Învierea mortilor si judecata obsteascã sau universalã ( 1 )

Învierea mortilor si judecata obsteascã sau universalã ( 1 )

( I ) Învierea mortilor este unul din adevarurile fundamentale ale invataturii crestine.

Prin inviere se intelege revenirea la viatã a trupului unui om, dupa ce acesta a murit cu adevarat.

Daca aceasta se intamplã dupa ce trupul celui mort a putrezit, prin inviere se intelege reconstituirea trupului din elementele din care a fost compus si revenirea lui la viata, prin unirea lui din nou cu sufletul, impreuna cu care a trait pe pamant.

Asadar, prin inviere se reconstituie persoana umana, spre a forma aceeasi unitate in care a trait pe pamant.

Sufletul fiind nemuritor, n-are nevoie de inviere, pe cand trupul fiind supus descompunerii indata ce sufletul il paraseste, are nevoie de inviere, pentru a se prezenta la obsteasca judecata impreuna cu sufletul, in aceeasi unitate in care au trait pe pamant.

Asadar, invierea mortilor este revenirea la viata a tuturor oamenilor care au trait pe pamant, de la Adam incoace, si au murit inainte de Parusia Domnului.

Invatatura Bisericii despre invierea mortilor se cuprinde succint in articolul 11 din Simbolul Credintei : « Astept invierea mortilor ».

Ea se intemeiaza pe Revelatie, credinta in invierea mortilor avand-o si cei din Vechiul Testament ( cf. Isaia 26, 19 ; Iezechiel 37, 1-14 ).

Cand Mantuitorul ii spune Martei, cã fratele ei Lazar va invia, ea ii raspunde : “Stiu cã va invia, la inviere, in ziua cea de apoi” ( Ioan 11, 24 ).

Intr-o forma mai clara si cu mai multe detalii, adevarul despre invierea mortilor este cuprins in Noul Testament.

Astfel, intr-o cuvantare adresata iudeilor, Mantuitorul le spune acestora : “Amin, amin graiesc voua, cã vine ceasul si acum este, cand mortii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si care vor auzi vor invia... caci vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi cei ce au facut cele bune intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea osandirii” ( Ioan 5, 25, 28-29 ).

La fel, Apostolii propovaduiesc cu multa convingere invierea mortilor ( Fapte 24, 15 ).

Cel ce demonstreaza insa cu mai multa putere invierea mortilor, este sfantul apostol Pavel.

Celor care spun cã mortii nu inviaza, el le raspunde : “Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat” ( I Cor. 15, 13 ).

Iar daca Hristos n-a inviat, atunci propovaduirea apostolilor despre înviere este zadarnicã, iar credinta celor ce ii ascultã este desartã ( I Cor. 15, 14 ).

Dar adevarul învierii lui Hristos nu poate fi negat nicidecum, iar Hristos s-a facut inceputul invierii celor adormiti ( I Cor. 15, 20 ).

Caci precum moartea a venit printr-un om ( Adam ) tot printr-un om ( Hristos ) vine si invierea mortilor ( I Cor. 15, 21 ).

Precum se vede, Apostolul neamurilor dovedeste adevarul invierii mortilor prin realitatea invierii lui Hristos, ajungand la concluzia cã, precum toti oamenii au murit in Adam, asa toti vor învia in Hristos ( I Cor. 15, 22 ).

Acelasi Apostol dã raspuns si eventualelor intrebari pe care le-ar putea pune cineva : Cum înviazã mortii si cu ce trup ?

Raspunsul Apostolului este dat printr-o frumoasa analogie : samanta care se aruncã in pamant nu rãsare decat daca putrezeste, iar daca rasare, Dumnezeu ii dã forma plantei a carei samanta este ( I Cor. 15, 35-37 ).

Dupa invatatura Bisericii, invierea mortilor va fi universala, caci vor invia deodata atat dreptii, cat si pacatosii ( Ioan 5, 28 si urm. ; Fapte 24, 15 ).

In esenta lor, trupurile inviate vor fi identice cu cele dinainte de moarte, deci ele nu-si vor pierde fiinta, ci numai si-o vor schimba asemenea trupului Mantuitorului Hristos inviat.

Deoarece trupurile isi vor pastra identitatea, rezultã cã oamenii inviati se vor deosebi unii de altii dupa varsta si dupa gen, fara insa sa aiba defectele corporale pe care le-au avut in viatã ( orb, ciung, schiop, etc. ).

Daca Mantuitorul a raspuns saducheilor cã “la inviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mãrita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu” ( Matei 22, 30 ), aceasta nu inseamna cã intre trupurile inviate va fi uniformitate, deci nu va fi deosebire de gen, varsta, cunostinte, etc., ci numai cã aceste trupuri nu vor mai avea trebuintele si felul de viata pe care le-au avut pe pamant.

Fiind asemanatoare trupului Mantuitorului de dupa înviere, trupurile celor inviati vor avea insusiri asemanatoare trupului Domnului.

Astfel, ele vor fi :

1.     nestricacioase,

2.     nemuritoare,

3.     pline de putere,

4.     duhovnicesti,

5.     ceresti,

6.     imbracate in slava ( cf. I Cor. 15, 40-54 ),

7. infricosatoare.

( 1 ) Deoarece trupurile inviate au devenit nestricãcioase, ele nu vor mai fi supuse schimbarii sau alterarii, si nici bolilor si mortii.

Nu vor avea nevoie de hrana materiala care se descompune, de aceea nu va fi nimic stricacios in ele.

Fiind in afara oricaror trebuinte materiale, dreptii se vor putea bucura de o viata spirituala deplina, pe cand cei rãi vor fi supusi unor suferinte continue.

Faptul cã Mantuitorul dupa învierea Sa din morti a mancat si a baut ( Luca 24, 43 ; Fapte 10, 4 ), nu inseamna cã trupul Sãu înviat a avut nevoie de mancare si bautura, ci aceasta a facut-o numai spre a convinge pe ucenicii sãi cã a inviat cu adevarat si nu este o naluca.

( 2 ) Prin invierea Sa, Mantuitorul Hristos a invins moartea pentru totdeauna in propriul Sau trup.

Biruinta asupra mortii, cand puterea ei va fi definitiv distrusã, va fi deplina numai odatã cu învierea obsteascã ( universala ) ( I Cor. 15, 26 ).

Aceasta va insemna cã trupurile înviate vor fi nemuritoare, de data aceasta prin insasi natura lor.

Aceasta insusire, alaturi de cea a nestricãciunii, o vor avea deopotriva si trupurile dreptilor, si ale pacatosilor.

( 3 ) Daca in viata pamanteasca oamenii suferã de slabiciuni cauzate de diferite boli, de lipsã de hrana, de lipsã de caldura, de influenta fortelor naturii sau de propria lor constitutie corporalã, trupurile inviate nu vor fi supus niciunui fel de slabiciuni, ci ele vor fi pline de putere, putand astfel vietui in deplinã unitate si armonie cu sufletul.

( 4 ) Trupurile inviate vor fi trupuri spirituale sau duhovnicesti.

Aceasta inseamna cã fara a-si pierde substanta sau forma din viata pamanteasca, ele nu vor avea nevoie de hrana, imbracaminte, de reproducere, materia lor fiind plina de Duh, fiind supuse sufletului intru toate.

Cu o asemenea insusire, ele vor fi demne de a vedea fata lui Dumnezeu, si de a trai in comuniune cu El, cu îngerii, cu sfintii si cu dreptii.

( 5 ) Trupurile inviate vor fi trupuri ceresti, total deosebite de cele pamantesti.

Ele isi vor pastra forma lor, precum si o infimã parte din materia constitutiva de pe pamant, dar datorita faptului cã materia lor va fi transfigurata, cei înviati nu vor mai avea pofte, dorinte si placeri specifice si proprii trupurilor pamantesti.

Ele vor fi astfel mai suple si mai usoare, putand avea o mobilitate deosebita.

Straine placerilor senzuale, sensibilitatea lor se va indrepta spre placerile pur duhovnicesti.

Astfel, dupa cuvintele Mantuitorului, cei drepti vor fi ca ingerii, se vor iubi cu o dragoste pur spirituala, eliberati de pofte egoiste si senzuale.

( 6 ) Trupurile inviate vor fi pline de slavã ( imbracate intru marire ).

In contrast cu cele din viata pamanteasca, “acoperite de necinste”, dupa inviere ele se vor impartasi de stralucire si preamarire, asemenea trupului Domnului dupa inviere ( Filip 3, 21 ).

Stralucirea lor va fi efectul curateniei lor morale si sfinteniei vietii de pe pamant : “Atunci dreptii vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui” ( Matei 13, 43 ).

In afara de insusirile nestricãciunii si nemuririi, pe care le vor avea si trupurile înviate ale pacatosilor, celelalte insusiri aratate mai sus le vor avea numai trupurile celor drepti.

Dar si aceste trupuri se vor deosebi intre ele, potrivit gradului de desavarsire morala pe care l-au atins aici pe pamant, caci “alta este stralucirea soarelui, alta a lunii si alta a stelelor ; caci stea de stea se deosebeste in stralucire. Asa este si cu invierea mortilor” ( I Cor. 15, 41-42 ).

Alta va fi insa starea trupurilor inviate ale pacatosilor.

Desi si ele vor si nestricãcioase si nemuritoare, totusi vor avea imprimatã in natura lor sensibilitatea pentru chinuri si suferinte.

Lumea lor va fi individuala, in fiecare dintre ele manifestandu-se o spiritualitate mai intunecata si mai confuza, cu o accentuata tendintã spre rãutate fiind chinuite de demoni.

Pacatosii vor fi lipsiti de comuniune, nu numai cu cei drepti, ci si intre ei insisi.

Ei vor invia pentru cã posedã natura general-umanã pe care Hristos, prin asumare, a ridicat-o la nemurire.

Asadar, invierea pacatosilor – alaturi de cei drepti – este consecinta insumarii naturii umane de catre Hristos, Care prin intrupare a devenit frate al nostru ( vr. 2, 11 ), ridicand natura umana prin invierea Sa, la nemurire.

Deci pacatosii nu inviaza spre a-si primi pedeapsa pentru faptele lor, ci in baza identitatii de naturã intre toti oamenii, ei vor invia impreuna cu dreptii si asemenea acestora, isi vor primi si ei plata pentru faptele lor, putand astfel sa-si dea seama de posibilitatea ce au avut-o de a se mântui, pe care insa n-au folosit-o, datorita gresitei folosiri a libertãtii lor.

Cât priveste pe cei vii “care vom fi rãmas” ( I Tes. 4, 17 ), trupurile lor se vor schimba intr-o clipealã de ochi la sunetul trâmbitei de apoi ( I Cor. 15, 51 ), devenind asemanatoare trupurilor celor înviati, deci posedând aceleasi însusiri, urmând ca alãturi si impreuna cu acestia sã se supunã judecatii universale.

In ziua Parusiei Domnului, numitã adeseori de sfantul Ioan apostolul “ziua de apoi”, in care se va preface chipul lumii acesteia, cei morti vor învia, iar cei vii se vor schimba, se va petrece si judecata universala.

Spre deosebire de judecata particulara, aceasta se va face de Mantuitorul Hristos pe tronul maririi Sale.

In jurul scaunului de judecata vor sta sfintii ingeri ( Matei 25, 31 ), iar alaturi de ei sfintii Apostoli ( Matei 19, 28 ; Luca 22, 30 ), precum si sfintii ( I Cor. 6, 2 ).

Desigur, judecata o face singur Mantuitorul, dar ingerii, Apostolii si sfintii vor avea cinstea sa asiste, de o parte si de alta a scaunului de judecatã.

( Extras din Teologia Dogmaticã, Manual pentru seminariile teologice, Pr.prof.dr. Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zãgrean, tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1991 )