Doctrina
ortodoxã despre închinarea lui Dumnezeu ( Scutul Misionarului Ortodox ) ( 1 )
Adevãrati
adoratori ai lui Dumnezeu sunt aceia care se închinã
lui Dumnezeu în conformitate atât cu natura Celui Cãruia se închinã, adicã a
lui Dumnezeu, cât si cu cea a celui care se închinã, adica a omului.
Sectantii
afirmã cã trebuie sa te închini lui Dumnezeu numai cu duhul ( El este Duhul ),
iar cu trupul nu trebuie ( El este fara trup ).
Dar inchinarea
trebuie sa corespundã nu numai cu Cel Caruia te inchini, ci si cu cel care se
inchinã ( orice suflare laudã pe Domnul si, desigur, fiecare in felul in care-i
este natura sa ), iar omul nu este fara trup si de
aceea trebuie sa-L proslãveascã pe Dumnezeu nu numai cu sufletul, dar si cu
trupul.
Ce
inseamna a te inchina cu duhul ?
Aceasta
inseamna a aduce plecãciune lui Dumnezeu cu acea parte a fiintei noastre care
deosebit de mult este asemanatoare lui Dumnezeu.
Care este
Duhul.
Aceasta parte
a fiintei noastre este cugetul – imaginea Atotstiintei lui Dumnezeu, vointa – imaginea Atotputerniciei Lui, simtirea – imaginea Iubirii Lui.
Asadar, a te inchina lui Dumnezeu cu duhul, inseamna a-L
cunoaste cu mintea, a te indrepta spre El cu dragoste si cu toate dorintele.
Ce
inseamna a te inchina cu adevarat ?
Apostolul Ioan
spune in Prima epistolã : “sã nu iubim cu vorba, numai din gurã, ci cu fapta si
cu adevarul” ( 3, 18 ).
Cu adevarul inseamna aici fara prefacatorie si fatarnicie :
Apostolul Pavel spune : fie din fatarie, fie in adevar, Hristos se
propovaduieste ( Filipeni 1, 18 ), opunand propovaduirea “in adevar”, propovaduirii “in fatarie”, iar expresia “in fatarie”
ne este cunoscutã din convorbirea lui Hristos intru demascarea fariseilor –
unde El spune cã ei se roagã “in fatarie” ( Matei 23, 14 ; Marcu 12, 40 ; Luca
20, 47 ), adica in mod fãtarnic.
Asadar,
inchinarea cu adevarul este opusã inchinarii fãtarnice, prefãcute, care in
timpurile lui Hristos nu era straina nici iudeilor, nici samarienilor.
Dumnezeu Tatãl isi cautã adoratori, care sa i se închine
Lui, in primul rand, cu duhul, in al doilea rand, neprefãcut, nefãtarnic.
Adorarea lui
Dumnezeu trebuie sa fie spiritualã si sincerã.
Omul poate sa
se prefacã si sa fie fãtarnic doar cu trupul, pentru cã a te preface si a fi
fãtarnic inseamna a-ti lua chipul ( de evlavios, de rugãtor ), iar vizibil e la
om doar trupul, dar nu si duhul.
A iubit
prefãcut, a adora prefãcut inseamna a arãta prin anumite miscãri ale corpului,
ceea ce nu este în suflet.
Dacã Dumnezeu
n-ar fi vãzut necesitatea închinãrii cu trupul, atunci nici n-ar fi spus nimic
despre inchinarea neprefãcutã, despre inchinarea cu adevãrul, pentru cã
inchinarea cu duhul nu poate fi, singurã de la sine, prefãcutã.
Adevãrata adorare
trebuie sa inceapa in spirit, si dupa aceea sa se exprime in miscari
neprefacute si nefatarnice ale trupului.
In sfarsit, (
1 ) daca Dumnezeu, Care este Duhul perfect, existã numai spiritual, contempland
în Sine Insusi doar viata spiritualã, atunci pe ce temei poate omul trãi tot
asa, cand el are si trup ?
( 2 ) Omul,
dupa moarte, cand va trece intr-o faptura insufletitã, va trãi spiritual, dar
cum sa-i atribui posibilitatea de a trãi astfel acum, când este purtãtorul unui
trup ?
( 3 ) Daca in
viata pamanteasca omul traieste cu ceea ce vede, aude, miroase, simte gustul,
atunci pe ce bazã el trebuie sa fie lipsit de toate acestea in viata religioasã
?
( 4 ) Daca
natura, verdeata, pasarile, florile si toate celelalte atat de mult il incanta
pe om, si influenteaza binefacator asupra sufletului lui, pe ce temei sa i se
din lumea vietii religioase, toate acele lucruri care intrau in anturajul
vietii pamantesti si al faptelor lui Iisus Hristos, si ale apostolilor Lui si
ale tuturor oamenilor celebri ?
( 5 ) Daca
Insusi Iisus Hristos S-a întrupat în carne si sânge, a fost înconjurat de
obiecte pamantesti, se scufunda in apã, stãtea în genunchi, de ce sa-l lipsim
pe om de toate acestea ?
( 6 ) Daca
multi dintre infaptuitorii tainelor Divine si Bisericii Ortodoxe, indeplinind
ritualurile exterioare ale serviciului divin, se inflacarau cu duhul, si s-au
proslãvit printr-o viatã virtuoasã, atunci pe ce bazã sectantii se asazã pe
sine mai presus decat acesti oameni proslaviti ?
In incheiere, vom
aminti cuvintele marelui propovaduitor Dimitrie, arhiepiscop de Herson, despre
rugaciunea cu adevarul :
Cine se roagã lui Dumnezeu cu adevãrul ? – intreabã el, si singur rãspunde :
cel, al carui suflet si inimã, sunt însufletite cu acea credintã si iubire, cu
acele ganduri si simtiri, cu acele sperante si dorinte, care se contin in rugaciunile alcatuite de oameni sfinti, inspirati ; cei care, inchinându-se in bisericã, nu se mai închinã idolilor pasiunilor lor in afara ei ; cel care, slujind lui Dumnezeu, prin participarea sa la
serviciul divin, Îi slujeste si prin toatã viata si Faptele sale ; cine,
numindu-l pe Dumnezeu Tatal sãu, intr-adevar îl iubeste, se teme de El, I se
supune Lui, implineste voia Sa, ca un adevãrat fiu al Lui ; cine, rugandu-se
Tatalui ceresc, ca sa se sfinteasca numele Lui in lume, nu profaneaza
preasfantul nume al Domnului, nu numai prin fapte, dar nici prin cuvinte sau
ganduri pacatoase ; cine, cerandu-i lui Dumnezeu painea
cea de toate zilele, el insusi nu numai cã nu o ia altora, dar imparte cu altii ceea ce i-a dat Dumnezeu ; cine,
implorând de la Dumnezeu iertarea pãcatelor sale, si singur iartã din toatã
inima oricãrui om care a gresit in fata lui ; cine, rugându-se pentru a fi
ferit de ispitã si de cel viclean, si el singur nu-i
pune aproapelui sãu piedici sau ispite, nu-i doreste
rãul dusmanului sãu, ci, dimpotrivã, isi iubeste chiar dusmanii sãi, face bine
celor care îl urãsc si se roagã pentru cei care ii vor rãul ; cine rosteste in
rugaciune cuvantul sacramental : fie voia Ta, si este sincer gata sa indeplineasca tot ce-i
porunceste aceastã vointã preasfântã, sa îndure orice din voia si intru slava
lui Dumnezeu – pana la cruce si la moarte, precum Insusi Singur Nãscutul Fiu al
lui Dumnezeu, incheindu-Si rugaciunea Sa cu cuvintele : fie voia Ta, - a mers cu supusenie la chinuri
si pe cruce.
Iatã ce fel de adoratori isi cautã Dumnezeu Tatãl.
Deci sa ne
inchinãm si noi, fratilor, lui Dumnezeu, Tatal nostru, intotdeauna si peste
tot, si, mai ales, in templul lui Dumnezeu, atunci cand aici se savarseste de
catre Duhul Sfant acel ritual religios si tainã a credintei noastre, cand se
aduce jertfa preasfanta a Trupului si Sangelui lui Hristos.
Atunci sa ne inchinãm si noi, ca adevarati adoratori, lui
Dumnezeu Tatal, cu duhul si adevarul.
Extras din cartea Scutul Misionarului Ortodox In Apararea Credintei De Doctrinele False ale
Sectantilor, paginile 48, 49, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã
si adaptare de prot.mitr.Zosima Toia, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot.mitr.Zosima Toia, Chisinau, 1995.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu