NOVENA
SFANTULUI ANTON DE PADOVA :
Rugaciune premergatoare :
Sfinte
Antoane, fericit in raiul ceresc, exemplu de virtute crestineasca, ma bucur din
toata inima ca Dumnezeu te-a preamarit cat timp erai inca pe Pamant si dupa ce
te-a primit in numarul sfintilor.
Iata-ma,
in fata ta smerit/a, dar plin de incredere, ca sa te cinstesc cum se cuvine.
Ca
sa nu fiu coplesit/a de grijile si necazurile, alerg la tine si sper ca, precum
ai ajutat mii si mii de oameni, vei avea mila de mine, dobandindu-mi ceea ce, prin
mijlocirea ta, cer de la Dumnezeu.
Nu
te uita la nevrednicia mea, caci atunci pot pierde orice nadejde.
Sunt
nevrednic/a, pentru ca n-am slujit lui Dumnezeu cum ar fi trebuit. Dar tu imi
vei castiga harul acesta, ca sa ma indrept.
*
Ziua intai ( sau Prima zi de Marti
in care incepi Novena )
Slavite
sfinte Antoane, te salut in numele tuturor ingerilor si al arhanghelilor.
Multumesc
lui Dumnezeu pentru harul pe care ti l-a dat, de a te conforma in toate vointei
lui Dumnezeu, asa cum indeplinesc ingerii intotdeauna numai vointa lui.
Vointa
lui Dumnezeu sa fie pentru mine o calauza in viata, supunandu-i dorintele si
faptele mele.
De
m-as intreba acum si eu, daca intr-adevar sunt gata sa ma supun vointei lui
Dumnezeu, nu as descoperi oare ca ma supun in timpuri bune, iar in momente de
incercare m-as impotrivi daca s-ar putea ?
Nu
ma plang eu in incercari ?
Invata-ma
deci, sfinte Antoane, sa primesc toate din mana lui Dumnezeu, sa fiu
incredintat/a ca, atunci cand sunt supus si credincios lui, toate imi vor merge
bine.
Vointa
lui Dumnezeu o voi indeplini facandu-mi datoriile sufletesti, precum si pe cele
ale starii.
Ma
voi stradui sa fiu constiincios in toate.
Iar
cand voi simti ca cedez mai mult bunului plac, imi voi ridica iarasi ochii spre
tine, sfinte Antoane, ca sa supun gandurile, dorintele si faptele mele tie,
spre a le da indrumarea dreapta.
Te rog, mergi impreuna cu sfintii
ingeri, inaintea tronului lui Dumnezeu, si sprijina rugaciunea mea cu a ta.
Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
Dumnezeule
Atotputernic, care patrunzi toate si le conduci cu blandete si putere, te
rugam, prin meritele sfantului Anton,
da-ne harul de a ne pune toata speranta noastra in tine, si arata-ne
calea pe care trebuie sa mergem ca sa dobandim harurile tale.
Luminati
de tine, vom acorda mai multa importanta rugaciunii bune, si ne vom feri de
primejdiile sufletesti, fiind astfel mai credinciosi in observarea Legii tale
sfinte.
Astfel
vom gusta bucuriile nespuse pe care Tu le fagaduiesti acelora care indeplinesc
totdeauna si pretutindeni, vointa ta cea sfanta. Amin.
*
Ziua a doua ( sau a doua Marti,
consecutiva primei marti in care incepi Novena )
Sfinte
Antoane, te salut in numele tuturor patriarhilor si proorocilor.
Multumesc
lui Dumnezeu pentru harul pe care ti l-a dat, de a trai continuu cu sentimentul
prezentei lui Dumnezeu, asa ca ai fost luminat in cunoasterea lui si in
prezicerea viitorului, asemanandu-te astfel cu patriarhii si cu prorocii.
Si
eu vreau sa ma gandesc mai mult la prezenta lui Dumnezeu, ca sa traiesc in
orice clipa sub ochii lui, si dupa planul lui.
Iata,
sfinte Antoane, ce-mi propun.
Dar
si tu stii, ca de m-as sili sa ma gandesc asa, viata mea ar fi mai ordonata.
Insa
in timpul ocupatiilor mele nu am grija sa ma reculeg.
Privesc
prea usor la ceea ce imi trece pe dinaintea ochilor, si ma las influentat de
tot ceea ce prind simturile.
Ma
pierd in vartejul lumii.
Cu
durere marturisesc aceasta inaintea ta, ca ajutorul tau sa fie larg, sa nu mai
caut sa plac, sa nu mai doresc sa fiu observat si laudat, ci sa traiesc cu
gandul curat si sa savarsesc numai fapte demne de prezenta lui Dumnezeu.
Stand in fata lui Dumnezeu, te rog
sa-i oferi impreuna cu patriarhii si proorocii, meritele tale pentru mine,
sprijinind astfel rugaciunea mea. Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
Dumnezeule
Atotputernic, care randuiesti toate cu intelepciune minunata, ce fericiti am
putea fi, daca in orice moment te-am recunoaste pe tine ca indrumator in tot ce
ni se intampla, fie placut, fie trist.
Atunci
nu ne-am mandri indata ce ne-a reusit ceva, si n-am fi coplesiti de deznadejde
sau nerabdatori, cand sperantele si planurile noastre nu s-au implinit.
Acum
cunoastem virtutea sfantului Anton si supunerea sa, la vointa Ta.
Iti
aratam cu smerenie toate gandurile, dorintele si planurile noastre, si te rugam
sa le indrumi pe toate spre marirea ta si mantuirea sufletelor noastre. Amin.
*
Ziua a treia
Te
salut, sfinte Antoane, in numele tuturor apostolilor si ucenicilor lui Isus.
Multumesc
lui Dumnezeu pentru harul pe care ti l-a dat, de a fi fost ales ca apostol al
Domnului pentru a predica Evanghelia, si a raspandi credinta adevarata.
Imi
promit si eu sa fiu un bun credincios si sa nu ma rusinez de Evanghelie.
Eu
insumi ( insami ) trebuie sa fiu intarit de adevarurile credintei.
Nu
pot fi ca tine, preot si predicator, dar pot fi de folos celor din jurul meu
prin rugaciuni, cuvinte si exemplul bun.
Mergi impreuna cu apostolii si
ucenicii, inaintea tronului lui Dumnezeu, si oferind pentru mine meritele
voastre, sprijina rugaciunea mea. Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
Laudat
si preamarit sa fii, Doamne, ca in persoana sfantului Anton ai daruit Bisericii
un sprijin atat de puternic, sufletelor noastre un exemplu graitor de virtute,
lumii intregi un facator de minuni fara seaman.
Te
rugam, pentru dragostea ce ai aratat-o acestui sfant, si pe care inca i-o arati
neincetat, aprinde si in inima noastra o scanteie a acelei iubiri ceresti.
Nimiceste
in noi, iubirea dezordonata a patimilor noastre, ca si noi sa murim in pacea
milostivirii tale, si sa te laudam in vecii vecilor. Amin.
*
Ziua a patra
Sfinte
Antoane, te salut in numele tuturor mucenicilor. Multumesc lui Dumnezeu pentru
harul pe care ti l-a dat, de a rabda cu bucurie toate necazurile, din dragoste
catre Isus, si de a fi cuprins de dorinta de a muri pentru Cristos, ca mucenic.
Dupa
exemplul tau, ma voi stradui sa ma jertfesc pentru a indeplini indatoririle
creidntei mele, si a suporta cu liniste orice neajuns.
Nimic
sa nu ma impiedice in seriozitatea propunerii mele, cu toate ca firea mea nu
s-a dovedit intotdeauna indiferenta fata de lumea ce ma inconjoara.
Nu
te uita la slabiciunea mea, caci vreau s-o inlatur.
Deci
nu voi face nimic de ochii lumii, nici nu voi lasa nimic din datoriile mele
sufletesti, de dragul lumii.
Mai
presus de toate, ma voi stradui sa iau parte cu evlavie la sfanta Liturghie in
duminici si sarbatori, si aceasta sa fie ca o regula a vietii, iar intarirea cu
sfintele sacramente sa-mi fie izvorul de putere cereasca.
Te rog, mergi impreuna cu sfintii
mucenici, inaintea tronului lui Dumnezeu, ofera pentru mine meritele voastre,
si sprijina rugaciunea mea. Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
O
Isuse din sfantul Sacrament al Altarului, ne simtim adanc rusinati comparand
viata noastra, cu cea a sfantului Anton.
El
avea sufletul curat si totusi iubea pocainta.
Noi
suntem pacatosi si totusi dispretuim pocainta si mortificarea.
Doamne,
cum vom putea dobandi astfel viata vesnica ?
Te
rugam fierbinte, prin mijlocirea protectorului nostru ceresc, da-ne harul de a
recunoaste starea noastra nenorocita, ca sa parasim calea pierzarii si sa
meritam prin pocainta adevarata, sa fim primiti printre alesii tai. Amin.
*
Ziua a cincea
Sfinte
Antoane, te salut in numele sfintilor episcopi si preoti.
Multumesc
lui Dumnezeu pentru harul pe care ti l-a dat, de a intoarce prin predicile
tale, si prin exemplul tau bun, mii de pacatosi la Dumnezeu si de a le asigura
astfel, fericirea vesnica.
Iti
promit ca ma voi lasa patruns de demnitatea si chemarea lor preoteasca si ca ma
voi lasa condus de acesti trimisi ai lui Dumnezeu.
Isus a spus : “ Cine va asculta pe voi, pe
mine ma asculta “.
Ceea
ce Isus a spus apostolilor, trebuie sa inteleg si despre urmasii acestora, in
slujba apostolilor si a tainelor : despre episcopi si preoti, in frunte cu
Papa, urmasul sfantului Petru.
Ma
ro pentru episcopi si preoti, ca Domnul sa-i intareasca in harul sau, sa-i
incurajeze si sa binecuvanteze cuvantul si exemplul lor.
Ma
rog ca Domnului sa trimita lucratori in via sa, prin care Biserica sa
straluceasca in intreaga lume si, odata raspandita pretutindeni, sa ajunga sa
fie o singura turma si un singur pastor.
Mergi impreuna cu sfintii episcopi
si preoti, inaintea tronului lui Dumnezeu si oferindu-i meritele voastre,
sprijina rugaciunea mea. Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
Isus,
vrednic de inchinare, care din prea marea ta iubire vrei sa ramai pana la sfarsitul
lumii pe altarele noastre, te rugam, prin meritele sfantului Anton, intareste
in noi credinta si dragostea fata de acest Sacrament minunat.
Si
noi iti cerem o minune si anume ca inima noastra sa se indrepte cu totul spre
tine, si sa fie de acum inainte a ta.
Intariti
cu aceasta hrana cereasca, vom preamari in fata tuturor popoarelor, minunile
bunatatii tale, ale milei si dragostei tale, pe care le arati in acest
preasfant Sacrament. Amin.
*
Ziua a sasea
Te
salut, sfinte Antoane, in numele tuturor monahilor si pustnicilor sfinti.
Multumesc
lui Dumnezeu pentru harul pe care ti l-a dat, de a duce ca si monahii si
pustnicii sfinti, o viata inchinata postului, vegherilor si faptelor de
pocainta.
Dobandeste-mi
si mie harul de a fi mai evlavios si mai infranat.
Caci
nu te pot multumi numai admirand virtutile tale, daca nu te urmez intrucatva pe
calea sfinteniei, cel putin cat sunt dator ca sa evit de a-l vatama pe
Dumnezeu, si ca sa ma supun legilor Bisericii.
Constiinta
mea ma mustra destul de des, dar nu o iau intotdeauna in seama, spre paguba mea
sufleteasca.
Glasul
lui Isus care spune : “ Cine vrea sa fie ucenicul meu, sa-si ia Crucea si sa ma urmeze “ , este
deseori acoperit de strigatoul celor pamantesti, si astfel ma zbat intre calea
binelui si calea raului, fara merit, si de aceea cad usor in pacate.
Fii
tu indrumatorul meu, si nu mai lasa prada nestatorniciei.
Te rog, mergi inaintea tronului lui
Dumnezeu, impreuna cu sfintii monahi si pustnici, si oferindu-i meritele
voastre in sprijinul rugaciunii mele, dobandeste-mi harul pentru care am venit
la tine :...... Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
Doamne,
slujitorul tau, sfantul Anton, a calcat in picioare toata inselatoria lumii,
pentru a te urma pe calea imilintei si a mortificarii.
Prin
mijlocirea lui, te imploram, Doamne Dumnezeule Atotputernic, sa ne dai si noua
harul de a ne dezlipi inima si gandul de cele lumesti, pentru a asculta de
indemnurile tale sfinte.
Eliberati
de orice pornire spre cele pamantesti, ne va fi usor sa urmam calea virtutilor
care singura duce la tine, unicul izvor al fericirii adevarate si nepieritoare.
Amin.
*
Ziua a
saptea
Te salut, sfinte Antoane, in numele tuturor fecioarelor
sfinte si al copiilor nevinovati.
Te felicit si-i multumesc lui Dumnezeu, pentru harul pe
care ti l-a dat, de a pastra nevatamata, asemenea fecioarelor sfinte, cea mai
inalta virtute, aceea a curatiei si fecioriei sufletesti, invingand cu
statornicie, ispitele impotriva acestei virtuti.
Umple-ma si pe mine de dragoste fata de aceasta virtute
ingereasca, si de aversiune fata de orice incalcare a indatoririlor starii
mele.
Trupul lupta impotriva duhului.
Ocaziile, obisnuinta si exemplele usuratice imi intuneca
mintea daca uit ca puterea vine de sus si ma apara numai cand fug de ocaziile
rele, inca de la inceput.
Nu numai cinstea externa sa-mi fie odor suflestesc, ci
mai cu seama constiinta nevatamata in fata lui Dumnezeu.
Privind la Neprihanita Fecioara Maria si la Sfantul
Iosif, la ceata cereasca a atator suflete feciorelnice care in aceasta lume, in
manastiri si in singuratatea pustiului, au dus o lupta apriga si victorioasa
impotriva duhului necurat, voi fi inflacarat si de exemplul tau in combaterea
principiilor care favorizeaza cultul trupului impotriva preceptelor crestine si
inabusesc viata suflesteasca.
Te rog
sa mergi impreuna cu fecioarele sfinte si cu copiii nevinovati, inaintea
tronului lui Dumnezeu, si oferindu-i pentru mine meritele voastre,
dobandeste-mi ceea ce cu smerenie cer de la tine. Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
Isuse, Domnul si Dumnezeul nostru, prea de timpuriu ne-am
patat nevinovatia sufletului.
Poate ca te-am vatamat inainte de a te fi cunoscut bine.
Iata, cu smerenie si cu durere ingenunchiem inaintea ta,
si te rugam : primeste cainta noastra adanca, spre slava ta.
Prin mijlocirea sfantului Anton, iti cerem harul de a fi
statornici in aceasta propunere, si de a ne pastra inima mereu curata si
departe de pacat.
Intipareste in noi, dezgustul fata de pacat, ca sa nu
dorim alta placere decat acea dulceata pe care o gasim numai in apropierea ta.
Amin.
*
Ziua a
opta
Te salut sfinte Antoane, in numele tuturor vaduvelor
sfinte si al sfintilor casatoriti.
Multumesc lui Dumnezeu pentru harul pe care ti l-a dat,
de a straluci in virtutile cele mai de frunte, punandu-ti intreaga viata in
slujba Domnului.
Ma voi stradui de acum inainte, sa slujesc mai voios lui
Dumnezeu, chiar in lucrurile cele mai marunte, atat in familie, cat si in
societate.
Familia mea trebuie sa oglindeasca ceva macar din
multumirea sufleteasca a sfintei Familii din Nazaret.
Te rog, sfinte Antoane, nu ma lasa sa uit ca oriunde si
in orice stare, eu imi pot mantui sufletul, daca imi aleg drumul vietii dupa
cercetarea vointei lui Dumnezeu.
Doamne, Duhul tau sa coboare pentru totdeauna in familia
noastra.
Sufletul crestin sa invioreze toate, si sa inalte
cugetele noastre spre cele ceresti.
Imi propun ca rugaciunea pentru familiile crestine
exemplare, sa-mi fie de acum inainte o datorie.
Voi cauta sa sugerez in familiile prietene idei bune, sa
aduc impacare acolo unde vad dezbinare, sa aduc mangaiere unde sunt greutati,
sa fac sa patrunda practica vietii crestine acolo unde a patruns indiferenta
fata de Sfanta Biserica.
Oricum, ma vi feri de a ponegri, de a urzi intrigi, de a
dusmani.
Tu insa,
sfinte Antoane, te rog, impreuna cu acesti sfinti, care trind o viata
obisnuita, au fost mari inaintea lui Dumnezeu, mergi inaintea tronului si
oferindu-i meritele voastre pentru mine, sprijina rugaciunea mea. Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
Dumnezeule
mare, care respingi pe cei mandri si dai harul tau celor smeriti, cum ar putea
sa-ti fie placute sufletele noastre cat timp sunt intinate de spiritul ambitiei
?
Prin
mijlocirea sfantului tau slujitor Anton, te rugam sa stingi in noi orice urma
de mandrie si sa ne dai duhul umilintei.
Astfel
ne vom infrana orgoliul innascut privind mizeria noastra sufleteasca, si ne vom
castiga dulcele nume de copii ai tai, invrednicindu-ne de a fi primiti in cerul
pregatit acelora care sunt smeriti.
Isuse
preaiubit, cat de mult ne rusineaza slujitorul tau preacredincios, sfantul
Anton, prin exemplul sau inaltator !
El
ardea de dorinta de a-si varsa sangele pentru cinstea ta, ca sa readuca la tine
oitele pierdute.
Noi
insa, cuprinsi de egoism si slabi in lupta impotriva patimilor noastre, din
nefericire suntem prea adesea, pentru fratii nostri, pricina si prilej de
pacat.
O,
Isuse, fa sa se aprinda in noi flacara acelei iubiri adevarate, ca sa luptam
impotriva inclinatiilor noastre josnice, si sa invatam sa lucram pentru binele aproapelui, aucandu-i drept jertfa
placuta, mortificarea vointei noastre proprii. Amin.
*
Ziua a noua
Te
salut, sfinte Antoane, in numele tuturor oamenilor evlaviosi care traiesc inca
pe pamant.
Multumesc
lui Dumnezeu pentru dragostea pe care a aratat-o fata de tine, acordandu-ti
atatea haruri insemnate, si dandu-ti atat in viata, cat si dupa moarte, atata
putere de a ajuta
Tu
ai compatimit si compatimesti pe toti cei incercati, suferinzi, saraci si
nenorociti, i-ai ajutat si-i ajuti in orice nevoie sufleteasca si trupeasca.
Asa
trebuie sa calc si eu peste egoismul meu, sa nu mai trec pe langa suferintele
altora fara compatimire.
Nu
ne invata sfanta Scriptura cum binecuvanteaza Dumnezeu binefacerile ?
Viata
ta a fost aplicarea exemplului si indemnului lui Isus, care a trecut facand
binele.
Lacomia,
zgarcenia, dar si grija de a nu-mi tulbura linistea trudindu-ma pentru altii,
ma fac sa neglijez atatea ocazii de a sari in ajutorul altora.
Precum
eu am alergat in aceste noua zile la tine, sigur fiind de ajutorul tau, precum
doresc sa ma vad ascultat, tot astfel voi deveni generos, gata de ajutor, cat
imi sta in putere, iar unde nu am putere, voi da alinare cu un cuvant bun,
simtit.
Si
fata de cei saraci pe care ii ajut, voi fi sincer, aratandu-le nu numai
bunavointa si mila, ci si respectul crestinesc pe care li-l datorez ca unor
frati in Cristos.
Te
rog, sfinte Antoane, in puterea harurilor primite, stai inaintea tronului lui
Dumnezeu si ferindu-i pentru mine toate meritele tale, roaga-l sa primeasca
mijlocirea ta, si sa dea ascultare rugaciunii mele care prin tine a fost
infatisata in aceste noua zile, spre marirea lui Dumnezeu si in cinstea ta.
Ma
supun vointei lui Dumnezeu si astept cu incredere sa fiu ascultata, cand si cum
va binevoi. Amin.
(
Tatal Nostru..., Bucura-te, Marie..., Slava Tatalui.... )
*
Incheiere
Doamne,
iata-ma in fata ta.
Fa
ca acest exercitiu sfant pe care l-am intreprins, sa-mi fie spre mantuire si
sa-mi dobandeasca ajutorul cerut.
Ma
las cu totul in voia ta.
Tu
stii ce este necesar pentru mantuirea mea.
Stiu
ca nu sunt vrednic de a fi ascultat de tine.
De
aceea l-am ales pe sfantul Anton ca mijjlocitor, ca el sa sprijine cu
rugaciunea si meritele sale, cererea mea.
Sfinte
Antoane, am facut acest exercitiu de evlavie in cinstea ta.
Voi
cauta s te urmez cel putin intr-o oarecare masura pe calea virtutilor pe care
le-am vazut la tine.
Ma
multumesc acum sa stiu ca Dumnezeu imi cunoaste dorinta.
Cine
nadajduieste in El, nu va fi dat de rusine.
Tu
insa, implineste ceea ce n-a fost desavarsit in cursul acestui exercitiu, si
da-mi mangaierea ca voi fi ascultat. Amin.
Sursa
novenei :
Cartea de
rugaciuni cu titlul “SFANTUL ATON sa ne ajute!-Devotiuni in cinstea Sfantului
Anton de Padova Culese de Monseniorul Joseph Schubert”, Editie revizuita,
Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu