Viata
si patimirea Sfintei Marii Mucenite Tecla, cea intocmai cu Apostolii
(24 Septembrie)
Cand Sfintii
Apostoli Pavel si Varnava propovaduiau Evanghelia lumii, au mers si in Iconiu,
si petreceau la Onisifor, pe care Pavel il pomeneste in a doua scrisoare catre
Timotei, zicand: "Sa dea Domnul mila casei
lui Onisifor, ca de multe ori m-a odihnit si de lanturile mele nu s-a rusinat.”
Atunci multi,
ascultand invatatura lor si vazand semnele si minunile care se faceau de
dansii, au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos.
Si in casa lui
Onisifor gazduind, ei adeseori intrau in sinagoga si graiau cu indrazneala
cuvantul lui Dumnezeu, aducand pe popoare la calea cea mantuitoare si la
credinta in Iisus Hristos.
De acest lucru se
scrie in Faptele Apostolilor : "Si in Iconiu au intrat ei (adica Pavel si Varnava), ca de obicei,
in sinagoga iudeilor, si astfel au vorbit, incat o mare multime de iudei si de
elini au crezut. Deci multa vreme au stat acolo, graind cu indrazneala in
Domnul, Care dadea marturie pentru cuvantul harului Sau, facand semne si minuni
prin mainile lor.” (Fapte 14,1,3).
In acea vreme,
era acolo o fecioara frumoasa de 18 ani care se numea Tecla, fiica unei femei
de neam mare si slavit pe nume Teoclia, si logodita cu un tanar din cei mai
dintai ai cetatii, anume Famir, bogat si frumos.
Aceasta, vazand
minunile ce se faceau de apostoli, sedea cu altii la vorba lor in casa lui
Onisifor, la fereastra, si, ascultand, lua aminte la cele graite de dansii.
Si a cazut
samanta cuvantului lui Dumnezeu pe pamant bun si, cu lucrarea Sfantului Duh, sa
inradacinat adanc in inima ei si a rasarit.
Pentru aceasta a
crezut in Fiul lui Dumnezeu si l-a iubit pe El si s-a lipit de Dansul cu tot
sufletul.
Iar Pavel,
povatuindu-se de Dumnezeu, a intins cuvant pentru feciorie si curatie, spunand
ca fecioara care isi pazeste fecioria pentru dragostea lui Hristos, are parte
cu ingerii si este mireasa a lui Hristos, iar Hristos ii este Mire si o duce pe
ea in camara cea cereasca.
Graind Pavel mult
de aceasta, a desteptat pe Tecla spre pazirea fecioriei ei.
Pentru ca a pus
Tecla in inima sa, ca din acel ceas sa-si lase logodnicul ei si toate dulcetile
lumii acesteia si sa slujeasca lui Hristos in curatie fecioreasca pana la
sfarsitul vietii ei.
Asa inteleapta
fecioara, prin curatia sa, s-a facut mireasa cerescului Mire Hristos si s-a
insotit cu El prin osardnica dragoste, cu care s-a aprins inauntru cu foc de la
serafimi si prin dorirea nestricaciosului sau Mire s-a topit ca ceara, incat
s-au implinit intru dansa cuvintele proorocului imparat David: "Facutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeste in mijlocul pantecelui
meu.”
Si a sezut langa
Pavel, ascultand cuvantul lui trei zile si trei nopti, ca si cum se uitase pe
sine, pentru ca nu s-a dus nici la mancare, nici la bautura, nici la odihna, ci
a staruit ca si oarecand Maria, care sedea langa picioarele lui Iisus,
intemeindu-si toata mintea in Dumnezeu.
Cu singur
cuvantul Lui se hranea, cum spune Mantuitorul: "Nu numai cu
paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei
4,4).
Iar Teoclia,
instiintandu-se de fiica sa, Tecla, ca a crezut in Hristos si se indeletniceste
la auzirea cuvantului lui Dumnezeu, mergand cu manie, a luat-o cu sila de la
acea adunare folositoare de suflet, iar pe Sfintii Apostoli propovaduitori i-a
ocarat si, defaimandu-i, tragea cu de-a sila pe fiica sa, pe mieluseaua lui
Hristos, de la turma Lui cea aleasa.
Apoi, chemand pe
Famir, logodnicul ei, i-a zis: "De ce nu te ingrijesti de mireasa ta? Caci
iata s-a salbaticit si s-a amagit de strainii aceia fermecatori care, cu
felurite cuvinte, inseala pe oamenii nebuni; ca, sezand langa dansii de trei
zile, si-a uitat de casa ei".
Atunci Famir a
inceput a o momi pe ea cu cuvinte bune, vorbind catre dansa cu dragoste.
