Viaţa
Sfintei Olga, Împărăteasa Rusiei care a crestinat Rusia ( 11 iulie )
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-olga-imparateasa-rusiei
La sfârşitul întunecatei nopţi a închinării idoleşti, care acoperea
pământul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi
ziua prealuminată a sfintei credinţe în Hristos - Soarele dreptăţii. Ea era de neam vestit,
strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel slăvit, care a stăpânit în marele
Novgorod mai înainte de cnejii Rusiei şi cu al cărui sfat a fost chemat Ruric
cu fraţii săi de la nemţi, ca să ia marea domnie a Rusiei.
Olga s-a
născut în satul Vibuţca, care şi acum este aproape de cetatea Pscov, cetate
care în acel timp încă nu era. Deci Olga,
deşi că a fost crescută în păgânătatea închinării la idoli, însă a fost
deprinsă întru bună învăţătură de părinţii cinstiţi, pentru că era foarte
înţeleaptă şi întreagă la minte, precum se va arăta din cuvântul ce ne stă
înainte.
Ruric, marele domn al Rusiei, murind, a
lăsat după dânsul pe fiul său, Igor, pe care, fiind încă mic cu anii, l-a
încredinţat cu domnia lui Oleg, ruda sa, până când va veni în vârstă. Iar Oleg,
adunând oaste multă, s-a dus în Kiev ,
având cu dânsul şi pe micul Igor, moştenitorul domniei. Acolo, omorând pe
Oscold şi pe Dira, a luat Kievul în stăpânirea sa şi s-a făcut singur
stăpânitor al tuturor părţilor Rusiei, păzind acea mare domnie pentru nepotul
său, Igor Ruricovici. Şi, de la început, Oleg stătea uneori în Kiev ,
alteori în marele Novgorod ,
ocârmuindu-şi stăpânirea sa.
Iar tânărul Igor, ajungând la vârsta
tinerească, se îndeletnicea cu vânatul. Deci i s-a întâmplat lui odată că,
umblând prin cetăţile şi satele de prin jur ale stăpânirii sale şi alergând
după vânat, a ajuns până în acea parte, unde acum sunt hotarele cetăţii
Pscovului, aproape de satul Vibuţca, ce s-a zis mai sus. Şi vânând, a văzut de
cealaltă parte a râului un vânat dorit de el, dar nu putea să treacă râul,
deoarece nu avea luntre. Iar după puţin timp a văzut pe un tânăr venind pe râu
într-o luntre şi, chemându-l pe acela la mal, i-a poruncit să-l treacă râul.
Deci,
pornind ei, Igor s-a uitat la faţa acelui vâslaş şi a cunoscut că nu este
tânăr, ci fecioară foarte frumoasă la faţă, căci era fericita Olga, despre care
ne este nouă vorba. Iar Igor, la vederea ei,
îndată s-a rănit cu inima şi aprinzându-se cu poftă spre dânsa, a început a-i
grăi cuvinte de desfrânare şi înşelătoare. Iar ea, înţelegând tulburarea
gândului său şi aprinderea spre poftă, a început a grăi către dânsul, nu cu
judecată tinerească, ci bătrânească, tăindu-i vorba, şi zicând astfel: „Pentru
ce te tulburi, domnule, şi gândeşti la deşertăciuni? Pentru că din cuvintele
tale se arată necuviincioasa ta poftă, căci voieşti să mă batjocoreşti, dar să
nu fie aşa, căci eu nu voiesc nici să aud de aceasta. De aceea, te rog,
stăpâne, ascultă-mă şi leapădă-te de aceste gânduri necuviincioase şi
ruşinoase, de care ar trebui să te ruşinezi. Adu-ţi aminte şi gândeşte-te în
tine, că eşti domn, iar domnului i se cade să fie luminător tuturor spre
lucruri bune, ca un ocârmuitor şi judecător al legilor omeneşti. Iar tu în ce fel de fărădelege voieşti să cazi acum? De
vei face tu însuţi răutăţi, biruindu-te de pofta cea necurată, apoi cum vei
putea să opreşti pe alţii de la fapte rele şi să judeci cu dreptate stăpânirea
ta? Deci lasă-ţi pofta ta de ruşine, de care oamenii cei cinstiţi se
îngreţoşează şi pentru care pot să te urască pe tine, chiar dacă eşti domn, şi
să râdă de fapta ta cea de ruşine. Şi să ştii şi aceasta că, deşi mă vezi
singură aici şi neputincioasă împotriva puterii tale, însă nu mă vei putea
înfrânge; iar de voi fi şi biruită de silirea ta, atunci îndată adâncul râului
acesta îmi va fi scăpare. Căci mai bine este să mor în curăţie şi apa aceasta
să-mi fie mormânt, decât să-mi fie batjocorită fecioria".
Unele cuvinte ca acestea şi altele multe despre curăţie
le-a grăit fericita Olga către Igor, iar el şi-a venit în fire şi s-a ruşinat
de a sa nebunie, şi, neputând să răspundă nimic împotrivă, tăcea. Şi aşa trecând
râul, s-au despărţit. Şi se mira domnul Igor de buna înţelegere şi de curăţia
acelei tinere fecioare. Iată un început bun şi vrednic de mirare al fericitei
Olga. Căci ea încă neştiind pe Dumnezeu şi nici auzind de poruncile Lui, a
arătat o nevoinţă ca aceea pentru întreaga înţelepciune, păzindu-şi curăţia sa
feciorească cu dinadinsul, şi a îmblânzit pofta cea sălbatecă a tânărului domn,
aducându-l pe el în simţire cu cuvinte înţelepte, grăite din priceperea cea cu
minte bărbătească.
Apoi, nu după
multă vreme, domnul Igor s-a dus iarăşi la Kiev cu rudenia sa, Oleg, voind să
aşeze acolo scaunul domniei a toată Rusia. Şi a făcut astfel pentru că şedea cu
domnia în Kiev, iar în marele Novgorod, precum şi în celelalte cetăţi mari ale
Rusiei, punea înlocuitori de ai săi. Deci, venind vremea marelui cneaz Igor să
se însoţească cu nunta şi alegându-se dintre multe fecioare frumoase, care ar
fi fost vrednică de cămara împărătească, voievodul n-a iubit pe nimeni, ci,
aducându-şi aminte de înţeleapta şi frumoasa Olga, a trimis îndată pe Oleg,
rudenia sa, şi, aducând-o cu mare cinste în Kiev, s-a însoţit cu ea prin nuntă
legiuită.
După aceea a
murit Oleg, ruda şi învăţătorul voievodului, iar Igor a început a fi singur
stăpânitor în tot pământul Rusiei şi a avut de la început războaie mari cu
popoarele dimprejur. Incă a mers şi până la Constantinopol, unde, robind multe
părţi greceşti şi punând dajdie, s-a întors cu dobândă şi cu slavă şi după
aceea a vieţuit în linişte, având pace cu toate ţările, cu care se învecina. Şi a avut de la
Olga un fiu, numit Sviatoslav, care mai în urmă a fost tatăl marelui domn
Vladimir. Deci Igor stăpânea singur în domnia
cea mare cu bună sporire, având scaunul în Kiev; iar bogăţia îi curgea de
pretutindeni cu îndestulare, că şi ţările cele îndepărtate îi dădeau lui dajdii
şi multe daruri.
Apoi l-a ajuns
pe el sfârşitul în acest chip: deoarece acum se uşurase de multe războaie şi
avea petrecere paşnică, a voit să-şi vadă stăpânirea sa şi a început a umbla
prin cetăţi şi prin ţările pământului Rusiei, luând de la dânşii obişnuitele
dajdii. Şi venind la drevleni, şi-a adus
aminte de răutatea lor cea de mai înainte, că la începutul domniei sale ei se
depărtaseră de el şi abia prin război i s-au supus. Pentru aceea, a îndoit dajdia asupra lor şi i-a
împovărat. Iar ei, mâhnindu-se, s-au sfătuit cu voievodul lor Maldit, care se
numea şi Nizchin, şi au zis: „Dacă lupul se obişnuieşte la oi, atunci scoţând
una câte una, va mânca toată turma, dacă nu se va ucide. Tot astfel şi noi, dacă
nu-l vom ucide pe Igor, apoi el ne va pierde pe toţi". Astfel sfâtuindu-se
ei, căutau vreme prielnică să-l omoare pe Igor. Deci când domnul Igor a trimis
la Kiev dajdia luată de la drevleni, iar el rămăsese încă la dânşii cu puţini
tovarăşi, atunci ei găsind vreme potrivită, au năvălit fără de veste asupra lui
şi i-au tăiat pe toţi tovarăşii săi, iar pe el l-au ucis sub cetatea lor,
Corestina, îngropându-l acolo.
Astfel a fost
sfârşitul marelui domn Igor Ruricovici, bunul stăpânitor al pământului Rusiei
şi înfricoşătorul popoarelor dimprejur. El a petrecut singur la domnie treizeci şi doi de ani,
după moartea povăţuitorului său, Oleg. Şi auzind marea doamnă Olga în
Kiev despre uciderea bărbatului său, a plâns după dânsul foarte mult împreună
cu fiul său Sviatoslav. Asemenea au plâns şi toţi locuitorii Kievului. Iar
drevlenii, după uciderea marelui domn, au luat mare îndrăzneală şi s-au sfătuit
să ia pe doamna Olga de soţie voievodului lor Maldit Nizchin, iar pe
Sviatoslav, moştenitorul lui Igor, fiind copil mic, să-l omoare în taină, ca
astfel voievodul lor să fie stăpânitor în toată Rusia. Deci îndată au trimis în
Kiev la Olga douăzeci de bărbaţi vestiţi cu luntrile, pe de o parte ca s-o
roage să se însoţească cu voievodul lor, iar pe de alta ca s-o ameninţe, dacă
nu ar voi, ca şi de nevoie să fie femeia stăpânului lor. Şi mergând pe calea apei bărbaţii trimişi, au ajuns la
Kiev şi au stat la mal.
Iar doamna
Olga, auzind de venirea lor, i-a chemat la dânsa şi a zis către ei: „Bine aţi
venit, cinstiţi oaspeţi?" Ei au răspuns: „Bine am venit". Doamna a
zis: „Spuneţi, pentru ce aţi venit la noi?" Bărbaţii au răspuns:
„Locuitorii drevleni, ne-au trimis la tine, zicând astfel: «Să nu te mânii că
am ucis pe bărbatul tău, căci era ca un lup care răpea şi jefuia, iar domnii
noştri sunt buni. Ei au lărgit pământul drevlenilor, iar domnul nostru de acum
este mai bun decât Igor. El este blând, iubitor şi milostiv spre toţi, tânăr de
ani şi frumos la faţă. Deci să mergi după voievodul nostru, ca să ne fii nouă
stăpână, şi nu numai peste pământul Rusiei, dar şi peste cel al drevlenilor să
fii stăpânitoare»".
Iar Olga,
ascunzându-şi jalea sa şi durerea inimii după bărbat, s-a prefăcut veselă şi a
zis către ei: „Cuvintele voastre îmi sunt plăcute, căci eu acum nu-l voi mai
învia pe bărbatul meu, iar a petrece în văduvie nu este fără primejdie, nici nu
pot - fiind femeie -a ocârmui precum se cade o domnie atât de mare, iar fiul
meu este încă copil mic. Deci voi merge de bună voie după voievodul vostru,
fiind tânăr, căci nici eu nu sunt încă bătrână. Iar acum să vă duceţi să vă
odihniţi în luntrile voastre, şi mâine dimineaţă vă voi chema la ospăţ cinstit,
pe care îl voi face vouă, ca toţi să ştie pricina venirii voastre şi învoirea
mea. După aceea voi merge la voievodul vostru. Insă voi, când trimişii noştri
vor veni să vă cheme dimineaţă la ospăţ, să ştiţi cum să păziţi cinstea
voievodului care v-a trimis şi pe a voastră, ca în ce chip aţi venit la Kiev,
aşa să mergeţi şi la palatele ospăţului. Kievenii să vă aducă în luntrii
purtate pe capete, ca toţi să vadă cinstea voastră şi să cunoască dragostea mea
către voievodul vostru, pentru care vă cinstesc cu mare cinste înaintea
oamenilor mei". Iar ei s-au bucurat şi s-au dus la luntrile lor.
Însă Doamna
Olga se gândea cu ce fel de moarte să-i piardă, ca să se răzbune pentru
uciderea bărbatului său. Deci a poruncit ca întru acea noapte să se sape o
groapă adâncă în curtea domnească, care era afară de cetate, unde erau şi
palate foarte frumoase, pregătite pentru ospăţul făgăduit. Şi făcându-se dimineaţă, doamna a trimis bărbaţi ca să
cheme pe peţitori la ospăţ. Iar ei, şezând în luntrii ca nebunii, ziceau: „Noi
nu vom merge pe jos, nici călări, nici în carete, ci precum suntem trimişi în
luntrii de marele nostru voievod, tot aşa să ne duceţi pe capetele voastre la
doamna voastră". Iar kievenii, râzând de nebunia lor, le-au zis:
„Voievodul nostru este ucis, iar doamna noastră merge după voievodul vostru şi
acum suntem ca neputincioşi; deci facem ceea ce ni se porunceşte". Şi
punându-i pe ei câte unul în luntrişoare mici, îi duceau astfel, umflându-se ei
şi mândrindu-se. Şi dacă i-au dus în curtea domnească, despre care s-a zis mai
înainte, doamna Olga, privind din palate spre ei, a poruncit să-i arunce în
groapa cea adâncă, care era gătită pentru dânşii. Apoi ducându-se singură la
groapă şi uitându-se într-însa, a strigat, zicând: „Vă este plăcută cinstea
aceasta?" Ei au răspuns: „O, amar nouă, că am ucis pe Igor şi bine n-am
aflat, ci încă am câştigat rele". Şi a poruncit Olga să-i astupe pe ei de
vii cu pământ, în groapa aceea.
Aceasta făcând
marea doamnă Olga, a trimis degrabă sol la drevleni, zicând: „Dacă voiţi cu
adevărat să mă luaţi pentru voievodul vostru, apoi să trimiteţi la mine oameni
mai mulţi şi mai vestiţi decât cei dintâi, ca să mă ducă cu cinste la voievodul
vostru. Insă să-i trimiteţi fără de întârziere, mai înainte de a mă opri
poporul din Kiev". Iar drevlenii au trimis la dânsa, cu mare bucurie şi cu
sârguinţă, cincizeci de bărbaţi aleşi, care după voievod erau bătrâni mai de
frunte în pământul drevlenilor. Şi când au sosit ei în Kiev, doamna Olga a
poruncit să gătească pentru dânşii o baie mare. După aceea a trimis la ei să-i
poftească, ca mai întâi după osteneala dramului, să se spele în baie şi să se
odihnească, apoi să vină la dânsa. Iar ei, bucurându-se, au intrat în baie. Şi
când au început a se spăla, îndată slujitorii au întărit uşile, închizându-le
bine, şi împresurând baia cu paie şi cu vreascuri, i-au dat foc după porunca
doamnei. Astfel au ars toţi boierii drevlenilor cu slugile lor, în acea baie.
După aceea,
Olga a trimis iar veste la drevleni, înştiinţându-i de grabnica sa venire spre
însoţire cu voievodul lor şi le-a poruncit să pregătească din toate băuturile
şi mâncărurile la acel loc, unde ei au ucis pe bărbatul său, pentru ca, venind
la ei, mai înainte de nunta a doua, să facă pomenire şi ospăţ bărbatului său
cel dintâi, după obiceiul păgânesc, şi după aceea să facă nunta. Iar drevlenii
s-au bucurat mult de aceasta şi îndată au pregătit toate cu îndestulare. Iar
marea doamnă Olga, după făgăduinţa sa, a mers la drevleni cu mulţi oameni
pregătiţi nu atât pentru nuntă, cât pentru război. Şi când se apropiau de
cetatea de scaun a drevlenilor, Corestina, aceia au ieşit în întâmpinarea ei,
împodobiţi în haine luminoase, unii călări, alţii pe jos; şi au primit-o cu
bucurie şi veselie mare. Iar ea a mers mai întâi la mormântul bărbatului său şi
l-a plâns. Apoi, săvârşind pomenirea lui, a poruncit ca deasupra mormântului să
se grămădească o movilă mare, după vechiul obicei păgânesc. Şi au zis drevlenii
către ea: „Stăpână doamnă, am ucis pe bărbatul tău că era nemilostiv spre noi,
ca un lup răpitor, iar tu eşti milostivă, ca şi domnul nostru, şi de acum vom
petrece întru tot binele". Răspuns-a Olga: „Nu sunt mâhnită acum pentru
bărbatul cel dintâi, pentru că am săvârşit deasupra lui cele ce se cădea a le
săvârşi. Iar acum este timpul ca să merg la a doua nuntă, veselindu-mă cu
voievodul vostru". Atunci au întrebat-o drevlenii de solii lor cei
dinainte. Răspuns-a doamna: „Vin după noi pe altă cale cu toată bogăţia
mea".
După aceea
Olga, lepădând hainele cele de plângere, s-a îmbrăcat cu haine luminoase de
nuntă, precum se cuvine cinstei domneşti, arătându-se că este bucuroasă şi
veselă. Deci a poruncit drevlenilor să mănânce, să bea şi să se veselească. Iar
oamenilor săi le-a poruncit să slujească drevlenilor şi să mănânce cu ei, dar
să nu se îmbete. Iar după ce s-au îmbătat toţi drevlenii, doamna a poruncit
fără de veste oamenilor săi, ca cu armele pregătite pentru aceasta, adică cu
săbiile, cu cuţitele şi cu suliţele să ucidă pe drevleni, încât mai mult de
5000 au căzut ucişi. Astfel marea doamnă Olga a amestecat veselia drevlenilor
cu sânge şi, răzbunând uciderea bărbatului ei, s-a întors la Kiev.
Iar în al
doilea an, adunând Olga putere de oaste, s-a dus la drevleni cu fiul său
Sviatoslav Igorovici, povăţuindu-l spre răzbunarea morţii tatălui său. Deci au
ieşit şi drevlenii împotriva lor cu putere mare. Şi luptându-se cu putere amândouă
părţile şi kievenii biruind pe drevleni şi tăindu-i, i-au gonit până la
Corestina, cetatea lor cea de scaun, şi drevlenii s-au închis în ea. Iar Olga a
bătut asupra lor un an întreg, stând nedepărtată de cetate. Şi văzând că nu
este cu înlesnire a lua cetatea cu bătălie, înţeleapta doamnă s-a dat la
purtarea de grijă cea cu meşteşug şi a trimis la cei din cetate, zicându-le:
„Nebunilor, pentru ce voiţi să muriţi de foame, nevrând să vă plecaţi mie?
Iată, toate celelalte cetăţi mi s-au supus şi îmi dau dajdii, petrecând acum
fără frică prin cetăţi şi prin sate, lucrându-şi ţarinile lor". Iar ei au
zis: „Am voi şi noi să ne supunem ţie, dar ne temem ca să nu te răzbuni asupra
noastră pentru bărbatul tău".
Deci Olga a
trimis iarăşi la ei, zicând: „M-am răzbunat de mai multe ori pe mai marii
voştri şi pe ceilalţi, iar acum nu-mi trebuie răzbunare, ci supunere şi dajdie
din partea voastră". Şi au voit drevlenii să-i dea dajdie, precum va voi
ea singură, iar Olga a zis către ei: „Ştiu că acum aţi sărăcit de războaie şi
nu puteţi să-mi daţi dajdie de miere, de ceară, de pielicele sau de alte
lucruri oarecare alese. Deci nici eu nu voiesc să vă îngreunez cu dajdii mai
mari, ci să-mi daţi o dajdie mică, ca semn de supunere. Să-mi daţi câte trei porumbei şi câte trei vrăbii de la
casa fiecăruia şi îmi este destul, văzând supunerea voastră". Iar
drevlenii socotind această dajdie întru nimic şi batjocorind încă şi
înţelegerea ei cea femeiască, îndată au adunat cu sârguinţă mare fiecare câte
trei porumbei şi vrăbii, trimiţându-i la ea cu plecăciune. Şi a zis Olga bărbaţilor care veniseră din cetate la ea:
„Iată, acum v-aţi supus mie şi fiului meu, deci să locuiţi cu pace. Iar eu de dimineaţă mă voi depărta de cetatea voastră şi
mă voi duce la locul meu". Aşa a slobozit pe acei bărbaţi şi auzind cei
din cetate de aceste cuvinte ale doamnei, s-au bucurat.
Iar Olga a
împărţit păsările pe la ostaşii ei, poruncindu-le ca seara târziu, să lege la
fiecare porumbel şi vrabie peticuţe mici, întocmite cu pucioasă aprinsă, şi la
toate împreună să le dea drumul în văzduh. Făcându-se aceasta, păsările au
zburat în cetate de unde erau luate şi fiecare porumb a intrat în cuibul lui şi
fiecare vrabie în locul ei şi îndată s-a aprins cetatea în mai multe locuri. In
vremea aceea, Olga a poruncit puterilor sale ostăşeşti să se apropie de cetate
din toate părţile şi să atace, iar oamenii cetăţii, neputând suferi focul, au
fugit din cetate şi au căzut în mâinile potrivnicilor lor. Astfel a fost luată
cetatea şi a fost ucisă o mulţime nenumărată din poporul drevlenilor; unii au
pierit de sabie, alţii au ars în foc împreună cu femeile şi copiii lor, iar
alţii s-au înecat în râul de sub cetate. In vremea aceea a pierit şi voievodul
drevlenilor, iar din cei ce au rămas vii, mulţi au fost duşi în robie; doar cei
mai de pe urmă au fost lăsaţi să petreacă la locurile lor, punându-se dajdie
grea asupra lor. Astfel a răsplătit Olga drevlenilor moartea bărbatului său,
iar pământul lor l-a supus ei.
Întorcându-se
ea la Kiev cu biruinţă, cârmuia toate părţile stăpânirii ruseşti, nu ca o
femeie, ci ca un bărbat puternic şi înţelept, stăpânind şi ostăşindu-se cu
tărie împotriva vrăjmaşilor. Şi era înfricoşată duşmanilor, iar popoarelor ei
iubită, fiind milostivă şi bună la obicei, nefăcând nimănui strâmbătate, făcând
judecăţi drepte, pedepsind cu milostivire, celor buni răsplătindu-le cu daruri,
celor răi cu frică, fiecăruia măsurându-le după lucruri şi după vrednicie. Ea
era înţeleaptă şi cumpătată în toate lucrurile, miluind pe cei săraci, scăpătaţi
şi lipsiţi, fiind plecată spre cei ce cer milă, auzind iute rugăminţile şi
împlinind cererile cele drepte.
Şi toate
lucrurile ei, deşi se făceau în necredinţa păgânească, erau plăcute lui
Dumnezeu şi vrednice darului creştinesc, căci pe lângă acestea ea avea viaţă
înfrânată şi curată, fiindcă n-a voit să se mărite după alt bărbat, ci petrecea
în văduvie curată, păzind sceptrul monarhiei ruseşti fiului său, până la vârsta
lui. Iar după ce fiul ei a crescut şi s-a îmbărbătat, i-a încredinţat lui toată
ocârmuirea domniei celei mari. Iar ea, uşurându-se de toate grijile şi
gâlcevile, petrecea fără de grijă, neîncetând cu facerile de bine.
Iar când s-a apropiat vremea cea
bine primită, în care Preabunul Dumnezeu a voit să lumineze cu lumina sfintei
credinţe pe ruşii cei orbiţi cu necredinţa, să-i aducă la cunoştinţa adevărului
şi să-i povăţuiască la calea mântuirii, a binevoit ca începătura acestei
luminări s-o facă prin neputinciosul vas femeiesc, prin fericita Olga, spre
ruşinarea bărbaţilor celor împietriţi la inimă. Căci precum
mai înainte a propovăduit învierea Sa prin mironosiţe şi prin împărăteasa Elena
a arătat la toată lumea cinstita Cruce pe care S-a răstignit, scoasă din sânul
pământului, tot astfel şi după aceea a voit a sădi sfânta credinţă pe pământul
Rusiei, prin minunata femeie, Elena cea nouă, doamna Olga, căci pe ea a aflat-o
vas ales al Preasfântului Său nume, ca să-l poarte în ţările Rusiei.
Deci a răsărit
în inima ei raza darului Său cel nevăzut, deschizând ochii minţii ei spre
cunoştinţa adevăratului Dumnezeu pe care nu-L ştia. Căci ea acum înţelesese
înşelăciunea şi rătăcirea necurăţiei păganeşti şi ştia arătat că idolii pe care
oamenii cei fără de minte îi cinsteau, nu sunt zei, ci lucru neînsufleţit,
făcut de mâini omeneşti. De aceea, nu numai că nu-i cinstea, ci se şi îngreţoşa
de ei, iar pe dreapta şi buna credinţă o căuta cu tot sufletul, ca un bun
negustor pe mărgăritarul cel de mult preţ, pe care l-a şi aflat, căci povăţuită
fiind prin dumnezeiasca purtare de grijă, a auzit de la cineva că Unul este
adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată făptura, în
care cred grecii şi că afară de Acela nu este alt Dumnezeu. Deci fiind îndemnată de dorinţa adevăratei cunoştinţe a lui Dumnezeu şi
fiind din fire nelenevoasă, a voit ca ea însăşi să meargă la greci şi să vadă
cu ochii ei rânduiala slujbei creştineşti, ca să ştie desăvârşit cele despre
adevăratul Dumnezeu.
Deci luând cu
sine pe unii din boierii şi curtenii vestiţi ai Rusiei, au mers la
Constantinopol în corăbii, având cu ea avere multă. Acolo a fost primită cu
mare cinste de împărat şi de patriarh, cărora le-a adus şi daruri multe,
vrednice de unele feţe ca acelea. Şi a învăţat acolo credinţa creştinească,
ascultând cu osârdie în toate zilele dumnezeieştile cuvinte, luând aminte la
podoabele bisericeşti, la cântare şi la toată rânduiala dreptei credinţe
creştineşti. Şi se aprindea cu inima de dragostea lui Dumnezeu, crezând în El
cu neîndoire, şi dorea să primească Sfântul Botez.
Iar împăratul
grecesc, fiind văduv într-acea vreme, voia să se însoţească cu dânsa, căci pe
de o parte se biruia de frumuseţea feţei ei, iar pe de alta, era îndemnat de
buna ei înţelegere, de slava, de vitejia şi de mărimea ţărilor Rusiei. Deci a
zis către dânsa: „O, doamnă Olga, tu eşti vrednică să fii împărăteasă creştină
şi să locuieşti împreună cu noi în această cetate a împărăţiei noastre".
Astfel îi vorbea el despre însoţire. Iar ea se arăta ca şi cum nu se lepăda de
însoţirea împăratului, însă mai întâi cerea Botezul, zicând: „Pentru Sfântul
Botez am venit aici, iar nu pentru nuntă. Iar dacă mă veţi boteza, atunci veţi
vorbi şi despre însoţire. Căci nu se cade ca femeia cea nebotezată şi
necreştină să meargă după bărbat creştin". Atunci împăratul s-a sârguit ca
s-o boteze degrabă, iar patriarhul, după ce a învăţat-o din destul despre
dreapta credinţă, a pregătit-o de Botez.
Şi când s-a
pregătit scăldătoarea Sfântului Botez, Olga s-a rugat ca însuşi împăratul să
fie primitorul ei din sfânta scăldătoare, căci zicea: „Intr-alt fel nu voiesc
să mă botez, dacă nu-mi va fi însuşi împăratul tată din botez. Şi mă voi duce
fără a mă boteza şi voi veţi da lui Dumnezeu răspuns pentru sufletul meu!"
Deci împăratul s-a învoit la dorinţa ei şi fericita Olga a fost botezată de
preasfinţitul patriarh. Şi însuşi împăratul s-a făcut ei tată de botez,
primind-o din sfânta scăldătoare şi i-a pus numele
ei Elena, ca şi cea dintâi împărăteasă între creştini, Elena, maica marelui
Constantin.
Iar după botez,
slujind preasfinţitul patriarh, a împărtăşit-o cu Preacuratele Taine ale lui
Hristos şi a binecuvântat-o, zicându-i: „Binecuvântată eşti tu între femeile
Rusiei, că ai lăsat întunericul şi ai căutat lumina cea adevărată. Tu ai urât
pe zeii idoleşti cei mulţi şi ai iubit pe Unul adevăratul Dumnezeu. De moartea
cea veşnică ai fugit şi te-ai logodit cu viaţa cea fără de moarte. De acum vor începe a te ferici pe tine toţi fiii
Rusiei". Astfel a binecuvântat-o patriarhul. Tot atunci s-au botezat şi
mulţi din cei ce veniseră cu dânsa, bărbaţi şi femei, şi s-a făcut bucurie în
Constantinopol pentru botezul marii doamne a Rusiei, iar împăratul a făcut
ospăţ mare într-acea zi şi s-a veselit, slăvind pe Hristos Dumnezeu.
După aceasta,
împăratul iarăşi a vorbit despre nuntă fericitei Olga, care s-a numit la botez
Elena, însă dânsa i-a răspuns: „Cum ai putea să iei de soţie pe fiica ta cea
din Botez? Acesta este lucru spurcat şi lepădat nu numai în legea creştinească,
dar şi în cea păgânească, ca tatăl să aibă de soţie pe fiica sa". Şi a zis
către dânsa împăratul: „O, Olga, m-ai întrecut cu meşteşugul". Fericita
Olga a zis către împărat: „Ţi-am spus de mai înainte că nu pentru aceea am
venit aici, ca să împărătesc cu tine - căci mi-e destulă mie şi monarhia Rusiei
cu fiul meu - ci ca să mă fac mireasa Impăratului Ceresc celui fără de moarte,
Hristos Dumnezeu, pe Care L-am iubit cu tot sufletul meu, şi ca să mă
învrednicesc împărăţiei Lui celei veşnice". Atunci împăratul, părăsind
dorinţa sa deşartă şi dragostea trupească, a iubit-o cu dragoste duhovnicească,
ca pe fiica sa, şi dându-i daruri mari, a trimis-o cu pace.
Iar ea, ducându-se
din Constantinopol, a mers la preasfinţitul patriarh, ca să ia binecuvântare de
cale, şi a zis către dânsul: „Părinte preasfinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru
mine, care mă întorc în ţara mea, unde fiul meu petrece în rătăcirea păgânească
şi toţi oamenii cei întăriţi în necurăţia cea veche sunt împietriţi, ca Domnul
să mă izbăvească acolo de toate răutăţile, cu sfintele tale rugăciuni".
Iar Patriarhul a zis către dânsa: „Fiica mea cea în Sfântul Duh credincioasă şi
binecuvântată, Hristos, întru Care te-ai îmbrăcat prin Sfântul Botez, Insuşi
Acela să te păzească de tot răul, precum a păzit pe Noe de potop, pe Lot din
Sodoma, pe Moise cu poporul Israel de Faraon, pe David de Saul, pe Daniil din
gurile leilor şi pe cei trei tineri în cuptor. Tot aşa şi pe tine să te
izbăvească de toată ispita, că binecuvântată eşti în neamul tău, iar nepoţii şi
strănepoţii tăi te vor ferici în anii cei de pe urmă". O binecuvântare ca
aceasta, luată de la preasfinţitul patriarh, fericita Elena a primit-o ca mai
de preţ decât toate darurile. Ea a mai luat şi învăţătură pentru curăţie şi
rugăciune, pentru post şi înfrânare şi pentru toate lucrurile cele bune, care
se cuvin vieţii creştine celei plăcute lui Dumnezeu. A mai luat de la dânsul şi
cinstita cruce, sfinte icoane, preoţi, cărţi şi celelalte lucruri sfinţite şi
s-a dus întru ale sale.
Se mai
povesteşte încă şi aceasta, că cinstita cruce pe care ea a luat-o din mâinile
preasfinţitului patriarh, avea deasupra această scriere: „Pământul Rusiei s-a
înnoit pentru viaţa întru Dumnezeu prin Sfântul Botez, pe care l-a primit
fericita Olga". Această cruce, după fericitul sfârşit al Sfintei Olga, a
fost păzită de credincioşii ce rămăseseră după dânsa, până în timpul marelui
domn al Kievului, Iaroslav Vladimirovici, care, zidind biserica cea mare şi
prea frumoasă a Sfintei Sofia, a pus într-însa crucea aceea în partea dreaptă a
altarului. Dar acum ea nu se mai află, căci prin risipirile cele multe, Kievul
cu sfintele biserici dintr-însul s-a pustiit. Dar să ne întoarcem iarăşi la
povestirea despre Sfânta Olga.
Venind în Kiev
Elena cea nouă, marea doamnă Olga, a început ca un soare a izgoni, prin lumina
credinţei, întunericul păgânătăţii idoleşti, şi a lumina pe cei întunecaţi. Şi
a zidit prima biserică pentru sine, în numele Sfântului Nicolae, la movila
Oscoldova şi pe mulţi din kieveni i-a întors la Hristos. Insă pe fiul său
Sviatoslav n-a putut nicidecum să-l aducă la înţelegerea cea adevărată şi la
cunoştinţa lui Dumnezeu, pentru că nu lua aminte la cuvintele ei, de vreme ce
îndeletnicirea lui era în lucrurile oştilor, fiind bărbat viteaz şi iubitor de
războaie, şi toată viaţa sa şi-a petrecut-o mai mult la oaste şi în războaie
decât în casă. Iar către maica sa, care îl învăţa credinţa creştinească, zicea:
„De voi primi botezul şi credinţa creştină, apoi boierii mei, voievozii şi
toate popoarele se vor depărta de mine şi nu voi mai avea cu cine să mă lupt
împotriva vrăjmaşilor, ca să apăr moştenirea noastră". Astfel a răspuns
voievodul Sviatoslav, iar pe cei ce voiau să se boteze nu-i oprea, dar nu mulţi
din boieri primeau Sfântul Botez, iar pe cei ce se botezau îi batjocoreau,
pentru că la cei necredincioşi, credinţa creştină este o nebunie; însă, din
poporul cel simplu, mulţi se adăugau la Sfânta Biserică.
