Sfânta Tainã a Maslului

Sfânta Tainã a Maslului

Maslul sau Eleoungerea este Taina în care, prin rugaciunile preotilor si prin ungerea cu untdelemn sfintit, se împãrtãseste crestinilor bolnavi harul vindecãrii de bolile sufletesti si trupesti, precum si iertare de pãcate.

Cu toate cã în Sfânta Scripturã nu se aratã când a fost instituitã aceasta taina, sunt insa numeroase dovezi despre practicarea ei de catre Sfintii Apostoli.

Astfel, sfantul evanghelist Marcu spune : “Si iesind ei ( Apostolii ), au propovaduit tuturor sa se pocaiasca. Si scoteau afarã demoni multi si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i faceau sanatosi” ( Marcu 6, 12-13 ).

La aceasta Tainã se referã si alte texte ( Marcu 16, 18 ; Luca 9, 6 ; Fapte 5, 15-16 ; 19, 12 s.a. ), din care rezultã cã ungerea cu untdelemn sfânt era o lucrare externã, vãzutã, prin care se impartasea bolnavilor harul vindecator al Duhului Sfant, ea avand caracterul unei Taine pe care Apostolii o practicau dupã porunca Mantuitorului.

Faptul cã Apostolii au practicat de timpuriu aceasta Tainã, in vremea in care Mantuitorul propovaduia Evanghelia Sa, dovedeste pe de o parte cã ea a fost probabil instituitã drept cea dintâi dintre toate Tainele, iar pe de alta, cã ea a fost un mijloc prin care Mantuitorul Si-a asociat din bunã vreme pe Apostoli la actiunea de ajutorare si slujire a celor suferinzi si bolnavi, ceea ce, se pare, o confirmã si textul : “Si a strabatut Iisus toatã Galileea ... propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toatã boala si neputinta ce era în popor” ( Matei 4, 23 ).

Fara a avea caracter de Tainã, ungere cu untdelemn se practica si în Vechiul Testament ca mijloc sfintitor : la aducerea jertfelor, la sfintirea obiectelor de cult, la sfintirea persoanelor cu chemari speciale : regi, prooroci, preoti.

Este de înteles, deci, de ce aceastã ungere în Noul Testament a primit si o putere tamaduitoare de boli si de iertare a pãcatelor, datoritã harului nevãzut al Duhului Sfânt, dobandind astfel caracter de Tainã.

Practicarea obisnuitã a acestei Taine este aratata la Iacov 5, 14-15 : “De este cineva bolnav între voi, sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mântui pe cel bolnav si-l va ridica pe el Domnul si de va fi fãcut pãcat se vor ierta lui”.

Din cele spuse de sfantul Iacov, rezultã urmatoarele :

( a ) Ungerea cu untdelemn se administra bolnavilor de catre preotii Bisericii, in scopul vindecarii de bolile sufletesti si trupesti, ea aducand cu sine si iertare de pacate ;

( b ) Aceasta ungere este o Tainã, deoarece este impreunata cu rugaciune de catre preoti, fiind facuta intru numele Domnului, ea aducand cu sine vindecare de boli si iertare de pacate.

Despre importanta acestei Taine ne vorbesc numerosi Parinti si scriitori bisericesti, ca :

1. Irineu,
2. Origen,
3. Vasile cel Mare,
4. Ioan Gurã de Aur,
5. Papa Inocentiu I,
6. si altii.

Fara vreun temei acceptabil, Biserica Romano-Catolica limiteaza conferirea acestei Taine numai la bolnavii de moarte, considerand-o ca ungerea cea mai de pe urmã ( extrema unctio ).

Dar, asa cum rezultã din cele spuse de Sfantul Iacov, scopul acestei Taine fiind vindecarea crestinilor suferinzi de orice boli, indiferent de felul si gravitatea lor, este de la sine inteles cã ea nu poate fi limitata numai la bolnavii de moarte, caci textul respectiv spune : “De este cineva bolnav”, nu bolnav de moarte sau bolnav foarte grav.

In schimb, acest text justificã practica Bisericii noastre de a sãvârsi in timpul Patruzecimii, ca si la hramuri de manastiri si biserici, Maslul de Obste pentru toti credinciosii care doresc.

Materia Tainei este untdelemnul sfintit printr-o ierurgie premergatoare ungerii, iar formula este rugaciunea rostita de sapte ori asupra celui bolnav in timpul ungerii : “Parinte Sfinte, doctorul sufletelor si al trupurilor... tamaduieste pe robul tãu acesta ( sau roaba ta aceasta ) de neputinta trupeasca si sufleteasca ce l-a cuprins...”.

Savarsitorii sunt “preotii Bisericii”, asadar, nu un singur preot.

In practicã, Biserica noastra a stabilit ca maslul sa fie savarsit de sapte preoti ; in cazuri speciale se admit doi sau trei preoti, iar unul, numai in cazuri exceptionale.

Primitorii sunt credinciosii bolnavi, indiferent de felul si gravitatea bolii.

Deoarece pacatul – de care nu e lipsit nimeni – stã la originea multor boli, in Biserica noastra se practicã si maslul de obste pentru toti credinciosii.

Efectele sfantului Maslu sunt :

( a ) Vindecarea de bolile sufletesti si trupesti.

Daca insa aceasta nu urmeaza totdeauna savarsirii Tainei, bolnavul simte cel putin o mangaiere sufleteasca, dobandeste rabdare in suferinta, pregatindu-se astfel pentru un sfarsit crestinesc al vietii.

( b ) Dar daca harul acestei Taine nu aduce totdeauna vindecare de boli, rugaciunea credintei este ascultata de Domnul totdeauna, cei ce se roaga si se pocaiesc sincer dobandesc astfel iertare de pacate.

Protestantii si denominatiunile crestine refuzã sa recunoascã Maslului, caracterul de Taina, invocand diferite motive.

Astfel, ei afirmã cã aici e vorba de o ungere simbolicã, pe care Apostolii o practicau spre a impartasi bolnavilor darul vindecarilor minunate dat lor de Mântuitorul, dar care, de altfel, se putea impartasi si fara ungere, numai cu punerea mainilor ( cf. Fapte 28, 18 ; Marcu 16, 18 ).

Pe langa aceasta, ei mai spun cã in textul de la Iacov ( 5, 14-15 ) este vorba fie de o vindecare miraculoasa, taumaturgica, datorita darului pe care apostolii il primisera de la Hristos, fie de una medicinala, care se datoreste efectului ungerii cu untdelemn.

Aceste afirmatii n-au insa niciun temei.

Vindecarile minunate ( taumaturgice ) se faceau numai in cazuri rare, de catre persoane anume inzestrate cu acest dar, care insa nu era legat nicidecum de tagma preoteasca, deoarece cei ce-l primeau erau alesi dupa intelepciunea lui Dumnezeu cea necuprinsa de minte, putand fi dat chiar si unora care “lucrau faradelegea” ( Matei 7, 22-23 ).

Dar nici de o vindecare naturala sau medicinala nu poate fi vorba, deoarece efectul acestei ungeri nu era numai tamaduirea de boala, ci si iertarea de pacate, care in niciun caz nu putea fi o consecinta a ungerii cu untdelemn, ci numai a colaborarii acesteia cu “rugaciunea credintei”, datorita careia bolnavul primea si iertare de pacate.

De asemenea, daca ar fi vorba de o vindecare naturala, medicinala, pentru aceasta ungere nu mai era nevoie sa fie chemati preotii bisericii, ea putand fi facuta de oricine din casa celui bolnav.

Dar tocmai aceasta precizare cã ungerea respectiva trebuie facuta de preotii bisericii întru numele Domnului si împreunatã cu rugaciune, dovedeste caracterul de Taina al Maslului.

( Extras din Teologia Dogmaticã, Manual pentru seminariile teologice, Pr.prof.dr. Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zãgrean, tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1991 )