Iar ea isi
intorcea fata de la dansul si nu voia sa vorbeasca cu el, nici sa se uite la
dansul, pentru ca purta in inima sa pe alt Mire mai frumos cu podoaba decat
fiii omenesti.
Spre Acesta
privind cu ochii cei sufletesti, in minte vorbea cu Dansul.
Iar acel logodnic
stricacios si vremelnic al ei s-a urat desavarsit de ea si plangea, vazandu-se
pe sine lepadat si neiubit de Tecla.
Atunci mama ei,
maniindu-se, a apucat-o si a inceput a o bate, tragand-o de impletiturile
parului si cu picioarele calcand-o.
Apoi a incuiat-o
in camara si o chinuia cu foamea ; insa, plecandu-se spre dragoste, si
biruindu-se de caldura cea de maica, a inceput sa planga pentru dansa.
Apoi,
imbratisand-o si sarutand-o, o ruga pe ea cu lacrimi sa nu se departeze de
logodnicul ei cel frumos, bogat, de bun neam si de toti cinstit.
Apoi a pus-o pe
ea la masa impreuna cu logodnicul ; iar ea sedea, intorcandu-se dinspre dansul,
si tacea, cautand in jos, negustand nimic, ci numai suspinand din adancul
inimii spre Mirele Ceresc.
Iar cand Famir a
voit cu sila sa o cuprinda si sa o sarute, ea l-a scuipat in ochi, s-a smucit
din mainile lui si a zburat ca o pasare din cursa.
Atunci maica,
iarasi schimbandu-se in manioasa, a inceput a o bate.
Iar Famir,
mahnindu-se, s-a dus la mai-marele, jeluindu-se asupra lui Pavel si i-a zis: "Un strain a intrat in cetate, vrajind si ametind pe oameni si
abatandu-i de la cinstirea zeilor, urmand oarecaruia Hristos, pe care evreii
L-au rastignit. Acela a ametit si pe o fecioara, Tecla, care, fiind logodita cu
mine, mai intai foarte ma iubea, iar acum nici nu vrea sa se mai uite la mine,
ci se ingretoseaza de mine ca de un lepros si fuge de mine ca de o fiara ; asa
a intors-o vrajitorul acela de la dragostea mea si nu stiu ce i-a facut ei.”
Mai-marele,
chemand pe Pavel, l-a intrebat pe el de unde este si ce face aici in cetate.
El, dupa obicei,
deschizand apostoleasca sa gura, a grait cuvantul lui Dumnezeu, propovaduind
numele lui Iisus Hristos.
Deci, mutand
mai-marele in alta vreme judecata, a poruncit ca, legand pe Pavel, sa-l bage in
temnita, pana ce va avea vreme sa cerceteze pe el mai cu dinadinsul.
Iar Tecla, auzind
ca a pus in temnita pe Pavel pentru dansa, s-a sculat noaptea si, iesind in
taina din casa, a alergat la temnita, unde, afland pe strajeri pazind usa
temnitei, a scos de la sine gherdanul si un ban de aur si le-a dat temnicerului
ca sa-i deschida usa si sa-i dea voie sa mearga la Pavel.
De acest lucru
pomeneste Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand:
"Asculta
pentru Sfanta Tecla: Aceea, ca sa vada pe Pavel, aurul sau l-a dat strajerului
temnitei; iar tu nici un ban nu vrei sa dai ca sa vezi pe Hristos !"
Si a facut
temnicerul dupa cererea ei, si a dus-o la Sfantul Pavel, pentru ca s-a bucurat
de acel scump gherdan si de moneda de aur.
Si cazand ea inaintea
lui Pavel cu lacrimi de bucurie, a sarutat legaturile legatului lui Hristos.
Iar Pavel,
vazand-o, s-a spaimantat si instiintandu-se de la dansa de toate cele ce a
patimit pentru curatie de la mama si de la logodnicul ei, s-a bucurat foarte
tare de barbatia tinerei fecioare si i-a sarutat capul, binecuvantand-o si
laudandu-i credinta si fecioreasca ei curatie, numind-o pe dansa mireasa lui
Hristos si intaia fiica a sa, pe care prin bunavestire a nascut-o.
Deci, sezand
Tecla cu Pavel, ca fiica cu tatal in temnita, asculta parinteasca lui
invatatura si pecetluia cuvintele lui in inima ei, ca pe o comoara de mult
pret.
Iar el o invata
pe ea din destul credinta cea in Hristos Domnul, dragostea cea dumnezeiasca si
paza curatei feciorii.
Acolo mai desavarsit
a invatat-o, a intarit-o si a facut-o mireasa Fiului lui Dumnezeu, precum scrie
de aceasta Sfantul Grigorie
de Nissa, zicand:
"Acest
fel de mir (adica invatatura) impreuna cu crinul cel alb al curatiei, Pavel l-a
turnat din gura sa oarecand in urechile sfintei fecioare. Adica, Tecla era
aceasta care, cu picaturile ce ies din crinii inimii, pe omul cel din afara l-a
omorat si toate gandurile cele desarte si poftele le-a stins".
Asemenea si Sf. Epifanie scrie:
"A aflat
pe Sf. Pavel Tecla, iar ea avea un logodnic frumos, mai de frunte in cetate,
preabogat, preacinstit si luminos; de la a carui logodire Pavel a intors-o si
s-a lepadat acea sfanta fecioara de toate bunatatile pamantesti ca sa castige
pe cele ceresti".
Si fiind cautata
Tecla in casa Teocliei, nu a fost gasita si s-a facut tipat, plangere si
strigare si, cautand mult, mama se tanguia pentru fiica, Famir pentru
logodnica, iar slugile pentru stapana lor.
Si au alergat
slugile in toate partile, cautand-o si intreband pe ulite si prin case, dar nu
au aflat-o nicaieri.
Mai pe urma s-au
instiintat ca este in temnita si, alergand, au aflat-o pe ea sezand langa
Pavel, fiind legata de dumnezeiasca dragoste a cuvintelor lui, si, luand-o pe
ea, au scos-o afara.
Apoi instiintara
de acestea pe mai-marele cetatii.
Acesta, sezand la
judecata, a chemat pe Pavel din temnita, si, vazandu-l poporul adus, strigara
catre mai-marele: ”Judecatorule, omul acesta este fermecator, pierde-l pe el ! „
Mai ales Famir
staruia ca Pavel sa fie pierdut, jeluindu-se asupra lui ca a intors de la
dansul pe logodnica sa.
Deci chemara si
pe Tecla, catre care a zis mai-marele: " De ce te ingretosezi de
logodnicul tau cel atat de frumos si de bun neam? Pentru ce nu te insotesti cu
dansul? "
Iar ea privea
catre Pavel si nimic nu raspundea, ca o mielusea fara de glas langa cela ce o
tunde".
Atunci mama,
schimbandu-si obisnuinta sa de maica si uitandu-si fireasca dragoste catre
fiica sa, a racnit catre judecatorul ca o leoaica cumplita sau ca o ursoaica
manioasa, zicand: "Arde pe aceasta rea roaba, ca vrednica este de o asa
moarte. Aceasta nu este fiica mea, ca nu ma asculta pe mine, maica ei. Arde-o
pe aceasta ca sa fie pilda altora, ca, vazand toate fecioarele cele ce sunt in
cetatea aceasta, sa se teama si sa nu indrazneasca a nu asculta pe mamele lor
si a li se impotrivi precum aceasta a mea preainrautatita si intr-adevar
nesupusa copila. Nu este aceasta fiica mea, nici nascuta de mine, ci ramura
uscata si blestemata odrasla; deci arde-o pe aceasta".
Si staruia
mama ca sa se arda fiica ei ; iar Famir silea pe judecator ca sa-l piarda pe
Pavel.
Deci judecatorul,
cercetand mult pe Pavel, s-a incredintat ca nu avea vreo vina mai mare decat ca
propovaduia pe Hristos, si nu l-a osandit pe el la moarte, ci, batandu-l, a
poruncit sa-l alunge afara din cetate, ca sa nu sfatuiasca si pe alte fecioare
la pazirea fecioriei.
Si izgonira pe
Pavel si pe Varnava, precum si pe Onisifor si pe fiii lui.
Dar si insusi
Pavel se sarguia sa iasa din cetate, nu numai pentru ca era izgonit de boier,
de Famir si de Teoclia pentru Tecla, ci pentru ca poporul, imbulzindu-se, voia
sa-l ucida pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturisirea lui Iisus
Hristos.
De acest lucru
aminteste Sfantul Luca in Faptele Apostolilor, zicand: "Necredinciosii iudei au ridicat si au umplut de rautate
sufletele neamurilor asupra fratilor. Si se imparti in doua multimea cetatii.
Unii adica erau cu
iudeii, iar altii cu apostolii.
Si facandu-se
pornirea neamurilor si a iudeilor cu mai-marii lor, ca sa-i ocarasca si sa-i
ucida cu pietre, apostolii, instiintandu-se, au fugit in cetatile Licaoniei, in
Listra si in Derbe, iar de acolo in Antiohia.
Insa la inceput
s-au ascuns cateva zile nu prea departe de cetatea Iconiei, intr-un mormant
langa calea care merge la Dafne, vrand sa stie despre Tecla ce se va intampla
cu dansa.
Si postind ei, se
rugau pentru dansa cu tot dinadinsul sa o intareasca pe ea Domnul si sa faca
minunata spre dansa mila Sa, precum s-a si facut.
De aceea, mult a
silit-o pe ea mai-marele cetatii ca sa se intoarca cu dragostea ei cea dintai
catre logodnicul ei, dar, neajungand la nici un sfarsit multumitor, in cele din urma a osandit-o pe Tecla la ardere, dupa
pofta mamei ei.
Si multime multa
de lemne uscate, fan si vreascuri punandu-le intr-o gramada mare, au luat
slujitorii pe sfanta ca s-o ridice deasupra stogului aceluia.
Iar ea,
nemaiasteptand sa o duca ei, singura degrab a mers la acea gramada de fan, de
lemne si de vreascuri.
Si, facand semnul
crucii peste acea mare gramada, s-a suit si statea deasupra, gata fiind sa arda
nu atat de focul cel materialnic, pe cat de vapaia dumnezeiestii iubiri.
Stand ea acolo,
deasupra, privea spre multimea de lume adunata, si a vazut pe Domnul, in chipul
lui Pavel, stand si poruncindu-i ei sa indrazneasca.
De aici Sfantul Ciprian alcatuieste o rugaciune ca
aceasta catre Dumnezeu, zicand: "Sa stai inaintea noastra
precum ai stat de fata in legaturi lui Pavel si in foc, Teclei".
Iar daca au pus
focul de jos si au aprins stogul imprejur, vapaia a impresurat-o pe ea si se
inalta foarte sus.
Atunci indata
a venit un nor plin de apa si s-a varsat ploaie cu grindina mare si a stins tot
focul.
Iar mai-marele si
tot poporul au fugit la casele lor de varsarea ploii si de grosimea grindinii
celei mari, iar Tecla a iesit nevatamata, ca nu s-a
atins de dansa focul. Dupa aceea nu s-a mai dus la
casa mamei sale, nici a zabovit in Iconiu; ci s-a dus din cetate ca sa caute pe
duhovnicescul sau parinte Pavel.
In cale a
intampinat pe un tanar dintre ucenicii lui Pavel, din casa lui Onisifor,
mergand la cetate sa cumpere paine, pe care, vazandu-l, l-a cunoscut si l-a
intrebat: "Unde se afla acum Pavel, Apostolul
lui Iisus Hristos?"
Iar el a dus-o pe
ea la mormantul in care Pavel cu ceilalti se ascunsesera si, in post rabdand, se
rugau lui Dumnezeu pentru dansa.
Vazand-o toti pe
Tecla vie si sanatoasa, s-au bucurat cu bucurie foarte mare si, ridicandu-si
ochii si mainile lor spre cer, au multumit lui Dumnezeu, Celui ce a pazit
intreaga pe roaba Sa, si, punand inainte paine, se intarira.
De acolo,
sculandu-se Pavel cu Varnava, au mers prin Listra si prin Derbe, binevestind
Evanghelia si tamaduind pe cei neputinciosi.
Si le-a urmat lor
si Tecla pana la Antiohia.
Intrand ei in
cetate, s-a intamplat ca un oarecare Alexandru, mai-mare in cetatea aceea,
vazand pe Sfanta fecioara Tecla si de frumusetile ei cele mari minunandu-se,
s-a ranit asupra ei cu pofta neiertata.
Ca, fiind tanar
si cu indestulare in desfatari petrecand, se tavalea in necuratii, precum era
obiceiul paganilor.
La inceput,
parandu-i-se ca ar fi femeia lui Pavel, mai intai pe Pavel cu mult aur il silea
sa nu-l opreasca pe el de la dorinta lui.
Apoi,
instiintandu-se ca nu-i femeie, ci fecioara nemaritata, mai mult s-a aprins de
ea, si voia ca sa si-o ia lui de femeie pentru cele preamari frumuseti ale ei.
Deci a inceput a
momi pe Sf. Tecla cu cuvinte spre dragostea sa, dar ea fugea de dansul ca de un
leu ce racneste si cauta sa inghita podoaba ei cea sufleteasca.
Iar el, cu toate
chipurile se ingrijea de dansa, vrand sa o vaneze.
Tot acesta,
odinioara intampinand pe sfanta in cale, mergand intre oameni multi si neputand
sa mai rabde focul de desfranare care ardea inauntrul inimii lui, a lepadat
rusinea si, cu sila prinzand-o, s-a apucat de grumajii ei.
Iar ea striga cat
putea, plangand si zicand: "Nu ma sili pe mine, roaba lui Dumnezeu; de
logodnic m-am lepadat si oare cu tine m-as invoi?"
Acestea
zicandu-le, se smucea tare din mainile lui si a rupt hainele de pe dansul si de
rusine mare l-a umplut pe el.
Maniindu-se
Alexandru, inca si stiind ca este crestina, a dus-o la judecata la mai-marele.
Apoi, intreband-o
de ce se ingretoseaza de nunta, ea a raspuns: "Eu am pe Mirele meu
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu care m-am insotit prin nunta cea
duhovniceasca".
Deci o silea pe
ea mai-marele ca sa se lepede de Hristos si sa fie femeia unui barbat. Iar ea
nevrand a se supune, a osandit-o sa fie data prada
fiarelor pentru aceste doua pricini:
"Pentru buna credinta si pentru curatie, caci o intrebau paganii: "De
ce crezi in Hristos si pentru ce te lepezi de nunta?", fiind ea tanara si
frumoasa, insa mai inainte de a fi data prada la fiare, ca era amanata pentru a
doua zi privelistea aceea, a luat-o pe ea spre paza in acea
noapte in casa sa oarecare femeie, anume Trifena, a carei fiica, Falconila,
murise nu de mult, mai inainte de acea vreme.
Acea Trifena era
de neam imparatesc, foarte cinstita si a crezut in Hristos dupa aceea.
Pe ea o pomeneste
apostolul, scriind catre Romani: "Inchinati-va, zice, Trifenei si
Trifosei".
Pe aceste doua
femei le pomeneste martirologiul latin in zece zile ale lui noiembrie, astfel:
"In Iconiul
Licaoniei sunt sfintele femei Trifena si Trifosia, care au sporit mult in
crestineasca invatatura prin propovaduirea Sfantului Pavel si pilda Sfintei
Tecla".
Deci Trifena,
luand la sine pe Tecla, a petrecut cu dansa toata noaptea aceea in
duhovniceasca vorba.
Iar a doua zi s-a
adunat multimea poporului care voia sa vada privelistea, si a venit mai-marele
cu toti fruntasii cetatii si au scos pe Sfanta Tecla ca pe o mielusea la
junghiere si a stat la locul ei unde era sa fie mancata de fiare.
Iar cand au dat
drumul fiarelor spre dansa, toate umblau imprejurul ei si nici una nu s-a atins de dansa, pentru ca a incuiat Dumnezeu gurile
fiarelor, precum oarecand celor din groapa lui
Daniil.
Si toti cei ce se
adunasera la privelistea aceea se mirau de aceasta straina vedere, ca fiarele
isi schimbasera iutimea lor in blandete de oi.
Atunci unii din
multime proslaveau pe Dumnezeul cel propovaduit de Tecla, iar altii huleau,
zicand: "Are farmece in hainele ei si pentru aceea nu se ating de dansa
fiarele".
Aceleasi ziceau si
mai-marele cu fruntasii cetatii, ca este fermecatoare si a fermecat pe fiare ca
sa nu o vatame pe ea.
Apoi crezura de
cuviinta ca a doua zi s-o dea pe ea la mai multe si la mai flamande fiare.
Si o trimisera
iar la cinstita Trifena, care, primind pe Tecla sanatoasa de la priveliste, se
bucura foarte, caci fiica ei ce murise i se aratase ei in vedenie, zicandu-i:
"Sa ai pe Tecla in locul meu si s-o rogi
pe ea sa se roage pentru mine la adevaratul Dumnezeu, ca sa fiu mutata de aici
la locul dreptilor".
Pentru aceea
Trifena a iubit foarte mult pe Sfanta Tecla, ca pe o fiica a sa, si cu toata
inima s-a lipit de dansa, vazand-o pe ea ca este roaba a lui Dumnezeu.
Si a rugat-o pe
ea sa mijloceasca pentru mantuirea fiicei ei celei moarte, Falconila.
Iar Sfanta Tecla
a inceput cu dinadinsul a se ruga cu lacrimi catre induratul Dumnezeu.
Si atat de
mult au putut sfintele ei rugaciuni, incat Falconila s-a mantuit dupa moarte.
Despre acest
lucru marturiseste Sfantul Ioan Damaschin, zicand asa: "Deci, au doar pe Falconila nu a mantuit-o intaia
mucenita dupa moarte? Dar vei zice poate ca aceasta s-a petrecut dupa
vrednicie, caci fiind intaia mucenita, se cadea sa i se asculte rugaciunea.
Insa eu la
aceasta iti zic:
"Bine, era
intaia mucenita. Dar gandeste-te pentru cine era rugaciunea! Nu pentru o pagana
si slujitoare de idoli si cu totul nesfintita si straina de Domnul?"
Acelasi Damaschin
ne da aceeasi marturie si a doua oara, cand istoriseste pentru Traian
imparatul, cel mantuit dupa moarte prin rugaciunile Sf. Grigorie Dialogul, adaugand
la povestirea aceea si ceva de Falconila, zicand asa:
"Aceasta zic
si de Falconila ce s-a zis mai sus, ca ea nici de o rautate alta n-a fost
vinovata. Iar acesta adica Traian, a randuit la multi mucenici amara moarte.
Minunat esti, Stapane, si minunate sunt lucrurile Tale, si pe a Ta negraita
milostivire o slavim!"
Dupa aceasta
vrednica de credinta marturie a Sfantului Ioan Damaschin, ni se incredinteaza
ca Falconila s-a mantuit dupa moarte prin rugaciunile sfintei celei dintai
mucenite Tecla.
Deci petrecand
Tecla in casa Trifenei pana a doua zi, a poruncit tiranul sa nu dea mancare
fiarelor, ca, fiind flamande, mai degraba sa se porneasca a sfasia pe Tecla. Si fiind ziua a treia, adusera pe Sfanta Tecla la priveliste, ca sa fie
data spre mancare fiarelor.
In urma ei mergea
si Trifena, plangand ca fecioara cea frumoasa si sfanta, fiind nevinovata, se
da la moarte.
Deci, punand-o pe
ea la locul cel de priveliste, a poruncit acel fara de rusine boier sa dezbrace
pe sfanta, zicand:
"Poate in
hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mananca fiarele. Dezbracati dar pe
fermecatoarea aceasta si vom vedea de va ramanea intreaga".
Si asa statea
sfanta fecioara in privelistea a tot poporul goala, avandu-si acoperamant numai
singura rusinea, si graind ca David:
"Rusinea
fetei mele m-a acoperit".
Si dand drumul
asupra ei fiarelor celor flamande si intaratate, lei si ursi; acestea, iesind
din inchisorile lor si vazand pe fecioara stand goala, isi plecau capetele la
pamant si cu ochii cautau in jos, ca si cum le era rusine de goliciunea cea
fecioreasca, si isi intorceau fetele de la dansa.
Si era o
minunata priveliste: fiarele cunosteau rusinea si isi intorceau ochii lor de la
goliciunea fecioreasca, iar oamenii cu ochi nerusinati priveau la ea.
Astfel, fiara
necuvantatoare era mustratoare si judecatoare oamenilor in privelistea aceea.
Ca acelea, din
fire fiind fiare, obiceiul omului curat l-au primit in sine, iar oamenii,
intelegatori fiind, in orbiciunile cele de fiare s-au schimbat.
Insa ce au
sporit? Nimic.
Pentru ca, vrand
ca prin golirea cea din priveliste sa necinsteasca pe inteleapta fecioara,
cinste i-au adaugat.
Sfantul Ioan Gura
de Aur, pomenind de bine despre dezgolirea celor doua fete, a femeii lui
Putifar in camara si a Teclei in adunarea a tot poporul, zice:
"Ce a
folosit pe femeia egipteanca cea patimasa ca s-a dezgolit in camara?
Si ce a vatamat-o
pe intaia Mucenita Tecla, ca in priveliste a fost dezgolita?
Pentru ca Tecla
n-a gresit fiind dezgolita, precum a gresit acea egipteanca.
Nici de necinste
nu s-a umplut, ci s-a incununat.
Si goliciunea
acesteia in priveliste s-a incununat, iar aceea in camara cea incuiata s-a
rusinat".
Deci, stand Sf.
Tecla asa in priveliste, una din leoaice venind, s-a sculat inaintea ei si ii
lingea picioarele, ca si cum ar da cinste curatiei celei fecioresti.
De acest lucru
pomeneste Sf. Ambrozie, zicand:
"Puteai sa
vezi fiara zacand jos si picioarele sfintei lingand si cu mare glas marturisind
ca pe sfantul trup fecioresc nu poate sa-l vatame.
Se inchina fiara
aceleia ce i se daduse ei spre mancare si, firescul sau narav uitandu-si, se
imbraca in obiceiul pe care oamenii l-au pierdut !"
Vazand poporul ca
fiarele nu vatama cu nimic pe sfanta, au strigat cu mare glas: "Mare este Dumnezeul pe care il propovaduieste Tecla!"
Iar chinuitorul
n-a cunoscut puterea lui Dumnezeu si a gandit alt lucru spre pierderea Sfintei
Tecla: a sapat o groapa si, cu felurite jivini
umpland-o, a aruncat in ea pe sfanta.
Dar Cel ce a
incuiat oarecand gurile leilor, Acela limbile cele otravite ale serpilor le-a
tampit, furia lor a imblanzit-o si otrava lor a pierdut-o.
Si a iesit sfanta
de acolo nevatamata, toti minunandu-se si spaimantandu-se de aceasta straina
vedere.
Apoi,
nepricepandu-se chinuitorul ce sa faca mai mult, a gandit una ca aceasta, cea
mai de pe urma munca: aducand doi junei puternici, a poruncit sa o lege pe
Tecla cu un picior de unul si cu un picior de altul si cu bolduri infierbantate
sa impunga pe junei, ca, fugind, sa o rupa in doua.
Dar si aceasta
facand-o, sfanta s-a aflat intreaga, caci, atunci cand o legara pe ea cu
franghii tari de juncii aceia si cu infocate fiare incepura a-i imboldi, indata funiile ca niste fire de paianjeni s-au rupt, iar juncii au fugit si
sfanta a ramas pe loc, neavand nici o vatamare.
Atunci
mai-marele, mirandu-se de cele ce se faceau, a inceput a cunoaste dumnezeiasca
putere care era cu fecioara aceasta.
Si chemand pe
Tecla, i-a zis ei: "Cine esti tu si ce fel de
putere este cu tine, ca nimeni nu poate sa te vatame pe tine?"
Iar ea nimic nu
raspundea, decat numai aceasta: "Sunt roaba a Dumnezeului
celui viu".
Si temandu-se
nelegiuitul de Dumnezeul Cel ce pazea de toata vatamarea pe Tecla, a poruncit
sa o imbrace in haine de cinste, si i-a dat drumul, dandu-i o hotarare ca
aceasta: "Pe Tecla, roaba lui Dumnezeu, o las sloboda!"
Si a mers Tecla
in casa Trifenei si s-a facut bucurie mare in casa aceea pentru eliberarea
Teclei care, petrecand catava vreme la Trifena, a propovaduit cuvantul lui
Dumnezeu si pe multi i-a invatat acolo sa creada in Hristos.
Apoi a dorit sa
vada pe Pavel, parintele si invatatorul ei, si aflandu-l, voia sa-i urmeze lui.
Iar el a oprit-o
pe ea, zicand: "Nimeni nu merge la razboi cu mireasa!"
Si luand
binecuvantare de la apostolul, s-a dus in Seleucia si s-a salasluit la un loc
pustiu, in oarecare munte aproape de Seleucia, si acolo vietuia in post, in
rugaciune si in dumnezeiasca gandire, si facea minuni
multe, tamaduind toate bolile, pentru ca, instiintandu-se despre dansa multimea
credinciosilor, veneau acolo, aducandu-si neputinciosii lor, pe care ea ii tamaduia.
Apoi s-a
intamplat oarecand, in acel loc unde petrecea sfanta, ca mergand pe acolo un
jertfitor paganesc din Seleucia calare pe cal si, vazand pe Sfanta Tecla
adunandu-si verdeturi de hrana si vazand-o pe ea foarte frumoasa la fata, a
poftit-o pe ea cu gand necurat si, lovindu-si calul, s-a repezit spre dansa,
vrand sa-si savarseasca pofta lui; iar sfanta, cu
puterea lui Dumnezeu intarindu-se, l-a apucat pe el si l-a trantit la pamant,
si atat de tare l-a izbit de pamant, incat trei zile a zacut mut si nemiscat.
Iar oamenii care
treceau pe calea aceea, vazand pe jertfitorul acela ca zacea ca un mort, nu se
pricepeau ce i s-a intamplat.
Apoi a treia zi
s-a facut stire de aceasta si in cetate, de unde multime de oameni au mers la
dansul, vrand sa vada ce i s-a intamplat si sa-l ia la casa lui.
Dar el, abia
venindu-si in sine si ca din somn desteptandu-se, a stat pe picioarele sale si
a zis:
"Pe o zeita
oarecare am vazut si de la aceea am patimit primejdia aceasta". Si abia a putut sa mearga la casa sa, fiind bolnav de lovirea aceea.
Apoi, chemand un
zugrav, i-a poruncit lui sa inchipuiasca pe o scandurica pe fecioara aceea ce
era ca de optsprezece ani.
Iar cand zugravul
a inceput a o inchipui dupa randuiala lui Dumnezeu, a nimerit foarte bine
asemanarea Sfintei Tecla si, ca pe o vie inchipuire, a dus-o la jertfitorul,
care, vazand icoana cea cu totul asemenea Sfintei Tecla, a zis:
"Cu adevarat,
o fecioara ca aceasta am vazut eu".
Luand icoana, a
sarutat-o si indata desavarsit s-a insanatosit.
Si sculandu-se
din pat, pazea cu cinste in casa sa acel chip al Sfintei Tecla.
Dupa aceasta a
crezut in Hristos cu toata casa sa, prin propovaduirea Sfintei Tecla cea
intocmai cu apostolii, care, in acel loc petrecand ani indestulati, pe multi
i-a povatuit la calea mantuirii si multora le-a ajutat in nevoi
si toate neputintele a tamaduit.
Apoi doctorii si
vrajitorii care erau in Seleucia - carora acum mestesugul le era intru nimic si
care saracisera lipsindu-se de castigul de mai inainte, pentru ca toti cei
cuprinsi de orice boala se duceau la Tecla lasandu-i pe ei -, s-au mahnit
foarte mult si s-au maniat asupra tamaduitoarei celei bune, Tecla, care fara de
plata tamaduia pe cei ce veneau la dansa.
Si fiind porniti
de mare zavistie si de manie, au indemnat asupra ei pe niste tineri fara de
rusine, ca sa o spurce pe ea cu sila.
Caci graiau intre
ei zavistnicii:
"Fecioara
Tecla este curata si pentru aceea este placuta marii zeite Artemida, care ii
asculta cererile ei si ii da putere de tamaduiri neputinciosilor.
Iar de va fi
spurcata, se va intoarce de la dansa Artemida si se va lua de la dansa puterea
cea tamaduitoare si se va mari iar mestesugul nostru doctoricesc".
Asa intre ei
sfatuindu-se, s-au sarguit sa gaseasca pe acei fara de rusine, la un lucru ca
acela, pe care, imbatandu-i cu vin, i-au rugat sa mearga si sa spurce pe Tecla.
Si le-au dat lor
aur mult si le-au fagaduit sa le dea mai mult de ar face Teclei sila, pentru
ca, fiind nebuni si necredinciosi, nu stiau ca Tecla, nu cu puterea Artemidei,
ci cu darul lui Hristos tamaduieste toata neputinta si toata boala.
Iar tinerii cei
fara de rusine, imbatandu-se de vin si sfatuindu-se cu doctorii si cu
vrajitorii, au mers la dansa degrab, aprinsi fiind de pofta, plini de spurcate
ganduri si de scopul cel rau si, vazandu-i Tecla,
i-a intrebat:
"Ce vreti,
fiilor?"
Iar ei au inceput
a grai cuvinte spurcate.
Deci, auzind
acestea Sfanta Tecla si cunoscand gandul lor cel rau, a fugit din mainile lor;
aceea care oarecand de fiare nu se infricosase, fugea acum de acei
oameni nerusinati.
Iar ei, ca
vanatorii pe oaie, o izgoneau pe dansa prin pustie.
Cand erau aproape
sa o ajunga, ea s-a rugat lui Dumnezeu ca sa o izbaveasca din mainile acelor
nerusinati.
Si indata un
munte de piatra, care se afla acolo, s-a desfacut din porunca lui Dumnezeu,
primind pe sfanta inauntrul sau.
Astfel i s-a
aparat fecioria, si mormant cinstitului ei trup s-a aratat acel munte de
piatra, pentru ca acolo a trait tot restul vietii si si-a dat sufletul in
mainile Domnului, avand de toti
anii vietii sale 90.
Iar acum petrece
in viata cea nesfarsita, marind pe datatorul de viata Hristos Dumnezeu, Cel
impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh marit, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Nota. De vreme ce
in viata sfintei acesteia, dupa intamplare a fost pomenit Traian, imparatul
romanilor, care dupa moartea sa s-a mantuit prin rugaciunile Sfantului
Grigorie, papa al Romei, socotesc ca este de trebuinta ca sa pomenim aici si
povestirea despre dansul a Sfantului Ioan Damaschin. In cuvantul sau de la
Sambata lasatului de carne scrie asa:
Grigorie
Dialogul, episcopul vechii Rome, barbatul, precum il stiu toti, vestit in
sfintenie si in intelegere, de care se spune ca la Sfanta Liturghie slujea cu
dansul si dumnezeiescul inger; acesta oarecand, pe o cale pietroasa mergand, a
stat cu osardie la rugaciune tare catre iubitorul de suflete Dumnezeu, pentru
iertarea pacatelor lui Traian imparatul si indata a auzit un glas de la
Dumnezeu, zicand: "Rugaciunea ta am auzit-o si ii dau iertare lui Traian,
dar tu sa nu mai adaugi inca sa-mi mai aduci Mie rugaciuni pentru cei
necurati!"
Sursa
: crestinortodox.ro rubrica Vietile Sfintilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu