Caius Iacob. Viata si Opera: Copilãria

Caius Iacob. Viata si Opera: Copilãria

Caius Iacob s-a nãscut la 29 martie 1912, într-un Ardeal pe care-si punea pecetea Imperiul austro-ungar.

Suntem în perioada premergãtoare primului rãzboi mondial.

A simtit de la o vârstã foarte fragedã frãmântãrile pãrintilor si bunicilor, reprezentanti ai intelectualitãtii românesti din Transilvania.

În familie se discuta multe despre intrarea României în rãzboi si despre sperantele legate de acest eveniment, adicã despre eliberarea Transilvaniei si despre alipirea ei la patria-mumã.

Caius asculta cu atentie, incercand sã inteleaga si sa participe sufleteste, pe care ii era posibil, la evenimentele prin care urma sa treaca Romania.

Sentimentul de dragoste de neam a fost sãdit in sufletul micului baiat din Ardeal in aceste momente de grea cumpãnã pentru poporul român.

Revolta impotriva dusmanilor acestuia se strecura incet, dar profund, in mintea acestui copil de numai cinci ani.

Au venit zile grele, de deznadejde, cand armata românã a trebuit sa se retraga in Moldova, urmate apoi de zilele marilor sperante, cand zorii mantuirii au inceput sa aparã.

Copiii, patrunsi de evenimente, se jucau de-a razboiul.

Formau tabere dusmane, apoi se atacau.

Jocul era insufletit, baietii se credeau mari soldati.

Intr-o zi au stabilit ca tarile in razboi sa fie desenate.

Astfel, tabara românã, din care facea parte si Caius, a desenat pe pamant conturul Romaniei, asa cum si-l inchipuiau ei, dar tabara adversa a devenit un contur plin de colturi ascutite, pentru a sugera tara dusmanã, careia insa nu i-au precizat numele.

Dusmanii atacau intotdeauna, pentru cã in mintea copiilor, Romania fusese mereu cotropitã, iar ei nu-si puteau imagina altfel.

La un moment dat, Caius a spus celor din tabara lui :

“De ce sa ne lasam mereu atacati, hai sa atacam si noi”.

Si au pornit furiosi spre tara vecinã.

Luati prin surprindere, dusmanii au fost invinsi.

Infierbantat de reusita ideii sale, cand a ajuns acasa, a intrebat-o pe mama lui :

“Mamã, de ce nu mergem la dusmani sa-i atacãm noi pe ei. O sa-i luam prin surprindere si o sa-i invingem. Pagubele vor fi la ei acasa si n-or sa mai aiba curaj sa vina la noi”.

Mama i-a mangaiat parul neted, avand un zâmbet misterios pe fatã.

Înapoia lui se ascundeau lacrimi.

Dar Caius Iacob era prea mic pentru a intelege evenimente atat de mari.

Românii din Ardeal aveau un ideal : unirea tuturor românilor din Transilvania cu România.

Atmosfera de lupta era dublatã de aceasta dorintã.

Ea a devenit mai acerbã dupa inceperea propriu-zisã a razboiului.

Astfel cã, cei doi copii ai familiei Iacob, Caius si Zoe, si-au petrecut copilãria in mijlocul unor framantari istorice fara precedent.

Toate acestea au marcat in mod evident dezvoltarea lor ulterioarã.

Marea Unire din anul 1918, intre Transilvania si Romania, eveniment ce s-a pregatit cu mult timp inainte si a rasunat mult timp dupa aceea, a avut un mare ecou in sufletele celor doi mici patrioti.

Dupa Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia trupele române au intrat in Transilvania dar s-au oprit pe o linie de demarcatie, hotarata de marile puteri, care lãsa in exteriorul ei Crisana si Banatul.

Garzile nationale din Arad, formate din voluntari români aflati sub ordinele Consiliului National Central Român fãceau mari eforturi pentru a mentine ordinea in oras.

Incidentele care s-au produs in aceasta perioada au fost numeroase si s-au soldat cu multe victime.

Vizita la Arad, in luna ianuarie 1919, a generalului francez Berthelot, comandant al armatei franceze, a avut consecinte grave, neasteptate.

La intrarea sa in oras, steagurile românesti au inceput sa fluture in cinstea lui, deasupra Aradului.

Ungurii, considerandu-se stapanii de drept ai acestui oras, au ridicat steagurile lor pentru a arãta generalului francez unde se aflã.

Acest fapt a determinat o incaierare intre garzile romanesti si cele maghiare, care s-a incheiat dramatic.

Cosmarul a durat pana in iunie 1919, cand trupele armatei romane au trecut linia de demarcatie Ciucea-Zam intrand triumfal in Arad.

Au fost primiti cu entuziasm de toata suflarea romaneasca a orasului.

Acest evantai istoric a fost observat si analizat de Caius.

Mii de intrebari au framantat plãpândul cãpsor al curiosului copil de 6 ani.

Multora din ele le-a dat raspuns imediat, altora mai tarziu, iar celor nascute din grozavia ilogicã a razboiului, niciodata.

( Extras din “Caius Iacob Viata si Opera cu o evocare “Savantul in Cetate” de Acad. Gabriel Tepelea si cu o prefata de Acad. Lazar Dragos”, Florica Banu, Lucrare aparuta cu sprijinul PNTCD Departamentul de studii doctrinã si programe, Editura Crater )