Iar Sfânta Olga
se ducea în marele Novgorod şi în celelalte cetăţi ale stăpânirii sale şi, pe
cât putea, pretutindeni aducea pe oameni la credinţa lui Hristos, iar idolii îi
sfărâma şi în locurile lor punea cinstitele cruci, de la care, după aceea,
multe semne şi minuni se săvârşeau spre încredinţarea necredincioşilor.
După aceea s-a
dus în patria sa, în satul Vibuţca, în care s-a născut, şi acolo a învăţat pe
oameni şi pe rudeniile sale cunoştinţa de Dumnezeu. Iar când s-a dus la malul
râului care se chema Mare, care curgea de la miazăzi spre miazănoapte, şi a
ajuns în dreptul locului acela în care un alt râu numit Pscova, care curgea de
la răsărit, se vărsa în râul cel mare, unde era atunci o pădure mare şi
dumbrăvi multe, a văzut de cealaltă parte a
râului trei raze prealuminoase, coborându-se din cer spre acele locuri şi
luminându-le. Şi nu numai sfânta singură a văzut acea lumină minunată, ci şi
toţi cei care erau cu dânsa. Şi s-a bucurat fericita
foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru acea preaslăvită vedenie, care înainte
îi însemna ei luminarea părţilor acelora prin darul lui Dumnezeu. Deci,
întorcându-se la însoţitorii săi, a proorocit, zicând: „Să vă fie în ştiinţă că, prin voia lui Dumnezeu, în
acest loc luminat de trei raze strălucitoare, are să fie biserica Preasfintei
şi de viaţă făcătoarei Treimi şi se va zidi cetate mare, slăvită şi întru toate
îndestulată". Aceasta zicând, s-a rugat
mult lui Dumnezeu şi a pus o cruce într-acel loc, unde este încă şi astăzi un
loc de rugăciune.
Deci înconjurând
multe cetăţi ale Rusiei, propovăduitoarea lui Hristos s-a întors în Kiev, unde
făcea multe fapte bune. Căci dacă întru necredinţă fiind, era plină de lucruri
bune, cu cât mai ales luminându-se prin sfânta credinţă, se împodobea cu toate
faptele bune, sârguindu-se să placă lui Dumnezeu, Ziditorul şi Luminătorul său.
Apoi, aducându-şi aminte de vedenia care a văzut-o la râul Pscova, a trimis
acolo mult aur şi argint spre zidirea bisericii Sfintei Treimi, poruncind ca
oamenii să se sălăşluiască lângă dânsa. Deci, în scurt
timp s-a făcut cetatea cea mare Pscovul, care se numea aşa de la râul Pscov şi
se preamărea într-însa numele Preasfintei Treimi.
Într-acel timp,
marele domn Sviatoslav, lăsând pe maica sa, Sfânta Olga, în Kiev şi cu dânsa şi
pe fiii săi, Iaropolc, Oleg şi Vladimir, a plecat împotriva bulgarilor. Şi luptându-se el în pământul lor, le-a luat optzeci de
cetăţi şi i-a plăcut a petrece în cetatea lor cea de scaun, Pereiaslaveţ. Iar
fericita Olga, rămânând în Kiev, învăţa pe nepoţii săi - fiii lui Sviatoslav -
credinţa creştinească, pe cât puteau copiii să înţeleagă. Insă n-a îndrăznit
a-i boteza, ca să nu facă vreun rău fiul ei cel nesupus, ci i-a lăsat pe ei la
voia Domnului. Şi zăbovind Sviatoslav la bulgari,
pecenegii au venit fără de veste asupra hotarelor Kievului şi, înconjurând
cetatea, se luptau asupra ei. Iar Sfânta Olga cu nepoţii săi s-au închis în
cetate şi pecenegii n-au putut să ia cetatea pentru că Domnul, păzind pe Olga,
credincioasa roaba sa, a apărat cetatea de vrăjmaşi cu rugăciunile ei.
Şi
înştiinţându-se şi Sviatoslav despre năvălirea pecenegilor asupra Kievului, s-a
sârguit degrabă a veni cu puterea sa şi fără de veste a năvălit în ostile
pecenegilor, pe care, bătându-i, i-a izgonit departe. Deci, intrând în Kiev,
s-a închinat maicii sale, care era bolnavă; dar iarăşi voia să o lase şi să se
ducă la bulgari. Iar fericita Olga, plângând, a zis către dânsul: „Pentru ce mă
laşi, fiul meu, şi unde te duci? Căutând cele străine, pe ale tale cui le
încredinţezi? Căci fiii tăi sunt încă mici, iar eu bătrână şi bolnavă şi de
acum aştept sfârşitul meu şi ducerea mea la doritul meu Hristos, întru Care
cred. Şi acum nu mă îngrijesc de nimic, decât numai de tine, că mult te-am
rugat şi te-am învăţat ca să laşi păgânătatea idolească şi să cunoşti pe
dreptul Dumnezeu pe Care eu L-am cunoscut. Iar tu n-ai băgat de seamă
rugămintea mea şi ştiu că, pentru neascultarea ta către mine, pe pământ te
aşteaptă sfârşit rău, iar după moarte muncile veşnice, care sunt pregătite
necredincioşilor. Insă acum, măcar această rugăminte de pe urmă a mea să o
împlineşti: Nu te duce nicăieri, până ce nu mă voi duce din viaţa aceasta. Iar
după ce mă vei îngropa, atunci te vei duce unde vei voi. După moartea mea însă,
să nu-mi faceţi nimic deasupra mormântului, după obiceiul vostru păgânesc, ci
preoţii mei să-mi îngroape păcătosul meu trup, precum este obiceiul
creştinilor. Să nu îndrăzniţi a grămădi movilă deasupra mea, nici să faceţi
privelişte. Ci să trimiteţi aur preasfinţitului patriarh din Constantinopol, ca
acela să săvârşească rugăciuni şi prinos către Dumnezeu pentru sufletul meu şi
să ospăteze cu milostenie pe săraci".
