Jurnalul Oliviei Maria Marcov, luni, 9 mai 2016 – 15 IUNIE 2016 ( cateva zile din mai-aprilie, iunie 2016 )

Jurnalul Oliviei Maria Marcov, luni, 9 mai 2016 – 15 IUNIE  2016  ( cateva zile din mai-aprilie, iunie 2016 )

Miercuri 15 iunie 2016 :

Ieri noapte, inainte sa adorm am spus o rugaciune, pe care am gasit-o pe pagina Fb “Du Saint Esprit avec Marie pour Jésus », in limba francezã, o rugaciune scrisa de Thierry Fourchaud inspirat de o rugaciune a Surorilor (calugaritelor) lui Cristos-Rege.

Rugaciunea se numeste : “+ Prière pour la libération intérieure et la conversion ».

Rugaciunea este si pentru familia celui care se roaga.

Inca de ieri, mama a inceput sa se pregateasca pentru azi, ziua in care vine acum domnul Doru, Postasul care aduce pensia parintilor.

Intotdeauna se grabeste si nu stiu de ce, si se agitã cand intrã in contact social cu o persoana.

In casa am, avem icoane si iconite si sunt vizibile, si, normal, mama stie si vede, si ea are iconitele ei pe care le are de la manastiri cumparate, sau poate primite uneori, sau cumparate de la Biserica.

Ceea ce vreau sa spun este ca mama, fiind mama, stie si cunoaste casa, apartamentul nostru.

Si astazi m-am trezit, catre ora 10h00 pentru ca mama a spus ca vine domnul Doru, ceea ce i-am spus ieri noapte fratelui meu : “Maine dimineata ne trezim la 10 !”, era cam ora 2h00 A.M. cand fratele meu a sosit acasa, de la locul sau de munca.

El mi-a raspuns cu multa siguranta in glas : “Maine te scoli TU ( apasand pe TU ) la ora 10 !”, aceasta pentru ca eu cand vorbesc, el apreciaza ca eu spun prostii si mai ales ca scriu prostii “pe net”, astfel incat “vede toata lumea ca esti iresponsabila”.

Si de data aceasta, fratele meu vroia sa lase de inteles ca nu stiu ce spun, pentru ca i-am explicat, cu alte cuvinte, ca ora e tarzie in noapte si sa dormim pentru ca a doua zi de dimineata nu putem intarzia in pat cu somnul.

I-am raspuns ca : “Maine vine domnul Doru cu pensia parintilor, deci toata casa se scoala de dimineata !”

A tacut.

In trecut s-a mai intamplat, ceea ce azi de dimineata s-a intamplat, adica mama mi-a aruncat, eu cred ca le aruncase, probabil nevrand, probabil, alta logica nu vad, si nici alta explicatie, un medalion cu doua fete, oval ca forma, pe o fata fiind Isus Cristos si Inima Sa Preasfanta si pe fata cealalta fiind Fecioara Maria si Inima Ei Imaculata, medalionul este pus ( asa este de cand l-am cumparat, in urma cu ani ) pe un siret negru, de asemenea, in afara lui, si o iconita imbracata in plastic a Sfantului Efrem Cel Nou, pe care mama insasi mi-o cumparase, imi placuse, vazusem la ea, si s-a dus special sa imi cumpere si mie, insa mi-a facut o surpriza, eu nu am stiut.

Deci pastrez iconita Sfantului Efrem Cel Nou.

Iconita Sf.Efrem Cel Nou si medalionul oval sunt asezate intre pãturi, peste plapuma am doua pãturi pentru ca este frig, si intre pãturi este medalionul, este si iconita, langa perete, langa tãblia din lemn a patului.

De asemenea, si inca mai demult, sub perna pe care imi asez capul noaptea, am o cruciulita din lemn, sfintita, adusa de la Muntele Athos din Grecia si pe care mi-am cumparat-o de la Biserica Rusa din str.Ion Ghica 9, sector 3, Bucuresti, precum si o pernuta mica, mica, pe care nu eu am cumparat-o, cred ca mama si ea mi-a oferit-o (adica nu fratele meu) pe care este cusuta icoana Sf.Nicolae.

Pe mine mama ma uimeste, pentru ca, da, este si varsta si nu mai vede bine.

De aceea ar trebui sa fie si mai atenta.

Dar cum nu prea ma suporta...

Azi dimineata am coborat din pat, stiind si vazand ca mama incepea sa mute cartile de pe masa din sufragerie, pentru a lasa loc pe masa unde vine Postasul si lasa pensia.

Cum am coborat si m-am dus la baie, in urma mea mama s-a repezit sa stranga cuverturile, pãturile.

Cand am iesit din baie, stransese o parte din ele, si am constatat ca nu mai gasesc iconita Sf.Efrem Cel Nou si nici medalionul oval !

Nu e prima oara ca patesc asa, cand mama strange prin casa, aceasta, in ultimii ani.

S-a mai intamplat, cel putin de doua ori, sau de doua ori au fost situatii mai importante, mai marcante, de tinut minte adica.

Imi venea sa plang, mi-am spus ca le-a aruncat, nevazandu-le.

Pentru ca stransese paturile de pe pat si mi-a spus ca a scuturat patura in casa.

Personal nu cred ca a scuturat in casa patura, mai intai ca in casa ea nu scuturã si nici nu se scuturã.

Am tacut, dar imi veneau lacrimile, vazand ca nu le gaseste, caci a inceput sa le caute pe sub pat, a aprins veioza mea si nu erau sub pat, nici nu aveau cum, ele erau in pat.

In fine, pana la urma am luat patura si era impaturita, asezata temporar pe spatarul unui scaun din sufragerie, asteptand sa ii faca loc, sa o mute si de acolo, dar, patura stransa, unde puteau fi medalionul si iconita ?

I-am spus totusi mamei ca nu sunt si nu sunt si ca le-a aruncat probabil cand a scuturat, ca se agita cand vine dl Doru si in general cand vine cu cineva in contact.

Desigur, ca mama parca “ia foc” cand ii vorbesc eu.

Ce a facut mama ?

A iesit din apartament, pe palier, de aici, nu stiu unde, si dupa mai multe minute s-a intors in casa, si pe un ton de mare repros la adresa mea – rezulta ca eu trebuie sa ma simt vinovata ca ea a pierdut sau aruncat, fie si din neatentie medalionul si iconita, si ca nu mã simt ! – mi-a aratat si adus medalionul !

M-a intrebat pe un ton suparat : “Asta este ?”, “Poftim!” si l-a asezat pe masuta de la capul patului, pe rol de noptiera.

Mi l-a asezat acolo ca si cum cine stie ce cerusem, ce pretentie avusesem si am suparat-o rau de tot cu “pretentiile” mele.

Ma facea – sau te facea, daca cineva s-ar pune in locul meu, macar asa, in minte, in imaginatie ! – te facea sa te simti vinovat, cumplit de vinovat ca mereu ai ceva de cerut, cum imi spune mie mama, “tu mereu VREI”, te facea sa te simti vinovat(a) ca nu ii dai liniste si pace, ei, mamei.

Am intrebat-o unde a gasit medalionul, convinsa ca l-a adus in casa, fie de jos, de afara, caci a spus ca a scuturat patura, fie de la ghena de gunoi aflata pe palierul etajului nostru.

Macar sa stiu, pentru ca daca o fi zacut, afara, pe jos bietul medalion !

Si eu il asez in patul in care dorm, intre pãturi !

Insa iconita Sf. Efrem nu a aparut.

Am intrebat-o deci pe mama, daca de afara a adus medalionul si pe un ton certaret, de cearta, de sfadã, iritat, nervos, mi-a spus : “Nu de afara, DIN CASA, era in casa !”, “Pai, unde era in casa, spune-mi si mie unde anume era in casa ? Arata-mi !” – i-am raspuns eu.

Desigur ca nu am primit niciun raspuns.

Singurul ei argument in astfel de situatii este tonul de cearta, de iritare cumplita, de nervi, siguranta certareata care nu ingaduie replica si cu care iti vorbeste.

Iti inchide gura adica.

Si pe urma, daca ii raspunzi, oricat de calm, rezulta si fratele meu ii tine isonul, o “acompaniaza”, rezulta ca eu caut cearta si eu fac scandal.

Orice as spune, nu pot spune, orice vorba as vrea sa spun, pentru ca mama si fratele meu sar si spun ca eu fac scandal.

Nu imi ramane decat sa fiu muta, dar muta de-adevaratelea, muta la propriu.

Dupa putin timp am intrebat-o : “Ei bine, daca ai gasit medalionul, NU GASESTI SI ICONITA SF. EFREM IN CASA, UNDE AI GASIT MEDALIONUL, IN ACELASI LOC ??” “POATE O FI ACOLO !”, - spun eu.

“In locul cel misterios din casa”, - completez eu in sinea mea, - si cu voce tare ii spun : “dar eu nu cred ca in casa ai gasit medalionul, pentru ca ai iesit din casa, pe palier si apoi te-ai intors in casa !”, si dupa aceea, imediat atunci, mi-ai gasit, mi-ai dat medalionul gasit de tine.

Mai trec niste minute.

Intre timp eu m-am dus la bucatarie, mi-am pregatit cafeaua, am venit si in dormitor unde am deschis computerul.

Dupa alte minute deci, ma intorc cu cana mea de cafea (portia mea zilnica de cafea, mai mult imi face rau, imi creste tensiunea si nu beau mai multa intr-o zi) venind din bucatarie si indreptandu-ma spre sufragerie ( distanta e foarte mica), pentru ca de acolo sa pot ajunge in dormitorul-birou-biblioteca.

Ei bine si aici e aici !

Cand m-am apropiat de usa sufrageriei, mama ii spunea cred tatalui meu ( toti trei erau in sufragerie, mama, tata si fratele meu somnorosul, noul lui loc de munca nocturn l-a vindecat de insomnii, acum ar tot dormi ! ), ei bine eu asa am auzit, dar daca nu a spus ea asa, nu a spus si gata, totusi eu am auzit ca ea ii spunea lui tata : “MAI VREA ???”

S-ar putea ca eu sa fi auzit corect, pentru ca in trecut mama a avut aceasta intrebare pe care i-a spus-o lui tata, dupa ce ma certase, in fond ma cearta din orice, si nu ingaduie sa ii spun nimic, dar nimic, si dupa ce cauta cearta si ma cearta, tot ea se supara, in trecut am auzit-o cu uimire si cu tristete ca ii spune lui tata cu privire la mine : “Mai vrea ???”

De unde am tras concluzia ca mama poate face constient ce face, adica imi cautã pricinã cu intentie directã.

Cand am intrat cu cana mea de cafea fierbinte in sufragerie, mama deschisese usa vitrinei unde isi tine ea de cativa ani iconitele ei.

Pe moment m-am gandit ca va cauta sa imi dea o iconita identica, insa a ei, cu Sf Efrem Cel Nou, si vroiam sa ii spun ca nu doresc iconita EI, ci o doream pe a mea, caci aveam si eu una, la fel, si inca, ea, mama mi-o cumparase mai demult.

Da, un alt incident a fost cand mama mi-a aruncat vata, o bucata de vata pe care mi-o daruise fratele meu, adusa de la racla cu moastele Sfintei Parascheva de la Iasi, unde fara sa stiu, fratele meu fusese, oarecum in pelerinaj, adica s-a dus pur si simplu la Iasi, la Sf.Parascheva, la Catedrala “ei”.

Calugaritele acolo puneau bucati de vata pe racla cu moastele Sfintei si oamenii care doreau luau o bucatica de vata care a stat pe moastele Sfintei Parascheva si asa a facut si fratele meu, a luat cateva bucati, si la intoarcere acasa la Bucuresti mi-a oferit si mie o bucata.

In acelasi mod, intr-o zi bucata a disparut, dar nu intr-o zi – nu mai stiu exact cum a fost – nu stiu daca legat de sosirea domnului Doru, Postasul.

Vata aceea nici nu a mai aparut vreodata !

In acea imprejurare mama a inceput la fel, exact ca o victima, sa caute prin iconitele ei, sa imi dea bucata ei de vata, caci si ei ii adusese una fratele meu.

I-am spus atunci ca nu vreau vata ei, caci aveam si eu una, si ea sa si-o pastreze pe a ei.

Exact, mult timp am crezut ca e o victima, dar pentru ca e si este asa, rautacioasa, si nu imi place ca ii vad rautatea, sau o parte din ea ! m-am gandit ca totusi, este si ceva intentie rea, pentru ca ea este rea cu mine.

Totusi, dupa un astfel de incident, ai impresia ca eu ii cer luna de pe cer, dupa ce imi pierde iconite, bucatica de vata, ca sunt absurda, rea, si ca ea este o victima de la care eu continuu am pretentii si cer mereu cate ceva !

Eu m-am rugat pentru ea si vad ca nu e bine, imi spun ca e varsta si viata pe care a avut-o, totusi mama si-a ingreunat mult viata pentru ca intotdeauna e suparata si vrea sa se supere.

Eu m-am rugat mult pentru mama si cand am inceput sa tin Caiete de Rugaciune in caiete m-am rugat pentru ea, in rugaciunile mele scrise.

Ma gandesc ca altfel, daca nu ma rugam pentru ea, daca nu i-o incredintam lui Dumnezeu Cel Sfant si Vesnic Viu, dupa cum este ea de rautacioasa, azi o apucau bataielile, precum vedem in secventele video ca se intampla in lume, oamenilor care nu sunt credinciosi.

Mama mea merge la Biserica.

De mers, merge, cum sa nu !

Dar de atatia ani in casa nimic nu se schimba, este la fel de certareata si chiar mai certareata, incat nu mai stii ce sa intelegi ?!

Cand am aparut azi in sufragerie cu cana mea de cafea fierbinte in mana, ce sa vezi ?

Pe masuta-noptiera de langa patul meu, langa statueta micuta din fosfor a Fecioarei Maria, aparuse iconita Sfantului Efrem Cel Nou, am luat-o sa vad daca nu mi-a dat-o mama pe a ei, daca este chiar a mea ? Si aparent este chiar a mea, pe care ea mi-a adus-o mie mai demult, pentru ca iconita mea era usor indoita intr-o parte, pe lateral.

Nu sunt urme de praf, ca si cum a cules-o de pe jos, sau de la ghena de gunoi.

Medalionul cand l-a adus in casa, dupa ce a intrat in casa, iesise pe palier, a revenit in casa si atunci mi-a dat medalionul ( si spune ca « Era aici in casa ! » pe un ton care nu ingaduie replica si de cearta, si mi-a spus si ca sunt idioata, “Era aici in casa, idioato !” ), mama il scutura oarecum, cu mana, ii curata parca, stergea parca siretul negru de praf, dar in rest nu avea nimic, era curat.

Si asa, azi mi-a spus de vreo doua ori “Idioato !”, pentru ca dupa ea, eu nu inteleg niciodata nimic, sunt idioata si nu pricep.

Iar fratele meu completeaza : “Mai pui si conditii ?!”

In ultimul timp, fratele meu cand spun ceva in casa, cum am intrebat “Tata, nu stii, mi-au disparut niste fotografii, ne-au disparut si din casa, si mie din calculator !”, fratele meu sare cu replica si imi spune : “Tu mai pui si conditii !”

Este o fraza care se repeta la el in ultima vreme, imi spune asa : “Tu mai pui si conditii !”

Pentru ca eu i-am spus lui tata si am mai povestit aceasta : “Cine a luat fotografiile, ei bine, sa le si aduca la loc, cine le-a luat !”

De la acest incident s-a ajuns la altceva :

Tata a inceput sa spuna, intarat de fratele meu care are o obsesie adevarata ca « tu scrii pe internet ! », ca “Mai scrie tu mult pe internet” – zice tata, “Si or sa-mi taie pensia !”, si nu inteleg ce are una cu alta ?!

Si nu au legatura.

Pensia lor e pensia lor de munca, de vechime si batranete, adica de limita de varsta, li se cuvine, chiar si oamenii care nu sunt sanatosi au pensie si au dreptul la o pensie.

Iar parintii mei au pensie pentru ca au muncit si au vechimea in munca si mai mult chiar (tata, mama nu stiu, probabil si mama), au mai mult decat cere legea, s-au pensionat la termen, pentru limita de varsta, iar vechimea in munca numarul de ani cerut de lege, cel putin tata il depasise sigur !

M-au exasperat, ca le taie lor pensia pentru ca eu “scriu pe internet”, sa “stie toata lumea”, “ce facem noi”.

Acum, pentru ca am scris despre cele intamplate in aceasta dimineata de miercuri 15 iunie 2016, am sa povestesc un incident de cand eram studenta la Drept :

IN Aprilie 2008 eram studenta in anul III, semestrul 2, la facultatea de Drept.

Intr-o dimineata si aveam cursuri in ziua aceea, m-am pregatit sa plec la facultate.

Eu port in casa ochelari de vedere iar afara lentile de contact.

Dar atunci nu aveam decat ochelarii de vedere ai fratelui meu, ii luasem la purtare, desi nu e recomandabil sa porti ochelarii altuia de vedere.

Vreau sa spun ca nu aveam ochelarii de vedere pe care ii am si azi si acum cand scriu, ai mei, adaptati dioptriilor mele si ochilor mei.

Insa aveam lentile de contact, in 2008.

Cand plecam de acasa, inainte cu putin, mi le puneam.

Iar ochelarii fratelui meu, pe care el nu ii mai purta, aveau dioptrii mai mici decat am eu, totusi acasa ma ajutau.

In ziua aceea, in aprilie 2008, mai intai a fost ziua in care mama dintr-o data s-a apucat sa stranga prin casa, sa faca curat, asa, pur si simplu, nu stiu si nu cred ca venea Postasul cu pensia.

Si mi-a aruncat cruciulita din lemn si pernuta Sf.Nicolae de sub perna, cand a strans ea, grabita, patul meu, parca cine o grabea ?

Dar, mai ales, cand ma duc la bucatarie unde in bufet, pe un raft, sus, tineam lentilele de contact, NU LE MAI GASESC.

LE ARUNCASE.

Da, da, mi-a aruncat lentilele de contact !

Si nu le-am mai gasit niciodata.

Am inceput sa plang, nici nu vedeam bine, cum sa plec la facultate ?

Bani nu aveam sa imi fac altele, dar nu vedeam bine si deci nu mergi bine afara daca nu vezi bine, mai ales ca dioptriile mele au crescut continuu (desi nu ar trebui mi-a explicat doctorul oftalmolog, dupa o anumita varsta, sa mai creasca).

Am inceput sa plang, eram DISPERATA.

Pur si simplu imi aruncase lentilele de contact.

Si ele costa scump.

In clipa aceea si desi nu s-a manifestat, l-am simtit insa chiar si pe tata intrigat, nelinistit si iritat de faptul ca mama imi aruncase lentilele de contact !

Desi tata, orice face mama, tace si tace si acceptã.

Nu m-am asteptat la ce avea sa urmeze.

Tata s-a imbracat si mi-a spus ca mergem sa imi cumpere lentile de contact.

Am plecat impreuna la Optinova la Unirii in cladirea care la parter multi ani in anii ’90 a adapostit Banca Internationala a Religiilor, care pe un colt, coltul care dã fata in fata cu Palatul de Justitie, are un magazin de optica, OPTINOVA.

Optinova acesta, cativa metri mai sus, numai cativa, continuã cu Biserica Domnita Bãlasa, care deci se afla numai la cativa pasi mai sus.

Asa am ajuns eu la oftalmolog, cu tata, mi-a examinat ochii, mi-a dat reteta si pentru ochelari de vedere si pentru lentile de contact.

Pastrez si azi bonul, in 21 aprilie 2008, tata a platit lentilele si ochelarii.

257 de LEI NOI, o pereche de lentile de contact la Optinova de pe Splaiul Independentei, dupa cum scrie pe bonul fiscal.

Si cu pretul ochelarilor de vedere, tata a platit 649 LEI NOI pe 21 Aprilie 2008.

Lentilele m-am dus a doua zi sa le iau, caci nu le aveau in magazin, le faceau dupa reteta doctorului oftalmolog si mi le aduceau din Laborator sau depozit, la magazin, la Optinova unde m-am dus a doua zi sa le iau, pe 22 aprilie 2008, iar ochelarii de vedere au fost gata peste cateva zile parca, deci nu chiar in aceeasi zi cred, da, mai ales ca am miopie si dioptrii diferite la fiecare ochi si am si un astigmatism la un ochi.

Astigmatismul nu cred, nu mi se pare ca oftalmologul l-a mai mentionat, decat dioptriile.

Insa m-a examinat cu atentie si mi-a spus ca la varsta mea nu mai trebuie sa creasca dioptriile, mi-a spus chiar ca ele nu se datoreaza cititului.

Eu am spus ca poate voi face cataracta ( bunicul meu a avut la ambii ochi si s-a operat pe rand ) si raspunsul doctorului a fost scurt : “Nu inca.”

Mie mi-a sunat sec, deci “Nu inca.”  nu inseamna ca nu voi face cataracta, mi-am spus eu in sinea mea.

In ziua aceea, adica pe 21 aprilie 2008 cand mama mi-a aruncat lentilele de contact, ea facuse curat la bucatarie in vechiul nostru dulap si le aruncase, cu o zi inainte cred.

Mama a simtit ca, de data aceasta, e prea de tot (ce facuse) si a simtit iritarea, nemultumirea deja, a tatalui meu (care care tace si ii ingaduie orice, cel putin orice e in legatura cu mine) si ea care e infipta si nu admite replica, si orice face ea, pe tine te invinovateste, oricum ar fi, tu esti din oficiu vinovata Olivia, ea, mama cea infipta a spus, catre tata, oarecum, asa, pe un ton de oarecare justificare : “Dar nu mi-am dat seama [ce fac], nu mi-am dat seama !”, si cred ca aici a mai spus “le-am aruncat”.

Facand curat probabil a aruncat mici lucruri vechi, sau consumate.

Sa explic, in dulap pe raftul de sus, in bucatarie, la noi sunt sticlute du sirop de tuse, pot fi goale, demult goale, sau cu tinctura, de pilda fratele meu intr-o vreme isi cumparase tinctura de Echinaccea, acolo am eu si sticluta cu tinctura din plante medicinale pentru inima, de la firma Meridian-Rafael-Steaua Divina (se gaseste la Plafar).

Pesemne mama, facand curat, a aruncat sticlutele goale si in acelasi timp si lentilele mele de contact !

Cu privire la mica cruciulita din lemn de la Muntele Athos pe care o aveam, da, tin minte ca in aceeasi imprejurare mama a aruncat si cruciulita, nu stiu, nu cred ca am gasit-o.

Dar stiu ca m-am dus la Biserica Rusa si mi-am cumparat alta la fel.

Oricum am mai cumparat cel putin una la fel de la Biserica Rusa, pentru ca in noiembrie 2008 cand l-am vegheat pe unchiul meu Dumitru Andrei, in sicriu, in garsoniera lui care fusese pana in urma cu cateva zile numai, cabinetul sau individual de avocat, atunci, in seara si noaptea aceea eu i-am pus in buzunarul de la costumul sau elegant, gri, cu care il imbracase sotia lui, matusa mea, Sica Andrei, cruciulita mica din lemn sfintita, de la Muntele Athos cumparata de mine de la Biserica Rusa.

In ce ma priveste eu am inca azi o cruciulita din aceea sub perna pe care pun capul noaptea si dorm.

Fratele meu nu suporta sa scriu pe internet.

Acuma, atatia oameni au fost care au scris nu numai carti, dar si viata lor, buna sau mai putin buna, exact cum a fost ea, eu nu am spus ca scriu carti, dar nu vad de ce nu am voie sa scriu despre viata mea asa cum este ea ?!

Buna sau mai putin buna, aceasta e viata mea si nu vad cum ii poti lua unui om dreptul de a-si povesti viata de zi cu zi.

Pe urma, ma gandesc, si asa si este, sa privim scriitorii, au avut talent unii dintre ei sa scrie carti, povestiri, in care actiunea aproape nu are loc, sau e prea putina, dar cartile si povestile lor au iesit minunate si ne incanta !

Ma gandesc chiar la “In Casa Bunicilor”, carte scrisa de Ionel Teodoreanu care contine si alte povestiri, in care aproape ca nu este actiune, sau intr-o povestire nici nu apar sau nu prea apar numele personajelor.

Dar cu talent, scriitorul acesta delicios care mi-a incantat vacantele cand citeam “La Medeleni” romanul sau in mai multe volume, dar am si plans moartea Olgutei personajul sau cel tanar si minunat si care a murit de cancer, cu talentul sau Ionel Teodoreanu in putine cuvinte, in putine descrieri de oameni sau fapte sau actiuni, reuseste sa incante cititorul cu Povestirile sale.

Adica din fapte de zi cu zi, intr-un fel, din putin material, reuseste sa teasa o Povestire fermecatoare, frumoasa, care oricum ar fi, insa nu plictiseste, ci dimpotriva place cititorului.

As vrea sa nu mai fiu amenintata de fratele meu si nici de parintii mei.

Mama astazi ( 15 iunie 2016 ) mi-a spus : “Dar du-te cu Dumnezeu !”.

Sus pe rafturile noi de biblioteca, de cateva luni bune stã in sufragerie la noi, icoana LUI DUMNEZEU, TATAL CERESC, am asezat-o acolo sus, pentru ca Dumnezeu sa ne vada de sus pe toti cei din sufragerie, din casa.

Si mama imi spune, pe tonul ei suparat, enervat, teribil ton, iritat, certaret, artagos, rautacios : “Dar du-te cu Dumnezeu [ Olivia ] !”, si eu azi i-am replicat : “Dar du-te Tu cu Dumnezeu ! TU, de ce nu te duci cu Dumnezeu ?”, “Dumnezeu e si aici !”, - am continuat eu. « Dumnezeu e pentru toti ».

Peste cateva minute am revenit si precizat : « Dumnezeu e aici cu noi, acolo sus e icoana lui Dumnezeu, El e aici cu noi, si noi stãm toti aici !”

Mama : “Sa faci bine sa-ti gasesti locuinta, si sa pleci !”

O viata intreaga a fost patrunsa de faptul ca ea si-a facut casa, iar eu urma sa plec, mi-a spus de cand eram in clasa a XI-a, si apoi a XII-a de liceu, dar eram foarte tanara si nu credeam ca ea spune serios ce spune : sa plec din casa ei, “la 18 ani, te mariti si pleci din casa MEA !”, spunea mama, “Sau crezi ca o sa te tina taica-tau toata viata ?”

Din casa ei ar fi trebuit si tata sa plece, daca divortau cand s-au intors din Algeria, cand au inceput certurile dintre ei, in 1976, chiar inainte sa se nasca fratele meu in iunie 1977, daca imi aduc bine aminte.

Iar casa au cumparat-o impreuna parintii mei.

Mama manifesta o respingere continua fata de mine si aceasta deci, din anii mei de liceu, de cand ma apropiam de implinirea varstei de 18 ani.

Continuu a spus, la intervale, mai scurte sau mai putin scurte de timp, dar constant, “Sa pleci din casa mea !”

In acelasi timp insa mama nu a suportat ca eu sa am o relatie cu un tanar, adica sa ma casatoresc, pe de alta parte nici nu aveam cu cine, daca aveam cu cine si intalneam un om si un barbat, cred ca se poate spune ca daca era si om si barbat (adica om de caracter) m-as fi casatorit.

Insa mama nu suporta sa ma auda macar ca deschid gura si pronunt numele vreunui baiat de seama mea sau barbat, nici macar sa povestesc ceva in care “personajul” putea fi un baiat, un barbat, adica o persoana de sex masculin.

Apoi, am incercat sa le spun alor mei, dar ei nu ma asculta : “Stii, eu m-am nascut (adica in opinia ta, mama !) sa te chinui pe tine ! Cum a facut demonizatul cand L-a vazut pe Isus, i-a spus : “Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, ai venit sa ma chinui [ pe mine ] ?”, insa, am vrut eu sa adaug, dar am fost intrerupta de ai mei, “insa eu nu am puterea lui Iisus de a scoate demonii”.

Mama a fost de parere cand am spus ca Dumnezeu e si aici in casa cu noi, ca in casa “aici e altceva/altcineva”...

Adica se referea la cel Rau, la satana.

Intrucat eu sunt oaia neagra a familiei parintilor mei, va dati seama unde il cautã mama sau apreciaza mama si fratele meu cã se aflã cel rau, desigur la oaia cea neagra a familiei.

Mama, cel putin nu cu voce tare, nu am auzit-o niciodata, nu vorbea urat.

Recunosc ca eu mai scapam cate o vorba urata, aceasta mi s-a intamplat dupa anii in care am lucrat la tribunal, grefiera si chiar in anii aceia, pentru ca acolo nu se vorbea foarte “academic”.

Un tribunal e un tribunal.

Nu imi placea si cautam sa nu vorbesc urat, dar cand ma suparam, da, recunosc ca mai foloseam cate un cuvant urat.

Si mereu imi spuneam sa incetez, pentru ca sincer nu imi placea.

A fost si acesta un motiv pentru care m-am hotarat sa plec, sa nu mai lucrez in instantele de judecata, in lumea judecatoriilor, a certurilor.

Mama insa, oricat era de certareata, cu voce tare insa nu vorbea urat, nu folosea cuvinte urate.

Insa de catva timp a inceput chiar sa ma trimita undeva, prima data nu mi-a venit sa cred, dar in clipa urmatoare mi-am spus ca daca e mereu nervoasa si rea, fireste ca trebuia, ca o consecinta, sa vina si momentul in care avea sa vorbeasca urat.

Ma trimite undeva si ce mai, incepuse sa vorbeasca urat.

Ma trimite si la cel rau.

Cunoasteti vorba spusa cuiva sa se duca dra.... ului, cand am vazut ca mama spune asta nu mi-a venit sa cred.

In casa tata obisnuia, da, el obisnuia sa dracuie.

Se dracuia si pe sine, cand citea si scria matematica si nu ii iesea vreun calcul, singur spunea, isi spunea tare : “Fir-as al dracului !”

I-am spus ca nu e bine sa dracuie in casa, si nici sa dracuie, si sa se trimita acolo pe sine.

Intr-o vreme, chiar si mama i-a spus acest lucru.

Seara, noaptea, mai intru in camera parintilor, in dormitor unde stau ziua, ei se culca si mama mai citeste ziarul Libertatea.

Ma duc la bucatarie si dupa ce mananc, tarziu deci, se face ora 22h00, si mai tarziu, ma intorc incet in dormitor, daca nu gasesc ziarul, sa vad daca nu il citeste, daca il are mama langa patul ei.

Daca era treaza, in ultimul timp imi raspundea, vorbind ca pentru sine : “Du-te dracului !”, insa rostea cuvintele si eu le auzeam, chiar le spunea.

Daca nu dormea, o intrebam daca are ziarul, daca chiar il avea, o intrebam daca mi-l da si mie sa il citesc, daca dormea ma uitam usor langa pat, daca nu l-a lasat pe jos langa pat.

Ma gandesc ca am procedat bine rugandu-ma mult, nu putin, ci mult, pentru sanatatea parintilor mei, intotdeauna m-am rugat in Biserici ( in BISERICI ) pentru parintii mei, intotdeauna, si de cand tin Caietele mele de Rugaciuni m-am rugat si in Scrisorile mele-Rugaciune catre Dumnezeu-Tatal Ceresc Sfant si Vesnic Viu Atotputernic Atoatecreatorul.

15/06/2016 13:11:53