Misiunea Magadan din Siberia, intr-un context mai larg. Un colt de Rai sau de Eden

Misiunea Magadan din Siberia, intr-un context mai larg

Un colt de Rai sau de Eden

Pot spune cred cã rar ii este omului dat sa vada cum coboara Dumnezeu pe pamant si se apleaca asupra oamenilor si are grija de ei.

Este ceea ce simt eu de la o vreme incoace, de cand am descoperit Misiunea Magadan.

Ca sa intru direct in subiect, voi spune cã este o bijuterie de Parohie, de Biserica, de Misiune, aceasta de la Magadan, din indepartata Siberie Orientala, din Rusia.

In inima civilizatiei, si din cate stiam, Parisul este sau era considerat ca inima civilizatiei Occidentale, in Franta sau in Romania cea de dupa 22 decembrie 1989 cand au inceput sa fie construite multe biserici si parohii, niciunde pana acum nu am vazut asa o minune cum este Misiunea Magadan.

Pentru cã – si in ultima vreme ma intreb in sinea mea, tot mai insistent, cum de am avut eu acest noroc ( spun asta, pentru ca, de regula eu nu am avut noroc ! ) – am crescut vreo 4 ani de viata intr-o Scoala Catolica Franceza, desi nu in Franta, ci in Algeria, am avut si am si astazi, o mare admiratie pentru Maicile Catolice Franceze.

Nu voi intarzia asupra acestor remarci, dar, pentru ca, peste foarte multi ani, am avut ocazia sa cunosc cetateni francezi obisnuiti, “simpli cetateni” – adica nu credinciosi religiosi – care nu au parut sa fie prea deosebiti de oamenii de la noi, nascuti, crescuti intr-o societate lipsita de credinta si in care religia a fost interzisa, adica erau la fel de rai, aroganti, infumurati si aveau aceleasi defecte ca si bravii nostri cetateni români “la moda”, o vreme nici nu am mai vrut sa stiu ceva de Franta, francezi, literatura franceza, cultura franceza, pe scurt, orice tine de Franta si civilizatia ei.

Cu toate acestea, in sinea mea incepusem sa ma ingrijorez pentru ca multa vreme am vrut sa devin, am pregatit si am devenit, o traducatoare-interpreta de limba franceza-romana si invers, asa incat, dezgustul meu si respingerea mea, care erau totale, incepusera sa ma ingrijoreze sincer, ma intrebam cum voi mai citi in limba franceza, cum voi mai traduce ?

Cum ? Pentru ca lipsa de caracter a francezilor pe care i-am cunoscut mai indeaproape (si subliniez ca prin prisma acestora apreciam situatia, ei fiind primii sau datorita lor am ajuns la dezgustul pentru tot ce tine de Franta), m-a demotivat, dar pe buna dreptate, - mi-ar da dreptate persoanele care in timp, au aflat si au ajuns sa stie prin ce am trecut, in plus, nu cred sa fie greu de verificat si nici de tras concluzia tinand cont de tot ce s-a intamplat -, si este trist cand se intampla asa ceva, mai ales apar consecintele.

Exact cand am ajuns sa fiu o traducatoare, simteam ca nu mai suport sa deschid o carte in limba franceza.

Nu simteam, ci asa era.

Imi aminteam de una dintre Scrisorile Maicii mele Dominique, invatatoarea mea din scoala primara franceza din Algeria, ea imi spunea ca astazi – si se referea la Franta in mod direct – “lumea”, “oamenii” sunt nerecunoscatori, maicile franceze aveau multe activitati  si realizau multe lucruri utile, dragute, pe care fie le ofereau gratuit, fie, poate, le ofereau foarte ieftin, si totusi, oamenii nu apreciau.

Ai fi spus ca oamenii apreciaza numai ceea ce se vinde si se cumpara, si cu atat mai mult cu cat platesc un pret in bani, mai mare !

Prin urmare, m-am gandit : “Ce o fi fost in inima bunei Soeur ( Maicii ) Dominique, daca nici francezii “ei” nu o apreciaza, pe ea si pe celalalte Maici !”

“In acest caz, ce pretentii sa mai am eu, ca nu ma pot deloc, dar deloc, aprecia francezii pe mine ? Eu sunt un om atat de obisnuit, dar totusi am facut lucruri bune si frumoase, cat mi-a stat in putere si in functie de context”.

Dupa mai mult timp am descoperit pe blogul parintelui Laurentiu, paxlaur.com, adresa web a site-ului KTOTV.COM, la inceput, mult timp dupa aceea adica, nu m-am uitat pe acest site, si apoi dintr-o data, mi-am spus intr-o zi, “Ce-ar fi sa mai arunc totusi o privire pe Katéo ( KTOTV.COM ) ? Poate totusi gasesc ceva dragut si frumos aici !”

De fapt, stiu ce cautam atunci : cautam sa pot fi in stare sa scap de respingerea pe care o simteam in mine, fata de orice era frantuzesc.

Intr-un fel, ma speriasem ca nu voi putea traduce niciodata.

Trebuia sa gasesc o cale, sa revin spre limba franceza, cel putin, daca nu spre civilizatia franceza ( este discutabil cat a mai ramas civilizatie, in fine ! ).

Si, intr-adevar, Televiziunea Catolica nu m-a dezamagit, mi-a aratat, sper ca asa si este in realitate, Franta a avut ceva bun cand i-a avut pe religiosii si catolicii francezi, barbati si femei deopotriva.

Din aproape in aproape, asa am ajuns sa descopar Misiunea Magadan din Siberia.

Mai intai, cand descoperi Misiunea Magadan, remarci ca ea are activitati care tin de munca si preocuparile unei fundatii umanitare, adica Programe Umanitare, in cazul acesta si din cate am vazut, acel program Pro Life Program care primeste, inscrie tinere fete, femei care raman insarcinate, aleg sa nasca copilul, desi ele sunt singure si copilul – cel putin aparent – nu a avut si nu are un tatic.

Sigur, aceasta mi-a amintit de Fundatia Terre des Hommes din Bucuresti, care desfasura 2 mari programe umanitare : unul, privind delicventa juvenila, se referea la tinerii minori incarcerati, mai ales la Centrul de Reeducare Gãesti, din apropiere de Targoviste, Pitesti, si al doilea program se numea “Prevenirea Abandonului Maternal” si incerca sa educe tinerele fete si femei care nasteau, sa nu isi abandoneze in spital sau in alt loc, copilul nou-nascut.

Aveam si o fotografie facuta in apartamentul social din strada Eliza Moroiu, foarte vechi si friguros ca un cavou, ( din zona 11 Iunie, Piata Unirii ), in apropierea Craciunului anului 2002, cand a fost un fel de Serbare a Mamelor.

Am fost de vreo 2 ori, nu stiu daca de 3 ori in acel apartament social din str. Eliza Moroiu din Bucuresti.

Nu vreau sa rad, nu fac glume, nici nu e cazul, dar, ca o constatare si mentiune, asistentele sociale, sau nu mai stiu cine exact, poate nu ele, poate altcineva, poate soferul de taxi care m-a condus pana acolo intr-o zi, - cineva deci mi-a spus ca langa imobilul unde era apartamentul social al Fundatiei elvetiene Terre des Hommes, se afla / se aflase, un alt imobil unde se facea / se facuse o activitate de...prostitutie de catre mai multe femei.

In comparatie cu tinerele mamei, tinerele fete/femei rusoaice devenite mame, care sunt inscrise in progamul Misiunii Magadan, Pro Life Program, care sunt fete foarte frumoase, - atat cat putem vedea in fotografii ! – bine hranite, bine dezvoltate, cu unele exceptii, cu o exceptie, ei bine, tinerele Mame romance din apropierea Craciunului 2002 erau slabute, chiar uscate pot spune, subliniez ca abordarea era strict comparativa !, parca insuficient dezvoltate, desi erau de varste diferite.

Tinerele fete din programul “Preventia Abandonului Maternal” al fundatiei Tdh nu aratau nici pe departe, precum tinerele mame rusoaice ale Misiunii Magadan.

Te puteai intreba despre mamele din Romania, daca acasa la parintii lor luau 3 mese bune pe zi, luasera, caci erau fete izgonite de parinti, de acasa, cand au anuntat ca sunt insarcinate si ca vor naste.

Cred ca cea mai mica avea numai 15 ani, dar mie imi parea mai mica de atat, si bebelusul din bratele ei era si el, cel mai mic bebelus din incaperea in care au fost prezente toate mamicile, la acea Serbare a Mamelor din cadrul fundatiei Tdh la Bucuresti.

In schimb, toate erau fardate, sau aproape toate si am ramas uimita cand am auzit ca, primind in fiecare luna o suma de bani din partea fundatiei Tdh, tinerele mame nu se ingrijesc de copilul lor, ci isi cumpara oja colorata pentru unghii, dresuri ( ciorapi ) fini, farduri de fata, etc. , pentru ele.

Dupa aceea, ramaneau fara bani pentru laptele copilului daca era cazul sau pentru produsele de intretinere, de crestere a copilului.

Privite asa lucrurile, iti spuneai ca lumea este chiar intoarsa cu susul in jos : pe de o parte parintii care l-au gonit de acasa, pe de alta parte inconstienta fetelor devenite mame cu privire la situatia in care se aflau.

Am aflat tot atunci ca, uneori, unii parinti care nu vroiau sa mai stie unde dorm, unde stau, unde innopteaza, ce mananca fiicele lor pe care le scosesera afara din casa, veneau cam ca mustele la miere, cand auzeau ca fetele lor sunt in atentia unei fundatii umanitare care le plateste lunar, o suma de bani.

Direct spus, parintii veneau afland cã fiicele lor au bani.

Daca mai tin bine minte, unii parinti incepeau atunci sa se arate interesati dintr-o data de soarta fiicelor lor, si chiar intrau in conflict, sau se certau, sau le certau pe asistentele sociale, din te miri ce motiv, umplandu-le pe asistentele sociale de nervi.

De asemenea, ma intreb ce se intampla, concret, cu aceste tinere mame, odata ce programul in care erau incluse, si care dura pana la o anumita varsta a copilului lor, se incheia ?

Ce se intampla cu ele ?

Oare parintii le primeau acasa ?

Si daca nu le primeau ?

Unde se duceau, concret ce faceau ?

Pe pagina Misiunii Magadan si intr-o “Newsletter” scria ca salariul unei mamici cu 3 fetite, al carei sot ispasea o pedeapsa la inchisoare, era de vreo 700 de dolari, in Siberia.

Acesti bani erau insuficienti pentru a plati Gradinita fetitelor iar mama care lucra, nu avea timp pentru a se odihni, toate copilele fiind inca micute.

Ma gandeam ce mare a fost considerat si este cred si astazi la Bucuresti, in Romania, un salariu de 700 de dolari.

Astfel, la ministerul de Finante era un salariu jinduit, dorit puternic in anul 2001, acesta de 700 de dolari, in fapt chiar mai mic, de 600 de dolari, platit de Uniunea Europeana asistentei-interprete a consilierului pre-aderare la Bucuresti din partea Uniunii europene.

Functionarii, angajatii ministerului de Finante, aflasem in perioada in care am fost asistenta in cadrul unui Proiect Phare si al unui Program de Twinning / Jumelage Franta-Romania, aveau un salariu destul de mic, mic.

Doctorita de la Cabinetul medical al ministerului ne povestea ca multi angajati lesina, isi pierd cunostinta, multora li se facea rau, si oamenii ajungeau la cabinetul medical si spuneau cand isi reveneau ca tin post.

Este posibil sa fi tinut ei post, in schimb am auzit ca salariile le erau destul de ( foarte ) mici.

In plus, in institutiile din Romania nu a existat si nu era nici in 2001 o pauza oficiala de masa, si nici in instantele judecatoresti, caci am trecut odata sa imi revad colegele  - foste – de birou, grefierele cu care lucrasem la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.

Nici vorba de introducerea unei pauze de masa, erau aceleasi “reguli” dintotdeauna.

Am mentionat frumusetea, ma gandesc la dezvoltarea, in primul rand a organismului, caci frumusetea inseamna in primul rand, sanatatea.

De asemenea, mi s-a parut destul de mare numarul tinerele mame din programul fundatiei Terre des Hommes la Bucuresti din iarna anului 2002, desi, cum am spus, pareau “pipernicite” chiar daca una din ele era mai inaltuta, si nu stiu cum sa spun, - ma refer la dezvoltarea organismului – nu pareau frumoase, asta era trist, adica era putin incurajator sa vezi asa o situatie.

Sigur, daca le priveai, individual, erau fete frumoase, mai ales insa erau tinere.

Totusi, tinerele mame ale Misiunii Magadan sunt fete foarte frumoase, cu toata durerea pe care o au, banuiesc ca o au, de a se afla singure si in imposibilitatea de a-si intretine si creste singure copilul. Aceasta, pe langa faptul in sine, de a nu avea un sot si tata pentru copilul lor.

La care putem inca adauga, probabil, ca in Romania, neintelegerile cu familia lor din Rusia.

Am citit insa o Nota pe pagina Misiunii Magadan, despre care am mai scris, am prezentat acea Nota, a unei tinere, Ekaterina, si ea era o tanara mamica singura, explica ca lucrase si la serviciu seful se purta urat cu ea, cu colegii, iar colegii de munca nu erau oameni onesti, cinstiti, asa incat a trebuit sa plece de acolo, a nascut, dar mama ei era internata in spital, iar fratele ei avea un handicap, s-a trezit brusc singur acasa, fara mama lui, fara sa poata munci, si a furat pentru a manca, a ajuns la inchisoare.

Ekaterina explica ca fratele ei handicapat, pesemne nici nu intelegea de ce a ramas singur acasa, si apoi cum de a ajuns la inchisoare.

Inchisorile, dupa cum vedem, inchid atat oameni cu handicap, cat si infractori care cel putin aparent nu au handicap, care sunt normal constituiti.

Din toate cele de mai sus, cred ca se poate afirma ca Siberia are un standard de viata mai ridicat decat Romania, decat Bucurestiul.

Fireste, cu precizarea ca Misiunea Magadan este aceea care se ocupa de tinerele fete care nu vor sa avorteze, auzind ca au ramas insarcinate, care isi doresc sa aduca copilul pe lume.

Si totusi, un salariu de 700 de dolari, daca se poate avea un astfel de salariu la un loc de munca in Siberia, inseamna ca Rusia, sau Siberia este mai bine dezvoltata decat Romania.

In anii comunismului era foarte frig in casele noastre si la locul de munca, exceptie faceau spitalele, dar auzisem atunci in acei ani, ca in Rusia, desi este comunism, in casele rusilor era caldura.

Se pare ca si la Brasov in Romania ar fi fost cald in apartamente in anii comunismului, dar la Bucuresti in mod sigur era o atmosfera de cavou rece in casa.

Cu toate saracia din Rusia, remarc ca sunt totusi mai avansati decat Romania.

Saracia mai existã si astazi in Romania, nu-i asa ?

Prin anul 2010, pagina de facebook “Izvoarele Bucovinei” ne arãta o casã a unei femei dintr-un sat, lipsita de lumina electrica, cu opait, si lipsita de orice sursa de caldura ( calorifer, soba, etc. ).

Femeia pregatise pe masa bucatele pentru Craciun sau Paste, frumoase, pot spun copioase chiar, imbietoare, insa in ce locuinta statea ea ?

Nici nu mi-a venit sa cred cand am vazut acea fotografie din Bucovina cu modesta locuinta a femeii de la sat.

In ce priveste credinta si misiunile umanitare, pot spune ca la Bucuresti nu am vazut si nici in Franta, asa o daruire, o credinta vie cum este aceea a Misiunii Magadan.

De exemplu, atunci cand fratele meu inca mai locuia cu noi, aici acasa, cu parintii si cu mine, eu il trimiteam adesea la Biserica, pana cand incepuse sa mearga el insusi tot timpul la Biserica.

Intr-o vreme, era nelipsit de la Biserica si eu ma bucuram sa il stiu acolo.

Asa fiind, a cunoscut si alti tineri mai mult sau mai putin de seama lui, insa tineri cu totii si au dat o mana de ajutor cand s-a deschis o Cantina la Biserica noastra Nasterea Maicii Domnului de pe strada Targu-Neamt 12 C, sector 6.

Insa Cantina functiona cand si cand.

Odata, fratele meu si Mihaita Frasteli un alt vecin credincios s-au dus sa ajute cand soseau pachete, lapte, la Centrul Social, pachetele urmand a fi distribuite, dar trebuiau totusi purtate, aranjate.

De cate ori, fratele meu a dat si el o mana de ajutor, si odata l-am auzit chiar spunand la sfarsitul unei slujbe, - intr-o noapte de iarna, in 2010 poate chiar, in Noaptea de Anul Nou, cand se face o slujba incepand cam cu ora 23h50, si apoi continua cu slujba de 1 Ianuarie a anului in care tocmai s-a trecut, la Miezul Noptii, a Sfantului Vasile cel Mare, cand preotii sfintesc apa, - cã ramane cu Mihaita sa ajute sa se faca curat in biserica.

Mai precis, dupa ce toti credinciosii pleaca, sunt oameni care fac curat, care curata bine ceara topita si cursã de la lumanarile arse in timpul slujbei, si care se lipeste si se intareste pe pardoseala azi din marmura sau gresie a Bisericii.

M-am mirat cand a spus ca ramane sa deja o mana de ajutor la curatenie, mi-a spus ca pot pleca acasa fara el, pentru ca la noi acasa, el nu stergea nici praful macar.

Insa m-am bucurat.

Se munceste mult la curatenia intr-o biserica.

Personal, si desi efectul vizual este frumos, nu sunt de acord cu moda, caci pare a fi o moda, ultimilor ani, nu numai bisericile, dar multi oameni in casele lor, si-au pus pe jos gresie.

Cand am vazut la cineva acasa pentru prima data gresie pe jos, m-am intrebat cum poate locui toamna, iarna, in primavara rece din Romania intr-un apartament cu gresie rece pe jos ?

Gresia, marmura, sunt pardoseli specifice tarilor din Africa, poate si Asia ( acolo nu am fost in vizita niciodata ), unde este foarte cald, sunt tari cu clima calda si temperaturi foarte crescute.

Dar intr-o tara europeana, friguroasa, rece, continentala, sa iti pui in casa pe jos, gresie ?

Iar la Biserica, unde preotii stau – si ar fi bine sa nu stea asa !!! – in genunchi pe jos, sa se roage, ore in sir, la slujbe, toamna, iarna, primavara, pardoseli reci din marmura ma ingrozesc !

Ma si doare cand vad pe cineva stand in frig, parca mi se face frig mie.

Pe de alta parte, Insusi Isus in Sfantul Sacrament, Isus Rastignit pe Cruce, stã si ramane in Biserica zi si noapte, la slujbe sau in intuneric cand se incuie biserica, in acelasi frig cumplit, El Cel Rastignit pe Cruce !

Bisericile, in general, dispun de caldura, dar nu mereu au bani pentru a plati caldura, asa cred, din moment ce nu intotdeauna in biserica iarna, este cald, desi tehnic vorbind, instalatia de incalzire exista si functioneaza.

Pentru ca nu sunt slujbe in fiecare zi, Biserica noastra sta incuiata cu zilele, mai ales in perioadele care se apropie de Craciun, an de an.

Imi notasem in agenda, in iarna 2010, am fost cu o colega Mihaela Milos, am revazut notitele, de la facultate de la master, profesorii nu venisera la cursuri, ne-am oprit in oras la Biserica Rusa de la Universitate, in str. Ion Ghica, sector 3.

Era ziua de 30 noiembrie... 2010, era ziua de Sfantul Andrei, si la ora 19h00 ( nu mai tarziu cum imi aminteam eu ) era deja inchisa cu lacat mare, in bezna din straduta Ion Ghica, Biserica Rusa.

Ceara lumanarilor se lipeste de gresie, si am vazut oameni stand in genunchi, pe jos si curatand cu un obiect ascutit, racaind si dezlipind ceara milimetru cu milimetru, de gresia sau marmura pardoselii din Biserica Nasterea Maicii Domnului de pe strada Targu-Neamt.

Ce-i drept in Noaptea de Anul Nou, in 2010 ( sper ca da, in 2010 ) era foarte cald si bine in Biserica noastra, Nasterea Maicii Domnului, era incalzit.

Privind fotografiile Misiunii Magadan, toate sunt foarte frumoase, superbe, dar acum ma refer la tinerele mame si mamici, mi-a retinut atentia Anna si baietelul ei cel mic, care plange in bratele ei.

Daca nu ar fi fost precizat ca este vorba de tinere femei care au nascut, as fi spus ca Anna este sora micului bebelus din bratele ei, si nu mama acestuia.

Mi-a ramas intiparita in minte durerea ei, plange si ochisorii ei au plans, au obosit de plans, iar bebelusul plange si el.

Cand copiii simt nelinistea, supararea, iritarea, nervozitatea – dupa caz – a unui adult, a celui care ii tine in brate si a mamei cu atat mai mult, ei se sperie si incep sa planga si ei.

O copila cu un copilas si mai mic in brate, aceasta este Anna cu ochisorii ei plansi si frumosi si baietelul este suparat.

Asa plangea fratele meu cand era mic.

Toata ziua ma ocupam de el, mama lucra la intreprinderea Vulcan, de pe strada Sebastian, la Institutul de Proiectari.

Cand se facea ora 15h00, si desi mama cel mai devreme sosea la ora 16h00 acasa, fratele meu cand era bebelus, incepea sa planga.

Nu se mai oprea din plans.

Incepeam sa plang si eu de durerea lui.

Ii spuneam ca mama o sa vina acasa, uneori trebuia sa ii dau telefon la « Vulcan » si mamei nu ii placea sa o caut la serviciu, sa nu aiba neplaceri din partea sefilor.

Chiar daca tata era si el acasa, fiind profesor avea un program mai flexibil, insa fratele meu plangea dupa mama si nu se oprea, ma speriam, ma gandeam de unde are atatea resurse sa planga atat, mi-era teama ca o sa lesine de plans, dar el nu se oprea !

La un moment dat panicam, ma speriam.

Ore intregi il tineam in brate si il plimbam prin casa, dar degeaba.

Si totusi, pana la ora 15h00, Silviu, fratiorul meu, statea cu mine foarte multumit si cuminte si se juca, isi umplea timpul cu ocupatiile caracteristice varstei lui.

Dar de la ora 15h00 copilul isi cerea Mamica !

Nu te mai intelegeai cu el pana ce mama nu venea si nu intra in casa !

Ma gandeam la Anna, acea Anna de la Misiunea Magadan, este cea mai mica dintre toate fetele ajunse mamici, are un capsor si o fetisoara frumoase, insa este inca atat de mica, ingusta in umeri, si cu un trupusor, incat ma gandesc ca insasi nasterea, ca proces, operatia nasterii, probabil ca a fost pentru ea mai dureroasa decat pentru celelalte fete.

Celelalte fete, fete si tinere femei foarte frumoase, sunt insa foarte bine dezvoltate biologic, fizic.

Cred ca Anna va avea nevoie de un ajutor mai puternic in viata, este mai delicata, mai mica si viata ii va fi mai grea din acest punct de vedere.

Mai ales pentru ca cei din jurul ei, dupa cum se vede sunt mai bine claditi, deci au forta mai multa.

Ce va fi pentru ea viata peste 15 ani cand va fi insa, inca tanara ?

De asemenea, mi-a atras atentia ca Anna este imbracata intr-un sacou, o haina cum au de obicei acele costume pentru femei, numite deux-pièces si pe care de cele mai multe ori femeile le imbraca cand lucreaza, adica intr-un mediu mai pretentios, mai sobru oarecum.

Spre deosebire de celalalte tinere mame din fotografii.

Desigur, rusoaicele au reputatia de a fi femei frumoase, fete frumoase si chiar si sunt.

Intreaga Parohie si Misiune Magadan este o frumusete, plina de frumusete.

Si persoanele in varsta sunt frumoase, poti vedea pe fata lor, tineretea si vigoarea, sensibilitatea, inocenta tineretii lor din trecut.

Privite asa lucrurile, tabloul de ansamblu, Magadanul a fost binecuvantat de Dumnezeu si Dumnezeu Insusi a hotarat sa se ingrijeasca de el si sa il iubeasca si apere, in persoana preotului paroh, a Parintelui ( Father ) Michael Shields al Inimii lui Isus.

Intregul peisaj este foarte frumos.

Imi amintesc ca, nu mai stiu cum, sau de ce, cu ce ocazie, poate pentru ca am citit “Istorie traita”, viata lui Hillary Rodham Clinton si ea spunea ca, pe cand era inca foarte tanara, in vacanta de vara s-a dus in Alaska sa curete somon.

A lucrat toata vara acolo, in Alaska.

Se intampla inainte sa inceapa facultatea de Drept.

Cand am citit acele pagini, am fost curioasa si am cautat pe internet imagini, peisaje cu Alaska.

Dar eram curioasa si pentru ca citisem Acatistul si Viata Sfantului Gherman de Alaska.

Citisem despre insula Kodiak.

Dupa ce am cautat putin pe internet sa vad cum se vede Alaska, macar in fotografii, am cautat fotografii si cu Siberia.

Primul lucru care sarea in ochi, erau cladirile, imobilele, in Siberia aratau asa cum arata intr-o localitate de provincie din Romania, blocurile, iar in Alaska, cladirile erau mult mai frumoase, mai moderne.

Si in Siberia si in Alaska, cladirile erau joase, scunde, cu putine etaje sau doar cu parter.

Intr-adevar, natura parea mai bogata, mai colorata in Alaska, si mai salbatica in Siberia.

Pe de alta parte, mi-am spus eu atunci cand vedeam fotografiile, mie in Romania natura mi se pare salbatica, si este specifica unei tari continentale, ca si clima de altfel, cu toate ca Romania are litoral si se bucura de Marea Neagra.

Magadan este un oras la Marea Okhotsk.

Cand eram mica, mai exact inca, cand m-am intors din Algeria, unde mergeam adesea la Marea Mediterana si clima mediteraneana este minunata, dar minunata, de atunci, de mica mi-a placut marea, mi-a placut apa foarte mult, simti energie si putere, forta, dar una usoara, nu una grea, gravitationala, numai cand te gandesti la apa, la mare, eu asa simt cand spun si ma gandesc la mare, - dupa anii de la Marea Mediterana, Romania mi s-a parut salbatica ca peisaj, ca natura, si mai putin bogata.

Cam asa cum pare Siberia cand ai fost crescut in Alaska.

In anii copilariei am vazut si Oceanul Atlantic, dar trebuie sa spun ca aproape ca  nu mi-a placut, nu m-a impresionat, poate pentru ca era o zi mai mult fara soare, aceasta a fost prima impresie despre Oceanul Atlantic, si ideala a ramas in amintirea mea numai Marea Mediterana.

Eram curioasa cum arata Marea Okhotsk ?

Si am vazut o secventa scurta filmata in interviul Parintelui ( Father ) Michael Shields al Inimii lui Isus, un interviu pe care l-am gasit ( sub forma de link ) pe pagina Misiunii Magadan si l-am publicat si pe blogul meu.

Marea Okhotsk, cand imaginea a filmat si ne-a aratat Marea, era foarte albastra, mi-au revenit amintirile despre Marea Mediterana, in schimb plaja nu prea are, sau nu are nisip, ci are pietris si pietre ascutite.

Cred ca este foarte rece si vara, iar vreo doi rusi intentionau sa faca baie in marea Okhotsk.

Dar privelistea Marii Okhotsk m-a fascinat.

Spre surpriza mea, pe ecran au aparut in prim plan, dar fugitiv, flori de culoare roz-fuchsia, cum erau si la Marea Mediterana.

In Siberia, flori roz-fuchsia !

Tarmul Mediteranei, plajele, peisajul mediteranean este plin de arbusti cu flori de culori vii, intense, care iti dau energie si iti infrumeseteaza ziua, leandri roz, roz-fuchsia, flori galbene, rosii, albe.

Dar mai ales acel roz-fuchsia era – adica reprezenta -  pentru mine Mediterana, copilaria, marea imensa si apropiata si buna.

Prin urmare, mi se pare foarte frumos tarmul, plaja de la Marea Okhotsk din Magadan.

Si culoarea marii atat de profund albastra.

In Romania, la intoarcerea din anii petrecuti in Algeria, m-am simtit atrasa de Dobrogea, pentru clima ei calda, imi placea la Marea Neagra, desi la noi la mare nu exista flori roz, rosii, albe, galbene, nu avem leandri si nu avem mimoze.

Ca o paranteza, la sfarsitul clasei a VIII-a, am invatat primul, Comentariul literar pregatit de profesoara noastra de romana, doamna Zenovia Anghel, care era despre “Dobrogea, Dobrogea”, il stiam cuvant cu cuvant si cu virgulele, si chiar acesta a fost subiectul de baza in ziua examenului de admitere la liceu, la proba de la limba romana.

Misiunea Magadan are o parohie frumoasa, o biserica parohiala frumoasa ca un giuvaer, cu maci saditi, plantati in fata bisericii, macii care cresc in Siberia, asa delicati si subtiri, fragezi cum sunt ei, cresc si isi deschid petalele delicate, aproape transparente de subtiri ce sunt, ca o panza de paianjen, viu colorate, galbene, pot spune, in poarta Bisericii strajuita de doi ingeri.

Un colt de Rai, de Eden !

Si Capela Martirilor si chiar casuta din pustiul numit pustinia, care este superba in interior, toate acestea sunt foarte frumoase.

Casuta din pustiu ar trebui insa sa fie cladita din caramizi care sa tina cald de tot, insa ea este, nu inteleg bine din ce este ea construita, din tabla ?

Insa am remarcat ca fumul iesea destul de viu, deasupra casutei de rugaciune din pustinia, cred ca de acolo iesea, adica cred ca este cald in interior.

Casuta aceea din pustinia apare in fotografia Doamnelor cu Inimioara, - pe care am publicat-o pe blog, caci este o fotografie senzationala, asa mi se pare mie - a doamnelor care au in mana acadele in forma de inimioara, rosii, una singura, Galia cred o cheama pe doamna aceea oare (sau poate nu este ea) ? tine in mana o acadea in forma de inimioara, roz.

Ma intrebam daca in Siberia nu se gasesc caramizi rosii pentru a cladi o Casuta de Rugaciuni calda in pustinia care pare foarte frumoasa si ea.

In spatele Casutei si a Doamnelor cu Inimioara se zaresc brazi verzi, iarba destul de bogata, verde, si un Cer foarte albastru si / sau si marea ?

Daca cladirile din Siberia nu ar arata precum blocurile comuniste, sunt ce-i drept cam uratele, asa aratau si unele blocuri in Chisinau, blocul unde locuia Oleg oriuk cu mama lui Eleonora Goriuk ( alias Nana ), cred ca ar fi cu totul superb.

Dar blocurile comuniste rasar si se afla intr-un peisaj vast, nu doar in Rusia dar in orasele de provincie din Romania, si sunt sigura in toate tarile din Europa de Est care au avut regimuri comuniste.

Comunistii poate ca, cine stie, - a nu se intelege ca ii mai vrea cineva insa -, au avut o intentie buna cand au construit blocuri, dar gusturi nu au avut deloc !

Biserica Nasterea Domnului Isus din Magadan este o biserica parohiala, o parohie.

Nu stiu cum a fost facut acel film, realizat de Televiziunea Catolica, ce talent a avut realizatorul – nu glumesc deloc – dar din primele secunde iti atinteste privirea pe ecran si nu te lasa sa te dezlipesti pana nu vezi filmul documentar pana la capat, ma gandesc la filmul “Le Goulag, la mémoire enfermée”.

Desi era un film despre anii regimului lui Stalin, dictatorul cel tiranic, oribil si cumplit, cand filmul incepe, mai intai filmeaza – desi in noapte – Marea si un Vapor inalt.

Deja cand vezi vaporul simti marea si apa ei energizanta.

Si desi e frig, mi se pare ca e si frig, iata scriu “mi se pare”, pentru ca eu am retinut dupa ce am vazut filmul, numai Marea si apa, si vaporul, nu si frigul !

In film, este noapte sau poate este foarte devreme dimineata, insa este intuneric afara.

Sunt primele secvente de film care ti se arata cand incepi sa vezi acel documentar al Katéo.

Apoi, tot in intuneric, apare din spate, un preot, apoi Biserica Nasterii Domnului Isus.

Dupa aceea, nu mai poti sa intrerupi fimul desi este despre comnismul cel urat, pana cand nu il vezi pana la capat.

De ce ?

Pentru ca, iata, Biserica si interiorul ei sunt o bijuterie, de o frumusete si caldura incredibile.

Apoi, mi-a retinut puternic si decisiv atentia cand preotul Michael Shields al Inimii lui Isus a spus in film, in interviul pe care il dadea ca : “I-am spus Bronislavei ca este prea putin, ca trebuie sa imi dea Rozariul ei”.

Aceste cuvinte, nu stiu de ce, m-au lasat perplexa, “sa imi dea Rozariul ei”.

Adica a vrut Rozariul Bronislavei !

Cand spun ca m-au lasat perplexa, inseamna ca mi-au placut foarte mult, dar ca erau ultimele cuvinte la care m-as fi asteptat.

Si apoi Rozariul Bronislavei l-a asezat in Biserica.

A construit Biserica si interiorul ei, cu adevarat, cu oamenii, cu credinciosii, ca si Capela Martirilor unde sunt cruciulite mici, asezate, lipite pe zid.

Dar cu cata dragoste, ca niste bijuterii !

Rozariul Bronislavei, apoi cruciulitele din Capela Martirilor si pana si numarul ei de detinut(a) politic, toate, dar toate, fara exceptie sunt asezate acolo si arata ca niste bijuterii scumpe, prin valoarea lor, dar si prin sentimentele puternice si calde pe care ele le poarta in ele, ascunse.

Acestea din urma, sentimentele, nu se vad,  dar parca se simt.

Nu am vazut niciodata atata dragoste de Dumnezeu, atata gingasie si m-am gandit ca Parintele sau Father Michael Shields este insusi Isus, insusi Dumnezeu care a coborat si s-a nascut in Siberia.

In primii ani de viata la Maicile Catolice franceze am vazut multa delicatete, bunatate, gingasie, in general, adica tot timpul, dar mai ales cand ne aflam in Capela Scolii Religie Doctrina Crestina si cand ele ne-au aratat prima data aducandu-ne in capela scolii, mai intai de toate, sus, deasupra altarului, vitraliul cel mare cu Sfanta Familie : Isus, Maria, Iosif.

Apoi, ne-au aratat Ieslea, in mijlocul careia statea micul Isus : le petit Jésus.

Maicile catolice avea multa gingasie, niste purtari de exceptie, vorba, tonul, timbrul vocii, exprimarea, totul era parca desprins din Rai, mai ales cand plecai de la scoala la pranz, dupa ore si ieseai in agitatia si aglomeratia orasului Constantine, care, ce-i drept era un oras vesel si primitor.

Si am regasit toate acestea cand am vazut Biserica Nasterii Domnului Isus, filmata in primele secunde ale documentarului “Le Goulag, la mémoire enfermée”, atat in dragostea cu care a fost construita biserica, si aranjata in interiorul ei, cat si in rugamintea Preotului Michael Shields “I-am spus Bronislavei ca este prea putin, ca trebuie sa imi dea Rozariul ei”.

Chiar si in Bronislava, ea a fost detinut politic, o femeie tanara si foarte sensibila, arestata in anii tineretii ei, care isi facea in lagar carti mici de rugaciune din scoarta de mesteacan alb, in care lipea icoane cu Ingerasi roz !

Ingerasul roz din cartea mica de rugaciuni a Bronislavei !!

Bronislava cu adevarat intregeste peisajul.

Parca Dumnezeu a creat-o si asezat-o expres, anume in tot acest peisaj de mai tarziu, de peste foarte multi ani de zile, cel din momentul constructiei Bisericii Nasterii Domnului Isus.

Bronislava, prin chipul ei bun si inocent, are ceva bun chiar si cand ii trece spaima, frica, am vazut-o in Biserica, asezata pe un scaun, dar nu in filmul documentar realizat de Katéo, ci în alt mic film, secventa video, care se gasea intr-un Newsletter al Misiunii Magadan, prin urmare am vazut-o pe Bronislava in “Le Goulag, la mémoire enfermée”, prima data, si acolo era parea inca speriata numai la gandul ca trebuie sa retraiasca si sa povesteasca amintirile ei dureroase din gulag.

Dar, dupa aceea, in alta secventa filmata, Bronislava este in biserica, pe un scaun, aici in biserica pare stapana pe ea, parca i s-a redat toata demnitatea, deja are o alta infatisare, desi este tot Bronislava cu care ne-am obisnuit.

Si totusi, desi stapana pe ea, are ceva bun pe chipul ei, un aer curat, inocent, profund curat si bun.

Bronislava are ceva din Maicile “mele” catolice de la Scoala din Algeria, Religie Doctrina Crestina.

Bronislava are ceva din chiar Maica sau Sora, Soeur Dominique.

Bronislava putea la fel de bine sa fie una din Maicile sau Surorile Religie Doctrine Crestine, maici catolice din Franta.

Si toate aceasta, parca s-au adunat, ca intr-un tablou, de cine altcineva, daca nu de Mana lui Dumnezeu, Invizibila dar continuu si constant Prezenta si Vie ?

Cine poate avea o Memorie atat de Vie daca nu Insusi Dumnezeu ?

Ah ! Am tot scris, dar sa stiti ca am fost atenta la numarul de pagini, scriu intr-un fisier Word si deja am atins numarul de 12 pagini.

Mai demult, am explicat la sfarsitul unei postari ca incerc ca ma opresc si sa nu scriu mai mult de 12- 15 pagini in format Word.

Asa incat, despre Mana lui Dumnezeu si Misiunea Magadan si Siberia voi mai scrie si alta data.