Hipnoterapia în tratamentul tulburãrilor anxioase
( Hipnoterapia si anxietatea )
Barnet ( 1985 ) aratã cã anxietatea este o teamã difuzã, fãrã obiect bine precizat, adesea însotitã de acuze somatoforme : presiune toracicã, tahicardie, transpiratie, cefalee, tendinta imperioasã de a urina.
Fobia reprezintã teama cu obiect bine precizat.
Autorii disting :
- anxietatea situationalã ( se apropie mai mult de fobie ; frica de examene, anxietate precompetitionalã, etc. ) ;
- anxietate difuzã, persistentã, care este, de fapt, anxietate cronicã.
Gelhorn ( 1965 ) considerã cã aceastã anxietate cronicã se datoreazã actiunii repetate a unor stimuli anxiogeni, care afecteazã sistemul nervos autonom, producând descãrcãri masive de adrenalinã.
Stimulii care produc o astfel de anxietate, se numesc stresori.
Pentru a stabili în ce mãsurã un eveniment este stresant, trebuie sã avem în vedere :
- natura evenimentului,
- resursele adaptative de a-i face fatã, si
- gradul de adecvare a mecanismelor de apãrare ale Ego-ului.
Dacã aceste mecanisme adaptative sunt inadecvate, va apãrea anxietatea, care îl va determina pe subiect sã-si mobilizeze resursele adaptative.
Acesti stresori declanseazã rãspunsuri neuroendocrine, mediate de hipotalamus si glanda pituitarã ( epifiza ) care, la rândul lor, prin intermediul hormonului adrenocorticotrop, stimuleazã activitatea glandelor suprarenale, determinându-le sã secrete adrenalinã si cortizon.
Acesti hormoni produc efectele fizice si emotionale, specifice anxietãtii si stresului cronic.
Freud ( 1926 ) a considerat cã anxietatea reprezintã rezultatul refulãrii impulsurilor instinctive.
Mai târziu ( 1936 ), el a inversat relatia dintre anxietate si refulare, considerând cã anxietatea este cauza refulãrii impulsurilor inacceptabile.
Horney ( 1937 ) sustine cã anxietatea se datoreazã reprimãrii ostilitãtii copilului, care nu isi poate permite sã exprime agresivitatea, atata timp cat este neajutorat si izolat intr-o lume dusmãnoasã.
Rank ( 1952 ) este de pãrere cã originea anxietãtii ar fi trauma suferitã de copil la nastere, anxietatea de separare fiind prima experientã afectivã a noului nãscut.
Sullivan ( 1953 ) considerã cã anxietatea rezultã din teama copilului de dezaprobare din partea mamei.
Rado ( 1962 ) a arãtat cã starea psihicã a mamei poate influenta nasterea efectivã a fãtului, astfel incat fricile si sentimentul de culpabilitate ale mamei, pot constitui cauze primare ale tuturor disfunctiilor in sfera comportamentului copilului.
Reactia la stres are 3 componente :
- stimulul;
- evaluarea stimulului;
- rãspunsul emotional si fiziologic la stimul.
Reactia la stresul cronic variazã, printre altele, si in functie de varsta individului.
Astfel, la copii apar mai mult tulburari in sfera conduitei, precum :
- onicofagie (obiceiul de a-si manca, roade unghiile);
- enurezis;
- tulburari de comportament;
- suptul degetului.
La adolescenti, anxietatea se manifestã prin :
- lipsa increderii in sine ;
- sentimentul inadecvarii personale ;
- timiditate ;
- tendinta de retragere ;
- inclinatia spre masturbare.
La adultii tineri, anxietatea este asociatã frecvent cu nivelurile de aspiratie excesiv de inalte, si cu stabilirea unor scopuri imposibile.
Esecul este asociat cu scaderea autostimei, retragerea in sine si susceptibilitate crescuta la stresorii din mediu, care produc atat anxietate, cat si reactii de tip depresiv.
La vârstnici, anxietatea este frecvent asociatã cu :
- nemultumire si suparare refulatã ;
- teama de a fi abandonati si de a ramane singuri, care ii împiedicã sa isi exprime deschis nemultumirile.
In anumite limite, anxietatea este un fenomen normal, pentru cã ea transmite Ego-ului semnale cã trebuie sã declanseze mecanismele de apãrare.
Anxietatea cronicã este un fenomen patologic, pentru cã amenintarea este perceputã doar la nivel inconstient.
(Stimulul anxiogen a disparut demult, dar individul pare sa nu fie constient de acest lucru).
Astfel, subiectul crede cã trebuie sã-si mentinã nivelul subconstient de vigilentã, ceea ce pe plan constient se traduce in anxietate.
Laughlin ( 1967 ) este de parere cã anxietatea constituie o sumã a tuturor problemelor psihologice ale individului, ea reprezentand expresia unui conflict persistent intre tendintele inconstiente si solicitarile pe care i le impune constiinta.
Conflictul este reprimat, acesta determinand, la randul sãu, simptome emotionale, ceea ce produce un cerc vicios.
Anxietatea este un simptom manifestat aproape in toate cazurile care se prezintã la psihoterapie :
- alcoolicii cronici au un nivel de anxietate mai ridicat decat cei care beau ocazional ( Brown, 1980 ) ;
- fumãtorii au un nivel mai ridicat de anxietate, decat cel considerat normal ( McCral, 1978 ).
Celucci ( 1978 ) a observat cã existã o stansa interrelatie intre anxietate si prezenta unor vise terifiante, sau a altor tulburari de somn.
Mai mult, Ishizvka ( 1979 ) a observat cã un element comun, in cadrul cuplurilor care ajung la divort, il constituie anxietatea prea ridicatã, iar Kupfer ( 1977 ) a dovedit existenta interrelatiei dintre anxietate si tulburari sexuale la ambele sexe.
Si persoanele care au tendinta de a se imbolnavi de boli somatice au anxietate crescutã ( inclusiv cancer, Labaw, 1977 ).
O particularitate interesantã sub aspect psihopatologic, a anxietatii cronice, o constituie nivelul scazut al autostimei, pe care il au subiectii anxiosi.
Shahi ( 1978 ) a observat cã subiectii cu anxietate scazuta au, de regula, o imagine de sine ridicata.
Pestonjce ( 1979 ) a constatat cã pacientii cu afectiuni coronariene, au un nivel de anxietate mai ridicat decat subiectii din lotul martor.
Chiar si incidenta complicatiilor postoperatorii este corelatã cu anxietatea preoperatorie ( Lange, 1978 ).
Procentul pacientilor care se prezintã la psihoterapie, pentru managementul anxietatii este foarte ridicat, si adesea o solicitare de a invata o tehnica pentru a face fatã stresului, ascunde o tulburare anxioasa generalizata.
De asemenea, anxietatea poate fi si un simptom secundar al unei ( 1 ) depresii, sau al unei ( 2 ) psihoze.
O categorie aparte o reprezinta si clientii care suferã de tulburare posttraumatica de stres, in cadrul careia anxietatea poate fi simptom dominant.
Terapia anxietatii constituie un demers complex, in cadrul caruia trebuie combinata terapia cognitiv-comportamentala cu hipnoza, cu terapia de suport si in unele cazuri, chiar cu medicatia psihiatrica.
Kirsch, Montgomery si Sapirstein ( 1995 ) au demonstrat cã hipnoza, in combinatie cu psihoterapia cognitiv-comportamentala are efecte superioare terapiei cognitiv-comportamentale clasice ( fara hipnoza ).
O caracteristica de bazã a subiectilor anxiosi, este orientarea acestora spre viitor, ei imaginandu-si pericole posibile care s-ar putea produce si care sunt traite la nivelul unui proces de autohipnoza, ca niste halucinatii pozitive cu continut terifiant.
Aceasta particularitate trebuie utilizata de terapeut, prin sugerarea progresiei de vârstã, in care va proiecta un viitor lipsit de simptome, si va anula halucinatiile pe care si le induce singur subiectul, inlocuindu-le cu predictii favorabile.
Supraîncordarea, tensiunea si graba subiectilor anxiosi pot fi combatute prin comentarea metaforica a comportamentului lor cotidian.
Terapeutul va sublinia contrastul dintre “accelerare” si “incetinire”, in timpul conducerii unui autoturism.
Inainte de a prezenta aceasta povestire metaforica, terapeutul va consemna in detaliu, modul in care se comportã clientul sãu : sare din pat, se spalã in grabã, “dã pe gât” cafeaua, aruncã hainele pe el, etc.
Aceste elemente vor fi utilizate in timpul transei, ca in exemplul de mai jos :
“Mariana, in timp ce te relaxezi, te relaxezi tot mai mult...retraiesti in mintea ta ceea ce faci dimineata cand te pregatesti sa pleci la serviciu... cand arunci hainele pe tine si sorbi cafeaua dintr-o singura inghititura... Si poate ai dori sa traiesti in mod diferit...sa te ridici incet din pat...sa te intinzi...sa faci cateva miscari lente ale corpului...bratelor...picioarelor... cateva aplecari ale trunchiului...apoi sa te duci la baie... si sa savurezi un dus placut...pentru cã te-ai sculat devreme si ai mult timp la dispozitie...si poti face totul incet...cu atentie...”.
In mod paradoxal, sugerarea ritmului activitatilor va contribui la accelerarea demersului terapeutic.
Gafner si Benson ( 2003, p. 253 ) incep terapia anxietatii printr-o inductie hipnotica de tip conversational, adancind transa prin intermediul tehnicii clasice a numararii sau a imaginarii coborârii unor trepte.
Terapeutul va actiona in mod permisiv, lasand clientului libertatea de a-si alege singur tehnica de adancire a transei.
Clientului aflat in transã i se vor administra sugestii directe si indirecte, de reducere a tensiunii si supraîncordãrii, sugestii care pot imbraca urmatoarele forme :
“Incepand din acest moment, teama, incordarea, nervozitatea te vor parasi, vor iesi din tine, odata cu aerul expirat...”, sau :
“Ana, imagineaza-ti cã tii in mana ata unui balon....poate un balon rosu sau albastru...sau verde...nu stiu ce culoare poate avea balonul pe care il vezi cu ochii mintii...Acum, imagineaza-ti cã dai drumul balonului care zboara liber...., sau :
“Ana a gasit intr-o zi, o plasã mare cu multe, multe baloane colorate si ea a desfacut plasa si a dat drumul unui balon...l-a eliberat si balonul a zburat spre cer...”.
Anxietatea, dar si mânia, pot fi reduse prin intermediul exagerarii metaforice a simptomelor.
Gafner si Benson ( 2003 ) recomandã aceasta tehnica, in cazul pacientilor care au sentimentul eficientei personale destul de dezvoltat ( nu este nevoie sa se insiste in cazul lor pe tehnici de intarire a Ego-ului ), nu opun rezistenta la psihoterapie, si nu suferã de o tulburare a personalitatii.
Forta acestei tehnici constã in alãturarea unor elemente opuse, respectiv sugerarea contrastului dintre prezenta si absenta simptomului.
Aceasta va fi explicatã clientului intr-o discutie, care are loc inainte de inducerea transei.
“Andreea, as dori sa cauti cu ajutorul imaginatiei ceva, o imagine, o metafora, care sa reprezinte problema ta...poate fi orice...o culoare...imagine...orice doresti tu...
Acordã-ti oricat timp doresti, si atunci cand ai gasit ceea ce cautai, fã-mi un semn cu capul.
Apoi vei abandona, pentru un timp, simbolul ales, si vei cauta o imagine sau o metafora pentru absenta problemei...poate fi orice doresti tu...
Acorda-ti timpul de care ai nevoie si atunci cand ai gasit-o, fã-mi un semn cu capul...
Te rog acum sa revii la imaginea problemei tale si sa o amplifici...sa o faci mare, colorata,...cu contraste puternice...stralucitoare...
Eu voi numara pana la trei, si tu vei amplifica imaginea problemei tale...1...2...3...
E foarte bine asa...acum lasã imaginea sa se ducã, si relaxeaza-te tot mai mult...
Revino acum la imaginea care reprezinta absenta problemei tale, pentru cã imediat iti voi cere sa o amplifici... si in timp ce realizezi acest lucru, doresc sa descrii in aer un cerc cu degetul aratator al mainii tale drepte, descrie-l incet...incet...cu atentie...pentru cã astfel vei amplifica...vei mãri imaginea care simbolizeaza pentru tine absenta problemei tale...
Incep sa numãr acum de la 1 la 3, si tu amplifici imaginea care simbolizeaza absenta problemei tale...
E bine asa...acum te relaxezi din nou...te relaxezi tot mai mult...”
Terapeutul va analiza apoi cu clientul, aflat in stare de veghe, continutul imaginilor alese.
Benson ( 2003, p. 257 ) a utilizat o povestire metaforicã, pentru reducerea anxietãtii legate de zborul cu avionul, anxietate care a aparut la unii subiecti din Statele Unite, dupa evenimentele din 11 septembrie 2001 :
“Vulturul” ( “The Eagle” )
“A fost odatã un bãietel, pe care il chema Steve si care visa sa zboare ca un vultur.
El urmarea forta cu care aripile vulturului loveau aerul, cand acesta se înãlta spre cer.
Steve locuia în Montana si era obisnuit cu spatii largi, deschise...
Adesea, el stãtea intins in iarbã urmarind ore in sir zborul vulturilor, si uneori uita de sine, visând cu ochii deschisi.
Erau multi vulturi in Montana, si uneori Steve compara zborul diferitilor vulturi, care parca erau inzestrati cu puteri diferite, observand cum unii vulturi se prabuseau un pic, apoi se redresau pentru a-si continua zborul, rotindu-se in inaltul cerului si observand cu atentie locurile unde ar putea ateriza.
A urmãri zborul vulturilor, aceste minunate masini zburatoare, il linistea, il calma pe Steve.
El isi dãdea seama de faptul cã asocia acele momente de liniste si pace interioara, cu urmarirea zborului vulturilor, imaginandu-si cã pasarea il va lua cu ea in zborul sãu spre inaltimi.
Adesea, el isi dorea sã calatoreasca spre interiorul fiintei sale, sa ia contact cu nebanuitele sale resurse interioare, atunci cand urmarea vulturul care statea pe stanca, spunandu-si in gand : “as dori ca vulturul sa decoleze si sa ma ia cu el, pe taramul acela de libertate...”.
I se pãrea atat de extraordinar felul in care decolau si aterizau vulturii pe stanci, pe valuri, in locuri periculoase, cu miscari precise, incat Steve parca se temea ca vulturul sa nu faca vreo greseala.
Observand cu atentie zborul vulturilor, Steve a acumulat multa experienta, si si-a dat seama cã vulturii nu pot gresi, iar aceasta experienta l-a facut sa devina tot mai sigur de perfectiunea zborului vulturilor.
Ca adult, Steve isi amintea adesea de zborul vulturilor pe care ii urmarise in copilarie.
El isi amintea de starea de calm si pace interioara pe care o simtea admirand forta si supletea vulturilor...
Si-a amintit si de ziua in care mintea lui si-a luat si ea zborul, fiind surprins sa descopere multe lucruri despre sine insusi, atunci cand isi sonda interiorul...dandu-si seama de nebanuitele forte interioare pe care le descoperea in inconstientul sãu, doar stand relaxat, absorbit de zborul vulturilor...
El trãia impreuna cu vulturii bucuria zborului, iar mãiestria lor l-a ajutat sa isi deschida propriile aripi si sa descopere potentialul nebanuit care il ajuta sa navigheze pe valurile propriei sale vieti, si sa rezolve cu succes toate problemele cu care se confrunta...
Pentru baiatul acela, care a devenit barbat si a crescut acolo, in Montana, vulturul a ramas simbolul fortei si maiestriei...
Chiar si astazi, cand vede un vultur, inchide ochii si isi regaseste sentimentul de pace si de forta interioara, spunandu-si in gand : “eu pot face acest lucru”.
( Extras din Hipnoterapia, Teorie si Practica, Irina Holdevici, Ed.Dual Tech, Bucuresti, 2004 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu