteptata, pe 17 iunie 2013, seara, destul de tarziu, am primit de la o colega, vestea trista a internarii unei prietene.
A internarii la spitalul de psihiatrie.
Nu cred ca trebuie tacut.
Cu atat mai mult cu cat, asa cum am spus mai sus, traim intr-o societate in deriva.
Ce mi-a spus colega mea a fost ca "In urma cu 2 luni de zile, prietena mea a avut un iubit, preot, si el o batea, a batut-o foarte rau si o incuia in casa, ii cerea sa ii faca cartofi prajiti".
Apoi, dupa cum aveam sa aflu de la colega mea, in continuare, despre familia prietenei ei, " tatal si-a distrus fiica", "a nenorocit-o" si inca "vrea bani", iar banii se pare ca nu ajung niciodata, desi familia are o buna situatie materiala.
Atunci cand ne-am cunoscut in anii facultatii, colega mea era deja prietena cu aceasta tanara, a carei internare mi-a fost anuntata.
Nu intotdeauna putem spune totul, chiar si daca suntem de buna-credinta, nu intotdeauna este momentul, dar trebuie ca acest moment sa vina si el in cele din urma, macar asa, treptat.
Sau, sa asteptam ce ? Sa se intample ceva rau, sau si mai rau inca ?
Colega mea mi-a mai povestit si ca prietena ei are un frate, preot si el, care niciodata nu isi viziteaza sora la spital.
Dar cum s-a intamplat si ce s-a intamplat incat o fata atat de invatata, si de capabila sa ajunga intr-un spital de psihiatrie ?
Se intampla lucruri grave si cred ca e timpul mai mult ca oricand sa fie privite cu seriozitate.
Daca este adevarat ceea ce stia si colega mea, atunci, fratele prietenei ajunse in spital, este un om casatorit, este tata, dar isi doreste bani in continuu pe care i-ar juca unde credeti ? - i-ar juca la pacanele, da, el un preot, si pentru a-si procura banii se pare ca nu are scrupule prea mari, recurgand la bugetul familiei, al parintilor lui, caci tatal, "capul familiei" este si el, culmea, preot !
Da, tatal prietenei internate este un preot !
Si fratele ei este preot, si iubitul ei, acela "din urma cu 2 luni" ( la data de 17 iunie 2013 ) care o batea de o smintea, si o incuia in casa, practic o priva de libertate, era tot un preot.
Dar, ce preoti ciudati !
In anii facultatii, de fapt cred ca eram in anul III de facultate, cand colega mea m-a invitat la Springtime si la o pizza si un suc, intrucat peste cateva zile avea sa fie ziua ei de nastere, surpriza a fost ca ducandu-ma la locul de intalnire care a fost la Mac Donald's-ul din Brezoaianu, am gasit-o in compania prietenei ei, aceasta chiar care a fost internata.
Trebuie sa fi fost prin ianuarie 2008.
Atunci am cunoscut-o pe prietena colegei mele, o fata inalta, bine facuta, sensibila insa si frumoasa, inteligenta si citita, care vorbea intotdeauna pe un ton bland, calm, si care, privind spre noi, stiind ca suntem studente la Drept cum eram pe atunci, ne-a spus "Doamnele avocat", gandindu-se ca dupa absolvirea facultatii avem posibilitatea sa devenim avocate, mai ales daca ne si dorim acest lucru.
Colega mea era in ultimul an de facultate, anul IV si in scurt timp avea sa urmeze ultima sesiune de examene pentru ea, apoi inscrierea la examenul de licenta si odata cu aceasta, terminarea practic, a facultatii, urmata de sustinerea licentei.
In 4 iulie 2008, colega mea a sustinut si a promovat examenul de licenta.
Pe cand eu aveam sa incep din 1 octombrie 2008, ultimul meu an de facultate, anul IV.
Imi amintesc acea zi de iarna a inceputului anului 2008, prietena colegei mele, la masa la Springtime Universitate a povestit ca in trecut, fusese maritata cu un preot, un altul, dar casnicia a avut o viata extrem de scurta, vreo luna de zile, caci preotul, sotul, a atentionat-o ca poate face fiecare ce vrea, insa ea sa aiba grija ca viitorul copil sa fie al lui, al preotului !
Prietena colegei mele, cand a auzit acestea a divortat si astfel s-a terminat, rapid, casatoria.
Se pare ca tatal prietenei colegei mele, preotul cel in varsta, ii reproseaza fiicei sale faptul de a nu avea o viata de familie reusita pana la varsta ei.
In fapt, prietena colegei mele este necasatorita, dar este o persoana inteligenta si capabila, o fata fina si...doctorita.
Da, este doctorita.
Cata vreme tanara este o doctorita, are cabinetul ei medical si a lucrat si a tratat pacienti, cine poate spune ca nu e un om capabil ?
Intr-adevar, colega mea a terminat Dreptul si s-a gandit la avocatura.
In luna mai 2013 am fost putin ocupata cu sosirea la Bucuresti a inginerului Deloly care colaboreaza, lucreaza cu tatal meu si cu profesorul Ieronim Mihaila, insa, desi am fost putin ocupata caci a trebuit sa fiu o prezenta si sa fac putina traducere sau interpretariat mai exact, am remarcat ca nu mai primesc niciun telefon de la colega mea de facultate.
Iar ea imi telefona chiar de la cabinetul prietenei ei, medical, dupa ziua de tribunal  ea se ducea la cabinetul tinerei doctorite si de acolo imi dadea telefon unori, cand si cand, totusi imi telefona.
Ma intrebam ce s-a intamplat si de ce din luna mai 2013, colega mea nu mi-a mai dat niciun telefon ?
Mi-am spus totusi ca pesemne are clientela si e ocupata, ceea ce e bine, pentru ca are de lucru.
Pe urma m-am gandit ca poate colega mea apreciaza ca vreau sa ma retrag din lumea aceasta a juridicului si sa ma dedic numai traducerilor si atunci nu imi mai telefoneaza.
Totusi, cand nu ma asteptam, in seara zilei de 17 iunie 2013, mama m-a chemat la telefon iar colega mea, caci ea era, mi-a dat vestea internarii tinerei doctorite.
Colega mea, la telefon, era obosita, socata, plansese, mai plangea cred, mi-a relatat ca dintr-o data prietena ei nu mai raspundea la telefon, apoi mi-a spus printre franturi caci cu greu consimtea parca sa vorbeasca, ca "e internata a doua oara" si ca "acum o luna de zile a fost internata [ prima data ], apoi externata", ceva se intamplase mi-am spus eu, ele doua se vedeau in fiecare zi....
Colega mea a continuat relatarea ei, frântã, si mi-a spus ca "acum din nou e internata, de duminica ( cred )", adica din 16 iunie 2013, sau pe 16 iunie a reusit colega mea sa vorbeasca in cele din urma la telefon cu doctorita si sa afle.
Caci, doctorita, internata pentru a doua oara, a fost incuiata, singura si la cheie, i s-a luat telefonul si nimeni nu mai stia nimic de ea.
Prima data cand a fost internata, a fost libera.
Chiar si in ipoteza in care ceva s-ar fi intamplat, este oare normal, ca o persoana sa dispara pur si simplu, si prietenii, cunostintele sa nu mai stie nimic de ea ?
Ne aflam in Romania, in anul 2013 intr-un stat de drept si putem spune ca oamenii daca sunt internati in Psihiatrie, dispar la propriu, incuiati, izolati, pentru nu se stie cat timp si nici ce li se face sau administreaza in acest timp ?
Colega mea mi-a spus ca familia cand ii lua, cand accepta sa ii dea telefonul.
Doctorita, la telefon, cand colega mea a gasit-o totusi, atunci "in urma cu o luna" si a aflat ca se afla in spitalul de Pihiatrie Obregia, a spus ca nu are mancare si a rugat-o sa ii aduca mancare.
Ceea ce colega mea a facut.
Prin urmare, revenind asupra situatiei de fapt, sa ne amintim ca "in urma cu 2 luni" doctorita a fost batuta rau de un preot cu care se iubea si incuiata in casa, iar "in urma cu 1 luna", adica o luna mai tarziu, doctorita a fost "internata pentru prima data", apoi ea a fost externata, pentru ca nu mult timp dupa aceea, sa fie internata din nou, a doua oara.
I s-au administrat injectii si cand colega mea a reusit sa o viziteze, prima data, ea spune ca prietena ei nu mai era de recunoscut si ca fata si corpul ar fi prezentat o eczema sau niste "bube rosii".
Este adevarat faptul ca odata administrate, anumite medicamente se elimina prin piele, si pot produce intoxicatii.
Probabil de aceea colega mea s-a speriat si mi-a spus ca prietena ei este de nerecunoscut si ca te sperii daca o vezi.
In plus, colega mea s-a inspaimantat cand, prietena ei, trezita din efectul injectiilor, nu ar fi recunoscut-o si s-ar fi plans cumplit de dureri de cap si de faptul ca, urmare a injectiilor,  nu mai stie de ea !
Doctorita si-ar fi exprimat neputinta fata de situatia in care se afla, disperarea, si ar fi spus ca in situatia ei nu are pe nimeni si nu este nimeni sa o apere.
Intr-adevar, chiar autoritatile trebuie sa ia masuri pentru a apara oamenii si cetatenii, care sunt internati si se afla la dispozitia si buna apreciere a familiei lor, care ii izoleaza complet de lume, de oameni, si in ascuns sau pe ascuns, nespunand nimanui, ii priveaza de libertate.
Este grav ca un om sa dispara si sa fie la intregul cherem al familiei sale, care singura sa decida pentru omul internat, in cazul nostru parintii pentru fiica lor doctorita, daca are voie sau nu sa aiba un telefon si sa telefoneze, sa isi anunte prietenii, sau sa ceara ajutor.
In mod sigur parintii care au internat-o, tatal in special, sunt aceia care tin legatura cu doctorii, cu medicii curanti si care au un cuvant greu de spus, daca fiica lor sa fie libera, sau dimpotriva, incuiata si izolata.

Si daca doctorita nu ar avea parinti deloc ?


Pe drept cuvant se ridica intrebarea daca tatal doctoritei, preotul cel batran care este si profesor universitar la Teologie, la o facultate si universitate din tara, apreciaza ca este normal ca fiica lui sa fie incuiata in casa, batuta rãu si pusa sa faca cartofi prajiti unui alt preot, iubitul ei ?
Se ridica intrebarea daca preotului celui batran care este profesor universitar, i se pare normal ca fiul sau si el preot, sa joace banii la pacanele si cand nu ii mai ajung, sa se "imprumute" din casa parinteasca, mai mult sau mai putin, poate deloc, cu stirea batranului preot ?
Se ridica intrebarea, cat de crestini sunt acesti oameni si preoti ?
Se ridica intrebarea daca preotul apreciaza normal ca fiica lui nu e vizitata la spital de fratele sau, iar pe de alta parte nici batranul preot nu merge in vizita la ea ?
Singurã, sotia preotului s-ar duce in vizita la fiica ei, desi ar avea anumite probleme la stomac si ar fi fost si operata din aceasta cauza, dar, la randul ei, sotia preotului spune ca ii pare rau ca a nascut-o pe fiica ei, ca nu vroia sa o aiba si ca il vroia numai pe fiul ei, acela, "Pacanitul" ?
"Pacanitul" care e dependent de jocurile de noroc ii place mai mult preotesei, mamei sale.
Se ridica intrebarea de ce preotul cel batran spune mereu ca vrea bani si se pare, e nemultumit ca fiica lui doctorita nu castiga mai multi bani ?
Se ridica inca, intrebarea de ce preotul cel batran nu l-a reclamat pe cel care i-a batut rãu fiica si a incuiat-o in casa ?

Din ceea ce colega mea mi-a relatat, am inteles ca banii nu sunt o problema vitala in familia prietenei ei, intrucat preotul cel batran si "capul familiei" a vrut sa isi asigure pesemne, copiii - ambii copii adica - si a inzestrat familia cu anumite bunuri, dar ceea ce bunurile produc, chiria, trebuie impartit intre cei doi frati : prietena colegei meie care e doctorita si fratele ei.
Iar fratele ei este mereu in cautare de bani, caci isi mareste familie, are copii si pe de alta parte e mare impatimit de pacanele.
Colega mea, pe un ton inspaimantat, caci este inspaimantata de ceea ce a patit doctorita, prietena ei, este socata ea insasi pana intr-acolo incat cu greu imi vorbea si relata toate cate le aflase - a exclamat " Dar ce, ala e frate ? ! Pfff ! Ala vrea numai mostenirea ", "Ala sa se duca la ea sa o viziteze, sa isi vada sora ? Dar nici nu vorbeste cu ea !".

Revenind asupra acestui crestin, care este batranul preot, am inteles ca el exercita continuu presiuni asupra fiicei sale careia ii reproseaza faptul de nu fi reusit sa se casatoreasca si sa aiba o familie, dar isi exprima si dorinta ca ea sa aduca bani mai multi.
Familia fiind instarita, doctorita a locuit foarte putin timp, singura, intr-un apartament "al ei" sau cumparat pentru ea de tatal ei, dar apoi familia a chemat-o din nou sa locuiasca numai in casa sau caminul parintesc, o casa ceva  mai mare, incapatoare in tot cazul.
In timp ce, fratele doctoritei locuieste cu familia lui, separat si are casa si tot ce ii trebuie, de pilda, masina.
Se cuvine poate sa scoatem in evidenta felul in care se comporta azi tinerii barbati, pentru ca nu este deloc corect sa ii reprosezi fiicei tale, cand esti tatal ei, faptul de nu fi avut noroc in viata alaturi de un barbat.
Singura data cand doctorita a locuit fara parintii ei, a convietuit cu un tanar care nu ar fi contribuit cu nimic la cheltuielile vietii, ale apartamentului, dar care isi permitea sa spuna ca tanara doctorita care il intretinea, este "proasta" si inca, "vaca".
Iata, pe acesta prietena colegei mele, o fata sensibila si dornica de dragoste, dar si de protectie din partea unui barbat, se pare ca l-a iubit mult, cel mai mult, iar el ii raspundea intr-un mod foarte frumos.
Ce sa mai spunem insa de iubitul ei care "acum 2 luni" "o batea rau pe ..., a batut-o rau de tot, si o incuia in casa si o punea sa ii faca cartofi prajiti" ?
Dar despre celelalt iubit care se insurase cu ea si dupa nunta a anuntat-o ca fiecare cu viata lui, fiecare sa traiasca cum vrea, cu cine vrea, numai la conceptia copilului lor viitor sa fie atenta ?
Acestia doi din urma erau preoti sau sunt preoti.
Colega mea se temea ca prietena ei va fi distrusa de medicamentele administrate in Psihiatrie, si ca nu va mai putea lucra, sau chiar va muri, daca tatal ei continua sa o tina internata.
Plangea la telefon.
Iata, ce putem face, sa tacem si sa incrucisam bratele ?
Cata animalitate si bestialitate sa iti internezi fiica dupa ce ai exasperat-o toata viata.
Tanara a invatat, a terminat facultatea, este doctora, a lucrat, lucra pana nu demult, asa cum am spus, chiar inainte de luna mai 2013, nu cu mult, colega mea mi-a telefonat de la cabinetul medical al prietenei ei.
Eu am spus ca de acum, cabinetul medical se va transforma si intr-un cabinet de avocatura, sau altfel spus, va fi si cabinet de avocat.
Vazand ca nu mai raspunde la telefon, caci cele doua erau prietene inseparabile si ieseau des, uneori zilnic in oras, la o prajitura, la o pizza, sau la vreun magazin de confectii pentru a-si cumpara cate o bluza, colega mea s-a dus sub geamurile casei preotului batran si a vazut lumina stinsa in camera doctoritei.
S-a speriat si a insistat cu telefonul.

Este incredibil cum probleme de viata care pot aparea in viata oricui in cele din urma, capata o amploare atat de mare in Romania, dar cel mai grav fapt ramane acesta : o persoana nu trebuie sa se afle la bunul plac al altei persoane, nici macar la bunul plac al parintilor sai, si sa fie internata in Psihiatrie si inca izolata, incuiata, sa i se administreze doze - pesemne mari sau puternice - de medicamente - din moment ce i-au iesit prin piele doctoritei ! - care actioneaza asupra sistemului nervos, care sunt daunatoare sistemului nervos - desi, da, sigur, stim, altele nu sunt, in fine.... numai pe acestea le-a descoperit umanitatea pana la ora prezenta, asta nu inseamna insa ca ele sunt bune, ele sunt nocive in realitate si distrug centrii nervosi.

Si ma gandesc la doctorii aceia, probabil ca in functie de cum spune, sau in mare parte in functie de cum spune familia, o tin pe doctorita noastra incuiata, izolata, ii fac injectii si pesemne o elibereaza numai daca doreste sau insista familia ei ?
Si daca familia ei vrea sa o stie incuiata pe termen nelimitat, libertatea si sanatatea si viata ei depind de capriciile familiei ?
De telefonul la Psihiatrie al batranului preot si profesor universitar, tatal unui Pacanit care e dependent de jocuri de noroc si pe care il stimeaza si iubeste in timp ce isi reclamã fiica sau chiar o exaspereaza, o aduce in stare de slabiciune pentru a o interna ?
Cum s-a simtit acest batran preot, afland ca fiica lui a fost batuta de un alt preot, iubitul ei, cu care poate vroia sa isi vada fiica maritandu-se, pentru a fi si ea casatorita ?
Dar mama doctoritei care spunea ca nu a dorit sa o nasca pe fiica ei, ca vroia doar baiatul, o adevarata sotie de preot, vezi bine ea a avut noroc in viata, s-a casatorit cu sotul ei care ii tiranizeaza fiica si si-a facut datoria de a aduce copii pe lume ?!
Doctorita are si o bunica, dar aceea ar fi in varsta de peste 80 de ani si nu mai poate umbla, merge.
Cum si-au crescut acesti doi parinti, preotul si sotia lui, ba inca si cu bunica in casa, copiii, un fiu si o fiica, din moment ce fiul nu are sentimente firesti fata de sora lui ?
Din moment ce intre cei doi frati nu exista o relatie fireasca de iubire frateasca, ce fel de educatie le-au dat parintii, sau nu au vazut caracterul fiului lor, nu au stiut sa il indrume la timp spre a-si respecta si iubi sora cum se cuvine ?
Colega mea vroia sa o viziteze la spital pe prietena ei, dar mi-a spus ca "Nu o poti vedea, nu iti da voie sa o vizitezi !".
Familia sau nu stiu cine, doctorii, ar aprecia ca doctoritei ii face bine izolarea, ruperea de orice contact uman, de prieteni, cunostinte si colegi.
Cum se poate spune asa ceva ?
Intr-adevar, poate ca fiind suparata din pricina celor patite, pentru ca parintii ei nu o sustin si nu o inteleg, pentru ca tatal ei se poarta despotic cu ea, doctorita intr-un moment de suparare poate spune ca nu mai doreste sa vada pe nimeni sau sa vorbeasca cu nimeni, ea, "poate" sa spuna acest lucru, dar in mod concret eu nu stiu daca a si spus asa ceva.
Oricum ar fi, supararea trece si ea daca o lasi in pace sa traiasca in liniste, lucrurile se aseaza treptat, desi va ramane cu trauma, insa o va depasi.
Cata vreme doctorita era lasata in pace, ea mergea la cabinetul ei medical si lucra, isi trata pacientii, le plomba maselutele, sau le scotea dintisorii.
Dar daca mereu ii ceri cate ceva, sau lasi de inteles ca esti nemultumit de ea, tot timpul ?
Sa aduca bani, sa se marite, dar cum, la comanda ?
Si cum sa iti aduca ea bani ? Sa agate clientii pe strada si sa ii aduca in cabinetul ei medical ?
Cum ar trebui sa procedeze ?
Doctorita noastra are varsta de 42 de ani si este foarte inalta, bina facuta, putin plinuta, are o piele alba, fina, poarta ochelari de vedere, are ochii caprui si parul - cel putin in ianuarie 2008 - il avea destul de lung, pe umeri, drept, matasos, saten-castaniu, un chip luminos cu trasaturi delicate, armonioase si o voce placuta si calma, o voce feminina si sensibila.
In acea zi din ianuarie 2008, dupa ce ne-am luat ramas bun de la colega mea care ne invitase la o pizza cu ocazia zilei sale de nastere, am avut ocazia ca o bucata de drum, inspre casa, sa o parcurg in compania prietenei colegei mele.
In autobuzul 137 ea mi-a scris numarul ei de telefon si adresa ei de e-mail pe un biletel pe care l-a scos din geanta ei ordonata, dintr-un carnetel si pe care biletel sunt tiparite aceste cuvinte, dupa ce mai intai este tiparita o inima rosie si un mic EKG : "Salvarea Hipocrat 2000. Va asigura Non Stop consultatii medicale la domiciliu, cu numai 500.000 lei. Tel.9605".
Am pastrat si astazi biletelul cu scrisul doctoritei.
Mi-a placut foarte mult de ea si nu am uitat-o.
In loc sa fie mandri de fiica lor, preotul si sotia lui sunt vesnic nemultumiti si nu accepta faptul ca au o fiica fina, delicata, mai sensibila poate, dar daca asa este ea, atunci asa este si trebuie sa accepti ca asa este ea facuta, dar o fata capabila, o foarte buna prietena din moment ce colega mea in fiecare zi o vedea la cabinetul ei medical si de unde imi telefona uneori, in timp mi-a telefonat cu regularitate.
In schimb, acesti doi parinti sunt mandri ca fiul lor care este un preot intelege sa joace salariul sau poate si alti bani, de pilda pe ai tatalui sau, la pacanele, adica un preot !, la fel de bine ar putea sa joace poker si sa il vanda si pe tatal sau la jocul de carti, se stie ca jocurile de noroc creeaza dependenta.
In orice caz preotul a avut o personalitate tiranica, dificila, pesemne si o mentalitate invechita, a refuzat sa vada cum sunt vremurile si cum sunt azi oamenii, nu a tinut cont de fiica lui, asa cum s-a nascut si o are, nu i-a respectat natura fiicei sale, in plus omul a ajuns un impatimit de bani, atat de mult incat isi distruge fiica.
Cu asemenea barbat, ce noroc poate sa fi avut o femeie, o sotie ?
Apoi, in alta ordine de idei cand esti o femeie si te mariti cu un preot ortodox, in principiu stii ca vrea copii, el, daca nu si tu.
Apoi, sa spui ca iti iubesti numai baiatul si numai pe el l-ai dorit si sa refuzi sa vezi ce comportament are si ca nu isi iubeste sora, tu care esti mama celor doi copii, a ambilor copii, cum ti se pare asta ?
Adica dumneata ce iubesti, defectele fiului dumitale, un adult egoist si care cauta numai placerea lui si bunastarea lui ?
Dragostea e oarba, sau poate dorinta de a avea un sot neaparat ca asa e mai bine, sa fiu sincera nu stiu daca e mai bine, uneori dupa cum se poate vedea, e mai rau.
Daca ar fi sa o spun direct, colega mea a spus ca fratele prietenei ei "fura bani din casa", poftim, iubeste acest defect al lui cat poti si stimeaza-l, draga preoteasa !
Din punct de vedere legal, trebuie sa ne gandim sa schimbam legile pentru a nu mai da loc arbitrariului.
Pana atunci insa, desi poate nu va mai fi mult pana atunci, nu ne ramane decat sa va dorim sa fiti la fel de iubiti si de asteptati pe lume, cum ati dorit-o voi pe fiica voastra, asta, in ipoteza in care omul ar mai avea, in viitor, candva dupa moarte, si alte existente materiale, iar daca chiar nu mai are si alte existente in carne si oase, atunci va dorim ca Dumnezeu sa va tranteasca in nas usile Raiului si sa va azvarle, singuri, izolati si lipsiti de toate cele intr-o celula din cel mai adanc si negru Tartar sau iadul iadurilor, dragi parinti ai doctoritei noastre.
Eu una v-am blestemat si nu imi iau inapoi cuvantul.
Si pe Pacanitul, fiul vostru mult stimat.
Bietii credinciosi, daca ar sti cine le tine predica !
Ma gandesc iata ca maine 29 iunie 2013 este sarbatoarea sfintilor apostoli ai lui Iisus Hristos, Petru si Pavel, ce sentimente pot fi in inima si sufletul unui preot si tata, cand maine va fi slujba, liturghia in fata multor credinciosi care cred in el si in cuvantul lui si care ii dau poate acatiste si liturghii, pomelnice pentru a se ruga pentru ei si rudele si prietenii lor ?
Despre ce vei vorbi oamenilor la sfanta Liturghie, ma intreb ?
Dar sa nu se bucure fiul tau de rãul sorei lui cat va trai, eu pentru asta m-am rugat.
Maine, poimaine, candva, acesti doi parinti in varsta nu vor mai fi, vor trece in viata de Dincolo si doctorita va ramane pe lume numai cu odiosul sau frate si cu un dosar de internari in psihiatrie si cu un sistem nervos naucit de medicamente psihiatrice.
Ma gandesc la rugaciunea Sfintei Ana si la ce a patit Sfanta Ana cu preotul si mai ales la fiii preotului, este o intamplare relatatã in Vechiul Testament cred, fiii preotului erau ca vai de ei, dar Dumnezeu i-a lovit de nu s-au vazut !
Vechiul Testament se afla in Biblie.
Si acel neam stricat nu a mai fost neam de preoti in veac de veci, si in locul lor cred, preot a fost fiul Anei, Samuel.

Pentru ca am mentionat-o, Rugaciunea Sfintei Ana sau Cantarea Anei se gaseste in biblie in Cartea Intai a Regilor, capitolul 2, versetele de la 1 la 10 inclusiv, capitolul 2 este intitulat "Cantarea Anei. Cresterea lui Samuel si rautatea fiilor lui Eli".
Totul incepe cu dorinta Anei si a sotului ei Elcana de a avea copii, caci Ana nu putea avea copii.
Pe atunci, intrucat asa erau timpurile, Elcana avea doua sotii, pe Ana si pe Penina, cu aceasta din urma el avea copii.
Elcana si Ana pleaca din orasul lor, la Silo sa se roage Domnului, iar preot era Eli care avea insa doi fii "netrebnici" ( I Regi, 2 ; 12-13 ).
Este interesanta reactia preotului Eli, desi acesta nu era un om rau - totusi, ma gandesc ca cei doi fii ai sai erau rai - cand acesta o vede pe Ana rugandu-se inaintea Domnului, cum scrie in Biblie, pentru a avea copii.
Eli face o greseala si anume, cand Ana se ruga miscand buzele insa nesoptind sau nerostind tare niciun cuvant, atunci Eli preotul care o privea cum se roaga a tras concluzia, a dedus el ca Ana e beata : "Si fiindca Ana vorbea in inima sas, iar buzele ei numai se miscau, dar glasul nu i se auzea, Eli socota ca ea e beata" ( I Regi cap. 1 ; versetul 13 ), si nu numai ca a socotit-o beata in sinea sa, dar i-a si spus aceasta cu voce tare abordand-o cu aceste cuvinte : "De aceea i-a si zis Eli : "Pana cand ai sa stai aici beata ? Trezeste-te si te du de la fata Domnului !" ( I Regi, cap. 1, vers. 14 ).
Dupa cum se vede Eli se gandea la ce era mai rau, la faptul ca Ana ar fi beata, desi in mod normal, fiind preot, Eli ar fi trebuit poate sa isi dea seama ca este o femeie care a intrat in biserica sau templu pentru a se ruga.
Este o reactie ciudata pentru un preot care face slujbe, care are in fata lui adesea oameni si inca oameni multi, deci un om care "lucrand" cu oamenii ar trebui sa fie invatat cu obiceiurile sau reactiile lor cand intra in templu, adica in biserica.
IN fond, cam de ce ar intra in biserica un om daca nu pentru a se inchina in fata icoanelor si a se ruga, pentru a ramane un timp intr-o strana, pe un scaun sau intr-o banca, linistit si a se ruga sau in tacere a-i spune lui Dumnezeu ce are pe inima ?
Rugaciunea Sfintei Ana sau Cantarea Anei, atunci cand am citit-o m-a impresionat puternic si am retinut reactia, ciudata, a preotului.
Intotdeauna m-am gandit in sinea mea, ca daca Eli vazand-o pe Ana rugandu-se, a socotit ca biata femeie necajita ca nu are copii  ( lucru pe care el insa atunci nu il stia, avea sa afle insa curand ) este beata, trebuie ca nu avea un suflet prea bun.
Pentru ca, altminteri cum sa iti explici ca el, ca preot ce era, s-a putut gandi din capul locului la ceva urat ?
Iar Ana i-a raspuns lui Eli cand el i-a spus ca e beata, asa : "Nu, domnul meu ! Eu sunt o femeie cu inima intristata ; nici vin, nici sichera n-am baut, ci imi dezvalui sufletul meu inaintea Domnului", si inca ea a continuat "Sa nu socoti pe roaba ta femeie netrebnica, caci din durerea mea cea mare si din intristarea mea am vorbit pana acum" ( I Regi cap. 1 vers. 15, 16 ).
In cele din urma, auzind raspunsul Anei, preotul Eli  ii da pacea si ii spune "Dumnezeul lui Israel sa-ti plineasca cererea pe care i-ai facut-o !".
Cu toate acestea, Eli facuse deja greseala de a-i vorbi urat Anei, socotind neintemeiat, iata o deductie pe care nu stim cum a putut-o face Eli si faptul fusese consumat.
In ce o priveste, Ana dupa un timp a zamislit si a nascut un fiu pe care l-a numit Samuel.
Acest fiu al Anei va deveni preot, in timp ce Eli insusi si cei doi fii preoti ai sai, rai si netrebnici vor muri.
Cu timpul, se duce vestea despre rautatea fiilor lui Eli, iar Eli le spune "Pentru ce faceti voi asemenea lucruri, caci aud vorbe rele despre voi de la tot poporul Domnului " si ii indeamna sa nu mai continue in acest fel, deoarece, le spune el "Cã de va gresi omul fata de alt om, atunci se vor ruga pentru el  lui Dumnezeu, iar de va pacatui cineva fata de Domnul, atunci cine va mijloci pentru el ?"
Cat despre fii lui Eli, aflam ca "Dar ei nu ascultau spusele tatalui lor, ... ".
Mi se pare o poveste interesanta si din care se pot trage invataminte.
Intre timp, fiul Anei, Samuel "crestea mereu cu varsta si era iubit si de Dumnezeu si de oameni".
Insa dreptatea lui Dumnezeu nu a intarziat sa se faca anuntata, caci - toate acestea le aflam din capitolul 1 al Cartii Intai a Regilor - ( vers. 27 ) "In vremea aceea a venit la li un om al lui Dumnezeu si i-a zis : [...] ( vers. 31 ) : "Iata vin zile cand Eu voi taia bratul tau si bratul casei tatalui tau, incat sa nu mai fie batran in casa ta niciodata", "Si tu vei vedea casa Mea ca un dusman pentru tine, desi Domnul va milui pe Israel si nu va mai fi in casa ta batran in toate zilele"...
... "Si-Mi voi pune un preot credincios. Acela se va purta dupa inima Mea si dupa sufletul Meu ; si casa lui o voi intari si va umbla el inaintea Unsului Meu in toate zilele" (vers. 35 ).
Intr-adevar, dupa aceasta veste pe care Eli o primeste, vine si vremea in care Dumnezeu se tine de cuvant si implineste cu el ceea ce ii hotarase, despre aceasta El il anunta pe Samuel : "In ziua aceea voi face cu Eli toate cate am spus despre casa lui ; toate le voi incepe si le voi sfarsi ", "Eu i-am spus ca am sa pedepsesc casa lui pe veci pentru vina pe care el a stiut-o, si anume ca fiii fac nelegiuiri, dar nu i-a infranat ", "De aceea ma jur casei lui Eli ca vina casei lui Eli nu se va sterge, nici prin jertfe, nici prin prinoase de paine in veci" ( I Regi cap. 3 ).

Ei bine,  nu intamplator m-am gandit la Rugaciunea Sfintei Ana si la nasterea lui Samuel si la fiii cei rai ai preotului Eli.
Poate ca daca Eli ar fi fost un om bun la suflet si un preot inca mai bun, atunci nici fiii sai nu ar fi fost oameni rai si preoti rai.
Dar Eli in sufletul sau a socotit-o pe biata Ana, beata.
Mi-am adus aminte, cand colega mea m-a sunat pe 17 iunie 2013 de faptul ca, prin anul IV de facultate, da, trebuie ca atunci s-a intamplat, la un moment dat in cursul unei discutii pe care am avut-o cu ea, colega mea mi-a spus ca parintii prietenei sale apreciaza ca fiica lor este o fata serioasa, in timp ce  [ toate ] fetele din ziua de azi nu sunt fete serioase.
Realitatea este ca vremurile s-au schimbat mult si ca pentru un preot traditionalist, cu o mentalitate mai invechita este greu de inteles si de acceptat acest lucru, totusi, fie ca el intelege, accepta ori nu accepta, nu e mai putin adevarat ca vremurile nu mai sunt acelea de altadata, cand, se presupune, cel putin aparent, se ducea o viata mai inchisa, iar fetele se maritau aproape cu primul baiat din viata lor sau chiar cu primul si traiau maritate cu acesta pana la adanci batraneti.
Despre tatal doctoritei am auzit candva ca ar suferi de inima si de aritmii.
Tot din cele auzite, se pare ca parintii prietenei colegei mele isi faceau probleme de cate ori ea incerca sa aiba o relatie cu un barbat.
Daca prietenul la care doctorita a tinut asa de mult, incat il intretinea se pare, si care nu a apreciat atentia si afectiunea prietenei colegei mele, acesta nu era preot, era un om obisnuit, in schimb prietena colegei mele a fost maritata un scurt timp chiar cu un preot, care nu s-a dovedit mai putin ancorat vremurilor actuale sau s-a dovedit la fel de "serios".
Mi-o amintesc la masa la Springtime, ea statea in fata mea si imi povestea despre anii facultatii ei de Stomatologie si despre tineri si barbati in general, cam ce calitati trebuie sa aiba pentru a o cuceri sau pentru a cuceri o femeie sensibila.
Si ea si-ar fi dorit un barbat atent, inteligent, tandru si afectuos, dar un om puternic si care sa ii ofere protectie, sa o apere de toate relele pamantului.
Nici bunica se pare, nu o intelegea pe nepoata ei si i se parea bunicii ca tinerii "din ziua de azi" sunt mult mai liberi.
Astfel, prietena noastra se afla in minoritate in familia ei, o familie mai aspra, mai neingaduitoare si mai putin sufletista, orientata mai mult spre bani si latura materiala, de fapt nu am inteles daca in familie primise sau primea afectiune, atentie, aceasta tanara femeie.
In timp ce, romantica, prietena noastra era in asteptarea unui cavaler sensibil si atent cu femeile, cu ea insasi, in casa parintii si fratele nu se gandeau decat numai si numai la bani.
Este probabil ca parintii sa fi dorit ca fiica lor sa fie mai atenta fata de ea si viata ei si sa nu mai procedeze precum a procedat cu tanarul care o considera "proasta" in timp ce ea il tinea pe casa si pe masa, in apartamentul ei, este drept, cumparat de batranul preot.
Totusi, ma gandesc ca prietena noastra a refuzat sa cunoasca un avocat pe care colega mea vroia sa i-l prezinte, pe motiv ca un avocat, cine stie, [ daca se marita cu un avocat adica ] i-ar putea lua casa.
Ceea ce ne aratã ca prietena noastra nu era si nu este o persoana care sa nu se gandeasca la viitorul ei si la casa ei, la bunurile ei, in cele din urma la interesul ei legitim pe care sa si-l apere.
Insa ramane relatia cu fratele ei, acela impatimit de bani, insurat si care pana acum cel putin a facut si [ tot ] face copii, si pe masura ce isi mareste familia, gaseste ca nu mai are destui bani.
Cu fratele ei, prietena noastra va trebui sa imparta si sa se inteleaga asupra bunurilor ramase - in viitor - de pe urma parintilor lor.
Oricum ar fi, daca preotul cel batran, tatal prietenei noastre, va continua ca pentru orice relatie esuata a fiicei sale, sa isi pedepseasca fiica pentru uratul comportament sau relele tratamente pe care i le-au aplicat fostii ei prieteni, de la caz la caz acuma, in loc sa constate ca fostii prieteni ai fiicei sale nu s-au comportat onest, civilizat, ci dimpotriva unul a fost cat se poate de agresiv, aceasta atitudine poate fi de natura sa o distruga pe prietena noastra, doctorita.
Intr-o relatie trebuie sa fie doi oameni care se inteleg bine, nesiliti de nimeni, liberi si nesiliti de nimeni si nu ai cum tine cu de-a sila pe cineva.
Nu pot sa nu ma gandesc la doctorita, ea care isi primea in fiecare zi prietena la cabinetul ei de stomatologie, iar uneori prietena, adica colega mea imi dadea telefon de acolo.
In timp ce, la polul opus, fratele ei nu are de gand decat sa ia, mai ales bani pentru ca nu ii ajung niciodata, si pentru ca ii sunt necesari la pacanele.
In timp ce ea isi ofera prietenia, onest, si este primitoare, el ar tot lua cu ambele maini.
Cata deosebire intre acesti doi frati !
Si, dintr-o data, ea sa dispara !
Ma gandesc ce soc o fi resimtit prietena mea care de felul ei este mai insistenta, tenace cand ii place de cineva si pana acum din cate am inteles tine mult la doctorita si s-ar parea, mai mult, ca doctorita este singura ei prietena, ce soc o fi resimtit cand doctorita nu i-a mai raspuns la telefon, si cand mergand sub ferestrele vilei in care doctorita locuieste cu parintii ei, o fi vazut lumina stinsa in camera acesteia.
Iar despre ea, tacerea, misterul, linistea.
Toti taceau, dar stiau.
Dar, care toti ?
Pesemne toti care il cunosteau pe batranul preot si care il ajutau mai mult sau mai putin in munca lui la biserica.
Unul dintre ei este fratele colegei mele.
Cateodata, imi spun, este bine sa fii capos, precum colega mea, pentru ca ea a insistat si a tot sunat la telefon pana cand in cele din urma a aflat unde a disparut doctorita.
Dar, sa fim sinceri, o doctorita, o femeie de 42 de ani dispare fara urma, fara ca oamenii care o cunosc sa stie ceva despre ea, ce s-ar fi putut intampla cu ea, asta nu e un lucru normal si parca, nici curat !
Este grav ca un om sa dispara, chiar daca e un om simplu si nu un om cu carte, invatat si stomatolog.
Dar iata ca in Romania anilor 2000 se poate.
Eu nu am fost niciodata in vizita la cabinetul prietenei colegei mele de facultate, dar am inteles ca a fost inchis si ma intreb numai daca niciun client, pardon, pacient nu a sesizat si nu a intrebat unde este doamna doctor stomatolog ?
Colega mea se teme ca prietena ei nu va mai putea lucra.
Dar oare nu este o persoana capabila aceasta care a lucrat stomatologie, profesie pentru care sunt necesare miscari si maini precise, puternice dar delicate in acelasi timp si stapanire de sine, caci de multe ori poti avea pacienti mai fricosi de stomatolog si care eu stiu, sa nu stea, de frica, foarte imobili in scaunul stomatologic, in plus, durerea dintilor  e puternica si il indeamna pe om la miscari poate chiar bruste.
Ori, doctorul stomatolog trebuie sa dispuna de anumite calitati, de stapanire de sine, de calm si mai trebuie sa fie si competent altfel nu ar putea sa isi trateze concret, pacientii, sa le plombeze sau scoata masele sau chiar sa faca lucrari mai complicate, dentare.
Pe langa abilitate, siguranta si precizie in miscari, in maini, ma gandesc la climatul de liniste si siguranta cu care sunt sigura, doctorita isi intampina pacientii.
Ea avea o voce, asa cum am spus, foarte feminina si calma, chiar usor blanda, sau mai degraba blanda, o voce insa care, daca era linistita si senina, nu era insa monotona, da, nu era o voce monotona as vrea sa subliniez acest lucru, era o voce cu inflexiuni care punctau discursul sau, afirmatiile, exclamatiile, o voce plina de viata si care iti arata ca simte si traieste.
Iar ea, prietena noastra era o buna si inteligenta observatoare a vietii si a oamenilor.
Cred ca era si foarte citita.
Colega mea plangea la telefon si imi spunea : "Imi pare asa de rau de fata asta ! Cred ca nu voi putea dormi la noapte si ma voi gandi la ea !"
De cand o cunosc, din anii facultatii, pentru prima data simteam lacrimile in vocea colegei mele, celei capoase si tenace si cam dure si abrupte uneori ; ba chiar, de multe ori.
"A simtit durerea !" - mi-am spus in sinea mea, iata acum a simtit durerea si a inteles ce sunt lacrimile !
Cred ca doctorita este in inima colegei mele, singura persoana la care colega mea a tinut si tine.
Insa, spun acestea cu rezerva ca, in fond, nu ii cunosc toata viata colegei mele.
Dintr-o data, in acea seara, printre franturi, am simtit-o pe cale sa izbucneasca pe colega mea cand mi-a spus la telefon : "Auzi, mai ! Auzi !" si simteam la telefon cum trupul sau plin si robust se zguduie tot de durere si este pe cale ca izbucneasca in lacrimi, "Auzi, omul asta a distrus-o mai, pe ..., a terminat-o !".
Nu eram langa ea si nu o puteam vedea, dar vocea se ridica, zguduita si parea ca urmeaza miscarile trupului sau dolofan, plin, care insa este farmecul sãu "charme"-ul ei, colega mea cea dolofana, asa ii sade ei bine, niciodata nu am vazut o persoana mai mult ca pe ea, careia formele apetisante, sa ii dea asa o nota de farmec aparte.
Ea, care parea ca nimic nu o miscã niciodata, acum era zguduita !
Cand mi-a telefonat din nou, cateva zile mai tarziu parea mult mai linistita, insa apoi mi-a dat din nou telefon si lacrimile, supararea ii erau din nou prezente in voce.
In noaptea aceea, de 17 spre 18 iunie 2013 nici eu nu am dormit prea bine si mi-am facut griji pentru colega mea, si pentru prietena noastra.
Asa o veste !
Adevarul este ca vestea a cazut neasteptata, nebanuita !
Mi-am adus aminte ca un coleg de facultate imi spusese odata ca el a colaborat cu cei de la Centrul de Resurse Juridice ( crj.ro ).
IN tot cazul o astfel de veste in cele din urma, ar fi o mare greseala sa fie trecuta sub tacere si despre o prietena si inca o buna prietena sa nu stim nimic.
Adica, repet iar si iar, mi se pare grav ca ea sa dispara dintr-o data fara urma.
Mi se pare un fapt grav cu privire la orice om, orice persoana fizica, care o data internata in psihiatrie, nu stiu in ce masura mai este considerata a fi o persoana fizica.
O persoana fizica cu drepturi.
Sper ca aceasta colega a mea care intentiona sa o viziteze pe prietena ei intr-o zi, sa imi dea vesti bune, si sa nu mearga singura in acel spital, ci eventual cel putin cu un coleg avocat.
Cu privire la preotul care " acum 2 luni" ar fi batut-o pe doctorita, m-am gandit ca ar fi trebuit sesizate autoritatile si de asemenea si cu privire la conduita fratelui - si el preot din pacate - doctoritei.
Poate ca inca, pana astazi doctorilor psihiatri li se pare un fapt normal ca unul sa dea, si altul - o femeie - sa incaseze, si victima - femeia, doctorita - sa intre in Psihiatrie unde sa fie izolata, incuiata, sa i se faca injectii si sa i se administreze medicatie psihiatrica pana cand nu isi mai recunoaste prietena, insa din punctul de vedere al legii si al unui jurist, cel care da si loveste este acela care este socotit vinovatul, infractorul, si care trebuie tras la raspundere, dupa ce va fi fost identificat, oricare esti tu acela, sa fii blestemat !
Sa speram ca zilele urmatoare vor aduce si vesti bune despre doctorita stomatolog.