Acestea
auzindu-le Sviatoslav, a plâns şi a făgăduit că va face toate cele poruncite de
dânsa, afară numai că nu primeşte sfânta credinţă. Iar după trei zile, fericita
Olga, venind la slăbiciunea cea de pe urmă, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile
Taine ale Preacuratului Trup şi de viaţă făcătorului Sânge al lui Hristos,
Dumnezeul nostru, şi s-a făcut cu totul întru rugăciunea cea cu dinadinsul
către Dumnezeu şi către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, pe care ea o avea
totdeauna ajutătoare, după Dumnezeu. De asemenea, chema într-ajutor pe toţi
sfinţii şi mai ales făcea rugăciune pentru luminarea pământului Rusiei, pentru
că vedea înainte cele ce aveau să fie şi, de multe ori, în zilele vieţii sale,
spunea înainte, prooroceşte, că Dumnezeu va lumina poporul Rusiei şi mulţi
dintr-înşii vor fi sfinţi mari, pe care lucru ea îl cerea de la Dumnezeu ca să
se împlinească degrabă, când era aproape de sfârşitul său. Şi fiind încă
rugăciunea în gura ei, cinstitul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupeşti
şi a intrat în mâinile lui Dumnezeu ca un drept. Astfel s-a mutat ea de la cele
pământeşti la cele cereşti şi s-a învrednicit a intra în cămara nemuritorului
Impărat, Iisus Hristos Dumnezeu, şi s-a numărat întâia sfântă din ceata sfinţilor din
pământul Rusiei.
Fericita Olga,
numită Elena din Sfântul Botez, s-a săvârşit la 11 Iulie. Ea a petrecut în
însoţire 42 de ani de la fecioria sa; iar mai înainte de însoţire era în putere
desăvârşită, având 20 de ani. După moartea bărbatului său, în anul al zecelea,
s-a învrednicit de Sfântul Botez, iar după Botez a vieţuit cu dumnezeiască
plăcere 15 ani; astfel că toţi anii vieţii ei erau aproape nouăzeci. Şi au plâns după dânsa fiul ei Sviatoslav, marele domn,
şi nepoţii, boierii, dregătorii şi tot poporul, şi au îngropat-o cu cinste după
obiceiul creştinesc.
Iar după
săvârşirea Sfintei Olga, s-au împlinit proorociile ei despre răul sfârşit al fiului
său şi despre buna luminare a pământului Rusiei, căci fiul ei Sviatoslav, după
câţiva ani, precum scrie Cuviosul Nestor al Pecerscăi, a fost ucis în război de
voievodul pecenegilor, care se chema Curia. Acela, tăindu-i capul, a făcut
pahar de băut din ţeasta lui Sviatoslav, ferecând-o în aur şi scriind pe dânsa
cuvintele acestea: „Cel ce caută cele străine, pierde pe ale sale!" Şi bea
cu paharul acela când benchetuia cu boierii săi. Astfel, pe marele domn al
Kievului, Sviatoslav Igorovici, care era viteaz şi nebiruit în războaie, l-a
ajuns sfârşit rău, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Şi s-a împlinit şi proorocia
ei despre pământul Rusiei, pentru că, trecând douăzeci de ani după pristăvirea
Sfintei Olga, Vladimir, nepotul ei, a primit Sfântul Botez şi a luminat toate
părţile Rusiei cu sfânta credinţă. Şi zidind o biserică de piatră în numele Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, a numit-o "Deseatniţe", căci dădea pentru
dânsa a zecea parte din averea sa.
Apoi,
sfătuindu-se cu Preasfinţitul Leontie, Mitropolitul Kievului, care venise după
Mihail, a scos din pământ cinstitele moaşte, întregi şi nevătămate, ale bunicii
sale, Sfânta Olga, care erau pline de plăcută mirosire, şi le-a mutat cu mare
cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi nu le-a ţinut
ascunse, ci le-a pus la vedere, pentru cei ce alergau la dânsele cu credinţă şi
îşi câştigau împlinirea rugăciunilor lor. Căci de la acele cinstite moaşte se
dădeau multe tămăduiri la toate neputinţele.
Nu se cuvine a
trece cu vederea nici aceasta: în peretele bisericii, deasupra mormântului ei,
era o ferestruie. Şi atunci când cineva se apropia de sfintele ei moaşte cu
credinţă neîndoită, ferestruia aceea se deschidea singură şi era arătat celui
ce stătea afară, ca să vadă înăuntru cinstitele ei moaşte făcătoare de minuni,
de la care cei vrednici de o vedere ca aceea, vedeau ieşind o minunată
strălucire şi, de orice boală era cuprins cineva din cei ce aveau credinţă,
îndată câştigau sănătate. Însă celui ce se apropia cu puţină credinţă, nu i se
deschidea ferestruia, nici nu putea să vadă cinstitele moaşte, chiar de-ar fi
intrat şi în biserică, ci vedea numai mormântul. Unul ca acela nu putea să
câştige nici tămăduire. Iar cei ce credeau, câştigau toate cele spre folosul sufletelor
şi trupurilor, cu rugăciunile Sfintei şi dreptei Olga, care din botez s-a numit
Elena, şi cu ajutorul darului Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine
slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
Găseşti acest articol la : doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-olga-imparateasa-rusiei
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-olga-imparateasa-rusiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu